Un film în care Geoană pare că ia şpagă
A apărut pe internet filmul în care Mircea Geoană pare că ia mită pentru un post de parlamentar.
Traian Băsescu a spus, în campania electorală, că are o casetă video compromiţătoare cu Mircea Geoană, dar că nu o va da publicităţii. Lumea a făcut speculaţii pe marginea unui presupus film cu imagini sexuale explicite. Sever Voinescu, purtătorul de cuvînt al preşedintelui, a negat că ar fi vorba despre aşa ceva. Ar fi fost culmea să apară Geoană în postura de mascul feroce, contrazicînd imaginea sa de fătălău.
Unii au speculat că Mircea Geoană ar fi primit 400.000 de la Cătălin Voicu pentru a-i da acestuia o funcţie în Ministerul de Interne. În aceste zile, Cătălin Voicu, senator PSD şi general în rezervă (SPP) este cercetat de DNA pentru fapte de corupţie şi are interdicţie să ia legătura cu Geoană, Hrebenciuc şi Vanghelie.
Astăzi, Cristian Grosu face public un filmuleţ de 18 secunde în care Mircea Geoană primeşte 5000 de euro pentru a pune pe cineva pe un loc eligibil pe lista de candidaţi în alegerile parlamentare.
Geoană tace. Întrebat de Gândul, chiar zilele trecute, ce e pe caseta compromiţătoare de care a pomenit Băsescu, el a răspuns că nu e problema lui, ci a preşedintelui.
De ce nu a dat-o pe post Băsescu în campanie? Nu cred că a avut scrupule, ci doar un calcul corect. Dacă apărea caseta imediat după ce se dovedise că filmul cu el lovind un copil e trucat, era clar că avea mai degrabă un efect contrar. "Ăştia se bat în filme contrafăcute, cred că ne prostesc". Se pare că de pe urma supraexpunerii filmului cu Băsescu lovind un copil, candidatul PDL a crescut în sondaje - lumea s-a enervat ca atunci cînd te afli într-un local unde vreme de două ore rulează aceeaşi manea; pe urmă l-a căinat că e hărţuit: "Şi-apoi ce dacă l-a altoit pe ăla micu, nu toţi mai facem asta uneori?"
Filmul cu Geoană fost postat pe youtube acum trei zile. Dar nimeni nu l-a preluat. Interesant este că ieri, Anca Alexandrescu, fostă consilieră a lui Adrian Năstase, a scris pe blogul ei că a fvăzut filmarea cu Geoană luînd şpagă. Şi-l invită să demisioneze de la preşedinţia PSD. Probabil că Năstase nu mai are răbdare să aştepte validarea victoriei lui Băsescu, după care oricum îi va cere capul lui Geoană, ca să-i ia locul în fruntea partidului.
Privind filmul cu Geoană de mai multe ori, am sesizat că e tăiat la un moment dat. Nu ştiu dacă e trucat şi nici nu cred că se poate face o expertiză pe varianta care circulă pe internet.
Dacă are caseta originală sau o copie a acesteia, Traian Băsescu este obligat să o facă publică. Este totuşi vorba de al doilea om în stat, de preşedintele Senatului şi de cel care ar fi putut cîştiga preşedinţia României. Avem dreptul să ştim dacă într-adevăr acesta a luat mită pentru locurile date unora pe listele electorale, aşa cum a fost acuzat.
Un site dedicat investigaţiilor de presă numără mai multe filme compromiţătoare cu Geoană şi a ajuns, pînă acum, la cinci. Acelaşi site susţine că pe caseta cu cei 5000 de euro e vocea Anei Birchall, fost deputat PSD şi fost candidat al PSD pentru un post de parlamentar pentru SUA şi Canada, în 2008. În urmă cu un an a apărut pe internet un film în care ea sau cineva care îi seamănă leit apare în scene sexuale explicite.
UPDATE
UPDATE 2
Ana Birchall spune ca a dat banii, dar ca nu a filmat.

Mircea Geoană despre înregistrare: O făcătură, cred că Băsescu se pregătesşe de repetarea alegerilor
UPDATE 2
Ana Birchall spune ca a dat banii, dar ca nu a filmat.
16 Comentários:
Femeia zice cu gura ei: "Contributia mea pentru campanie!". Orice alt comentariu e malitios si aiurea!
Eu nu doresc ca Geoana sa-si piarda functia de presedinte PSD, cred ca la dibaciile pe care le face va duce acest partid acolo unde ii este locul.(a se intelege cosul de gunoi al istoriei).
@ Ion de la Chiuiesti:
Tot cu gura ei zice si ca da banii in vederea unui loc eligibil.
Si-apoi, din cite stiu, legal si normal este ca banii sa mearga prin circuite "la vedere", prin trezoreria partidului sau prin banca.
sa fiu sincer un subiect de acest gen ma lasa rece, nu conteaza toti fac asta.pe mine ma interesat pericolul cel mai mic.
Frate, sa nu ne grabim. Am privit filmul cu atentie. Cred ca e o facatura. Personajul principal "seamana, dar nu rasare" cu nenea Geoana "Prostanacul". Oricum, lupta asta cu casetele este penibila si exprima mizeria din viata politica romaneasca. Despre Basescu iti pot spune ca, cel putin la Craiova, a tras "tunuri" grele pe banii orasului. Primarul Solomon (PDL) a imprumutat 8 mil euro de la banci (in conditiile in care imprumutase acum doi ani alte cateva milioane pt centrul ala cu fantana cantatoare) si a mai pus vreo 2 mil de euro de la bugetul local. A facut parc de distractii de banii astia, in Fatza Luncii, in cartierul tziganesc. Firmele au fost (se spune prin presa locala) agreate de PDL, posibil din zona nenea sotzul lui tanti Udrea. Cucuriguuu! Asta e Basescu! De fapt, nu exista vreo diferenta intre gashca de la PDL si gashca din PSD, eventual PNL. Comunismul nu a murit! Supravietuieste prin politicienii de astazi. Eu nu ma bucur ca a castigat Basescu. Nu ma bucur nici daca va castiga, prin absurd, Geoana. In primul tur imi doream ca Basescu sa piarda, sa fie pedepsit de popor. In turul 2 nu am fost la vot. M-am saturat sa aleg intre doua rele, raul mai mic. De fapt, un crestin trebuie sa refuze sa alega un rau, oricat de mic ar fi in comparatie cu altul, mai ales in problemele administrarii cetatii. Sa auzim si de bine!
@ Pr. Marcel:
Am zis si eu ca nu garantez autenticitatea filmului. Pe de alta parte, se stia de el de mult. Si cineva din PSD a vrut sa-l dea publicitatii, probabil ca sa-i rupa picioarele lui Geoana.
Despre Basescu si raul mai mic am vorbti atitea la alte postari incit chiar mi-e lehamite s-o iau de la capat.
Nici eu nu cred ca e o inregistrare autentica. Am intrat pe blogul d-nei Ana Birchall si am citit atat precizarea dumneaei, cat si comentariile vizitatorilor.
Din toate rezulta ca nu ea este personajul cu voce din off, purtatoarea de camera ascunsa, care ofera banii. Unghiul de filmare este subiectiv, ca si cum camera ascunsa s-ar afla undeva in zona taliei femeii care ofera banii. Pe curea sau intr-o poseta tinuta aproape de trup.
Nu ar avea nici o logica sa se compromita tocmai Ana Birchall, sa se autoinregistreze cand ofera "mita", si apoi sa dea spre publicare videoclipul. E absurd! In ciuda faptului ca a gresit partidul, mi se pare o femeie mult prea inteligenta ca sa faca un asemenea gest necugetat.
Deci, altcineva este personajul cu banii. Dar nici Geoana parca nu e Geoana. Poate e o sosie...
In concluzie, totul pare regizat. Si inca prost. Amatoriceste.
Domnule Tarziu,
A propaga in continuare termenul de mita, pentru actiunea pe care o vedem pe caseta, dovedeste ca aveti mediocre cunostinte de drept. Nu mai propagati o ineptie.
P.S. Ptr a evita confuzii, declar din start cu nu sunt deloc un sustinator al PSD.
@ lordul john:
Sigur, sinteti impartial ca tot romanul.
De cind am terminat eu dreptul, notiunea de mita, spaga, spert nu si-a schimbat intelesul.
Pe caseta (daca o fi autentica, pt ca mie mi se pare dubioasa, cum am spus din start) femeia spune ca ii da banii ca o "contributie" la campania electorala, dar "in pregatirea" unui loc eligibil pe liste pentru ea. Femeia nu primeste chitanta, deci putem sa ne imaginam ca banii nu sint evidentiati in contabilitate. Nimic nu ma opreste sa ma gindesc ca cel care i-a luat si i-a insusit. Poate ca n-a facut asa, poate ca i-a pus la capitolul bani negri pt partid - cum au toate partidele. (Si aici as putea sa ma 'scot" foarte usor, apelind la intelesul mult mai larg al cuvintului spaga in limbaj jurnalistic.)
Evident, daca apelati la un limbaj jurnalistic (in principiu superficial documentat, deoarece documentarea nu face rating) v-ati scos. Din punct de vedere strict a notiunii juridice de "mita" nu v-ati scos. Trebuie sa remarc inca o data ca desi multi se declara de dreapta, in diverse locuri publice, foarte putin actioneaza ca oameni de dreapta. Actiunea ar putea incepe cu folosirea la rigoare a limbii romane si a notiunilor pentru a reusi sa ridicam putin nivelul intelectual al omului de rand. Altfel, va ramane in aceeasi masa de manevra in care ii poti spune ca o persoana privata a luat mita.
Si aveti dreptate, incerc sa raman impartial si echilibrat.
@ lordul john (oare cum ar trebui citit pseudonimul asta, ca o autoironie sau ca o dovada de infaturare? cred ca a doua varianta, dupa cum iti permiti sa mai iei de sus)
Geoana nu e o persoana privata, o persoana particulara, e presedintele unui partid. Iar daca a promis un loc eligibil pe o lista de parlamentari cuiva in schimbul unei sume de bani, bani luati si fara chitanta, inseamna, cu un cuvint: coruptie. La rigoare (de Cod Penal), il prind si la evaziune fiscala. Dar daca mi-as bate capul, cred ca sint si alte prevederi legale unde intra gestul. Nu cred ca legea permite unui om care are puterea de decizie sa dea acces la candidaturi dupa cum i se dau vani. La urma urmei, dreptul de a fi ales e garantat prin Constitutie, nu trebuie sa ti-l cumperi de la seful de partid.
Da, ca jurnalist pot sa dau o conotatie mai larga cuvintului mita, nu trebuie sa scriu dupa buchea Codului Penal. Dar n-ai de unde sa stii asta, daca nu esti jurnalist.
Nu pt ca ne documentam superficial folosim cuvinte din asta cu sens mai larg, ci ca sa inteleaga tot omul. Puteam sa spun coruptie. Ei nu, ca ma luai ca e prea vag sau ca, vezi Doamne, Geoana nu e functionar public. Eu nu spun: a luat mita - ca sa-l bag in puscarie.
Hai ca imi pierd timpul cu tot felul de destepti care n-au treaba.
Pentru domnul de la 17:14
Si recipoca e valabila, mie mi se pare ca nu aveti treaba, blogul asta va mananca jumatate din viata. Pentru ce? Pierdeti si insuratoarea si copiii ce stau sa vina...
:)
@ aprodu purice:
Cineva trebuie sa se sacrifice pt tara :)
Acum, serios, blogul asta face parte din "treaba" mea - sa promovez anumite valori, principii, idei, oameni. Dar treaba mea nu este sa-mi pierd timpul cu oameni de rea-credinta, sau cu unii care nu au capacitate de intelegere, ca sa folosesc un eufemism. La asta ma referem in postul de mai sus.
Doamne-ajuta!
Pentru acelasi domn
Sa inteleg ca toti bloggerii se sacrifica pentru tara.
Mai face cineva armata in Romania? Cine matura strazile? O fi ramas porumbul necules... Sindrila sta sa cada de pe casa. Fantanile-s uscate. Drumurile se surpa. Viiturile ameninta ograzile. Marea surpa falezele. Dealurile o iau la vale. Nametii ne coplesesc.
In afara de Basescu nimeni nu se mai sacrifica pentru tara, toata lumea e pe bloguri.
@ aprodu purice:
Eu nu sint blogger, ci jurnalist si animator cultural si civic, sa zic asa. Blogul e un intrument intre altele pentru mine.
In rest, fiecare cu ce se pricepe...
Apropo, dvs n-aveti treaba? Sint drumuri de deszapezit, copii de hranit, bnatrini singuri de ingrijit...
at Claudiu Tarziu
Eu toate astea le-am facut, treaba-i gata si hambarul plin, acum gandesc sa ma veselesc punand de un blog cum nu s-a mai vazut.
Nu cred in animatori culturali ci in cultura care anima.
Doamne-ajuta!
Trimiteți un comentariu