Conferinta joi, 15 martie a.c., de la Palatul Sutu din Bucuresti, a fost una de succes. In sala arhiplina, majoritatea covirsitoare erau tineri. Iar discursurile prietenului Razvan Codrescu si al Parintelui Amfilohie au fost la inaltime, ca de obicei.
Eu m-am marginit, la final, sa dau un mesaj scurt, care se voia mobilizator. Nu de alta, dar mnu mai suport sa vad atitia tineri cu mentalitate de spectatori. Multi dintre ei sint, din pacate, indemnati de chiar duhovnicii si profesorii lor sa fie “cuminti” – adica sa-si reprime orice intentie de a se pune, cu entuziasm si forta tinereasca, in slujba binelui public. Mare pacat. Despre asta insa voi scrie curind, pe larg, in ROST.
Intorcindu-ma la conferinta de joi, redau citeva citate relevante din Razvan Codrescu si Parintele Amfilohie, in ordinea in care au vorbit. Sa va fie de folos!
Razvan Codrescu:
Ma bucur ca avem ocazia sa vorbim despre Ioan Ianolide si prin el despre o intreaga generatie martirizata in secolul XX, despre care astazi incepem sa stim din ce in ce mai putine lucruri. Uitarea româneasca este galopanta. E bine ca macar din cind in cind sa folosim astfel de prilejuri pentru a intelege ce e cu trecutul nostru si cum il valorificam.
Avem acest obicei prost românesc sa tot invocam trecutul uitind ca acesta nu numai ca inobileaza, ci si obliga. Invocam de pilda traditia noastra crestina de 2000 de ani, dar uitam sa ne intrebam in ce masura mai sintem la inaltimea acestei traditii. Invocam aceasta epopee a rezistentei anticomuniste, care a facut mii, poate zeci de mii de martiri, dar uitam sa ne intrebam daca o mai onoram cu adevarat prin atitudinile si faptele noastre de azi. (…)
Cartea lui Ianolide este o provocare extrem de complexa. Este o carte care bate factologia prin meditatia duhovniceasca. Sigur, faptele sint cutremuratoare, dar sint pline de fapte cutremuratoare toate cartile pe care le-au scris, cu mai multa sau mai putina maiestrie, cei care au trecut prin temnitele comuniste. Marele merit pe care il are Ioan Ianolide, autorul acestei carti, care a ucenicit pe linga Valeriu Gafencu si s-a contaminat de vocatia esentialului pe care o avea Gafencu, este aceea ca pune in evidenta latura duhovniceasca a experientei. (…)
N-o sa va vorbesc prea amanuntit asupra dimensiunii duhonicesti a cartii. Sint adevarate pagini de Filocalie. Mi se pare ca rezistenta duhoniceasca din temnita a reprezentat la nivelul lumii penitenciare ceea ce a reprezentat dincoace, in libertate, miscarea Rugului Aprins. (…)
Comunistii au fost bestiali, dar nu prosti. {i-au dat seama ca vor avea cel mai mult de furca in impunerea noului regim nu cu oamenii invechiti in pacate, cu care se poate negocia si pe care-i poti cumpara, ci cu acesti tineri puri si entuziasti, pregatiti deja pentru rezistenta si chiar caliti in luptele anilor anteriori, pe care trebuiau sa-i ingenuncheze. Marea problema era ca puterea acestor tineri venea nu dintr-un principiu omenesc, ci dintr-un principiu divin. Ei toti erau marturisitori ai unei credinte si gata sa moara in numele acelei credinte. Prin urmare, asupra lor a venit lovitura cea mai cumplita. (…)
La Pitesti, inainte sa inceapa diabolicul experiment al reeducarii, era o adevarata scoala a rugaciunii permanente. Aceasta desavirsire interioara, care nu era a unui om, ci a unui grup uman care actiona unitar si coerent, a atras, a excitat, daca vreti, toate aceste forte ale raului. De fapt, acesta este un principiu crestinesc elementar: acolo unde se inmulteste binele devine si raul mai agresiv; acolo unde raul se face de la sine, dracul nici nu-si mai bate capul, someaza; ii faci tu ale lui, fara sa te mai provoace.
Prin urmare, aceasta este cauza mistico-metafizica a persecutiei lor. Tinerii acestia au vrut sa fie foarte mult, si-au propus foarte mult, au tins foarte sus si atunci raul s-a indirjit impotriva lor. A fost o lupta de care pe care. O lupta cu accente cumplite - parte dintre ele sint cuprinse si in paginile cartii lui Ianolide. Este probabil cea mai complexa experienta pe care umanitatea a facut-o de-a lungul secolului XX. (…)
Pr. Amfilohie:
(…) Dumnezeu a vrut sa arate biruinta prin ei (prin cei din inchisori – n. mea, C.T.). Si a reusit asta.
Ei au crezut pina la capat in jertfa rascumparatoarte a lui Hristos. Iar noi credem la fel, in jertfa Mintuitorului si in jertfa lor, care va rodi intr-o buna zi. (…)
Hristos a dus crucea tuturor oamenilor de la inceputul si pina la sfirsitul veacurilor. Si noua ne cere sa ne ducem doar crucea proprie. A fost insa o generatie de martiri si de mucenici, care s-a infipt si in crucea neamului. (…)
Toti acestia ramin insa cu noi, chiar daca au plecat la Domnul. Le simtim lipsa fizica, dar si prezenta in duh.
Jertfa lor a fost necesara pentru neam. Si au cerut sa fie primita de Domnul, iar Domnul le-a primit-o. Acesta a fost rostul lor. Au inceput prin a face ce li se parea omeneste posibil, dar si-au dat seama ca Dumnzeu le cere mai mult si si-au asumat martirajul.
Prin unul dintre acestia (precum Gafencu sau Ianolide – n. mea, C.T.) s-au mintuit mii. Biserica si neamul au fost tinute in viata prin singele lor.
Acum, Hristos ne cheama din nou pe noi, pentru a birui asupra diavolului. Sintem datori sa mergem pe calea lui Hristos, indiferent de amenintari, umilinte si nevoi. Sintem vii numai in Hristos. (…)
La Editura Christiana, avindu-i ca ingrijitori pe Razvan Codrescu, Lucian D. Popescu si Claudiu Tarziu, a aparut, in pragul sarbatorilor pascale, volumul omagial Testamentul Parintelui Calciu. Ultimele sale cuvinte, cu un profil biografic si sapte evocari.
Postări
