Două jumătăţi de bile albe

După numeroase prostii şi ticăloşii, Puterea îşi trece în cont şi două fapte bune. E cinstit să le recunoaştem.

Care sînt resorturile lor ascunse (electorale sau de altă natură), mă interesează mai puţin. Important este ca autorităţile române să meargă până la capăt în aceste chestiuni. Dacă nu, se va dovedi că n-au fost decît nişte piruete propagandistice.

1. A cerut Serbiei garanţii suplimentare că va respecta drepturile românilor/vlahilor de pe teritoriul său, sub ameninţarea că altfel România se opune aderării Serbiei la UE.

Serbia încalcă drepturile românilor (numiţi şi vlahi, ori mai ales vlahi, tocmai pentru a le camufla originea etnică) în mod constant. Să ne amintim doar cum sînt prigoniţi creştin-ortodocşii români care vor să-şi clădească biserici proprii în Serbia şi că de curînd Serbia i-a obligat pe români să scrie şi în limba maternă tot în alfabet chirilic.

O altă manevră sîrbească, menită să torpileze unitatea de acţiune a românilor din Serbia şi de a-i îndepărta de scopurile lor fireşti: împănarea conducerii organizaţiilor etnice cu sîrbi sau filo-sîrbi. În această cheie trebuie citită declaraţia preşedintelui Consiliului Naţional al Vlahilor din Serbia, Radisa Dragojevic.

Atitudinea României la Bruxelles a fost de data asta ceva mai demnă, dar nu-mi fac iluzii că  va deveni  prea curînd o constantă a politicii noastre externe. Liderii europeni au fost uimiţi, pentru că nu se aşteptau ca vreodată România să-şi apere interesele, ci să spună mereu da.

2. A trecut prin Parlament legea lustraţiei. Şchioapă şi tardivă, ca şi legea CNSAS, va produce totuşi efecte. Atîta vreme cît administraţia de stat este plină de foşti nomenclaturişti, securişti şi turnători ordinari, o asemenea lege îşi află raţiunea de existenţă. Era şi mai bună acum 20 de ani, dar nu înseamnă că azi e inutilă, cum susţin vechii comunişti de teapa lui Iliescu (tupeul acestui cancer al României post-decembriste e colosal: spune că legea avea o noimă la începutul anilor '90, dar nu acum, de parcă nu el şi ai lui au blocat-o pînă azi) sau neocomuniştii cu faţă oarecum umană de felul lui Costi Rogozanu. Era şi mai aproape de ce trebuia să fie dacă îi epura şi pe foştii lideri UASCR şi UTC, dar înţeleg că pentru PDL era imposibil să se lipsească de alde M.R. Ungureanu. Era şi mai potrivită dacă prevedea o perioadă de interdicţie de măcar 20 de ani, nu de doar 5 ani.

Cu toate acestea, dacă facem o listă cu persoanele mai cunoscute de la fiecare partid parlamentar care ar urma să fie lustrate, vom vedea că legea e binevenită şi în anul de graţie 2012.

Mă tem însă că nu va trece de Curtea Constituţională. Cică legea ar fi anticonstituţională pentru că îngrădeşte dreptul de a fi ales. E ca şi cum ai spune că unui criminal băgat la puşcărie i se încalcă dreptul de a fi liber.

PS:

Nu mă las păcălit de două iniţiative bune şi cred că actuala Putere nu-şi va putea spăla imaginea decît cu foarte mult efort în interesul naţional - de care, sincer şi trist, nu o cred capabilă. Aşa că îi rog pe eventualii comentatori ai acestui text să nu-mi spună ce ştiu deja şi să mă scutească de bănuieli stupide.

Teodor Baconschi şi Radu Preda despre Părintele Mitropolit Bartolomeu Anania

La un an de la plecarea marelui ierarh. O emisiune excelentă!

Despre poezia închisorilor cu un poet al temniţelor comuniste, Demostene Andronescu

"Dacă n-aş fi reuşit să fac poezie în închisoare, aş fi murit"

- Domnule Demostene Andronescu, astazi stim ca in temnitele din Romania comunista s-a dezvoltat un fenomen unic si uimitor: cel al poeziei din inchisori. In conditii de tortura fizica si psihica permanenta, oamenii si-au gasit libertatea, alinarea si speranta intr-un vers. Cum a fost posibil? 

- In detentie, omul moare intai sufleteste. Nemaiavand nici un licar de viata spirituala, se prabuseste in depresie, disperare, ura, apoi cedeaza si fizic. Ca sa se salveze, multi s-au indreptat, mai degraba instinctiv, spre tot felul de activitati spirituale. S-au salvat mai intai cei care au avut vocatia rugaciunii, dar nu toti putem trai rugaciunea ca pe o flacara interioara, care sa le dea puterea de a merge mai departe. Si atunci, cei mai slabi rugatori am coborat cu o treapta mai jos, de la etic la estetic, de la rugaciune la poezie. Poezia fiind mai usor de pastrat in minte, a devenit, alaturi de rugaciune, una din formele de viata spirituala a detinutilor.

- Era doar o forma de rezistenta particulara sau si colectiva? Poeziile circulau de la unii la altii, va intareau?
- Mai intai era o forma de rezistenta personala. Cel putin eu, daca n-as fi reusit sa gasesc acest mod de a ma exprima, n-as fi supravietuit. Sigur ca impartasirea unor versuri crea o anumita relatie intre oameni si ii vedeai pe unii cum se lumineaza la fata, cum traiesc poezia, cum sunt imbarbatati de ea. Apoi, cei cu memorie buna se simteau utili daca invatau versurile si le transmiteau prin codul Morse celorlalti detinuti. In felul acesta, poezia a ajuns sa ne dea tuturor, alaturi de rugaciune, o intensa energie spirituala. [...]

- Cum circulau poeziile in inchisoare?
- Intai, comunicarea prin codul Morse a devenit aproape generala, pentru ca exista o nevoie presanta de informatii. Voiam sa aflam ce se intampla, cine a mai fost adus, cine a murit, cine si cum a fost pedepsit, daca au venit vesti de afara prin cineva. Era foarte greu sa vorbim cu cei din alte celule in mod direct. Asa incat 95% dintre detinuti stiau codul Morse. Chiar daca nu toti eram la fel de priceputi, puteam comunica. Exceptie faceau cei batrani si bolnavi, care nici nu mai puteau si nici nu mai aveau chef sa invete. Dar sa nu stii Morse era un handicap major. Mai ales seara, cand gardienii erau ocupati cu altele, se transmiteau prin Morse, batut in tevile de calorifer, "buletine de stiri" si se tineau adevarate conferinte pe anumite teme. Tot asa au inceput sa circule si poeziile. [...]

- Inlocuiati rugaciunea cu poezia, pentru ca va era mai la indemana sau pentru ca simteati ca are ceva transcendent si mistic in ea, care tot rugaciune era?
- Prin poezie parca intram in legatura cu Dumnezeu mai usor. Puteam sa-mi exprim momentele de revolta, de incantare, de indoiala... Prin rugaciune, traiam evlavie si credinta. Dar aveam mult mai multe momente in care eram rascolit de revolta si deznadejde, decat de umilinta si impacare. [...]

Citiţi interviul integral în Formula As! 

Despre Dreapta autentică şi "Dreapta" stîngii, în ROST nr. 106

A apărut numărul 106 al revistei Rost (primul tipărit în 2012), avînd ca temă „Dreapta”, atît în raport cu Stînga, cît şi în raport cu ceea ce am numit în altă parte „pseudomorfozele actuale ale dreptei”. O fereastră deschisă spre acea dreaptă de care am avea atîta nevoie, dar care azi nu mai există cu adevărat (şi se ridică întrebarea dacă va mai putea exista vreodată – nu ca opţiune personală şi principială, ci ca forţă politică activă şi determinantă la nivel comunitar).

Un număr pe această temă, cu principalele repere teoretice şi practice ale problemei, abordate diacronic, dar şi sincronic, din perspectivă românească, dar şi europeană, era o datorie a grupării de la Rost, mai ales în contextul tot mai accentuatei confuzii morale şi doctrinare a vremurilor pe care le trăim. Chiar dacă unii se vor arăta, probabil, nemulţumiţi, Redacţia, fără să-şi ascundă poziţia proprie, a decis prezentarea mai multor puncte de vedere, după principiul „oglinzilor paralele” (Adrian Papahagi – intervievat pe tema „Statelor Unite ale Europei” şi a naţionalismului în contemporaneitate –, Răzvan Codrescu, Vlad Diaconu, Ovidiu Hurduzeu etc.), lăsînd cititorilor posibilitatea unei responsabile cumpăniri.

Sigur că numărul nu se reduce la problematica strict politică. Ancheta numărului (realizată de d-l Mădălin Iacob) pune problema religiei în şcoală, d-nii Mihail Albişteanu şi Vlad Diaconu se pronunţă pertinent despre „Hibele noii legi a învăţămîntului” şi „Reforma care deformează definitiv educaţia”, d-na Alina Ioana Dida consemnează conferinţa academicianului D. Vatamaniuc relevant intitulată „Eminescu printre noi”, iar d-l Dan Stanca glosează despre „Sertarul scriitorului român”. Cîntul XXIV al Purgatoriului dantesc – cînt esenţial pentru concepţia poetică a „Marelui Florentin” (il dolce stil nuovo) – acoperă rubrica de poezie.

Nu lipseşte nici evocarea cîtorva mari figuri ale rezistenţei creştine anticomuniste din România secolului XX, foşti deţinuţi politici şi/sau participanţi la lupta eroică din munţi: doctorul Dumitru Uţă (în jurul căruia s-a alcătuit „dosarul” numărului), „haiducul” Gavril Vatamaniuc (admirabil prezentat de d-l Sorin Lavric) şi Ioan Ianolide (recenzie de d-l Bogdan Munteanu a cărţii Deţinutul profet, moşită editorial în obştea Diaconeştilor). 

Prin editorial („Restaurarea normalităţii se amînă”) şi prin rubrica „Idei, vorbe, fapte”, d-l Claudiu Târziu, directorul publicaţiei, atinge cîteva puncte nevralgice ale actualităţii imediate (inclusiv cel al protestelor publice de peste iarnă, cu numeroasele lor implicaţii socio-politice şi psiho-morale). Oarecum compensatoriu, nu lipseşte nici nostalgia după „Binecuvîntata lume veche” (de fapt, necroloagele a doi nonagenari care ne-au părăsit spre sfîrşitul anului trecut: Leonte Radu şi Mircea Nicolau, fie-le ţărîna uşoară!). 

E un semn bun că Rostul reuşeşte – pe un fond atît de ingrat, de criză economică, socială şi politică – să afle resursele de a merge mai departe, păstrînd, în mare, aceeaşi linie de rectitudine echilibrată şi confirmînd buna impresie făcută în noua formulă grafică şi editorială (de după nr. 100). Va depinde însă mult de implicarea cititorilor apariţia lui pe tot parcursul anului, în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi ritmicitate. (R. Codrescu)  

Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la anumite chioşcuri de presă şi librării, dar mai ales în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20), în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69 şi la chioşcul Acces Press din Piaţa Sudului, de la capătul liniei de troleu. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi.

UPDATE

Vă recomand şi articolul lui Paul S. Grigoriu O viziune coerentă de Dreapta - "Rost", numărul 106, din care citez: "În contextul politic şi cultural al României zilelor noastre, numărul 106 al revistei Rost este probabil cel mai însemnat demers al redacţiei de la înfiinţarea ei. Ataşată de la început de valorile dreptei creştine, revista propune în acest număr o clarificare a înţelesului orientării amintite – viziune politică, culturală, dar şi atitudine de viaţă –, delimitându-se în acelaşi timp de punctele de vedere ce se revendică de la dreapta, dar intră în contradicţie cu principiile fundamentale ale acesteia. [...] Publicaţia joacă un rol necesar în câmpul ideilor din România şi este platforma unei viziuni culturale şi politice care poate fi fermentul unei schimbări de paradigmă înnoitoare – în spiritul tradiţiei."
 

M.R. Ungureanu are misiunea să salveze Dreapta stîngii "democratice"

Au trecut şapte ani de cînd Traian Băsescu este preşedinte al statului şi toţi atîţia de cînd România este guvernată de o pretinsă Dreaptă (PDL şi PNL în diverse formule de asociere cu PSD, UDMR şi alţii). Timp suficient pentru oricine, darămite pentru nişte analişti politici, să înţeleagă că nici Băsescu, nici PDL şi PNL nu sînt de dreapta, că Dreapta politică încă nu a apucat să guverneze – poate pentru simplul motiv că nu există.

Cu toate acestea, la vechile păcate ale Dreptei de dinainte de comunism sînt contabilizate şi isprăvile celor două formaţiuni cu nume liberal şi apucături dintre cele mai stîngiste. 

O seamă de aşa-zişi analişti politici, care mai de care mai interesat în alimentarea confuziei generale şi slujirea propagandistică, pun semnul egal între succesul sau eşecul acestor ecrescenţei feseniste PDL şi succesul sau eşecul Dreptei. În plus conferă principalului partid de guvernare titlul de „Dreaptă democratică”, preventiv, cu intenţia străvezie de a pune sub firma „Dreptei nedemocratice” orice alt partid care s-ar putea defini şi manifesta ca unul de dreapta pe scena noastră politică.

Unul dintre ideologii Dreptei stîngii "democratice", Vladimir Tismăneanu, susţine azi, pe urmele unui alt comentator, Cristian Cîmpeanu, că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier este cel mai important pariul politic al lui Băsescu şi că principala sarcină a prim-ministrului este să restaureze credibilitatea dreptei politice.

Poate că ar trebui să le aducem aminte că Dreapta autentică este ataşată în chip fundamental de tradiţie şi deci, la meridian românesc, creştină, organic conservatoare, naţionalistă (ceea ce, atenţie, nu înseamnă rasistă; naţionalişti sînt şi americanii şi nu-şi pun problema „purităţii sîngelui”), personalistă, comunitaristă, realistă şi responsabilă.

Stînga este exact pe dos: indiferentă religios cînd nu de-a dreptul atee sau antihristică, progresistă cu orice preţ, internaţionalistă sau, dacă vreţi, globalistă, individualistă în forma ei liberală şi colectivistă în extrema marxistă, idealistă (lipsită de aderenţă la realitate, imaginează viaţa în abstract şi încearcă s-o modeleze, în funcţie de acestă viziune, prin inginerii sociale) şi, inevitabil, iresponsabilă.

Avînd aceste repere, să judecăm acum ce este de dreapta în guvernarea Băsescu-PDL, în general, şi în comportamentul public al şefului statului şi a membrilor conducerii partidului. Sifonarea a sute de milioane de euro prin clientela politică? Impozitarea excesivă a muncii? Planul de privatizare şi a ultimelor resurse energetice ale ţării? Susţinerea marilor corporaţii cu interese contrare celor româneşti (v. cazul Roşia Montana)? Încălcarea drepturilor şi libertăţilor civile ale cetăţenilor prin introducerea actelor de identitate biometrice? Tolerarea, cînd nu încurajarea pe faţă a propagandei homosexuale? Punerea României sub controlul financiar al Bruxelles? Îndatorarea masivă a ţării? Propaganda în favoarea cedării suveranităţii naţionale, pentru integrarea României într-un nou imperiu european, Statele Unite ale Europei? Şi lista poate continua.

Nu ştiu cum va guverna M. R. Ungureanu şi nici dacă va reuşi să salveze PDL, dar îi cunosc antecedentele de pe cînd era ministru de Externe, care nu mi-l arată ca om de dreapta şi nici macar ca un slujitor loial al intereselor naţionale.

Ungureanu a văduvit statul român de moştenirea Gojdu, făcînd-o cadou Ungariei. A declarat că România se face vinovată de holocaust. A spus că România ar putea fi un nou land al Austriei, avînd în vedere investiţiile austriece la noi. [Întîmplător sau nu, o companie austriacă puternică, OMV, îi plăteşte soţiei sale, medic de terapie intensivă, un contract de „consultanţă medicală”.]

Ungureanu este poliglot, dar are dificultăţi de traducere din română în română şi afirmă că românii de peste Prut vorbesc o limbă asemănătoare cu româna.

Dacă mai privim şi la componenţa Cabinetului său, împănat cu ucenicii şi calfele liderilor PDL, dintre care cîţiva au parcursul biografic şi IQ-ul asemănătoare cu ale lui Igaş, iar alţii sînt suspecţi prin filiaţie sau prin evoluţia profesională (atenţie la noul ministru al Agriculturii!), parcă n-am avea motive de optimism.

PSD şi PNL trîntesc pentru a doua oară un guvern Boc. Problema de fond rămîne

Vă invit să citiţi update-urile.

În această dimineaţă, premierul Emil Boc a anunţat că depune mandatul Cabinetului său. Demisia guvernului Boc este o victorie a Opoziţie, nu a străzii. PSD şi PNL reuşesc, pentru a doua oară, în cîţiva ani, să demită un guvern condus de Boc, tot prin acţiune parlamentară. De data asta nu prin moţiune de cenzură, ci prin grevă parlamentară.

În 2009, la precedenta debarcare, Boc a fost desemnat de Traian Băsescu să alcătuiască un nou guvern, care, iată, a rezistat pînă azi.

Probabil că acum nu i se va mai da o şansă, pentru a fi protejată, cît se mai poate, imaginea PDL. Zvonurile indică instalarea unui guvern de tehnocraţi, posibil în frunte cu Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR. Croitoru a mai fost desemnat să facă guvernul în 2009, dar a fost respins de Parlament. Acum, PDL şi  aliaţii săi deţin o majoritate care l-ar putea impune. 

Crin Antonescu şi Victor Ponta anunţă că nu sînt de acord cu un nou "guvern Băsescu" şi că, la consultările de astăzi cu preşedintele statului, vor cere demisia lui Traian Băsescu şi alegeri anticipate. Băsescu însă nu-i Boc. Probabil că Opoziţia va obţine cel mult alegeri parlamentare anticipate, pentru că a devenit clar şi pentru Băsescu că PDL nu se va menţine la guvernare indiferent cînd vor fi alegerile.

Pînă la sfîrşitul anului, se poate ca şi ultima revendicare a "Pieţei Universităţii" să fie îndeplinită: demiterea lui Traian Băsescu. Un Parlament dominat de USL îl va suspenda din funcţie iarăşi, iar de data asta Băsescu nu va mai fi salvat de popor, prin referendum.

Problema de fond rămîne însă. Îi vom fi rotit la putere pe oamenii aceluiaşi sistem, vinovaţi în egală măsură de dezastrul ţării. Pentru ca asta să nu se întîmple, societatea civilă trebuie să preseze Opoziţia şi Puterea (care acum oricum nu mai are mare lucru de pierdut) să adopte o serie de modificări legislative. 
Viaţa politică de la noi nu poate fi ameliorată fără schimbarea şi adăugarea unor legi referitoare la înfiinţarea partidelor, finanţarea campaniilor electorale, alegerile uninominale, înlăturarea traseismului politic, reducerea numărului de parlamentari, eliminarea imunităţii parlamentare, restrîngerea imunităţii prezidenţiale, limitarea practicii ordonanţelor de urgenţă şi a asumării răspunderii guvernamentale, instituirea unor mecanisme simple şi eficiente pentru adoptarea iniţiativelor legislative cetăţeneşti, garantarea unor consultări reale cu societatea civilă pe proiectele de lege care privesc drepturi şi libertăţi civile fundamentale.

UPDATE
Cristi Şuţu, jurnalist specializat pe politică, dă ca sigură numirea în fruntea noului guvern a Ancăi Boagiu. 

UPDATE 2
Lucian Davidescu face bilanţul guvernării Boc în cinci grafice. Care nu e deloc pozitiv, după cum ar fi vrut să ni-l livreze demisionarul Boc:
1. La începutul lui 2009, impozitarea muncii s-a întors la nivelul lui 2004 (când încă funcţiona impozitul progresiv). Salariul minim este taxat cu 40% iar cele peste medie cu 45,5%, nivelul general fiind de 43%. Acesta este al şaptelea cel mai mare nivel din UE, peste ţări ca Suedia sau Danemarca. 
2. Investiţiile străine directe au scăzut cu 80% faţă de vârful din 2008. O mare parte din această prăbuşire poate fi pusă pe seama crizei. Dar nu toată, de vreme ce România a suferit una dintre cele mai aspre corecţii. 
3. România a coborât în clasamentele despre competitivitate, uşurinţa afacerilor, percepţia corupţiei şi libertatea presei. În cazul ultimului indicator, raportul RSF din 2012 (necuprins în grafic) indică totuşi o uşoară revenire. 
4. Datoria publică s-a triplat, de la 13% la aproape 40%, cea mai mare componentă fiind banii împrumutaţi de la FMI. Costurile pentru buget au crescut însă de numai 2,5 ori, pentru că o parte din dobânzi sunt plătite de BNR. 
5. Cheltuielile bugetare au continuat să crească de la an la an, în principal din cauza cauza costurilor cu pensiile. Încasările au scăzut doar în 2009, după care au reînceput să crească, după mărirea accizelor şi a TVA. 

UPDATE 3
Băsescu îşi continuă jocul. L-a desemnat premier pe Mihai Răzvan Ungureanu, şeful SIE. Şi amîndoi vorbesc despre interesul naţional. Doamne!...
Vă invit să vă amintiţi:
De ce vrea Basescu un Ungureanu sef la SIE?
Se reface Alianţa DA? Sub bagheta unui agent secret?
Se potriveşte mănuşă acest nou prim-ministru cu planurile lui Traian Băsescu:
Băsescu: Vin la Bruxelles cu grăbire să mă-nchin la o nouă ordine
Încă un mit spulberat: patriotismul lui Traian Băsescu
Dacă se va confirma zvonul că Mihai Răzvan Ungureanu este pregătit pentru a candida la preşedinţia României din partea PDL, putem spune că acest partid şi-a pus cruce pentru totdeauna. În sensul că se va îngropa definitiv, nu că va deveni creştin.

UPDATE 4
Interesant că liderul "micii republici" salută desemnarea lui M.R. Ungureanu drept premier. Deci, acum Mihail Neamţu nu mai are un singur odgon legat de Putere, prin preşedintele Băsescu, ci şi un al doilea, prin prim-ministru. Faptul că Neamţu şi Ungureanu s-au format la şcoala lui Andrei Pleşu - care i-a şi propulsat spre înaltele sfere politice -, poate şi alte iniţieri comune, studiile în Marea Britanie, de pildă, dar şi acelaşi fel de a înţelege Dreapta (ca fiind o dreaptă a Stîngii), probabil că îi face pe cei doi solidari. Sentimentele de amiciţie îi vor face însă sarcina şi mai grea lui Neamţu.

De urmărit de la minutul 26.

LATER EDIT

Băsescu ne vrea "land" în SUE. Ungureanu are pretenţii mai modeste: să fim land al Austriei. Vedeţi aici.

UPDATE 5

Soţia lui M.R. Ungureanu încasează anual 100.000 de euro pe un contract de "consultanţă medicală" cu OMV AG ,Viena.  Cea mai mare parte a veniturilor familiei lui Mihai Răzvan Ungureanu provine de la OMV

Parcă vedem altfel şi declaraţia de mai sus a lui Ungureanu.
Unde am mai auzit noi despre o soţie de demnitar foarte capabilă în a face contracte de consultanţă banoase? Aha, în cazul primarului Apostu de la Cluj.
Probabil că e doar o nefericită asemănare.

Părintele Teofil de la Pîngăraţi s-a născut în Cer

de Adrian Alui Gheorghe

Părintele Teofil, de la Pângăraţi, ne-a părăsit. Şi a făcut-o ca un om şi duhovnic şi stareţ care şi-a încheiat misiunea pămîntească cu asupră de măsură. A lăsat în urmă o catedrală construită alături de ctitoria lui Vodă Lăpuşneanu; a lăsat o construcţie spirituală la care au depus suflet mulţimi de credincioşi, ştiuţi şi neştiuţi, atraşi de abnegaţia şi credinţa şi rîvna părintelui; a lăsat o cale deschisă spre cer care porneşte de pe cărăruia care urcă spre complexul Mănăstirii Pângăraţi şi se continuă pe sub geana munţilor din preajmă, pe o linie a orizontului fixată cu privirea, cu gîndul şi cu rugăciunea de generaţii întregi de creştini de pe la 1432, de cînd cuvioşii Simeon şi Amfilohie au pus bazele aşezămîntului.

A fost ucenic al Părintelui Iustin Pârvu, la Bistriţa, de la care a învăţat lecţia smereniei şi a dăruirii pentru semeni. A fost în intimitatea înţesată de cărţi şi pilde din patericul neamului a părintelui Ioanichie Bălan. A fost în cercul de ucenici dornici să slujească Bisericii lui Hristos, al părintelui stareţ Ciprian Zaharia, de la Bistriţa, grup care azi se află „risipit” în mănăstiri de aleasă rugăciune, stareţi sau rugători cu har. La îndemnul părintelui Teofil am dus pînă la capăt dialogurile duhovniceşti cu părintele Iustin Pârvu, a fost între primii cititori, între sfătuitorii inspiraţi.

La Pângăraţi, cu doar o mînă de călugări şi fraţi, care l-au urmat cu dragoste, a făcut minuni. Cei puţini, prin muncă, prin dăruire, prin sacrificiu de sine, păreau mulţi. A restaurat mănăstirea veche, a ridicat mănăstirea nouă, „provocînd” un simbolic dialog al istoriei condensat în cele două aşezăminte. Cu intensitatea rugăciunii cerul de deasupra Pângăraţilor s-a făcut mult mai senin.   

O mulţime de credincioşi, de pelerini, din Neamţ şi de aiurea, ne simţim la Pângăraţi, de ani şi ani, acasă. Şi asta datorită uşii întredeschise de obştea formată, educată de părintele Teofil celui care caută miracolul rugăciunii.

Cînd pleacă un duhovnic, un călugăr, un preot, - ştim din Pateric -, faptele sale rămîn şi rodesc precum sămînţa bună care se sacrifică pentru recolta viguroasă, viitoare. Părintele Teofil este – şi trebuie să fie, în aceste vremuri nealese, de încercare pentru Biserica noastră - jertfa care întemeiază.

Părinte Teofil, ne va fi dor, foarte dor, de dumneavoastră.

Băsescu: Vin la Bruxelles cu grăbire să mă-nchin la o nouă ordine

Traian Băsescu se teme că nu mai apucă încă doi ani de mandat şi grăbeşte aservirea totală a României faţă de noul imperiu european. Astăzi, şeful statului român s-a dovedit consecvent în trădare. Iată ce a declarat:

• În ultima perioadă s-a accentuat cedarea de suveranitate, dar este în continuare insuficientă pentru ca pe viitor să avem o uniune competitivă. Va trebui să acţionăm destul de repede pentru că nu mai este vorba despre un interes naţional ci unul european.

• UE culege “roadele” insuficientei integrări şi nu este capabilă să comande redresarea economică pentru că încă avem politici divergente. Singura soluţie pentru a garanta prosperitatea cetăţenilor noştri şi pentru a garanta că UE este un conducător al politicii globale este o integrare profundă. Soluţia corectă este realizarea Statelor Unite ale Europei.
  
  Că Băsescu îşi continuă politica în ciuda protestelor din ţară, deja nu mai miră pe nimeni. Problema este că nici Opoziţia nu combate viziunea aceasta trădătoare. Şi mă tem că, incompetentă şi lipsită de orice aderenţă la interesul naţional cum este, va merge pe acelaşi drum de construire a noii ordini mondiale. De bună seamă, va invoca şi ea interesul naţional cu acelaşi patos ca şi Băsescu.
  

Marele Viscol se întoarce (?)

De azi dimineaţă pînă sîmbătă seara va ninge abundent în toată ţara - transmite Agenţia Naţională de Meteorolgie. Ninsorile vor fi viscolite, vîntul atingînd şi 90 km/h. Ministrul de Interne Traian Igaş a declarat că "a fost anunţat că vor fi nămeţi mai mari ca în 1954". Ceva mai tîrziu a retractat declaraţia, probabil pentru a nu stîrni panică.

Pe 3 februarie 1954, România a devenit prizonieră în troiene de pînă la cinci metri înălţime, vreme de o săptămînă. În acele zile, Marele Viscol a măturat ţara cu o viteză de 126 km/h. Oamenii şi-au săpat tuneluri ca să iasă din case, iar aprovizionarea cu hrană era făcută de soldaţi pe cai. Toată lumea a participat la deszpezirea oraşului, începînd cu deblocarea liniilor de tramvai.

Iată cîteva fotografii din fototeca Muzeului Național Militar. Imaginile au fost surprinse în Bucureşti.