DOCTOR HONORIS CAUSA PENTRU... INFANTICID!

Deunăzi, Universitatea din Bucureşti i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa filosofului australian Peter Singer (supranumit în presa israeliană „Profesorul Moarte”!), profesor la Princeton (Statele Unite). Cîteva ONG-uri au protestat, arătînd că în felul acesta UB onorează un promotor al eugeniei. Senatul UB nu s-a sinchisit şi a mers cu ceremonia pînă la capăt. Ulterior, cel puţin doi profesori universitari l-au apărat public pe Singer, pretinzînd că a fost răstălmăcit, şi i-au acuzat pe contestatari de intoleranţă, talibanism ortodox şi de... legionarism. O poziţie deloc mirabilă într-un mediu academic unde "corectitudinea politică" (neomarxism, pe numele ei adevărat, sau, mai precis freudo-marxism) prinde tot mai mult teren. Cum ridici o problemă de pe poziţii creştine şi naţionale, cum eşti taxat de extremist (religios sau de dreapta).
Totuşi, mai sînt în lumea românească şi profesori creştini (şi patrioţi). Iată mai jos luarea de atitudine a dlui prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

Iubite profesor care ai propus premierea infanticidului şi zoofiliei,  

iubite profesor care ai fost de acord cu această premiere,

Nu ştiu dacă sunteţi botezaţi în numele Sfintei Treimi în Biserica lui Iisus – Domnul nostru, şi poate aţi înnegrit haina botezului periculos de mult. În cazul  acesta, mai aveţi o şansă – pocăinţa.  

Poate sunteţi păgâni, animişti, atei, şi morala creştină nici nu o înţelegeţi, nici nu vi se potriveşte. Sau poate nu sunteţi nimic. Dumnezeu vă iubeşte totuși, sunteţi creaţia Lui, treziţi-vă! Hitler a fost un mic copil faţă de premiatul dumneavoastră. El la animale nu s-a gândit. 

Sunteţi recidivişti. E pentru al doilea an când iubiţi infanticidul postnatal*.  

De ce credeţi că susţinerea infanticidului are o valoare ştiinţifică atât de mare încât să merite un premiu sau o distincție? O asemenea propunere e simplă, o poate face şi Satana.  

Eu sunt profesor universitar de bioetică. Sunt mândru că nu am lucrat în Universitatea Bucureşti, condusă de un asemenea Senat.  

În Scrierile Părinţilor Apostolici – părinţi care nu L-au cunoscut direct pe Mântuitorul întrupat, căci au trăit la scurt timp după Înălţarea Lui la ceruri, prima pagină începe aşa: ,,Există două căi: Calea Vieţii... Calea Morţii...“ – şi textul prezintă explicit ce înseamnă fiecare.  

Când profesorul Vasile Răducă a vorbit în Senat despre Calea Vieţii, aţi tăcut aproape toţi. De ce? Vă este frică de Calea Vieţii?  

Premiatul vostru are tupeu (numai aici, la Bucureşti, că aici aşa e situaţia), iar voi sunteţi laşi. Deprimantă asociere. 

Vindecarea este un proces continuu. Biserica este un spital cu oameni în curs de vindecare. E loc pentru toţi. Vă aşteptăm cu iubire în Iisus Hristos – Domnul nostru. 

La viitoarele alegeri ale cadrelor de conducere din Universitate, dacă vă prezentaţi, sper să pierdeţi, iar profesorii care gândesc sinergic cu valorile culturale şi religioase ale poporului român să poată impune în Carta Universitară datoria ca aceste valori perene să fie respectate.

Prof. Univ. Dr. Pavel CHIRILĂ

* Aceeași distincție din partea Universității București a primit-o înainte și bioeticianul australian de origine română Julian Săvulescu, profesor la Oxford (Marea Britanie), discipol al lui Peter Singer. 

Trăiţi cu Rost, trăiţi frumos!

Bine, acum că v-am obişnuit cu atelierele ROST, de la, cum altfel?, "Casa cu Rost", şi aţi început să faceţi bună cărare încoace, vă mai pregătim o surpriză foarte plăcută. Voi reveni cu informaţii care s-ar putea să vă intereseze. Fiţi pe-aproape!

Pînă atunci, vă anunţ atelierele de săptămîna asta, fără să mai intru în detalii, pentru că, am spus, ştiţi despre ce e vorba. Şi vă îndemn: nu vă lăsaţi copleşiţi de vreme sau de vremuri, faceţi-vă viaţa frumoasă, mai ales cînd vi se oferă ocazia!

Sîmbătă, 23 Mai a.c., de la ora 10.30, pictoriţa Oana Musceleanu va susţine cursurile pentru atelierul de icoană pe sticlă (pentru adulţi şi copii deopotrivă). Cei care nu aţi mai fost, pregătiţi-vă pentru patru şedinţe, din care cea de sîmbătă e prima. Nu poţi învăţa să pictezi în doar două ore, cîte e o şedinţă. Şi dacă nu ai talent, nici două luni sau în doi ani. Însă, dacă ai puţină îndemânare, ceva răbdare pentru lucrările migăloase şi dăruire pentru artă, vei deprinde esenţialul în patru sîmbete. Costă 50 de lei şedinţa, nu pentru că se îmbogăţeşte cineva din asta, ci pentru că trebuie plătite materialele, spaţiul, facilităţile adiacente, instructorul. Altminteri, noi le-am face gratuit, măcar să se umple ţara de artişti în arta veche şi frumoasă. 

În aceeaşi sîmbătă de 23 Mai, de la 12.30, vă invităm la deja tradiţionalul atelier de cusut ii. Straiele populare nouă ne par împărăteşti. Meşteşugul coaserii lor nu e facil, dar nici imposibil, şi în tot cazul oferă multe satisfacţii. Cunoşti oameni ca tine, într-o atmosferă plăcută, la o cafea sau un ceai bun, spui împreună cu ei o poveste din aţă colorată (căci simbolurile de pe cămăşile noastre naţionale nu sînt deloc întîmplătioare, ci fiecare are rostul lui), te îmbraci cu ceva frumos, făcut de tine, duci mai departe tradiţia, deci îţi afirmi identitatea de român (şi creştin, veţi vedea!).

Roxana, Ana Maria şi Cristina vă vor fi călăuze pe acest drum. 
Costul atelierului este de 30 de lei, cu toate materialele sunt incluse în preţ.

Iar duminică, 24 Mai a.c., de la ora 17.00, ne-am gîndit să ne pregătim de vară, cu un nou atelier de design floral. Vara, florile, dacă sunt tăiate şi puse în vază, ţin prea puţin. Ei, dar dacă ai şti să le aşezi într-un suport special, care le menţine vii o perioadă de trei, patru ori mai mare decît în mod obşinuit, te-ai bucura mai mult.

Specialista noastră, Iulia, de la florăria ”Miozotis”, ne va împărtăşi cîteva secrete ale acestei frumoase îndeletniciri, ajuntându-ne să ne facem un prim aranjament floral, pe care îl vom lua cu noi la sfîrşitul atelierului. Costul atelierului este de 75 de lei (jumătate din taxa se achită la înscriere, cu o zi, două sau mai multe înainte, căci locurile sînt limitate), bani care acoperă şi florile, cufăraşele şi celelalte materiale folosite. Vă vom oferi şi diplome de participare.

Pentru oricare dintre aceste activită, sau pentru toate, vă puteţi înscrie la numerele de telefon: 0734.13.13.77 şi 0770.31.03.50.
Vă aşteptăm cu bucurie la "Casa cu Rost" (Calea Victoriei nr. 155, bloc D1, tronson 8, intrarea se face prin str. Buzeşti, vis a vis de agenţia Tarom), locul unde Asociaţia ROST dă viaţă ideilor sau, altfel spus, transformă teoria în fapte. Trăiţi cu rost, trăiţi frumos!

"Cauza", între justeţea politică, capitalismul sălbatic şi justiţia oarbă

Tupeu de şmenar: deschizi un proces contra cuiva, pentru nişte bani care nu ţi se cuvin (pentru că nu ţi-ai făcut treaba), invocînd un contract pe care nu-l ai în formă validă, la o instanţă necompetentă din punct de vedere legal. Dar cheltui bani buni pe o casă de avocatură, în ideea că vei cîştiga, căci se ştie cîrdăşia dintre unii avocaţi şi unii judecători şi că, în lipsa acesteia, avocaţii buni pot folosi orice chichiţă pentru a încuia "pîrîta", care nu-şi permite astfel de avocaţi.

Aşa încearcă să se căpătuiască unii dintre faliţii noştri, care, de şmecheri ce sînt, nu mai au ce lucra şi atunci îţi bagă mîna în buzunar. Pe modelul: "trebuie să mănîncă şi gura mea ceva!".

Sînt adept al capitalismului, am avut numai slujbe la privat (cu excepţia unui an de profesorat, la început), sînt implicat în iniţiative private, susţin, ca jurnalist, clasa de mijloc. Dar, băi potlogarilor, capitalism şi clasă de mijloc, nu banditism şi epigonism după Dan "Felix" Voiculescu, Sorin Ovidiu "Nus" Vîntu şi alţii de aceeaşi teapă (cu acelaşi model de ţeapă)!

Să ne punem nădejdea în Justiţie? Ne punem, că altceva nici nu avem ce face. Dar, pînă acum, în numai un an de zile, am văzut de-aproape cum e să pierzi: 1. un proces de retrocedare cu documentele de proprietate legale în mînă, doar pentru că un procuror ţi-a vrut bucata de pămînt; 2. cum e să pierzi un proces pentru că ţi-ai făcut pomană să ajuţi nişte "fraţi ortodocşi" aflaţi la ananghie şi pentru care mai trebuie să plăteşti şi după ce ai ajuns la fundul sacului; 3. cum e să fii tîrît prin instanţe pentru o sumă exorbitantă din pricina unor incompetenţi şi inconştienţi cu care ai avut lipsa de inspiraţie să lucrezi. Şi încă mai sper.

Îmi pare rău că nu mă pot abţine să-mi manifest aici astfel de indignări, mirări şi naivităţi. Sînt şi eu doar un om. 

Va veni vremea cînd voi vorbi cu nume şi prenume, adrese, fapte, sume, prejudicii morale etc. Căci nu confund "cauza" cu netrebnicii care pretind că o slujesc şi care îmi cer să mă sacrific pentru ea, ca să-şi umfle ei conturile şi egoul. Am mai vorbit şi altă dată, iar lumea naţionalist-ortodoxă, a Dreptei autentice, vezi bine!, s-a arătat oripilată, în cea mai mare parte. Mi s-a spus atunci: ai dreptate, dar nu trebuia să dai pe faţă, pentru că dăunează "cauzei". La fel mi se va spune şi acum. Voi fi acuzat, desigur, de trădare. Din nou. Îmi voi asuma însă toate acestea, căci putregaiul trebuie curăţat din interior, dacă nu se curăţă singur.

Pînă atunci, trag o concluzie amară: dacă ţi-a dat Dumnezeu talent pentru o artă, nimic, dar nimic pe lumea asta nu merită să-ţi jertfeşti acest talant. Ce faci în afara lui nu-ţi aduce decît dezamăgire. Împlinirea nu vine niciodată prin ce faci pentru alţii, oricît ne-ar plăcea să credem contrariul. (Vei fi mereu contestat, acuzat, murdărit, boicotat, hărţuit chiar de "ai tăi", aşa încît orice satisfacţie de moment va pieri în mocirlă.) Iar pentru Dumnezeu e de ajuns să-ţi înmulţeşti talantul tău.

Trist e ca mi-au trebuit 20 de ani ca să aflu asta.

Poker cosmic cu Valentin Iacob

Vineri 22 Mai a.c., de la ora 13.00, la Târgul de carte Bookfest, Editura "Tracus Arte" lansează antologia de poeme Poker cosmic, de Valentin Iacob. O carte ilustrată de conf. univ. Marcel Bunea şi care va fi prezentată de Dan Mircea Cipariu.

Valentin Iacob este, după mine, unul dintre cei mai suprinzători poeţi de după 1989. Inventiv, curajos în exprimare, cu idei adînci, camuflate sub metafore dulci-amare, cu o perspectivă stranie şi uneori şocantă asupra lumii exterioare - care, în fapt, nu este decît reflecţia lumii sale interioare - el te obligă să te opreşti asupra versurilor sale şi să le laşi să-ţi intre sub piele. Şi-atunci, al lui eşti. Atît vă spun şi vă îndemn să-i luaţi cartea, ca să vă convingeţi.

Şi adaug CV-ul său literar, pentru cei mai scrupuloşi din fire.

Eu îl felicit cu toată admiraţia şi cu tot dragul.

Valentin Iacob s-a născut pe 12 octombrie 1955 în Bucureşti. Este poet, matematician şi jurnalist. În 1979 a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, secţia Informatică, cu o licenţă în Inteligenţă Artificială. Până în 1993 a fost informatician şi profesor de matematică. Din 1992 este redactor la revista „Formula AS”. Debut literar după 1989.

Cărţi publicate: Petrogradul într-un pahar cu şampanie  - 1996 și Pianul kamikaze - 1998, Ed. Du Style; Balada Craiului de Tobă - 1998, Ed. Eminescu; Clownul lui Hrist - 2004, Editura Muzeului Național al Literaturii Române; Colonelul Elf – 2013, Ed. Tracus Arte; Poker cosmic - 2015 (antologie de poeme) Ed. Tracus Arte.

În curs de apariție: Regele din Palatul nostalgiei (proze) Ed. Cartea Românească.

Premii: Premiul pentru debut „Poesis” 1996 și Premiul de debut pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti 1997 (Petrogradul într-un pahar cu şampanie); Premiul pentru literatură pentru copii, Concursul național de literatură „Al. Odobescu” (Călăraşi 1997); Premiul pentru poezie „Biblioteca oraşului Bucureşti” 1998 (Balada Craiului de Tobă); Premiul pentru poezie APLER 2014 (Colonelul Elf).

Antologii, volume critice, dicționare: „1001 de poezii româneşti” (Laurenţiu Ulici), „Top Ten” (Al. Cistelecan), „La formarea ideilor” (Traian T. Coşovei), „Developări în perspectivă” și „Noua poezie nouă” (Dumitru Chioaru), „Scriitori români din anii ’80-’90” (Ion Bogdan Lefter); „Poezia română între milenii” (Geo Vasile); „Universitas - A fost odată un cenaclu”.

În 1996, la festivalul de poezie anglo-român de la Băile Felix, își prezintă Poemele cibernetice. „Valentin Iacob's cyber-poems are an original Romanian idea” - aprecia atunci Roy Cross, director British Council-Romania. 

Sfinţirea unei biserici excepţionale

Pe 17 Mai a.c., începînd cu ora 9.00, la Alba Iulia va avea loc slujba de sfinţire de bisericii ortodoxe din Cartierul Nou II. Un eveniment care ar putea părea banal pentru cineva care nu a călcat pragul acestei biserici de o rară frumuseţe. În fapt, unul excepţional, pentru că marchează deschiderea pentru credincioşi a unui lăcaş de rugăciune unic în România. Atât prin arhitectura specială, poate uşor inspirată de biserica Mănăstirii Arbore, gîndită de arhitectul Dorin Şefan, şi prin fresca neobişnuită (ca idee teologică, compoziţie, colorit, dimensiune) şi totuşi pe deplin ancorată în arta bizantină a pictorului Ioan Popa, până la hramul multiplu pe care îl poartă - al Sfinţilor Ioani (Botezătorul, Teologul şi Gură de Aur) şi al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Fiecare linie arhitecturală, fiecare imagine şi fiecare obiect din biserică aparţine unei viziuni teologico-artistice pe care eu unul n-am mai întîlnit-o. La această, îndrăznesc să spun, capodoperă au conlucrat exemplar trei oameni deosebiţi: părintele profesor Jan Nicolae (parohul bisericii, despre a cărei teologie puteţi citi şi aici), ctitorul Ioan Popa (patronul Transavia) şi pictorul Ioan Popa (printre altele, cunoscut şi ca iniţiator şi animator al proiectului "Iconari în Otopeni"). Trei Ioani care au atins excelenţa în profesiile lor. Oameni care merită îmbrăţişaţi cu inima pentru această realizare, şi nu numai. Dumnezeu să-i răsplătească!

Mai jos, redau câteva imagini cu biserica şi cu pictura care o împodobeşte. Faceţi click pe ele pentru a le mări.

De ce se mai naşte românul poet?

Am un prieten scriitor, cu vreo douăzeci de romane pu­blicate la edituri prestigioase, tradus în câteva limbi stră­ine şi deţinător al unor premii importante pentru lite­ratură, care însă este muritor de foame. Niciodată nu a câştigat din cărţile sale prea mult, în ciuda succesului lor, căci, la meridian românesc, izbânzile literare se măsoară în doar câteva mii de exemplare vândute, care aduc pu­ţini bani autorilor. Prin urmare, omul nostru s-a întreţinut până de curând din articleria pe la diferite publicaţii. Dar presa scrisă se află, şi ea, într-un declin dramatic, ziarele se în­chid sau se restructurează şi mulţi din­tre pro­fesioniştii condeiului rămân pe dru­muri. Aşa s-a întâmplat şi cu amicul meu, a cărui sin­gu­ră raţiune de existenţă a fost şi a rămas scrisul. Dacă nu ar mai scrie, ar muri. Pentru a scrie are însă nevoie de bani din care să trăiască. Dar scrisul nu aduce bani, iar altceva nu ştie să facă, presupunând că l-ar mai angaja ci­neva la o vârstă ingrată, de aproape 60 de ani. Un cerc vicios, din care nu-l poate scoate nici Uniunea Scri­i­to­ri­lor, care altădată funcţiona ca o umbrelă pentru prozatori şi poeţi. 

Nu e un caz singular, ci chiar unul emblematic pentru condiţia scriitorului român de azi. Această breaslă nobilă, care preschimbă ficţiunea în realitate, printr-o alchimie a minţii şi a inimii care nu poate fi deprinsă precum un meşteşug, ci e dar de Sus - este, la noi, marginalizată, pau­­peră, şi uneori luată în băşcălie de liderii politici. Scriitorii îşi obţin pâinea cel mai adesea din alte ocupaţii de­cât scrisul, deşi scrisul nu le este hobby, ci vocaţie. Toţi visează să se împlinească social prin talentul lor şi să-şi asigure gloria postumă, dar puţini reuşesc. Iar unii speră să se şi mântuiască duhovniceşte cu talantul ce le-a fost dat. Şi numai Dumnezeu ştie dacă izbutesc. 

Având în vedere această stare de fapt, devine cumva bizară dorinţa prea multor români de a deveni scriitori. Uniunea Scriitorilor are peste 2.600 de membri, în vreme ce numărul cititorilor constanţi este abia de 1,2 milioane - potrivit unei statistici la care s-a referit recent Gabriel Liiceanu, directorul Editurii "Humanitas". Aşadar, avem un scriitor la vreo 462 de cititori. Să ţinem, totuşi, cont, de faptul că din USR nu fac parte toţi cei care au publicat o carte. Prin urmare, raportul dintre numărul de scriitori şi cel de cititori este mai mic, poate de unul la 400, unul la 300 sau, cine ştie, unul la 200. O sete de exprimare şi o risipă de efort intelectual şi de resurse materiale care ar merita analiza unor specialişti. Iar tentaţia, salvatoare, de a crede că suntem o ţară de poeţi e înlăturată de munţii de maculatură care văd lumina tiparului. 

Vestea bună e că nimeni nu mai este închis pentru ce scrie, cum se întâmpla odinioară, în comunism. Ba, din con­tră, prin efectul unei legi făcute parcă de scriitori, des­tui sunt eliberaţi pentru că au comis o carte. Dacă în puş­că­riile comuniste era pedepsit exemplar cel asupra căruia se găsea un capăt de creion, acum administraţia peniten­cia­relor le oferă deţinuţilor toate condiţiile necesare cre­a­ţiei, inclusiv îndrumători. Aşa se face că oameni care în viaţa lor n-au scris un rând de literatură, şi poate că nici n-au citit vreunul, şi-au descoperit veleităţi de scriitori în puşcăria de drept comun. Ar fi şi păcat să nu se în­tâm­ple aşa, de vreme ce orice volum publicat reduce pe­deap­sa cu 30 de zile. 

Ne rămâne măcar consolarea că, dacă nu e salvator întotdeauna pentru scriitorul de vocaţie, scrisul este mântuitor pentru "scriitorul" de detenţie.

* Text apărut iniţial în Formula As nr. 1163, 23 - 30 aprilie 2015.