vineri, 12 octombrie 2012

Evenimente culturale semnificative



GAVRIL VATAMANIUC – ŞOIMUL BUCOVINEI
Ultimul partizan din Munţii Bucovinei

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită luni, 15 octombrie 2012, de la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic din Bucureşti, unde va avea loc audiţia cu public a spectacolului-document “Gavril Vatamaniuc – Şoimul Bucovinei”, realizat după un scenariu radiofonic de Lăcrămioara Stoenescu şi Ion-Costin Manoliu, în regia lui Petru Hadârcă. În distribuţie: Dorin Andone, Mircea Rusu, Monica Ghiuţă, Annemary Ziegler, Marcelo Cobzariu, Mihai Bica, Silviu Oltean, Petru Hadârcă, Orodel Olaru, Costin Enache, Violeta Berbiuc, Gheorghe Pufulete, Costin Manoliu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi producător: Magda Duţu.
Spectacolul va fi difuzat în premieră, luni, 15 octombrie 2012, de la ora 23.03, la Radio România Actualităţi.

Gavril Vatamaniuc (25 noiembrie 1924 – 1 martie 2012), ultimul partizan din Munţii Bucovinei,
a avut o experienţă de viaţă bogată şi emblematică pentru neamul românesc, identificându-se cu rezistenţa anticomunistă pe care o reprezintă. Ca şi alte câteva mii de oameni curajoşi, acest model exemplar al rezistenţei româneşti, oferă o lecţie de supravieţuire, o lecţie de viaţă, în condiţii extreme, la limita existenţei.
Spectacolul radiofonic ,,Gavril Vatamaniuc - Şoimul Bucovinei’’ evocă această perioadă frământată din istoria recentă, în care eroul rezistenţei din Bucovina, Gavril Vatamaniuc, înfruntă reprezentanţii sistemului totalitarist, opresiv şi inuman.
Scenariul “Gavril Vatamaniuc – Şoimul Bucovinei”, are la bază interviul realizat de Lăcrămioara Stoenescu cu eroul rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Bucovinei, Gavril Vatamaniuc, în august 2010, în localitatea Frasin. Materialul documentar astfel rezultat, a fost inserat în primul capitol al volumului “Memoria stigmatelor” – carte în care Lăcrămioara Stoenescu a adunat 22 de interviuri cu foşti deţinuţi politici; 22 de destine sub semnul Dosarului…Aceşti purtători de stigmate morale sunt reprezentanţi ai tuturor celor care au înfruntat cu mult curaj ororile regimului comunist şi au suferit ani întregi de închisoare politică.
Pornind de la interviul realizat cu Gavril Vatamaniuc, cei doi autori ai scenariului – Lăcrămioara Stoenescu şi Ion-Costin Manoliu – au încercat să contureze cât mai aproape de realitate, chipul tânărului sergent major care a trăit în libertate, nesuportând jugul celor care încercau să i-o reprime.
Lăcrămioara Stoenescu s-a axat pe latura eroică, iar Ion-Costin Manoliu pe cea spirituală.
Gavril Vatamaniuc a plecat pe Muntele Vulturul, să trăiască liber, ca şoimul singuratic, cu puşca în mână şi cu gândul la Dumnezeu. A trăit o viaţă palpitantă, plină de evenimente dramatice, alături de ceilalţi partizani, dând dovadă de patriotism, verticalitate şi demnitate, rar întâlnite.
Spectacolul vorbeşte despre spiritul de sacrificiu al acelor oameni care înfruntă viforul timpurilor asemenea brazilor sub care vieţuiesc.
După şase ani de luptă în munţi şi nouă ani de stat în închisoare, “Şoimul Bucovinei” a fost eliberat în 1964, odată cu toţi deţinuţii politici, dar a fost pândit de mâna lungă a Securităţii şi hăituit toată viaţa. A fost singurul partizan din Bucovina, care a reuşit să scape, toţi ceilalţi fiind otrăviţi sau împuşcaţi, rând pe rând.
Până la 1 martie 2012, când ne-a părăsit, Gavril Vatamaniuc a supravegheat atent realizarea scenariului, pentru a nu se strecura vreo inadvertenţă în ceea ce priveşte adevărul istoric al faptelor relatate.
Timpul nu a mai avut răbdare cu “ultimul partizan din Munţii Bucovinei”, iar dorinţa noastră, de a aduce mărturia sa directă în spectacolul-document pe care i l-am dedicat, nu s-a mai putut împlini. Talentul extraordinar de povestitor al bucovineanului, plăcerea de a vorbi, oricui i-ar fi cerut, personalitatea sa, aparţinând unei lumi pe care astăzi n-o mai regăsim – răzbat din interpretarea actorului Dorin Andone, cel care a fost distribuit de către regizorul Petru Hadârcă, în rolul celui care a scris o filă de istorie recentă - Gavril Vatamaniuc. (Magda Duţu)


FESTIVALUL DE MUZICĂ VECHE. BUCUREŞTI 2012

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti 2012, unul dintre cele mai reputate evenimente de muzică cultă din România, se va desfăşura în perioada 24 – 28 octombrie 2012 la Studioul „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române, Marele Salon de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni şi Biserica Anglicană.
Organizat sub înaltul patronaj al Excelenţei Sale Philippe Beke, ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti, Festivalul îşi asumă în egală măsură o dimensiune artistică şi o vocaţie educativă. Evenimentul îşi propune să depăşească limitele unui public erudit, pentru a se adresa unei audienţe mai largi. Concertele Festivalului invită publicul să descopere spiritul epocii baroce prin intermediul muzicii, al instrumentelor istorice şi al tehnicilor interpretative specifice.
Aflat anul acesta la cea de a şaptea ediţie, Festivalul propune publicului un periplu muzical prin Europa Barocului muzical. Acest periplu va aduce o întâlnire cu câteva din figurile reprezentative ale muzicii baroce europene: Hopkinson Smith (Elveţia / S.U.A.), Menno van Delft (Olanda) si ansamblul Il Gardellino (Belgia), Ketil Haugsand (Norvegia).

Programul Festivalului de Muzica Veche Bucuresti 2012
            Joi, 25 octombrie 2012, ora 19.00 – „Renaissance Rainbow” (recital de lăută renascentistă), Hopkinson Smith (Elveţia/SUA) - Marele Salon de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni;
            Vineri, 26 octombrie 2012, ora 19.00 – „The Music Lesson” (concert-lecţie pentru copii), Dorel Iuga Lozin (flauto traverso), Sándor Gáti (oboi baroc), Melinda Béres (vioară barocă), István Csata (viola da gamba), Raluca Enea (clavecin) – Biserica Anglicană din Bucureşti  - intrarea liberă;
            Sâmbătă, 27 octombrie 2012, ora 19.00 – „Keyboard Families” (recital de clavecin şi clavicord), Menno van Delft (Olanda) - Marele Salon de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni
            Duminică, 28 octombrie 2012, ora 19.00 – „Il Maestro e Lo Scolare” (concert orchestral), Il Gardellino (Belgia) şi invitaţii lor din România - Studioul de Concerte „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române.
Pe lângă cele patru concerte, un plus al acestei ediţii îl constituie o suită de masterclass-uri şi evenimente educative, culminând cu „Il maestro e lo scolare” - concertul de închidere al Festivalului. „Il maestro e lo scolare” este un proiect organizat de Medieval Praxis în parteneriat cu Institutul Cultural Român, fundaţia „Il Gardellino” (Belgia) şi Conservatorul Regal din Bruxelles. 
Biletele au fost puse în vânzare prin reţeaua Eventim în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Sala Radio, librăriile Humanitas şi Cărtureşti iar online pe www.eventim.ro. 

Seja o primeiro a comentar