A doua şansă, de Constantin Virgil Gheorghiu

Traducere din limba franceză de Gheorghiţă Ciocioi; Ed. Sophia, Bucureşti, 2012.

Născut în 1916, Virgil Gheorghiu va alege calea exilului, după ocuparea României de către Armata Roşie. Din 1948 a trăit în Franţa, unde a publicat peste patruzeci de cărţi. Celebrul său roman Ora 25 a fost tradus în toate limbile. A doua şansă este cel de‑al doilea roman apărut în exil al său. Un roman mult mai elaborat decât primul, tradus peste tot în lume, care descrie realităţi româneşti tulburătoare. Un roman care se întoarce, astăzi, acasă.
„Second Hand Life – titlul iniţial al cărţii A doua şansă, titlu pe care n‑am reuşit niciodată să‑l traduc nici în româneşte, limba mea maternă, nici în franceză, limba vieţii mele de la maturitate, este prima mea carte scrisă în exil. Titlul cărţii este chiar definiţia exilatului. O carte tradusă astăzi în aproape toate limbile pământului. Ceea ce îmi place cel mai mult la această carte sunt cuvintele pe care le‑am înscris pe prima pagină şi pe care le‑am împrumutat din Talmud: «Omul a fost creat dintru început ca persoană unică, pentru ca să se ştie că oricui suprimă o singură fiinţă omenească Scriptura îi impută aceasta ca şi cum ar fi distrus lumea întreagă, şi oricui salvează o singură fiinţă omenească Scriptura îi socoteşte aceasta ca şi cum ar fi salvat lumea întreagă» (Talmud Sanhedrin, 4, 5).
Acest text din Talmud se potriveşte foarte bine tuturor cărţilor mele. El poate fi socotit o deviză a existenţei mele pământeşti. Şi poate, în acelaşi timp, să servească drept epitaf pe crucea de la căpătâiul meu.” (C.V. Gheorghiu)
„Cu o jumătate de secol înainte am scris într‑o duzină de cărţi lucruri pe care contemporanii mei abia acum dacă încep să le scrie. Dacă ar fi publicate pe o coloană mai multe capitole din A doua şansă, iar în coloana alăturată reportaje şi comentarii din ziarele de astăzi, similitudinea ar fi de‑a dreptul tulburătoare. Mi‑am îndeplinit pur şi simplu misiunea mea de poet şi de martor cu aceeaşi religiozitate cu care celebrez, ca preot, Liturghia.” (C.V. Gheorghiu, 1990)