Realismul bate canoanele şi bunul-simţ
Patriarhia reacţionează cu întîrziere şi într-un stil lipsit de duhovnicie, ca să folosesc un eufemism, la un text al părintelui profesor Mihai Valică, pe care îl puteţi citi aici.
În dreptul său la replică, Biroul de Presă al Patriarhiei arată că nu dă multe parale pe canoane, tradiţie şi bun-simţ, de vreme ce acestea nu slujesc o viziune realistă asupra construirii Catedralei Mîntuirii Neamului. Argumentele solide ale părintelui Valică sînt aruncate la coş dintr-un condei, pentru că ele spun doar cum nu se construieşte o biserică şi nu-i oferă Întîistătătorului BOR o soluţie pentru a ridica biserica fără împrumut bancar, acum, în plină criză economică. De ce acum şi nu mai tîrziu, nu ni se spune.
Însă, părintele este ameninţat că atitudinea sa este incompatibilă cu preoţia! Şi este taxat de adversar al Bisericii, care se opune construirii Catedralei. În mod evident, autorul "dreptului la replică" interpretează abuziv intervenţia Pr. Valică, din care reiese limpede că acesta este pentru construirea Catedralei, dar nu cu bani împrumutaţi de la bănci, pe care apoi trebuie să-i dea cu dobîndă înapoi generaţii de români.
În fine, Patriarhia ne mai promite că va face colectă pentru a plăti împrumutul (de 100 de milioane de euro) mai repede, ca să nu dăm dobînzi mari. Cică donaţiile vor fi benevole din partea clerului şi a poporului credincios. La fel de benevole cum se fac abonamentele la "Lumina"?

5 Comentários:
Din pacate parintele are perfecta dreptate! Replica patriarhie ma lasa, a cata ora?, fara suflare. Uite asa, din ce in ce mai multi preoti avem o atitudine incompatibila cu preotia... Se vrea, se urmareste ca si obiective de vrednica pomenire a valdicilor nostri ridicarea de cat mai multe locasuri de cult. Si se ridica dintr-un heirupism greu de inteles. Avem schituri, biserici fara slujitori fara obsti, predate la cheie de ctitori si care se degradeaza prin parasire sau avem cu slujitori dar fara sau cu credinciosi/obste putini. Se lucreaza pe branci la biserica de piatra iar cea vie sufera din cauza lipsei de duhovnicie. Azi nu mai exista ctitorii din vechime. Azi ctitorii sunt politicieni care vor sa traga beneficii din ctitoria lor, sau vladici ori preoti pe care ii imbie la asta nu atat slava lui Dumnezeu cat interese mult mai imediate.
Sa se inteleaga, NU sunt impotriva construirii de biserici si catedrale! Dar sunt pentru ca ele sa fie construite macar dupa unele principii din cele enuntate in articolul parintelui. Si ar mai fi multe de spus!
Patriarhia da o noua proba de cecitate imbecila. Si de nesimtire ordinara pe spinarea clerului si a turmei. M-am saturat de pseudoortodoxia aceasta "de partid si de stat", în care statul e Patriarhia, iar partidul e Sinodul simoniacilor şi arghirofililor!
Doua zile negre am avut in viata mea: cand m-am nascut ortodox în România şi cand m-am preotit!
Pr. Nicolae
cata dreptate au fratii antecomenatatori. de ce nu se vorbeste nicieri de dictatura BOR asupra slujitorilor sai? nu suntem altceva decat sclavi pe plantatiile lui B(D)ANIEL...intr-o permanenta cu protopopii si consilierii de le Buzau si vrancea epifunie spunea ca el nu are nevoie de duhovnicie in eparhia lui ci doar de administratie...halal episcop...
Ne rugam sa creasca exilul, poate scapam si noi asa din viesparul de acasa... Vrem cat mai departe de Romania lui Daniel asa cum parintii nostri voiau cat mai departe de Romania lui Ceausescu!
Niciodata cinul preotesc n-a fost mai spoliat si mai umilit in istoria Romaniei.
Subscriu pozitiei Parintelui Valica. Cred ca Patriarhia ar trebui sa renunte la ideea de a construi catedrala pe bani imprumutati de la banci, pentru care apoi sa plateasca dobanda, din banul vaduvei si saracului.
Pr. Vasile Popescu
Trimiteți un comentariu