Ucenicii părintelui Iachint de la Putna, contra propagandei stiliste
O replică necesară
Noi, o parte dintre ucenicii apropiaţi ai părintelui Iachint Unciuleac, care a trecut la Domnul în anul 1998 şi care a fost stareţ al mânăstirii Putna între anii 1977-1992, am aflat cu surprindere că, în cartea Împotriva curentului – Botezul unui intelectual în Rusia sovietică (ed. Egumeniţa, 2010), s-au răspândit unele informaţii false referitoare la părintele nostru stareţ. În acest volum domnul Danion Vasile i-a luat o serie de interviuri domnului Benedict Ciubotaru, matematician, jurnalist şi politolog din Basarabia. La paginile 67-69 ale cărţii se găseşte un dialog pe care intervievatul susţine că l-a avut cu părintele Iachint în ziua de 15 august, la hramul mânăstirii Putna, din anul 1989. La un moment dat părintele stareţ ar fi spus: „Să ţineţi minte: niciodată să nu faceţi greşeala pe care am făcut-o noi, cu trecerea la calendarul nou. Cum sunteţi, pe vechi, aşa să ţineţi până la moarte, să nu mai lăsaţi. Punct!”.
Episodul prezentat cu simulată nevinovăţie de domnul Ciubotaru conţine câteva elemente care ne fac să credem că avem de-a face cu un fals. În primul rând, cei care l-am cunoscut îndeaproape pe părintele nu credem că sfinţia sa a spus asemenea cuvinte care nu se potrivesc nici cu contextul, nici cu caracterul sfinţiei sale, nici cu felul său de a gândi şi de a vorbi. Dorim să precizăm că părintele Iachint nu a discutat niciodată, nici măcar cu ucenicii săi cei mai apropiaţi, despre problema schimbării calendarului în România. Menţionăm că unii dintre aceşti ucenici au stat câteva decenii în preajma părintelui arhimandrit. De aceea, ni se pare foarte curios ca, în ziua hramului, părintele să abordeze pe un ton acuzator un subiect atât de dificil, în faţa unor oameni pe care îi vedea pentru prima dată. Ar fi putut un duhovnic în vârstă, cu experienţă, un om al echilibrului, al vorbelor bine aşezate, aşa cum a fost părintele Iachint, să rostească asemenea cuvinte din care să se înţeleagă că grupările stiliste pot avea dreptate, chiar dacă ele sunt practic ieşite din Biserică? Nu negăm probabilitatea ca părintele Iachint să fi spus, cu iconomie şi din politeţe, câteva cuvinte favorabile Bisericilor canonice pe stil vechi, în nici un caz însă părintele nu avea cum să conteste calendarul îndreptat, aşa cum lasă să se înţeleagă domnul Benedict Ciubotaru. Ar putea acesta din urmă să spună cu mâna pe inimă că a reuşit să facă deosebirea între nişte cuvinte de protocol înţelese greşit şi convingerile părintelui stareţ care a fost un om al ascultării, atâta timp cât domnia sa – care este un bun matematician, jurnalist şi politician, dar nu este teolog – nu a reuşit până acum să dobândească discernământul necesar pentru a distinge duhovniceşte Bisericile canonice pe stil vechi de facţiunile răzvrătite stiliste din România?
Numai cine nu cunoaşte problemele mânăstirii îşi poate închipui că, în ziua hramului Putnei, când sunt atâtea treburi de rezolvat, părintele stareţ ar fi putut să stea relaxat de vorbă, aducând nişte acuze grave la adresa Bisericii noastre. Este important de ştiut că în ziua de 15 august 1989 la mânăstirea Putna a fost prezent Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce înseamnă că părintele stareţ a fost obligat să stea aproape tot timpul cu părintele patriarh. Trebuie subliniat că, pentru a putea să-şi împlinească misiunea preoţească în timpul regimului comunist, părintele Iachint a fost nevoit să fie foarte precaut, mai ales că deţinea o funcţie însemnată. De aceea, o discuţie de acest fel trebuia evitată, mai ales în faţa unor străini (care puteau fi provocatori), chiar în condiţiile în care ea ar fi fost deschisă de alţii, căci ar fi putut fi remarcată de informatorii securităţii.
În episodul descris în carte există tot felul de amănunte care nu se potrivesc deloc cu situaţia din mânăstire. Credem că cel puţin o parte din această descriere este un simplu exerciţiu de imaginaţie cu o ţintă foarte precisă. În realitate, avem de a face cu o propagandă în favoarea vechiului calendar şi, implicit, în favoarea mişcării stiliste din România, propagandă de care nu sunt străini nici domnul Danion Vasile, nici domnul Benedict Ciubotaru. Întrucât domniile lor sunt admiratori ai mânăstirii Slătioara, le aducem la cunoştinţă că părintele Iachint îi considera pe schismaticii stilişti nişte oameni rătăciţi de la Adevăr.
Acest tip de propagandă favorabilă schismei stiliste tinde să facă din problema calendarului o problemă dogmatică, lucrul care nu este acceptat de consensul Bisericilor Ortodoxe canonice, din moment ce ele sunt în comuniune unele cu altele, indiferent de tipul de calendar pe care îl utilizează. Majoritatea covârşitoare a vieţuitorilor de la Locurile Sfinte din Ierusalim, cât şi cei din Sfântul Munte, deşi ţin calendarul neîndreptat, nu acordă nicio importanţă faptului că o Biserică utilizează calendarul vechi sau nou, ci se interesează doar dacă Biserica respectivă este sau nu canonică. Dacă domnul Danion Vasile ar fi fost un om de bună credinţă şi de bună-cuviinţă, ar fi trebuit să ne ceară permisiunea pentru publicarea acestui presupus dialog, mai ales că, în ultimii ani, a vizitat de mai multe ori mânăstirea noastră şi a purtat câteva discuţii pe tema îndreptării calendarului cu unii dintre părinţii Putnei.
Domnul Danion Vasile, pe lângă unele lucruri bune pe care le-a mărturisit de-a lungul timpului în public, a produs şi multe sminteli, amestecând adevărul cu înşelarea. Ne bucurăm că în ultima vreme el îşi doreşte să repare aceste greşeli. De aceea, credem că este bine să conştientizeze că trebuie să-şi ceară scuze în mod public pentru mai multe afirmaţii făcute la conferinţe, cum ar fi cele conform cărora bisericile care au schimbat calendarul se află sub anatemă, sau faptul că Biserica Ortodoxă Română a apostaziat, sau că Sfântul Munte (exceptând mânăstirea Esfigmenu) a apostaziat şi s-a vândut ca o prostituată ş.a.m.d. Dumnezeu să-l întărească pentru a face această pocăinţă publică!
În acelaşi timp, nu înţelegem pe ce temei teologul Danion Vasile spune că nu vrea să se împărtăşească în eparhiile Banatului şi Oradei. Se consideră el cumva mai presus de Sinodul Bisericii noastre care girează validitatea Sfintelor Taine în toate episcopiile din ţară ?
Credem că trebuie să existe mai multă responsabilitate pentru ceea ce afirmăm în public, altfel oamenii cu o pregătire teologică sumară se dezorientează în faţa unor erori teologice mediatizate cu inconştienţă şi pot ajunge pe căile întunericului, pierzându-şi sufletul. Aşa s-a întâmplat de curând cu maicile de la mânăstirea Brâncoveni şi cu fostul ieromonah Nichita. Citindu-i mărturisirea de credinţă a acestuia din urmă (în care, în mod straniu, apar mai multe idei ale lui Danion Vasile), ne vin în minte cuvintele părintelui Epifanie Teodoropulos, care, în excelenta sa lucrare Cele două extreme - ecumenismul şi stilismul, spunea: „toţi cei care, înfricoşaţi de ecumenism, au trecut la stilişti nu au făcut altceva decât să fugă de o erezie şi să cadă în alta”. Aceştia nu conştientizează că, practic, ei au ieşit din Biserica cea Una, unde se păstrează harul, unde sunt Sfintele Taine şi unde sunt şi multe încercări întrucât aici se află Adevărul. Soluţia ortodoxă pentru problemele complicate cu care ne confruntăm în zilele noastre nu este alta decât o viaţă curată în Hristos, fără compromisuri, şi nu alunecarea în fanatisme.
De asemenea, este inadmisibil ca, după căderea fostului ieromonah Nichita, să se continue în spaţiul public promovarea unui discurs echivoc în privinţa problematicii calendarului. Aşa fac, din păcate, unii monahi care şi-au făcut prostul obicei din a-şi face toată pravila călugărească în timp ce se joacă pe internet şi care se folosesc şi ei de renumele unor duhovnici foarte cunoscuţi, deşi nu au reuşit să înveţe aproape nimic din statura duhovnicească a acestor părinţi. Asemenea monahi amestecă în mod smintitor idei ortodoxe cu idei stiliste. Ei se avântă în public şi spun că la primul Sinod Ecumenic s-a luat hotărârea dogmatică(?) prin care s-a stabilit că Biserica trebuie să aibă un singur calendar, cu o singură Pascalie. Această idee, în mod voit sau doar din neştiinţă, reprezintă o strategie tipică mentalităţii stiliste, întrucât se extinde abuziv noţiunea de dogmă de la chestiunile de învăţătură de credinţă la practicile bisericeşti care se reglementează canonic. Diferenţa cheie este cea dintre dogma neschimbabilă şi inspirată de Duhul Sfânt şi canoanele formulate cu asistenţa Duhului, dar adaptabile în funcţie de criteriile stabilite de Biserică în acord cu Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Decretul pascal de la Niceea - cu dubla valoare de canon bisericesc (nu de dogmă), dar şi de nomos sau lege imperială - a urmărit să dea noii Biserici de stat a Imperiului constantinian o unitate liturgică vizibilă, în sensul unei uniformităţi exterioare. A reuşit acest lucru găsind o soluţie destul de complicată din punct de vedere astronomic, la nivelul ştiinţei din acel timp. Biserica însă nu dogmatizează sisteme calendaristice, nici nu absolutizează o anumită stare a ştiinţei astronomice, neavând în acest sens nici mandat, nici competenţe, ci doar harisma unui discernământ perpetuu.
În concluzie, noi, o parte dintre ucenicii apropiaţi ai părintelui Iachint, cât şi toţi vieţuitorii de acum ai mânăstirii Putna, ne dezicem de afirmaţiile de mai sus, care au fost puse pe seama părintelui arhimandrit Iachint Unciuleac şi prin care se poate înţelege că părintele stareţ făcea propagandă mişcării stiliste. Considerăm că episodul înfăţişat în carte reprezintă în ansamblul lui un fals grosolan ce a luat naştere din aplicarea principiului: „plecăm de la un mic adevăr, pentru a ajunge la o mare minciună!”.
În aceste vremuri tulburi, să fim conştienţi că există nu numai ispite de-a stânga, ci şi ispite de-a dreapta. Să luăm aminte la păcatele noastre şi să ne asumăm cu sinceritate Taina Pocăinţei şi a Smereniei, fără de care Ortodoxia devine nelucrătoare. Numai în acest fel Dumnezeu ne va dărui discernământul pentru a putea vedea cursele pe care vrăjmaşul mântuirii oamenilor le întinde drept-credincioşilor creştini, prin lupii îmbrăcaţi în piei de oaie.
Ne rugăm ca toţi cei care au fost vizaţi în acest articol, dimpreună cu noi şi cu întreaga obşte drept-slăvitoare, să avem puterea de a ierta, râvna de a ne înnoi mereu viaţa întru Dragoste şi Adevăr, întru Domnul nostru Iisus Hristos.
În numele mai multor ucenici ai părintelui Iachint,
Arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul mânăstirii Putna
Arhimandrit Vartolomeu Chira, stareţul mânăstirii Sfântul Ioan cel Nou, Suceava
Protosinghel Teofil Obreja, economul mânăstirii Putna
Protosinghel Pavel Niga
Ieroschimonah Iacov Bârsan, cel mai vechi vieţuitor al mânăstirii Putna
Ieromonah Antonie Știrban, eclesiarhul mânăstirii Putna
Ieromonah Ioasaf Unciuleac, nepotul părintelui Iachint, care l-a cunoscut bine pe părintele stareţ încă dinainte ca acesta din urmă să devină călugăr
Arhidiacon Ioachim Maloş
Elena Rahliţchi, Maria Mazureac – doi dintre cei mai apropiaţi ucenici ai părintelui Iachint, din rândul mirenilor
27 octombrie 2010
Ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
Sursa: site-ul Mănăstirii Putna.
--------------------------------
Nota bene:
Benedict Ciubotaru este liderul unei grupări de tip sectar, care nu se dă în lături nici de la violenţe fizice pentru a-şi impune punctul de vedere, după cum citesc pe blogul ASCOR Basarabia. Acelaşi Benedict Ciubotaru care i-a organizat lui Danion Vasile conferinţele în R. Moldova.
Ştiu că evenimentul reflectat de ASCOR are şi alte dedesubturi şi a stîrnit inclusiv o polemică între ieromonahul Savatie Baştovoi şi diaconul Andrei Kuraev. Polemică soldată cu o intervenţie publică a părintelui Savatie pe lîngă mitropolitul Vladimir.
Evident că în această dispută sînt de partea părintelui Savatie, nu numai pentru că îl preţuiesc, ci şi pentru că are dreptate. Dar discuţia Savatie Baştovoi - Andrei Kuraev nu justifică ieşirile neortodoxe ale grupului lui Benedict Ciubotaru.
Episodul prezentat cu simulată nevinovăţie de domnul Ciubotaru conţine câteva elemente care ne fac să credem că avem de-a face cu un fals. În primul rând, cei care l-am cunoscut îndeaproape pe părintele nu credem că sfinţia sa a spus asemenea cuvinte care nu se potrivesc nici cu contextul, nici cu caracterul sfinţiei sale, nici cu felul său de a gândi şi de a vorbi. Dorim să precizăm că părintele Iachint nu a discutat niciodată, nici măcar cu ucenicii săi cei mai apropiaţi, despre problema schimbării calendarului în România. Menţionăm că unii dintre aceşti ucenici au stat câteva decenii în preajma părintelui arhimandrit. De aceea, ni se pare foarte curios ca, în ziua hramului, părintele să abordeze pe un ton acuzator un subiect atât de dificil, în faţa unor oameni pe care îi vedea pentru prima dată. Ar fi putut un duhovnic în vârstă, cu experienţă, un om al echilibrului, al vorbelor bine aşezate, aşa cum a fost părintele Iachint, să rostească asemenea cuvinte din care să se înţeleagă că grupările stiliste pot avea dreptate, chiar dacă ele sunt practic ieşite din Biserică? Nu negăm probabilitatea ca părintele Iachint să fi spus, cu iconomie şi din politeţe, câteva cuvinte favorabile Bisericilor canonice pe stil vechi, în nici un caz însă părintele nu avea cum să conteste calendarul îndreptat, aşa cum lasă să se înţeleagă domnul Benedict Ciubotaru. Ar putea acesta din urmă să spună cu mâna pe inimă că a reuşit să facă deosebirea între nişte cuvinte de protocol înţelese greşit şi convingerile părintelui stareţ care a fost un om al ascultării, atâta timp cât domnia sa – care este un bun matematician, jurnalist şi politician, dar nu este teolog – nu a reuşit până acum să dobândească discernământul necesar pentru a distinge duhovniceşte Bisericile canonice pe stil vechi de facţiunile răzvrătite stiliste din România?
Numai cine nu cunoaşte problemele mânăstirii îşi poate închipui că, în ziua hramului Putnei, când sunt atâtea treburi de rezolvat, părintele stareţ ar fi putut să stea relaxat de vorbă, aducând nişte acuze grave la adresa Bisericii noastre. Este important de ştiut că în ziua de 15 august 1989 la mânăstirea Putna a fost prezent Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce înseamnă că părintele stareţ a fost obligat să stea aproape tot timpul cu părintele patriarh. Trebuie subliniat că, pentru a putea să-şi împlinească misiunea preoţească în timpul regimului comunist, părintele Iachint a fost nevoit să fie foarte precaut, mai ales că deţinea o funcţie însemnată. De aceea, o discuţie de acest fel trebuia evitată, mai ales în faţa unor străini (care puteau fi provocatori), chiar în condiţiile în care ea ar fi fost deschisă de alţii, căci ar fi putut fi remarcată de informatorii securităţii.
În episodul descris în carte există tot felul de amănunte care nu se potrivesc deloc cu situaţia din mânăstire. Credem că cel puţin o parte din această descriere este un simplu exerciţiu de imaginaţie cu o ţintă foarte precisă. În realitate, avem de a face cu o propagandă în favoarea vechiului calendar şi, implicit, în favoarea mişcării stiliste din România, propagandă de care nu sunt străini nici domnul Danion Vasile, nici domnul Benedict Ciubotaru. Întrucât domniile lor sunt admiratori ai mânăstirii Slătioara, le aducem la cunoştinţă că părintele Iachint îi considera pe schismaticii stilişti nişte oameni rătăciţi de la Adevăr.
Acest tip de propagandă favorabilă schismei stiliste tinde să facă din problema calendarului o problemă dogmatică, lucrul care nu este acceptat de consensul Bisericilor Ortodoxe canonice, din moment ce ele sunt în comuniune unele cu altele, indiferent de tipul de calendar pe care îl utilizează. Majoritatea covârşitoare a vieţuitorilor de la Locurile Sfinte din Ierusalim, cât şi cei din Sfântul Munte, deşi ţin calendarul neîndreptat, nu acordă nicio importanţă faptului că o Biserică utilizează calendarul vechi sau nou, ci se interesează doar dacă Biserica respectivă este sau nu canonică. Dacă domnul Danion Vasile ar fi fost un om de bună credinţă şi de bună-cuviinţă, ar fi trebuit să ne ceară permisiunea pentru publicarea acestui presupus dialog, mai ales că, în ultimii ani, a vizitat de mai multe ori mânăstirea noastră şi a purtat câteva discuţii pe tema îndreptării calendarului cu unii dintre părinţii Putnei.
Domnul Danion Vasile, pe lângă unele lucruri bune pe care le-a mărturisit de-a lungul timpului în public, a produs şi multe sminteli, amestecând adevărul cu înşelarea. Ne bucurăm că în ultima vreme el îşi doreşte să repare aceste greşeli. De aceea, credem că este bine să conştientizeze că trebuie să-şi ceară scuze în mod public pentru mai multe afirmaţii făcute la conferinţe, cum ar fi cele conform cărora bisericile care au schimbat calendarul se află sub anatemă, sau faptul că Biserica Ortodoxă Română a apostaziat, sau că Sfântul Munte (exceptând mânăstirea Esfigmenu) a apostaziat şi s-a vândut ca o prostituată ş.a.m.d. Dumnezeu să-l întărească pentru a face această pocăinţă publică!
În acelaşi timp, nu înţelegem pe ce temei teologul Danion Vasile spune că nu vrea să se împărtăşească în eparhiile Banatului şi Oradei. Se consideră el cumva mai presus de Sinodul Bisericii noastre care girează validitatea Sfintelor Taine în toate episcopiile din ţară ?
Credem că trebuie să existe mai multă responsabilitate pentru ceea ce afirmăm în public, altfel oamenii cu o pregătire teologică sumară se dezorientează în faţa unor erori teologice mediatizate cu inconştienţă şi pot ajunge pe căile întunericului, pierzându-şi sufletul. Aşa s-a întâmplat de curând cu maicile de la mânăstirea Brâncoveni şi cu fostul ieromonah Nichita. Citindu-i mărturisirea de credinţă a acestuia din urmă (în care, în mod straniu, apar mai multe idei ale lui Danion Vasile), ne vin în minte cuvintele părintelui Epifanie Teodoropulos, care, în excelenta sa lucrare Cele două extreme - ecumenismul şi stilismul, spunea: „toţi cei care, înfricoşaţi de ecumenism, au trecut la stilişti nu au făcut altceva decât să fugă de o erezie şi să cadă în alta”. Aceştia nu conştientizează că, practic, ei au ieşit din Biserica cea Una, unde se păstrează harul, unde sunt Sfintele Taine şi unde sunt şi multe încercări întrucât aici se află Adevărul. Soluţia ortodoxă pentru problemele complicate cu care ne confruntăm în zilele noastre nu este alta decât o viaţă curată în Hristos, fără compromisuri, şi nu alunecarea în fanatisme.
De asemenea, este inadmisibil ca, după căderea fostului ieromonah Nichita, să se continue în spaţiul public promovarea unui discurs echivoc în privinţa problematicii calendarului. Aşa fac, din păcate, unii monahi care şi-au făcut prostul obicei din a-şi face toată pravila călugărească în timp ce se joacă pe internet şi care se folosesc şi ei de renumele unor duhovnici foarte cunoscuţi, deşi nu au reuşit să înveţe aproape nimic din statura duhovnicească a acestor părinţi. Asemenea monahi amestecă în mod smintitor idei ortodoxe cu idei stiliste. Ei se avântă în public şi spun că la primul Sinod Ecumenic s-a luat hotărârea dogmatică(?) prin care s-a stabilit că Biserica trebuie să aibă un singur calendar, cu o singură Pascalie. Această idee, în mod voit sau doar din neştiinţă, reprezintă o strategie tipică mentalităţii stiliste, întrucât se extinde abuziv noţiunea de dogmă de la chestiunile de învăţătură de credinţă la practicile bisericeşti care se reglementează canonic. Diferenţa cheie este cea dintre dogma neschimbabilă şi inspirată de Duhul Sfânt şi canoanele formulate cu asistenţa Duhului, dar adaptabile în funcţie de criteriile stabilite de Biserică în acord cu Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Decretul pascal de la Niceea - cu dubla valoare de canon bisericesc (nu de dogmă), dar şi de nomos sau lege imperială - a urmărit să dea noii Biserici de stat a Imperiului constantinian o unitate liturgică vizibilă, în sensul unei uniformităţi exterioare. A reuşit acest lucru găsind o soluţie destul de complicată din punct de vedere astronomic, la nivelul ştiinţei din acel timp. Biserica însă nu dogmatizează sisteme calendaristice, nici nu absolutizează o anumită stare a ştiinţei astronomice, neavând în acest sens nici mandat, nici competenţe, ci doar harisma unui discernământ perpetuu.
În concluzie, noi, o parte dintre ucenicii apropiaţi ai părintelui Iachint, cât şi toţi vieţuitorii de acum ai mânăstirii Putna, ne dezicem de afirmaţiile de mai sus, care au fost puse pe seama părintelui arhimandrit Iachint Unciuleac şi prin care se poate înţelege că părintele stareţ făcea propagandă mişcării stiliste. Considerăm că episodul înfăţişat în carte reprezintă în ansamblul lui un fals grosolan ce a luat naştere din aplicarea principiului: „plecăm de la un mic adevăr, pentru a ajunge la o mare minciună!”.
În aceste vremuri tulburi, să fim conştienţi că există nu numai ispite de-a stânga, ci şi ispite de-a dreapta. Să luăm aminte la păcatele noastre şi să ne asumăm cu sinceritate Taina Pocăinţei şi a Smereniei, fără de care Ortodoxia devine nelucrătoare. Numai în acest fel Dumnezeu ne va dărui discernământul pentru a putea vedea cursele pe care vrăjmaşul mântuirii oamenilor le întinde drept-credincioşilor creştini, prin lupii îmbrăcaţi în piei de oaie.
Ne rugăm ca toţi cei care au fost vizaţi în acest articol, dimpreună cu noi şi cu întreaga obşte drept-slăvitoare, să avem puterea de a ierta, râvna de a ne înnoi mereu viaţa întru Dragoste şi Adevăr, întru Domnul nostru Iisus Hristos.
În numele mai multor ucenici ai părintelui Iachint,
Arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul mânăstirii Putna
Arhimandrit Vartolomeu Chira, stareţul mânăstirii Sfântul Ioan cel Nou, Suceava
Protosinghel Teofil Obreja, economul mânăstirii Putna
Protosinghel Pavel Niga
Ieroschimonah Iacov Bârsan, cel mai vechi vieţuitor al mânăstirii Putna
Ieromonah Antonie Știrban, eclesiarhul mânăstirii Putna
Ieromonah Ioasaf Unciuleac, nepotul părintelui Iachint, care l-a cunoscut bine pe părintele stareţ încă dinainte ca acesta din urmă să devină călugăr
Arhidiacon Ioachim Maloş
Elena Rahliţchi, Maria Mazureac – doi dintre cei mai apropiaţi ucenici ai părintelui Iachint, din rândul mirenilor
27 octombrie 2010
Ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
Sursa: site-ul Mănăstirii Putna.
--------------------------------
Nota bene:
Benedict Ciubotaru este liderul unei grupări de tip sectar, care nu se dă în lături nici de la violenţe fizice pentru a-şi impune punctul de vedere, după cum citesc pe blogul ASCOR Basarabia. Acelaşi Benedict Ciubotaru care i-a organizat lui Danion Vasile conferinţele în R. Moldova.
Ştiu că evenimentul reflectat de ASCOR are şi alte dedesubturi şi a stîrnit inclusiv o polemică între ieromonahul Savatie Baştovoi şi diaconul Andrei Kuraev. Polemică soldată cu o intervenţie publică a părintelui Savatie pe lîngă mitropolitul Vladimir.
Evident că în această dispută sînt de partea părintelui Savatie, nu numai pentru că îl preţuiesc, ci şi pentru că are dreptate. Dar discuţia Savatie Baştovoi - Andrei Kuraev nu justifică ieşirile neortodoxe ale grupului lui Benedict Ciubotaru.
Postări
