-
România este cea mai vaccinată ţară europeană contra tuberculozei şi are cea
mai multă tuberculoză între ţările europene (în statistica anului 2004, de 10
ori mai multă tuberculoză decât media europeană); pe de altă parte, ţările
nordice nu şi-au vaccinat niciodată populaţia contra tuberculozei şi astăzi se
pot mândri cu o statistică 0 (zero) cazuri.
-
Lansarea vaccinului “contra cancerului de col uterin” a fost o farsă ştiinţifică, juridică şi procedurală
deoarece între human papiloma virus şi
cancerul de col uterin nu există nici o
legătură, aşa cum se vede din statistica următoare: peste 6 milioane de femei
americane sunt infectate anual cu human papiloma virus; dintre ele doar
0,16 % au şi cancer de col uterin; pe de altă parte, din cele 3700 de femei
americane care decedează anual de cancer de col uterin , 70% sunt infectate cu human papiloma virus; aceste cifre demonstrează cu tărie că
nu human papiloma virus dă cancer, ci
cancerul, o dată apărut, se infectează foarte repede cu human papiloma virus din cauza vulnerabilităţii celulelor colului
uterin.
-
Toate analizele de sănătate publică menţionează că incidenţa maximă a
cancerului de col uterin este între 35-55 ani); este cel puţin hazardat să
susţii, după o urmărire de 2 ani, că vaccinul administrat fetelor de 9 ani
previne cancerul la 55 ani!
-
Fabricanţii nu au putut garanta la lansare că vaccinul lor nu are efecte
oncogene, nici mutagene.
-
În toamna anului 2008, Ministerul Sănătăţii şi-a luat drept partener Patriarhia
Română pentru a promova vaccinul antigripal. La pagina 2 a protocolului se spune că “vaccinarea este
recomandată tuturor persoanelor....”, la pagina 3 se spune că vaccinul “nu dă reacţii adverse şi nu provoacă
malformaţii fătului”, iar la pagina 4 scrie că vaccinul dă “reacţii locale la
30-50% dintre vaccinaţi: roşeaţă, induraţie, echimoze, iar reacţiile generale
sunt în procent de 1%. Foarte rar – reacţii alergice severe, precum urticarie,
rinită, şoc anafilactic”; facem
precizarea că şocul anafilactic, oricât de rar ar fi, este adesea mortal; şi
exemplele pot continua.
Date importante despre inutilitatea vaccinurilor, reacţiile adverse şi
patologia pediatrică nou creată (o boală nouă indusă) de vaccinuri veţi găsi
între copertele acestei cărtţi (ADHD, autism, leucemii, forme rare de cancer
etc.).
Desigur, părinţii sunt liberi să-şi vaccineze sau nu copiii. Libertatea de
a acţiona asupra propriei persoane este sacră şi este un dar al Creatorului. Ea
este însă adeseori încălcată de oficialii Ministerului Sănătăţii şi
Învăţământului, care dau dispoziţii contradictorii şi viclene: “Vaccinarea nu
este obligatorie, dar cine nu se vaccinează trebuie să semneze pe propria
răspundere”; „vaccinarea nu este obligatorie, dar directorii de şcoli nu au voie
să primească copii nevaccinaţi şi, dacă încalcă această regulă, vor fi
amendaţi”, motivându-se că elevii nevaccinaţi ar fi un pericol contaminant
pentru copiii vaccinaţi. În felul acesta ei recunosc singuri că vaccinarea nu
este protectoare şi că degeaba au făcut-o!
În urmă cu câţiva ani, am intervenit în presă cu câteva texte lămuritoare
asupra vaccinurilor. Un ziarist-medic m-a atacat vehement. Văzând că textul lui nu a avut nici un ecou şi nici o urmare m-a reclamat la
Colegiul Medicilor (din ziarist liber a devenit un ziarist delator). Colegiul
Medicilor m-a chemat la Comitetul de Disciplină şi m-a judecat pentru un delict
de opinie, contrar tuturor statutelor şi codurilor deontologice din ţările
europene. Riscam retragerea dreptului de liberă practică…
Dr. Christa Todea este un model de medic care îşi iubeşte profesia şi
bolnavii. Desigur că îşi asumă la rândul său riscul de a fi contestată de cei
care nu respectă axioma profesiei noastre: primum non nocere.
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă
------------------------------------------------------------
Introducere
De
peste 100 de ani, numeroase studii medicale şi experienţa practică demonstrează
că vaccinurile din copilărie reprezintă un atac grav asupra imunităţii imature
a copilului, provocând numeroase boli cronice grave, nevindecabile, urmate
uneori de deces.
Ne
confruntăm la ora actuală cu o adevărată avalanşă de boli cronice grave la
copii, dar mai ales cu o patologie
pediatrică nouă, apărută în urma vaccinării în masă din ultimii ani, şi la
care medicina “modernă” asistă neputincioasă şi, deseori, dureros de
indiferentă. Avem sindroame noi şi boli noi, pentru care nu există tratament.
Despre etiologia lor se spune doar că este necunoscută.
În felul acesta, medicina nu mai
este obligată să dea niciun fel de explicaţii, ci, în cel mai bun caz, ipoteze,
menite deseori “să ne ţină în ceaţă”.
Manipularea
părinţilor a fost necesară şi uşor de realizat. Bolile contagioase sau “bolile
copilăriei” au devenit afecţiunile cele mai de temut şi trebuiau prevenite cu
orice preţ. Nimeni nu le-a explicat părinţilor că banalele infecţii şi “bolile
copilăriei” sunt necesare în viaţa unui copil, pentru a-şi dezvolta o imunitate
naturală şi sănătoasă. Imunitatea naturală, câştigată după “bolile copilăriei”,
va fi asemenea unui scut protector, atât faţă de o reinfecţie, cât mai ales
faţă de o serie de afecţiuni mult mai grave din viaţa copilului, şi apoi a
adultului şi a vârstnicului (boli renale grave, infecţii, alergii, tumori,
cancer etc.). Cu toate acestea, medicina modernă încearcă să prevină de la
început riscul mic, aproape inexistent, al acestor boli, prin intermediul
vaccinurilor. Apariţia reacţiilor adverse necesită deseori medicamente:
antiinflamatoare, antibiotice etc. În felul acesta, medicina intervine în mod
brutal, de fiecare dată, în evoluţia sistemului imun al copilului, pe care o
perturbă grav. În “încercarea” de a preveni bolile banale, acute şi contagioase
la copii (vaccinarea a eşuat şi în acest caz, fiindcă nu sunt prevenite bolile
copilăriei, ci doar amânate, până la o vârstă mai mare, când pot fi cu adevărat grave), s-a ajuns la distrugerea
lentă, sistematică a sistemului lor imun, cu provocarea unei game variate de
boli cronice, grave şi nevindecabile: encefalite, meningite, paralizii, boli
autoimune, autism, ADHD, leucemie, cancer, sindromul morţii subite la sugar,
diabet zaharat, astm bronşic, artrita juvenilă etc.
Numeroşi
medici şi oameni de ştiinţă, care nu au crezut în ipotezele false din tratatele
de medicină, au reuşit, în urma multor studii, să facă legătura dintre
vaccinuri şi aceste boli cronice, autoimune în majoritatea cazurilor. Deşi stau
mărturie numeroase cărţi şi articole, ai căror autori sunt din Europa, SUA,
China, Japonia, Australia şi din aproape toate colţurile lumii, afacerea cu
vaccinurile continuă ca şi când nimic nu s-ar întâmpla, iar presiunile făcute
de către autorităţile sanitare
asupra părinţilor cresc, pe an ce trece. Copiii noştri au devenit adevăraţi
cobai pentru marile companii farmaceutice şi nu se găseşte deocamdată nicio
ieşire din acest cerc vicios. Singurii care vor putea schimba ceva sunt
părinţii, când nu se vor mai supune unor tratamente preventive, false şi
neobligatorii. În Occident, se cunosc multe cazuri când părinţii ai căror copii
suferă de complicaţii grave postvaccinale (paralizii, encefaloptie, autism etc.),
sau chiar au murit, ajung în instanţă pentru a-şi cere puţinele drepturi care
să le aline suferinţa: recunoaşterea adevărului (în primul rând) şi compensaţii
pentru daunele provocate. În SUA spre exemplu,
tot mai mulţi părinţi, ai căror copii au murit în urma vaccinurilor sau suferă
de complicaţii grave postvaccinale, precum autismul, au dat statul în judecată,
primind despăgubiri. Din surse oficiale ale conducerii SUA, doar în 2010, au
murit în urma complicaţiilor postvaccinale, 2.699 de copii iar alţi 101 au fost
diagnosticaţi cu autism.
De curând, şi în Italia, a fost recunoscută legătura dintre autism şi vaccinul
ROR.’
Deşi multe procese au fost câştigate în ţările din Occident, ştim bine că nicio
compensaţie financiară nu va mai reda sănătatea sau viaţa acestor copii. Se observă şi în România o schimbare timidă, dar eficientă, a
mentalităţii părinţilor. Dacă în trecut aceştia, în special mamele, îşi duceau
copiii la vaccinat, fără ca să pună întrebări, având o încredere deplină în
cadrele şi autorităţile medicale (a fost şi cazul meu), nu acelaşi lucru se
întâmplă în ziua de azi, când părinţii cu studii medii sau superioare, având la
dispoziţie numeroase surse despre vaccinuri şi efectele lor secundare, pun tot
mai des întrebări despre eficienţa sau ineficienţa vaccinurilor, dar mai ales
despre pericolul unor eventuale complicaţii grave. Din nefericire, nu primesc
întotdeauna un răspuns sincer, fiindcă, în spatele unei publicităţi tot mai
agresive a vaccinurilor, nu se află altceva decât o goană după bani, la care nu
este dispusă să mai renunţe vreodată cunoscuta Big Pharma. În Germania, nu mai există obligativitate la vaccinurile din
copilărie, încă din anul 1982. Acelaşi lucru îl constatăm şi în
celelalte ţări ale Uniunii Europene, unde vaccinurile nu mai sunt de multă
vreme “obligatorii”, ci doar “recomandate”. Cu toate acestea, în ultimii ani,
şi aici se duce o propagandă pro-vaccin tot mai intensă, pe toate căile
posibile: emisiuni TV şi radio, publicitate intensă, cărţi, pliante şi afişe
care vor să dovedească eficienţa maximă a vaccinurilor şi mai ales gravitatea
bolilor de copilărie. Dr. Buchwald dezvăluie scopul ascuns al consultaţiilor
gratuite, periodice la copii, aşa-zisele “bilanţuri”: “…mamele cred că li se face un
mare bine …dar autorităţile sanitare din Germania au cerut medicilor pediatrii
să controleze la fiecare consult carnetul de vaccinări a copilului şi să-l
vaccineze imediat cu vaccinul care lipseşte din carnet...” Aceste “bilanţuri” se fac şi la noi, de
către medicii de familie şi apoi de medicii şcolari.
În România, din analiza legilor în materie, nu rezultă în mod expres că vaccinurile
sunt obligatorii (d.p.d.v. legal, nu există niciun articol care să instituie în
mod expres obligativitatea vaccinurilor: vezi Anexa). Poziţia medicală este una
opusă, ca şi când vaccinurile ar fi obligatorii. Dezinformarea începe încă
din maternitate, unde nou-născuţii sunt vaccinaţi imediat după naştere, fără
acceptul în scris al mamei (fiind încălcat grav dreptul pacientului la “consimţământul
informat”), apoi continuă la cabinetul medicului de familie. Presiunile făcute
de către autorităţile sanitare asupra medicilor de familie, pentru a-i vaccina
pe toţi copiii, sunt transmise de către aceştia mai departe părinţilor, cu
convingerea că “imunizarea” face doar bine. La medicul de familie, bolile
copilăriei le sunt deseori prezentate ca fiind boli foarte periculoase, de care
uneori se poate muri. Alteori, părinţii sunt ameninţaţi cu scoaterea copilului de pe lista de asigurat (am întâlnit asemenea
cazuri), sau că vor fi denunţaţi la DSP (Direcţia de Sănătate Publică). Unii
dintre părinţi, sub avalanşa presiunilor, cedează în cele din urmă. Intimidarea părinţilor, rămâne în continuare
o armă foarte eficientă la noi în ţară. Dacă ulterior copilul va prezenta afecţiuni sau
complicaţii postvaccinale, ele nu sunt recunoscute de cele mai multe ori şi se
găseşte mereu o explicaţie: “este doar o coincidenţă” etc. Este de aşteptat acest lucru, deoarece atât studentul cât şi
medicul de familie, pediatru sau generalist, nu este învăţat în timpul
facultăţii, respectiv al rezidenţiatului, să recunoască toate complicaţiile
postvaccinale, ci doar câteva banale reacţii adverse, punându-se accentul exclusiv
pe efectele pozitive ale vaccinurilor. Nu se schimbă nimic când copilul ajunge
la grădiniţă, şi în final la şcoală, unde va fi supus altor vaccinuri
“obligatorii.” Fără “carnetul de
vaccinări complet, cu toate vaccinurile,” deseori este refuzată înscrierea
copilului în Instituţiile de stat. În acest caz, părinţii îşi pot cere
drepturile care le sunt din nou încălcate (vezi Anexa). Statul continuă să
folosească modelul comunist şi nedemocratic, chiar şi după 23 de ani de la
Revoluţie. Cu toate acestea, nicio
propagandă falsă nu-i mai poate păcăli pe părinţii ai căror copii au devenit
victime ale vaccinurilor, dar nici pe cei care doresc să cunoască adevărul
despre vaccinuri. În Occident, există la ora actuală multe asociaţii de părinţi
ai căror copii suferă de boli grave, postvaccinale. Este de dorit să fie înfiinţate astfel de asociaţii şi în România, fiindcă, din nefericire, există şi la noi mulţi copii care suferă de astfel de
afecţiuni. Bolile postvaccinale nu sunt încă nici cunoscute şi nici recunoscute
de către majoritatea medicilor români, care, în virtutea inerţiei, nu doresc o
schimbare în atitudinea lor şi resping în
mod constant orice carte sau studiu despre aceste boli. Puţini sunt medicii
care se îndoiesc de binele pe care-l fac vaccinurile, dar aspectul financiar şi
teama de a-şi pierde serviciul îi determină şi pe aceştia să-i vaccineze pe
copii. Rămâne totuşi “o mână” de medici pe care nimic nu-i poate opri să spună
adevărul despre vaccinuri… În ultimii ani am observat la generaţia tânără de
medici (care sunt deseori şi părinţi), o deschidere pentru astfel de probleme,
fiind interesaţi în aflarea adevărului despre vaccinuri.
Nu
am făcut excepţie “de la regulă” nici eu, atunci când am absolvit, în anul
1989, Facultatea de Medicină, secţia Pediatrie, din Cluj-Napoca.
Credeam, asemenea colegilor mei, că tot ceea ce învăţăm este adevărat şi nu aş
fi contestat nici măcar un singur rând din tratatele groase de Medicină, sau
din cursurile predate la Facultate. Deşi
aveam deja o oarecare experienţă cu vaccinurile după 2 ani de stagiatură, nu
puneam absolut nicio boală pe seama acestora. Nici nu aveam cum. Puţinele rânduri scrise în cărţile de
Boli Infecţioase şi învăţate în mod conştiincios, aproape pe de rost, nu aveau
cum să mă determine să fac o legătură între vaccinuri şi unele boli cronice:
astm bronşic, artrita reumatoidă juvenilă, diabet zaharat tip 1, encefalopatii,
tumori ş.a. Învăţasem că unele dintre ele sunt boli autoimune (când dăm vina pe
un sistem imun dezechilibrat, fără a cunoaşte cauzele acestui fenomen), sau cu
o predispoziţie genetică (fără ca acest lucru să explice o serie de boli), sau
pur şi simplu sunt boli cu o etiologie necunoscută. Acum sunt medic primar de Medicină de Familie, dar cunoştinţele mele
despre vaccinuri nu s-au îmbogăţit decât după ce (şi o spun cu regret) au
suferit şi propriii mei copii de complicaţii postvaccinale. Acum îmi este
foarte clară legătura dintre numeroasele boli cronice, etichetate deseori ca
fiind “de cauză necunoscută”, şi vaccinurile “obligatorii” ale sugarului şi
copilului mic.
Cu
toate că am început să îmi pun numeroase întrebări, ele au rămas fără răspuns
multă vreme, fiindcă în România nu există
la ora actuală nicio carte sau studiu în legătură cu această cauzalitate reală
şi atât de evidentă, ci doar cărţi care arată marele beneficiu al vaccinurilor,
minimalizând întotdeauna efectele lor secundare. S-a făcut o singură
traducere pe această temă, din limba franceză, fiind vorba de cartea doctorului
Louis de Brouwer m.d., intitulată
Vaccinarea: eroarea medicală a
secolului. Singura soluţie a fost să le caut în Occident (Germania,
Franţa, Belgia, SUA etc.), unde am găsit o bibliografie destul de bogată.
Folosindu-mă doar de experienţa mea de medic şi mamă, nu aş fi putut scrie
niciodată o carte care să convingă pe cineva de existenţa acestor complicaţii
postvaccinale, motiv pentru care am folosit nu mai puţin de 23 de cărţi (în
limba germană, engleză şi franceză), precum şi sute de articole, scrise de
medici şi oameni de ştiinţă renumiţi (fără să epuizez nici pe departe
bibliografia existentă în Occident) şi care şi-au adus aportul, în măsura în
care au fost lăsaţi să o facă (deseori cu mari sacrificii), la elucidarea unui
adevăr ascuns cu atâta dibăcie. Aşa cum ştim cu toţii, adevărul nu poate fi ascuns
la nesfărşit şi cândva trebuie să iasă la suprafaţă. Am constatat cu mirare că,
în ultimii 100 de ani, s-au făcut zeci de
mii de studii, editate în cărţi, reviste, ziare, anuare etc., care atestă fără
niciun dubiu că vaccinurile sunt un adevărat atac asupra sistemului imun al
omului, pe care-l pot distruge lent şi ireversibil, provocând cele mai grave
boli cronice, nevindecabile, inclusiv sindromul morţii subite la sugar.
Prin
intermediul acestei cărţi nu doresc
să aduc un prejudiciu vreunui medic, profesor, om de ştiinţă sau oricărei alte
persoane din sistemul medical sau din vreun alt domeniu, ci nădăjduiesc să
trezesc interesul oamenilor, al părinţilor şi mai ales al medicilor, pentru
acest subiect, pentru un studiu mai aprofundat al sistemului imun şi al
efectului devastator al vaccinurilor asupra acestuia. Cred că în primul rând imunologii, epidemiologii, infecţioniştii,
geneticienii şi biologii îşi vor putea aduce cea mai mare contribuţie la
cunoaşterea şi răspândirea acestui adevăr. Colaborarea lor cu medicii neurologi
şi cu pediatrii este o necesitate. Cred,
de asemenea că, orice medic, indiferent de specialitatea lui, se poate implica
în această problemă, având dreptul să intervină şi, când situaţia o cere, are obligaţia s-o facă, conform jurământului
lui Hipocrat pe care l-a depus la terminarea Facultăţii şi, nu în ultimul rând,
în faţa conştiinţei sale de om şi creştin, care vrea binele aproapelui său, cu atât mai mult al unui copil
nevinovat, care nu poate lua singur o decizie. Într-un viitor cât mai
apropiat, medicii specialişti în domeniu şi oamenii de ştiinţă din ţara noastră
vor trebui să recunoască deschis că efectele vaccinurilor asupra sistemului
imun sunt cu bătaie lungă, de ani de zile, putînd provoca boli cronice grave,
mai mult sau mai puţin cunoscute de noi, şi care nu vor mai putea fi etichetate
ca fiind de “etiologie necunoscută”.
Singura soluţie pe care o văd în viitor este
renunţarea la vaccinuri. Prin continuarea programului naţional de vaccinare
în masă a sugarilor şi copiilor din România, vom avea în curând un tineret
bolnav, suferind de boli netratabile, iar vinovaţi de această situaţie ne facem
în primul rând noi, medicii. Statisticile arată că la ora actuală, în ţările
dezvoltate (fără ca situaţia să fie diferită de cea din ţara
noastră, după constatările făcute), unul
din doi copii suferă de alergie, tot al treilea copil suferă de
dermatita/eczema atopică şi unul din zece, de astm bronşic. Niciuna dintre aceste boli nu are un
tratament etiologic, ci doar unul simptomatic, adică ameliorează simptomele,
dar nu vindecă (specific al bolilor cronice, inclusiv al celor alergice). Este paradoxul zilelor noastre: copii tot
mai puţini şi tot mai bolnavi, cu toate că au crescut mijloacele de terapie şi
mai ales condiţiile de trai.
Se preconizează că, în decurs de 30 de ani,
toţi copiii vor suferi de o boală alergică.
Nu vor mai suferi de banalele boli eruptive, infecto-contagioase (rubeolă,
rujeolă etc.), tratabile şi vindecabile în 3-7 zile, şi care au menirea să le
întărească sistemul imun, ci vor suferi o viaţă întreagă de boli cronice,
ireversibile, de cele mai multe ori debilizante.
În
ceea ce-i priveşte pe părinţi, am
speranţa că vor avea mai mult curaj de acum încolo de a lupta pentru drepturile
lor şi ale copiilor lor, ca astfel, prin renunţarea la vaccinuri, să-i crească
sănătoşi, fără să-i expună la cele mai grave boli cronice. Legislaţia este de
partea lor (vezi Anexa). Am încercat, pentru ei, o simplificare maximă a unor
probleme medicale atât de complexe. Lor mă adresez cu mare dragoste şi
răspundere în acelaşi timp, ştiind că ei vor fi posibile victime, alături de
copiii lor. Copiii cu poliomielită postvaccinală, encefalită postvaccinală,
epilepsie şi alte boli cronice, debilizante, provocate de vaccinuri, trăiesc în
mijlocul nostru, şi doar unii dintre ei au avantajul de a trăi într-unul dintre
puţinele Centre pentru persoanele cu dizabilităţi existente în ţara noastră.
Statul nu are timp şi niciun interes să se ocupe de aceste victime nevinovate,
dar are timp să facă propagandă unei “profilaxii” agresive şi foarte scumpe,
cum este vaccinarea în masă a copiilor. De cele mai multe ori, părinţii sunt
cei care fac şi acest sacrificiu, suportând costurile mari ale vaccinurilor.
Companiile de medicamente şi vaccinuri stau liniştite şi fericite că şi-au
atins scopul, iar de 200 de ani încoace nimeni nu le poate sta împotrivă,
într-un climat mondial în care totul este o afacere. Până nu vor fi informaţi
părinţii, studenţii de la Medicină şi toţi medicii, indiferent de specialitate,
despre pericolul real al vaccinării în masă a sugarilor şi copiilor, atât noi, cât şi copiii noştrii rămânem în
continuare victimele “unui marketing perfect al industriei farmaceutice, al
unor experimente corupte şi a ignoranţei autorităţilor care fac tot posibilul pentru
a-şi atinge scopul: acela de a deveni cândva cu toţii pacienţi”. Atât de “eficientă” a fost şi este Campania
de vaccinare, generatoare de teamă, încât fiecare se lasă vaccinat, pentru ca
apoi să se îmbolnăvească...
Este nevoie de o mare reformă în Medicina
Preventivă. Ultimul lucru de care are nevoie lumea este o prevenţie care…
îmbolnăveşte.
Dr. Christa Todea-Gross
Postări
