Rezultatul referendumului este un vot de blam dat întregii clase politice

Băsescu jubilează, Ponta minte ca de obicei, Antonescu caută soluţii disperate pentru a nu-şi ţine promisiunea de a pleca din politică. Dar nici unul nu a învins. Şi nici unul nu pare a citi corect rezultatul referendumului de ieri.

Băsescu se întoarce la Cotroceni cocoşat de povara unui vot masiv împotriva sa: dacă în 2009 a fost ales de cinci milioane de români, acum îi vor capul peste şapte milioane. E conştient, dovadă că vorbeşte despre "falia din societatea românească". Însă nu păcăleşte pe nimeni cînd spune că va fi un preşedinte al împăcării. Nici n-ar putea, chiar să vrea, pentru că USL a mers prea departe.

Liderii socialiştilor şi ai liberalilor eşuează pentru a doua oară în încercarea de a-l demite pe Traian Băsescu. E un eşec care le poate diminua capitalul electoral cu măcar încă 10%  în alegerile generale. USL marchează deja o scădere de popularitate cu 10% faţă de alegerile locale. 

PDL mai primeşte o nesperată gură de oxigen, pe greşeala adversarului, dar depinde foarte mult de cum îşi va folosi acest avantaj în următoarele luni, pentru a-l transforma în voturi. Deocamdată sigurul său cîştig este că a reintrat în joc şi nu mai riscă să aibă soarta PNŢCD.

UDMR joacă la două capete, pentru a rămîne în cărţi, dar deja şi-a făcut un duşman în USL şi va trebui să revină spăşită în alianţă cu PDL. 

Noi înşine, simplii cetăţeni, n-am cîştigat nimic. Dimpotrivă. Criza politică va continua, consumînd energia partidelor de la guvernare în bătălii care nu ne privesc, în loc să o concentreze pe măsuri de guvernare eficiente. Criza economică revine în forţă şi nu-mi pare că guvernul este pregătit să-i facă faţă. 

România e mai vulnerabilă ca oricînd în ultimul deceniu, dar, din păcate, nu are ce aştepta de la conducătorii ei, după cum a şi spus-o. Căci rezultatul referendumului pentru demiterea preşedintelui nu este decît un vot de blam dat întregii clase politice. În ciuda unei mize presupuse ca importantă pentru toţi românii, a efortului impresionant de a aduce oamenii la vot şi a tuturor manevrelor de fraudare a votului (cîteva sute de tentative sînt probate deja, dar cîte or fi rămas nedescoperite nimeni nu ştie), USL a reuşit să mobilizeze la urne mai puţin de jumătate dintre alegători. Ceea ce nu înseamnă că restul românilor cu drept de vot sînt inconştienţi, nepăsători sau că îl sprijină pe Băsescu. Înseamnă: nu ne simţim reprezentaţi de voi, nu mai girăm cu votul nostru un sistem aparent democratic, nu mai vrem să alegem între două rele, refuzăm să fim părtaşi la răfuielile voastre. 

Partidele parlamentare ar trebui să înţeleagă acest mesaj şi să îl ia în considerare. Căci şi răbdarea românului are o limită. 

Cum votăm la referendum? Votăm?

Să cîntărim. De ce aş vota „Da” pentru demiterea lui Băsescu?

# Pentru că susţine proiectele păguboase pentru români şi pentru România (sub toate aspectele, de la cel ecologic la cel financiar) ale unor corporaţii multinaţionale (Roşia Montană, gazele de şist, Cuprumin).

# Pentru că susţine proiectul Statelor Unite ale Europei, care vizează topirea statului român într-un imperiu.

# Pentru că a promovat în funcţii vitale ale statului oameni stupizi, incompetenţi şi/sau corupţi, prin aceasta prejudiciindu-ne grav pe fiecare în parte şi pe noi ca ţară.

# Pentru că îl pregăteşte pe M. R. Ungureanu să preia comanda, deşi lipsa de loialitate a acestuia faţă de România a fost dovedită în repetate rînduri.

# Pentru că a semnalizat dreapta, capitalizînd speranţa a milioane de oameni, şi a mers în zig-zag, până a dat cu oiştea-n gard.

Ar mai fi şi alte motive, dar cred că sînt suficiente astea.

De ce aş vota “Nu”?

# Pentru că nici unul dintre motivele de mai sus, cum nici cele invocate de Parlament la suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, nu se încadrează în prevederile constituţionale pentru care un preşedinte poate fi demis. Las că actuala Constituţie e un document complicat, pe alocuri prost făcut şi în prea de tot interpretabil. Trebuie respectată.

# Pentru că artizanii suspendării din funcţie a preşedintelui (alţii decît păcălicii care sînt scoşi la înaintare) şi iniţiatorii referendumului (liderii USL) n-au nici o legitimitate. Ponta şi Antonescu refuzau astă iarnă să meargă la muncă în Parlament, susţinînd că acesta este ilegitim. Dar, după ce au obţinut majoritatea în Parlament, cumpărînd parlamentari din tabăra fostei Puteri în viu, ca pe porci, atunci Legislativul a şi devenit legitim, în viziunea lor. Haida-de!

Pentru a avea legitimitate, USL trebuie să fie validată în alegerile generale. De bine, de rău, Băsescu a fost reales de trei ori în funcţie (dacă punem la socoteală şi referendumul din 2007).

# Pentru că, prin manevrele care au dus la referendum, USL a călcat în picioare legi, instituţii şi oameni. Or pentru mine scopul nu scuză mijloacele. Şi, vorba lui CTP: cineva care începe aşa o guvernare, cum o va continua şi cum o va părăsi, cînd electoratul nu-l va mai vrea?

# Pentru că dacă USL îi păsa de părerea poporului o putea arăta înlăturîndu-l pe Băsescu fără să cheltuie milioane de euro pe referendum şi scutind ţara de un scandal care a destabilizat-o grav din punct de vedere politic şi economic. Poporul s-a exprimat deja: vrea un Parlament unicameral, cu 300 de parlamentari. Băsescu şi-a oferit demisia dacă USL va trece în Constituţie hotărîrea poporului. USL n-a acceptat, pentru că nici nu se gîndeşte să mişcoreze numărul de parlamentari sau să reducă Parlamentul la o Cameră. Deci poporul contează numai cînd îi convine USL. Dar să nu ne mirăm: USL a boicotat referendumul cu pricina şi a falsificat un altul, cel privitor la adoptarea Constituţiei – a acestei Constituţii, pe care acum o încalcă.

# Pentru că, dacă Băsescu rămâne pe poziţie, cele două puteri executive, preşedinţia şi guvernul, se vor cenzura reciproc. Sigur, necazul e că va continua scandalul. Dar, să vă spun un secret: oricum va continua. Dacă plagiatorul şi repetentul se vor vedea singuri la butoane vor scandaliza nu numai lumea românească, ci întreaga lume, cum deja au făcut-o cînd cu suspendarea lui Băsescu.

# Pentru că demiterea lui Băsescu nu rezolvă problemele României. Criza economică ne va lovi oricum din nou (şi mă tem că USL chiar nu ştie ce să facă într-o atare situaţie). România va fi pe mai departe la mâna FMI, BM, CE, UE, SUA (că doar n-aţi crezut în declaraţiile ţîfnoase de independenţă ale lui Ponta şi Antonescu; de organizaţiile internaţionale sîntem dependenţi nu de cînd e Băsescu la putere ci mult mai dinainte şi vom mai fi). Iar establishmentul va considera, la fel ca şi pînă acum, că Ortodoxia şi naţionalismul sînt boli ruşinoase.

# Pentru că odată ce PDL a fost înlăturat de la putere, Băsescu a rămas cu atîtea atribuţii cît să devină uman. Nu mai are guvern, nu îşi mai poate impune viziunea, prin mijloace de forţă, presiune şi şantaj. Deci ameninţările debitate de propaganda USL, cum că Băsescu va face şi va drege, dacă va rămîne preşedinte, sînt minciuni.

# Pentru că nu vreau să fiu nevoit să aleg un preşedinte între iresponsabilul Ponta şi vîndutul Ungureanu – singurii care par a avea şanse la ora asta şi pe lîngă care Băsescu ne apare ca un înger de lumină. Poate în doi ani se mai schimbă ceva.

Bun! Acum, orice aş vota s-ar interpreta ca sprijin pentru partea cealaltă. Or eu unul nu vreau să girez cu votul meu nici banditismul uneia, nici trădările celeilalte. Sigur că raţiunea mă îndeamnă să votez mai degrabă “Nu”. Totuşi, nici lui Băsescu nu pot să-i mai dau credit, nu numai pentru ce a făcut şi ce n-a făcut, ci şi pentru că nu mai vreau să votez “răul mai mic”.

Din dilemă mă scot sondajele de opinie (acreditate de disperarea USL), potrivit cărora referendumul oricum nu va fi validat, din lipsă de cvorum.

Părintele Teofan de la Nera: "Pe oamenii bucuriei se clădește nădejdea”

Ascunsă între pădurile de pe Valea Nerei, mânăstirea "Sf. Paraschiva” (comuna Sasca Montană, jud. Caraş-Severin), fondată de re­numitul doctor Pavel Chirilă, chiar pe locul copilă­riei sale, este una dintre cele mai mari din Banat. Aici vieţuiesc şaizeci de maici şi surori, după rânduiala atho­nită. Viaţa aspră, cu trudă multă, priveghere înde­lungată, rugăciune permanentă şi hrană puţină, le-a transformat pe măicuţe într-un soi rar de fluturi trans­parenţi, care, când străbat aerul, împrăştie miros de flori de câmp şi de smirnă. Chip al ascezei este şi du­hov­nicul lor, părintele Teofan, un monah ascuţit în ne­voin­ţe şi cu un veşnic zâmbet pe buze. Căci, deşi este sever în păzirea temeiurilor de credinţă, părintele Teofan e mereu plin de bu­cu­rie. Foarte căutat de tineri, nu numai pentru că şi sfinţia sa este tânăr (39 de ani), ci, mai ales, pentru că ştie să deschidă sufletele şi să găsească leac fiecăruia, părin­tele Teofan a renunţat de câţiva ani să mai spovedească credincioşi din afara obştii de la Nera. Însă primeşte oameni cu beteşuguri du­hovniceşti şi îi ajută pe cât poate, cu un cuvânt de învăţătură, cu un sfat. 

Născut la Bârlad, a copilărit în munţii Buzăului, la Mânzăleşti, unde au mers cu serviciul părinţii lui, care erau profesori. Primind o educaţie atee în fa­milie şi la Liceul Militar din Breaza, viitorul părinte Teofan a căutat alte căi de desăvârşire spirituală decât cea orto­doxă, trecând, ca mulţi alţii din generaţia sa, prin prac­tici orientale. După primul an la Academia Teh­nică Militară din Bucureşti, a abandonat cariera militară, pentru a merge la mânăstire. Spune că această decizie a fost rezultatul unui "pro­ces al întoarcerii din ateism în biserica Dumnezeului celui Viu. Am decis să-l slujesc pe Domnul, în forma extremă a monahis­mu­lui.” 

A fost în vizită pentru peri­oade mai lungi la mâ­năstirile Fră­sinei, Sihăstria şi Sihla, dar s-a aşezat la Cras­na, în Prahova. Aco­lo a fost călugărit şi hirotonit. De aco­lo a fost trimis în Grecia, să în­veţe limba greacă, devenind unul dintre traducătorii ro­mâni cei mai buni. O vreme a stat şi la mânăs­tirea Vato­pedu, din Sf. Munte Athos, şi spune că i-a folosit mult. Du­pă întoarcerea din Grecia, acum 13 ani, a primit binecu­vân­tare pentru a clădi, împre­ună cu câteva maici, mânăs­tirea de la Nera. Smerit şi doritor de linişte, părintele Teo­fan acordă foarte rar inter­viuri. Preferă ca oamenii să-l descopere în mod direct, prin în­tâlnirea faţă către faţă. To­tuşi, a acceptat să stea de vor­bă cu noi despre problemele generaţiei tine­re, care îl preo­cupă în chip deose­bit.

Citiţi interviul cu părintele Teofan în Formula As!

Seniorul Petru C. Baciu, 90

Unul dintre oamenii cei mai dragi mie, dl Petru C. Baciu, un senior al luptei anticomuniste, împlineşte astăzi 90 de ani. A făcut 16 ani de închisoare politică sub comunişti, pentru că a organizat un punct de rezistenţă armată în munţii Bacăului. După decembrie '89, a crescut cîteva zeci, poate sute de tineri în duh naţionalist-creştin. A publicat două volume de memorii, unul de articole de presă şi două cărţi de poezii scrise în temniţă. A fost şi a rămas un model de demnitate românească, de generozitate sufletească, de jertfelnicie pentru un ideal. Mă onorează cu prietenia sa de 17 ani. Îi datorez în bună măsură devenirea mea.

Dincolo de urările pe care i le-am făcut direct, am ţinut să însemnez această zi aici, pentru ca toţi cei care veţi citi să vă îndreptaţi un gînd bun şi, poate, o rugăciune pentru bădia Petru. 

Despre viaţa sa citiţi în revista ROST.

Mitropolitul Nicolae se retrage din scaun

Ora de Timiş anunţă că ÎPS Nicolae al Banatului se retrage din scaunul de mitropolit, din pricina bolii. Avînd compasiune pentru suferinţa sa, nu pot să nu remarc totuşi că era mai bine dacă ierarhul ar fi renunţat mai demult la funcţie, înainte de a se fi împărtăşit cu catolicii - prilej cu care a stîrnit atîta tulburare în lumea ortodoxă. Ar fi fost poate şi mai nimerit ca ÎPS Nicolae să părăsească demnitatea de mitropolit în 1990, în semn de pocăinţă pentru greşelile pe care le-a făcut împotriva Bisericii şi a unor preoţi, prin colaborarea sa cu Securitatea şi cu nomenclatura comunistă. Din păcate, în BOR este obiceiul să pleci din ierarhie numai cu picioarele înainte. Din acest punct de vedere, gestul de acum al ÎPS Nicolae (dacă se confirmă) merită salutat, căci e rarisim. 

Altfel, mă apucă deja nostagia faţă de mitropolitul Nicolae, cînd mă gîndesc la cine e pe cale să-l înlocuiască.

ROST 111 - 112: Apocalipsa prin internet

Numărul dublu – pe iulie-august – al revistei Rost, avînd ca temă centrală efectele psihice şi mediatice ale internetului, ar putea fi – ne avertizează d-l Claudiu Târziu în editorialul său („Respect”) – ultimul tipărit, după zece ani de subzistenţă încăpăţînată. După ce, în ultima vreme, au dispărut Punctele cardinale şi o duc tot mai greu Permanenţele, acum stă să dispară şi Rostul: presa de dreapta, atîta cît a fost posibilă în aceşti 22 de ani de postcomunism larvar, piere pe mîna cititorilor ei (reali sau potenţiali).

Aparent, pe fondul crizei generale, nu mai sînt bani. În realitate, nu mai există încredere sau înţelegere pentru oferta tradiţională de dreapta. Spus pe scurt, pe dreapta naţional-creştină nu mai dă nimeni bani (nici măcar cei care îi mai citesc cu plăcere discursul… dacă nu-i costă nimic). E vremea „pragmatică” a stîngii „democratice” şi „globaliste”, fără memorie şi fără transcendenţă.

Altminteri, cu un sfert din banii de buzunar ai unui om de afaceri mediu o revistă lunară ar putea apărea într-un tiraj decent şi în condiţii grafice onorabile, ba chiar ar reuşi, măcar modest şi prin rotaţie, să-şi plătească principalii colaboratori. De ce şi-ar cheltui însă un om de afaceri (fie el ţăran sau aristocrat) un procent insignifiant din banii de buzunar pe nişte „mofturi intelectuale” numite idei şi principii, cînd tocmai lipsa de idei şi de principii se dovedeşte pe zi ce trece condiţia sine qua non a succesului material şi a ascensiunii sociale?! Şi aşa nu mai are aproape nimeni nici timp şi nici chef de citit – îndeletnicire naivă şi falimentară a vremurilor apuse…

Că va fi ultimul sau nu, în numărul estival de 120 de pagini (care va ieşi de sub tipar săptămîna aceasta) semnează colaboratori constanţi ai revistei din ultimul an (enumăr la întîmplare: Sorin Lavric, Vlad Diaconu, Radu Preda, Paul Nistor, Răzvan Codrescu, Florin-Ciprian Mitrea, Cristi Pantelimon, Bogdan Munteanu, Vadim Guzun etc.), dar şi nume noi, inclusiv din aria mai largă a dreptei europene (ca filosoful francez Jean Lauxerois).

Dosarul numărului îi este dedicat mai puţin cunoscutului Neculai Popa, vechi luptător anticomunist, fost deţinut politic şi actual preşedinte al Consiliului Româno-American din Los Angeles (unde locuieşte împreună cu „clanul”: 6 copii şi 19 nepoţi). Printre cei intervievaţi se mai numără ÎPS Teodosie al Tomisului („La Poarta Albă se ridică a doua mănăstire pentru martirii închisorilor comuniste”) şi profesorul George Ardeleanu, monograful şi editorul lui N. Steinhardt („Între Caragiale şi Steinhardt” – unul la centenarul morţii, altul la centenarul naşterii).

În „Luna Maicii Domnului” (august) e cu atît mai binevenită traducerea unui eseu mai puţin cunoscut al lui Paul Evdokimov („Vocaţia religioasă a femeii”). Iubitorii de poezie se pot delecta încă o dată cu Dante (Purgatoriul, Cîntul XXVI, în nouă tălmăcire românească).

Un număr variat şi dens, pus cu măiestrie în pagină de detepistul-poet Valentin Dan; un număr ce, dacă va fi ultimul, rămîne o frumoasă şi demnă ieşire din scenă a unei publicaţii care şi-a îngăduit să viseze, donquijoteşte, o rectitudine pe care poate că neamul românesc ar merita-o, dar pe care poporul român s-ar părea că n-o mai poate duce… (R. C.)

Numărul 111 - 112 al revistei Rost va apărea pe piaţă pe 16 iulie a.c. 

Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la anumite chioşcuri de presă şi librării, dar mai ales în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20), în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69 şi la chioşcul Acces Press din Piaţa Sudului, de la capătul liniei de troleu, la chioşcul de presă de la intrarea în Spitalul Universitar. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi. În plus faţă de acea listă, de luna aceasta revista poate fi cumpărată la Buzău din chioşcurile "Triumf" de la gară, Piaţa Crâng, Banca Transilvania, Liceul Hasdeu, din faţa bisericii copiilor şi de pe B-dul Unirii. 

ROST poate fi citită acum şi pe iPad

Sfîrşitul unei săptămîni politice nebune

Efectele noii "revoluţii" socialiste: 1. Băsescu îşi încheie cariera politică, 2. Antonescu îşi împlineşte visul, va fi preşedinte al ţării, dar numai pentru cîteva luni, căci va pierde alegerile 3. Ponta va fi silit să demisioneze, sub presiune internaţională, şi va fi tîrît în justiţie, 4. Năstase va fi graţiat după referendumul din 29 iulie a.c., 5. PDL este salvat de la dezastru, avînd nesperata şansă să-i fie uitate erorile şi ororile guvernării, ba chiar şi la un scor bun în alegerile generale, 6. PNL nu mai există, 7. Vechii politicieni ai partidelor parlamentare au dovedit încă o dată că sînt expiraţi (discursul lui Blaga a fost relevant pentru toată generaţia sa), 8. Politicienii tineri ne-au vindecat de iluzia că o schimbare de generaţie înseamnă şi o ameliorare a clasei politice (vedeţi cazul lui Şova, de-o pildă), 9. Euro va ajunge la 5 lei pînă la sfîrşitul anului, ţinta pentru deficitul bugetar va fi depăşită cu mult, situaţia economică va fi deja foarte rea pînă la alegeri. Puteţi adăuga dvs. altele.

Ce facem?

Repet: de la actualii politicieni nu avem ce aştepta, iar mai înainte de reforma statului, trebuie să facem reforma clasei politice. Evenimentele din ultimele săptămîni nu fac decît să reconfirme acest adevăr. Asaltul revoluţionar al USL asupra statului ameninţă să ducă ţara în haos, izolare internaţională şi să ne sărăcească pe toţi mai mult (observaţi, de pildă, evoluţia cursului leu/euro din ultimele zile). "Contrarevoluţia" PDL, condusă de Blaga şi MRU, îmi lasă un gust de leşie în gură, căci ne pune iar să alegem răul mai mic. Dar nu mai putem. Ne-a ajuns. Este nevoie de o alternativă politică reală. Şi, desigur, nu mă refer la Noua Republica sau la partidul OTV :) Răspunde cineva acestei uriaşe provocări, într-un moment crucial al istoriei noastre? Sau stăm toţi ca mieii la tăiere?

"Revoluţia bunului-simţ", la capăt de linie

"Revoluţia bunului-simţ", anunţată de Crin Antonescu acum trei ani, e pe cale să ajungă la final. S-a dovedit una de bun-simţ exact în măsura în care Cabinetul Ponta s-a dovedit "cel mai cinstit guvern" al ultimilor 20 de ani.
Oare de ce evidenţa este atît de greu de sesizat? Nu-i compătimeşte nimeni pe Băsescu, Anastase şi Blaga, căci îşi merită soarta, pentru cum au guvernat, la fel ca M.R. Ungureanu şi restul demnitarilor PDL mătrăşiţi. Unii dintre ei vor trebui să răspundă şi penal. Însă, cei care îi înlocuiesc o fac într-o manieră care ar trebui să ne cutremure. Dacă USL a călcat totul în picioare (legi, instituţii, oameni) pentru a-i evacua pe liderii pedelişti, vă închipuiţi cum se va purta cu românul simplu, cum va conduce ţara? Vom avea răspunsul foarte curînd.

Cei care gîndiţi că scopul scuză mijloacele, să nu vă plîngeţi cînd veţi fi victime ale aceleiaşi logici. Şi nu uitaţi: revoluţiile îşi devorează fiii, în general! Nu şi părinţii.

Un mare duhovnic român evocat de ucenicul său. Avva Petroniu, chip al smereniei

Era o icoană, nu un om, încă din timpul vieții. Cre­dincioșii veneau la el pentru a-l venera, a-i atinge veșmintele, a-i săruta mâna, a-i asculta bătăile inimii, pe ritmul Rugăciunii lui Iisus, în tăcere deplină. Căci părintele nu vorbea decât rar, nu­mai cui avea cu adevărat trebuință. Aproape niciodată întrebat. Pentru că oamenii nu aveau nevoie să-l întrebe. În preajma lui simțeau Duhul și deo­dată se luminau. Sufletele căpătau stră­lu­cire de diamant bine șlefuit, mințile deveneau clare ca vârfurile de munți în zile senine, trupurile li se îndreptau și li se alungeau, de parcă ar fi crescut spre cer, cu fiecare respirație a bătrânului călugăr. De atât aveau nevoie. Să stea lângă sfântul acesta, să li se îngăduie să-i obosească privirea cu făpturile lor.

Dintre cei care i-au trecut pragul chiliei, probabil că mulți nici nu știau cum și-a călit părintele Petroniu, starețul mânăstirii Prodromu de pe Muntele Athos, sufletul în focul credinței, într-un veac dușman. Că a fost membru al mișcării "Rugul Aprins”, de la mânăstirea Antim, în anii '40; că în această lavră a ortodoxiei și totodată cetate a cul­turii prigonite a deprins Rugăciu­nea Inimii de la părintele Ioan Ku­laghin, zis "Cel Străin”; că mai târ­ziu s-a străduit să refacă atmosfera "Rugului Aprins” la mânăstirea Slatina, alături de părinții Cleopa Ilie, Antonie Plămădeală, Arsenie Papacioc (căruia i-a fost naș de că­lugărie la Antim) și Daniil Teodo­rescu (Sandu Tudor); că s-a nevoit alături de părinți îmbunătățiți, ca Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan sau Marcu Dumitrescu - zis "Fachiru” (mare martir al temnițe­lor comuniste), la mânăstirea Sihăstria; că abia foarte târziu, la vârsta de 62 de ani, a reușit să ajungă unde își dorea cel mai mult, la Athos, iar acolo a slujit exem­plar, ca duhovnic și bibliotecar, până să devină starețul mânăstirii Prodromu.
Când s-a mutat la cele veșnice (februarie 2011), nimeni nu s-a mirat, nimeni nu a plâns, ci toți cei care l-au întâlnit sau doar i-au auzit numele pomenit cândva au început să sufere de dor. Nu doar ca după un tată duhovnicesc, ci ca după un om extraordinar de frumos, lângă care ai trăit cândva și știi bine că nu vei mai putea trăi. Ca după adie­rea Duhului, pe care nu știi să o descrii, dar care te-a răcorit în clocotul acestei lumi. Un dor sfâșietor de dulce, care nu-ți dezleagă lacrimile, ci te face să treci dincolo de barie­rele firii, pentru a te vindeca.

Cel mai smerit, cel mai smerit, cel mai smerit...

Eu nu l-am cunoscut pe părintele Petro­niu Tănase. Nu m-am învrednicit să merg pe Sfântul Munte Athos. Dar nu l-am simțit ni­ciodată străin, niciodată departe, ci așa cum fiecare creștin îi simte pe sfinți, mereu prezenți și atât de familiari. Cei care l-au cunoscut însă mărturisesc despre părintele Petroniu că era, într-adevăr, un sfânt. Pentru generații întregi de monahi, părintele Petroniu este modelul desăvârșit de călugăr. Căci era "cel mai smerit, cel mai sme­rit, cel mai smerit” - cum îl descria alt mare duhovnic al nostru, părintele A­drian Făgețeanu. În plus, avea o dra­gos­te uriașă, pe care nu o declara, ci care te topea atunci când ajungeai la sfinția sa.

Pr. Petroniu Tănase în prima tinerețe

Biografia părintelui Petroniu Tă­na­se e la îndemâna oricui, dar cum era el cu adevărat, ce-i dădea puterea aceea nepământească știu foarte puțini. Nu l-au înțeles pe de-a-ntregul nici toți călugării din obștea Prodromului, dară­mite ceilalți credincioși. Unul dintre cei foarte puțini este părintele Modest Moldovan, aflat astăzi la Schitul Găbud din Alba. În vârstă de aproape 50 de ani, chip blând, surâzător și smerit, călugăr subțire la trup, cu barbă hirsută și ochi arzători, se lasă greu prins în plasa întrebărilor. Îi place taina și nu o strică nici pentru curiozi­ta­tea lui, nici pentru a altora. Totuși, din bunătate, scapă cuvinte de lă­mu­rire. Așa începem să-l adulme­căm pe avva Petroniu cel neștiut, căruia monahul Modest i-a fost ucenic vreme de douăzeci de ani, îngrijindu-l până în ziua din urmă.

După douăzeci de ani de călu­gărie pe Athos, părintele Modest s-a decis să se întoarcă pe un vârf de deal din România, pe malul Mu­reșului, în coasta satului său natal, Găbud. "M-am întors ca să nu-mi pierd identitatea de român. Încă mai demult mi-am promis că voi rămâne la Prodromu cât tră­ieș­te părintele Petroniu, ca să-l slu­jesc. Nu se putea lipsi de mine”, mărturisește, cu sfială, monahul. S-a întors și din prietenie pentru părintele Iustin Mi­ron, starețul mânăstirii Oașa, al cărei metoc este schitul Găbud. Cei doi se cunosc din copilărie și au crescut duhovnicește împreună, chiar dacă monahul Modest a apucat drumul călugăriei mult mai devreme, pe când avea 16 ani.
Părintele Modest și-a făcut ucenicia cu mari du­hov­nici ai neamului, cu părintele Arsenie Boca, cu pă­rin­tele Serafim Popescu de la Sâmbăta de Sus (Bra­șov), cu părintele Teofil Părăian, pe care l-a slujit 12 ani, până ce, în 1993, a ajuns la Athos și l-a cunoscut pe părintele Petroniu. Acum a revenit în țară cu o co­moară: amintirea, manuscrisele și fotografiile părinte­lui Petroniu. Crede că era de datoria sa să se asigure că acestea sunt bine păstrate, pentru a fi de folos ortodoc­șilor români. Este moștenirea palpabilă lăsată de pă­rintele Petroniu. Cealaltă parte a moștenirii, de cre­dință și înțelepciune, se adăpostește în fiecare, câtă ne vom fi silit să agonisim.

Continuare in Formula As

Pe cînd va fi "deţinut politic" şi Micul Furtilescu?

În numai două luni de guvernare, USL ne-a dovedit, dacă mai era nevoie, că se poate şi mai rău. Premierul Victor Ponta, supranumit Micul Furtilescu după ce s-a vădit un plagiator netalentat, funcţionează ca un excelent PR pentru PDL şi pentru Traian Băsescu. Matrapazlîcurile şi prostiile PDL devin pasabile, prin comparaţie cu violarea repetată a legii şi mârşăviile acestui PSD cu trei capete botezat, la derută, USL. Autoritarismul hăhăit al lui Băsescu pare o copilărie pe lîngă manifestările tiranice ale lui Ponta. 

Prea convinşi că alegerile parlamentare sînt cîştigate deja, liderii USL au început să se comporte în vechiul stil pesedist, în care dispreţul faţă de lege şi de cetăţeni se împleteşte cu cinismul voios şi cu minciuna abjectă. Prin urmare, mătură tot ce le stă în cale: oameni, instituţii, legi. Pentru că întotdeauna vina e în afara USL. Nu Ponta e vinovat că a plagiat, ci Băsescu, pentru că l-ar fi dezvăluit prin maşinaţiuni. Nu Năstase e vinovat că a strîns bani cu japca de la constructori pentru campania electorală din 2004, în celebrul caz "Trofeul Calităţii", ci Băsescu, care, prin influenţa sa malefică, ar fi făcut că fostul prim-ministru să fie pedepsit de Justiţie. Nu USL e vinovată că a elaborat o lege neconstituţională - a "votului uninominal pur" -, prin care urmarea să-şi asigure peste 80% din voturi în alegerile generale, ci Curtea Constituţională că a respins-o pe temeiul legii fundamentale a Statului român. Nu Ponta e vinovat că a încălcat Constituţia şi o hotărîre a Curţii Constituţionale, asumîndu-şi samavolnic rolul de şef al Statului român într-o reuniune internaţională (fără nici un folos pentru nimeni, după cum s-a dovedit), ci judecătorii CC care ar fi deliberat "politic". Apropo, dacă mai repetă figura asta, Ponta riscă să devină "deţinut politic" lîngă mentorul său, Năstase. Asta dacă nu cumva îşi duce la îndeplinire planul de a reduce rolul CC la unul decorativ şi dacă nu-l demite şi pe Băsescu, cu ajutorul Parlamentului pînă mai ieri ilegitim - în viziunea sa -, iar astăzi cel mai legitim (la fel de legitim pe cît este de cinstit Cabinetul său).

Ehei, şi nu sînt rezolvate deocamdată decît urgenţe care ţin de lupta politică pentru supremaţie. Să te ţii cînd USL va trece la devalizarea economiei, că aici are cu adevărat expertiză. Ponta a dat semnale pentru clienţii săi: aveţi răbdare pînă după alegeri, cînd vom da drumul şi la Roşia Montană, vom vinde şi Cuprumin, vom deschide şi exploatarea gazelor de şist (taman capetele de acuzare - şi pe bună dreptate - împotriva debarcatului guvern M.R. Ungureanu), vom da pe nimic şi Poşta, şi Hidroelectrica...

Singura care îi mai pune probleme USL este Justiţia, care pare să-şi fi adus aminte, în sfîrşit, că e şi ea putere în Stat. Prin urmare, a devenit duşmanul numărul unu al guvernului Ponta.

La fel ca în epoca de glorie Iliescu - Năstase, năimiţii din presă ai USL încearcă să justifice mizeriile USL. Şi o face cu atîta nesimţire încît, prin comparaţie, jurnaliştii de casă ai PDL par obiectivi.

Manipularea la care se dedă presa uselistă este atît de primitivă încît nu ştii dacă se datorează în mai mare măsură prostiei "jurnaliştilor" sau părerii lor foarte proaste despre români. Căci trebuie să fii ori tembel, ori foarte sigur că ai de-a face cu un popor de oligofreni, cînd tipăreşti o pagină întîi ca "Jurnalul Naţional" de azi. Cu această porcărie sinistră, oamenii informatorului Securităţii Dan Voiculescu (care a amînat in extremis să devină "deţinut politic", demisionînd din Parlament şi mutîndu-şi astfel dosarul la o instanţă pe care o crede mai blîndă) a atins străfundurile jegului de presă. Să compari un corupt ca Năstase cu un om politic de onestitatea lui Iuliu Maniu e strigător la cer. Dar, să recunoaştem, este şi ilar, măcar pentru că "deţinutul politic" Năstase Adrian a înfundat puşcăria chiar în plină guvernare a PSD, partid în care deţine funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. Poate JN la perspectiva asta s-a gîndit: că şi Năstase, şi Maniu au fost condamnaţi în timpul unor guverne comuniste.