Dezintegrarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi episcopatul de mîna a doua

Citiţi update-urile de la finalul postării!

Prin manevre subterane cu aparenţă de legalitate, episcopii Irineu al Albei şi Sofronie al Oradei sînt pe cale să rupă Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Ei au determinat Adunările Eparhiale să voteze trecerea episcopiilor la Mitropolia Ardealului de la Sibiu, dînd în acest fel o satisfacţie tîrzie, dar nu mai puţin savurată, IPS Laurenţiu. Aşa se marchează un an de la mutarea ÎPS Bartolomeu la cele veşnice.

Demersul celor doi ierahi, care mai trebuie să primească numai confirmarea Sf. Sinod (în fapt, o formalitate, dacă patriarhul Daniel deja şi-a dat acordul), nu doar că loveşte în memoria vrednicului de pomenire mitropolit ÎPS Bartolomeu Anania, care cîndva le-a fost binefăcător, dar este şi o probă de dispreţ faţă de credincioşii din Episcopiile Albei şi Oradei.

Pe de altă parte, s-o recunoaştem, spargerea Mitropoliei condusă de ÎPS Andrei este favorizată şi de impotenţa acestuia de a păstra măcar moştenirea vlădicăi Bartolomeu, că nu-i chip s-o sporească. Şi nu folosesc cuvinte prea tari. Mitropolitul Andrei n-a dovedit în nici un fel, de cînd a urcat în scaunul de la Cluj, că e capabil să îndeplinească testamentul mitropolitului Bartolomeu. Dimpotrivă, s-a lansat într-un şir de concesii canonice (afirmîndu-se deodată ecumenist), administrative (punînd la cale aranjamente imobiliare discutabile cu edilii locului) şi morale (oferind onoruri unor figuri publice compromise).

Deocamdată, în Mitropolia Clujului mai rămîne, alături de Arhipeiscopia Clujului, Episcopia Maramureşului. Cred însă că, după ce ÎPS Iustinian nu va mai fi printre noi, şi această episcopie se va alipi la Mitropolia Ardealului.  Atunci, Mitropolia Clujului se va desfiinţa.

Se pare că la Sinodul BOR din februarie şi noua episcopie a Devei şi Hunedoarei va umfla Mitropolia Ardealului cu sediul la Sibiu. Oare nu devine prea mare căciula pentru mitropolitul Laurenţiu? Oare nu deja este prea mare?

Redau în continuare un fragment dintr-un text de opinie al teologului Radu Preda  despre dezintegrarea Mitropoliei Clujului. 

Păstorii lupi

"Punerea sub semnul întrebării a existenţei Mitropoliei Clujului este nu doar un atac la adresa memoriei vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu, dar mai ales un gest profund anti-pastoral. Principial, echilibrarea din punct de vedere teritorial a celor două mitropolii ardeleneşti este o dorință până la un punct legitimă. Ceea ce este mai puțin de înţeles este modul cum se produce o asemenea reaşezare, grăbită şi evident marcată de presiunea plăcerii necamuflate de a plăti unele poliţe. Abia instalat la Alba Iulia, după două decenii de vicariat la Cluj, bucurându-se de respectul constant al Mitropolitului Bartolomeu, fapt rar în raporturile dintre titulari și vicari, Arhiepiscopul Irineu se precipită spre Sibiu. Gestul lui este cu atât mai inoportun, cu cât cel pe care l-a moștenit a fost, tot timp de două decenii, arhipăstor în orașul unirii. Din orice unghi am privi situația, IPS Irineu confirmă “vocația” ereziarhă, faptul că este în posesia unui depozit inepuizabil de resentimente și frustrări. Figură tristă, incapabil să întrețină raporturi firești, umane, cu cei din jur, acest ierarh ilustrează dramatic patologia aferentă inter-regnului episcopatului de mâna a doua. Și mai greu de înțeles, la limita inacceptabilului, este dorința, deja consemnată printr-o decizie a Adunării Eparhiale, a episcopiei Oradiei de a intra în jurisdicția Mitropoliei Ardealului de la Sibiu. Motorul acestei mișcări este episcopul Sofroniu, încurajat la vremea sa de însuși Mitropolitul Bartolomeu. Cum recunoștința este tradusă în termeni vindicativi, același Sofroniu, având în comun cu Irineu porniri ereziarhe similare, nu va pregeta să muște mâna care l-a hrănit. Prin acțiunile lui, el este inventatorul traseismului mitropolitan. Ambițios fără idealuri și luptător fără miză, vlădica Sofroniu întruchipează abjecția carieristică a parvenitului intelectual și spiritual, cultivând compensatoriu un delirant cult al personalității. Așa cum Irineu nu a pregetat să maculeze memoria Mitropolitului Bartolomeu, de a cărui longevitate era disperat (sic!), Sofroniu nu a pregetat să își alunge înaintașul, episcopul Ioan Mihălțan, din reședință. Priveliștea celor doi este, într-adevăr, tristă. Nu ai cum să nu te amărăști văzând cum oameni chemați să propovăduiască Evanghelia sfârșesc prin a fi caricatura modelului de păstor și copia din ce în ce mai fidelă a lupului.

Deciziile din ultima vreme de la Alba Iulia și Oradea, la care se adaugă cea de la Deva, invocă o hotărâre luată la ședința reunită a sinoadelor mitropolitane din Ardeal din 16 decembrie 2011. Comunicatul oficial de presă nu menționează însă nimic despre o astfel de turnură. Ceea ce înseamnă că, la Alba Iulia și la Oradea, s-a mizat pe menținerea în necunoaștere a opiniei laice și publice. Concret, ierarhii știau ce se va întâmpla în următoarele săptămâni, dar nu au comunicat nimic credincioșilor. Nu au dus lipsă de mijloace, Pastoralele de Crăciun fiind un vehicol ideal de informare a pleromei Bisericii locale. Nu, ierarhii nu au spus nimic. Au abuzat astfel de Adunările Eparhiale, punându-le în fața faptului împlinit și falsificând cu bună știință voința laicatului. O astfel de manieră de lucru compromite, că vrem sau nu, încrederea în ierarhie și accentuează impresia că aceasta acționează politicianist, nu părintește. Acum, unica speranță este la Sinodul din februarie și, să nu ne ascundem, la patriarh. Reorganizarea pe latura de sud a Ardealului, da. Bihorul, nu. În funcție de cum o să decidă, ierarhii îşi vor onora slujirea sau, obedienţi altei agende decât celei bisericeşti, vor confirma faptul că deficitul de legitimitate nu este caracteristic doar clasei politice. Dumnezeu să îi lumineze!"

Sursa: Ora de Cluj

UPDATE

În acest context, dorul de vlădica Bartolomeu e mai mare, iar preţuirea pentru acest rarisim ierarh se reflectă la dimensiunea legendei sale.

Citiţi şi aici.

LATER EDIT

Dacă ÎPS Andrei ar vrea să păstreze Mitropolia Clujului şi ar avea şi forţa necesară, ar putea cere Sinodului înfiinţarea de episcopii la Bistriţa, la Braşov, la Satu Mare, în subordinea sa canonică. Motivele pastoral-misionare pentru crearea de noi episcopii (şi nu numai în oraşele amintite) sînt evidente pentru toată lumea.

UPDATE 2

Cîţiva cititori foarte bine informaţi cu situaţia din Mitropolia Clujului m-au tras de mînecă, spunîndu-mi că PS Iustin, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Maramureşului şi Sătmarului, este un luptător, a susţinut înfiinţarea mitropoliei şi nu va trăda moştenirea vlădicăi Bartolomeu. Consemnez asta, cu nădejdea că au dreptate. Nu vreau să-i fac un proces de intenţie PS Iustin, pe care nu-l cunosc personal, dar nu ştiu dacă rezista presiunilor la fel ca ÎPS Iustinian, venerabilul arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului.

De asemenea, am omis că din Mitropolia păstorită de ÎPS Andrei face parte (şi probabil va rămîne parte) şi Episcopia Sălajului.

Am mai aflat că pe PS Sofronie al Oradei îl mînă în luptă promisiunea ÎPS Laurenţiu că îl va sprijini să ajungă mitropolit al Banatului.

UPDATE 3 (1 febr. 2012)
Speranţele unora că patriarhul Daniel va interveni pentru ca Mitropolia Clujului să nu fie dezmembrată au fost spulberate azi. Într-un comunicat de presă al Patriarhiei ni se spune ce ştiam: "Intenţia actuală de echilibrare teritorială a celor două Mitropolii îşi are originea în hotărârea comună a Sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei,Crişanei şi Maramureşului, reunite în şedinţă de comună de lucru la mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din 16 decembrie 2011, urmată de consultarea membrilor clerici şi mireni din Adunările eparhiale ale Arhiepiscopiei Alba-Iuliei şi Episcopiei Oradiei, la solicitarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei al Clujului. Celor două Adunări eparhiale dornice de a reveni la Mitropolia Ardealului, li s-a adăugat Adunarea eparhială a Episcopiei Devei şi Hunedoarei care a primit în acest sens aprobarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului."
De parcă n-am şti cum se iau astfel de hotărîri.
Mai departe, Patriarhia vrea să domolească spiritele spunînd că nu contează cît de mari sînt cele două Mitropoliii, a Clujului şi a Ardealului, că ele rămîn la fel de importante. Şi atunci de ce ni se spune ,cu două paragrafe mai sus, că demersul vizează "echilibrarea teritorială a celor două Mitropolii"? Ce nevoie de echilibru mai era, dacă oricum nu contează?
Prin urmare, cum spuneam, hotărîrea Sinodului în această privinţă devine o formalitate.
Dacă mă întreb ce valoare mai are cuvîntul patriarhului Daniel, care a promis exact în urmă cu un an, la înmormîntarea vlădicăi Bartolomeu, că Mitropolia Clujului nu va fi destrămată, o să fiu considerat obraznic, nu?

LATER EDIT

Am recitit comunicatul Patriarhiei şi nu-mi vine să cred că un astfel de document poate emana de la cancelaria celui care ar trebui să fie părintele duhovnicesc al tuturor românilor. 
Patriarhia pretinde că Sinodul s-ar fi grăbit cînd a decis  întindre canonică a Mitropoliei Clujului, în urmă cu şase ani. Aşadar, Sinodul se cam grăbeşte. Această mărturisire ne ridică mai multe întrebări. Oare de cîte ori s-a grăbit Sinodul? Şi mitropolitul Laurenţiu a votat  în 2005 decizia Sinodului de înfiinţare a Mitropoliei Clujului tot din grabă? Nu cumva s-a grăbit Sinodul alegînd anumiţi ierarhi şi chiar pe acest patriarh? Nu cumva va fi greşit, evident din grabă, şi cînd a adoptat noul Statut al BOR? La ce alte amendări ale hotărîrilor sinodale trebuie să ne mai aşteptăm? Ce valoare mai au deciziile Sinodului?

Arestarea unui stareţ

via Ionuţ Trandafirescu

De la o ediţie la alta emisiunea De la + la infinit se dovedeşte a fi o nouă sursă de informare corectă, elaborată, dinamică şi mai ales eficientă în spaţiul mass-mediei ortodoxe din România. Grație moderatorului (publicistul, editorul şi directorul de televiziune Răzvan Bucuroiu) emisiunea difuzată pe postul național de ştiri TVR Info (în fiecare sâmbătă de la ora 10.10) capătă o dimensiune de mare impact social cu subiecte de o imensă importanţă.

Emisiunea de faţă prezintă un subiect extrem de delicat: arestarea Stareţului Efrem Vatopedinul. Un caz ce a zguduit întreg mapamondul. O analiză la zi asupra efectelor generate de acţiunea autorităţilor elene dar şi o coerentă imagine a cauzelor acestui eveniment puteţi afla urmărind înregistrarea emisiunii din 21 ianurie 2012.

Invitați: Iulian Capsali (regizor şi publicist) și Rafael Udrişte (jurnalist, realizatorul emisiunii Semne de la TVR)

Intervenţie telefonică a Pr. Prof. Constantin Coman și a Pr. Matei Vulcănescu (Grecia)

Realizator: Răzvan Bucuroiu

"Piaţa Universităţii". Trei revendicări satisfăcute

În sesiunea extraordinară de azi a Parlamentului, premierul Emil Boc a anunţat că a decis schimbarea din funcţia de ministru de Externe a lui Teodor Baconschi, pentru declaraţiile "neinspirate" la adresa protestatarilor din Piaţa Universităţii şi din toată ţara. Baconschi postase, în urmă cu cîteva zile, un comentariu pe blogul său în care califica demonstranţii drept "mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii”.

Baconschi a declarat azi ca premierul nu i-a reproşat nimic pe linie guvernamentală, ci a fost vorba despre o decizie politică. "Socotesc că mi-am facut datoria de a reprezenta interesul naţional al României", a spus el.

Capul lui Baconschi fusese cerut în "Piaţă". Dar sacrificarea sa nu e suficientă. Sînt şi alţi miniştri cărora li se cere demisia în stradă: Elena Udrea, Traian Igaş...

Tot azi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a spus că va propune în Guvern suspendarea taxei auto şi reanalizarea ei. Este o altă revendicare a "Pieţei".

Cele două decizii se adaugă hotărîrii de rescriere a Legii Sănătăţii şi de revenire a dr. Raed Arafat în funcţia de subsecretar de stat la Sănătate (legea şi alungarea din guvern a lui Arafat fiind pricinile iniţiale ale protestului). 

Bref, guvernul cedează cîte puţin, cu intenţia de a evita demisia sa în bloc şi alegerile anticipate. Dar semnele sale de "bunăvoinţă" i-ar putea încuraja pe protestatari să demonstreze în continuare, văzînd că încep să aibă succes. La cîtă nemulţumire e în ţară şi căderea guvernului Boc ar fi puţin.

"Piaţa Universităţii", ziua a X-a. Soluţia este rugăciunea!

Alături de cei ieşiţi în stradă

Preot Prof. Dr. Mihail Milea

Buzău

Atunci când o mică parte a trupului nostru omenesc suferă, durerea se transmite îndată la întreaga fiinţă umană. Atât trupul, cât şi sufletul din noi formează un tot unitar: omul.

De aproape două săptămâni, o mică parte din populaţia ţării noastre, în semn de disperare, a ieşit în stradă pentru a-şi manifesta în mod democratic, fără violenţă, nemulţumirile din toate punctele de vedere.

Biserica nu poate sta indiferentă în faţa acestei realităţi dramatice prin care trece poporul nostru român, ca de altfel şi alte  multe state europene şi nu numai. Chiar dacă ar fi doar o singură persoană pe stradă, nu putem sta totuşi nepăsători; cu atât mai mult când, în aceste zile, au protestat zeci de mii de români atât în ţară, cât şi în afară: Spania, Italia, Anglia, Franţa etc.

Ca preot ortodox mă simt îndurerat când zăresc oameni săraci în vremea noastră, căutând înfometaţi hrană prin tomberoanele puse pentru depozitarea gunoiului şi a resturilor menajere. Trist, dar adevărat!

De câte ori citesc în Evanghelie pasajul biblic cu „Samarineanul milostiv” (Luca 10, 25-37), mă revoltă sufleteşte atitudinea acelor slujitori care au trecut fără nicio sensibilitate sufletească pe lângă acea persoană aflată pe stradă, într-o stare muribundă, abandonată de toată lumea. De multe ori m-am pus în pielea acelei persoane - defavorizată, însângerată şi batjocorită - aflată pe drum în plină zi, cu mulţi trecători umblând pe ambele sensuri.

Nu fac parte din niciun partid politic; pentru mine ca preot, cel mai mare şi puternic „partid” este „poporul cel binecredincios”, pentru care Biserica Ortodoxă se roagă în fiecare zi la toate slujbele sale religioase. Acest popor face parte prin botez din Biserică, care este de fapt „Trupul lui Hristos”, după cum ne spune şi Sfântul Apostol Pavel.

Ca preot sunt alături de toţi cei săraci, de cei şomeri, de acele persoane defavorizate, fără de adăpost în plină iarnă, de bătrânii uitaţi uneori chiar şi de propriii lor copii plecaţi în străinătate după pâinea cea amară „de toate zilele”; sunt solidar cu zecile de mii de tineri fără loc de muncă, îi compătimesc pe cei bolnavi care mor cu zile lângă spitalele care se închid rând pe rând în multe localităţi din ţara noastră. Mă doare situaţia sistemului de învăţământ românesc care nu mai promovează de multă vreme adevăratele valori la care să aspire elevii şi studenţii neamului nostru; mă îngrijorează situaţia sistemului medical lipsit de o finanţare de stat garantată prin lege. Sunt înlăcrimat de plecarea milioanelor de români peste hotare, care de cele mai multe ori nu se mai întorc în ţară, lăsându-şi, mulţi dintre ei, familiile de izbelişte. Pământurile noastre sunt vândute pe nimic la străini şi altele rămân în paragină fără a putea fi cultivate de noi, românii, din cauza sărăciei; bogăţiile noastre naturale aflate în adâncul pământului românesc şi aparate cu viaţa de strămoşii noştri daci sunt acum luate peste graniţă fără nicio oprelişte. Au început să ne ia şi credinţa ortodoxă, să ne scoată icoanele şi religia din şcoală şi din locurile publice. Suntem forţaţi de cei fără de lege din străinătate să legalizăm în România homosexualitatea şi prostituţia.

Ne este atinsă fiinţa naţională a poporului nostru român. Suntem abandonaţi din toate părţile. De ce am ajuns în această decădere? Răspunsul îl găsim în Sfânta Scriptură la cartea „Plângerile lui Ieremia”. Am pierdut ortodoxia, credinţa vie în Mântuitorul Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu, ne-am întinat cu tot felul de păcate. Am păcătuit cu toţii. Acum este vremea să facem pocăinţă cu toţii; să ne recunoaştem fiecare cu ce am greşit printr-o spovedanie sinceră şi cu căinţă. Să ne întoarcem cu faţa la Dumnezeu şi să rămânem cu credinţa vie în Biserica Ortodoxă. Trebuie să fim solidari cu cei aflaţi în nevoie. Să ne recâştigăm identitatea naţională şi spirituală pe care am pierdut-o de-a lungul vremii. Să ne punem toată încrederea doar în Bunul Dumnezeu, care este mare.

La acest moment nimeni nu ne poate salva nimeni: orice guvern ar veni, orice partid ar fi la putere, orice conducător se va alege în fruntea ţării. Trebuie urgent să ne schimbăm în bine noi înşine, cu toţii, începând de la mine, ca preot. Să ne lăsăm de tot felul de păcate şi să iubim ţara noastră, România, care este „Grădina Maicii Domnului”.

Eu cred în miracole; sunt convins că jertfa martirilor neamului nostru românesc nu a fost în zadar. În aceste zile nu trebuie să apelăm la nicio formă de violenţă fizică căci judecata lui Dumnezeu este dreaptă şi iminentă. Nimeni nu va putea fugi din faţa Lui.

Să ne rugăm mai mult pentru binele poporului nostru român, căci rugăciunea noastră înlăcrimată înaintea lui Dumnezeu face minuni.

Ce poate face Familia Regală pentru români?

Astăzi a ieşit din expectativă şi Casa Regală, printr-un comunicat de presă dat în numele Familiei Regale şi nu al Regelui Mihai, aşa cum eram obişnuiţi şi cum era de aşteptat. Documentul conţine afirmaţii evazive: "Clasa politică a ţării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvînt, le aşteaptă". Adică? Să-şi dea toţi demisia şi să nu mai candideze? Să schimbe legile privitoare la alcătuirea partidelor, finanţarea campaniilor electorale şi desfăşurarea alegerilor, astfel încît să fie posibilă primenirea clasei politice? Sau Familia Regală îşi imaginează că de mîine politicienii chiar vor avea "un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului"?

În rest, Familia Regală recunoaşte justeţea revoltei românilor şi spune că n-ar fi rău să fie bine. Iar în încheiere sîntem asiguraţi că "Regele şi Principesa Moştenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare şi rămîn hotărîţi să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra şi promova interesele României, fără să favorizeze nici o formaţiune politică".

E bine că Familia Regală a semnalizat că nu ignoră ce se întîmplă. Este de înţeles de ce nu şi-a permis să fie mai critică faţă de PDL, guvern şi Băsescu, avînd în vedere istoria relaţiilor apropiate dintre Radu Duda şi liderii PSD, pe de o parte, şi cea a conflictelor dintre Regele Mihai şi preşedintele ţării, pe de altă parte. Cum strategică este şi delimitarea de manevrele Opoziţiei. 

Totuşi, Casa Regală  pare că nu are o soluţie. Şi mai mult, înlocuirea Regelui cu întreaga Familie Regală - oricît ar părea de justificată în context - nu e de bun augur. Ar putea înseamna că deja Regele a fost înlocuit la conducerea Casei, ceea ce, de altfel, se presupunea de mai multă vreme. Oricîte păcate ar avea Regele, înlocuirea sa cu Radu Duda nu e de natură să crească încrederea în ideea monarhică, în general, şi în Casa Regală, în special.

LATER EDIT
Acum mi-am amintit că ieri am văzut pe site-ul "Adevărul" o ciudăţenie. Radu Duda publicase pe blogul său personal comentariul unui anonim care cerea Casei Regale o poziţie faţă de demonstraţiile din stradă. Nu era ceva obişnuit ca Duda să publice anonimi la rubrica de opinii. Faptul mă duce cu gîndul la o mică şmecherie: fie Duda vrut să forţeze mîna Regelui pentru a lua poziţie, fie a vrut să justifice comunicatul pe care avea de gînd să-l de azi. A doua variantă pică. Lumea aştepta o poziţie din partea Regelui şi nu era nevoie de vreo viclenie pentru a o lansa. Rămâne, deci, prima ipoteză. Şi mă întreb: ce a determinat mişcarea lui Duda şi de ce nu şi-a asumat Regele comunicatul, dar nici nu l-a oprit?

"Piaţa Universităţii". Mişcarea Patriarhului

Patriarhul Daniel a făcut astăzi o primă mutare într-o partidă pe care nu o poate pierde. Avînd drept temei încrederea substanţială a românilor în Biserică, PF Daniel cheamă la ordine atît Puterea, cît şi Opoziţia. Politicienii nu-l pot ignora pe Întîistătătorul Bisericii naţionale, fără să piardă şi mai mult din capitalul de imagine. Pe de altă parte, nu-i pot răspunde fără să-i întărească poziţia de arbitru salvator. Asta la nivel de percepţie publică. Pentru că în spatele uşilor închise, patriarhul ar putea obţine şi alte avantaje.

Într-un comunicat de presă, diplomatic în exprimare şi transparent în intenţii, Biroul de Presă al Patriarhiei Române anunţă că "Biserica nu poate fi indiferentă faţă de suferinţa poporului pe care îl păstoreşte pe calea mîntuirii" şi că, prin urmare, "în aceste momente dificile, trebuie să sporim rugăciunea, dialogul şi cooperarea pentru a găsi împreună modalităţi practice de rezolvare a problemelor existente şi de restabilire a încrederii în instituţiile cu responsabilitate maximă pentru viaţa societăţii româneşti, îndeosebi în contextul internaţional prezent care este confuz şi instabil". Sublinierile sînt făcute de autorii comunicatului. Cuvintele cheie aici sînt "dialogul" şi "cooperarea". 

În mod simbolic, mai ales avînd în vedere vehicularea, zilele acestea, a ideii de mineriadă, comunicatul trimite la o altă situaţie de criză (pe fondul unei crize economice naţionale) rezolvată tot prin intermediarea făcută de Biserică: minderiada din ianuarie 1999.

Propunerea Patriarhului ar trebui să provoace un oftat de uşurare atît Puterii, cît şi Opoziţiei. Protestatarii nu mai au încredere în nici un politician. Dialogul dintre premierul Boc şi liderii Opoziţiei a fost formal şi nu a dus la detensionarea atmosferei tocmai din pricina neîncrederii.

O seamă de organizaţii civice au dat ieri un comunicat în care refuză invitaţia la dialog a guvernului, lasînd şi o listă de revendicări. Demersul lor izvorăşte tot din neîncredere.

Aşa încît conflictul ameninţă să se adîncească. Manifestanţii continuă să iasă în stradă. Opoziţia nu prea are ce face. Guvernul şi preşedintele nu vor demisiona, dar nici nu pot să continue aşa la nesfîrşit.

Biserica este, cel puţin teoretic, singura care poate facilita o pace între politicieni şi de a le reda, fie şi parţial, încrederea românilor că se vor găsi soluţii rezonabile la problemele reclamate. 

Mai mult, Biserica promite să devină şi ea actor, se înţelege de partea majorităţii oropsite, în acest proces de ieşire din criză. "...în cadrul viitoarelor şedinţe ale Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod ale Bisericii Ortodoxe Române din 15-16 februarie 2012 va fi dezbătută cu prioritate problema cum poate contribui Biserica, prin cuvînt şi faptă, la schimbarea stării actuale de criză a societăţii româneşti."

E posibil ca Patriarhia să fi dat acest comunicat de conivenţă cu Puterea. Dar nu e sigur. Mă gîndesc mai degrabă că PF Daniel vrea să le arate politicienilor cine e stăpînul. Cu atît mai mult cu cît a fost deranjat de amestecarea numelui său într-o "dezvăluire" de presă privind o discuţie telefonică pe care a avut-o cu maestrul păpuşar al PSD Viorel Hrebenciuc privitoare la finanţarea construirii Catedralei Neamului. Şi probabil că Patriarhul bănuieşte că în asta e mîna cuiva de la Putere. 

UPDATE (22 ian. 2012)

Unii jurnalişti şi blogări au asimilat eronat comunicatul Patriarhiei cu o declaraţie de susţinere a demonstranţilor contra Puterii. Eu v-am spus că în alte cuvinte e cheia: dialog, cooperare... Azi, Patriarhia revine cu o precizare: "Întrucât apelul pastoral al Patriarhiei Române la rugăciune, dialog şi cooperare a fost interpretat de unele canale media ca fiind o atitudine politică partizană, reamintim că Biserica doreşte să fie permanent un factor al păcii sociale, iar nu unul de învrăjbire deoarece numai împreună se pot găsi soluţii concrete pentru ieşirea din criza actuală."
Acum mingea e în curtea politicienilor. Vin sau nu vin la mediere în Deal?

Piaţa Universităţii - punctul de plecare pentru restaurarea normalităţii

Consecvenţa este cheia reuşitei. Fiecare zi de protest încheagă mai bine „Piaţa Universităţii” – simbol al revoltei din toată ţara. Deja se observă, din zi în zi, o rafinare a scandărilor, mai multă ironie, mai mult umor, mesaje mai clare, mai inteligente. Protestatarii primesc un ajutor (încă firav) şi din partea artiştilor: Nicu Covaci a publicat textul unui viitor cîntec al Pieţei. 

Caricaturiştii şi jurnaliştii de la „Caţavencii” au dat drumul la banda de sloganuri pentru Piaţă.

Încep să-şi facă apariţia şi tot felul de figuri de o oarecare notorietate: de la jurnalistul Cornel Nistorescu şi ecologistul antihristic Remus Cernea pînă la nefericitul de Ludovic Orban. Nu sînt ei liderii aşteptaţi, dar pot ajuta, prin simpla lor prezenţă, la naşterea unor lideri autentici în „Piaţă”. Căci „Piaţa”, dacă într-adevăr s-a săturat de toate partidele şi de toate mutrele uzate pe televizor, va şti să-şi promoveze purtătorii săi de cuvînt.

„Piaţa” a primit un imbold spre consecvenţă şi de la mitingul USL. Trezirea la viaţă a politrucilor i-a convins o dată mai mult pe adevăraţii protestatari să continuie manifestaţiile, pentru ca acestea să nu fie deturnate sau confiscate de o Opoziţie la fel de vinovată de situaţia ţării ca şi Puterea. 

Mitingul Opoziţiei a fost o demonstraţie de slăbiciune (trei partide au adunat abia 7.000 de oameni, din cîte relatează presa, pentru doar cîteva ore), făcut cu teamă de reacţia românilor neînregimentaţi şi sătui de toată clasa politică. Discursurile liderilor Opoziţiei au fost lipsite de vigoare şi de substanţă. Petele de culoare asigurate de un Mazăre, venit ca la o paradă a modei "revoluţionare" (vezi foto Cristian Şuţu) şi de un Sorin Roşca Stănescu total neindicat în context, avînd în vedere "dosarul" său, cît şi un artist scăpat de sub control,  Gheorghe Zmafir, bietul, nu sînt de natură să mărească încrederea. Iar soluţia indicată: alegeri anticipate – e una falsă. 

Nici un demonstrant fără partid din „Piaţă” nu a ieşit în stradă pentru a înlocui nişte ticăloşi cu alţii. Mesajul e clar – oricît l-ar demasca tot felul de „analişti” drept o manipulare.

Soluţia este schimbarea întregii clase politice. Întrebarea nu este cum, ci cînd. Răspunsul: începînd de acum.

Evident, nu putem şterge într-o clipă, cu un burete, scena politică de toată mizeria adunată în 22 de ani de rătăciri în deşertul tranziţiei. Dar e nevoie să ne organizăm pentru a ne recupera ţara din mîinile lor. De aceea, alegerile trebuie să fie la termen. Să nu ne temem, PDL şi Băsescu nu mai pot fi salvaţi de nimeni, indiferent cînd vor fi alegerile. Par că au priceput, în sfîrţit, asta şi liderii PDL, după cum o arată ultimele declaraţii ale purtătorului de cuvînt Sever Voinescu şi ale premierului Emil Boc.

Pînă la alegeri, cei care vor şi pot să se implice, să o facă, pentru ca toţi să avem cu cine vota. Să nu mai fim siliţi să optăm „răul mai mic”.

 „Piaţa” poate fi nucleul unei viitoare mişcări civico-politice sau numai imboldul pentru constituirea unei formaţiuni şi coagularea unor personalităţi capabile şi cu drag de ţară.

Au intuit bine autorii manifestului de mai jos. Un document excelent. Păcat că iniţiatorul şi principalul animator, Bogdan Naumovici, decredibilizează demersul prin prezenţa lui pe lista de semnatari. Omul este făcătorul nenorocitei campanii de manipulare pentru „Proiectul Roşia Montană”. Şi, cum bine spunea cineva, nu te poţi aştepta la ceva bun de la un complice la crimă.

Însă, îndemnul de a ne uni şi a ne urni pentru a avea cu cine vota rămîne valabil. Ca şi ideea că datoria este a "decreţeilor". 

Asta ar putea fi adevărata revoluţie. Mai precis, o restaurare a normalităţii.

--------------------------------------------------------------------------

2012 – SFÂRŞITUL LUMII LOR

După douăzeci de ani de înjurat in faţa televizorului, sau de răguşit inutil in stradă, doar pentru a fi dezamăgiţi de aceiaşi politicieni care s-au plimbat pe la toate partidele, e limpede că nu mai avem ce aştepta de la ei. Să ai revendicări de la actualii politicieni şi să te aştepti să le şi rezolve, înseamnă să îi suspectezi de bună-credinţă.

De 20 de ani, a vota în România a însemnat să alegi răul cel mai mic. Mergând pe drumul ăsta, am ajuns sa acceptăm că e ok “să fure, că toţi fură, dar să mai facă ceva şi pentru noi”. Adică să trăim din mila hoţilor. Tu furi de la tine de la serviciu? Nici noi. Şi atunci, cât de proşti am fi dacă am încerca din nou aceleaşi soluţii păguboase?!

Partidele actuale nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Nu reprezintă, de fapt, pe nimeni, pentru că nu au fost create să ne reprezinte pe noi, ci pe ei. Ele sunt doar de-a stânga şi de-a dreapta bugetului de stat, pentru că din el se hrănesc şi pentru că au aceiaşi părinţi: foştii activişti şi pasivitatea noastră.

Sila noastră de politică este singura lor şansă, de aceea ne-o cultivă continuu: “toti politicienii suntem la fel, politica este o curvă, trebuie să alegi răul cel mai mic” sau, şi mai bine, “stai acasă şi pedepseşte-ne prin absenţa de la vot”. Adică, “lasă să voteze numai ai noştri, că doar le-am dat găleţi!”

Hoţii au nevoie de 3 lucruri, ca să poată fura: un portofel plin, beznă si neatenţia păgubaşului. Faptul că noi am pus peste jumătate din veniturile noastre, prin impozite pe salarii, profit si dividende, CAS, TVA, taxe de drum, accize la benzină sau impozite pe casă şi maşină, în marele coş al statului, adică al nimănui, a furnizat portofelul plin. Lipsa de transparenţă a tuturor tranzacţiilor statului a asigurat bezna. Iar îndepărtarea românilor normali la cap de politică a făcut restul.

Vrem să nu mai fim furaţi? Nu e atât de greu. E suficient să nu mai acceptăm un stat care se comportă de parcă ar fi stăpânul nostru. Să ne gândim la el, de acum, ca la un angajat de-al nostru. Care trebuie plătit doar pentru ceea ce face pentru noi. Care nu are dreptul să îşi mărească singur, de capul lui, salariul, adică impozitele noastre. Care nu are nici dreptul de a se împrumuta fără să-şi întrebe patronul, adică pe fiecare dintre noi. Astfel, majoritatea banilor noştri ar rămâne la noi, nu în portofelul statului, din care orice politician se poate servi când vrea.

Vrem să nu mai fim o ţară de mâna a treia, când avem atâţia oameni de mâna întâi? E la fel de simplu: să nu-i mai gonim din ţară şi din poziţiile din care pot face ceva util pe cei cu adevărat competenţi si integri. Dacă fiecare român işi va vedea viitorul aici, vom fi un întreg mai mare decât suma părţilor, şi vom sta cu demnitate în faţa oricărei alte naţiuni.

Pentru ca toate astea să se întâmple, nu este suficient să schimbăm legile. Trebuie să ne organizăm şi să îi înlocuim pe actualii politicieni. Să ne învingem sila de politică. Nu pentru că ne place puterea, ci pentru că trebuie să ieşim din bulele noastre de confort individual, care vor deveni din ce în ce mai strâmte. Deja vedem cum energia noastra se iroseşte doar împingând în pereţii bulei, ca să nu ne sufocăm. Iar dacă nu ne spargem noi bulele pentru a ne uni, ni le vor desfiinţa ei, una câte una.

ÎMPREUNĂ 2012

Să nu-i mai lăsăm să ne dezbine: ieri, mineri contra studenţi, azi, bugetari versus sectorul privat, angajaţi împotriva pensionarilor sau cei cărora le e frică de câini faţă în faţă cu iubitorii de câini, mâine, dacă le trece prin cap, alergicii la puf împotriva fanilor lui Donald Duck. Noi credem că ura, atât dintre noi, cât si faţă de ei, trebuie înlocuită de actiunea lucidă, cu faţa spre viitor. Nu cerem de la alţii nimic din ceea ce nu suntem dispuşi să facem noi înşine.

Şi suntem mulţi. Suntem cei care eram prea tineri ca să ştim ce să facem cu Revoluţia sau cu Piaţa Universităţii ’90, şi i-am lăsat să ni le fure. Suntem “decreţeii” care ne-am făcut familii, afaceri şi cariere, dar ne-am ratat proiectul politic. Dar şi tinerii care terminăm acum o facultate, doar ca să ne izbim de zidul şomajului. Suntem doctorii care am ales să rămânem în ţară şi să salvăm vieţi. Suntem profesorii care ne urmăm vocaţia, în ciuda salariilor mizere. Suntem antreprenorii care am dori să ne dezvoltăm pe o piaţă liberă, intr-o competiţie cinstită, fără licitaţii trucate şi firme-capuşă. Suntem angajaţii care ne dorim să fim recompensaţi aşa cum merităm, în funcţie de performanţele noastre Suntem toţi românii care ducem România înainte!

Vă daţi seama cât de puternici am fi împreună?!

E timpul să ne unim pentru a construi România noastră! O ţară de oameni liberi, care ştiu să preţuiască şi să îşi apere libertatea. O ţară în care în care valorile fondatoare sunt libertatea şi demnitatea persoanei, corectitudinea şi respectul pentru muncă. O ţară unde competiţia onestă este baza dezvoltării si nu există drepturi fără responsabilităţi. O ţară în care statul este expresia parteneriatului între cetăţeni, iar instituţiile statului sunt organizate pentru a-i servi pe cetăţeni. O ţară în care poţi să trăieşti, să munceşti şi să te simţi acasă.

O ţară din care să nu mai vrei să pleci. O ţară unde să vrei să te întorci.

Dacă aşa vrei să fie România noastră, dacă vrei să pui umărul ca să se întâmple în timpul vieţii noastre, acum e momentul. Vino să găsim împreună soluţiile concrete de care are nevoie România şi să câştigăm puterea de a le pune în practică!

Aderă la facebook/impreuna2012 şi spune-ţi părerea în grupul de discuţii Impreuna 2012.

Aneta Bogdan - specialist branding, MBA, Chartered Marketer, Fellow CIM Antreprenor
Bogdan Naumovici – specialist comunicare şi advertising, antreprenor
Dan Costinescu – specialist matematici financiare Wall Street, MS Stanford University
Dragoş Radu – predă economie politică la King’s College, Londra
Ioana Marinescu - arhitect, Londra
Mihai Cuşută – doctor în economie, MBA
Viorel Pascale – antreprenor, EMBA

Şi oricine altcineva care vrea, ştie şi poate aduce România pe drumul cel bun.

Dezbatere despre arestarea părintelui Efrem de la Vatopedu, pe TVR INFO

Arestarea părintelui Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedu din Sf. Munte Athos, este discutată pentru prima dată  într-o emisiune la un post central de televiziune. În ediţia de mîine, 21 ianuarie, a emisiunii "De la plus la infinit", realizată şi moderată de Răzvan Bucuroiu, de la ora 10.10, pe TVR INFO, întreaga "afacere" va fi analizată de regizorul Iulian Capsali şi jurnalistul Rafael Udrişte, invitaţi în studio, şi de părintele Matei Vulcănescu din Veria (Grecia) şi părintele profesor Constantin Coman, care vor interveni telefonic.
În timpul emisiunii vor fi difuzate mai multe fragmente din interviul pe care părintele Efrem l-a dat la "Ora de Ştiri", în urmă cîţiva ani, tradus fiind de părintele Daniil Cotescu.

Observaţii pe marginea unor demonstraţii de protest

Demonstraţiile de protest din acest ianuarie primăvăratic sînt legitime şi necesare. Indiferent care a fost resortul lor iniţial, trebuiau să aibă loc. Ca să trezească Puterea din somnabulismul ei distrugător (o afecţiune în care „bolnavul” ia visul drept realitate şi apoi decizii în consecinţă). Şi ca semn că acest popor mai are rezerve de demnitate.

Pînă acum, Europa fierbea de mişcări de protest, iar Băsescu şi PDL îşi permiteau să dicteze cele mai aberante decizii fără nici o grijă, siguri fiind că „mămăliga nu explodează”. Era umilitor.

În ultimele patru zile, ceva din această umilinţă a fost „răzbunată”. Refrenul „Jos Băsescu!”, strigat din mii de piepturi, în mai multe oraşe din ţară şi în Capitală, au avut efect răcoritor. Există însă o mare probabilitate să rămînem numai cu asta.

Experienţa ultimelor două decenii ne arată că mitingurile nu rezolvă mare lucru. În sensul că nu produc răsturnări spectaculoase de situaţie. Dar avertizează Puterea că a întins coarda prea mult. Dacă avertismentul e serios, după aceea, măcar o vreme, Puterea apleacă o ţâră-n plus urechea spre popor.

Însă, protestul are unele efecte asupra şirii spinării politicienilor numai dacă este de amploare, de durată, are o miză clară şi aceasta e exprimată prin cereri precise.

O masă năucă, dinspre care se aude numai „huo!” şi „jos!”, nu convinge, nici nu sperie. Politicienii vor aştepta să se disperseze de la sine. Pentru că acea masă va obosi şi nu va şti ce să facă în faţa tăcerii Puterii. Mai mult, pretextul violenţei la care se dedau manifestanţii va fi folosit pentru dispersia sa mai rapidă.

***

Violenţele de stradă – induse de „directori de opinie” belicoşi, organizate sau provocate de structurile Puterii – fac parte din scenariul oricărei revolte serioase, care ameninţă Puterea şi nu o desfată cu „dansul pinguinului”. Ele sînt menite să descurajeze participarea oamenilor la manifestaţiile de protest şi să compromită aceste demonstraţii, dacă nu şi să le anuleze justeţea.

Violenţa nu ajută în nici un fel pentru atingerea scopului. Aşa încît trebuie evitată prin mecanisme inteligente. De pildă, ştim că violenţele au loc numai la adăpostul întunericului, aşa că poate ar trebui că demonstraţiile să se desfăşoare doar ziua.

Apoi, violenţa se produce pe un fond de încrâncenare, iar atmosfera poate fi detensionată prin scandări cu umor şi cîntece isteţe – ca în Piaţa Universităţii 1990, că tot s-au făcut diverse comparaţii între cele două manifestări.

Violenţa este proprie anarhiei. Protestatarii trebuie să se organizeze mai bine şi să scoată în faţă vorbitori, care să ajute la transmiterea unui mesaj coerent şi în mod continuu. Provocările poliţeneşti nu mai au acelaşi efect în timpul unor discursuri, iar „revoltaţii” care caută scandalul cu lumînarea sînt mai repede depistaţi şi izolaţi.

***

Acum e timpul ca revendicările să fie formulate limpede şi rostite răspicat. Altfel, Puterea va ignora mai departe mulţimea agitată.

Demisia preşedintelui şi a guvernului pot fi şi trebuie cerute, pentru că din incompetenţa, aroganţa şi ticăloşia lor s-a ajuns aici. Dar să nu fim naivi! N-a cedat Iliescu puterea în faţa mitingului maraton din 1990, la care au participat sute de mii de oameni. Cu atît mai puţin se va gîndi la demisie Băsescu, în faţa unui număr mic de persoane, lipsite de o viziune comună şi de un impact major.

Aşa încît „Piaţa” are nevoie de solicitări care să poată fi subiect de negociere. Nu e un troc cu principii, ci o strategie pentru a obţine rezultate pe termen lung. Revendicările trebuie să vizeze schimbări esenţiale în sistem, nu doar înlocuirea unor persoane. Chiar dacă Băsescu ar pleca, satisfacţia demisiei sale nu ne va fi de mare folos după momentul producerii ei. Criza economică rămîne şi trebuie rezolvată. Partidele din opoziţia parlamentară sînt la fel de toxice precum cele de la putere. Crin Antonescu sau Victor Ponta nu ne promit deloc, prin comportamentul lor de pînă acum, că vor fi preşedinţi mai onorabili.

Atunci, e nevoie de modificarea legii partidelor – cea mai restrictivă din Europa – pentru a se putea naşte şi afirma noi formaţiuni politice; de anularea legii de comasare a alegerilor – fiecare să aibă loc la termen; de înlocuirea unor miniştri, care s-au dovedit incapabili sau sînt suspectaţi de corupţie. Şi se pot adăuga şi altele. Deja guvernul şi-a arătat disponibilitatea de a ceda, anunţînd că va reface legea Sănătăţii şi că îl invită pe Raed Arafat să facă parte din echipa de experţi care o va rescrie (înlăturînd pricinile iniţiale de revoltă) .

***

Pe reţelele de socializare şi pe anumite site-uri şi bloguri se cere organizarea de alegeri anticipate, iar până atunci să avem un guvern de tehnocraţi sau unul militar.

Alegerile anticipate ar grăbi debarcarea lui Băsescu & Co, dar nu cred că vreun cetăţean de rînd şi lucid mai poate spera ceva bun de la USL. Ideea este să-i schimbăm pe toţi!

Cît despre un guvern de tehnocraţi – e o naivitate să credem că ar fi susţinut în Parlament dacă tehnocraţii respectivi nu sunt ai unor partide şi nu fac jocul acestora. Şi-atunci, de ce? Ca să ne iluzionăm că avem un guvern „independent”, corect şi priceput? Nu mai bine ştim cine are responsabilitatea politică?

Un guvern de tehnocraţi nu va putea oricum decît să ţină sistemul în regim de avarie pînă la alegeri. Iar asta într-un an care se anunţă cel mai greu pentru România.

Varianta cu guvernul militar mi se pare şi mai periculoasă. Armata ar trebui să aibă alte griji decît cele politice; măcar în vreme de pace. Semnalul către exterior ar fi extrem de prost, iar în interior ar exista primejdia ca un astfel de guvern să considere că merită mai mult decît un mandat provizoriu.

***

Pentru a duce lupta în mod eficient, „Piaţa” are nevoie de lideri. Şi asta în contextul în care, tot spre deosebire de 1990, în ea nu şi-au făcut apariţia încă nici intelectuali de marcă, nici artişti iubiţi, nici activişti civici notorii, nici şefi de sindicate, nici politicieni charismatici din opoziţie.

Dacă „Piaţa” nu va naşte lideri în cîteva zile, mişcarea se va sfîrşi înainte de a determina cea mai mică schimbare. Dacă „Piaţa” nu va naşte lideri, totul nu va fi fost decît un exerciţiu de demnitate – bun şi el, cum spuneam –, iar lipsa de perspectivă rămîne aceeaşi.

Actualitatea lui Eminescu

Excepţională interpretare!

Un document nazist teribil din anii '40

Reproduc mai jos un document pe care jurnalistul George Damian l-a făcut public, în urmă cu cîteva zile, pe blogul personal. Puteţi vedea aici şi fotocopii ale documentului original.

Mi se pare că e un raport despre România care ar trebui să ne dea mult de gîndit atît cu privire la trecutul nostru, cît şi la viitor. 

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”. „Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.
Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.
Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.
În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.

P.S.
Aceasta este traducerea unui raport german nesemnat, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un membru al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de direct în rapoartele scrise.
Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.
Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă. (George Damian)

Mihail Albişteanu: De ce trebuie să cadă actuala putere

Pentru ca sînt destui care se fac că nu ne pricep poziţia (nouă, celor de la Rost), deşi am exprimat-o clar în mai multe ocazii, preiau şi aici ultima postare, de pe blogul personal, a lui Mihail Albişteanu, vicepreşedinte al Asociaţiei Rost şi redactor al revistei omonime.

De ce trebuie să cadă actuala putere? Pentru că:

1. Au ocupat, de sus şi până jos, toate funcţiile din stat cu incompetenţi şi mediocri, carierişti, fără caracter, dar cu carnet de partid - fie el PDL, UDMR sau UNPR.
2. Au aruncat la coş Parlamentul, generalizând fenomenul asumării răspunderii guvernului pe legi, deşi exact asta (implicarea Executivului în fenomenul legiferării) acuzau la guvernul Năstase, înainte de 2005.
3. Distrug ideea de stat social (concept ce nu poate fi legat doar de ideologia de stânga), fapt vizibil prin noile legi ale educaţiei şi sănătăţii. Astfel, se accentuează individualismul şi este diluată ideea de comunitate, ca şi cea de naţiune.
4. Privatizează tot ce au ratat guvernele PSD, la fel de "profitabil" pentru ţară - avem exemplul Roşia Montana.
5. Comasează alegerile sub pretext de economii la buget şi de risc de campanie electorală continuă în an de criză - 2012. Atunci, eu propun o soluţie şi mai economică: să renunţăm la alegeri complet şi să lăsăm la putere actuala coaliţie încă vreo două decenii.
6. Extrem de grav, aceşti inculţi gângavi, dintre care unii ocupă ministere în care vor să-i înveţe şi pe alţii ceea ce ei nu vor înţelege niciodată (pentru că nu au capacitatea intelectuală, cunoştinţele şi nici coloană vertebrală necesare) încearcă să facă tabula rasa din istoria noastră. După ce aproape că au scos în afara legii istoria românilor şi geografia naţională, acum vin cu aberantul proiect al reorganizării administrativ-teritoriale a ţării în câteva regiuni de dezvoltare, desfiinţând actualele judeţe. Am ajuns în situaţia tragicomică să sperăm de la UDMR-işti (care au însă propriile interese şi obiective, total diferite de ale noastre) că se vor opune acestei crime (valabil, cu toate menţiunile de mai sus, şi în cazul exploatării de la Roşia Montana).

7. Cel puţin după decembrie 2009, cei din PDL se poartă, majoritatea, după exemplul şefului ăl mare, ca şi cum ar fi Dumnezei pe pământ, cu o aroganţă egalată doar de lipsa lor de pricepere şi de cunoştinţe.

---------------  

Citiţi şi aici. 

Eminescu şi lumea aromânească

În data de 15 ianuarie, începând cu ora 19.00, la Clubul Ţăranului Român, Proiectul Avdhela – Biblioteca Culturii Aromâne organizează o seară de discuţii şi lecturi în amintirea poetului Mihai Eminescu şi a relaţiilor sale cu aromânii.  

Vor fi prezentate contexte, momente şi versuri ce l-au legat pe marele poet de cultura şi spiritualitatea aromânească a vremii sale, precum şi rolul său asupra liricii aromâneşti moderne.

Evenimentul este primul dintr-o serie de manifestari publice organizate de Proiectul Avdhela, care îşi propune sa aducă în faţa publicului teme şi momente din cultura aromânească de interes larg.
Plecând de la ipotezele puse în discuţie asupra originilor numelui şi rădăcinilor familiei lui Eminescu, trecând prin articolele sale pe tema aromânilor şi privite din prisma contextului istoric şi cultural al vremii, se vor prezenta contactele poetului cu mediile aromâneşti. Invitaţii serii - George Vrana, Şerban Tanaşoca şi Aura Piha vor conduce discuţiile către rolul şi influenţa lui Eminescu asupra elitelor aromâneşti şi asupra configurării liricii moderne aromâneşti, punctând reflexia poetului în opere de primă valoare ale culturii aromâneşti. Discuţiile vor fi alternate de lecturări şi recitări ale poeziilor eminesciene transpuse în aromână.
În semn de omagiu poetului, se vor urca pe site-ul bibliotecii virtuale a culturii aromâne www.proiectavdhela.ro şi vor fi disponibile gratuit spre consultare o serie de studii şi cărţi –tribut.

Proiectul Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne este un proiect non-profit, independent ce urmăreşte să identifice, să editeze şi să ofere operele ştiinţifice şi artistice ale patrimoniului culturii aromâne în mod gratuit prin intermediul bibliotecii virtuale a www.proiectavdhela.ro. Activitatea proiectului se reflectă în evenimente tematice, proiecte de cercetare pe teme de identitate şi istorie orală, editarea de materiale foto, audio şi video, proiecte pentru tineri aromâni ş.a.m.d.

Scrisoare pentru eliberarea Părintelui Efrem, stareţul mănăstirii Vatopedu

În această dimineaţă, a fost depusă la sediul ambasadei Greciei în România o scrisoare de protest, semnată de peste două sute de preoţi şi laici ortodocşi români şi adresată preşedintelui Greciei, prim-ministrului elen şi procurorului general al Curţii Supreme de Justiţie.

"Noi, credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române, am aflat cu uimire şi îngrijorare despre întemniţarea egumenului Sfintei Mănăstiri Vatoped din Sfântul Munte, a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Efrem. Cei mai mulţi dintre noi l-am cunoscut pe Părintele Efrem şi mărturia noastră despre personalitatea şi activitatea sfinţiei sale contrastează radical cu o astfel de măsură.
Nu este în puterea noastră a contesta jurisdicţia organelor justiţiei elene. Credem că se va lua o hotărâre dreaptă şi imparţială în problema privind proprietăţile Mănăstirii Vatoped.
Suntem nedumeriţi de aplicarea detenţiei înainte de judecarea cazului pe fond a unui monah care nu constituie o ameninţare pentru societate şi care şi-a exprimat în mod repetat bunăvoinţa de a colabora în ceea ce priveşte cercetarea judiciară.
De asemenea, ne surprinde şi ne întristează timpul când s-a decis arestul preventiv: în ajunul preaslăvitei sărbători a creştinătăţii, Naşterea Domnului Iisus Hristos. 

Ca români ne amintim cu durere de cel puţin două evenimente cutremurătoare din istoria noastră, care au avut loc în zile de praznic bisericesc:
1. decapitarea celor şase martiri-sfinţi ai Neamului nostru, Constantin Brâncoveanu dimpreună cu cei patru fii şi cu ginerele său, Ianache, în ziua de 15 august 1514, praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Constantinopol, din porunca Sultanului;
2. arestarea a sute de preoţi (ordinul ministrului Afacerilor Interne 410/1952), reţinuţi, anchetaţi şi trimişi în lagărul de exterminare de la Canal, în ziua de 15 august 1952, praznicul Adormirii Maicii Domnului, în timpul regimului comunist-ateu.
Credem că prin această poziţie de solidaritate cu Preacuviosul Părinte Efrem, pe care o exprimăm şi noi, alături de nenumăratele mesaje ale ierarhilor, preoţilor şi laicilor din mărturisitoarea Eladă şi din celelalte ţări ortodoxe, veţi face tot ceea ce vă stă în putinţă pentru a restabili normalitatea judiciar-socială în cazul Părintelui Stareţ Efrem.
Am ataşat prezentei scrisori un număr de 11 file care conţin tabelul cu semnături ale persoanelor care suntem solidari cu cele exprimate mai sus."

Sursa: Rafael Udrişte

Al. Paleologu: Europa nu poate fi "construită", ea este. Atunci se creează structuri, care o distrug, lovind în creştinism

Naţionalismul fără identitate şi Statele Unite ale Europei

Traian Băsescu a dat tonul, ca de fiecare dată. E musai să se facă Statele Unite ale Europei. Numai aşa ne putem salva! Reacţiile din tabăra susţinătorilor au întîrziat puţin. Pare-se că au avut nevoie de un nou imbold.

Un intelectual retras oficial din prima linie a ideologilor democrat-liberali, Dragoş Paul Aligică, a găsit momentul - 1 Decembrie - să pună în discuţie "problema naţională". La care i-a răspuns grăbit jurnalistul Dan Tapalagă, veştejind identitatea naţională. Ideea lui Tapalagă este că suveranitatea, independenţa şi identitatea naţională nu ne folosesc la nimic dacă rămînem cu burta goală. Oricum, noi nu ştim să ne guvernăm, avem prea mulţi hoţi la putere şi mai sîntem pîndiţi şi de recrudescenţa naţionalismului sanguinar. D.P. Aligică vede în poziţia lui D. Tapalagă "chintesenţa unei poziţii publice influente şi a unei întregi filozofii de guvernare". Corect! Iar rezultatele sînt palpabile. D.P. Aligică încearcă să-i zdruncine puţin convingerile, dar nu mai primeşte răspuns.

Puţin înainte de Crăciun, cîţiva fecedişti pledează şi ei pentru Statele Unite ale Europei, sub un titlu mai degrabă înşelător. Oamenii nici nu cred că mai avem o identitate naţională, ci una... europeană, aşa că la ce bună atîta tocmeală? Pe de altă parte, chiar lipsiţi de identitate naţională, nu sîntem scutiţi de "primejdia naţionalismului". Perfect logic.

Singura lor grijă este ca nu cumva, plămădind Statele Unite ale Europei, să ne iasă Uniunea Sovietică Europeană. Dar despre cum ar putea ieşi altceva nu ni se prea spune. A, şi mai au un argument imbatabil: dacă tot am cedat pînă acum bună parte din suveranitatea naţională, de ce n-am renunţa la toată? În numele unui generos proiect creştin-democrat, se înţelege. Bine, în UE nu se vede deloc creştinismul, ba şi democraţia începe să intre în ceaţă, dar dă bine să vorbeşti cu atît mai abitir despre "filosofia ateniană" a libertăţii, responsabilitatea la care ne obligă "dreptul roman" şi "demnitatea umană" conferită de creştinism. Adică, despre "spiritul european".

Mă întreb dacă ei chiar cred în ce scriu. Este uluitoare orbirea intelectualului român în momente istorice cruciale.

Într-un interviu care va apărea vineri în Formula As, Tia Şerbănescu mi-a declarat, la rându-i, că "solidaritatea europeană e mai importantă decît suveranitatea naţională" şi că "dacă UE se va prăbuşi, România nu va supravieţui". Apocaliptic!

Se va înteţi munca de convingere cu privire la acceptarea unui "despot luminat", pentru a nu muri de foame cu libertatea de gît. Diabolic este că despotul nu mai are de astă dată un singur chip, ci o mie, bruxeleze. Şi n-au trecut bine două decenii de relativă libertate...

UPDATE
Cîteva observaţii de interes sînt făcute şi de fraţii de la Război întru Cuvînt.