joi, 31 ianuarie 2008

Amintiri despre Parintele Arsenie Boca


La manastirea Ghighiu, in buza Ploiestiului, isi traieste batranetile unul dintre ultimii ucenici ai Parintelui Arsenie Boca, cel numit cu atata dragoste si evlavie, "Sfantul Ardealului".
(...) In anii '50, parintele Pantelimon a fost calugar la manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus, din Fagaras. Pe urma, a suferit pentru credinta in temnitele comuniste mai multi ani. I s-a interzis sa reintre in manastire si abia in 1980 s-a adapostit la Ghighiu, unde a fost preotit si unde slujeste si azi.

Cititi acum in varianta online a revistei Formula As interviul pe care l-am realizat cu sfintia sa in toamna anului trecut.

Citeva pasaje, sa va deschid gustul:

# "L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal."

# "La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului."

# "Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: "Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii".

# "Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: "Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!". Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese."

# "Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani."

Petitie pentru pastrarea Religiei ca disciplina obligatorie in liceu

Pana pe data de 17 februarie se afla in dezbatere publica amendamentele la Legea Invatamantului, intre care si cel conform caruia religia nu ar mai fi obligatorie pentru anii de liceu.

Un prieten a creat o petitie on-line, in sprijinul pastrarii Religiei ca disciplina de trunchi comun (obligatorie) pentru clasele de liceu.

Daca veti considera de cuviinta, semnati petitita si, de asemenea, trimiteti acest mesaj mai departe, altor persoane interesate de subiect.
Timpul este destul de scurt, dar putem strange semnaturi, daca fiecare isi ia cateva minute pentru a intra pe pagina cu petitia si, de asemenea, pentru a da mesajul acesta mai departe.

Petitia se bazeaza pe un document intocmit de pr.prof.dr. Dorin Opris, ISJ Alba si prof.dr. Monica Opris, Sc. cls. I-VIII “Ion Agârbiceanu” Alba Iulia (”Marginalizarea Religiei in invatamantul contemporan. Consideratii pornind de la statutul Religiei în proiectul Legii Invatamantului Preuniversitar”), document pe care, personal, il gasesc rezonabil si exprimand o pozitie argumentata. Documentul a fost preluat de pe blogul lui Laurentiu Dumitru.

Va reamintesc faptul ca petitia se semneaza cu nume si prenume, optional profesia si localitatea de domiciliu, semnaturile incomplete (numai prenume/porecla) neputand fi luate in consideratie. Profesia si localitatea se pot inscrie in rubrica de “comments” pe care o ofera formularul de semnare a petitiei.

Toate cele bune!

Oana Iftime
Department of Microbial Genetics & Biotechnology
Faculty of Biology- University of Bucharest
Aleea Portocalelor 1-3 060101 sector 6 Bucuresti
Romania

http://oiftime.googlepages.com/

Un roman daruit de Dumnezeu

Se mai vorbeste si de bine de romanii de peste granita.
Iata un exemplu de talent maiestuos si de succes incredibil: Costel Busuioc, 33 de ani, opt clase, zidar banatean, ajuns la munca in Spania acum doi ani, pentru a-si intretine sotia si cei patru copii. Vestit in satul sau pentru cit de frumos cinta, a participat la un concurs gen Megastar si este pe cale sa-l cistige (finala va avea loc duminica seara). Intre timp, a devenit vedeta acolo. I se spune Pavarotti si este votat deopotriva de spanioli si romani emigrati. Nu are, evident, studii muzicale. I s-a propus sa ia lectii la Viena, dar a refuzat, pentru ca nu are bani si timp de cheltuit astfel.
Ascultati-l si veti intelege de ce a stirnit admiratia unei tari. Aici si aici.
Ce face Dumnezeu dintr-un om cind vrea!

LATER EDIT
Cititi aici intreaga poveste a acestui "Pavarotti" moldovean refugiat in Banat si apoi plecat la munca in Spania.

Vesti proaste din Justitie

Comisia Europeana critica sistemul de justitie din Romania, care ii face scapati pe politicienii corupti. Pe buna dreptate. Tariceanu raspunde elegant: "hai, sictir!".

Parintele Daniel Corogeanu si maicile de la Tanacu au fost condamnati la un total de 28 de ani de inchisoare pentru moartea Irinei Cornici. Ce conteaza ca n-au nici o vina? De vreme ce maicile si parintele au fost pusi la zidul infamiei mai intii de catre Biserica...

Curtea Constitutionala a descoperit ca, dupa opt ani de functionare, una dintre insitutiile menite sa dea concretete "procesului comunismului", CNSAS, este neconstitutionala. In urma unei plingeri a lui Dan Voiculescu, deconspirat drept colaborator al Securitatii, judecatorii de la Curtea Constitutionala au dictat azi desfiintarea CNSAS.

Dar nu va temeti, se poate si mai rau! Dupa mandatul la Justitie al lui Tudor Chiuariu, credeam ca nu e posibil unul mai dezastruos. Si iata cite se pot petrece in mandatul interimar al lui Teodor Melescanu.

marți, 22 ianuarie 2008

In secuime, cind zici ortodox, zici român

Parintele Puiu Pavel este preot ortodox la Odorheiul Secuiesc, oras cunoscut drept centrul nationalismului radical maghiar din Romania. A ajuns acolo printr-o intamplare, in urma cu sapte ani, iar acum se simte ca pestele in apa. Moldovean de obarsie, preotit din anul 1997, are de partea sa entuziasmul tineretii, caci abia a implinit 33 de ani, si lipsa de complexe fata de minoritatea maghiara si catolica, aflata la Odorhei in majoritate covarsitoare. Si a reusit sa obtina respectul romanilor si maghiarilor deopotriva. L-am intalnit in pragul marilor sarbatori de iarna, cand Harghita se transforma in polul frigului romanesc.

Va recomand interviul pe care l-am realizat cu sfintia sa atunci, pentru a afla cite ceva din viata romanilor minoritari la ei in tara.

Patimirea Ortodoxiei in Kosovo

Ar fi bine sa nu uitam ce au patimit fratii nostri intru Hristos in Kosovo. Un clip emotionant aici.

duminică, 20 ianuarie 2008

Despre rostul nostru

Redau aici prezentarea facuta de scriitorul Dan Stanca, in suplimentul "Aldine" al ziarului "Romania libera" de ieri, cartii noastre In cautarea rostului pierdut.

In cautarea rostului pierdut
Dan Stanca
Joi, 17 Ianuarie 2008

Folosim deseori acest cuvant, "rost" fara a zabovi prea mult asupra intelesurilor sale. Editura Timpul ne-a propus de curand un volum care se intituleaza chiar "In cautarea rostului pierdut" si aduna sub aceasta emblema 20 de calauze in cultura nationala.Dintre acestea ii amintim in primul rand pe Eminescu, Blaga, Mircea Eliade, Petre Tutea, Mircea Vulcanescu, N. Steinhardt, Dumitru Staniloae, Constantin Noica, Sandu Tudor, pr. Galeriu, pr. Calciu... Ne punem intrebarea daca Cioran bunaoara ar fi putut fi o calauza? Sau Arghezi? Sau Pamfil seicaru? Cine este numai scriitor, poet fie si de geniu, din pacate nu are ce sa faca in randul calauzelor, a celor, asadar, care ii indruma pe oameni, aceia care ne ajuta de fapt sa ne gasim rostul. De ce? Fiindca vraja estetica deruteaza si nu este vehicolul unui crez. Cu alte cuvinte, slujind un crez ne aflam in cautarea unui rost...
Intr-adevar, asa e corect sa spunem si nu "in cautarea timpului pierdut". Celebra formula sub a carei imbratisare s-a desfasurat un urias ciclu romanesc e pura si gingasa metafora. Nu ai cum sa salvezi timpul scurs care tocmai prin natura sa inconsistenta, inseamna pierdere, risipa, iluzie. Rostul in schimb este ca o intoarcere in paradis, o revenire la izvoarele fiintei si la portile altarului. Ontologic si teologic, rostul ne este singur reazim intr-o lume dezordonata si dezorganizata. Exista numeroase expresii in limba noastra care pleca de la cuvantul "rost". A-ti face un rost de exemplu...
Ce fel de om esti daca pana la o anumita varsta nu ti-ai facut un rost? Nu-i asa ca ai trait de pomana si ti-ai irosit viata? Ca revansa pleci in cautarea timpului pierdut dar bucuria nu ti-o da decat rostul aflat.
Lista intocmita de Claudiu Tarziu, autorul antologiei, numara doar doua nume care mai sunt in viata, Bartolomeu Anania, actualul episcop de Cluj, si Paul Goma, contestatarul neinduplecat. Ne intrebam daca mai sunt printre noi si calauze pe care sa le intalnim, cu care sa stam de vorba, carora sa le cerem sfatul si nu doar sa recurgem la ce au scris fiindca nu mai traiesc. Fireste ca sunt, dar mai mult sau mai putin le privim cu neincredere. Poate vina este a noastra. Cred totusi ca fiecare dintre noi avem un model si o calauza, dar face din aceasta un secret personal. Nu doreste sa dea publicitatii o parte intima si esentiala a vietii sale. In cautarea rostului pierdut functioneaza cam toata viata fiindca toata viata ne cautam rostul si nu ajungem in posesia unei certitudini. Doar raul e cert, binele te invaluie dandu-ti o stare de etern cautator.

marți, 15 ianuarie 2008

Cui ii stau in git ierarhii batrini?

Iată faptele: confratele Florian Bichir, jurnalist cu studii teologice, a cerut sâmbătă, in Evenimentul Zilei, pensionarea “episcopilor neputincioşi”: PS Eftimie al Romanului, PS Ioachim al Huşilor, PS Justinian al Maramureşului, PS Gherasim al Râmnicului. Şi a mai făcut aluzie la un ierarh pe care nu-l numeşte: ÎPS Bartolomeu al Clujului. Lăsînd deoparte faptul că doar primii doi sînt bolnavi la pat, jurnalistul nostru nu dă nici un motiv canonic pentru care ierarhii numiţi ar putea fi pensionaţi forţat. Se vede că n-avea de unde. Dar nici măcar vreun motiv valid de ordin managerial nu schiţează, deşi ştim bine că nu la management se reduce slujirea episcopală. N-am înţeles nici de ce, dacă principalul criteriu pentru aceste debarcări e vârsta inaintată, n-a zis nimic ziaristul de la EvZ despre atâţia alţi venerabili ierarhi, cum ar fi, de pildă, ÎPS Nicolae al Banatului.
Am trecut însă peste acest text fără să-mi bat capul. La urma urmei fiecare e liber să creadă ce vrea şi să propună ce crede de cuviinţă. Chiar dacă ştiu iarăşi foarte bine ce se ascunde în spatele unor astfel de “iniţiative” vînturate prin presă.
Luni, însă, ziaristul cu pricina a revenit, probabil chinuit de gîndul că va fi considerat lipsit de curaj pentru că în primul articol nu l-a numit pe ÎPS Bartolomeu. Şi de data aceasta îi dedică ierarhului de la Cluj un articol întreg, acuzându-l de vanitate pentru că a înfiinţat Mitropolia Clujului. “Saptamana acesta se implinesc doi ani de la infiintarea Mitropoliei de la Cluj. In comparatie cu sperante si promisiuni, bilantul e saracacios. Cu exceptia unor pastorale si scrisori deschise admirabile, o revista „Tabor” de mare tinuta si pensionarea PS Ioan al Oradiei, administrativ, lucrurile au ramas in vechea matca.
Problema dosarelor clerului, prezenta religiei si a icoanelor in scoli, modul cum trebuie facute si acceptate donatiile, relatiile cu Biserica Unita, mostenirea Gojdu, canonizarile de sfinti ardeleni sunt realizari, dar firesti”
.
Şi acest atac este purtat cu o spadă boantă. Preopinentul nu spune care au fost aşteptările, ce speranţe şi-a făcut în legătură cu vlădica Bartolomeu şi în ce fel l-a dezamăgit acesta. Doar se declară nemulţumit: “Un proverb frantuzesc spune ca «pomul se judeca dupa fructe, nu dupa flori, iar omul se judeca dupa reusite, nu dupa declaratii». Din nefericire pentru IPS Bartolomeu, cei doi ani de mitropolit n-au fost stralucitori, ba dimpotriva”. Şi mai însăilează, neconvingător dar revanşard, ceva despre cum ar fi fost manevrat ÎPS Bartolomeu să candideze “împotriva voinţei sale” la demnitatea de patriarh (!!!).
Dacă punem cap la cap cele două texte căznite, mesajul este: ÎPS Bartolomeu trebuie să se retragă din scaun. De ce? Nici jurnalistului nu-i prea clar.
Poate vă întrebaţi ce părere avea F. Bichir până mai ieri cu privire la ÎPS Bartolomeu. Să ne amintim împreună. Doar două pasaje: “De jure, Mitropolia de la Cluj este infiintata, iar Patriarhul Teoctist si-a aratat sprijinul in acest sens. Scrisoarea lui Octavian Goga demonstreaza ca dorinta infiintarii unei mitropolii la Cluj este mult mai veche, se pierde in negura vremurilor, iar dusmanilor lui IPS Bartolomeu nu le ramane decat sa-l acuze si pe Octavian Goga ca dorea ruperea Ardealului!” (10 ian. 2006); “Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania este cea mai importanta personalitate religioasa a Romaniei, dupa disparitia Patriarhului Teoctist. In cazul in care va accepta sa candideze, Mitropolitul Clujului poate deveni prima optiune la succesiunea in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane”. (5 aug. 2007)
Acum, poftiti de judecati!

Cum sa speli dezonoarea

Să mă ierte cititorii care mă cred mai înduhovnicit decît sînt, dar o voi spune: uneori regret că nu mai există instituţia duelului. Lipsa onoarei la români e ca o boală de sînge, care, mă tem, reclamă un tratament sever.
Cum s-ar cuveni să reacţionezi la un atac în care combinaţia de rea-credinţă, mistificare, impoliteţe şi incoerenţă este deconcertantă? Primul gînd este că ai de-a face cu un beţiv violent. Însă, dacă priveşti îndărăt la faptele mangafalei, îţi dai seama că n-are nici măcar scuza beţiei. Omul e ticălos. Iar ticăloşia nu ştie de teama iubitoare a Domnului, ci numai de frica pedepsei corporale.
Îmi asum riscul de a fi etichetat drept extremist pentru aceste consideraţii, care, vă asigur, pornesc dintr-o indignare legitimă.

joi, 10 ianuarie 2008

Scrisoare catre PF Patriarh si Sf. Sinod

Autorii scrisorii deschise de mai jos m-au rugat sa le public apelul pe acest blog, avnd in vedere audienta de care se bucura in mediile ortodoxe.
Cred ca apelul lor merita un raspuns, de ceea il public integral, fara comentarii.
Astept reactii, cu maxima deschidere, gata sa le fac publice.
M-as bucura daca textul de mai jos n-ar fi luat drept un atac la adresa ierarhiei noastre ortodoxe - caci nu este - si daca am invata putin din cultura dialogului cu acest prilej.

Prea Fericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Sfinţiţilor Membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române


Prea Fericirea Voastră,
Înalt Prea Sfinţiile şi Prea Sfinţiile Voastre,

Vă adresăm acest mesaj ştiind că episcopii sunt cei cărora le revine cu deosebire misiunea, dar şi incomensurabila răspundere de a veghea asupra liniştii întru Adevăr a Bisericii. Un fapt trist pentru noi toţi, în calitate de creştini ortodocşi s-a petrecut şi apelăm la păstorii noştri cu speranţa că, prin purtarea lor de grijă, răul deja făcut se va îndrepta şi că astfel de lucruri dureroase nu se vor mai întâmpla.
Este ştiut faptul că în biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti au slujit membri ai bisericii copte [1], biserică necalcedoniană, cu care nu ne aflăm în comuniune.
Avem cunoştinţă de dialogul dintre Biserica ortodoxă şi Bisericile Vechi Orientale (necalcedoniene), dar şi de faptul că acest dialog nu a condus, cel puţin până în prezent, la dezicerea vechi-orientalilor de hristologia eretică pe care o mărturisesc, în contradicţie cu învăţătura Sinodului de la Calcedon [2], despre cele două firi ale Mântuitorului. La ora actuală există, se pare, un fel de falsă pudoare întemeiată pe ideea unei bune înţelegeri care eludează, în fapt, responsabilitatea faţă de mântuirea aproapelui şi care pe unii îi determină să ocolească termenul „eretic”. Acest termen nu este o insultă, ci un indicator al condiţiei celor abătuţi de la învăţătura de credinţă ortodoxă (condiţie în care se găsesc, spre exemplu, şi bisericile necalcedoniene) şi îl vom utiliza ca atare pe mai departe.
Avem cunoştinţă şi de aceea că Bisericile Vechi-Orientale nu se consideră monofizite, ci miafizite, susţinând că cele două firi ale Mântuitorului ar fi unite într-una, dar fără schimbare, fără amestecare, fără confuzie, prin aceste precizări deosebindu-se de monofizitismul „clasic” [3]. Această hristologie este, însă, de asemenea, eretică , la fel ca şi monofizitismul în sens clasic. Aşadar, dat fiind că membrii bisericii copte nu sunt ortodocşi, ci se găsesc într-o condiţie eretică, faptul care ne preocupă este acela că într-o biserică ortodoxă au slujit ereticii.
Or, în conformitate cu canoanele Bisericii ortodoxe, aceştia nu pot intra, măcar, precum credincioşii, în bisericile ortodoxe [4] şi cu atât mai puţin pot fi primiţi să slujească. În cazul în care, totuşi, ereticii ajung într-un locaş de cult ortodox şi slujesc acolo, aceasta constituie profanare a locaşului ortodox şi în acesta nu se mai poate intra şi sluji de către ortodocşi decât după îndeplinirea prescripţiilor canonice adecvate situaţiei [5].
Apelăm, aşadar, prin prezenta, la păstorii noştri cu rugămintea de a se lua măsurile adecvate situaţiei date, anume urmarea rânduielii pentru curăţirea locaşului profanat, în cazul bisericii Sfânta Ecaterina şi prevenirea, pe viitor, a unor astfel de situaţii, eventual prin ajutorarea comunităţii copte în sensul atribuirii acesteia a unui spaţiu adecvat în care să-şi poată desfăşura viaţa liturgică proprie, spaţiu care să nu fi fost, însă, afierosit ca lăcaş de cult ortodox.
Susţinem această expunere, poziţia şi solicitările noastre cu argumentele din notele care urmează mesajului propriu-zis. Elementele teologice care apar în acestea sunt, fără îndoială, familiare sfinţiţilor slujitori, dar, având în vedere caracterul public al prezentului mesaj, au fost redate spre lămurirea eventualilor cititori care nu le cunosc, spre a arăta că demersul nostru se întemeiază nu pe sentimente sau sentimentalisme, nici pe judecata egoistă a unor persoane, ci pe Tradiţia aşezată de Unul şi Acelaşi Duh Sfânt Care ne-a lăsat Scripturile.
Nutrind convingerea că apelul nostru nu va rămâne fără un răspuns, ca din partea unor slujitori iubitori de Dumnezeu cărora ne-am adresat, încheiem cu urările noastre de viaţă lungă, întru Adevăr, spre dreaptă şi înţeleaptă cârmuire a Bisericii.

Semnează:

Oana Iftime, bioetician, autor de lucrări în domeniul dialogului ştiinţă- teologie
Alexandru Iftime, biolog, autor de lucrări în domeniul dialogului ştiinţă- teologie

PS: Cei care vor sa sustina acest apel o pot face la rubrica de comentarii.


Note:

[1] Un articol relevant se găseşte la adresa: http://www.gardianul.ro/2005/01/08/religie-c22/joi_noaptea_crestinii_arabi_din_romania_au_sarbatorit_craciunul-s53704.html
[2] "Urmând aşadar Sfinţilor Părinţi, noi învăţăm într-un glas că mărturisim pe Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din suflet raţional şi din trup, de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii, Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur ipostas, nu împărţindu-se sau despărţindu-se în două feţe, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum [au vestit] de la început proorocii, precum El însuşi ne-a învăţat despre Sine şi precum ne-a predanisit nouă Crezul Părinţilor." (Hotărârea Sinodului al Patrulea Ecumenic, de la Calcedon, "Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice", Ed. Sfântul Nectarie, Bucureşti, 2003, pag. 20, în ediţia electronică disponibilă la http://www.scribd.com/doc/32637/Hotararile-Sfintelor-Sinoade-ecumenice). Menţionăm că, faţă de doctrina expusă de către patriarhul Shenouda au o deosebită relevanţă şi Hotărârile Sinodului al V-lea Ecumenic, Despre unirea firilor în Hristos, Împotriva defăimătorilor învăţăturii Sfântului Chiril. Totodată, dat fiind că patriarhul Shenouda susţine şi o poziţie monotelită, devin relevante hotărârile Sinodului al Şaselea Ecumenic, Despre cele două lucrări ale lui Hristos, Împotriva monoteliţilor.
[3] Patriarhul copt Shenouda afirmă: The Lord Jesus Christ is God Himself, the Incarnate Logos. Who took to Himself a perfect manhood. His Divine nature is one with his human nature yet without mingling, confusion or alteration; a complete Hypostatic Union. Words are inadequate to describe this union.“ (Shenouda III, “The Nature of Christ”). “Domnul Iisus Hristos este Însuşi Dumnezeu, Cuvântul Întrupat. Care a luat o deplină omenitate. Firea Sa Divină este una cu firea sa omenească, însă fără de amestecare, fără a se confunda şi fără schimbare; o completă unire Ipostatică. Nu există cuvinte adecvate pentru a descrie această unire.” (Shenouda al III-lea, The Nature of Christ ).. Admiţând că această poziţie poate induce în eroare pe unii ortodocşi, care ar putea crede că recunosc, aici, perspectiva calcedoniană, cităm pe mai departe din scrierile patriarhului copt Shenouda, pentru a vedea care este, de fapt, hristologia bisericii sale: The Divine nature (God the Word) was united with the human nature which He took of the Virgin Mary by the action of the Holy Spirit. The Holy Spirit purified and sanctified the Virgin's womb so that the Child to whom she gave birth would inherit nothing of the original sin; the flesh formed of her blood was united with the Only-Begotten Son. This unity took place from the first moment of the Holy Pregnancy in the Virgin's womb. As a result of the unity of both natures-the Divine and the human-inside the Virgin's womb, one nature was formed out of both: "The One Nature of God the Incarnate Logos"as St. Cyril called it. “Natura Divină (Dumnezeu Cuvântul) s-a unit cu cea omenească, pe care a luat-o din Fecioara Maria, cu lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt a curăţit şi sfinţit pântecele Fecioarei, astfel încât Pruncul căruia i-a dat naştere să nu moştenească nimic din păcatul originar; carnea formată din sângele ei [al Fecioarei, n. trad.] a fost unită cu Fiul Cel Unul Născut. Această unitate s-a realizat încă din primul moment al purtării în pântece de către Fecioară a Sarcinii Sfinte. Ca rezultat al acestei uniri a ambelor firi- cea Divină şi cea umană- în pântecele Fecioarei, s-a format din cele două [firi] o fire: ‘Firea lui Dumnezeu Cuvântul Întrupat’ cum a numit-o Sfântul Chiril.” (Shenouda III, The Nature of Christ)..
Miafiziţii se revendică, în eroare, de la Sf. Chiril al Alexandriei, a cărui expresie "mia physis tou Theou Logou sesarkomenee" o interpetează în sens eretic, apărând o hristologie necalcedoniană. Împotriva poziţiei copte vom invoca, aici, un singur argument, mai mult decât relevant, însă, al Sfântului Maxim Mărturisitorul. Acesta arată, simplu şi concis, că acceptarea unei firi a Mântuitorului, fie aceasta rezultatul fuziunii, al absorbirii firii omeneşti de către cea divină, conform poziţiei monofizite clasice, fie al unirii fără de amestecare, schimbare sau confuzie, aşa cum susţin miafiziţii, neagă deofiinţarea: "E vădit apoi tuturor că dacă Hristos e o fire unică, nu e nici de o fiinţă cu Dumnezeu Tatăl, nici cu oamenii. Iar dacă după ei Hristos e după fire străin cu totul de toate cele ce sunt, îi vom îndemna şi pe aceşti noi dogmatişti să spună ce este după fire Hristos în care cred şi pentru care motiv Îl slăvesc pe El, Care e hulit de ei ca nefiind nimic după presupunerile cuvintelor lor" (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşi, în colecţia PSB, vol. 81, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1990, p. 105-106) . Or, negarea deofiinţării face inutile Întruparea, Răstignirea şi Învierea, numai Cel Care este Dumnezeu şi om deplin putând restaura firea omenească.
De asemenea, patriarhul Shenouda expune şi o poziţie monergist- monotelită: Has the Lord Christ two wills and two actions, that is a Divine will and a human will, as well as two actions, that is, a divine act and a human act? As we believe in the One Nature of the Incarnate Logos, as St. Cyril the Great called it, likewise: We believe in One Will and One Act: Naturally, as long as we consider that this Nature is One, the Will and the Act must also each be one. “Are Domnul Hristos două voinţe şi două lucrări, adică voinţa Divină şi pe cea omenească, precum şi două lucrări, adică o lucrare duvină şi una omenească? Întrucât noi credem în Firea cea Una a Cuvântului Întrupat, după cum a numit-o Sfântul Chiril, în mod similar: Credem într-o [singură] Lucrare şi într-o [singură] Voinţă: în mod firesc, atâta vreme cât considerăm că Firea este Una, Voinţa şi Lucrarea trebuie să fie, de asemenea, unice.”
[4] Canonul 6 al Sinodului din Laodiceea opreşte pe eretici până şi de la a intra în biserică (de slujire, este clar că nu se poate vorbi, cu atât mai mult): “Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.”
[5] Iată, spre lămurire asupra condiţiei bisericilor ortodoxe în care ajung să slujească ereticii, canonul 46 al Sf. Nechifor şi răspunsurile Sf. Teodor Studitul la întrebări adresate sfintiei sale prin intermediar de catre Ilarie si Eustatie (apud Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Dreptul canonic ortodox, Sibiu, 2005):
Canonul 46 al Sf Nichifor Marturisitorul se referă la biserici în care nu doar că au slujit ereticii, dar au şi fost luate în stăpânire de către aceştia (trecute la cultul lor) : "Va sfatuim ca in bisericile luate in stapanire de eretici sa se intre ca intr-o casa simpla si sa se cante numai de nevoie, asezandu-se cruce la mijloc, iar in altar nici sa nu se intre, nici sa se tamaieze, nici sa se savarseasca rugaciune, nici sa nu se aprinda candele si lumanare si este simfonic cu Răspunsul Sf. Teodor la Întrebarea 3: Cuvine-se a intra pentru rugaciune si cantare in bisericile pangarite si detinute de preotii care au fost partasi eresului? Raspuns: Nicidecum nu se cuvine a intra in astfel de biserici, din motivele mentionate; caci scris este: ‘iata casa voastra ramane pustie’ (Mt. 23, 38); fiindca indata ce s-a introdus eresul, a disparut superiorul celor de acolo, ingerul, dupa cuvintele marelui Vasile (Scrisoarea 191) si acea biserica s-a prefacut in casa comuna; si regele David zice: ‘Nu voi intra in biserica celor rai’ (Ps. 25, 5), si Apostolul intreaba: 'Ce unire are Biserica lui Dumnezeu cu idolii?' (II Cor. 6, 16).”
Biserica Sfânta Ecaterina nu a fost trecută la cultul copt, ci a rămas ortodoxă, gen de situaţie la care face referire Răspunsul Sf. Teodor Studitul la întrebarea 4: "Cuvine-se a canta si a se ruga in biserici pangarite de aceiasi preoti, dar care nu le-au detinut? Raspuns: Negresit ca se poate intra in astfel de biserici, spre a se canta si a se ruga, anume daca nu se mai pangaresc de acei eretici, ci se detin de ortodocsi pana acum. Si in privinta aceasta s-a hotarat ca un episcop sau presbiter, care sunt de credinta cea mantuitoare, sa faca deschiderea bisericii prin rugaciunea cuvenita; astfel ca, daca s-a facut aceasta, nimic nu se mai opune ca intr-insa sa se savarseasca chiar liturghie; drept pilda serveasca imprejurarea in care Sfantul Atanasie, rugat fiind de catre imparatul Constantin sa acorde o singura favoare, de a da arienilor in Alexandria o biserica in care sa se adune pentru rugaciune, s-a invoit numai daca si lui i se va da in Constantinopol aceeasi favoare, ca ortodocsii sa se adune la rugaciune intr-o biserica detinuta mai inainte de arieni". Pentru "Rugăciunea la deschiderea bisericii profanate de catre pagani sau eretici" vezi Molitfelnicul.
Desigur, cele de mai sus nu presupun, nicidecum, ca ortodocsii le pot permite ereticilor sa slujeasca in biserica ortodoxa, in nadejdea ca dupa aceea vor face rugaciunea pentru biserica profanata si cu aceasta lucrurile revin la normal. Canoanele 45 si 46 Apostolice prevad caterisirea clericilor care consimt la slujirea eretica si/sau o considera slujire adevarata: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savarseasca ceva ca si clerici, sa se cateriseasca.” (Ap 45); “Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau prezbiterul care a primit botezul ori jertfa ereticilor. Caci ce fel de impartasire are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Cor. 6, 15).” (Ap. 46). În nici un caz nu se poate da acord, respectiv binecuvântare pentru slujirea de către eretici în biserică ortodoxă- nu se poate binecuvânta păcatul, şi cu atţt mai puţin cel împotriva Duhului Sfânt, cum este "slujirea" de acest fel.
Dupa cum se cunoaste, Sf Vasile s-a rugat impreuna cu poporul si usile bisericii nu s-au deschis pentru arieni, ci numai pentru ortodocsi. Sf Ioan Hrisostomul nu a ingaduit sa se dea arienilor biserica, raspunzandu-i generalului arian Gaina, care ceruse aceasta favoare in numele serviciilor aduse de el Imperiului ca si-a luat, deja, rasplata lumeasca, anume onorurile si averile cuvenite, si sa nu cuteze sa ceara “daruri dumnezeiesti pentru slujire lumeasca” (Viaţa Sf Ioan Gură de Aur, Ed. Bizantina, 2007). Cand s-a aflat Bizantul sub latini, “rasaritenii nu liturghiseau, acolo, unde mai-nainte ar fi liturghisit apusean, de nu ar fi facut mai-nainte apa sfanta, spre curatire." (vezi notele de subsol de la Pidalion, editia 2004, pag. 88).

vineri, 4 ianuarie 2008

Binefacerile zapezilor de alta data


Bucurestiul ingropat sub zapezi se umanizeaza. Am inteles asta ieri. Toata mizeria este acoperita de o mantie calma, as zice aseptica. Ceva din rautatea oamenilor se mistuie sub un foc fara flacara, de cristale.
Am simtit ca s-a intors acasa Bucurestiul iubit, orasul romantic, elegant, cuviincios din interbelic. Nu va grabiti, nu idealizez Bucurestiul dintre razboaie, desi exista in fiecare din noi tentatia fireasca de a fi... nostalgici dupa vechi. Numai ca, pentru mine, acel "Mic Paris" era adevarata capitala, nu monstrul de beton, crud si murdar al zilelor noastre.
Am intrezarit Bucurestiul asteptat. Drumurile blocate, aeroporturile inchise, gara sub asediu nu mi-au stirnit nici o tresarire. Sufletul mi s-a bucurat, naiv si ludic cum numai in copilarie ti se mai intimpla, de nameti. Nametii ca simbol al intoarcerii neasteptate la un mod de viata pe care l-am crezut iremediabil pierdut. In care a nu avea automobil, internet si telefon mobil nu e o nenorocire. Si nametii ca simbol al neputintei tehnologiei in fata naturii. O realitate in fata careia s-au declansat doua tipuri de reactii: isterica - a celor care nu inteleg ce li se intimpla de nu mai functioneaza butoanele; afectuoasa - a celor care inteleg ca tehnologia nu e totul si nici macar nu e cea mai importanta.
Am vazut ieri o surprinzatoarea solidarizare a bucurestenilor. Vecini de bloc, care abia se salutau pina la caderea zapezii, au dat la lopeti cot la cot, cu zimbetul pe buze, bucurindu-se ca de un joc. Oameni, care pina mai ieri nu se vedeau urcind cu acelasi lift, isi urau un an nou mai bun. Trecatori, care alta data te-ar fi izbit cu umarul sa-si faca loc, isi dadeau intiietatea pe ingustele poteci sapate in zapada si isi spuneau "buna ziua!", ca la tara - acolo unde oamenii se saluta chiar daca nu se cunosc, din respect pentru Chipul din ei.
Soselele - serpi de otel invaluiti in gaze toxice - devenisera deodata cai largi numai bune de strabatut cu sanii din care sa se inalte risetele unor domni si doamne acoperiti de blanuri.
Iar seara, luminile galbene, ici camuflate de zapada, colo reflectate in luciul ei, au dat orasului un aer de camin cald, unde se coc povesti de iarna.
Iata, asadar, virtutile magice ale zapezilor de alta data, cu care am fost binecuvintati nemeritat.
Sint ani prea multi de cind n-am mai vazut asa zapezi. Si tot de-atunci simt cum se ascut colti nenumiti in inima lumii.
Va par pasunist, paseist, reactionar? Poate ca sint. Dar e asa de frumos...