joi, 30 iulie 2015

Dezbatere pe B1 Tv despre „legea antilegionară”

Mîine, 31 Iulie, de la ora 22.00, pe B1 TV, emisiunea „Special B1″, moderată de Nadia Ciurlin, va fi dedicată Legii 217/ 2015, care interzice organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. Acestei legi i s-a tot spus „legea antilegionară”, dar credem că mai corect este să o numim „legea memoriei”, un act legislativ profund anticonstituţional, antidemocratic şi antiromânesc. Invitaţii în studio vor fi părintele Mihai-Andrei Aldea, istoricul Mircea Stănescu şi subsemnatul, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Rost.

marți, 28 iulie 2015

"De ce a trebuit ca România să interzică negarea Holocaustului de două ori"

27 Mai 2015. Întîlnirea lui Klaus Iohannis, în calitate de preşedinte al României, cu reprezentanţii  Institutului Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, Al. Florian, şi ai Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, Paul Shapiro şi Radu Ioanid. Sursa: www.presidency.ro 

Vă invit să citiţi articolul "Why Romania had to ban Holocaust denial twice" , de Adam Taylor (Washington Post), de unde reiese limpede, pentru cei care se mai îndoiau, cine sînt devăraţii autori ai legii antiromâneşti şi antidemocratice pe care abia a promulgat-o tovarăşul Klaus Iohannis. Neamţul, tot neamţ, cu musca holocaustului pe căciulă, e de înţeles oarecum că s-a supus ordinului venit de la Washington via Tel Aviv (sau Ierusalim, dacă ţineţi). Pe bietul Alexandru Florian, de la Institutul "Elie Wiesel", de pe lîngă Guvernul Ponta, l-am creditat prea mult, de asemenea; a fost doar un executant şi el, ca şi Crin Antonescu, şi Iohannis. Artizanii sînt cîţiva inşi cu ceva mai mare greutate, care se găsesc şi în "Consiliul Ştiinţific" al Institutului şi care s-au asigurat încă din 27 Mai a.c. că nu vor fi probleme cu această lege. În acest context, nu mă mir nici că plăvanii noştri de parlamentari (să mă scuze excepţiile - dar la vot nu s-au văzut) au pocnit şi ei din călcîie la un aşa un lobby evreiesc, măi. 
Şi ce vor, în fond, evreii? Să se recunoască faptul că "România a ucis, a ucis, a ucis" - după cum a hotărît Elie Wiesel însuşi. Că România a omorît sute de mii de evrei - nici evreii înşişi nu s-au decis asupra cifrei, care variază între 280.000 şi 600.000, depinde de sursă şi de încrîncenare. De cifrele astea însă depind şi despăgubirile, pe care urmează să le plătim - păi, ce credeaţi, că va scăpa de asta "cea de-a doua ţară după Germania" la numărul de evrei ucişi? Că vinovaţi pentru asta sînt românii în genere, dar mai ales mareşalul Antonescu (evreii care arată că acesta a salvat sute de mii de evrei, în timpul celui de-al doilea război mondial, sînt puşi la colţ de coreligionarii lor mai sceptici, care nu-l cred pe românul cu pricina atît de inimos) şi, desigur, legionarii. Las că legionarii n-au fost la putere decît patru luni, 14 septembrie 1940 - 21 ianuarie 1941, şi atunci într-un guvern în care jumătate erau oameni numiţi de generalul Antonescu, şeful guvernului (care, apropo, n-a fost nici legionar, nici nazist, nici fascist, a fost filofrancez, dar a trebuit să slujească ţara, aşa cum s-a priceput). Las că atît cît au împărţit guvernarea cu generalul Antonescu, legionarii n-au apucat să facă mare lucru, ci numai aşa, cîte ceva pe ici, pe colo, cum a fost, bunăoară, primul teatru evreiesc de stat, Baraşeum. Las că legionarii înfundau puşcăriile din România sau lagărele din Germania (cei care au scăpat de furia lui Antonescu, care i-a alungat de la putere), ori luptau pe frontul de Est, în linia întîi (o formă de reabilitare propusă de Antonescu), pe cînd în ţară se implementau legi contra evreilor. Dar e musai să fie condamnaţi pe veci şi legionarii. 
Şi ce mai vor evreii? Păi să se scrie istoria numai după dictarea lor. Ăsta a fost bun, ăsta a fost rău, evenimentele s-au întîmplat aşa şi nu aşa (bunăoară "masacrul de la abator", care s-a dovedit de mult, cu probe solide, un fals odios). Să nu mai aibă nimeni libertate de opinie, nici de cercetare. Să primim în plic toţi ce să gîndim, ce să spunem, ce să facem. Frumos, democratic.
În fine, dar nu chiar la urmă, evreii vor ca românii să nu mai aibă repere culturale. Abia îi recuperasem pe alde Eliade, Cioran, Noica, Ţuţea, Nae Ionescu, Radu Gyr şi atîţia alţii, pe care tovarăşii de ideologie ai onorabililor simbriaşi de la Institutul Wiesel (plătiţi din banii noştri şi ei, ca şi înaintaşii) ne-au învăţat, vreme de 45 de ani, că au fost criminali legionari. Acum trebuie să facem stînga-mprejur şi să acceptăm noul-vechi adevăr ideologic: nu avem, domne, ce învăţa de la aceşti ticăloşi, faţă de care avem un singur drept şi o singură datorie, aceia de a-i scuipa. 
Desigur, ni se desfiinţează şi reperele eroice de sub comunism, ca să nu credem cumva că am avut şi noi demnitate, ca neam, măcar prin cîţiva viteji, precum Ion Gavrilă - Ogoranu, Gogu Puiu, Nicolae Ciolacu, Petru Baciu, Gheorghe Unguraşu, Gavril Vatamaniuc, Spiru Blănaru, Ion şi Cristea Paragină, lideri ai grupurilor de rezistenţă armată anticomunistă, dar, vezi bine, şi legionari. 
Nu, nici la repere duhovniceşti nu mai este liber. Sfinţii închisorilor, în majoritate foşti legionari, să facă bine şi să coboare din icoane, din racle şi din inimile noastre, înapoi în gropile comune, să-şi tragă pămîntul peste ei, fără să lase nici o urmă, să le uităm numele şi minunile, iar dacă-i pomenim, să o facem numai pentru a-i ponegri. Că aşa le stă bine sfinţilor, să fie martirizaţi pînă la A Doua Venire. 
Deci, după cum vedeţi, evreii au dorinţe rezonabile. Au ei vreo vină că vor, cer şi presează pentru ca pretenţiile lor să intre într-o lege pe teritoriul românesc? Nu. Sau au atîta cît ar putea avea cuceritorul care îţi asediază cetatea. Poţi să-i găseşti acestuia vină, cînd oameni din cetate îi dau drumul pe poarta mare?
Trădarea, dragi prieteni, este marea problemă a noastră, a românilor. O problemă mare cît istoria noastră. Şi devine cu atît mai mare cu cît trădătorul nu se teme nici de pedeapsa celor pe care i-a trădat, nici de o realitate confirmată istoric: de trădător te foloseşti, dar nu-l iubeşti şi nici nu-l cruţi.

sâmbătă, 11 iulie 2015

Manifestaţie pentru UNIRE. Mîine, în Piaţa Universităţii


Basarabia vrea unirea cu România! După 25 de ani de la ieşirea din comunism, cele două state româneşti pot redeveni unul. Abia acum pare-se că există o masă critică de români pe ambele maluri ale Prutului care să ducă la refacerea României Mari. Chiar dacă Nordul Bucovinei şi Sudul Basarabiei întîrzie încă sub stăpînire străină, putem spera că reunificarea şi cu ele va fi mai aproape odată ce "republica" de la Chişinău se va întoarce acasă.
În urmă cu o săptămînă, peste 30.000 de români s-au adunat la Chişinău pentru a cere revenirea Basarabiei la patria-mamă. O mie de basarabeni au pornit atunci, în marş, spre Bucureşti. Mîine, la ora 14.00, vor ajunge în Piaţa Univeristăţii din Capitală. Trebuie să-i întîmpinăm cum se cuvine. Deja mii de bucureşteni au fost mobilizaţi de Platforma Acţiunea 2012 pentru această manifestaţie. Vă îndemn să fiţi acolo. Am putea trăi un moment istoric.



marți, 7 iulie 2015

Radio România şi TVR despre cartea "Corectitudinea politică: "religia" marxistă a Noii Ordini Mondiale"

Vă recomand această ediţie, din 1 Iulie a.c., ora 21.30a emisiunii "Biserica şi societatea", realizată de Cristian Curte la Radio România Actualităţi, în jurul cărţii Corectitudinea politică: "religia" marxistă a Noii Ordini Mondiale (Editura Rost, Bucureşti, 2015). Invitaţi, în studio, Sorin Lavric, în calitate de profesor de filosofie şi publicist, şi subsemnatul, ca editor şi jurnalist, şi, prin telefon, Radu Preda, şeful IICCMER şi profesor universitar de Teologie.

Lansarea cărţii, la Casa cu Rost, pe 23 Iunie a.c. De la stînga: Ciprian Voicilă, Claudiu Târziu şi Sorin Lavric.

De asemenea, vă invit să urmăriţi un scurt reportaj al TVR de la lansarea cărţii Corectitudinea politică: "religia" marxistă a Noii Ordini Mondiale aici, de la min. 17,15.

UPDATE 

Aseară, de la ora 21.00, şi astăzi, în reluare, de la ora 15.00, emisiunea "Credinţă şi cultură azi", realizată de Vasile Bănescu la Trinitas Tv, a fost tot despre cartea Corectitudinea politică: "religia" marxistă a Noii Ordini Mondiale. Invitat: scriitorul Răzvan Codrescu. Merită urmărită on-line aici, dacă aţi scăpat-o pe tv, căci dl Codrescu vine cu o abordare specifică, foarte instructivă, punînd excelent accentul acolo unde e necesar.