După moţiune

Ieri, am făcut eforturi substanţiale să urmăresc evenimentele politice: dezbaterea din Parlament pe marginea moţiunii de cenzură şi mişcările de stradă ale sindicatelor şi ale PSD. Am sfîrşit ziua într-o greaţă mai mare decît cea care mă încearcă în mod obişnuit cu privire la politica de pe malurile Dîmboviţei.

Un guvern incompetent şi ticălos se agaţă disperat de putere. O opoziţie impotentă şi tembelă vrea să schimbe puterea fără să vină ea acum la putere (ci eventual după ce trece criza). Dar nu această înfruntare aproape comică, dacă n-ar fi tragică, îmi stîrneşte sila. Ci mijloacele, limbajul şi purtătorii de mesaj. Şi, mai mult, lipsa de speranţă pe care mi-o pricinuiesc actorii politici.

Ce am văzut ieri? Ce vedem de prea multă vreme. Prostie, agresivitate, limbă de lemn, fugă de idei, populism deşănţat, demagogie fără har, lipsă de minima eleganţă la care te obligă statutul de demnitar, infantilism politic, ură...

Asta nu e politică, e casă de nebuni şi mahala.
Grav mi se pare că, dacă în alte perioade societatea civilă, aşa cum e ea, mai avea un cuvînt de spus, acum e ignorată cu desăvîrşire şi nu mai are nici un pic de influenţă. Altă dată, de gura ong-urilor şi a unor intelectuali mai vizibili, politicienii erau dispuşi măcar să mimeze un comportament responsabil, iar uneori chiar să susţină cîte o iniţiativă mai de Doamne-ajută! Acum, nu le mai pasă.

Sindicatele, mereu masă de manevră pentru acţiuni politice, au devenit de-a dreptul ridicole. Nu le mai ia nimeni în serios şi s-au fleşcăit cu totul. Dacă într-o situaţie atît de proastă ca a României de azi, sindicatele au nevoie de mobilizarea PSD ca să scoată cîteva zeci de mii de oameni în stradă, e bai mare.

În aceste condiţii, devine limpede că revoluţionarul de cîrpă numit Victor Ponta - acest Goe Guevara al politicii româneşti (apud Liviu Avram) - n-are nici o şansă să-l răstoarne pe tiranul de hîrtie de la Cotroceni prin mijloace de forţă. Mă îndoiesc că şi prin mijloace electorale, la ce lehamite a cuprins electoratul.

Dar nici Băsescu, nici guvernul n-ar trebui să se culce pe-o ureche, căci lipsa de speranţă duce mai mereu la gesturi extreme.
------------------------------

Vă recomand să citiţi cîteva comentarii de după moţiune :
PDL cade. Ia cu el şi România?, de C. T. Popescu

Cine scrie moţiunile?, de Liviu Avram

Cronica noii revoluţii române în direct, de Horia Ghibuţiu

Moţiunea Ceauşescu pentru revoluţia Ponta, de Sabina Fati
------------------------------

PS:

Abia scăpat de moţiunea de cenzură de ieri şi profitînd de o opoziţie slabă, guvernul şi-a asumat răspunderea pentru noua lege a educaţiei. O lege care marchează un nou compromis între PDL şi UDMR. Citiţi aici.