ROST 110: ECUMENISM VS SINCRETISM

De mîine după amiază găsiţi revista ROST nr. 110 (pe luna iunie) în Bucureşti, iar de săptămîna viitoare în toată ţara, în locurile cunoscute (vedeţi finalul acestei postări!). Pentru provincie însă recomand abonamentul, pentru că altminteri e mai greu de procurat.

Numărul pe iunie 2012 al revistei Rost are tema “Ecumenism vs sincretism”, iar dosarul numărului îi este închinat lui Eminescu (incluzînd şi o mică antologie din gîndirea politică eminesciană). Cel intervievat este părintele athonit Partenie (Parthenios), egumenul Mănăstirii Sf. Pavel. În pagina de poezie “recidivează” sonetistul Valentin Dan, iar în cea de proză una dintre marile doamne ale scrisului românesc: Sânziana Pop. În acest număr mai semnează, între alţii: Mihail Albişteanu, Răzvan Codrescu, Paul S. Grigoriu, Vadim Guzun, Sorin Lavric, Florin-Ciprian Mitrea, Bogdan Munteanu, Cristi Pantelimon, Claudiu Târziu (editorialul numărului: “Unitate prin dezintegrare”). Următorul număr al revistei va fi dublu (iulie-august).

„«Ecumenismul», definit mai mult ca acţiune politică decît ca mişcare spirituală, este parte a fenomenului globalizării. Prin urmare, tendinţele sale sînt sincretiste şi uniformizatoare, cu consecinţa gravă a abandonării adevărului de credinţă. Mari duhovnici ai Ortodoxiei l-au calificat drept o pan-erezie. De aceea, ortodocşii autentici se opun «ecumenismului», iar între aceştia şi o parte a ierarhiei ortodoxe apar falii din ce în ce mai mari…” (Claudiu Târziu)

 

„Se ridică întrebarea: cîtă îndreptăţire şi cît credit poate avea, mai ales creştineşte vorbind, cineva (oricine ar fi el) care îşi zice de dreapta, dar se pretează să apeleze la clişeele încetăţenite ale gîndirii de stînga, ca de pildă acela că naţiunile şi naţionalismele nu sînt decît nişte invenţii artificiale şi reprobabile ale secolului al XIX-lea, definitiv compromise de extremismele secolului XX şi inacceptabile la marele ospăţ planetar al secolului XXI, ca unele ce sînt depăşite şi condamnate de mersul istoriei? Chiar aşa să fie, pe cuvîntul lor de oameni de dreapta?! Dumnezeu are vreun loc în această ecuaţie ideologică? Pentru că, vorba înţeleptului Gamaliel (Fapte 5, 38-39), dacă lucrul acesta este de la oameni, el se poate nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, nu va putea fi nimicit; ba nu cumva să vă pomeniţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu!…” (Răzvan Codrescu)

 

“Un remediu radical ar fi numai o mînă de fier, dreaptă şi conştie [conştientă] de ţelurile ei bine hotărîte, care să inspire tuturor partidelor convingerea că statul român moştenit de la zeci de generaţii, care-au luptat şi suferit pentru existenţa lui, formează moştenirea altor zeci de generaţii viitoare şi nu e jucăria şi proprietatea exclusivă a generaţiei actuale...” (Mihai Eminescu)

„Sper că nu am spus ceva greşit. Este scris că după cuvintele noastre vom fi judecaţi. Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea pocăinţă, înţelepciune, gînduri bune şi să fim la sfîrşitul vieţii pregătiţi să ne încredinţăm sufletul lui Dumnezeu. De toate să ne lipsească Dumnezeu, nu contează, dar să nu ne lipsească de rai, că dacă am pierdut raiul, am pierdut totul…” (Părintele Partenie de la Athos)

„Ca ortodocşi, avem a da mărturie de credinţă prin trăirea noastră, slujindu-le semenilor indiferent de confesiune, dar neabdicînd nici o clipă de la adevăr. Nici măcar în numele unei aşa-zise toleranţe. Pentru că cei ce ne spun să ne diluăm un pic mărturisirea de dragul lui Hristos ne spun de fapt să ne lepădăm de Hristos. Absurdul pretenţiilor ecumenismului actual nu poate fi combătut decît prin respingerea ghiveciului sincretist – pentru a nu strica «sarea pămîntului» – şi prin exemplul de trăire şi mărturisire pe care să-l dăm zilnic celorlalţi, pentru ca în noi Hristos să Se facă acel aluat care dospeşte toată frămîntătura.” (Paul S. Grigoriu)

„Termenul de «ecumenism» a ajuns în multe cercuri ortodoxe sinonim cu o conspiraţie satanică, menită să relativizeze duhul, trăirea şi dogma ortodoxă în scopul de a împinge lucrurile spre o unificare forţată cu celelalte confesiuni în duhul antihristic al unei false «iubiri». Sensurile şi valorizările actuale ale acestui termen au încremenit într-o serie de conotaţii cu iz de şabloane ireductibile. Ele acoperă o gamă atît de diversă între «bun» şi «rău», încît ecumenismul fie nu mai spune nimic, fie poate spune orice, ceea ce e practic acelaşi lucru. Totuşi, dincolo de toate acestea, ar putea fi găsit şi un mod profund ortodox de apropiere de alţi creştini? Cu siguranţă da, în măsura în care o asemenea lucrare este menită de a face cunoscut în afară duhul universal al Ortodoxiei, înţelese în primul rînd ca mod de viaţă şi de apropiere de Dumnezeu…” (Bogdan Munteanu)

 

„Fragmentele din scrisoarea instructorului Comitetului Regional al Partidului Comunist Narîmsk, Veliciko, privesc scene de o violenţă extremă de pe insula Nazino – insula pe care «omul a încetat să mai fie om». […] Textul, cu caracter strict secret, relatează condiţiile inumane de muncă şi de viaţă în care se efectua deportarea «elementelor declasate» din Moscova şi Leningrad, în bazinul rîului Nazin. Un motiv suplimentar care ne-a determinat să traducem şi să supunem dezbaterii documentul, confirmat de anchete ulterioare, este acela că, deşi citat, nu a fost prins în cartea lui N. Verth Insula Canibalilor, tradusă în limba română de S. Colfescu. Cei care observă tentativele de revitalizare a URSS pe seama fostelor colonii sovietice, sau ascultă discursuri de sorginte neostalinistă, ar trebui să cunoască ce-i scria Veliciko «părintelui popoarelor» în luna august 1933…” (Vadim Guzun)

Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la anumite chioşcuri de presă şi librării, dar mai ales în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20), în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69 şi la chioşcul Acces Press din Piaţa Sudului, de la capătul liniei de troleu, la chioşcul de presă de la intrarea în Spitalul Universitar. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi. În plus faţă de acea listă, de luna aceasta revista poate fi cumpărată la Buzău din chioşcurile "Triumf" de la gară, Piaţa Crâng, Banca Transilvania, Liceul Hasdeu, din faţa bisericii copiilor şi de pe B-dul Unirii.

Nu-l votez că n-are şanse

de Nicuşor Dan 

Acest mesaj se adreseaza persoanelor care ma simpatizeaza dar nu par dispuse sa ma voteze.

O sa incerc o abordare rationala, desi subiectul imi este foarte sensibil. Daca m-ar vota toate persoanele care considera in absolut ca persoana + programul meu sunt cele mai bune, as castiga detasat. Vad, ca intr-un film, voluntarii lucrand in sediul de campanie pana la 3 noaptea si fraza fatidica „nu-l votez ca n-are sanse” cum vine, ca un val, si le anuleaza cateva luni din viata.

Argumentele.

1. Exista o alternativa? A alege intre Oprescu si Prigoana este o utilizare eficienta a votului? Va aduc aminte ca au declarat ca s-au vazut ultima oara la botezul lui Prigoana. Cred ca alegerea corecta este Nicusor Dan vs. Oprescu + Prigoana.

2. „Nu-l votez ca n-are sanse” inseamna „eu l-as vota dar concitadinii mei nu il voteaza”. E un vot bazat pe o asteptare negativa a votului concitadinului meu. „Daca toti am vota bine am castiga, dar ei voteaza prost si atunci eu nu-mi permit sa votez idealist”. Exista un mod de iesire din acest cerc vicios? Da, unul singur: votez pentru cea mai buna optiune posibila, avand incredere in inteligenta concitadinului meu si incredere ca impreuna putem crea un cerc virtuos.

3. Lumea nu se sfarseste in iunie 2012. Pentru toate alegerile viitoare la care vor participa independenti autentici, incepand cu cele din noiembrie 2012, scorul obtinut de mine in Bucuresti este foarte important. Ei nu vor porni de la 0% cum am plecat eu in noiembrie 2011, ci de la 10% sau 20% sau 30% cat voi face eu acum. Fiecare vot dat acum pentru mine este un vot pentru un candidat independent viitor.

Sursa 

UPDATE

Lucian Bute a pierdut centura de campion

Ştirea e deja pe toate canalele. Aşa că nu vă dau amănunte. Totuşi, dincolo de amărăciunea care i-a cuprins, cred, pe mulţi români, ar trebui să vedem ceva mai în adînc. Ce a păţit Lucian Bute ar trebui să fie o lecţie pentru noi toţi: asta se întîmplă cînd orgoliul întunecă raţiunea, pierzi - nu numai în sport, ci în viaţă, în general. Mîndria nu e degeaba un mare păcat, a distrus multe destine. 

Lucian Bute a pierdut meciul în momentul în care a vrut să-i demonstreze englezului că poate sta la bătaie. Or atuul lui nu este capacitatea de a încasa. El e foarte tehnic şi rapid, dar cînd iei seriile pe care le-a luat Lucian în repriza a treia, nu ai cum să-ţi mai foloseşti nici viteza, nici tehnica, pentru că eşti năuc. Lucian e un boxeur inteligent, nu un golan. S-a dat golan pentru cîteva secunde şi a cîştigat golanul adevărat (apropo, aţi remarcat că Froch loveşte ca pe stradă, aproape fără să îndoaie braţele?). 

Mă doare înfrîngerea lui Lucian de parcă ar fi a mea. Dar sper că a învăţat ceva în seara asta şi, în Canada, îşi va lua revanşa în mod indubitabil în faţa acestui englez guraliv şi infatuat.

UPDATE

Dorel Simion: "Am sa fiu sincer - a fost depasit la toate capitolele. In plus, Lucian nu este un foarte bun incasator. Daca va avea revansa, va fi greu de tot: Froch este imprevizibil, loveste din toate directiile, nu stii niciodata de unde te plezneste. Este un pugilist foarte dur, loveste ingrozitor de tare. Eu cred ca pentru Lucian s-a terminat: dupa 30 de meciuri, sa pierzi intr-o asemenea maniera, e foarte greu sa revii. Imi pare rau sa o spun - e o infrangere care te apasa".

Leonard Doroftei: "Imi pare foarte rau pentru ce s-a intamplat. Nu ma asteptam sa i se intample asta. A gresit tactica, a stat aproape de el... Froch este un animal in lupta de aproape! Pentru revansa, Lucian trebuie sa invete sa loveasca din miscare, pentru ca la nivelul asta nu mai sperii pe nimeni daca stai pe loc. Imi pare sincer rau".

Rudel Obreja: "E prea devreme sa tragem concluzii. S-a pierdut cam usor acest meci si Lucian nu este pugilistul care sa piarda asa. Eu intuiesc ceva, dar vreau sa am niste discutii, ca sa fiu sigur. Este o seara trista, dar nu este o drama. Acesta este sportul. Un campion adevarat poate sa si revina, am vazut asta si astazi, in victoria lui Froch. Contractul prevede si un meci revansa, dar este prea devreme sa vorbim despre el, despre unde se va disputa" (pentru Money Channel).

Felix Paun, primul antrenor al lui Bute: "Meciul s-a pierdut pe tactica antrenorilor. Lucian trebuia sa evite lupta de aproape, pentru ca aici s-au intalnit tehnica lui si forta loviturilor lui Froch. Diferenta a facut-o forta loviturilor. Froch este un luptator de mare clasa, cu multe meciuri grele in ring, s-a vazut asta. Daca va fi un meci revansa, antrenorii rebuie sa o ia de la zero: sa schimbe tactica, pentru ca a fost faliment".
(Sursa: The Money Channel)

UPDATE 2

Deja au apărut speculaţiile: că meciul ar fi fost vîndut de Interbox şi Bute obligat să piardă, căci era favorit la casele de pariuri şi cine ar fi pariat împotriva lui s-ar fi îmbogăţit (vezi şi aluzia lui Obreja). Posibil. Dar eu nu cred. Pentru că mişcarea nu are logică şi pentru că evoluţia meciului în acest fel nu putea fi trucată atît de bine decît extrem de greu, iar Bute nu e actor. 
Ca să vîndă meciul, Bute trebuia să fie nebun. Era în plină ascensiune, avea şanse să se bată pentru reunificarea centurilor şi a mers să ia bătaie de la Froch? Bani oricum vin enorm de pe urma lui. Iar el trebuia să demonstreze că nu va pierde imediat ce va avea un meci cu un adversar cu adevărat puternic.
Dacă va pierde şi în Canada, acest scenariu (al vînzării) va fi spulberat definitiv, dar şi cariera lui se va încheia. Va înseamna că atît a putut.
Dacă va cîştiga în Canada, s-ar putea să planeze suspiciunea asupra lui în continuare, pentru că, inevitabil, casele de pariuri îl vor cota mai bine, de această dată, pe Carl Froch. Urîtă situaţie.

UN HAIDUC ÎMPOTRIVA UITĂRII ROMÂNEŞTI

de Răzvan Codrescu

Acest cuvînt a fost rostit, în rezumat, la lansarea bucureşteană a volumului şi DVD-ului intitulate Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia (Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2012), care a avut loc la Sala Rapsodia în seara de 19 mai a. c. şi în cadrul căruia au mai luat cuvîntul monahul Moise (alcătuitorul tulburătorului corpus documentar) şi maestrul Dan Puric (ca de obicei, gazdă exemplară şi complice încăpăţînat al „reacţiunii”). Îl postez aici în forma lui integrală, cu oarecare întîrziere, la sugestia mai multor cititori ai blogului (mai ales că unii dintre cei prezenţi la lansare au răspîndit prin tîrg percepţia lor personală, conform căreia eu mi-aş fi permis „teribilisme” şi „ireverenţiozităţi”, fiind chiar mai antipatic decît mi-am propus să fiu - şi/sau decît sînt de fapt, pentru multele mele păcate). 

I

Celui care ne-a adunat aici cu ultima sa ispravă, adică monahului Moise Iorgovan de la Oaşa, scriitorul şi fostul deţinut politic Marcel Petrişor obişnuieşte să-i spună, cu cea mai sinceră simpatie, Moise Tîlharul, desigur şi în analogie cu sfîntul din sinaxar (prăznuit la 28 august), dar mai ales pentru conotaţia de „haiduc” pe care cuvîntul „tîlhar” o avea odinioară. Şi cum mai potrivit i s-ar putea spune, în registru familiar, acestui neobosit iscoditor al trecutului nostru recent, atît de impunător şi fizic, şi moral, adevărată „cruce de voinic” în straie călugăreşti, haiducind aproape solitar prin codrii întunecaţi ai uitării româneşti, luînd cumva din bogăţia trecutului ca să umple, pilduitor şi răscumpărător, sărăcia de suflet şi de ideal a prezentului?

Vă amintiţi, poate, că se vorbea în discursul public al anilor ‘90 de aşa-zişii „domnişori mulţumiţi” din Occident, străini şi neînţelegători faţă de experienţele şi problemele Estului comunist şi postcomunist, bine camuflaţi în existenţa lor călduţă şi în conformismul lor ideologic. Iată însă că, după nici două decenii, nu ne mai confruntăm dramatic atît cu cecitatea „domnişorilor mulţumiţi” din Occident cît cu cea a „domnişorilor mulţumiţi” de acasă: riscăm să creştem noi înşine o generaţie de „domnişori mulţumiţi”, a căror comoditate se bazează în primul rînd pe ignoranţă şi uitare. De aceea trimite Dumnezeu cîte un haiduc, să le strice tabieturile mentale şi comportamentale, căci o lume fără memorie şi fără transcendenţă, fără comuniune cu morţii şi cu Dumnezeu, fără sensul suferinţei şi al jertfei, poate fi umană, în sensul umanismului laic, dar nu e omenească, în sensul omeniei creştine.

Omul creştin, cel ce umblă să se mîntuie urmîndu-L pe Hristos, este purtător de cruce: poartă, pe Golgota istoriei, crucea sa şi crucea fraţilor săi întru Hristos. Fără asumarea crucii, poate exista viaţă, dar nu poate fi înviere; or, „omul recent”, descreştinat şi desbisericit, trebuie readus să-şi pună această întrebare esenţială, pentru sine şi pentru ceilalţi: la ce bun o viaţă fără înviere?

Lecţia lui Hristos şi a tuturor martirilor – mai vechi sau mai noi – aceasta este: să faci vieţii parte de înviere, să (re)dai suferinţei sensul ei biruitor de moarte. Martirii luptei împotriva comunismului, prin suferinţa şi prin moartea lor, au fost şi rămîn marea provocare contemporană la retrezirea omului întru Hristos.

În acest sens merg şi strădaniile monahului Moise: să ne retrezească întru Hristos şi să ne reîntoarcă la noi înşine, nu cu predici abstracte, ci punîndu-ne în faţă oameni, fapte, mărturii. Aventura a început prin 2005 şi nu ştim cînd se va termina, dar ne dorim să fie cît mai lungă. Şi sînt temeiuri să credem că va fi, căci „Tîlharul” are, pe lîngă virtute şi vîrtute, şi atuul – tinereţii.

A pornit – cum altfel? – de la Valeriu Gafencu, Sfîntul închisorilor, căruia i-a închinat, în 2007, o carte astăzi referenţială, a continuat cu masiva contribuţie la Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, iar marea sa năzuinţă a fost, în toţi aceşti, ani un vast Pateric al închisorilor, care se traduce, mai nou, în ciclul mărturisitor al suferinţei româneşti rebotezat Să nu ne răzbunaţi! (cu cuvintele atribuite lui Mircea Vulcănescu, filosoful-martir mort în 1952 în temniţa comunistă de la Aiud), inaugurat, din motive pe care singur vi le va expune, de volumul şi DVD-ul închinate suferinţei românilor basarabeni din anii terorii comuniste (probabil cel mai substanţial şi mai emoţionant memorial documentar de acest gen realizat pînă astăzi, cel puţin la meridian românesc).

II

Cum a fi simpatic este partea maestrului Dan Puric, în care nu poate fi concurat, eu am să-mi asum riscul de a fi mai degrabă antipatic.

Mai întîi am să mărturisesc că eu nu am reuşit niciodată să înţeleg pînă la capăt şi să mă împac pe deplin cu „testamentul” acesta atribuit lui Mircea Vulcănescu: „Să nu ne răzbunaţi!”. Nu pentru că nu este sublim, ci pentru că este, poate, prea sublim. E o legendă sau un adevăr atestabil? Greu de spus şi greu de documentat. Nu e oare un mesaj convenabil de minune opresorilor înşişi? Să fie atît de neîntemeiată bănuiala, formulată deja de alţii, că securiştii înşişi ar fi lansat formula, pentru a preîntîmpina reacţia ostracizantă a posterităţii? Trebuie însă spus că, chiar de va fi fost aşa, martirajul lui Mircea Vulcănescu nu iese cu nimic umbrit: el rămîne martir autentic prin suferinţa şi moartea lui jertfelnică, fie că a rostit, fie că n-a rostit cuvintele respective.

Dar la ce „răzbunare” ne referim, sau se va fi referit, cum se crede îndeobşte, Mircea Vulcănescu însuşi? La posibila „răzbunare legionară” (la Aiud deţinuţii legionari erau majoritari), cu care fusese toată viaţa în dezacord? Sau poate că vorbele lui nu au fost spuse atît pentru camarazii de suferinţă, în conjunctura respectivă, ci, cum e de părere însuşi monahul Moise, ca mesaj principial adresat posterităţii? E iarăşi greu de spus.

Nouă ne place să înţelegem lucrurile în dimensiunea lor creştină. Dar răzbunare nu înseamnă neapărat a plăti cu aceeaşi măsură, ca în Legea Talionului: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. A reduce cuvîntul la acest înţeles îngust nu este nici în spiritul profund al limbii române, nici în spiritul extrem de nuanţat al lui Mircea Vulcănescu (adînc tîlcuitor al „rostirii româneşti”, înaintea lui Constantin Noica). Continuare

Troiţă în memoria Părintelui Sofian Boghiu

de Ecaterina Lutisina

O troiţă închinată Părintelui Sofian Boghiu a fost sfinţită miercuri, 23 mai, în oraşul Edineţ. Slujba sfinţirii a fost oficiată de un sobor de preoţi de pe ambele maluri ale Prutului în frunte cu Părintele prof. Dr. Constantin Coman, fostul decan al Facultăţii de Teologie de la Bucureşti. 

Arhimandritul Sofian Boghiu, fost stareţ al mănăstirii Antim şi cel mai mare duhovnic al Bucureştilor timp de 50 de ani, a fost cinstit ieri de către localnicii oraşului Edineţ, regiunea de baştină a părintelui, prin ridicarea unei troiţe în centrul localităţii. Înălţată din iniţiativa Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Chişinău, crucea de piatră a fost sculptată la Cluj Napoca, adusă în Basarabia şi instalată în Edineţ prin implicarea nemijlocită a preotului Constantin şi a preotesei sale, Garoafa Coman, fiii duhovniceşti ai Părintelui Sofian. „Suntem copleşiţi de emoţie, pentru că ne aflăm aici reprezentând mii de ierarhi, preoţi, credincioşi, medici, ingineri, profesori, studenţi şi elevi români care au stat sub epitrahilul Părintelui Sofian şi care au primit îndrumarea sa duhovnicească.

Un om plin de blândeţe, de bunătate, de milostenie, de discreţie şi de sfinţenie, om care a ieşit din splahnele dumneavoastră,” a spus Părintele Constantin Coman după slujba de sfinţire. „Ţineţi minte: ridicarea crucii este şi un semn de recunoştinţă al nostru către dumneavoastră, pentru că ni l-aţi dat pe Părintele Sofian, şi alături de dânsul, alte mari personalităţi care au slujit Biserica românească. Vă vom purta în memoria şi în rugăciunile noastre, alături de pomenirea pe care o facem totdeauna Părintelui arhimandrit Sofian.” a încheiat sfinţia sa.

Instalarea troiţei nu ar fi fost posibilă fără acordul primarului de Edineţ, Constantin Cojocaru. „Sfinţirea troiţei este un act de cultură aparte pentru noi, cei din nordul Basarabiei. Acest act, prin troiţa ridicată în cinstea celui care a fost Părintele Sofian Boghiu, a pământeanului nostru, aduce un mare aport în viaţa culturală a Bisericii de pe ambele maluri ale Prutului. În numele raionului Edineţ, vin a aduce mulţumire Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi care şi-a adus aportul în înălţarea troiţei, precum şi părinţilor veniţi de peste Prut, care, prin ridicarea acestei cruci, au pus încă o piatră la temelia culturii noastre naţionale.” a specificat primarul. De asemenea, acesta a conferit titlul de „Personalitate de onoare” al oraşului Edineţ basarabeanului Sofian Boghiu, înmânând certificatul oaspeţilor de la Bucureşti.

„Sfinţirea troiţei închinate Părintelui Sofian a încheiat campania de promovare a sfinţilor basarabeni, iniţiată de ASCOR Chişinău în anul 2009. În cadrul acesteia au mai fost instalate încă două troiţe în cinstea lui Valeriu Gafencu la Sângerei şi a mitropolitului Iosif Naniescu în satul Pepeni, s-au organizat peste 30 de conferinţe în toată ţara şi s-au publicat peste 30000 de mii de ziare „Studentul Ortodox” cu viaţa sfinţilor basarabeni etc. Această troiţă este sculptată după modelul altei troiţe ridicate în cinstea lui Mihai Viteazul acum 400 de ani. Este un monument de artă şi un lucru sfânt. Toţi cei care suntem aici, avem datoria sfântă de a urma viaţa sfântului părinte Sofian şi de a povesti semenilor noştri despre acest om, care s-a născut pe meleagurile noastre.  Aduc sincere mulţumiri ctitorilor (familiei Coman), conducerii oraşului Edineţ, părinţilor de la Mănăstirea Petru Vodă, care se află aici cu binecuvântarea Părintelui Iustin, Manastirii Putna care a sprijinit considerabil aceasta initiativa, Părintelui Viorel Cojocaru şi tuturor membrilor ASCOR, care au muncit enorm pentru a fi posibilă ridicarea troiţei,” a menţionat Iulian Rusanovschi, preşedintele ASCOR Chişinău.

La final sfinţia sa, împreună cu preoteasa, au vizitat mănăstirea Rudi, în obştea căreia marele duhovnic Sofian a intrat ca rasofor în anul 1926.  La această Mănăstirea urma să fie instalată o placă de piatră în amintirea acestui fapt.În continuarea evenimentului Părintele Constantin Coman a conferenţiat în incinta gimnaziului nr. 1 pe tema „Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului”. În cadrul conferinţei Părintele Coman a povestit crâmpeie din viaţa marelui păstor de suflete Sofian Boghiu, precum şi a lansat cartea intitutală „Părintele Sofian”, care însumează peste 600 de pagini scrise despre şi de cel care a fost arhimandritul mănăstirii Antim. La finalul conferinţei Părintele Constatin a oferit în dar mai multe exemplare ale cărţii lansate bibliotecii municipale, gimnaziului de la Cuconeştii Vechi, Mănăstirii Zăbriceni, Mănăstirii Rudi, seminarului de fete din Edineţ, Primăriei, DGITS Edineţ şi altor instituţii de învăţământ din raion.

Sursa: ASCOR

Nevoia unei regenerări sufleteşti

de Bogdan Munteanu

Valorile perene ale spiritului uman se descompun văzând cu ochii sub presiunea infernală a materiei, a tehnicii, a banului – stihii care domină de la A la Z mersul lumii de azi. Omul nu mai are răgaz pentru suflet, pentru ceea ce ţine de identitatea sa, de taina persoanei sale. 

Sufletul românesc nu s-a împăcat niciodată cu acest mers al lumii. A rezistat cu încăpăţânare, ori de câte ori a fost asaltat de asemenea tendinţe vătămătoare. Formele exterioare ale opoziţiei au fost diverse, în funcţie de împrejurări. S-a luptat şi pe planul politic, la nevoie s-a luptat cu arma în mână. Suflete arestate şi-au proptit rezistenţa pe puterea lăuntrică a credinţei. S-a încercat zdrobirea, mutilarea, robotizarea, altfel spus, dezumanizarea lor în malaxorul de trupuri şi de conştiinţe din temniţele iadului. Experimentul a eşuat. Chipul lui Dumnezeu din om nu poate fi distrus prin niciun fel de unealtă sau uneltire diabolică. El rămâne mereu întreg şi păstrează de-a pururi întru sine puterea de regenerare a persoanei umane, care tânjeşte după asemănarea cu Creatorul ei.

Este remarcabil faptul că, indiferent de formele şi împrejurările acestor izbucniri de demnitateromânească, ele îşi trag esenţa dintr-un strat existenţial mai adânc decât cel al simplelor idei –carede multe ori degenerează în platitudini ideologice. Nu a fost şi nu este vorba de o luptă între idei şisisteme politice, între doctrine sau moduri de organizare socială. Acestea pot fi privite cel mult ca nişte epifenomene ale unui conflict mai profund: acela dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună,dintre autentic şi fals. Aici s-a dat adevărata luptă. Aceasta este natura veritabilă a energiilor pe caresufletul românesc le-a aruncat într-o bătălie dusă deopotrivă pentru conservarea şi afirmarea sa înlume.
Sunt lucruri pe care marea masă a românilor de azi nu le ştiu. Mai precis, nu au fost lăsaţi să le ştie.Totuşi, românii nu s-au lăsat niciodată « îndoctrinaţi » de ideologiile oficiale. Nici de comunism, nicide globalism. N-au aderat, pătrunşi de convingere, la propaganda de felurite culori. Poate tocmai de aceea, în cele din urmă, coloana vertebrală le-a fost frântă în mod deliberat. Au fost desfiguraţisufleteşte, n-au mai ştiut să găsească în ei resurse pentru a rezista vertical, ca brazii, ideologiilorstrăine de sufletul lor. Au făcut-o doar pe un plan subtil. Cultul « subversiunii » se practică şi acum, la fel ca în trecutul totalitar, căpătând treptat dimensiuni populare. Românii încă mai tresar la acelemesaje în care îşi descoperă, ca într-o oglindă pusă în faţă, identitatea şi rostul care le este propriu.Numai că acestea vin pe o filieră « neoficială ». Faptul e într-un fel regretabil, căci denotă fractura adâncă între neam şi cei care au ajuns să-l conducă (atenţi mai degrabă la a se adapta docili la bătaiaglobală a vântului decât să ia veritabilul puls al neamului pe care ar trebui să-l slujească). Pe de altăparte, e totuşi benefic: abia lipsa oricărei constrângeri exterioare îi imprimă pecetea libertăţii şi a autenticului. 

Vorbim aici de Dan Puric, de această adevărată cutie de rezonanţă a sufletului românesc. Actor?Scriitor? Retor? Moralist? Toate la un loc? În orice caz, asistăm la un veritabil fenomen, greu declasificat. Cărţile lui sunt cele mai vândute, sălile unde conferenţiază de-a lungul si de-a latul ţării sunt arhipline. Românii simt puterea unui mesaj şi se strâng, strâng rândurile. Doar snobii şi dilematiciise distanţează. Fie pentru că nu vor să meargă cu acest curent (ei se pliază dealtminteri perfectcurentului “oficial”), fie au reticenţe de ordin “elitist” (vezi Doamne, Dan Puric ar fi un diletant ). 

Continuarea pe ROSTonline.ro

Arhiepiscopia Tomisului ridică o mănăstire în memoria martirilor de la Canal

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, că va  construi o mănăstire la Poarta Albă, închinată memoriei martirilor, deţinuţi politici, morţi la construirea Canalului Dunăre - Marea Neagră, mai ales în perioada  1949 – 1953.

Din arhivele păstrate, reiese că la construirea Canalului, în perioada celor patru ani au muncit peste 30.000 de deţinuti politici, iar în mod oficial au fost înregistrate peste 2.000 de decese din rândul acestor detinuţi obigaţi să muncească aici. Desigur, numărul celor dispăruţi în această perioadă este cu mult mai mare.

Poarta Albă a fost principala colonie a deţinuţilor dintre cele 14 care erau pe tot traseul canalului. În mod constant, aici erau circa 12.000 de deţinuţi care munceau în condiţii inumane, de exterminare.

Mai jos redau câteva imagini ale machetei viitoarei mănăstiri.

Conferinţă şi film: "Să nu ne răzbunaţi!". Dar nici să nu uitaţi!

ROST 109: Despre rostul creştinului în Biserică şi în societate

Numărul 109 (mai 2012) al revistei „Rost” este dedicat în bună măsură unei teme nu numai actuale, ci şi de o importanţă pe care prea puţini o sesizează: rostul creştinului în cetate. Opinia redacţiei este exprimată fără echivoc încă de pe copertă: „Conştiinţa creştină trebuie să se implice misionar şi chiar jertfelnic «în mer­sul istoriei», căci drumul spre cer trece prin viaţa pămîn­teas­că, iar mîntuirea aici se dobîndeşte sau se pierde. Şi avem răspundere nu doar fa­ţă de noi înşine, ci şi faţă de familie, obşte, neam şi Bise­ri­că. Preju­decata că omul religios n-ar avea de-a fa­ce cu politica justifică de obicei laşitatea şi comoditatea.”

 

Personalitatea evocată în această ediţie este Prinţul Alexandru Ghica, unul dintre fruntaşii Mişcării Legionare şi fost deţinut politic timp de 23 de ani (1941 – 1964). „Dosarul” consistent al Prinţului este alcătuit de istoricul Corneliu Ciucanu (care îl potretizează în contextul mai larg al „extremei drepte româneşti interbelice”) şi dnii Demostene Andronescu şi Marcel Petrişor, foşti deţinuţi politic, care l-au cunoscut şi care îl consideră „o încarnare a demnităţii româneşti”. 

Interviul numărului este acordat de monahul Moise Iorgovan, de la Mănăstirea Oaşa (Alba), cel care, vreme de şapte ani, a lucrat la cel mai vast proiect privat de cercetare şi popularizare a istoriei recente şi, foarte important, singurul de o asemenea anvergură care pune accentul pe partea spirituală a acestei istorii. Roadele îndelungatei trude au început să apară în această primăvară: volumul Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia şi trei filme documentare: Deportările în Siberia, Deţinuţii politic din Basarabia şi Foametea din Basarabia (1946 – 1947). Urmează alte nouă cărţi şi cîteva zeci de filme, care vorbesc despre foştii deţinuţi politic, deportaţii şi luptătorii din rezistenţa armată anticomunistă din teritoriile româneşti de dincoace şi de dincolo de Prut. Este o adevărată „lecţie de spiritualitate a rezistenţei anticomuniste”.

Părintele Moise povesteşte, pentru cititorii „Rost”, ce ispite, emoţii şi lipsuri a avut de îndurat cît a lucrat la proiect, dar şi ce bucurii nepreţuite i-au fost date în schimb. Ideea acestui demers este de a oferi celor care vor citi cărţile şi vor vedea filmele (complementare) nu numai informaţii esenţiale despre o istorie prea puţin cunoscută, nici numai de a ne pune faţă în faţă cu personaje exemplare ale acestei istorii, ci de a ne da şi posibilitatea de a ne folosi duhovniceşte de mărturiile unor oameni care au trecut prin Iad pentru a accede la Rai.

În altă ordine de idei, istoricul şi diplomatul Vadim Guzun ne reaminteşte de drama primei răpiri a Basarabiei, de la care se împlineşte bicentenarul.

Acest număr al „Rost” este onorat şi de un alt colaborator preţios, scriitoarea Sânziana Pop, director al revistei „Formula As”, care ne încîntă cu un fragment de proză.

Nu în ultimul rînd, vă îndemn să urmăriţi continuarea studiilor „Modelul salazarian al revoluţiei conservatoare”, de Florin-Ciprian Mitrea, „Semnificaţii ale globalizării”, de Cristi Pantelimon, „În marginea trilogiilor”, de Sorin Lavric şi „Imaginaţia morală”, de Russell Kirk, în traducerea lui Paul Ghiţiu. 

Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la anumite chioşcuri de presă şi librării, dar mai ales în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20), în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69 şi la chioşcul Acces Press din Piaţa Sudului, de la capătul liniei de troleu, la chioşcul de presă de la intrarea în Spitalul Universitar. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi. În plus faţă de acea listă, de luna aceasta revista poate fi cumpărată la Buzău din chioşcurile "Triumf" de la gară, Piaţa Crâng, Banca Transilvania, Liceul Hasdeu, din faţa bisericii copiilor şi de pe B-dul Unirii.

În locul unui pirat, alegeţi un marinar pentru Primăria Constanţei!

Prietenul Marcel Bouroş, creştin lucrător, om de mare calitate sufletească şi foarte implicat în viaţa cetăţii, s-a decis să încerce să schimbe Constanţa, oraşul în care locuieşte de aproape o viaţă. Fost marinar, dar, de ani mulţi, devenit un onest antreprenor, el s-a înscris, ca independent, în cursa electorală pentru funcţia de primar al Constanţei. Crezul său este că poate aduce pe făgaşul normalităţii această a doua urbe din ţară ca importanţă economică. 

Pentru că este prea modest, puţină lume ştie ce realizări are în spate. Între acestea, cele mai importante pentru comunitate sînt Fundaţia "Sfinţii Martiri Brâncoveni" şi complexul "Curtea Brâncovenească" (include o şcoală şi o librărie ortodoxe). Dar dl Marcel Bouroş este şi un promotor al adevărului istoric, un vechi militant pro-vita şi un apărător al credinţei noastre ortodoxe. Aşa încît, dacă aş fi constănţean, ar avea votul meu. Cum m-am statornicit în Bucureşti, îl susţin cu inima, cu gîndul bun şi cu expertiza mea, dacă va fi nevoie. 

Nu ştiu ce şanse are dl Bouroş în faţa actualului primar, care e starostele caracatiţei politico-financiare ce a cuprins Constanţa, dar gestul său generos de a-şi pune pielea în joc pentru binele public merită toată aprecierea. Iar Constanţa ar merita un primar ca dl Marcel Bouroş. 

Poate că, dacă vor exista mai mulţi curajoşi care să ia lupta pe cont propriu, adică să candideze fără a fi îndatoraţi vreunui partid (pentru că toate cele care contează sînt compromise şi compromiţătoare), se va schimba şi clasa politică în bine. Măcar puţin.

ODA BUCURIEI… DE 1 MAI

Întîi de Mai, walpurgie şi sabat,
şi paşte roşu-al plebei proletare,
oricît ai fi de rău şi de spurcat,
românii ard în cinstea ta grătare!

Românul – ortodox, născut poet,
cinstit şi harnic – neclintit te ţine,
pe gura lui de rai, cu zaiafet
şi cu manele de evlavie pline.

Ce-i mai frumos ca Ziua Muncii (care
se ştie – nu? – că l-a făcut pe om)
să o petreci ca zi nelucrătoare,
cu „punţi” cu tot, chiar dacă eşti în pom?!

Sictir cu criza! Unu Mai nu ştie
de crize, de necazuri, de nimic:
el este numai chef, şi veselie,
şi dans încins al ţoapei din buric!

E dreptul mîrlei să se simtă bine,
să stea şi ea cu cracii-n sus la soare,
şi dacă să-l sfinţească n-are cine,
să spurce locul poate fiecare!

De l-au ţinut cu sila comuniştii,
azi, cînd e libertatea la putere,
de bună voie-l ţin capitaliştii,
căci ochii văd şi burtaverde cere!

Trăiască dracul, că e meşter mare!
Grădina Maicii Domnului e-a lui
şi el împacă clasa muncitoare
cu Europa noilor burjui!

Întîi de Mai e muc şi sfîrc al vieţii:
să bem, tovarăşi, să cîntăm manele!
Iar Dumnezeu să-şi ronţăie pesmeţii
în cerul lui, rotind la sori şi stele!

Cu dracul ne-nţelegem de minune
cînd facem praznic muncii prin putoare.
O viaţă-avem şi cine poate spune
că n-o trăim? Noroc şi la mai mare! 

Pentru conformitate,
Răzvan CODRESCU

 

Cele mai recente postări pe ROSTonline.ro

Vă recomand cele mai recente postări de pe site-ul www.ROSTonline.ro:

* VIOREL PATRICHI, Vedere de pe centura politicii (1): Omul lui Putin ne ameninţă cu războiul dacă ne unim # Dovada că Putin una spune şi alta fumează # “Dacă vă declaraţi români, graniţele vor fi altele” # Energia şi geotransporturile strategice # UE, paralizată de criză # South Stream, mai tare ca Nord Stream # O şansă pentru România? # Germania visează la soare şi vânt

* MARCEL RĂDUŢ SELIŞTE, Guvernul Victor Ponta și problema resurselor strategice: "Dacă luăm în calcul baletul politic în jurul FMI pe care deja îl practică Victor Ponta, prin declarațiile sale, avem prea puține speranțe că viitorul guvern USL va fi unul al interesului național."

* ANTONIO ARONEASA, Gândul și fapta : "Este foarte important să ai puterea de a opri gândul cel rău, de a nu lăsa ispita să îţi pătrundă în minte şi de aici în inimă. Spune Sfântul Antonie cel Mare că virtutea cea mai mare este discernământul."

* BOGDAN MUNTEANU, Unde sînt elitele româneşti?: "Aceşti oameni au resursele potenţiale de a-şi închina măcar acea parte a energiilor care le-a mai rămas disponibilă dincolo de obligaţiile cotidiene unui ideal care-i depăşeşte, dar care e conform cu structura lor sufletească: Dumnezeu şi neamul nostru!"

 * PAUL S. GRIGORIU, Iadul reeducării şi reflexele lui târzii : "Cele trei volume de memorii ale lui Marcel Petrişor, Fortul 13, Secretul Fortului 13 şi La capăt de drum, reeditate anul acesta sub titlul comun Cumplite încercări, Doamne! – Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste (598 pagini), la Editura Christiana, au toate şansele să devină ceea ce numim o carte de căpătâi." 

Vă invit să intraţi zilnic pe ROSTonline.ro, pentru că este actualizat în regim de cotidian. Îi găsiţi acolo pe toţi cei care semnează în revista "Rost", cu reacţii pe problemele la ordinea zilei, sau cu texte culturale şi religioase cu bătaie mai lungă.