sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Reportaj TVR despre campania Lumea Credinţei & Rost pentru acoperirea bisericii "Sf. Parascheva" din Vidin

În octombrie a.c., revista "Lumea Credinţei" şi Asociaţia ROST au făcut o campanie de strîngere de fonduri pentru repararea acoperişului bisericii Sf. Parascheva din Vidin, ctitorie a domnitorului român Matei Basarab pentru românii de la Sud de Dunăre. Am adunat 3.500 de euro, deşi costurile erau estimate la 2.500 de euro. Pe 17 noiembrie a.c., la Vidin a avut loc o mică ceremonie pentru înmînarea banilor. Urmăriţi aici un reportaj al TVR pe acest subiect, începînd cu minutul 2 şi 50 de secunde.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Săptămână dedicată istoriei din spatele Cortinei de Fier

Sau despre cum a fost instaurat comunismul în România

În perioada 2-5 decembrie 2013, vor avea loc la Bucureşti patru evenimente complementare, în cadrul unuia dintre cele mai mari proiecte dedicate studierii impunerii comunismului. Proiectul „În Spatele Cortinei de Fier. Studiu de caz: România” a fost dezvoltat de către Centrul de Studii în Istorie Contemporană şi Asociaţia ROST, în colaborare cu numeroase alte organizaţii neguvernamentale şi instituţii din ţară şi din străinătate, cu sprijinul programului Europa pentru Cetăţeni al Uniunii Europene.
Astfel, luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc premiera filmului „În spatele cortinei”, în Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român. „În spatele cortinei” este primul documentar de lung metraj realizat în condiţii tehnice de excepţie care prezintă instaurarea comunismului în România şi câteva din efectele sale tragice asupra populaţiei. Durata documentarului este de 50 de minute, iar intrarea publicului este liberă. Proiecția filmului va fi reluată și marți, 3 decembrie, de la ora 19:00, tot în studioul Horia Bernea, iar discuţiile pe marginea subiectului filmului vor continua prin intermediul unei dezbateri moderate de Sorin Lavric, la care vor participa Christian Mititelu, Dinu Zamfirescu şi Alin Mureşan.
Miercuri, 4 decembrie va fi prezentată publicului prima încercare de popularizare a subiectului rezistenţei armate anticomuniste: albumul foto-documentar „Rezistenţa armată. O istorie în imagini”. Evenimentul va avea loc la Sala Oaspeți a Muzeului Național al Țăranului Român, începând cu ora 19:00. Seria evenimentelor se va finaliza pe data de 5 decembrie odată cu prezentarea primelor două numere din colecția de benzi desenate dedicată fenomenului Piteşti. Lansarea va avea loc la Biblioteca Națională a României, Mezanin, de la ora 18:00, în cadrul expoziției Muzeului Benzii Desenate.


După lansarea oficială din Bucureşti, proiectul va beneficia de un turneu de promovare în Piteşti, Cluj Napoca, Timişoara, Constanţa, Braşov, Berlin, Riga, Ljubljana, Bialystok şi Stockholm.
Mai multe detalii despre proiect şi lansări sunt disponibile pe www.cortinadefier.ro.
Proiectul este realizat în parteneriat cu: Occupation Of Latvia Research Society (Letonia), Study Centre for National Reconciliation (Slovenia), Berlin-Hohenschönhausen Memorial (Germania), The Institute for the Information on Communist Crimes (Suedia), Orthnet Foundation (Polonia), Institutul Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale și Interreligioase, Asociația „Sf. Mina”, Fundaţia Konrad Adenauer, Fundaţia Aspera, Fundaţia Arsenie Boca, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Benzii Desenate, We Are Here, Five’s International, GMP Advertising.
Parteneri media: Historia, The Epoch Times, WebCultura, Radio România Internaţional, Tataia, Ziarul Metropolis, Cooperativa Urbană.

Responsabil promovare: Ana Teodorescu; e-mail: ana.teodorescu@comunizare.ro; tel.: 0740 005 233

marți, 26 noiembrie 2013

ROST. O nouă conducere, o nouă strategie, noi proiecte

Sfîrşitul anului este, în general, moment de bilanţ pentru toată lumea. Dar pentru Asociaţia ROST finalul acestui an este mai important de atît. A încheiat un nou ciclu al dezvoltării sale, alţi patru ani. Drept pentru care şi-a pus pe două coloanele izbînzile şi nereuşitele şi şi-a schiţat un nou program, cu o nouă strategie şi alte tactici.
Sîmbătă, 23 noiembrie 2013, la Librăria-Ceainărie-Galerie „Predania” (str. Vulturilor nr. 8, Bucureşti) a avut loc Adunarea Generală a membrilor Asociaţiei ROST.
Bilanţul ultimilor patru ani este unul bun, care creează premisele punerii în operă a unor proiecte şi mai ambiţioase în următorii ani. Amintesc aici numai cîteva realizări mai mari:
# Am continuat să ducem în ţară expoziţia foto-documentară itinerantă Pe drumul Învierii, la Tecuci, Galaţi, Chişinău, Iaşi, Tg. Neamţ, Piatra Neamţ, Suceava, Bacău, Arad, Sibiu, Cluj, Oradea şi Piteşti. În total (cu tot cu cele în care fuseseră vernisate înainte de 2010: Bucureşti, Constanţa, Vaslui, Brăila şi Slobozia) a ajuns în 18 oraşe, iar în mai mult de jumătate dintre ele am organizat separat şi conferinţe despre Sfinţii Închisorilor ;
# În 2010 am continuat, ca parte a Forului Ortodox Român, acţiunile publice (proteste, scrisori deschise, dezbateri, acţiuni în instanţă) de opoziţie la introducerea actelor de identitate electronice ;
# Am continuat să edităm revista Rost, ba, mai mult, în toamna lui 2011 am relansat-o cu un conţinut mult îmbunătăţit, cu un corp de colaboratori mărit, cu un aspect grafic excepţional şi cu finisaje de lux. Din păcate, în august 2012 a trebuit să suspendăm apariţia tipărită a revistei, din lipsa unei finanţări constante şi îndestulătoare, dar şi a distribuitorilor, care ne-au dezechilibrat prin faptul că nu ne-au achitat o parte din exemplarele vîndute. Totuşi, Rost a ieşit pe piaţă aproape zece ani, lună de lună, şi a putut marca astfel spaţiul românesc cu mesajul său ;
De altfel, prestaţia acestei reviste a fost recunoscută în mai multe moduri, de la cercetarea şi citarea sa în lucrări academice, pînă la premierea ei de către anumite organizaţii.
# Am făcut cîteva campanii de strîngere de fonduri în scopuri umanitare, ajutînd la adăpostirea peste iarnă a două familii cu copii mulţi, la refacerea casei unui preot, care fusese afectată de un incendiu, şi la susţinerea altor persoane aflate în necaz.
# Împreună cu alte ONG-uri – grupaţi în Forul Ortodox Român şi mai apoi în Coaliţia pentru Familie şi Constituţie –, am făcut presiune publică asupra autorităţilor şi lobby pe lîngă parlamentari, pentru apărarea valorilor tradiţionale şi a  normalităţii în societatea românească. Am dus bătălii grele pentru păstrarea religiei în şcoli, pentru protejarea familiei (şi, inevitabil, contra propagandei homo şi a celei pro avort, dar şi pentru eliminarea modificărilor antinaţionale, anticreştine şi antifamilie propuse textului Constituţiei de către neomarxiştii culturali şi de ciracii lor din Parlament), pentru protecţia mediului (deci şi împotriva afacerii catastrofale “Roşia Montană” şi a exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică), pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti (prin urmare, între altele, împotriva actelor biometrice, a expoziţiei “cadavre jupuite” de la Muzeul Antipa şi a proiectului Statele Unite ale Europei);
# Am înfiinţat platforma de reacţie rapidă www.rostonline.ro, care îşi propune să ducă mai departe, într-un alt mediu, misiunea revistei Rost de pe print.
# În parteneriat cu Centrul de Studii în Istorie Contemporană, în anul 2012 am obţinut finanţarea cu 70.000 de euro, din partea Comisiei Europene, a unui film documentar despre instaurarea comunismului în România, În spatele cortinei, a cărui premieră va avea loc pe 2 decembrie a.c. Din acelaşi proiect mai fac parte un album foto dedicat rezistenţei anticomuniste armate şi cinci volume de benzi desenate despre suferinţele din temniţele comuniste, care vor fi lansate, de asemenea, la începutul lunii decembrie a.c..
# Timp de mai multe luni, anul acesta am organizat un ciclu de întîlniri săptămînale ale grupării ROST la Librăria “Predania”, în care au fost dezbătute teme de interes pentru noi (despre libertate, credinţă, dragoste, jertfă, monarhie etc.), cu ajutorul unor invitaţi special de mare calibru, precum Sorin Lavric, Costion Nicolescu, Răzvan Bucuroiu, Radu Baltasiu, George Ardeleanu şi Cristi Pantelimon.
# Am organizat, împreună cu Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu”, un miting în apărarea memoriei lui Valeriu Gafencu, Sfîntul Închisorilor. De asemenea, am avut mai multe intervenţii publicistice şi pe lîngă autotităţile statului pe acest subiect;
# Tot anul acesta am organizat şi prima ediţie a Premiilor pentru jurnalism de opinie “Gabriel Constantinescu”. Textele intrate în concurs au fost publicate pe www.rostonline.ro, iar premiile au în bani şi cărţi.
# În octombrie a.c. am organizat, alături de revista Lumea Credinţei, o colectă publică pentru repararea acoperişului bisericii Sf. Parascheva din Vidin, ctitorie a domnitorului român Matei Basarab pentru românii sud-dunăreni. Am adunat 3.500 de euro (faţă de 2.500, cît estima consiliul parohial că va costa lucrarea) pe care i-am virat în contul bisericii. În curînd, în Lumea Credinţei şi pe rostonline.ro va fi publicat, iar la TVR va fi difuzat un reportaj de la ceremonia de primire a banilor de către reprezentanţii bisericii din Vidin ;
# În decembrie a.c. va apărea şi prima carte a Editurii ROST, Drumul crucii, de Aurel State, în condiţii grafice şi editoriale deosebite. Volumul este tipărit în parteneriat cu Fundaţia “Sfinţii Închisorilor” de la Piteşti.
Cu această carte sperăm să punem început bun unei lucrări de lungă durată, de pe urma căreia să cîştige mai ales tînăra generaţie.  
Revenind la desfăşurarea Adunării Generale a ROST, aceasta a ales un nou Consiliu Director: Preşedinte: Claudiu Târziu, Vicepreşedinţi: Mihail Albişteanu şi Cristi Pantelimon, Secretar general: Ion Şuţă, Membri: Nicu Butnaru, Paul Ghiţiu, Florin Mitrea.
De asemenea, Adunarea a adoptat cîteva modificări ale Statutului, în sensul înmulţirii obiectelor de activitate ale Asociaţiei.
În final, au fost discutate cîteva direcţii strategice, care sînt menite să pună în lucrare experienţa profesională a membrilor Asociaţiei (cu expertiză în domenii dintre cele mai variate, de la teologie, filosofie şi sociologie, la economie, ştiinţe politice şi comunicare) pentru binele public. Potrivit acestor direcţii, Consiliul Director va propune cîteva proiecte chiar la începutul lui 2014.
Întrunirea s-a desfăşurat, aşa după cum rostuitorii sînt obişnuiţi, într-un duh de prietenie şi de voie bună, amplificat şi de excelenţa gazdelor de la “Predania”, cărora le mulţumim în chip deosebit pentru modul în care ne-au primit. 

luni, 25 noiembrie 2013

Conferinţă extraordinară la Teologia din Bucureşti

Conferinţă extraordinară la Facultatea de Teologie Bucureşti, Amfiteatrul Pr. Dumitru Stgăniloae, marţi, 26 noiembrie a.c, ora 18.00Invitat special: Arhimandritul rus Ambrozie Iurasov (75 ani). Este un prilej rar de a întîlni rezistenţa duhovnicească din Rusia de azi şi din timpul comunismului. La conferinţă va fi lansată cartea Ortodoxia şi Protestantismul, al cărei autor este Părintele Ambrozie.
Părintele arhimandrit Ambrozie Iurasov este duhovnicul Mănăstirii Ivanovo din Rusia, pe care a înfiinţat-o în anul 1990. Astăzi, în aşezămîntul monahal de pe lîngă Catedrala „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ din oraşul Ivanovo, îşi lucrează mîntuirea peste 200 de maici. 
Părintele Ambrozie este fondator şi duhovnic al Frăţiei Ortodoxe Radonej şi al Centrului de Presă al Patriarhiei Ruse. Este un predicator talentat şi se remarcă printr-o bogată activitate publicistică pe teme apologetice, catehetice şi omiletice, concretizată în cele zece cărţi pe care le-a scris, din care trei sunt traduse şi în limba română. 
Pr. Ambrozie coordonează activitatea Departamentului pentru asistenţă religioasă în penitenciarele din Rusia şi este preşedintele Comisiei episcopale de canonizare a noilor mucenici ruşi. 


vineri, 22 noiembrie 2013

Consiliului Legislativ : proiectul de lege antilegionar este incompatibil cu noul Cod penal!

Consiliul Legislativ, deşi în aparenţă avizează favorabil proiecul de lege antilegionar, ridică o serie de obiecţii care practic fac imposibilă o aprobare a proiectului de lege în forma actuală.
Pe scurt, obiecţiile principale se pot rezuma la faptul că infracţiunea de “legionarism” nu se regăseşte în legislaţia românească actuală. Ea nu este definită nicăieri, nu este menţionată în Codul Penal.
Astfel:
La pct. 3. se specifică “Din redactare nu rezultă cu claritate care anume infracţiuni sunt avute în vedere. Precizăm că, în situaţia în care s-a avut în vedere “combaterea infracţiunilor … cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob”, este necesară completarea art. 2 cu o definiţie a acestei noţiuni, întrucât niciun alt act normativ nu prevede o enumerare a infracţiunilor care ar intra în această categorie”.
La pct. 6 se afirmă că infracţiunile ţinând de “legionarism” invocate în Art I. pct. 5,6-8 din noul proiect de lege sunt incompatibile cu noul Cod Penal care va intra în curând în vigoare, aceste paragrafe putând avea cel mult o valabilitate limitată, până la intrarea în vigoare a Codului Penal, după care vor trebui reformulate. Astfel, despre Art I. pct. 5, 6-8 din proiectul legislativ se face observaţia: “În ceea ce priveşte modificarea art.3. alin. (1) şi (2), semnalăm că, în situaţia în care modificările propuse prin proiect vor intra în vigoare anterior datei la care urmează să intre în vigoare noul Cod penal, Legea nr. 286/2009, acestea vor opera numai până la această din urmă dată. Precizăm că, potrivit art. 113 din Legea nr. 187/2012, la data intrării în vigoare a noului Cod Penal, art. 3 va fi modificat în întregime. Pe de altă parte, în cazul în care modificările propuse prin proiect vor intra în vigoare după intrarea în vigoare a noului Cod penal, este de apreciat în ce măsură incriminările şi pedepsele propuse se integrează armonios în noua reglementare de ansamblu a infracţiunilor”.
Data de intrare în vigoare a noului Cod penal este 1 februarie 2014. Dacă legea antilegionară s-ar vota totuşi, am avea situaţia absurdă în care "legionarismul" ar constitui infracţiune timp de circa o lună de zile, până la 1 februarie 2014, după care nu ar mai exista nici o bază pentru incriminarea sa, Codul penal având prioritate.
Date fiind numeroasele sale lacune şi incompatibilităţi cu actuala legislaţie, acest proiect de lege se cuvine a fi respins în mod definitiv, actuala formă a OUG 31/2002 fiind suficientă şi îndeplinind toate standardele internaţionale în domeniu.

Fundaţia "George Manu"

Pentru viaţă

Răzvan Bucuroiu, un om-punte

Se spune că numele nu stă degeaba pe om. Nu ştiu dacă e adevărat în general, dar în cazul particular al lui Răzvan Bucuroiu pot să mărturisesc că este. Răvan Bucuroiu este o bucurie de om. Pînă şi în ceasurile cele mai grele, găseşte resursele interioare să zîmbească, să transmită optimism şi afecţiune. Trăieşte totul, inclusiv ortodoxia, cu o bucurie cuminte, care nu lasă loc încrîncenărilor şi fanatismului, dar nici relativismului.
Bucuria aceasta, care pesemne are temeiuri adînci, cred că a făcut din Răzvan Bucuroiu şi un om-punte. Înlesneşte împrieteniri, repară relaţii rupte între oameni pe care îi cunoaşte şi îi preţuieşte la fel de mult, face şi reface legături între grupări şi instituţii, informal şi oficial... Într-un cuvînt, este făcătorul de pace, după Scriptură.
Ctitor din vocaţie, nu din ambiţie, a făcut mai mult pentru alţii decît pentru sine însuşi. Editurile „România Creştină”, „Lumea Credinţei” şi Casa Editorială „Ponte”, revistele „Lumea credinţei”, „Lumea monahilor”, „Lumea credinţei pentru copii”, „Atlasul lumii creştine” şi Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini, pe care le-a fondat şi condus, n-au fost şi nu sînt altceva decît organizaţii care ambiţionează să se facă punte între creştini, instrumente făcătoare de pace şi de răspîndire a bucuriei. 
Astăzi, Răzvan Bucuroiu împlineşte 50 de ani. O vîrstă rotundă, o vîrstă a înţelepciunii viguroase. Este un moment care îmi prilejuieşte o mică reverenţă în faţa sa, ca recunoştinţă pentru bucuria de care m-am împărtăşit şi ca recunoaştere a lucrării sale publice din ultimele două decenii. La mulţi ani binecuvîntaţi, Răzvan Bucuroiu! 

joi, 21 noiembrie 2013

Nu interziceţi elita interbelică! Nu-i condamnaţi din nou pe foştii deţinuţi politic! Nu-i batjocoriţi pe sfinţii închisorilor! Nu rescrieţi istoria după calapod comunist!

A P E L

Dragi prieteni,

Ne adresăm tuturor celor care au cunoscut Mişcarea Legionară şi au respect pentru jertfele date de legionari pentru dreptatea şi libertatea neamului românesc; tuturor celor indignaţi de abuzivul proiect de lege iniţiat de Crin Antonescu, prin care urmează să fie interzise prin lege manifestările şi organizaţiile cu caracter legionar; tuturor celor ce cred în democratie, în libertatea de exprimare şi în drepturile fundamentale ale omului.

Va anunţăm că, după primirea avizului favorabil al Consiliului Legislativ, propunerea legislativă iniţiată de Crin Antonescu şi alţi doi parlamentari PNL, de interzicere a manifestărilor şi organizaţiilor cu caracter legionar a intrat în faza de dezbatere publică la Senatul României.

Această etapă a procesului legislativ presupune posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice de a trimite Parlamentului propuneri de amendamente la textul proiectului de lege. În cazul de faţă, un proiect nu doar nedrept, dar şi profund neconstituţional şi nedemocratic.

Aşa cum reiese din textul proiectului (îl puteţi citi aici integral), în baza acestei legi, vor fi demolate toate troiţele şi monumentele în memoria celor care au luptat pentru libertatea şi demnitatea neamului românesc şi au făcut parte din Mişcarea Legionară (Aiudul, Târgul Ocna, Tâncăbeştii şi multe altele), vor fi prohibite cea mai mare parte a cărţilor al cărui conţinut ar putea fi interpetat ca legionar, organizaţiile care se revendică în vreun fel de la doctrina legionară vor fi dizolvate, iar conducătorii lor vor fi condamnaţi penal. Chiar istoricii şi oamenii de cultură vor avea o problemă, deoarece proiectul prevede inclusiv modul în care aceştia vor trebui să-şi realizeze operele atunci cînd vor face referiri la Mişcarea Legionară.

Facem un apel la fiecare din cei care, într-un fel sau altul, sunt îngrijoraţi de acest demers legislativ care, dacă va trece de Parlament, va produce efecte devastatoare pentru lumea legionarilor şi a urmaşilor lor. 

Implicaţi-vă în dezbaterea publică! Este singurul mod pe care Legea ni-l pune la dispoziţie pentru a atrage atenţia Parlamentului asupra caracterului nedemocratic şi neconstituţional al acestui proiect; pentru a arăta factorilor de decizie din Senat că interzicerea sub incidenţă penală, din nou, a celor care, de 75 de ani încoace au fost persecutaţi şi victime ale represiunii, este o problemă de maxim interes pentru mii de români şi familiile lor.
1.     Trimiteţi, fiecare din dvs., câte un e-mail cu punctul dvs. de vedere, la adresa http://www.senat.ro/LegiProiect.aspx, la aliniatul (căsuţa) 663/2013 (vezi imaginea de mai jos). Cereţi ca proiectul de lege să nu includă interzicerea organizaţiilor, manifestărilor şi simbolurilor legionare, şi nici cultul unor personalităţi ale Mişcării Legionare.
Susţineţi-vă punctul de vedere cu argumente istorice, juridice şi politice. Arătaţi că lupta şi sacrificiile legionarilor pentru instaurarea în România a statului de drept. În cazul în care este necesar, puteţi consulta argumentele cuprinse în poziţia politică a Partidului “Totul pentru Ţară”.
Cei care doresc, pot depune la Senat punctul lor de vedere şi sub formă de adresă scrisă, cu număr de înregistrare, ori o pot trimite fie prin fax, fie prin poştă, dar doar recomandată, cu confirmare de primire, pe adresa: Senatul României, Calea 13 septembrie, nr.1-3, Sector 5, Bucureşti.
Iată aici formularul-tipATENŢIE! Propunerile de modificare se iau în considerare doar dacă sunt realizate pe acest formular-tip!
Facem apel ca toate punctele de vedere trimise să fie făcute în spiritul bunului simţ legionar, civilizat, argumentat, fără nici un fel de expresii triviale sau agresive.
Pentru neclarităţi, ne puteţi solicita sprijinul şi consilierea.
            2. Contactaţi-vă parlamentarii din circumscripţia dvs.. Depuneţi punctul dvs. de vedere sub formă de petiţie. Cereţi audienţă.
      Când sunteţi în faţa lor, spuneţi-vă punctul de vedere cu curaj, cu hotărâre şi demnitate. Cereţi să respingăadăugarea în proiectul de lege a incriminării manifestărilor, organizaţiilor şi însemnelor legionare. Fiţi conştienţi de drepturile dvs. ca alegător în faţa celui ales. Fără dvs., parlamentarii nu ar exista.
           3. Discutaţi cu rudele, prietenii, colegii, cunoscuţii dvs.. Faceţi-le cunoscut acest proiect de lege şi consecinţele sale. Convingeţi-I să trimită şi ei punctul lor de vedere Parlamentului şi să ceară neintroducerea în textul legii a referirilor la manifestări, organizaţiile şi însemnele legionare.
          4. Difuzaţi foaia Prigoana. Cereţi-ne să v-o trimitem sau printaţi-o şi multiplicaţi-o dvs. AICI.
______________________________________
Ne puteţi solicita orice sprijin sau informaţie la tel. 0722749249 / 0732153917 / 0732153918 sau pe e-mail:contact@totul-pentru-tara.ro / ppp1993@gmail.com.

Coriolan Baciu, preşedintele Partidului "Totul pentru Ţară"
Florin Dobrescu, preşedinte executiv al Partidului "Totul pentru Ţară"

___________________________


Către Parlamentul României

Consideraţii asupra proiectului de lege propus în Parlamentul României privind interzicerea simbolurilor, organizaţiilor şi opiniilor cu caracter legionar: 

O sfidare fără precedent a normelor democratice


Stimată doamnă/stimate domn,

În virtutea datoriei pe care o aveţi de a fi informat(ă) cât mai corect asupra proiectelor legislative pe care sunteţi chemaţi să le votaţi, ne simţim obligaţi a vă aduce la cunoştinţă şi punctul nostru de vedere asupra ceea ce considerăm a fi un abuz fără precedent, înfăptuit sub masca democraţiei şi invocând în mod arbitrar unele principii care în lumea democratică sunt la mare preţ.
Există un set general recunoscut de valori, consemnat în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, care este apărat în Constituţia şi legislaţia oricărei ţări civilizate prin legi punitive împotriva oricăror tentative de a-l submina sau încălca. Atât aceste valori, cât şi înfierarea crimelor împotriva acestora reprezintă principii cu un caracter universal, născute din tragediile cumplite prin care a trecut omenirea în secolul 20. Scopul lor principal este ca asemenea orori să nu se mai repete niciodată. Legislaţia actuală a României este din acest punct de vedere compatibilă cu cea a oricărei ţări democratice.
Iată de ce modificarea care se preconizează prin proiectul de lege propus recent de dl. Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal şi al Senatului, este de natură să ridice serioase semne de întrebare atât asupra îndreptăţirii sale, cât şi a compatibilităţii sale cu actuala Constituţie. În el particularizarea capătă forme extreme. Legea actuală îşi putea afirma caracterul universal, condamnând explicit delictele de xenofobie, şovinism, rasism, incitare la ură de orice fel, fascism, negaţionism. Dacă anumite persoane sau organizaţii ar fi intrat sub incidenţa acestor delicte, ar fi putut fi în mod legitim penalizate prin actuala lege. Modificarea propusă vizează însă includerea suplimentară a unei concepţii particulare, specific româneşti, alături de aceste crime care sunt condamnate la scară universală. Este vorba de “legionarism”. Despre care, trebuie spus, nu a fost niciodată condamnat până acum ca idee sau doctrină de niciun tribunal democratic din lume (doar de cele comuniste, care condamnau însă orice ideologie diferită).
Democraţia adevărată trebuie să fie bazată pe respect faţă de adevăr, pe principiile de drept şi pe respingerea arbitrariului în orice fel de acţiune politică. În opinia noastră, ceea ce se petrece acum în România sfidează în mod eclatant aceste norme cu caracter universal. Scriitorul francez Jean Sévillia cataloga procesul de intenţie practicat adesea în luptele de idei, după care “orice opozant poate fi atacat nu pentru ce gândeşte, ci pentru gândurile care-i sunt atribuite” drept o formă de “terorism intelectual”. De data aceasta asistăm însă la o depăşire clară a terenului ideatic înspre un “terorism” de o altă anvergură calitativă: tentativa de inculpare a unor oameni sau idei nu pe baza a ce gândesc sau cum se comportă ei cu adevărat, ci pe baza unor gânduri sau comportamente care le sunt atribuite în mod abuziv, menite să justifice o condamnare in corpore printr-o lege cu dedicaţie - un principiu care din păcate e folosit extrem de des de clasa politică din România.
Ajunşi în acest punct dorim să reafirmăm scopul demersului nostru : anume acela de a vă aduce la cunoştinţă ce gândesc cu adevărat aceşti reprezentanţi ai ideii legionare.
Vă rugăm deci să luaţi în considerare, spre informarea dvs. şi a partidului pe care îl reprezentaţi, următoarele documente:
1. Scrisoarea deschisă a Fundaţiei “George Manu” şi alte materiale apărute în revista “Permanenţe” în contexul iniţierii acestui proiect de lege.
2. Materialul « Unde umbrează darul tău », un expozeu şi o interpretare simbolică a istoriei legionare şi semnificaţiile acesteia pentru poporul român.
3. Materialul « Portretul unei epoci : anii 1930 » care prezintă în mod obiectiv realitatea şi contextul acelor ani bazându-se în cea mai mare parte pe surse primare ale vremii, ţărăniste şi legionare.
4. Colecţia de articole politice « Partea care nu moare » de Horia Sima.
Din conţinutul acestor materiale, care pentru mulţi dintre dvs. ar putea reprezenta o noutate, credem că se desprinde suficient de limpede care este cu adevărat poziţia legionară şi de ce consideraţiile noastre asupra proiectului de lege al d-lui Crin Antonescu sunt, în opinia noastră, justificate şi în deplin acord cu principiile şi valorile universal recunoscute.
În încheiere, dorim să atragem atenţia asupra unei diferenţe fundamentale. Acest proiect de lege doreşte să interzică formele de manifestare contemporane care îşi asumă un caracter legionar. Nu pot face obiectul său fapte petrecute acum peste 70-80 de ani. Printre altele, una din activităţile actuale care ar fi incriminată de preconizata lege ar fi şi publicarea unor materiale asemeni celor menţionate mai sus. Acestea nu reprezintă altceva decât interpretări argumentate, dar fără pretenţie de infailibilitate (spre deosebire de actualul demers legislativ) a unor fapte şi evenimente istorice. Ele îşi extrag legitimitatea şi dreptul la existenţă din însăşi Constituţia României, articolele 29 şi 30, care protejează libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare drept valori fundamentale. Restricţii ale acestor drepturi pot avea loc, conform aceleiaşi Constituţii, numai atunci când se prejudiciază demnitatea sau imaginea unei persoane, sau când prin invocarea lor abuzivă s-ar incita la “defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.
Considerăm că materialele trimise alăturat nu pot fi încadrate în categoria unor asemenea infracţiuni. Ele au fost deja publicate, unele cu mulţi ani în urmă, şi nu a existat până acum nici măcar cea mai mică suspiciune din partea autorităţilor că aceste interpretări legitime ale unei istorii prea puţin cunoscute ar încălca principiile democratice sau valorile apărate de Constituţia ţării. Publicarea lor nu a atras până acum -pe bună dreptate- niciun fel de demers al justiţiei împotriva celor care le-au promovat.
Având în vedere acest fapt, se desprinde ca o evidenţă incontestabilă singura alternativă posibilă : aceea că în realitate acest proiect de lege, care atentează în mod grosolan la libertatea de conştiinţă şi la libertatea de exprimare, este el însuşi profund anticonstituţional.
Vă rugăm să primiţi asigurarea întregii noastre consideraţii.

Fundaţia culturală “Profesor George Manu”

vineri, 15 noiembrie 2013

Şapte ani de la despărţirea de Părintele nostru

UPDATE

"...am primit vestea că trupul părintelui Gheorghe a fost dezgropat, că are aspectul moaştelor de sfinţi, că este frumos mirositor şi că a fost pus în chilia părintelui Justin Pârvu!".

Citiţi un reportaj de Lucian D. Popescu aici.



joi, 14 noiembrie 2013

Prima expoziţie de grafică şi pictură a Mariei-Ilinca Ţoţa


Demers educational initiat de TotaL Comunicare, sprijinit de Libraria Predania, încurajat de prof. Ionuț Theodor Barbu - Liceul de Artă Nicolae Tonitza, insuflat de îndrumătorii - măicuțele de la - atelierul de icoane - si nu numai- Al Sfintei Mănăstiri Diaconești/ Bacău, prof. Constantin C. Kessler - Școala Gimnazială de Arte nr. 4, dna Alexandra Melehat - artist plastic / București, meșterul iconar Ioan Popa zugravul de la Aiud/Alba cu a caror dragoste, pricepere și daruire s-a pus început bun.

joi, 7 noiembrie 2013

Conferinţă: Mircea Vulcănescu în arhivele Securităţii

Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Editura Eikon vă invită joi, 7 noiembrie 2013, de la ora 18.00, la lansarea volumului 5 din seria Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii, volum dedicat lui Mircea Vulcănescu şi îngrijit de Dora Mezdrea.
Vor vorbi: Măriuca Vulcănescu, Dora Mezdrea, Ion Papuc, Marin Diaconu, Marius Vasileanu.
Moderator: Mihai Gheorghiu.


Pe o carte poştală expediată din închisoarea de la Aiud în 1947 putem citi câteva gânduri care transmit ceva din frământarea sufletească şi spirituală pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în închisoare. „Începutul a fost greu. Ca la judecata dintâi, când te înfăţişezi gol dinaintea lui Dumnezeu, între îngeri şi draci. A fost pe urmă un (alt) ceas greu. M-am temut de singurătate... Păream pierdut în fundul lumii şi purtat pe o aripă. Am plâns, dar nu de necaz. Ci la gândul ce trist trebuie să fi fost Gheţemanii sau Golgota... Am rămas în sfârşit cu mine însumi... Am stat de vorbă cu mine despre evidenţă, despre mine, despre natură, despre Dumnezeu... M-am simţit tulburător de lucid; dar spăimântător de liber...”
O experienţă carcerală crudă, nedreaptă care nu ne face cinste nici nouă, celor de astăzi, câtă vreme nu vom şterge acuza pe care i-au inventat-o comuniştii, aceea de „criminal de război”.

„Nu vreau să vorbesc aici despre lipsa de disponibilitate, în general, a societăţii româneşti faţă de elitele sale exterminate. Ci vreau să mă adresez conştiinţelor pe care, nu mă îndoiesc, le avem încă, în justiţia românească. Şi aş vrea să întreb: nu s-a găsit nici una, dintre aceste conştiinţe, care să-şi asume, fără gândul nici unui profit personal, sarcina, înaltă şi dureroasă, în acelaşi timp, de a înlătura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualităţii româneşti formula: « Deţinutul criminal de război Vulcănescu Mircea? » Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alăturare de cuvinte?” Nu se va găsi nici de aici înainte? Dora Mezdrea


Intrarea este liberă.

Expoziţie la Predania: "La soborul Sfinţilor Arhangheli"

Vineri, 8 noiembrie 2013, de la ora 19:00, la Libraria Predania va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură pe sticlă şi de cruci sculptate "La soborul Sfinţilor Arhangheli". Evenimentul se va desfăşura în prezenţa autorilor: Teodora Roşca, Teodor Bindea şi Oana Musceleanu.


Pelerinaj la Mănăstirea Petru Vodă pentru parastasul de şapte ani al pr. Gh. Calciu

Vineri, 15 nov. 2013, ora 7.00, plecare din Bucureşti spre Mănăstirea Petru Vodă. Se vizitează mănăstirile Neamţ, Sihăstria şi Secu. Cazare la Mănăstirea Petru Vodă.
Sâmbătă, 16 nov. 2013, slujba de parastas pentru părintele Gheorghe Calciu – şapte ani de la mutarea la Domnul. Plecare spre Mănăstirea Putna. Participare la slujba de priveghere şi cazare la Mănăstirea Putna.
Duminică, 17 nov. 2013, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna, apoi vizită la Mănăstirea Sihastria Putnei şi plecare spre Bucureşti.
Cost: 190 lei plus costul cazării la Mănăstirea Putna (10 lei) – pentru un grup de 25 persoane.

Relaţii la tel. 0734.940.483, 0727.719.940, 021.324.26.61.

luni, 4 noiembrie 2013

Toamna, mon amour