Experienţa convertirii. Experienţa libertăţii: cazul N. Steinhardt

Invitatul următoarei ediţii a Conferinţelor "Mircea Vulcănescu" de marţi, 3 mai 2011, ora 18:00, de la Clubul Ţăranului, va fi dr. George Ardeleanu, care va vorbi despre Experienţa convertirii. Experienţa libertăţii: cazul N. Steinhardt.
George Ardeleanu este lector la Catedra de istoria literaturii române de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde ţine cursuri de literatura română, strategii interpretative şi principii de editare. A publicat articole, eseuri, proză, dosare în diverse reviste culturale: Amfiteatru, Echinox, Contrapunct, România Literară, Observator Cultural, Dilema, ROST, Idei în dialog, Limba şi literatura, Caietele de la Rohia, New York Magazine. În anul 2000 a publicat o micromonografie Nicolae Steinhardt, nominalizată la premiile României literare pentru debut. A colaborat în 2007 la stabilirea ediţiei spaniole a Jurnalului fericirii (El diario de la felicidad), în traducerea Vioricăi Patea. E vicepreşedinte al Fundaţiei "N. Steinhardt", Rohia, judeţul Maramureş, şi membru în colectivul de editare a integralei Steinhardt, proiectată în 21-22 de volume (Mănăstirea Rohia / Editura Polirom).
Este doctor în filologie (summa cum laude) cu o teză despre Nicolae Steinhardt, care stă la baza cărţii N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, publicată în 2009, pentru care a obţinut:
- premiul special al USR (2009);
- premiul pentru istorie literară/ critică literară/ teorie literară al revistei Observator cultural (2009);
- premiul pentru critica literara al revistei Viaţa Românească (2009);
- premiul pentru studiu monografic al revistei Poesis (2009);
- nominalizare la premiul Cartea anului (Romania literara si Fundatia Anonimul) (2009).

Pentru iubitorii de proză

Poveste de iubire

O dimineaţă aproape obişnuită

Sprijinit in canatul usii, ma abandonez placerii de a o privi. Asa cum fac in fiecare dimineata. O vad din semiprofil, asezata dinaintea masutei de toaleta, ca sa se machieze. Este chiar in dreptul ferestrei, iar lumina laptoasa a zilei sterge conturul trupului ei pe jumatate gol, prea alb si filiform. Parul bogat, de culoarea lemnului de acaju, care se onduleaza pana peste umeri, este singurul care tulbura simplitatea acestei fotografii, parca scoasa in negativ.

Nicole face aceleasi gesturi pe care le stiu de zece ani si de care nu ma satur. Manevreaza abila cutiile cu creme si prafuri colorate, misca atenta pamatuful cu pudra peste obraji si pensula cu fard peste pleoape, rasuceste rimelul pe genele care dau mister ochilor ei mari, de un verde intens, isi mangaie buzele incet si apasat cu rujul rosu inchis. Chipul ei nu are nevoie de aceasta cosmetizare, dar Nicole n-ar iesi din casa nemachiata. E un ritual pentru intrarea intr-o noua zi, la fel de important ca si bautul cafelei. Ma lasa sa asist, usor amuzata, dar si cu dezinvoltura femeii care se stie iubita. Da, iubita aproape la fel ca in primavara aceea innebunitor de frumoasa, de acum exact zece ani. Strazile erau cotropite de un vartej de flori si parfumuri, in jurul nostru strabateau aerul siluete invesmantate colorat, case vechi, masini, pomi, blitzuri, cuvinte razlete rostite pe tonuri diverse, magazine, statui, titluri de ziare, intr-o viteza nesabuita, de parca ne-am fi aflat intr-un tren japonez. Acele imagini miscate, din care retina nu retinea decat culori si franturi de linii, erau viata de dincolo de noi. Nu erau insa viata mea cu Nicole, singura care ne absorbea cele cinci simturi si nastea alte doua, trei, ca sa ne putem impartasi iubirea pe deplin. Mult mai tarziu, cand zilele au inceput sa se transforme din aruncari in gol de la zece mii de metri, fara parasuta, in dimineti tihnite, in care ne beam impreuna cafeaua, iar apoi Nicole se machia si eu ii urmaream fericit gesturile rutinate, abia atunci am reusit sa deslusesc in memorie momentul in care ne-am indragostit.

Continuarea în Formula As.

Sensul profund al vieţii, la mănăstirea Pasărea

Sa-ti iubesti aproapele, sa faci raiul pe pamint cu miinile tale si cu mintea ta, sa faci bine neincetat si sa te rogi chiar si pentru cel care te uraste. Sunt invataturile dupa care traiesc maicutele de la manastirea Pasarea.

Un reportaj despre credinţă, dragoste şi speranţă la "România, te iubesc!", pe PRO TV.

Cuvant pastoral la Sfintele Pasti 2011 al IPS Teofan: "Fiti purtatori de inviere!"

† TEOFAN

Prin harul lui Dumnezeu arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Bucovinei

Iubitilor preoti din parohii, cuviosilor vietuitori ai sfintelor manastiri si dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iasilor: har, bucurie, iertare si ajutor de la Dumnezeu Cel in Treime preaslavit – Tatal, Fiul si Duhul Sfant!

"Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti, vesnice”.

Frati crestini, surori crestine,

HRISTOS A INVIAT! ADEVARAT A INVIAT!

Acestea sunt cuvintele pe care le rostim de nenumarate ori in noaptea Sfintelor Pasti si in toate zilele pana la Inaltare. Repetarea acestor cuvinte implica raspunsul la framantarea esentiala, constientizata sau nu, care macina sufletul si mintea omeneasca, cea legata de moarte si de viata vesnica: De ce murim?, Ce se intampla dupa moarte?, Care este rostul vietii?, De ce ne dispar prietenii si cunoscutii?

De aceea, in aceasta noapte de lumina se cuvine sa meditam la taina Invierii lui Hristos, sa meditam la moartea noastra, sa meditam la mortii nostri, sa meditam la viata.

Dintotdeauna, omul a fost preocupat de moarte; s-a infricosat de ea, a fugit de ea, a cautat tot felul de formule pentru a o depasi. De obicei, in fata mortii semenilor, omul are acum, precum altadata, sentimentul disparitiei definitive. Conceptia care a dominat lumea in vechime este descrisa de Solomon, cu mii de ani in urma, in aceste cuvinte: “In ochii celor fara de minte, dreptii sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Si plecarea lor dintre noi, un prapad.” Nenorocire, prapad sunt cuvinte care defineau altadata, ca si acum, moartea proprie sau a celor din jur. In pofida acestei atitudini, o licarire de speranta se ivea inca din timpurile vechi: Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele… Ei sunt in pace. Chiar daca, in fata oamenilor, ei au indurat suferinte, nadejdea lor este plina de nemurire. Si fiind pedepsiti cu putin, mare rasplata vor primi, caci Dumnezeu i-a pus la incercare si i-a gasit vrednici de El. Ca pe aur in topitoare, asa i-a lamurit si ca pe o jertfa de ardere intreaga i-a primit. Straluci-vor in ziua rasplatirii.

Cu toate aceste indemnuri spre nadejdea in nemurire, oamenii timpurilor de dinainte de Hristos erau dominati de conceptia ca dupa moarte nu mai exista nimic. Golul, tacerea, intunericul, nemiscarea, nefiinta erau termenii care defineau trecerea omului prin moarte. Chiar si intre evrei, pe vremea Mantuitorului, erau unii care nu credeau in inviere.

Intr-o lume astfel dominata de moarte, coboara la plinirea vremii Dumnezeu, izvorul vietii si al nemuririi. Hristos-Dumnezeu ia chip de om, traieste printre oameni, poarta povara pacatelor lor, primind rastignirea drept rasplata. Mort pe cruce, Hristos Domnul este pus in mormant, dar a treia zi mormantul este gasit gol. Hristos inviaza din morti, este vazut de oameni, vorbeste cu ei, cineaza cu ei, se bucura impreuna cu ei. Istoria omenirii intra intr-o alta faza a desfasurarii ei. Prin moartea lui Hristos, moartea este desfiintata in realitatea ei distrugatoare si, prin Invierea Lui, oamenii primesc darul nemuririi.

Iubiti credinciosi,

In noaptea Sfintelor Pasti, noi, crestinii, suntem chemati sa patrundem adanc in taina acelui mormant gasit gol a treia zi dupa moartea lui Hristos, in taina a ceea ce s-a petrecut atunci pentru viata lumii, pentru viata fiecarei fiinte umane, pentru existenta universului.

Indrazniti, pamantenilor!, Indrazniti, muritorilor! Sunt cuvinte prin care Biserica ne cheama sa indraznim a cunoaste, a recunoaste, a primi adevarul ca moartea a fost golita de continutul ei distrugator prin moartea si Invierea lui Hristos. Imnele rostite la sfintele slujbe in aceste zile dau marturie in acest sens: Puterea mortii si stricaciunea ai stricat-o cu moartea Ta cea de viata aducatoare, Stapane, si tuturor ai izvorat viata vesnica si oamenilor celor muritori inviere le-ai daruit; Hristos, Mantuitorul nostru, (…) stapanirea mortii a zdrobit, prin moartea Sa, imparatia mortii a surpat si ne-a scos pe noi din intuneric si din umbra mortii.

Recunoastem in aceste cuvinte marturisirea adevarului ca Invierea lui Hristos are drept scop invierea omului. Invierea lui Hristos este invierea omului. Un teolog ortodox al zilelor noastre afirma ca Invierea Domnului fara invierea omului, fara abolirea mortii ar fi un adevar incomplet (…) fara nici o legatura cu peripetia existentiala a fiecarui om, cu viata si cu moartea lui. De aceea, taina mortii si a Invierii lui Hristos o traieste Biserica drept mod si cale care fac pe fiecare om partas al vietii dumnezeiesti, al nemuririi si al nestricaciunii: modul de existenta al lui Hristos devine modul vietii pentru tot omul care se deschide spre revarsarea in el a tainei mortii si Invierii Dumnezeului-Om, Iisus Hristos.

Pentru a intelege moartea noastra si a celor din jur in adevarata sa semnificatie si a o accepta fara caderea in disperare, Biserica ne asaza in fata moartea si Invierea lui Hristos. Din Crucea Rastignirii si din mormantul Invierii izvorasc intelegerea sensului mortii noastre si puterea invierii noastre. Sfantul Apostol Pavel explica legatura dintre moartea si Invierea lui Hristos, pe de o parte, si moartea si invierea noastra, pe de alta parte. Daca Hristos a inviat, inviaza si cei ce L-au primit pe El in viata lor: Daca am murit impreuna cu Hristos, spune Sfantul Pavel, vom si invia impreuna cu El. Daca ramanem intru El, vom si imparati cu El; de-L vom tagadui, si El ne va tagadui pe noi. Daca Hristos n-a inviat, nici mortii nu inviaza. In acest caz, totul este zadarnic. Zadarnica ne este viata, zadarnica ne este trecerea prin moarte, zadarnica este si credinta noastra: Dar acum, continua Apostolul neamurilor, Hristos a inviat din morti fiind incepatura (a invierii) celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci, precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia.

Dreptmaritori crestini,

Acum aproape doua milenii au avut loc moartea si Invierea lui Hristos. Din acel moment, oamenii au avut posibilitatea sa inteleaga cu adevarat rostul vietii si al mortii, rostul existentei pe pamant si a ceea ce se intampla dupa moarte. O parte a umanitatii s-a lasat cuprinsa de adevarul Invierii lui Hristos, o alta parte a contestat si contesta acest adevar.

Este de datoria noastra, a celor nascuti si crescuti sau convertiti la credinta dreptslavitoare in moartea si Invierea lui Hristos, sa cautam a ne altoi continuu pe tulpina numita Hristos pentru a fi partasi si ai Invierii Lui. Din martori si traitori in propria noastra viata ai mortii si Invierii lui Hristos, suntem chemati sa marturisim acest adevar catre cei de aproape si catre cei de departe. Cuvantul ingerului rostit femeilor purtatoare de mir aflate langa mormantul de unde inviase Hristos sa fie cuvantul nostru adresat lumii: Pentru ce-L cautati printre morti, ca pe un om, pe Cel ce este intru lumina cea pururea fiitoare? Alergati si vestiti lumii ca a inviat Domnul, omorand moartea, ca este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce mantuieste neamul omenesc.

Omenirea are nevoie imensa de martori si marturisitori ai Invierii lui Hristos pentru a nu se lasa stapanita de duhul mortii, care se impregneaza tot mai mult in mintea si inima oamenilor.

Sa fim, asadar, oameni ai Invierii, fii si fiice ai Invierii. Taina Invierii lui Hristos sa ne cuprinda fiinta launtrica si, de aici, lumea sa fie patrunsa de biruinta lui Hristos asupra mortii si intunericului.

Cum putem face aceasta? Acceptandu-L pe Hristos in viata noastra si inradacinandu-ne noi pe viata Lui. Prin rugaciune, prin participarea la Sfintele Taine, viata lui Hristos devine viata noastra si viata noastra devine viata Lui. Prin post si prin metanii intampinam in trupul nostru stricacios harul Invierii. Prin iubirea de vrajmasi, prin iertare si smerenie, mintea, inima si sufletul nostru devin locasuri ale Duhului Sfant. Prin fapte de milostenie preluam asupra noastra suferinta semenilor, fiind urmatori lui Hristos Care a luat asupra Sa suferinta intregului neam omenesc.

Suntem fii si fiice ai Invierii si prin pastrarea legaturii, prin rugaciune si milostenie, cu cei plecati dintre noi. Precum Domnul Hristos a coborat la iad intre cei morti la Invierea Sa, tot astfel suntem chemati sa mergem la mormintele cunoscutilor spre a le vesti nadejdea Invierii, rugandu-ne pentru odihna sufletelor lor. Sa nu-i uitam pe eroii neamului, pe cei morti in inchisori, pe cei doborati de furia cutremurelor sau a revarsarilor de ape. Suferinta lumii sa fie suferinta noastra, caci numai asa ne asemanam cu Hristos in moartea Lui pentru a fi partasi ai Invierii Lui.

Asezandu-va la inima aceste ganduri, rog pe Dumnezeu sa va invesmanteze viata cu multa lumina, sa va daruiasca pace in suflet, sa va ocroteasca familia, pruncii, ogorul si tot ce va este drag. Iubirea fata de toti sa va umple de inviere, deoarece cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte, iar noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati, dupa cuvantul Sfantului Ioan Evanghelistul.

Bucurati-va intru Domnul! Raspanditi bunatate in jur! Fiti purtatori de inviere! Marturisiti tuturor ca Hristos a inviat!

Al vostru parinte si frate catre Dumnezeu rugator,

† Teofan

Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Un reportaj-documentar TVR: Abuz şi pornografie

Cercetări de ultimă oră demonstrează legătura fără echivoc dintre dependenţa de pornografie şi delicvenţă, boli pshice sau comportamente antisociale, cum ar fi violenţa în familie sau molestarea copiilor. În ciuda eforturilor de curmare a acestui flagel, în România continuă să existe o legislaţie relativ permisivă şi o toleranţă de neînţeles faţă de afişarea sau difuzarea materialelor pornografice.

Invitaţi: Virgiliu Gheorghe, autorul cărţii „Pornografia, maladia secolului XXI", Cristina Sâmboan, avocat, prof. dr. Ilie Bădescu, Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, prof. dr. Adrian Restian, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, prof. dr. Pavel Chirilă, Facultatea de Teologie din Craiova, Mircea Diaconu, senator, dr. ing. Iulian Iancu, deputat, Pavel Stan, elev la școala nr. 5 “Corneliu M. Popescu” din București, ”, Alina Ștefanache, P.R. manager generatiaonline.ro, Ana Lazăr, asociația “Bunavestire”, Xenia Teodorescu, traducător, asociația “Bunavestire.

(La rezoluţie mpeg - ~700 Mb - reportajul de poate descărca de aici.)

OMUL ȘI TIMPUL, TVR1/ 16.04.2011/ 7:10 – 8:25 / Semne: Abuz și pornografie/ Imaginea: Ion Cristodulo / Realizator: Rafael Udrişte/ Producător: Dan Micu/

Sursa: blogul lui Rafael Udrişte.

ROST nr. 98, despre scriitorul şi preotul Virgil Gheorghiu

De luni, va fi pe piaţă numărul 98 al revistei ROST – care îi este închinat scriitorului şi preotului Constantin Virgil Gheorghiu (n. 1916, Războieni, Neamţ – d. 1992, Paris). Absolvent de filosofie şi teologie, poet distins cu Premiul Regal de poezie în anul 1940, C. V. Gheorghiu s-a refugiat politic în Franţa după 1948. A devenit foarte cunoscut şi apreciat cu romanul Ora 25. Pe data de 23 mai 1963, C.V. Gheorghiu a fost hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, în iunie 1966 fiind ridicat la rangul de iconom-stavrofor. Adevărata vocaţie a lui C.V. Gheorghiu a rămas însă cea literară. În timp, preotul-romancier, preotul-poet a confirmat, fără dubii, că este unul dintre cei mai de seamă scriitori contemporani.

Din sumarul nr. 98 al ROST vă mai recomand: Zece principii conservatoare, de Russel Kirk, în traducerea lui Paul Ghiţiu, Radiografia României în criză, de Alina Ioana Dida, Poezia euharistică, de Const. Miu, Ortodoxie şi filantropie, de Pr. Mihai Valică, Pascalia. Salvarea prin suferinţă, de Constantin Mihai, Ce fac sfinţii când îi uităm?, de Pr. Andrew Phillips, şi Redescoperirea identităţii româneşti la Sud de Dunăre, de Alexandru Boboc-Cojocaru.

Vedeţi aici de unde puteţi cumpăra revista ROST. Însă, cel mai sigur mod de a vă procura revista (simplu,  comod şi mai ieftin cu 25% faţă de preţul de copertă) este abonamentul.

VIDEO. Conferinţa "Mărturia ortodoxă azi. Lecţia sec. XX pentru sec. XXI" de la Cluj

VIDEO. Deschiderea expoziţiei "Pe drumul învierii" la Cluj

Aşa cum v-am promis, postez înregistrarea video a deschiderii expoziţiei "Pe drumul învierii" la Cluj, urmînd ca în curînd să pun online şi video de la conferinţa "Mărturia ortodoxă azi". Îi mulţumesc prietenului de idei care a urcat pe net filmele.

Pr. Jan Nicolae: "La altarul lui Dumnezeu, stai cu orice neam crestin, dar vii cu haina de sarbatoare a neamului tau"

Prin voia lui Dumnezeu, am avut bucuria sa-l cunosc pe unul dintre cei mai strasnici preoti din tara, parintele Jan Nicolae de la Alba Iulia. Om inca tanar (n. 5 dec. 1967), cu obarsie si temperament muntenesti (Dambovita), posesor a trei licente, in chimie alimentara, teologie si filosofie, cu studii doctorale in Germania si un titlu de doctor in teologie, obtinut la Bucuresti, parintele Jan s-a casatorit cu o ardeleanca din Cugir si s-a stabilit in Transilvania. Este profesor la Facultatea de Teologie din Alba Iulia si slujitor la biserica memoriala "Mihai Viteazul" din oras, dar lucreaza la constructia unei noi biserici, inchinata Sfintilor Martiri Brancoveni, in Cartierul Nou.
Parintele Jan te fascineaza deopotriva prin discursul fierbinte, pasionant, cult si intelept, si prin entuziasmul sau molipsitor. Preocupat de traditie si folclor, ca mijloace de transmitere a credintei, parintele Jan a devenit un animator cultural de prim rang in Cetatea Unirii. 

Intr-un dialog cu sfintia sa, am aflat cum a ajuns de la producerea industriala a piinii si a vinului la prefacerea lor in Trupul si Singele Mantuitorului si ce bogatii ale culturii populare crestine a descoperit in drumul sau de la fabrica la altar.

Cititi interviul in Formula As.

Arheologii scot la lumină cea mai veche biserică din Alba Iulia, una bizantină, de secol X

Zilele trecute, o echipă de arheologi, condusă de d-na Daniela Marcu Istrate, a făcut o descoperire care ar putea da concreteţe de fapt istoric unei legende. În faţa catedralei romano-catolice din Alba Iulia, la numai 24 de metri distanţă, arhelogii au găsit absida unei biserici de secol X, după toate aparenţele bizantină. Lungimea absidei, de 6 metri, arată că nu este vorba despre o biserică mică. În vecinătatea acesteui lăcaş de cult se găsesc 40 de morminte bizantine, care ar putea fi din aceeaşi perioadă. Săpăturile arheologice au fost prilejuite de intenţia bisericii catolice de a amenaja acolo o parcare.

"Dacă aprecierile noastre iniţiale, făcute pe baza unor prime descoperiri, se confirmă, înseamnă că scoatem la lumină cea mai veche biserică din Alba Iulia, posibil chiar catedrala bizantină în care se presupune că a slujit primul episcop al Ungariei, Ierotei", mi-a spus d-na Daniela Marcu Istrate.

Potrivit mai multor surse istorice, Sfântul Ierarh Ierotei (canonizat în anul 2000) ar fi fost adus la Alba Iulia de la Constantinopol, în jurul anului 950, de către voievodul maghiarilor din regiune, şi i-ar fi trecut pe mulţi unguri la creştinism. 

Catedrala romano-catolică din Alba Iulia, în faţa căreia se află biserica bizantină - care este mai veche cu trei secole

Pr. prof. dr. Jan Nicolae, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, preocupat foarte mult de istoria bisericească locală, mi-a declarat că e posibil să ne aflăm în faţa unei mari descoperiri. "Foarte mulţi se îndoiau de existenţa unei biserici bizantine la Alba Iulia în primul mileniu creştin. Acum vom avea dovada existenţei acestei biserici şi a faptului că ramura răsăriteană a creştinismului a fost adînc înrădăcinată aici. E foarte probabil să aflăm şi că într-adevăr Sf. Ierarh Ierotei a slujit la Alba Iulia", mi-a explicat părintele Jan. 

De altfel, sfinţia sa (care a şi organizat un simpozion despre Sf. Ierotei, acum un an) a publicat un articol în care vorbeşte mai pe larg despre primul episcop creştin al locului, despre conducătorul maghiar Gyula, care s-a creştinat şi l-a adus la Alba Iulia pe Ierotei, şi despre lăcaşurile de cult bizantine de pe teritoriul stăpînit de maghiari în secolul X, teritoriu în care era inclusă şi Alba Iulia. Îl puteţi citi aici.

Imagini de la cele două evenimente "Rost" din Cluj

Iată-mă întors după o călătorie de o săptămînă în Transilvania (Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara). Am cunoscut şi am revăzut oameni frumoşi şi locuri care mă umplu de bucurie, dar n-am mai avut nici timp şi nici poftă să intru pe blog. Asta e "scuza" mea pentru că n-am postat mai repede despre cele două evenimente organizate de Asociaţia "Rost" la Cluj în 4 şi 5 aprilie. Nici acum nu am vreme şi energie pentru a face, aşa cum s-ar cuveni, o relatare pe larg despre deschiderea expoziţiei "Pe drumul învierii" şi conferinţa "Mărturia ortodoxă azi. Lecţia secolului XX pentru secolul XXI". Nădăjduiesc însă ca în scurt timp să pun online înregistrările video integrale de la cele două evenimente. Esenţial este că am remarcat şi la Cluj un mare interes pentru istoria noastră recentă, pentru martirajul din închisorile comuniste şi pentru lecţia duhovnicească pe care o putem învăţa din înfruntarea forţelor Binelui cu forţele Răului timp de aproape 50 de ani.

Pînă voi reuşi să postez înregistrările video, pun aici cîteva fotografii făcute de doi prieteni clujeni. 

Deschiderea expoziţiei. De la stînga: Radu Preda, Manuela Botiş, prof. dr. Ioan Chindriş, directorul Bibliotecii Academiei din Cluj-Napoca, Răzvan Codrescu şi Claudiu Târziu

Foarte mulţi tineri, între care şi studenţi de la Teologie, au vrut să vadă expoziţia încă din prima zi.

Dl Răzvan Codrescu a vorbit despre pătimirile de la Piteşti în contextul ateismului agresiv al regimului comunist.

Subsemnatul am vorbit despre cazul părintelui Gheorghe Calciu, ca despre cel mai relevant din perspectiva subiectului conferinţei.

Radu Preda a vorbit despre necesitatea recunoaşterii martirilor şi sfinţilor din închisori, ca prim pas pentru recuperarea memoriei Bisericii din anii comunismului.

Sala Studio de la Academia de Muzică din Cluj a fost plină la conferinţa "Mărturia ortodoxă azi" 

 

De la stînga: Pr. Vasile Istrate, Pr. Ciprian Negreanu şi Pr. Claudiu Precup.

Cu Alin Mureşan despre "Fenomenul Piteşti"

Tanarul istoric Alin Muresan (28 de ani) este initiatorul si coordonatorul unui amplu proiect de popularizare a istoriei represiunii din timpul regimului comunist. El si-a ales ca subiect de cercetare cumplitul "experiment Pitesti", singular in blocul comunist. Pentru ca romanii sa afle si sa inteleaga "reeducarea de la Pitesti", Alin Muresan a scris o carte: Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate (Editura Polirom, 2007 - editia I, si 2010 - editia a II-a, revazuta si adaugita), apoi un scenariu de film documentar, "Demascarea" (2010) - care a si fost pus in opera de regizorul Nicolae Margineanu, si a deschis un site pe internet, intitulat "Fenomenul Pitesti".
Nascut la Oradea, Alin Muresan este absolvent al Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, sectia Jurnalism - Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj Napoca, si expert al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Pe 15 februarie a.c., in Aula Magna a Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, in prezenta a peste 400 de persoane, a fost lansat proiectul lui Alin Muresan despre "Fenomenul Pitesti", cu cele trei componente ale sale: cartea, filmul si site-ul.

Pe marginea proiectului sau, acum citeva saptamini i-am luat un interviu care a aparut in revista Formula As. Daca ati pierdut editia pe print, va invit sa-l cititi in cea pe internet: Alin Muresan - "Oricat de adanca este caderea noastra, ne putem ridica".

Pretextul Vulcănescu pentru tentativa de oprire a construirii mănăstirii Aiud

România Liberă de azi publică un articol pe care nu ştiu încă dacă să-l consider o glumă de 1 aprilie (deşi cam macabră) sau o dovadă de neprofesionalism cras: Mormântul lui Mircea Vulcănescu, identificat la Râpa Robilor.

Întîi, pentru că textul nu susţine enunţul din titlu. Doi cercetători bănuiesc că ar putea identifica mormîntul lui Vulcănescu. E totuşi altceva decît că l-ar fi găsit. 

Pe urmă, autorul articolului ne furnizează în premieră o informaţie neverosimilă: cadavrele foştilor deţinuţi politici îngropaţi la Rîpa Robilor ar fi purtat cîte o plăcuţă de metal la gît pe care erau imprimate numerele lor de dosar penal. Spun că informaţia nu e credibilă din două motive: 1. nici un schelet descoperit pînă acum acolo nu avea vreo plăcuţă care să ajute la identificare, 2. în sistemul penitenciar românesc nu exista această practică a plăcuţelor de identificare; de ce ar fi fost făcute doar pentru morţii de la Aiud? Mai mult, după cum mi-a spus dl Demostene Andronescu, fost deţinut politic la Aiud în perioada 1957 - 1964, în acele timpuri deţinuţii nu aveau nici număr matricol de penitenciar pe zeghe, ci erau identificaţi după nume.

Sigur, jurnalistul citează doi cercetători care la rîndul lor redau afirmaţiile unor foşti gardieni de la Aiud, dar nu le pune nici unora, nici celorlalţi întrebări care să ne lămurească, ceea ce echivalează fie cu neştiinţa de a practica această meserie, fie cu o intenţie manipulatorie.

Pr. Augustin, la crucea ridicată în memoria lui Vulcănescu

În sfîrşit, acest articol, care aparent slujeşte la demascarea caracterului criminal al regimului comunist, îmi pare o tentativă de blocare a ridicării mănăstirii şi a centrului de martirologie de la Aiud. Iată de ce. Autorul articolului din RL scrie că s-a început construirea mănăstirii de la Aiud fără autorizaţie şi prin aceasta sînt zădărnicite planurile de descoperire a mormîntului lui Mircea Vulcănescu. Prin urmare, lucrările ar trebui oprite, în interes istoric, pînă la încheierea unor cercetări care nici n-au început. Or era obligatoriu ca jurnalistul să verifice la Primăria Aiud dacă lucrurile stau aşa, nu să transcrie zvonuri preluate de la locuitorii oraşului. La Primărie, ziaristul ar fi aflat că toate autorizaţiile necesare sînt date de mult timp Schitului Aiud, căruia îi aparţine terenul de la Rîpa Robilor şi pe care se clădeşte mănăstirea.

Tot pe zvonuri se bazează corespondentul RL cînd spune că în osuarul de la Aiud au fost adunate rămăşiţe pămînteşti din mai multe cimitire, nu numai din Rîpa Robilor. Ceea ce este o altă minciună.