vineri, 28 octombrie 2011

Un alt gînd

Cred că cea mai bună dovadă a credinţei profunde este smerenia. Nimic nu te vindecă de mîndrie mai bine decît cunoaşterea măreţiei lui Dumnezeu şi, implicit, recunoaşterea micimii tale.

Iar cea mai mare putere la care poate aspira un om mi se pare a fi iubirea de vrăjmaşi. La care ajungi numai prin smerenie. Mîndria nu te va lăsa niciodată nici să-l rabzi pe duşman, darămite să-l iubeşti. Şi cu cît eşti mai mîndru, deci mai lipsit de dragoste, cu atît mai departe de Creator şi mai puţin asemănător Lui, prin urmare mai  slăbănogit duhovniceşte.
Fericiţi cei smeriţi, căci ei sînt pe calea îndumnezeirii!

miercuri, 26 octombrie 2011

Campanie pentru construirea Clinicii Nera de recuperare a bolnavilor de cancer

marți, 25 octombrie 2011

Răzleţe

# Am văzut-o şi pe asta: Geoană să-l omagieze, iar Iliescu să-l aplaude pe regele Mihai I. Însă, am impresia că fie nu i-au ascultat discursul, fie nu-l iau în serios.
# Sînt monarhist din principiu, apreciez ce au făcut pentru România regii Carol I şi Ferdinand I, dar nu (mai) pot susţine această dinastie. Greşelile regelui Mihai I dinainte de comunism şi din postdecembrism, compromisurile sale şi desemnarea principesei Margareta drept moştenitoare a tronului (ceea ce înseamnă, de fapt, că România ar putea încăpea pe mîna lui Radu Duda) mă împiedică să fiu alături de Casa Regală. Nu înseamnă însă că nu respect ceea ce reprezintă regele Mihai, care rămîne unsul lui Dumnezeu. Şi îi urez sănătate şi încă mulţi ani de viaţă, binecuvîntaţi! Simt nevoia să fac această precizare astăzi cînd mulţi ipocriţi se vor întrece în ditirambi "în onoarea" regelui, pe care altminteri îl ignoră sau îl dispreţuiesc.
# Ion Cristoiu le mai bagă un mort în casă celor care glorifică trecutul "partidelor istorice" fără a le cunoaşte istoria. El evocă un nou episod de trădare naţională: "...alianţa PNŢ, PNL şi PSD cu Partidul Comunist Român în cadrul BND 1944 a fost alianţa clasei politice autohtone cu formaţiunea al cărui stăpân - Armata Roşie - forţa Porţile Moldovei şubrezite deja de generalii care-l trădau pe Ion Antonescu pentru a-şi salva pielea. Noua Coaliţie, care va fi câteva luni după 23 august 1944 şi Coaliţie de guvernămînt, adoptă Planul Loviturii de stat, pe care-l trimit la Ankara şi la Stockholm pentru a fi cunoscut de ruşi. Planul cerea „o ofensivă sovietică pe frontul român" pentru înlesnirea loviturii de stat împotriva Mareşalului. Ofensivă sovietică însemna însă înaintarea Armatei Roşii pe teritoriul naţional. O Coaliţie din care făceau parte PNŢ, PNL şi PSD cerea Moscovei nici mai mult nici mai puţin decît să ocupe România!".
# Unii foşti amici de idei continuă să sufere pe tema legionară şi să se dea de ceasul morţii că o asemenea "erezie" nu e condamnată de Biserică. Şi o fac cam ca în bancul ăla cu Bulă: orice le-ai flutura pe sub nas, chiar şi un tramvai, ei tot la legionari se gîndesc. Am toată compasiunea pentru ei şi mă rog, după slabele-mi puteri, să se vindece. Căci se vede că nu e doar un fix, care poate fi demontat pe calea logicii, a argumentaţiei istorice şi teologice şi a bunului simţ.
# Dan Puric a dat deunăzi de pămînt cu televiziunea de prost gust chiar în bîrlogul uneia dintre ele. Şi a mai atras atenţia şi asupra unor importante realităţi ignorate. Vedeţi aici.
# Prinţul Charles îşi asumă rădăcinile româneşti şi explică astfel interesul său pentru ţara noastră. Aici.

UPDATE
Scriitorul Dan Ciachir explică foarte bine legătura monarhului cu Biserica în ortodoxie, în general, şi a regelui Mihai cu BOR, în special.

miercuri, 19 octombrie 2011

Un gînd

Prietenul în momente importante (nu neapărat la nevoie) se cunoaşte. Restul e vorbărie. Se întîmplă ca zilele astea să primesc (noi) confirmări şi infirmări. Şi ce bine e!
Interesant: niciodată nu m-au dezamăgit bătrînii foşti deţinuţi politici care mă onorează cu prietenia lor. Altă şcoală... Au mers şi unii, ceva mai tineri, la şcoala asta. Slavă Domnului!
Va trebui să revin mai pe larg asupra acestui gînd, cîndva.

luni, 17 octombrie 2011

Cel mai nou chip al „dreptei stîngii”: Noua Republică

Din motive binecuvîntate, în ultimele luni n-am prea avut timp să mai postez texte proprii pe blog. Pe de altă parte, nici evenimentele nu m-au obligat, prin natura sau importanţa lor, să adopt o poziţie. De pildă, apariţia unui grupuscul numit „Noua Republică”, sub conducerea lui Mihail Neamţu, nu merită comentată, în mod normal. Însă, agitaţia propagandistică din jurul acestei mici falange revoluţionare (cu voie de la poliţie) i-a împins pe cîţiva prieteni de idei să-mi ceară opinia în legătură cu NR. Şi-atunci, o spun.
Mihail Neamţu, la prima întîlnire cu "noii reublicani" de la Bucureşti
Se vede cu ochiul liber că NR nu e decît o afacere pedelistă (ca şi asociaţia Blogary, aşa-zisa Mişcare Populară ş.a.), menită să încerce recuperarea, sub alte măşti dar pentru aceeaşi gaşcă, a unei părţi din capitalul electoral pierdut de PDL. Părerea mea este că NR n-are şanse. În primul rînd pentru că mesajul ei nu se deosebeşte fundamental de cel al PDL şi al lui Traian Băsescu, ba şi susţine aşa numita „doctrină Băsescu”. Formal, desigur, discursul e mai elevat, iar entuziasmul jucat cu oarecare talent, dar s-au mai vaccinat şi românii între timp. Şi dacă nu te afirmi ca o alternativă la actuala putere, nu te bagă nimeni în Parlament. Pe bună dreptate.
În al doilea rînd pentru că oamenii care au organizat-o, în frunte cu Neamţu, nu sînt credibili, ca unii care pînă mai ieri au fost în slujba statului sub guvernarea PDL (de altfel, liderul NR nu e liber să critice puterea cu adevărat) şi mai au şi alte tinichele de coadă.
În al treilea rînd pentru că suferă de „internită” – adică se rostogoleşte promiţător pe internet (i-auzi, ca bulgărele de zăpadă!) pentru a deveni praf şi pulbere în viaţa reală. Pe pagina virtuală a organizaţiei au aderat deja cîteva mii de persoane, după spusele lui Mihail Neamţu. La prima întîlnire în Bucureşti însă, au participat abia 100 de oameni.
Şi mă opresc aici cu pricinile de ratare ale NR, căci despre ea veţi citi o analiză mai aplicată în numărul pe noiembrie al revistei „Rost”.
Una peste alta, nu cred că NR va păcăli prea multă lume că este adevărata „Dreaptă” politică, pe care o aşteaptă cam de mult o parte dintre români. Printre sloganurile mobilizatoare şi declaraţiile de principii se vede urzeala neoconservatoare. Normal, căci nu putem avea o Dreaptă autentică fără oameni de dreapta. Or oamenii de dreapta nu se formează într-o „organizaţie de bază”, prin „muncă de convingere” şi „învăţătură ideologică”, pentru că Dreapta, înainte de a fi o opţiune politică, este un mod de viaţă. Nu devii un om de dreapta decît în măsura în care eşti construit interior aşa (şi te poţi descoperi mai tîrziu). Omul de dreapta se dovedeşte prin raportarea la tradiţie – şi la cea cu „t” mic şi la cea cu „T” mare. O cultură a Dreptei îl ajută pe omul de dreapta să se afle pe sine şi totodată să-şi descopere rostul, căci în multe cazuri structura interioară este mîlită de mentalitatea curentă, „sinistră” (în sensul etimologic al cuvîntului), şi are nevoie de o desvrăjire. Iar o elită a Dreptei (în sensul de lamură profesională şi morală, care înţelege să se dăruiască pentru binele public) ar putea oferi o viziune pentru restaurarea României şi coagula un pol de dreapta. Însă, o elită a Dreptei nu are nici un spor într-o lume dominată autoritar, dacă nu chiar totalitar, de mentalităţi stîngiste. Dovadă că, în perioada postdecembristă, toţi liderii politici autodeclaraţi de dreapta s-au dovedit impostori, mai devreme sau mai târziu. Şi cercul se închide.
În concluzie: cîtă vreme nu avem o cultură tradiţională (de dreapta) solidă şi marcantă la nivel macro (care să cultive principiile şi valorile specifice, începînd cu primatul spiritului), nu vom avea nici oameni politici de dreapta şi nici partide de dreapta. Vom continua să ne amăgim (sau nu) cu surogate ale Dreptei – un fel de „dreapta stîngii”, cum bine spune dl Răzvan Codrescu –, cu rezultate nenorocite precum cele din guvernările CDR, ADA, PNL-PSD şi PDL & Co.

LATER EDIT

Băieţi cu mentalitate de fetiţe neputincioase


Dintr-un interviul pe care mi l-a acordat d-na Tia Şerbănescu, un diagnostic precis:

- Am văzut că dl Lăzăroiu, de cînd a devenit ministru, spune şi mai multe basme. Nu se dovedeşte nici domnia atît de matur pe cît i-ar cere formaţia de sociolog. Şi e interesant ce feste îţi poate juca subconştientul. În cazul dlui Lăzăroiu avem de-a face cu complexul femeii neajutorate care aşteaptă un salvator. Dînsul vorbeşte despre partide Alba ca Zăpada, Fetiţa cu chibrituri, Capra cu trei iezi… Domnule, nu apare nicăieri un Harap-Alb,un Făt-Frumos, un Prîslea cel Voinic, un Greuceanu, un bărbat serios, sănătos, care să se lupte cu zmeul, să aducă soarele şi luna de pe cer, să o salveze pe Ileana Cosînzeana. Numai fetiţe amărîte. Vă daţi seama ce jalnic e? Cine să voteze aşa ceva?

UPDATE - 27 martie 2013

O ÎNDREPTARE

Trebuie să admit, la mai bine de doi ani de la scrierea articolului de mai sus, că m-am înşelat în privinţa Partidului Noua Republică. Sau, mai precis, băieţii de la PNR au ţinut să mă contrazică, punct cu punct, prin fapte. Aşa se face că PNR 

- s-a delimitat net de Traian Băsescu, 
- s-a distanţat (ba chiar a devenit ostil) partidului prezidenţial Mişcarea Populară, 
- a articulat un mesaj clar pro-familie (cu atitudini publice în ţară şi la Bruxelles), pro-stat naţional şi suveran, împotriva proiectului Statele Unite ale Europei, esenţial creştin; 
-a aderat la Alianţa Conservatorilor şi Europenilor Conservatori, singura grupare euro-realistă din Parlamentul European; 
- şi-a primenit conducerea şi a adus la pîrghiile de decizie şi pe listele sale de candidaţi la alegerile europene oameni precum Corneliu Berari, Andrei Rosetti, Ştefan Bîrgăoanu, George Mioc, dar şi alţii pe care nu-i mai amintesc aici pentru că ar fi prea mulţi, oameni de dreapta autentici, creştini, familişti, cu cariere frumoase, oameni care n-au mai făcut politică, oameni recomandaţi de duhovnici renumiţi şi dintre care unii au crescut în duhul Rost (fără să fi fost membri ai Rost).

Prin urmare, nu şterg această postare, pentru că ea exprimă ce am gîndit la un moment dat şi îmi asum asta, dar le prezint scuze membrilor PNR. Şi nădăjuiesc să nu ma dezamăgească. 

Nu este vorba despre o inconsecvenţă a mea în cazul acesta, ci de schimbarea unei realităţi (pentru că, la vremea cînd scriam textul la care pun acest apendice, PNR nu avea mesajul de azi, nici oamenii pe care îi are acum la vîrf, îl susţinea pe Traian Băsescu şi părea în siajul lui politic etc). Şi e cinstit să recunosc asta. Ar fi nedrept şi urît să mă fac că nu observ. Cu atît mai mult cu cît avem atîta nevoie de aer proaspăt în politica românească, iar această gură de oxigen promite să ne-o dea Noua Republică.

O nouă carte de Constantin Virgil Gheorghiu

Librăria şi editura Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19, Bucureşti, lângă Facultatea de Teologie) vă invită joi, 20 octombrie 2011, ora 17.00, la o nouă lansare de carte: Condotiera, de Constantin Virgil Gheorghiu, în traducerea din limba franceză a lui Gheorghiţă Ciocioi (Editura Sophia, Bucureşti, 2011, 200 pagini, format 13x20 cm).
Conceput în maniera unei tragedii antice, sub patronajul „Condotierei”, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, Maica celor sărmani şi ­obidiţi din mirificul ţinut al Vrancei, romanul ilustrează oprimarea cotidiană de sub regimurile ţărilor răsăritene aflate în spatele Cortinei de Fier. Aşa cum se întîmplă adesea la Virgil Gheorghiu, trama poliţistă – punctul de plecare al intrigii fiind o crimă de care este acuzat un monah, săvîrşită de Sărbătoarea Naţională, zi în care invadatorii, deveniţi conducători ai Republicii Penitenciare Române, supuneau întreg poporul la marşuri şi defilări forţate, prin care acesta să-şi manifeste ataşamentul faţă de regim – se indreaptă către un fel de taină, în sensul religios al termenului, întreţinînd pe tot parcursul cărţii o reflecţie metafizică şi poetică asupra condiţiei umane.
Prin Condotiera – roman ce a cunoscut mai multe ediţii în limba franceză, fiind tradus, încă de la apariţie, în numeroase limbi – Constantin Virgil Gheorghiu, preotul-romancier, confirmă, fără umbră de îndoială, că este unul dintre cei mai de seamă scriitori contemporani. 

vineri, 14 octombrie 2011

Despre Dumnezeu, credinţă, libertate şi "destin", pe B1 TV

Mîine, la ora 14.00, pe B1 TV va fi difuzată o nouă ediţie a emisiunii "360º", realizată de Alina Bădic, la care am fost invitat alături de dl Dinu Zamfirescu (emisiunea e înregistrată). Am vorbit despre Dumnezeu, credinţă, libertate, "destin", liberul arbitru, conştiinţă, datorie, comunism, deţinuţi politici. Au fost exprimate două poziţii: una creştină şi una "liber cugetătoare", să nu zic atee. Vă aştept opiniile, după vizionare.

UPDATE
Emisiunea a fost postată pe site-ul B1 TV.

Piesă de teatru radiofonic despre Valeriu Gafencu, Sfîntul Închisorilor

Teatrul Naţional Radiofonic organizează marţi, 18 octombrie 2011, de la  ora 19.00,  la Sala Radio – Studioul de Concerte „Mihail Jora” - strada G-ral Berthelot nr.60-64, sector 1, Bucureşti - audiţia cu public a spectacolului de teatru-document  VALERIU GAFENCUSFÂNTUL ÎNCHISORILOR , o producţie realizată în cadrul proiectului Biografii, memorii,  care va fi difuzată în premieră miercuri, 19 octombrie 2011,  de la ora 21.05, la Radio România Actualităţi.
Scenariul: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Petru Hadârcă.
În distribuţie: Dan Puric, Maria Ploae, Mihai Bica, Mircea Rusu, Dorin Andone, Orodel Olaru, Mircea Constantinescu, Petru Hadârcă, Alexandru Nedelcu, Dan Săndulescu, Dan Cogălniceanu, Ioana Iacob, Magda Duţu, Costin Manoliu, Stelică Muscalu.
Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.  Producător: Magda Duţu.
Valeriu Gafencu -  „sfântul închisorilor”, cum l-a numit Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii - şi alţi tineri au fost arestaţi în 1941, în timpul regimului Antonescu, pentru activitatea lor în Frăţiile de Cruce. În închisoare, în inima lor începe o frământare profundă în privinţa rostului pentru care au fost încarceraţi. Sufletele lor caută ceva care să-i ridice deasupra suferinţelor pe care le trăiau. În perioada dinainte de instalarea regimului comunist au ocazia să citească Sfânta Scriptură şi alte cărţi duhovniceşti, să se adâncescă în rugăciune.
Valeriu Gafencu a trecut prin încercări teribile în temutele închisori de la Aiud şi Piteşti. Între colegii săi de detenţie, personalităţi intrate azi în legendă: Ieromonahul Arsenie Papacioc, Ion Gavrilă Ogoranu, Părintele Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide. În cele din urmă,  ajunge la închisoarea sanatoriu de la Târgu-Ocna, unde în jurul său se creează o atmosferă spirituală înaltă, unică în universul concentraţionar românesc.
Valeriu Gafencu trece la Domnul pe 18 februarie 1952, purtând nimbul sfinţeniei.
După 1990, a fost propus spre  canonizare Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.
Regizorul spectacolului, Petru Hadârcă, s-a născut în Basarabia, la Sângerei, în aceeaşi localitate cu Valeriu Gafencu. La audiţia cu public desfăşurată  pe scena Sălii de Concerte „Mihail Jora”, va participa Dan Puric, interpretul lui Valeriu Gafencu, alături de ceilalţi actori din distribuţie, echipa de realizatori şi invitaţii speciali: personalităţi ale vieţii culturale şi politice, istorici, clerici, foşti deţinuţi politici, jurnalişti.
Intrarea este liberă.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Despre revista ROST, la Radio România Cultural

Vă invit să ascultaţi înregistrarea emisiunii "Creatori, între sacru şi profan", realizată de Cristian Curte la Radio România Cultural, joi 6 octombrie a.c. şi dedicată revistei ROST. 
Îi mulţumesc prietenului Viorel Ilişoi, care a pus-o pe internet. 
Din păcate, o defecţiune tehnică de moment a făcut ca din această înregistrare să lipsească intervenţia tînărului şi foarte priceputul istoric Alin Mureşan.


Creatori, între sacru şi profan from Viorel Ilisoi on Vimeo.

joi, 6 octombrie 2011

Despre trup şi suflet, în revista ROST pe octombrie

Revista de cultură creştină şi politică ROST abordează, cu mare îndrăzneală, un subiect delicat în numărul său pe luna octombrie: cum îl îndepărtează „revoluţia sexuală” pe omul de astăzi de sine însuşi, de ceilalţi şi de Dumnezeu. „Grija exagerată – ceea ce va să zică: prioritară, iar adesea chiar exclusivă – a omului faţă de propriul trup şi de funcţiile imediate ale acestuia e rezultatul consec­vent al unui lung proces de despiritualizare, inaugurat de antropocentrismul şi naturismul renascentist, trecând prin ateismul şi materialismul iluminist, pentru a ajunge la formele de perversiune şi degenerare ale lumii contemporane”, crede redactorul-şef al publicaţiei, Răzvan Codrescu. Prin urmare, revenirea la firesc, la normalitate, atât în viaţa intimă, cât şi în cea socială, nu este posibilă decât prin trăirea religioasă.
Fără o legătură directă cu tema care dă coperta numărului, ancheta de opinie a ediţiei oferă perspectivele unui psihiatru, a unui teolog, a unui scriitor şi a unei jurnaliste asupra unei realităţi la fel de îngrijorătoare: tendinţa de efeminare a bărbatului şi de masculinizare a femeii în modernitate. O tendinţă care câştigă tot mai mult teren şi care are origini confesionale şi ideologice.
De asemenea, în editorial, directorul revistei, Claudiu Târziu, atenţionează asupra declinului familiei româneşti – cauzată de pornografie, planificare familială, competiţia dintre sexe, feminism, liberalism sexual extrem şi mirajul carierei.
În partea sa politică, ROST se opreşte asupra recentelor revolte şi revoluţii din ţările arabe, asupra resorturilor care au declanşat, în această vară, violenţe între tineri protestatari şi autorităţi în câteva capitale europene şi asupra politicii externe a României, care este minunată, dar lipseşte cu desăvârşire – vorba ceea. Tot la capitolul politică se încadează până la urmă şi „Afacerea Roşia Montană” – care este excelent radiografiată: istoric, pericole, vinovăţii. La Roşia Montană nu este doar o problemă economică sau socială, ci mai ales una culturală şi ecologică. Prin sfărâmarea unor munţi şi apariţia unor lacuri cu cianuri este desfiinţată o parte foarte importantă din cea mai veche istorie românească şi sunt puse în pericol vieţile tuturor românilor, nu numai ale moţilor din apropiere.
Personalitatea omagiată în acest număr este regretatul pictor bisericesc şi scriitor Radu Mărculescu, fost veteran de război şi deţinut politic. Iar interviul ediţiei este acordat de actriţa Laura Vasiliu, de la Teatrul Nottara, care şi-a câştigat notorietatea jucând rolul principal în filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, în regia lui Cristian Mungiu. Laura Vasiliu declară că o are drept model de viaţă pe Maica Domnului.
Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la chioşcurile de presă din toată ţara sau, în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50) şi Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20). Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi.

Departamentul Comunicare al ROST,
Radu Bălaşa


Later edit:

Astă seară, de la ora 22.15, sînt invitatul lui Cristian Curte la emisiunea "Creatori între sacru şi profan", de pe Radio România Cultural, unde voi vorbi despre noul ROST. (Claudiu Târziu)

luni, 3 octombrie 2011

Plopul face pere... la Pro-vita!

Asociația Pro-vita pentru Născuți și Nenăscuți – filiala București a inaugurat un proiect umanitar destinat persoanelor defavorizate. Proiectul, sub forma unei case sociale, este situat în satul Valea Părului, jud. Teleorman (nu departe de Alexandria).
La fel ca în oricare alt segment din activitatea sa, și prin casa socială de la Valea Părului  (www.ValeaParului.ro) Asociația Pro-vita își propune sprijinirea mamei și copilului, împreună, până la integrarea sau reintegrarea lor socială.
Asemănarea de nume cu localitățile Valea Plopului și Valea Screzii, unde sunt situate de-acum celebrele așezăminte de plasament și asistență ale Asociației Pro-vita, se va dovedi, sperăm, una fericită. Pentru că fără munca neobosită și harul părintelui Nicolae Tănase, nimic din toate acestea n-ar fi existat. Așadar, până la urmă, la Pro-vita, plopul face, totuși, pere!
Asociația dispune în această locație de o casă cu destinație de locuință, grădina aferentă (1500 mp) și 4 hectare de teren agricol cultivate în sistem colectiv. Proiectul umanitar a debutat în această vară, cu intenția de a completa material serviciile de consiliere oferite femeilor în criză de sarcină sau victime ale unor evenimente nefericite.
Casa adăpostește în prezent două mame și șapte copii. Situația persoanelor găzduite, victime ale violenței domestice, este în curs de normalizare, iar copiii frecventează deja unitățile locale de învățământ.
Pe lângă sprijinul pe care îl dăm direct prin asociație prin intermediul sponsorilor și donatorilor, urmărim sprijinirea adulților găzduiți pentru desfășurarea de activități remunerate în zonă (munci agricole etc.).
Pentru detalii, fotografii și blog, vizitați vă rugăm adresa www.ValeaParului.ro
Bogdan I. Stanciu 

duminică, 2 octombrie 2011

Stîlpii morţilor şi Pasărea Suflet

Un obicei străvechi de înmormîntare, pare-se chiar de pe timpul dacilor, se păstrează pînă în ziua de azi, în cîteva sate din judeţul Alba. În loc de cruce, bărbaţii sînt îngropaţi cu un stîlp pus la căpătîi, iar feciorilor neînsuraţi li se pune pe stîlp o pasăre din lemn. Deşi adevărata semnificaţie a obiceiului s-a pierdut, tradiţia continuă să trăiască.

Citiţi reportajul în Formula As!

Ion Cristoiu se întreabă: "Se va repeta Mişcarea legionară?"

Nicolae Breban crede într-o repetare în viitor a momentului interbelic Mişcarea legionară, cel dominat de Corneliu Zelea Codreanu, şi nu cel aparţinând lui Horia Sima.
"Nu, nu ne temem că, aşa cum o cred unii exegeţi, neînţelegând-o, această «mişcare», ea s-ar putea repeta; nu, deoarece suntem aproape siguri că ea se va repeta într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu. În «ea» se află «încapsulat» prea mult adevăr, mai bine-zis o prea mare sete sau voinţă, nu... de putere, ci de înţelegere a «ceea ce suntem»!"
Afirmaţia de mai sus, niţel şocantă prin caracteru-i apodictic, nu aparţine unui fost legionar, nici măcar unui stâlp al Noii Drepte. E lansată  de nimeni altul decât Nicolae Breban, scriitor, eseist, publicist, conducător de gazete, într-un cuvânt, o personalitate a vieţii noastre intelectuale, recunoscută prin modernitatea şi, de ce nu?, chiar cartezianismul gândirii. Locul acestei afirmaţii: volumul recent apărut, „Aventurierii politicii româneşti". [...]
Asistăm azi la o tot mai mare distanţare a tinerilor, dar chiar şi a maturilor de politică, văzută, după douăzeci de ani de democraţie mai mult sau mai puţin originală, ca un teritoriu al negustoriei morale, al alianţelor făcute şi desfăcute peste noapte, al demagogiei folosite pentru câştigul electoral. Ceea ce Nicolae Breban numeşte o repetare a Mişcării legionare ar putea fi nu numai o acţiune pornită de jos în sus, concentrată pe cultivarea orgoliului naţional, dar şi una în care Onoarea, devenită fel de a fi, va lua locul miş maşurilor tipice partidelor politice româneşti din ultimii 20 de ani. 

Integral în Adevărul.