Muzică, nu zgomot (18)

La cum sînt vremurile, nu ne mai rămîne mult pînă nu vom mai putea decît să dansăm pe ruine :D



Dar să fim optimişti, azi e poate mai bine ca mîine :) Să ne veselim pe o melodie veche evreiască născută în Bucovina.



Închei cu o dedicaţie pentru o prietenă care s-a dus să salveze lumea. În Africa :)

Cine n-are bormaşină să-şi cumpere

Mai acum cîteva zile îi dădeam dreptate lui Ilişoi. Azi, după ce zgomotul s-a mai risipit, îmi dă mîna să rîd.

Proiectul Baconsky

În presa de azi a fost lansată informaţia că ministrul de Externe Teodor Baconsky (prefer grafia uzată şi de el ca scriitor) e pe cale să facă o platformă creştin-democrată în PDL, menită să salveze partidul. Eu aş spune că mai degrabă ar putea să salveze nişte oameni politici din partid, căci PDL nu mai poate fi oprit de pe tobogan, după prea multele gafe, prostii şi ticăloşii comise.

Iniţiativa lui Baconsky ne este prezentată ca fiind agreată de Băsescu şi sprijinită de "garda veche" din partid, al cărei vîrf de lance e Blaga. Dacă este aşa, nu ştiu ce ar putea aduce nou în afara unui pospai "doctrinar". Pe de altă parte, ni se spune că există o concurenţă între grupul lui Blaga, care l-ar folosi pe Baconsky pe post de interfaţă prietenoasă, şi grupurile Elenei Udrea şi cel al "liberalilor" Preda & Macovei. O fi o luptă motivată de interese financiare, dar nu prea văd diferenţa ideologică dintre ele. Iar sugestia că Udrea ar putea reprezenta curentul "conservator" este de-a dreptul ilară.

Oricum Teodor Baconsky îşi faultează credibilitatea de la început, luîndu-şi ca tovarăşi de drum (pentru înfiinţarea unei Fundaţii Creştin Democrate, ca prim pas pentru constituirea platformei din partid) oameni de tipul lui Toader Paleologu (care s-a făcut de rîs ca ministru, cînd n-a stîrnit indignarea) sau al Sorinei Plăcintă (fostă ministreasă meteorică, mai cunoscută pentru combinaţiile sale financiare şi contribuţiile băneşti la partid).

Despre cît de tare este preocupat PDL de dezbaterile ideologice şi despre sorţii de izbîndă ai iniţiativei ministrului de Externe, vorbeşte prea bine şi Alin Fumurescu:

"Pana sa ajunga la deosebirile dintre liberalism, crestin-democratie si conservatism, intelectualii pedelisti ar trebui mai intai sa aduca partidul la doctrina simpla, dar cruciala, a bunului simt. Las la o parte absurdul unei scene i care Elena Udrea ar dezbate cu Sorina Placinta subtilele deosebiri intre crestin-democratia de sorginte continentala si conservatismul anglo-american, facand nopti albe argumentand. cu cartile-n mana, daca Locke isi merita cu adevarat reputatia de liberal. Dar orice gospodina stie ca o curatenie adevarata nu se reduce la impartirea gunoiului din casa in trei gramajoare si acoperirea lui cu petale de trandafir."

Nicolae Mărgineanu, pedepsit pentru patriotism

Dacă nu v-aţi procurat încă numărul 89 al revistei ROST, vă îndemn să o faceţi, căci aveţi ce citi.

Ediţia pe iulie a publicaţiei îi este dedicată marelui nostru psiholog Nicolae Mărgineanu, pedepsit pentru patriotism de către comunişti cu 16 ani de temniţă. Într-un interviu pe care mi l-a acordat fiul său, regizorul Nicolae Mărgineanu, acesta povesteşte prin ce a trecut în anii în care a fost lipsit de tată, cum a fost clipa revederii şi ce mărturisiri i-a făcut părintele său despre cele suferite în închisoare.
Din sumar, vă mai recomand: "Estetica Ortodoxiei", de Constantin Mihai, "Centenar Vizanty. 1945 – 1947. Un sfârşit şi un început", de Daniel Focşa, "Mislea, închisoare comunistă pentru femei", de Flori Bălănescu, "Catedrala Mântuirii Neamului, între împlinire, dileme morale şi deziluzie", de Pr. Prof. Dr. Mihai Valică, "Lumea îşi încordează muşchii", de Viorel Patrichi, şi "Pentru o politică de tip creştin (6)", de Paul Ghiţiu.
Vedeţi aici de unde puteţi cumpăra revista ROST.

Liliana Ursu: "Dumnezeu nu vrea cuvinte de la noi, vrea inima noastra"

Nascuta in 1949, la Sibiu, Liliana Ursu este poeta, prozatoare si traducatoare, mult mai cunoscuta in SUA decat in Romania. In ultimii 15 ani, de altfel, a publicat mai mult pe continentul american. Cu studii de anglistica la Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti, a lucrat multi ani in Televiziunea Romana si in Radio Romania. Intre anii 1992-1998 a fost bursier Fulbright si profesor asociat la Pennsylvania State University, profesor asociat la University of Louisville (Kentucky), la Bucknell University si poet in residence la Stadler Center for Poetry in 2003. A primit ordinul national Meritul Cultural in grad de Cavaler, in 2004. De multi ani este preocupata sa exprime credinta sa crestina in arta. Despre cum L-a "cunoscut" pe Dumnezeu am stat de vorba intr-o dupa-amiaza de iunie, in apartamentul ei din Cotroceni.

Cititi un interviu dens si plin de sens in Formula As.

Pr. Ioan-Florin Florescu: "Îl iubesc pe adevăratul părinte Iustin"

De citit, decantat, luat aminte şi, eventual, comentat, un text al părintelui Ioan-Florin Florescu, cel care, acum 12 ani era redactorul şef al unei foarte bune, dar din nefericire efemere, reviste, "Biserica şi problemele vremii", pe care a sprijinit-o şi părintele Iustin Pârvu.
Sursa scrisorii de mai jos, aici. (C.T.)

Părinte Serafim,

Felicitări pentru curajul cel bun! Ai pus problema foarte bine, dar ai procedat și mai bine prin faptul că ți-ai asumat public această poziție. Priveam și eu uluit revărsarea de rătăcire dinspre Petru Vodă, aberațiile părintelui Valica cu pretenții de analize teologice, toată isteria apocaliptică, acest armaghedon reloaded de cea mai proastă inspirație hollywoodiană - și chiar mă întrebam dacă în Biserică nu mai este nimeni care să le răspundă. Lucram și eu la un articol, n-am mai răbdat, dar văzând scrisoarea ta m-am liniștit și m-am întors la treburile mele.

Nu știu dacă îți mai amintești, la începutul anilor ’90, pe tarabele improvizate ale vânzătorilor de cărți începeau să-și facă loc niște broșuri sectare cu coperte lucioase - se vedea că nu erau tipărite la noi, care ne anunțau cu litere de-o șchioapă „armaghedonul”, „apocalipsa”, „noua ordine mondială”, „marea trădare” și, evident, apropiatul „sfârșit al lumii”. Îmi amintesc că le răsfoiam, privind ilustrațiile care înfățișau oameni politici sau lideri religioși sub chipul balaurilor Apocalipsei, îngeri luptându-se cu tancuri, oștiri de diavoli gata să dea piept cu armata americană, semne și simboluri oculte „descoperite” pe bancnota de un dolar sau pe sigla Națiunilor Unite și așa mai departe, întrucât imaginația autorilor era inepuizabilă. Mă întrebam pe atunci, cu naivitatea vârstei lipsită de experiența vieții, cât de înșelat? rătăcit? credul? trebuie să fii ca să te lași „învățat” de acești profeți moderni ai apocalipsei, în fine, cui și la ce folosește, de fapt, tot acest circ ieftin și de prost gust. Și, minunându-mă și însemnându-mă cuminte cu semnul crucii, binecuvântam în gând, încă o dată, Scripturile, patericele, cărțile Sfinților Părinți și toată învățătura sănătoasă a Bisericii care, dintotdeauna și pretutindeni în lume unde cuvântul Domnului s-a făcut auzit, i-a ferit pe oameni de rătăcire, dar și de ridicol.

Uite că au trecut de atunci doar 20 de ani și lumea noastră gustă din plin (lumea „bună”, părinte Serafim, teologi școliți, nu babele analfabete!) moda apocalipsei propovăduite pe internet, de data aceasta nu de martorii lui Iehova sau de scientologi, ci chiar de ai noștri, o nouă generație autohtonă de cyber-profeți pravoslavnici. Iată că, până la urmă, o dată cu gustul de Coca-Cola, teologii noștri de pangar au dat și de acela al armaghedonului de operetă. Ridicolul este o religie universală, fanatismul se închină pretutindeni la același dumnezeu, iar „profețiile” de peste ocean și-au găsit adepți și pe-un picior de plai, după vechiul principiu: spune-le o minciună și nu o vor crede; toarnă-le una și mai gogonată, și vor începe să aibă îndoieli; spune-le, în fine, cea mai nesăbuită minciună și o vor crede orbește.

Mă întreb și eu, ca și tine (dar, în ce mă privește, cu mai puțină delicatețe!), cum a ajuns bunul Părinte Iustin să fie târât în tot acest spectacol ridicol, cum a acceptat să fie transformat în "profetul" de serviciu al unui găști gălăgioase și ignare, din care fac parte, de-a valma, monahi girovagi, predicatori ambulanți, stiliști cinstiți, gazetari de scandal, actrițe convertite, specialiști în masonerie, interlopi pocăiți, agenți secreți și profeți ai spanacului... Ce părtășie poate fi între Părintele Iustin și aceștia? Cum au reușit tenebrele patologice să înșele lumina învățăturii sănătoase? Ce caută mărturisirea curată alături de rătăcirea fanatică?

Eu cred - dar asta este numai o teorie a mea - că din prea marea sa bunătate, din sufletul imens al Părintelui Iustin, dintr-o sfântă naivitate copilărească care crede tot ce aude. Și aude numai ce vor ucenicii lui. Iar ucenicii lui au vrut ca părintele să audă vacarmul Apocalipsei, pentru că nimic nu e mai potrivit ca sfârșitul lumii pentru a-ți asigura o audiență la public și după ce părintele nu va mai fi. Înțelegi? "Ucenicii" se gândesc la ziua de mâine. Bunăstarea lor, libertatea neîngrădită, libera voie, gloriola de mărturisitori, admirația necondiționată a credulilor și, la urma urmei, însăși toată puterea lor stă în acest "război sfânt" dezlănțuit împotriva cipurilor. Teoria conspirației e infinit mai comod de slujit decât nevoința anonimă în singurătatea chiliei.

Părintele Iustin e cea mai mare victimă a lui "666". Un război care trebuia dus cu armele societății civile a fost transformat cu bună știință într-un război duhovnicesc ridicol, de pe urma căruia cei "căzuți din har" sunt șoferii cu carnete noi, asigurații și deținătorii de pașapoarte. Nu mai stă nimeni să te asculte, ridicolul a pus capăt oricăror explicații. Am fi avut mult mai mult de câștigat, poate inclusiv sprijinul clasei politice și al organizațiilor civile, dacă "apocalipsa" n-ar fi fost amestecată în discursul contra cipurilor. Dar cum mai poți să creditezi îndoielile de bun simț și avertismentele lucide când monahul care și-a asumat rolul de purtător de cuvânt al părintelui Iustin apare la televizor și declară senin că... pământul nu se învârte?

Poate că asta e singura scădere pe care i-o găsesc părintelui Iustin (deși, cine sunt eu ca să judec?): nu și-a format ucenici, urmași pe măsura sa duhovnicească. I-a scăpat din mână, s-a încrezut în buna lor credință, le-a supraestimat discernământul. Nu vreau să spun că ucenicii Părintelui sunt reprezentați doar de grupusculul apocaliptic gălăgios și vizibil, eu însumi cunosc, dar mai degrabă dintre laici, oameni deosebiți care s-au format spiritual în duhul Părintelui, dar care rămân în umbră și în ascultare, în timp impostorii se îngrămădesc în lumina reflectoarelor sau în comentarii anonime pe net. Știu și faptul că la Petru Vodă sunt monahi și monahii de a căror dăruire, față de Dumnezeu și față de aproapele, nu sunt eu vrednic să vorbesc - aceasta este tot lucrarea Părintelui. Dar ce folos, dacă ultimul său cuvânt în lume se face auzit prin gurile strâmbe ale unor rătăciți? Ce folos, dacă internauții anonimi alcătuiesc în numele lui afișe de afurisenie și i le lipesc pe ușa chiliei? Acesta e adevărul, ucenicii i-au luat-o înainte, l-au îmbrobodit cum au vrut.

Parcă le-ai turnat spirt pe rană vie, așa au sărit acești "apostoli" ai apocalipsei RFID. Te-au umplut de ocări, de minciuni, ți-au preluat articolele trunchiindu-le, te-au pus la psaltire și, dacă ar putea, te-ar pune pe rug, dar binecuvântat este cel care rabdă pentru cuvântul Domnului. De unde se vede nu dragostea lor în a-l apăra pe Părintele Iustin, cât conștiința care-i vădește și mustră într-ascuns, dar și mândria drăcească de a nu accepta nici o critică, nici o mustrare, nici o întrebare, nici o îndoială în privința lor...

L-am iubit foarte mult pe Părintele Iustin și încă îl mai iubesc, dar îl iubesc cu o dragoste veche, păstrându-i în suflet amintirea înțelepciunii lui. Părintele Iustin al meu nu este cel din filmulețele postate pe youtube, nici cel din comunicatele semnate de diverși ucenici în numele lui (oare pe câte din acestea le-a citit cu adevărat Părintele?) și nici "duhovnicul neamului" proclamat de pravoslavnicii digitali și cyber-ortodocșii isterizați. Refuz să cred că bunul, înțeleptul și blândul părinte Iustin ar putea să-i spună unui diacon să-și lase nevasta doar pentru că are pașaport "cu cip", sau să-i alunge de la Liturghie pe preoții cu carnete noi de conducere, ori să nu-i primească sub patrafir pe credincioșii amărâți, care numai de grija "cipului" nu mai pot ei astăzi, când n-au o pâine să o ducă acasă la copii. Refuz să cred că Părintele Iustin a lăsat ca pe ușa chiliei lui să fie afișată o listă a cărților interzise copiilor, pe care am văzut-o cu ochii mei, și în care Aventurile Baronului Munchausen era trecută la index. Refuz să cred că l-am auzit cu urechile mele, chiar într-unul din filmulețele postate aiurea, spunând că vremurile comunismului au fost mai ușoare decât cele de astăzi - tocmai el, un om care a purtat crucea temniței sub osânda comuniștilor, să spună asta, nouă, unui neam călcat în picioare de comuniști, unui neam care și-a pierdut identitatea, demnitatea, discernământul, credința, elitele tocmai sub tăvălugul vremurilor comuniste...

În fine, refuz să cred că Părintele meu Iustin este unul și același cu bătrânul duhovnic care joacă rolul principal în această de prost gust "divina comedie" a cipurilor, în acest coșmar internautic care se livrează credulilor pe post de învățătură de credință.

Părintele Iustin al meu nu e acesta! Bătrânul care apare pe youtube i-a furat doar numele și chipul, iar "ucenicii" apocalipsei vorbesc, cu siguranță, în numele altui personaj. Dacă ar fi fost chiar el, Părintele Iustin cel adevărat ne-ar fi învățat, cu smerenia lui, că nu există, în primul rând, un "duhovnic al neamului". Neamul are o credință, o limbă, o Biserică, neamul are păstori, sfinți, eroi, regi și conducători, dar nu are un duhovnic. Nimeni, niciodată nu a pretins să vorbească și să fie ascultat ca duhovnic al unui neam întreg. Duhovnicul, - ne-ar fi învățat adevăratul Părinte Iustin -, are fii și fiice, pe care-i cercetează sufletește în taina chiliei sale, potrivit nevoilor, căderilor și suferințelor fiecăruia, iar nu pe internet, în gura mare, sub blițurile camerelor de luat vederi. Duhovnicul i-ar fi mustrat pe ucenicii care scriu și proclamă în numele său "Părintele Cutare să fie garantul uniunii noastre", învățându-i că garantul uniunii de credință nu poate fi decât Biserica. Părintele Iustin știe că învățătura de credință este sarcina și datoria Bisericii și a ierarhilor ei, nu a unui duhovnic, oricât de luminat ar fi acesta. Părintele cunoaște foarte bine patericele și viețile sfinților, știe că oricine, chiar și cel mai mare nevoitor, mărturisitor sau sfânt, poate cădea, iar căderea aceluia e cu atât mai mare cu cât vine din "ispita cea de la dreapta".

Dacă ar fi fost chiar el, viteazul Părinte Iustin nu s-ar fi speriat niciodată de carduri, cipuri și coduri de bare, nici n-ar fi îngrozit turma cerându-i să-și lase casele și să o pornească pe drumuri, pentru că el știe foarte bine cuvintele Domnului, cu care nu o dată s-a mângâiat în anii de prigoană: "Nu te teme, turmă mică!", "Bucurați-vă!", "Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!", "Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați!".

Dacă ar fi fost chiar el, ceea ce eu, repet, nu cred, Părintele Iustin nu ar fi avut nevoie de dogmatica abia silabisită de un teolog sau altul care să-l învețe pe el despre sfârșitul lumii, pentru că el, părintele, știe pe de rost Scriptura, care spune că de ceasul acela nimeni nu știe, că se vor ivi proroci mincinoși care vor căuta să sperie lumea, că vor vorbi în numele Domnului oameni pe care El nu i-a cunoscut niciodată. Adevăratul Părinte Iustin a văzut și a auzit multe la viața lui, pe el nu-l duci de nas cu una, cu două, el le-ar fi spus "apostolilor" de azi ai armaghedonului că ceea ce propovăduiesc ei, sfârșitul iminent al lumii, dictatura guvernelor, teoria conspirației sunt basme și exagerări care apăreau încă de acum 30-40 de ani în broșurile martorilor lui Iehova și ale altor sectari, că industria de filmulețe cu 666 de pe internet e fabricată în laboratoarele acelorași sectari care, de-a lungul istoriei, au anunțat nu o dată sfârșitul lumii, îmbogățindu-se de pe urma naivilor care și-au vândut proprietățile pe nimic și s-au refugiat prin păduri așteptând venirea lui Mesia, în fine, că duhul cel bun, duhul adevărului nu propovăduiește în acest chip, nu acesta e glasul Sfinților Părinți, nu acesta e duhul Ortodoxiei. Părintele Iustin, dacă ar fi fost el, ne-ar fi întrebat nu dacă avem carnete de șofer cu cip, ci dacă îl mai avem pe Hristos în inimi, dacă ne-am împărțit pâinea cu cel flămând, dacă am îmbrăcat un sărac, dacă ne mai rugăm, dacă ne mai iubim aproapele necunoscut, dacă ne mai e rușine măcar de noi înșine, dacă ne mai gândim la moarte - și abia atunci, aflând care e măsura noastră duhovnicească ar fi putut, nu să ne sperie cu sfârșitul lumii, ci să ne mustre cu cuvintele Domnului: "Pocăiți-vă!".

Părintele Iustin cel adevărat are darul discernământului, al dreptei socotințe, plus că are mereu un înger cu el, care l-ar fi avertizat că, în aceste vremuri, ispita cea mai mare nu sunt cipurile, ci dezbinarea Bisericii, compromiterea ierarhilor, strecurarea neîncrederii în preoți și alte asemenea lucrări drăcești. Îngerul i-ar fi arătat negreșit părintelui pe cei care, îmbrăcați în blănițe de oi croite după stilul vechi, au găsit în denunțarea urgentă a apocalipsei un excelent prilej de a denunța Biserica dreptmăritoare și ierarhii ei. E clar că adevăratul părinte Iustin, binecuvântat fiind el cu dreaptă socotință, nu și-ar fi lăsat ucenicii să piardă vremea cu afișe anti-cip și broșuri cu 666, ci i-ar fi pus la treabă, de pildă să traducă Sfinții Părinți, să scoată la lumină tezaurul învățăturii ortodoxe, i-ar fi învățat să poarte nu insulte și blesteme, ci polemici teologice cu intelectualii potrivnici Bisericii, iar noaptea, noaptea nu i-ar fi lăsat pe computere să smintească lumea cu spaime eshatologice, așa cum un părinte bun nu-și lasă copiii să piardă vremea pe calculator, ci i-ar fi pus pe toți la rugăciune, la slujbe, la psaltiri - este oare o armă mai puternică împotriva diavolului și a lucrării sale?

Dacă ar fi fost chiar el, ascultătorul și duhovnicescul Părinte Iustin nu ar fi îngăduit ca de la amvonul bisericii sfințite de arhiereu să fie ponegrit chiar arhiereul, sau dacă ar fi auzit așa ceva, ar fi ieșit din strană și ar fi amintit imediat cuvintele Părinților, "unde e episcopul, acolo e și Biserica", pentru că sminteala, neîncrederea, judecata nu trebuie semănate din amvon. Adevăratul Părinte Iustin n-ar fi crezut în șoaptele colportate de unii sau alții, în zvonurile iscate din cine știe ce tenebre, ci s-ar fi întrebat în adâncul inimii sale: știu eu că acesta e adevărul? pot eu să jur înaintea altarului că arhiereul meu e vândut? știu eu frământările și răspunderile unui arhiereu în aceste vremuri grele, știu eu planul și lucrarea lui Dumnezeu prin episcopul său, sunt eu pus să judec Sinodul? Dar mai ales, adevăratul Părinte Iustin și-ar fi spus: eu pot să am îndoieli, eu pot să mă las ispitit, dar am oare dreptul să-i ispitesc pe aceștia mai mici de lângă mine? Pot oare să-i târăsc și pe ei în starea aceasta infernală a neîncrederii, a spaimei, a bănuielilor, a disperării? Pot să le spun să nu-și mai creadă păstorii care au carduri cu cip, să lase bisericile pentru că sunt frumoase, dar nu mai au har? Pot să-i spun celui care nu se duce la examenul de titularizare pentru că a auzit de la ucenicii mei că foile de concurs sunt ștampilate cu un cod de bare, foarte bine, nu te du, rămâi fără slujbă, lasă că are Domnul grijă de nevasta și de copiii tăi? Pot să-l numesc "căzut din har" pe fratele meu, preotul de parohie, doar pentru că se folosește de un card cu cip? Pot să-mi asum acest rol de profet al unei apocalipse anunțate prin youtube?

"Nu pot", răspunde adevăratul Părinte Iustin la toate aceste întrebări și la atâtea altele nerostite. Știu eu că așa răspunde, am și eu îngerul meu care mă învață (deși, ca un păcătos ce sunt, nu-l ascult tot timpul).

"Eu nu pot. Să propovăduiască bătrânul acela, care mi-a furat chipul și numele, cât o vrea armaghedonul și apocalipsa, neîncrederea și spaima, neascultarea și răzvrătirea. Eu o să le spun că Biserica lui Hristos nici porțile iadului nu o vor birui. Că sunt vremuri grele, dar că nu trebuie să ne pierdem speranța. Că vor veni vremuri și mai grele, dar Hristos este cu noi. Că atunci când ni se amenință drepturile duhovnicești trebuie luptat cu arme duhovnicești, dar când ni se amenință drepturile civile, trebuie luptat cu arme civile. Că de Hristos nu ne pot despărți nici cardurile, nici cipurile, așa cum nu ne despart laptopurile sau telefoanele mobile. Că războiul duhovnicesc nu este cu codul de bare, ci cu păcatele noastre, mai ales cele ale acestui timp - nepăsarea, lăcomia, desfrânarea, invidia. Că rămân în Biserica aceasta și cer tuturor să rămână în Biserica aceasta și în ascultare de ierarhii ei, pentru că, și atunci când ierarhii greșesc, și atunci când fac bine, dreptatea și adevărul se vădesc tot în această Biserică, așa cum s-a arătat în toată istoria ei. Că, la urma urmei, mai bine să mă înșel în Biserică și cu Biserica împreună, decât să am dreptate în afara ei."

Iată de ce, frate Serafim, spun că îl iubesc pe adevăratul părinte Iustin. Cine altcineva ar mai putea spune cu atâta credință aceste cuvinte: Mai bine să mă înșel în Biserică și cu Biserica împreună, decât să am dreptate în afara ei. Fie și numai pentru aceste cuvinte, pentru această credință mărturisită cu smerenie și speranță - și tot este destul pentru ca Hristos să se milostivească de noi și să ne îndrepte pe calea cea bună.

Dar m-am întins destul pentru un simplu mesaj pe e-mail, mai ales că l-am scris dintr-o suflare, chiar dacă nu sunt sigur că am spus totul. M-am și aprins, am fost probabil și nițel patetic, dar îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să spun ce am de spus. Spun pe față, pentru că, la fel ca și tine, nici eu nu am nimic de ascuns. (Mă gândesc chiar că ar trebui făcut ceva, o regulă, - măcar pentru aceia dintre noi care ne regăsim în demnitatea și responsabilitatea de persoane, nu de nick-name-uri- , ca toate comentariile anonime să fie interzise. Atât opiniile, cât și înjurăturile trebuiesc asumate. Cyber-pravoslavnicii care "luptă" la adăpostul anonimatului ar trebui să-și aducă aminte că mărturisitorii credinței nu o "dădeau anonimă", vorba lui Caragiale).

Am încercat să postez acest mesaj în secțiunea de "comentarii" la scrisoarea către ÎPS Teofan, dar nu am reușit. Așa că, deși ți-am scris în particular, poți să faci public acest mesaj, dacă vei găsi de cuviință. În fond, e o mărturie în plus, îl consider un apel la discernământ către toți cei care se simt într-un el sau altul părtași la viața Bisericii.

Ioan-Florin Florescu, preot

Muzică, nu zgomot (17)

Imagini

Mi-e dor de Croaţia. Sau poate numai de ce-am simţit cînd am fost prima oară acolo, acum aproape trei ani, pe urmele istroromânilor.

O iniţiativă canadiană de salvare a Roşiei Montana

via A treia forţă

În atenţia d-lui ministru Hunor Kelemen

REAMINTIND că în urma iniţierii unei serii de acţiuni judecătoreşti de către reprezentanţi ai societăţii civile din România (Alburnus Maior), Certificatul de Descărcare de Sarcină Arheologică nr. 4 a fost anulat irevocabil de către tribunalele româneşti şi că firma Gabriel Resources / RMGC, „deţinătoarea“ licenţei de explorare şi exploatare a zăcământului aurifer de la Roşia Montană, intenţionează să solicite Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional un nou certificat, care să-l înlocuiască pe cel anulat de instanţele judecătoreşti;

REAMINTIND că o serie de acţiuni judecătoreşti au fost iniţiate de reprezentanţi ai societăţii civile din România (Alburnus Maior) la tribunalele româneşti pentru suspendarea şi anularea Certificatului de Descărcare de Sarcină Arheologică nr. 5, care este o compilaţie a celor patru certificate de descărcare anterioare, şi că instanţele judecătoreşti nu s-au pronunţat încă asupra acestor acţiuni;

REAMINTIND că fără acest certificat de descărcare de sarcină arheologică Gabriel Resources / RMCG nu poate începe activităţile de exploatare a unei noi mine la Roşia Montană;

ŢINÂND CONT de argumentele experţilor în chestiunea zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană, şi în special ale prof. dr. Ioan Mârza, de la Catedra de Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, care în calitatea sa de:
– profesor universitar cu o autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional, în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-a cercetat şi vizitat de nenumărate ori în ultimii 50 de ani),
– conducător al unei excepţionale teze de doctorat pe această temă,
– referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică similară,
– îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă despre acest celebru zăcământ,
– cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană
– şi totodată un bun român,
afirmă: „acordarea avizului de exploatare ar fi o greşeală catastrofală, deoarece în inconştienţa noastră ne-am distruge cel mai de preţ argument istoric al latinităţii poporului român, ilustrat prin lucrări miniere bine conservate (subterane şi de suprafaţă), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar dacice (la suprafaţă), dar în mod cert, romane (galerii romane trapezoidale săpate cu dalta şi ciocanul)“;

ŢINÂND CONT că, în ciuda unor programe de prevenire a degradării siturilor arheologice (Preventative Archaelogical Programs) anunţate de firma Gabriel Resources / RMCG, exploatarea zăcământului de aur din masivele vulcanice Cetate şi Carnic, preconizat a fi integral valorificat, ar duce la distrugerea totală a acestor surse geologice devenite geoarheologice (vechi galerii romane şi medievale care străbat aceşti munţi);

SUBLINIIND că aceste galerii şi lucrări miniere reprezintă un obiectiv de patrimoniu de o valoare arheologica inestimabilă;

SUBLINIIND că dintre artefactele arheologice (unelte de minerit, obiecte specifice vieţii şi activităţii minerilor şi familiilor acestora din perioadele antică, medievală şi modernă, cimitire, stele funerare etc.) doar o infimă parte poate fi recuperată şi expusă în muzee (majoritatea dispărând sub puterea şi colţii excavatoarelor);

EVIDENŢIIND că, în alte ţări, existenţa unui obiectiv de patrimoniu cu o valoare adesea mai mică decât aceea a Roşiei Montane reprezintă un motiv suficient pentru respingerea oricărui proiect care ar pune în pericol obiectivul istoric, chiar dacă proiectul ar putea presupune beneficii economice;

SUBLINIIND că un proiect cu consecinţe fatale pentru un obiectiv de patrimoniu naţional şi universal de valoarea celui de la Roşia Montană nu ar trebui să fie aprobat nici în România numai pe baza calculului economic;

LUÂND ÎN CONSIDERAŢIE, totuşi, argumentul economic şi
– acceptând ca realistă suma de 4 miliarde $, reprezentând posibile beneficii pentru România, anunţată de Gabriel Resources / RMCG, subliniem că ele nu reprezintă decât 200 $ pe locuitor pentru întreaga viaţă, de 18 ani, a proiectului, sau 11 $ pe an pentru fiecare român;
– subliniem de asemenea că, conform condiţiilor contractuale actuale, Statul Român va începe să încaseze redevenţe (royalties) numai la aproximativ 3 ani de la aprobarea proiectului; în plus, aceste redevenţe nu sunt calculate în funcţie de preţul aurului, cum se întâmplă în alte cazuri de proiecte similare;
– subliniem de asemenea că eventualele dividende vor începe să curgă abia după 6 ani de la demararea proiectului, adică din 2016, în cazul în care operaţiunile din cadrul proiectului ar începe anul acesta;
– evidenţiem de asemenea că despre exploatarea propriu zisă a aurului s-ar putea vorbi abia după 30-36 de luni de la demararea operaţiunilor şi că în următorii 2 ani de după aceea toate fluxurile monetare disponibile vor fi alocate lui Gabriel Resources, pentru rambursarea investiţiilor de 1 miliard $ făcute înainte şi după aprobarea proiectului; acesta este o practica neuzuală în proiecte industriale;

SUBLINIIND că cele 19 miliarde $ pentru o perioadă de 18 ani, estimate de o firmă de consultanţă care lucrează pentru Gabriel Resources / RMGC drept contribuţie a proiectului Roşia Montană la Produsul Naţional Brut al României, sub formă de „activităţi directe, indirecte şi stimulatoare pentru alte activităţi economice“ nu reprezintă o prognoză sau o obligaţie, ci o estimare standard a efectului multiplicator al oricărei activităţi economice. Aceasta este o practică de marketing uzuală atunci când se doreşte convingerea unui public reticent la beneficiile unui proiect.

REAMINTIND că 66% din populaţia României, conform unui sondaj IMAS Marketing and Sondage din aprilie 2009, este de acord să se interzică folosirea cianurilor în sectorul minier din România (eşantion: 1249 de persoane, cu o marjă de eroare de 2,8%) şi numai 8,2% acceptă folosirea acestora, ceea ce echivalează cu o opoziţie larg majoritară la proiectul Roşia Montană (deoarece singura exploatare economică posibilă a unei mine de aur este cea pe baza de cianuri);

REAMINTIND că Academia Română, Biserica Ortodoxă Română, peste 40 de organizaţii civile, culturale şi din domeniul protecţiei mediului, numeroase personalităţi româneşti şi străine precum şi multe milioane de români s-au pronunţat împotriva proiectului Roşia Montană;

SUBLINIIND că UNESCO, prin organismul său, Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) a luat în octombrie 2008 o poziţie oficială în favoarea Roşiei Montana, declarând-o „potenţial Sit al Patrimoniului Mondial, întrucât este o aşezare minieră excepţională“; ICOMOS cere autorităţilor române „să intervină de urgenţă pentru a asigura protejarea acestui sit“ şi „să evalueze importanţa lui culturală, istorică, arheologică, arhitecturală, etnografică şi spirituală în contextul patrimoniului cultural al Europei şi al lumii“ (ICOMOS – 16th General Assembly of ICOMOS, Quebec, Canada 30 septembrie – 4 octombrie 2008);

PRECIZÂND că petiţia noastră dă curs invitaţiei la dialog lansată de Ministrul Economiei tuturor celor preocupaţi de proiectul Roşia Montană;

NOI, SEMNATARII ACESTEI PETIŢII, AFIRMĂM CU TĂRIE că Guvernul României trebuie să se opună proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană.

În mod concret, solicitam ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea unui nou Certificat de Descărcare Arheologică solicitat de firma Gabriel Resources / RMGC pentru înlocuirea Certificatului de Descărcare Arheologică nr. 4, anulat irevocabil de instanţele judecătoreşti din România;
Solicităm, de asemenea, ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea oricărui alt document sau aviz ce ar permite începerea operaţiunilor de construcţie şi de exploatare a unei noi mine la Roşia Montană.
Solicităm ferm colaborarea autorităţilor române cu UNESCO şi organismele sale, pentru evaluarea sitului Roşia Montană (Alburnus Maior) în vederea nominalizării lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.

Va rugam să sprijiniţi această petiţie. Vă puteţi manifesta sprijinul semnând petiţia AICI sau AICI.

Avva Teofil Bădoiu a trecut la Domnul

via Ionuţ Trandafirescu

Avva Teofil, Starețul Mănăstirii Slănic – Argeș, a trecut la Domnul, aseară, în jurul orelor 21.00. Bătrînul duhovnic, Arhimandritul Teofil, era una dintre cele mai importante figuri duhovnicești din Județul Argeș și nu numai.
Înmormîntarea va avea loc marți, 20 iulie 2010.
Veşnica lui Pomenire! Dumnezeu să-l ierte!

"L-am văzut duminică (28 februarie 2010 – nota mea), după Sfînta Liturghie, în chilia Sfinției Sale. Ne-a binecuvîntat cu o mînă moale dar caldă, ușoară, ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Și-a cerut iertare la noi nevrednicii, că se ridica mai greu de pe pat, “în capul oaselor – pentru că nu mai este tînăr”. Anul acesta împlinea 85 de ani! Așa ne-a spus într-un an la aniversare – cînd era mai în putere și ne mai mîngîia după Sfînta Liturghie cu amintiri din viața sa și cu sfaturi duhovnicești – cînd credincioșii cu toată dragostea i-au urat ani mulți cu sănătate: “Iubiții mei! Nu vă uitați la mine că sunt bătrîn și cu un picior în groapă? Mie “La mulți ani!” îmi trebuie? Cînd vă rugați pentru nevrednicul de Teofil, să vă rugați să îi dea Dumnezeu răbdare și mîntuire, ca așa, cu rugăciunile frățiilor voastre, S-o îndura și de mine!”

- mărturisire de Constantin Vasiliu

Pr. Mihai Valică intervine în discuţia despre documentele biometrice

Am primit de la pr. Mihai Valică mesajul de mai jos, pe care, cu încuviinţarea sfinţiei sale, îl fac public, alături de un articol pe subiectul actelor de identitate biometrice:

"Intrucat s-a inteles exagerarea afiselor smintitoare de la Petru Voda, legate de actele biometrice si la porunca Parintelui Justin au fost date jos, doresc sa fac cateva precizari pentru dohovnicii care spovedesc persoane care cu stiinta sau nestiinta au primit documentele biometrice.

Principiul iconomiei trebuie sa primeze si dragostea fata de penitent sa fie temelia Spovedaniei. Se cere ravna fata de Hristos si invatatura Bisercii, dar cu pricepere si multa intelepciune, pentru a nu face rana si mai adanca.

Taina Spovedaniei reprezinta "Tribunalul iertarii" si nu al condamnarii si de aceea trebuie sa dam solutii de vindecare si nu sentinte de condamnare si de excludere fata de penitent.

Pastorii duhovnicesti daca au multa dragostea fata de penitent vor fi inspirati si indrumati de Duhul Sfant. Altfel vor lucra doar condusi de propriile pareri, fixatiilor teologice si inversunarilor personale si se vor substitui astfel, dreptatii si bunatatii lui Dumnezeu.

Deci sa exercitam Sf. Taina a Spovedaniei ca mijlocitori si impreuna lucratori cu Hristos si Duhul Sfant si nu in locul lui Hristos si a Sf. Duh.

Cei care nu sunt duhovnici sau pastori sufletesti, in cazul de fata, li se potrivesc cuvintele Sf. Parinti: daca esti oaie nu te pune in locul pastorului! Daca te faci pastor oaie fiind, talibanizezi si transformi Biserica in inchizitie morala si nu o lasi sa fie Spital Duhovnicesc si mijloc de indumnezeiere.

Cu dragoste frateasca in Hristos Domnul si Mantuitorul nostru,
Pr. Mihai Valica"

-------------------------------

UN POSIBIL RĂSPUNS DAT CREŞTINILOR CARE AU ACCEPTAT
ACTE DE IDENTITATE BIOMETRICE

1. Precizări teologie despre actele biometrice în contextul Sf. Spovedanii

Cei ce au acceptat actele biometrice este greu de spus că au căzut din har ori s-au lepădat de Hristos, deoarece ei nu au primit pecetea antihristică, ci au dat dovadă de puţină credinţă faţă de profeţiile din apocalipsă şi trebuie canonisiţi pe măsură.

Actualmente creştinii doar sunt „testaţi” prealabil şi nu pecetluiţi de forţele oculte, care doresc să evalueze vigilenţa creştină, rezistenţa lor la insistenţele acestora şi cât sunt creştinii de atenţionaţi şi avizaţi de lucrarea lui antihrist. Confruntarea finală va fi grăbită sau întârziată în funcţie de nepregătirea sau pregătirea duhovnicească a omului în lupta cu antihrist.

Cred că acţiunea în sine de punere în practică a catagrafiei biometrice, precum şi documentele biometrice reprezintă doar o etapă pregătitoare venirii lui antihrist.

Nu trebuie pus semnul egal între un paşaport biometric şi numărul 666, care este pecetea finală destinată celor căzuţi. (Apocalipsa 13, 8) Cine va accepta cu uşurinţă actele biometrice, fără să opună o rezistenţă morală, acela va primi cu aceeaşi uşurinţă si pecetea în vremurile de apoi.

2. Dileme canonice şi pastorale

Cum trebuie îndrumaţi pastoral cei ce din neştinţă sau cu bună ştiinţă au primit actele biometrice?

Creştinii trebuie să fie îndrumaţi duhovniceşte să renunţe de bună voie la actele biometrice ca un exerciţiu spiritual de pregătire pentru confruntarea cu forţele răului în zilele de apoi şi nicidecum pedepsiţi de duhovnici cu asprime, ca şi când aceştia au primit deja pecetea antihristică.

Este o eroare teologică şi pastorală gravă, şi putem duce în derizoriu sau minimaliza profeţia ioaneică din Apocalipsă 13-14 dacă procedăm altfel.

Trebuie de asemenea să-i atenţionăm pe credincioşi, cu mult tact pastoral şi cu înţelepciune duhovnicească, despre scopul final al acestei acţiuni, care va condiţiona existenţa omului de supunerea oarbă şi discreţionară de o persoană, de un sistem sau de o ideologie totalitară, aşa cum este profeţit în Apocalipsa 13-14.

Momentan trebuie să vedem acţiunea actelor biometrice ca o fază premergătoare venirii lui antihrist iar răspunsul nostru şi atitudinea noastră să anticipeze fermitatea angajării noastre în vederea respingerii ofertei lui.

Aşa cum soldaţii fac armată şi instrucţie înainte de a se pregăti de război, tot aşa şi

creştinii au datoria morală de a se instrui duhovniceşte întrucât „... i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul”(Apocalipsa 13,7). Cine se instruieşte va şti să lupte şi va reacţiona ca atare, cine refuză, va pierde.

Din această perspectivă apare o dilemă atât de partea duhovnicului cât şi de partea penitentului. Care trebuie să fie poziţia duhovnicului faţă de cei ce minimalizează sau nu cred în pericolul moral al cipurilor sau nu se pregătesc în vederea instrucţiei duhovniceşti în confruntarea cu antihrist şi cu slujitorii înainte mergători ai acestuia?

Întrucât nu sunt canoane privitoare la actele biometrice, duhovnicul va trebui să cântărească bine lucrurile şi să-l ajute pe penitent să înţeleagă gravitatea lor şi nicidecum să îl descumpănească pe acesta îndemnându-l la părăsirea soţului sau a soţiei, dezicerea de familie sau alte atitudini extreme de excludere de la viaţia liturgică a Bisericii. Să-l îndrume duhovniceşte spre spovedanie deasă, rugăciune, citirea Sf. Scripturi, post etc. şi să-l convingă să renunţe la actele biometrice din câteva motive evidente din punct de vedere civic şi religios:

a. că introducerea cipurilor biometrice este, fără îndoială, un scandal, o jignire şi o umilinţă adusă persoanei umane. Sub nici o formă neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie pe fondul unui fanatism religios, ci, mai întâi de toate, ca o reacţie de apărare împotriva unei înregimentări electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect.

b. refuzul lor este o probă vie a credinţei concrete şi o mărturisire vie a statornicităţii sale faţă de provocările viitoare ale epocii antihristice;

c. dacă este în stare să renuţe la o acţiune care prefigurează epoca de sclavie totală, va fi capabil să facă la fel şi în faţa pecetluirii, dacă înaintează şi se întăreşte duhovniceşte, întrucât „cine este credincios în puţin va fi credincios şi în mult”.

Dilema duhovnicului constă în complexitatea definirii penitentului care a primit actele biometrice: ca apostat, ca neascultător de sfaturile duhovnicului sau ca necredincios? Apostazia este lepădarea conşientă de Hristos şi de dreapta credinţă. Se leapădă oare sau este într-o cădere duhovnicească cel ce primeşte actele biometrice? Greu de spus însă iată câteva canoane care ne pot ajuta şi îndruma în actul vindecării pastorale. Restul lucrează, ne îndrumă şi ne inspiră cu prisosinţă Duhul Sfânt dacă nu ne mândrim şi credem că doar noi avem soluţia salvatoare:

„Harul şi împăcarea (cu Biserica) să nu se refuze... apostaţilor care se pocăiesc şi se convertesc la Dumnezeu”. 45 Cartag.

„Duhovnicul să dea fiecărui penitent doctoria duhovnicească potrivită păcatelor săvârşite de acesta”: 1, 8 Grig. Nyssa; 102 VI; Ioan Hrisostom. Îndrumări adresate duhovnicilor.

„Să nu divulge păcatele ce i-au fost mărturisite în Taina Spovedaniei”. 34 Vasile cel Mare; 28 Nichifor Mărt.; 132 Cartagina. „Să se oprească de la Sf. Cuminecătură, dar să nu interzică intrarea în biserică celor ce mărturisesc păcate grele, ascunse”. 28 Nichifor Mărturisitorul. Dacă se leapădă să se împărtăşească cât de repede.

“Să procedeze cu chibzuinţă cu cei ce, de bunavoie, îşi mărturisesc păcatele”. 30 Nichifor Mărturisitorul.

„Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega şi dezlega să cerceteze cu multă băgare de seama pe cei păcătoşi şi să le dea astfel de epitimii, care îi aduc cu cât mai multă uşurinţă şi siguranţă la calea binelui”. 102 VI.

„Să fie în conformitate cu păcatele săvârşite şi mărturisite de penitent“. 1 Grig. Nyssa.

“Episcopul are dreptul să mărească sau să micşoreze epitimiile, precum şi să graţieze pe penitenţii care se căiesc sincer de păcatele lor”. 121; 16 IV; 102 VI; 2, 5, 7 Ancira; 6, 43 Cartagina; 2, 54, 74, 84, 85 Vasile cel Mare; 4, 5, 7 Grig. Nyssa; 3 Atanasie cel Mare; 3 Ioan Postnicul.

3. În loc de concluzie

Întreaga noastră viaţă personală trebuie trăită în dragoste şi vigilenţă creştină la toate nivelurile vieţii cotidiene, fără preocupare exagerată doar pe aspectul evidenţei biometrice. Fixarea exclusivă pe această acţiune precum şi canoanele disproporţionate şi descurajante date penitenţilor ar însemna căderea în capcana celui rău.

A reduce şi a identifica pecetea lui antihrist doar în jurul sau chiar cu cipurilor biometrice, adică tocmai pe diavol care se neagă mereu pe sine şi care se ascunde permanent în „marele anonim prin excelenţă” şi se disipează mereu în generalităţi, în „legiune” (Marcu 5, 9), ne poate duce în eroarea de a ne concentra numai pe aspectul numeric al lui antihrist şi de a-i minimaliza acţinea diabolică doar la actele biometrice. Or, noi ştim, că de la creerea lumii, ne duce în ispită zi de zi şi de aceea ne rugăm să ne izbăvească de cel viclean.

Prin înregistrarea şi prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic, întrucât chipul şi asemănarea omului cu Dumnezeu - Imago Dei - rămân intangibile. Omul se poate reduce sau degrada doar din punct de vedere al demnităţii teologice şi umane, deci moral şi civic de la imago Dei la un simplu număr sau cip electronic prin înscrierea într-o evidenţă biometrică, întrucât cel care nu va figura într-o bază de date biometrice nu există; adică practic el nu va exista din punct de vedere social potrivit sistemului actual de evidenţă a populaţiei. Este mai mult o cădere din drepturile sale civile şi un atac asupra conştiinţei creştine decât o cădere din har. Căderea din har se face atunci când te lepezi conştient de Hristos şi de dreapta credinţă, precum şi prin păcate grele de moarte. Să ne păzească Bunul Dumnezeu!

Doamne Iisuse Hristoase, fii cu noi, şi Duhule Sfinte, inspiră-ne şi ne îndrumă în actul vindecării penitentului, de dragul iubirii lui Dumnezeu Tatăl, pentru noi oamenii!

Pr. dr. Mihai Valică

Catedrala Îngropării Neamului

de Alexandru Racu

Daca cei 20 de milioane de romani ortodocsi care se declara ca atare in sondaje ar da fiecare cate cinci euro, s-ar strange suta de milioane de euro de care are nevoie P.F. Daniel pentru inaltarea catedralei. Pentru asta ar fi nevoie insa atat de un apel cu adevarat parintesc, daca nu chiar de un patriarh cu carisma, cat si de un popor ortodox nu doar din punct de vedere nominal. Nu stiu cat s-ar strange cu un apel parintesc. Cert este ca, atat bunul simt, in conditiile in care pensionarii plang cu reteta in mana in fata farmaciilor din Romania anului 2010, cat si autenticul realism propriu unui veritabil spirit chivernisitor, ne impun sa operam cu ceea ce putem sa strangem in mod concret. Adica sa ne facem catedrala pe masura credintei concrete a poporului roman, nu pe masura abilitatilor manageriale ale masinariei din deal. Altminteri, este completamente penibil sa numesti catedrala, "catedrala mantuirii neamului", in conditiile in care neamul nu se sinchiseste sa dea cinci euro de caciula.

Tot astfel, daca, pe de o parte, lipsa spiritului duhovnicesc pare sa fie asumata pe fata de catre administratia patriarhala, pe de alta parte, chiar si genul de realism pe care il propovaduieste aceasta din urma imi scapa. Se spune ca nu avem bani, statul nu ne da, deci trebuie sa facem imprumut la banca; apoi o sa facem colecta de urgenta ca sa nu platim dobanzi mari, sau, Doamne fereste, sa ne trezim si cu niste executari silite (Voronetul, Sucevita?). Ce ne garanteaza ca banii pe care nu putem sa-i strangem acum, o sa putem sa-i strangem, si in timp util, atunci cand o sa ne fugareasca creditorii? Poate doar un plan sistematic cincinal, cincisprezecinal de tuns oaia (preotimea), asa cum a tuns Ceausescu turma mioritica in anii 80' ca sa achite datoria externa a Romaniei, in parte facuta si pentru Casa Poporului, langa care va fi asezata noua catedrala. Dar poate ca intre timp s-o prapadi si oaia saraca, sau si-o iesi din minti. Nu este mai realist sa nu te bagi in datorii daca nu stii daca vei avea cu ce sa le platesti? « Cine dintre voi, daca vrea sa zideasca un turn », zice Mantuitorul, « nu sta mai intai sa-si faca socoteala cheltuielilor, ca sa vada daca are cu ce sa-l sfarseasca (cu ce sa-si achite creditul facut la banca, in cazul de fata)? Pentru ca nu cumva, dupa ce i-a pus temelia, sa nu-l poata sfarsi, si toti cei ce-l vor vedea sa inceapa sa rada de el » (Luca, 14, 28-29). Orice gospodar socotit intai strange si dupa aia investeste. Mai ales in conditiile in care, desi necesara (este evident ca actuala biserica patriarhala este prea mica pentru pentru o biserica cu douazeci de milioane de credinciosi), catedrala nu este totusi o urgenta. Un lucru este creditul facut de o parohie din diaspora care nu are unde sa slujeasca, creditul facut de o familie care nu are unde sa stea, si alt lucru este creditul facut de un Patriarh pentru construirea unei catedrale cu titlu cat se poate de ambiguu din punct de vedere al acriviei dogmatice. PF Daniel nu ne-a explicat clar care este planul lui (daca are vreunul) cu privire la returnarea banilor. Si mai ales, nu ne-a explicat de ce nu se mai poate astepta (caci rabdarea te scapa de dobanda si de posibile nenorociri mai mari). Se teme ca n-apuca el (sau mai bine zis "noi", ca deseori vorbeste la persoana I plural) sa o faca si va fi pictat un altul pe zidul din pronaos? Poate ne va lamuri intr-un viitor comunicat.

Mai trebuie mentionate doua aspecte. Romania este la ora actuala ravasita din toate punctele de vedere: politic, economic, social, moral, meteorologic. Atitudinea oficiala a BOR pune capac la toate. Este "cireasa de pe tort", menita sa arunce un popor debusolat si amarat in bezna deznadejdii. Daca ne vom mai pricopsi la final si cu o schisma, infaptuita prin lucrarea sinergica a cavalerilor Apocalipsei si a cavalerilor de Malta imbracati in straie arhieresti, putem sa fim multumiti: am mantuit neamul. Dupa aia putem sa construim linistiti catedrala pe mormantul neamului.

In fine, dincolo de lipsa de vocatie, ceea ce frapeaza in mod deosebit este prostul gust al variilor figuri politice si bisericesti, promovate de bovarica noastra elita intelectuala, altminteri cat se poate de dezabuzata in raport cu primitivismul needucat al Romaniei profunde.

Pr. prof. dr. Mihai Valică vs Patriarhia Română

Către Biroul de presă al Patriarhiei

Stimate Birou,

Pentru că mi-aţi pomenit numele, acum câteva zile, în comunicatul de presă „Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist, vă răspund următoarele:

1. Nu am afirmat niciodată şi niciunde că nu doresc construcţia Catedralei Neamului, ba dimpotrivă, ca unul care am construit mai multe Biserici, nu am cum să fiu împotrivă. Îmi doresc mult să se construiacă această Catedrală şi să ne reprezinte şi ca naţie şi ca trăire ortodoxă. Tocmai pentru că sunt preot ortodox şi fac parte din naţia română am scris acel studiu şi am fundamentat biblic şi patristic importanţa construirii unei Biserici. Citiţi tot articolul, nu doar titlul!
2. Este trist să constaţi că responsabilitatea preoţească este considerată „duh de răzvrătire” iar credinţa mea în intervenţia directă, dar tainică a lui Dumnezeu în contrucţia unei Biserici, chiar în momentele cele mai grele, este privită ca „puţin spirit realist”. Dacă se iau în calcul doar greutăţile, evidențele actuale de criză și realismul uman pe care le invocaţi, atunci un David realist ar fi fugit de Goliat, în cazul de faţă ar fi alergat la bancheri şi la cămătari. Nu de mai mult realism avem nevoie acum, ci de mai multă credinţă şi de un David nerealist...
3. Opinia mea este că, chiar pentru început, să construieşti Catedrala Neamului cu bani de împrumut nu ne reprezintă credinţa şi nici neamul, care este foarte generos atunci când este vorba de Biserică, ci trebuie doar motivat şi îndrumat duhovniceşte şi nu pus sub presiunea băncilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?
4. Aţi scris că atitudinea mea este „incompatibilă cu preoţia”. Nimic mai fals. Tocmai preoţii sau profesorii de teologie, care iau parte activă la viaţa Bisericii, fie cu experienţa lor pastorală, fie cu fundamentarea teologică pentru contrucţia Catedralei Neamului, care „este o necesitate de ordin liturgic şi pastoral” fără îndoială, aceia sunt compatibili cu preoţia, dacă mai credem că Biserica cuprinde şi pe mirean şi pe preot şi pe episcop în mod simfonic şi sinergic. Cred că incompatibil cu preoţia este slugărnicia oarbă, minciuna, dezinformarea, necredinţa, păcatele de moarte, etc.
5. Vă sfătuiesc, ca pe viitor, să nu mai minţiţi, deoarece sunteţi creştini şi unii chiar preoţi. De aceea ar fi bine să mergeţi la Prea Fericitul Patriarh şi să-i spuneţi că aţi minţit, răstălmăcind tendenţios articolul meu, să vă pocăiţi şi să luaţi cuvenita mustrare.

Pr. dr. Mihai Valică

Realismul bate canoanele şi bunul-simţ

Patriarhia reacţionează cu întîrziere şi într-un stil lipsit de duhovnicie, ca să folosesc un eufemism, la un text al părintelui profesor Mihai Valică, pe care îl puteţi citi aici.

În dreptul său la replică, Biroul de Presă al Patriarhiei arată că nu dă multe parale pe canoane, tradiţie şi bun-simţ, de vreme ce acestea nu slujesc o viziune realistă asupra construirii Catedralei Mîntuirii Neamului. Argumentele solide ale părintelui Valică sînt aruncate la coş dintr-un condei, pentru că ele spun doar cum nu se construieşte o biserică şi nu-i oferă Întîistătătorului BOR o soluţie pentru a ridica biserica fără împrumut bancar, acum, în plină criză economică. De ce acum şi nu mai tîrziu, nu ni se spune.

Însă, părintele este ameninţat că atitudinea sa este incompatibilă cu preoţia! Şi este taxat de adversar al Bisericii, care se opune construirii Catedralei. În mod evident, autorul "dreptului la replică" interpretează abuziv intervenţia Pr. Valică, din care reiese limpede că acesta este pentru construirea Catedralei, dar nu cu bani împrumutaţi de la bănci, pe care apoi trebuie să-i dea cu dobîndă înapoi generaţii de români.

În fine, Patriarhia ne mai promite că va face colectă pentru a plăti împrumutul (de 100 de milioane de euro) mai repede, ca să nu dăm dobînzi mari. Cică donaţiile vor fi benevole din partea clerului şi a poporului credincios. La fel de benevole cum se fac abonamentele la "Lumina"?

Nişte troglodiţi supra-impozitează talentul

O seamă de scriitori, artişti şi jurnalişti protestează împotriva impozitării suplimentare a drepturilor de autor. Adevărul este că o mai mare abjecţie ca această iniţiativă a guvernului rar mi-a fost dat să văd. Şi o mai mare tîmpenie ca asta e greu să-mi amintesc dintre sutele de prostii comise de guvernanţi în ultimii 20 de ani. Statul cîştigă praful de pe tobă cu această supra-impozitare, dar deţinătorii de drepturi de autor riscă să moară de foame.

Cel care a protestat primul a fost Mircea Cărtărescu, în articolul "Un guvern de troglodiţi", din care citez doar: "Câţi oameni din România primesc drepturi de autor? Şi cât câştigă statul din supraimpozitarea acestora (pentru că un impozit normal oricum se plăteşte pentru ele)? Nici cât să chiorăşti un purice. În schimb, după ce şi-a făcut faima de aducător de sărăcie în toate familiile, guvernul actual îşi va face şi reputaţia de distrugător al inteligenţei şi talentului româneşti."

Peste o sută de intelectuali au lansat azi un apel către troglodiţii de la guvernare, din care citez:

"Guvernul României nu trebuie să pună niciodată biruri sociale pe creaţie, pentru că rezultatele acesteia nu sunt produse de serie, sunt produse unicat!, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice. Talentul, harul şi travaliul interior al fiecăruia dintre creatori nu sunt mediate nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de Bunul Dumnezeu. Noi realizăm opere culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie. În al doisprezecelea ceas, opriţi exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României!".