În timp ce "societatea civilă" este nemulţumită că PF Daniel nu a făcut încă schimbările scontate (de imagine, de raportare la celelalte culte, privitoare la recunoaşterea trecutului colaboraţionist al unor clerici etc), tendinţele deja vizibile în politica Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe Române (autoritarism, ecumenism, lipsa de conlucrare cu laicatul etc) şi imobilitatea majorităţii ierarhilor alimentează focarele de răzmeriţă interne.
Voi dau pe scurt, deocamdată, două veşti care ar trebui să ne dezmeticească pe toţi, deopotrivă cler şi mireni.
Întîi, ideea sindicatului preoţilor a redevenit de actualitate, de această dată fiind susţinută şi de mulţi dintre cei care o combătuseră iniţial (pe temeiuri canonince şi nu numai). Motivele sînt nenumărate: birurile tot mai mari puse pe preoţimea simplă, excesele de autoritate din partea ierarhiei, alunecările dogmatice ale celor care ar trebui să vegheze la păstrarea învăţăturii de credinţă, corupţia tot mai accentuată etc.
Deunăzi, am fost informat că la CEDO a fost acceptată acţiunea în justiţie a sindicatului preoţilor din Craiova, pe care instanţele româneşti au refuzat să-l înregistreze. Dacă o instanţă a CEDO va constata că în acest caz a fost încălcat dreptul la asociere, sindicatul va trebui înregistrat şi atunci ierarhia bisericească va avea o problemă serioasă. S-ar putea ca Biserica întreagă să sufere de pe urma acestei mişcări.
Doi, în ţară începe a se înfiripa un curent pentru desprinderea unor masse de credincioşi ortodocşi din BOR şi trecerea la stilişti. Propovăduitori ai acestei migraţii sînt unii teologi şi preoţi-călugări, dar şi cîţiva "lideri" din laicat, după cîte am fost informat.
În opinia mea, o astfel de mişcare constituie o greşeală majoră, indiferent de justificări. Pînă acum, BOR a reuşit să rămînă întreagă, iar cei care ne simţim mădulare vii şi responsabile în ea trebuie să face ce depinde de noi să rămînă unită. Duşmanii ortodoxiei şi deopotrivă ai românilor vor tocmai dezbinarea noastră.
În zilele următoare, sper să revin cu amănunte, cu nume şi declaraţii.
Hristos S-a înălţat! El însă rămîne cu noi pînă la sfîrşitul veacurilor. Aşa că n-avem teamă, nu disperăm şi ne vedem de drum înainte. Pentru că azi e această mare sărbătoare, în care mintea şi inima trebuie să ne fie curate, ca să le putem îndrepta spre Domnul, cu vrednicie, şi spre eroii neamului nostru, cu recunoştinţă, refuz să vă dau veşti proaste sau să intru în polemici. Totuşi, e cinstit să vă spun că am aflat despre anumite mişcări din Biserică de natură să ne dezmorţească pe toţi, dacă nu să ne trezească de-abinelea. Sînt implicate nume destul de cunoscute şi tare mă tem că şi mănăstiri renumite. Vă voi spune cîte ceva mîine. Restul, cînd mai primesc confirmări.
Revin asupra unui subiect despre care am mai scris deunăzi, pentru că mă obligă reacţiile din presă şi din Biserică. Patriahia a reuşit, printr-un simplu comunicat, să ridice la maximum tensiunea în Biserică. Din trei motive: întîi, pentru că a dovedit multă îngăduinţă faţă de propaganda homosexualilor; doi, pentru că s-a delimitat de mirenii responsabili, care se comportă aşa cum le-o cere statutul de mădulare ale Bisericii şi nu ca nişte momîi căzute în pietism; trei, pentru că şi-a arătat, mai limpede ca niciodată, direcţia politică pe care o urmează. Comunicatul nu este o greşeală de PR, care ar putea fi tratată cu oarecare îngăduinţă, chiar dacă ar reclama schimbarea urgentă a celor de la Biroul de Presă al Patriarhiei. Eu ştiu bine, şi ca mine mulţi alţi jurnalişti introduşi în culisele BOR, că aceste comunicate sînt croite după indicaţiile patriarhului Daniel - cînd nu le scrie, nervos, preafericirea sa însuşi! Ştiu că nu vă este uşor să admiteţi asta, dar e realitatea nudă.
În plus, dacă ar fi fost o greşeală de PR, văzînd reacţiile şi simţind pulsul credincioşilor, patriarhul ar fi reparat cumva eroarea. N-a făcut însă decît să-şi asmută căţeii ştirbiasupra noastră.
Patriarhul vrea să controleze totul, inclusiv mişcarea laicatului, iar dacă nu poate, atunci se dezice de ea. Patriarhul nu acceptă împreună-lucrarea, aşa cum se cuvine în Biserica noastră, ci doar supunerea oarbă. De ce? Pentru că numai printr-o relaţie de tip stăpîn-sclav îşi poate face politica sa.
I-am propus colaborarea, am fost reverenţioşi şi ne-am oferit ajutorul cu onestitate. Ne-a răspuns prin întoarcerea spatelui. I-am sugerat patriarhului, ca şi celorlalţi sinodali, să preia iniţiativa în privinţa demersurilor pentru apărarea familiei, dar n-a făcut-o. Iar dacă, văzînd aceasta, noi am înţeles să o facem şi fără ajutorul ierarhiei, sîntem puşi la colţ, spre satisfacţia duşmanilor Bisericii. Aceştia, antihrişti consacraţi (ca să spun aşa), mercenari din presă ai "corectitudinii politice" şi falşi lideri de opinie "de dreapta" au salutat entuziaşti poziţia Patriarhiei. Normal, le convine de minune. Prin cuvîntul patriarhului Daniel capătă şi ei o ţîră de credibilitate în încercarea de a-i pune la stîlpul infamiei pe "talibanii" din societatea civilă care cer un minimum de respect faţă de sentimentul religios în spaţiul public.
Printr-un singur text, patriarhul Daniel a confirmat vechile temeri ale ortodocşilor serioşi (denumiţi şi tradiţionalişti, ca să se deosebească de sincretiştii care se declară ortodocşi, dar, cel mai probabil, nu cred în Dumnezeu) şi a dat semnalul aşteptat de mediul politic.
De acum, politicienii noştri pot fi mai relaxaţi în abordarea legislaţiei anti-familie, pro-avort, pentru căsătoriile homosexualilor, pentru adopţiile de copii făcute de către gay etc. etc.
Homosexualii încep să realizeze că nu obţin nimic ieşind în stradă şi se mai fac şi de rîs. Aşa că apasă mai puternic pedala lobby-ului, fie prin cîte un jurnalist fără nici un reper moral dar cu porniri antiromâneşti viscerale, fie prin politicieni năimiţi, fie, iacată, chiar prin unii ierarhi ortodocşi.
După replica mea la comunicatul patriarhului, am primit, numai pe acest subiect, peste o sută de telefoane de la preoţi, călugări şi mireni implicaţi în activităţile culturale şi sociale ale Bisericii. Discuţiile cu aceştia mi-au întărit convingerea că starea de spirit din Biserica Ortodoxă Română este explozivă. Vlădicii noştri ori nu ştiu, ori ignoră senioral - dar, să fiu iertat, lipsit de responsabilitate - această realitate. În tot cazul, Sinodul tace în chip rău-prevestitor, în timp ce patriarhul se transformă din "manager" în patronul BOR.
Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”- Suceava, Asociaţia Culturală “Sfântul Mitropolit Dosoftei”, A.S.C.O.R.-Suceava, Asociaţia "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor organizează, în perioada 29 mai - 4 iunie, Zilele Copilului Nenăscut, o manifestare pentru protejarea vieţii, împotriva avortului.
În aceste Zile, vor avea loc seminarii, conferinţe şi dezbateri publice, precum şi participarea la slujbe religioase. Pe 2 iunie, de la ora 18.00, se va desfăşura Marşul Vieţii, pe traseul Esplanada Casei de Cultură - Catedrala Naşterii Domnului -Mărăşeşti - Str.George Enescu - Calea Obcinilor - Spitalul Judeţean - Primărie - Palatul de Justiţie - Prefectură - Esplanada Casei de Cultură.
De asemenea, Asociaţia Profiliis şi Asociaţia Pro-Vita - Sf. Brâncoveanu organizează la Piteşti, duminică, 31 mai, începînd cu ora 12.30, Marşul pentru Viaţă. Adunarea se face în Piaţa Vasile Milea. Prin acest marş, organizatorii spun nu avortului.
Joi, 28 mai, începînd cu ora 13.00, la Green Hours (Calea Victoriei nr. 120), va avea loc lansarea cărţii Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spaţiul public european, de Radu Carp. Vor vorbi: Gabriela Dragan (director general Institutul European din România), sociologul Dan Dungaciu şi teologul Ionuţ Tudorie. Împreună cu acest volum va fi (re)lansată o carte a jurnalistului Victor Iulian Tucă, decedat recent.
A început campania pentru alegerea europarlamentarilor români. Oficial. Că ea a fost declanşată, neoficial, mai demult.
După lansări de candidaţi, dezbateri tv şi discursuri colorate şi nervoase, am înţeles că n-am cu cine vota. Oamenii aceştia care candidează nu au exprimat nici măcar o idee pentru care să merite votul meu. Candidaţii la europarlamentare n-au făcut decît să-şi plătească poliţe, să-şi sară la gît unul celuilalt şi să-şi promoveze candidaţii la preşedinţia României (deci să intre într-o bătălie care, teoretic, ar trebui dusă spre sfîrşitul anului).
Pe mine nu mă interesează cît de rău este celălalt, ci cît de bun este candidatul care-mi cere votul. Şi pot cîntări asta din ce aflu despre viaţa lui de politician, din ceea ce a făcut şi din ceea ce-mi spune.
Vreau un discurs pozitiv, curat, argumentat, convingător.
Am aşteptat să-mi explice măcar unul dintre ei cum va apăra el interesele României la Bruxelles. Nu numai că n-a făcut-o nimeni, dar parte din candidaţi, cu un mandat de europarlamentar în spate, au votat deja contra intereselor românilor, votînd de pildă rezoluţia Catania.
Campania mai durează şi încă mai sper. Însă, nu foarte tare.
Cum am mai spus şi altă dată, deşi nu e un sistem perfect, democraţia este, deocamdată, singurul sistem suportabil pe care îl avem. Iar acest sistem nu poate funcţiona fără votul poporului. Pe de altă parte, fiecare sîntem responsabili de votul pe care îl dăm. Trebuie să fim conştienţi de consecinţele votului nostru.
Vreau să votez. Dar cu cine şi pentru ce? Refuz să merg la vot şi să-l anulez sau să-l pun pe un candidat cert fără şanse. E ca şi cum mi-aş fura căciula singur. Caut ca votul meu să conteze şi să ajute la alegerea unei persoane în care am încredere şi care măcar promite să rezolve ceva ce mă interesează.
Dacă nu găsesc acel candidat, votez de amorul artei, ca să legitimez un sistem corupt; mimez democraţia, aşa cum o mimează şi politicienii?
Dacă nu am cu cine vota, oare nu sînt vinovaţi de asta chiar politicienii? Ba cred că da. Iată, aşadar, cum politicienii care se pretind apărători ai democraţiei, de fapt, subminează democraţia. Sistemul democratic de la noi este un totalitarism de catifea. Faţă de totalitarismul comunist, acum ni se dă iluzia că avem ce alege, cînd, în realitate, nu avem de ales.
La capitolul partide avem mai multe PCR-uri, iar la politicieni avem diverse tipuri de activişti - care nu se abat de la "linia partidului" decît pentru interesele lor personale. În acţiunile lor contează doar directivele de la centru şi cîştigul propriu, niciodată interesul celor pe care zice-se că i-ar reprezenta.
Îi invit pe cititorii acestui blog să spună dacă ei au vreun motiv să voteze la europarlamentare.
Vineri, 22 mai 2009, Alianţa Familiilor din România, Forul Ortodox Român şi Federaţia Pro-Vita din România au organizat în Capitală o manifestaţie pentru afirmarea şi promovarea valorilor vieţii şi familiei.
La manifestaţia desfăşurată între orele 17 – 19 pe traseul Ateneul Român - Calea Victoriei - Piaţa Naţiunile Unite - Dealul Patriarhiei au participat peste 1000 de persoane din toate categoriile sociale, atât creştini ortodocşi cât şi credincioşi ai cultelor creştine minoritare.
Cele trei structuri civice organizatoare ale „Marşului pentru Familie” au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra unor aspecte îngrijorătoare ale societăţii româneşti după Revoluţia din 1989. Instituţii fundamentale ale poporului român, căsătoria şi familia au fost atacate şi trivializate pe multiple căi, cu concursul unor canale mass-media şi cu participarea mai mult sau mai puţin pasivă a politicienilor aflaţi la conducerea ţării. Avorturile, divorţurile, violenţa în familie, promiscuitatea sexuală şi concubinajul, alături de propaganda homosexualităţii au slăbit familia, care reprezintă baza oricărei societăţi.
Pentru că „Marşul pentru Familie” a fost organizat în timpul campaniei electorale pentru alegerile unionale din 7 iunie, organizatorii au reamintit politicienilor că au datoria morală să respecte şi să reprezinte valorile celor cărora le cer votul şi cu ajutorul cărora speră să ajungă în Parlamentul naţional sau în cel unional.
Participanţilor, dar şi altor cetăţeni aflaţi pe străzile Bucureştiului, li s-au împărţit materiale conţinând o analiză a candidaţilor la alegerile unionale, după criterii de aderenţă la valorile familiei.
Apărut pe scena publică românească precum o nouă vedetă a ortodoxiei, Dan Ilie Ciobotea, viitorul episcop-vicar de la Timişoara, mitropolit al Moldovei şi patriarh al României, a fost depozitarul unor mari speranţe.
Susţinut de către societatea civilă şi de către mari duhovnici, ca părintele Stăniloae, părintele Cleopa şi părintele Bartolomeu Anania, pentru a accede în ierarhia bisericească, proaspătul monah Daniel Ciobotea promitea să aducă un aer proaspăt în Biserică, fără însă a atenta la tradiţia sănătoasă.
După aprope 20 de ani de la hirotonirea sa întru arhiereu, Preafericitul Daniel (sau Sanctitatea Sa, cum preferă să i se spună), riscă să fie doar o mare dezamăgire.
Acţiunile sale din ultima vreme şi mai ales comunicatul de azi al Patriahiei, m-au făcut să-mi pun întrebarea din titlu.
Şi, după faptele sale, constat că PF Daniel crede în:
- puterea banului, pe care se străduieşte să-l scoată din piatră seacă, prin compromisuri cu puterea politică şi prin tot felul de biruri puse pe preoţime;
- puterea înalţilor funcţionari ai statului, pe care îi slujeşte fără discernămînt, după cum au arătat înţelegerile pe care le-a făcut, de pildă, cu Ministerul Sănătăţii, în plină campanie de vaccinare "împotriva cancerului de col uterin" (vă amintiţi, poate, scandalul Gardasil, unde mirenii au fost iarăşi lăsaţi singuri de către ierarhia BOR) şi cu Ministerul de Interne (în cazul actelor de identiate cu cip);
- puterea presei - cu care nu ştie să comunice, dar pe care ar vrea să o aibă sprijinitoare (de aici, tot felul de poziţii echivoce în probleme majore). De aceea a şi pus pe picioare un trustuleţ de presă, care e însă pe ducă, pentru că PF Daniel a preferat să angajeze yesmeni în locul profesioniştilor;
- necesitatea aggiornamento-ului BOR, cu sacrificarea învăţăturii de credinţă (vezi cazul atît de grăitor al împărtăşirii ÎPS Nicolae Corneanu la catolici);
- dreptul său de viaţă şi de moarte în Biserică - de unde, un comportament de stăpîn peste o turmă de sclavi pe plantaţie. Culmea e că a reuşit să bage în sperieţi, cu acest comportament, şi destui episcopi.
Şi lista ar putea continua.
Acum, în ce nu crede preafericitul nostru patriarh?
În opinia mea, SS Daniel nu crede în:
- libertatea de expresie - pune pumnul în gură oricui îndrăzneşte să formuleze vreo critică sau să aibă altă părere decît preafericirea sa (pe călugării din Moldova, cel puţin, i-a terorizat pe vremea cînd era mitropolit acolo). PF Daniel a fost deranjat cînd o serie de organizaţii neguvernamentale ortodoxe i-au cerut explicaţii (cum a fost cazul unei fantomatice "hotărîri" de Sinod prin care ni se spunea că putem fi cipuiţi, că nu e nici un pericol) sau cînd i s-a solicitat intervenţia pe lîngă autorităţi în chestiuni de interes public (de pildă, stoparea propagandei homosexualităţii), dar, după cum se vede din comunicatul de azi, şi atunci cînd mirenii au ieşit în stradă să se apere singuri;
- rolul mirenilor în Biserică. În ciuda faptului că mirenii sînt din ce în ce mai bine organizaţi în societatea civilă, că a fost fondat şi un For Ortodox Român, ca principal partener de dialog al ierarhiei bisericeşti, PF Daniel continuă să vadă în credincioşi o turmă necuvîntătoare, bună doar să bage banul în cutia milei şi să tămîieze clerul;
- sobornicitatea din Biserică. Preafericirea sa se visează un soi de papă ortodox, ale cărui ordine se execută, nu se discută. Întîmplător sau nu, ierarhii care mişcă în front sînt izolaţi sau supuşi unor campanii de presă defăimătoare.
Şi iarăşi lista ar putea continua (Dacă vreţi, puteţi să o faceţi, în secţiunea de comentarii).
În faţa acestui tablou, ajung să mă întreb dacă patriarhul Daniel crede în Dumnezeu. Căci nu-mi explic cum poţi crede în Dumnezeu, dar în concepţia ta să primeze materialul asupra spiritualului, să vrei să-i stăpîneşti pe ceilalţi, să nu uiţi şi să nu ierţi, să vrei să schimbi pînă la schimonosire Biserica pe care ai fost pus s-o slujeşti.
Poate greşesc. Poate că nu văd bine lucrurile şi, cum am mai spus-o şi altă dată, sînt gata să-i sărut dreapta şi să-i cer iertare public părintelui patriarh dacă dovedeşte, prin fapte, că n-am dreptate.
Însă, comunicatul de azi al patriarhiei referitor la marşul gay şi marşurile pentru normalitate organizate ieri şi azi în Bucureşti, îmi slăbeşte nădejdea.
În urmă cu aproape o lună, Forul Ortodox Român solicita Sfîntului Sinod să intervină pentru stoparea propagandei homosexualităţii. N-am primit nici un răspuns.
Cu o săptămînă înaintea organizării Marşului pentru Familie, Forul Ortodox Român, Federaţia Pro-Vita şi Alianţa Famiiilor din România au cerut binecuvîntare pentru această acţiune de la arhiepiscopul Bucureştiului, PF Daniel. Printr-un purtător de cuvînt, ni s-a refuzat cererea sub diferite pretexete biorcratice.
Iar astăzi, Patriarhia transmite protestul său către Primăria Bucureştiului, pentru că ne-a acordat autorizaţia de a mărşăului pe traseul Ateneu - Dealul Mitropoliei. În comunicatul ţîfons al patriarhului se spune că Dealul Mitropoliei este doar pentru rugăciune, reculegere şi pelerinaj. De cînd este interzis creştinilor să vorbească în faţa Patriarhiei? Nu e firesc ca un marş al creştinilor să se încheie la picioarele Maicii lor, Biserica?
Patriarhia precizează că nu am avut binecuvîntare pentru marş, dar oare nu se cuvenea ca Întîistătorul Bisericii Ortodoxe Române să dea această binecuvîntare şi îmbărbătare manifestanţilor? Era vorba, totuşi, de o acţiune în interesul creştinilor. Ca să nu mai spun că trebuia să vină din partea preafericirii sale iniţiativa acestei mişcări de apărare a valorilor familiei şi de conştientizare a românilor asupra problemelor pe care le are familia în România.
Patriarhia mai susţine că noi urmărim doar să ne facem imagine. Oare asta fac asociaţiile Pro-Vita, care au prevenit zeci de mii de avorturi? Asta fac asociaţiile Rost, Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Christiana, care, de mulţi ani, pun în operă un program de educaţie naţională şi creştină a noilor generaţii? Asta face Alianţa Famiilor din România, care se bate pentru împiedicarea adoptării unor legi anticreştine în ţara noastră?
PF Daniel ştie bine că sîntem pe deplin îndreptăţiţi în ce facem şi că vom continua să mărturisim, după puteri, în ciuda tuturor opreliştilor. Era frumos şi normal ca preafericirea sa, dimpreună cu toţi sinodalii, să sprijine mişcarea laicatului. Dar se poate şi fără asta.
Dumnezeu ne va judeca pe toţi într-un final. Şi asta o ştie preafericitul. De aceea, mă întreb: oare, crede în Dumnezeu?
Reacţiile mediatice la Marşul pentru Familie, care a avut loc ieri în Bucureşti, ne dezvăluie în toată splendoarea ei miopia presei noastre. O miopie, desigur, jucată, interesată.
La marş au participat peste 1000 de persoane, mai multe decît în anii precedenţi, dar mai puţine decît ne-am fi aşteptat avînd în vedere efortul de organizare depus. Din păcate, poporul român se dovedeşte, în majoritatea sa covîrşitoare, inert. Cînd se va trezi, va fi deja tîrziu, poate prea tîrziu. Dar noi ne facem datoria în continuare să mărturisim. Căci nu pentru numărul nostru, ci pentru credinţa noastră ne va mîntui Dumnezeu.
Presa fie n-a scris nimic încă despre marşul de ieri, căci nici nu a avut vreun motiv de scandal, fie a minimalizat acţiunea. Astfel, Realitatea TV spune că au fost prezenţi 100 de oameni, iar Pro TV pretinde că au fost aproximativ 300. Trebuie să fii orb de-a binelea, ca să nu vezi realitatea.
Ştim că este ordin ca homosexualii să fie sprijiniţi în propaganda lor, iar creştinii să fie domoliţi, descurajaţi şi în cele din urmă scoşi de pe scena publică. Dar eu unul mă aşteptam totuşi la o minimă onestitate. Nimeni nu se speria dacă jurnaliştii ar fi spus cinstit numărul de manifestanţi, ba, avînd în vedere că sîntem un popor creştin, 1000 de manifestanţi sînt chiar puţini. Deci, ziariştii puteau spune adevărul, fără să-şi primejduiască ingrata misiune.
Astazi, incepind cu ora 17.00, din fata Ateneului Roman va porni Marsul pentru Familie. Sint asteptati cel putin 1000 de participanti, intre care si oameni politici si personalitati culturale si din presa.
Marsul se va incheia la 18.30 in fata Patriarhiei, cu citeva discursuri tinute de reprezentanti ai ong-urilor organizatoare si de personalitati pro-familie.
Organizatori: Forul Ortodox Roman, Alianta Familiilor din Romania si Federatia Pro-Vita (grupari care reprezinta citeva zeci de asociatii crestine, cu caracter social si cultural).
Scopul Marsului este de a atrage atentia asupra pericolelor care pindesc familia traditionala: de la libertinaj, avort si violenta in familie, pina la propaganda homosexualitatii. Trebuie sa fim constienti de aceste primejdii, ca sa ne putem opune distrugerii familie.
Veniti la Marsul pentru Familie, pentru viitorul copiilor nostri.
UPDATE
In legatura cu sbiectul, dar dintr-o perspectiva mai larga (care, poate, ii va face sa inteleaga si pe cei care inca n-au inteles ce legatura este intre familie si spirit romanesc, si intre familie si neam):
"Natiunea" civica si "familia" cu doi tati
Mircea PLATON, Ziarul de Iasi, 22 mai a.c.
"Cultura mortii" e reprezentata, in Romania, de toti cei care ne sapa de la radacina. De la nastere. De la natiune. In anii '90, intelectualii "societatii civile" au imbratisat in grup teoriile unor marxisti precum Benedict Anderson sau Eric Hobsbawm conform carora natiunile sint niste "inventii", niste "constructii" artificiale. Natiunea, spunea corul bine-cugetatorilor, e un rezultat al nationalismului, si nu invers. Unul dintre cei mai vocali suporteri ai acestei teze a fost un tinar istoric care scria in paginile Dilemei si care, purtat de valul demitizant si de aripile "ingerilor buni", a ajuns chiar ministru de externe, sarcina de care s-a achitat cu toata rivna la care te poti astepta de la un om pentru care statul-natiune pe care il slujeste e doar o fictiune, un construct ideologic daunator. Continuare
Mai mulţi prieteni m-au atenţionat că au apărut două bloguri care îmi sînt atribuite şi care urmăresc să mă compromită. Eu, din cîte îmi cunosc cititorii, aş fi fost tentat să ignor mizeriile şi să merg mai departe. Dar prietenii mei insistă să dau o dezminţire pentru că ar fi început să se îndoiască de mine şi oameni care mă cunosc, inclusiv din mănăstiri. Slabi sîntem, Doamne! Şi mai ales de minte. Este suficient ca un oarecare să te înjure mai vîrtos şi sînt destui care să le ia sudalmele drept adevăruri. Putredă lume.
Cum ar putea crede cineva normal la cap că eu îmi fac un blog cu numele meu unde mă ponegresc de unul singur? (Aceeaşi farsă de copil tembel i-a fost făcută şi dlui Codrescu) Nu ştiu şi nici nu vreau să mă apăr în faţa unei asemenea "lovituri".
Sau cum ar putea crede cineva că îmi fac un blog cu numele meu schimonosit (în aşa fel încît toată lumea se "prinde" despre cine-i vorba) şi atac mănăstirea Petru Vodă şi pe avva Iustin Pârvu (pe care altminteri îl cinstesc cu toată evalvia)?
Nu, fraţilor, singurul meu blog e acesta. Vechiul blog (de pe www.rostonline.org/blog/claudiu) l-am părăsit din motive tehnice. El însă mai apare la căutare pe google (ultima postare e din 16 aprilie a.c.).
La fel, singurul blog autentic al dlui Răzvan Codrescu este la http://razvan-codrescu.blogspot.com/. (Celălalt, vechi, de pe rostonline.org, a fost abandonat din aceleaşi pricini tehnice; ultima postare este din 21 aprilie).
Azi dimineaţă am dat un interviu unui reporter de televiziunea B1 despre "Marşul pentru Familie" - pe care îl organizează mîine, începînd cu ora 17.00 (plecare de la Ateneu, final la Patriarhie), Forul Ortodox Român, Alianţa Familiilor din România şi Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita. Scurta mea intervenţie este difuzată în buletinele de ştiri.
Emisiunea Adevăr sau baliverne, realizată de Irina Corduneanu la Antena 2, tot azi, de la ora 16.45, este dedicată Marşului pentru Familie şi valorilor pe care le promovăm şi apărăm. Voi fi în studio, din partea FOR (şi a ROST, evident), alături de dl. dr. Pavel Chirilă (Christiana, FOR) şi Bogdan Mateciuc (AFR). Din partea Pro-Vita va interveni, prin telefon, părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului.
Diseară, de la ora 19.00, la jurnalul TVR Cultural este invitat regizorul Iulian Capsali (tatăl a şapte copii, reprezentant FOR).
Maestrul Dan Puric a spus, în mai multe intervenţii publice, că nu poate candida la preşedinţia României dintr-un motiv simplu: "Cum ar fi să strige lumea: Puric, preşedinte! Puric, preşedinte!" După care a izbucnit într-un rîs molipsitor.
E un exerciţiu de smerenie. De fapt, Dan Puric nu va candida la preşedinţie pentru că este omul frumos pe care îl povesteşte. Iar omul frumos se ţine departe de urît - politica noastră de azi fiind foarte urîtă.
Oricum, Realitatea TV îl vede drept un candidat viabil. Dvs ce credeţi?
Later edit
Unii sînt preocupaţi de cum şi-ar primejdui Dan Puric mîntuirea jucînd teatru. Şi mai ales jucînd într-o piesă cu titlu sumbru: Sinucigaşul. E suficient titlul, nu le mai trebuie şi conţinutul, ca să dea verdicte. Eu unul vă îndemn să vedeţi piesa. A, şi să nu uitaţi: e vorba de artă.
UPDATE
Îmi dau seama că pentru unii sînt prea subtil. Bieţilor agitaţi care îl acuză pe Dan Puric de îndemn la sinucidere, le explic: piesa "Sinucigaşul" este una anticomunistă. Vedeţi, măcar acum, legătura cu ce face Dan Puric de cîţiva ani încoace?
Cu o noapte în urmă, eu şi Rafael Udrişte am primit cîte un mesaj de ameninţare cu moartea pe e-mail-uri şi pe telefoanele mobile. Textele sînt identice şi venite de la aceeaşi adresa de e-mail şi respectiv de pe acelaşi număr de telefon. Ni se cere să renunţăm la Marşul pentru Familie de vineri, 22 mai, ora 17.00, sau vom fi omorîţi.
Mesaj pe telefon:
"Anulează marşul familiei sau vei plăti cu viaţa. Suntem cu ochii pe tine. Satan să te aibă în pază."
Mesaj pe e-mail:
"Asculta la noi Islam nu sta degeaba, noi punem bomba la voi ca Mare este Mohammed si Adevarata Lumina de la el vine. Sa vad cum scapa Isus profetul la voi! Nu faceti marsul familiei ca Mohammed nu de acord cu asa ceva! Bomba cu cuie in fata sa va ramaie!!! Grija la baiatul in negru!"
Am fost ameninţaţi noi probabil pentru că sîntem indicaţi drept persoane de contact pe comunicatul de presă în care am anunţat marşul.
Ieri am făcut o mică investigaţie şi i-am dat de urmă "atentatorului". Autorul textului de pe telefon este acelaşi care a trimis şi ameninţarea pe e-mail. Nu vom divulga informaţiile legate de identitatea sa, întrucît nu vrem să încurcăm ancheta poliţiei. Urmează să facem o plîngere penală, nu pentru că ne-am teme, dar trăim într-o ţară în care astfel de tentative de intimidare sînt pedepsite.
Deocamdată vă pot spune că tînărul ameniţător este un homosexual declarat şi un activist pentru drepturile homosexualilor.
Homosexualii n-au înţeles că noi milităm pentru valorile familiei normale, tradiţionale, nu contra homosexualilor. Propaganda homosexualităţii este doar una dintre bombele puse la temelia familiei tradiţionale.
Astă noapte am primit un al doilea mesaj pe e-mail, şi eu, şi Rafael, în care autorul ameninţărilor îşi cere scuze. Mesajul este venit de pe aceeaşi adresă de e-mail şi confirmă rezultatul micii noastre investigaţii de acum două zile. Noi îl iertăm. Personal, nu voi înainta plîngerea penală, dar, dacă autorităţile se autosesizează, le stau la dispoziţie cu toate informaţiile, pentru că acum e vorba de credibilitatea mea. Să nu creadă cineva că ameninţarea este vreo făcătură pentru autovictimizare. De aceea public şi mesajul de mai jos, care nu mai intră la capitolul confidenţialitatea corespondenţei:
"Stimate Domn Claudiu Tarziu, Ma numesc Razvan si sunt cel care v-a amenintat. Imi cer mii de scuze pentru gestul necugetat, eram beat si nu am realizat prea bine ce fac. Nu este dreptul meu sa amenint pe nimeni, si nici nu am mijloacele necesare de a pune in practica vreo astfel de amenintare. Sunt student si nu as avea de unde sa platesc amenda exorbitanta pe care probabil ca voi fi condamnat sa o primesc. Imi scuze din nou, realizez ca am facut o greseala imensa si ca la fel cum homosexualii au dreptul de a protesta in public, la fel si dumneavoastra aveti dreptul de a nu fi de acord cu cererile acestora. Mentionez ca nici macar nu sunt in Romania, si nu sunt implicat in vreun fel in organizarea Gay Festului. Doar ca m-a durut enorm sa vad ca in singura saptamana din an in care homosexualii romani (dintre care fac si eu parte), in singura saptamana din an cand avem voie sa ne sarbatorim identitatea, exista nu unul ci doua marsuri impotriva noastra, cu toate ca si eu sunt cetatean al Romaniei, si ar trebui teoretic sa am aceleasi drepturi ca dumneavoastra. Va asigur ca va sustin dreptul la libera exprimare, va respect si imi pare foarte rau pentru greseala facuta. Va rog nu inaintati plangerea politiei! Cu multumiri, Razvan P."
UPDATE 3
În jurnalul de la ora 12.00 de azi, de pe B1Tv, a fost dată o ştire pe subiectul postat aici, ştire în care este inclus un sincron cu mine. Reporter: Ioana Ţigănilă.
UPDATE: Interviul integral poate fi citit acum aici.
Pentru cei care nu l-au auzit vorbind pe Dan Puric, pentru cei care încă nu ştiu ce vrea acest nou apologet ortodox, pentru cei care nu înţeleg de unde-i vine succesul, pentru cei care au început să se îndoiască de el sub presinea unei campanii de denigrare, pentru cei care vor să ştie ce se va construi la Aiud, în memoria şi întru pomenirea sfinţilor români din temniţele comuniste, am publicat un interviu cu maestrul în săptămînalul "Formula As" (deocamdată de găsit doar în ediţia pe print, la chioşcuri). Redau mai jos numai cîteva pasaje, cît să vă deschid gustul.
OMUL FRUMOS
- Omul frumos din România este acela care, cu discreţie, respinge toate încercările de schilodire a sufletului care vin asupra neamului nostru. [...] Pe omul frumos îl găsim de pază la ordinea morală creştină. [...] Prin suferinţă asumată jertfelnic şi prin rugăciune cu lacrimi, omul frumos românesc a transformat temniţele în mănăstiri.
MĂRTURISITORI
- N-am monopolizat eu discursul creştin şi patriotic din România. Dimpotrivă, din punctul ăsta de vedere, pot spune că sunt un... puric. [...] Supravieţuitorii temniţelor comuniste au vorbit exemplar despre Dumnezeu, neam, jertfă, în cărţile lor, dar aceste cărţi au fost ocultate de sistem. [...] Pe urmă, foştii deţinuţi politic au fost blasfemiaţi, că sunt nişte boşorogi extremişti şi resentimentari. La fel s-a întâmplat cu marii noştri duhovnici, care au mărturisit. Ei au fost izolaţi în mănăstiri, au fost stigmatizaţi, că sunt talibani ortodocşi. Eu am fost imprevizibil, că am apărut dintr-un spaţiu – culmea, foarte la vedere – de unde ei nu se aşteptau. Şi am deschis un canal de comunicare pe care nu erau pregătiţi să-l blocheze.
- Ştiu că atunci când sunt aplaudat este pentru că Dumnezeu m-a ajutat să fac ceva bine. Nu m-am smintit într-atât încât să mă cred VIP. Nu sunt făcut să fiu vedetă. Tot ce fac îi dăruiesc lui Dumnezeu. Eu simt şi arta, şi conferinţele, şi cărţile pe care le scriu ca pe o singură respiraţie duhovnicească.
- [Falsa elită] Încearcă să eticheteze discursul meu, ca să-l compromită, să-l minimalizeze şi să-l încoloneze istoric. [...] Culturnicii noştri au „temeri” stipendiate şi, pentru că nu ştiu să încadreze fenomenul – că nu e fenomenul Dan Puric, e un fenomen care şi pe mine mă cuprinde – spun că e „extremist”.
DUŞMANII DINLĂUNTRUL ORTODOXIEI
- Pe urmă am încasat lovituri inclusiv dinspre ortodoxia românească – în care există forme de bigotism agresiv, de habtonicie, de îngălare sufletească şi de culturism mistic. Sunt nişte oameni care se visează olimpici la creştinism. Le mai lipsesc doar piroanele, să se crucifice, ca să arate lumii cât sunt de buni. Acestora nu le place Dan Puric, care nu e destul de pur. De fapt, ei vor să deţină monopolul lucrărilor în ortodoxie şi, cum apare altcineva, sar pe el, ca să nu le ia “vadul”. Poluează ortodoxia cu astfel de atitudini. Dar nu mă plâng că eu sunt ţinta unor astfel de acţiuni. Le privesc cu... compasiune.
- Sunt mulţi şi în cler, şi în monahism care, vorba părintelui Arsenie Boca, sunt doar cuiere de haine călugăreşti. Dar pentru nişte uscături, nu tai toată pădurea. Biserica Ortodoxă nu trebuie confundată cu o mână de rebuturi, de accidente.
CINSTIREA SFINŢILOR DIN TEMNIŢELE COMUNISTE
- Am fost să mă închin la osemintele de la Râpa Robilor de la Aiud, unde este îngropată o întreagă elită a acestui neam, decimată de comunişti, şi, când am văzut câtă mizerie este acolo, m-a apucat o furie sfântă. Cum să laşi un câmp plin de moaşte sfinte să devină groapă de gunoi?
- La Râpa Robilor, foştii deţinuţi politic supravieţuitori, au ridicat, în urmă cu mai mulţi ani, un impunător monument în memoria celor martirizaţi în închisoarea Aiud. În apropierea acestui monument va fi o mănăstire ortodoxă, cu biserică, şi un Centru de Martirologie – care să păstreze memoria, pentru ca generaţii întregi să afle ce s-a întâmplat acolo. Memorialul, aşa cum a fost denumit de ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Albei, va avea un muzeu şi un centru de cercetare. Suntem datori copiilor noştri cu acest Memorial. […] Nu ca să devină răzbunători, ci ca să afle şi să ţină minte, ca aşa ceva să nu se mai repete.
- [Iniţiativa au avut-o…] ÎPS Andrei Andreicuţ, pe care eu îl consider un ierarh de respiraţia ortodoxă majoră a lui Şaguna, şi Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, pe care îl cosider un sfânt în viaţă. Acestor doi mari părinţi ortodocşi li s-a adăugat un mare creştin al neamului nostru, dl. dr. Pavel Chirilă, care a avut ideea excelentă de a crea şi un Centru de Martirologie. Eu sunt un mijlocitor pe lângă autorităţi şi alte persoane care pot contribui la finalizarea proiectului.
----------------------
Precizări dincolo de interviu:
Dan Puric, dl. dr. Pavel Chirilă şi părintele Augustin de la Schitul "Înălţarea Sfintei Cruci" de la Aiud m-au asigurat că nu se va face acolo nici "moschee", nici "templu masonic", nici "biserică ecumenistă" - aşa cum pretind adversarii proiectului -, ci o mănăstire ortodoxă, cu o biserică aşijderea. La proiect încă se lucrează, după ce o primă variantă a fost abandonată, ca fiind prea modernistă. Cei trei mi-au spus că acest proiect va fi pus în operă numai cu binecuvîntarea ÎPS Andrei al Albei şi consultarea părintelui Iustin Pârvu, de la Petru Vodă - ca iniţiator şi pătimitor la Aiud.
Dan Puric ţine mai multe conferinţe în toată ţara, pentru a strînge fonduri pentru Memorialul Aiud. El a contribuit în mod decisiv la obţinerea terenului pe care se va ridica mănăstirea de la Aiud.
Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti, printr-o adresă semnată de dnii dr. ing. Iulian Constantin (preşedinte) şi ing. Gh. Jijie (secretar), m-au încredinţat că sprijină construirea Memorialului Aiud şi dezaprobă atacurile la care este supus Dan Puric - omul cel mai vizibil în acest proiect, dar nu si cel care ia decizia.
Fac aceste precizări pentru că, în ultima vreme, am tot fost întrebat pe acest subiect de către fraţi tulburaţi de campania dusă împotriva lui Dan Puric. Sper ca de acum lumea să fie lămurită şi să învăţăm a da mai repede crezare binelui decît răului.
V-am avertizat că, de la constituirea Forului Ortodox Român, a fost declanşat un război informaţional împotriva iniţiatorilor şi a celor care îl fac să funcţioneze.
Revedeţi fotografia prezidiului Conferinţei Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român din 29 nov. 2008, cînd a fost înfiinţat FOR, şi socotiţi cîţi dintre cei de acolo au fost deja terfeliţi în presă şi pe internet, şi cine urmează. Vă dau un indiciu: din nouă persoane, cinci deja au fost bălăcărite. Vedeţi cine sînt cei din prima linie a acestui front contra FOR, şi veţi putea discerne între adevăraţii şi falşii apărători ai ortodoxiei. (Claudiu Târziu)
PĂSTRAŢI VALORILE TRADIŢIONALE! NU NE UCIDEŢI VIITORUL!
Mai multe organizaţii nonguvernamentale, între care Federaţia Pro-Vita, Alianţa Familiilor din România şi Forul Ortodox Român organizează vineri 22 mai, ora 17, în Piaţa George Enescu (lângă Ateneul Român) un Marşpentru Familie. Scopul acestuia este de a afirma valorile tradiţionale ale familiei,de a trage un semnal de alarmă referitor la presiunile tot mai puternice la care sunt supuse familiile şi copiii lor, de a spune NU libertinajului, încurajării avorturilor şi propagandei homosexualităţii.
Pentru noi, oamenii, familia şi copiii sunt dintotdeauna elemente esenţiale ale vieţii sociale. Ele conferă stabilitate socială, un sistem de raportare în care ne-am găsit mereu echilibrul şi singura posibilitate de a ne continua existenţa ca fiinţe omeneşti.
În ultimii ani însă, sub pretextul unor „valori alternative”, suntem asaltaţi de tendinţele sinucigaşe ale speciei.
Nu ne recunoaştem în ele, nu ne regăsim în ele, sunt străine de spiritul românesc, sunt împotriva firii şi militează pentru dispariţia omenirii. Propaganda împotriva vieţii duce la pervertirea deprinderilor, la disoluţia reperelor noastre, la anarhie şi beznă. Mineriadele avorturilor, ale homosexualilor şi ale libertinajului nu plantează panseluţe în viaţa noastră!
Veniţi, aveţi curaj, militaţi pentru viaţă.
E timpul să proclamăm împreună firescul, normalitatea, viaţa. E marşul împotriva morţii. E marşul pentru familie. E marşul pentru copii. E marşul pentru nepoţi şi strănepoţi. Pentru ca ei să apuce să mai existe...
Nu lăsa lumea să se termine odată cu tine!
Vă invităm să participaţi la un eveniment pentru afirmarea valorilor în
care credem, care ne-au făcut posibili până aici şi de aici încolo: familia formată din bărbat şi femeie, familia în firescul ei, familia zămislitoare de copii, dreptul la viaţă al fiecărui copil, din prima clipa a concepţiei.
Pentru că suntem prea mulţi cei care stăm deoparte, pentru că propaganda morţii e din ce în ce mai puternică, vă invităm vineri, 22 mai, ora 17:00, în faţa Ateneului Român, din Piaţa George Enescu să spunem DA vieţii, împreună!
Împreună la „Marşul pentru familie”.
Organizatori:
Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România reuneşte asociaţiile care promovează valorile familiei şi dreptul la viaţă de la concepţie până la moartea naturală, conform cu învăţăturile de credinţă ortodoxe.
Alianţa Familiilor din România este o asociaţie civică dedicată promovării valorilor vieţii şi familiei conform cu tradiţiile social-culturale şi religioase ale poporului român.
Forul Ortodox Român (F.O.R.), o structură federativă fără personalitate juridică, fondată la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român.
F.O.R. este coordonat de liderii organizaţiilor: Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., Asociaţia „Christiana” şi Asociaţia „Rost”.
"Cand am venit io aicia in munti ierau cinzaci di sihastri. Daca intalneai vreunul, iti spunea pi numi, asa ierau de induhovniciti. Si douazacisisapti di maici ierau, intri cari maica Zenovia iera fiica di ministru din Bucuresti. S-avia acte di la Carol Intai, ca sa poata sta in toati padurili. Avia saizaci di ani di pustinicie" - spunea părintele Cleopa, el însuşi sihăstrit vreo zece ani.
Azi mai sunt sihaştri? Cine sunt şi cum trăiesc ei? De ce se ascund de lume şi de ce sunt căutaţi de lume?
Un reportaj despre pustnicii din Munţii Neamţului, în Formula As.
O polemică pornită de la un articol al lui Paul Gottfried a lăsat deoparte argumentele acestuia privind inexistenţa în România a unei Drepte politice autentice, în favoarea unor atacuri la persoană.
Atins binişor de profesorul Gottfried, profesorul Vladimir Tismăneanu nu-i răspunde acestuia, ci îl ia în vîrful peniţei pe Mircea Platon, cel care a tradus articolul conservatorului american. Răspunsul lui Mircea Platon provoacă reacţia lui Mihail Neamţu, Mircea Mihăieş şi a lui Vladimir Tismăneanu însuşi. Însă, cei trei nu mai sînt interesaţi de ce spune Paul Gottfried, ci de fotografia, spusele şi existenţa lui Mircea Platon. Mai mult, într-o manieră care le trădează concepţiile stîngiste, atît Neamţu, cît şi Tismăneanu încearcă să-i închidă gura lui Platon cu vechea, uzata, falsa dar mereu eficienta etichetă a legionarismului (chit că mişcarea cu pricina a dispărut de vreo 70 de ani). De altfel, Vladimir Tismăneanu mînuieşte cu dibăcie şi alte acuzaţii din aceeaşi panoplie, ca de pildă antisemitismul, pentru a-şi intimida preopinenţii.
Cineva maliţios ar putea observa că oamenii aceştia mută discuţia, din lipsă de argumente.
În chestiune se amestecă şi Bogdan Duca, pe care îl presupun de bună-credinţă. Dar textul său nu lămureşte nimic şi dovedeşte că tînărul Duca este şi el prizonierul unor prejudecăţi, să mă ierte, stupide.
Cel care face lumină este tot Mircea Platon.
Din acest mic război, cei interesaţi cu adevărat de ce este, în general, Dreapta, şi cine este la noi de "dreapta" au a se dumiri niţel.
Avînd în vedere interesul general pentru subiect, dar şi la rugămintea dlui Alexandru Ciolan, editorul lui Mircea Platon, public textele de mai jos. Potrivit dlui Alexandru Ciolan, "România Literară" le-a refuzat dreptul la replică după atacul, sub nivelul său, la care s-a pretat Mircea Mihăieş.
Înainte de a parcurge textele de dedesubt, vă recomand să le citiţi pe cele la care am pus linkuri mai sus. (C.T.)
UPDATE
Titlurile academice impun îndeobşte respect, dar unii dintre deţinătorii lor reuşesc să işte ilaritate prin reacţii copilăreşti. Iată cum răspunde, de pildă, marele profesor, politolog, autor de numeroase cărţi - scoase la edituri faimoase din ţară şi străinătate -, vîrf de lance doctrinară al neoconservatorilor de Dunăre, Vladimir Tismăneanu, la replicile lui Mircea Platon şi Alexandru Ciolan.
În treacăt, îmi dă şi mie un brînci, care s-a vrut ironic, dar nu e decît penibil. Nu mă deranjează. Dar trebuie să fac o corecţie: Vladimir Tismăneanu vede Formula As ca pe o revistă mondenă, cînd e de fapt un săptămînal-magazin (nu e nici Cancan, nici Libertatea). Mă rog, nu se coboară un asemenea gînditor să citească Formula As şi spune şi dînsul ce a auzit - dar asta nu e chiar cuşer pentru un cărturar care se respectă. Pentru a nu persista în astfel de erori, îmi permit să-l informez, fără a-l obosi cu detalii, că Formula As a făcut mai mult pentru ideea conservatoare decît oricare altă publicaţie românească, aşa cum a putut, printre "mondenităţi".
Cred că, dintre publicaţiile de mare tiraj, Formula As a vorbit cel mai mult şi cel mai convingător despre tradiţie, Biserică, familie, patriotism - valori conservatoare. Între altele, această revistă finanţează de ani în şir călătorii de documentare pentru mari echipe de reporteri pe urmele românilor uitaţi din toată lumea (inclusiv cele ale fraţilor aromâni şi istroromâni). Iar eu, păcătosul, la Formula As mă ocup chiar de ceea ce mă pasionează: politică şi religie.
Despre dreapta românească: răspuns insultelor funcţionarului public Mircea Mihăieş
În numărul din 8 mai al revistei România literară, domnul Mircea Mihăieş găseşte de cuviinţă să intervină, aidoma şi ca opţiune stilistică (atonală), şi ca substanţă (lipsă), lui Mihail Neamţu, în polemica dintre Paul Gottfried/Mircea Platon şi Vladimir Tismăneanu. Având în vedere cât de mult datorează profesional domnii Mihăieş şi Neamţu dlui Tismăneanu, e normal să intervină în apărarea profesorului din Maryland. Dincolo însă de aceste aspecte care ţin de prietenie sau clientelism politic, şi asupra cărora nu voi insista, ceea ce rămâne nerezolvat, în ciuda profesionalismului cu care numără dl Mihăieş paginile cărţilor profesorului Paul Gottfried, e problema (re)definirii dreptei româneşti. De aceea, în loc de inutile polemici brodate pe margini de poze, înjurături şi cărţi necitite, voi încerca în cele ce urmează să clarific ce înţeleg prin dreapta şi unde anume greşesc domnii Tismăneanu şi Mihăieş. Pentru că am observat că dl Mihăieş are obiceiul de a nu citi cărţile preopinenţilor domniei-sale, voi încerca să-mi desfăşor argumentul pe puncte.
1. Profesorul Gottfried mă citează pentru a spune următoarele: „Tismăneanu e, de asemenea, vizibil supărat pe politicianul ultranaţionalist român Corneliu Vadim Tudor (...) După cum aflu de la prietenul meu român Mircea Platon, a fost exact cruciada pornită de Tismăneanu şi de cercul lui împotriva dreptei tradiţionale naţionaliste (dar nu expansioniste) cea care i-a permis lui Vadim Tudor să iasă din umbra colaborării cu Ceauşescu spre a forma o mişcare naţionalistă agresivă. Războiul dus în România împotriva vechiului centru-dreapta şi încercarea de a-l înlocui printr-o clonă a GOP a deschis drumul ascensiunii lui Vadim Tudor ca naţionalist român prin excelenţă.”
2. În replică, dlMihăieş mă întreabă: „Despre care Tismăneanu vorbiţi? Despre apropiatul lui Corneliu Coposu şi-al ideologiei sale nu tocmai de stânga? Despre cel pe care, recent, îl defineaţi drept un „guru al dreptei «populare»”? Despre neîmpăcatul adversar al ideologiilor extremiste? Despre subiectul atâtor atacuri ignare desfăşurate tocmai în revistele lui Vadim Tudor? Sau despre intelectualul a cărui strălucire nu vă lasă să moţăiţi pe prăfuitele bucoavne interbelice? Pe ce vă bazaţi când deschideţi atât de larg baierele dezinformării? Ce probe aveţi? Unde şi când a atacat Vladimir Tismăneanu «dreapta tradiţională»? La ce personaje, evenimente, formaţiuni politice faceţi trimitere?”
3. Tot ca replică, dl Tismăneanu îşi republică un articol din 2005 în care arată cât de mult l-a preţuit pe Corneliu Coposu pentru „verticalitatea” şi pentru „onestitatea” sa. În viziunea dlui Tismăneanu, liderul ţărănist ar fi fost anticomunist din următoarele motive: „Pentru Corneliu Coposu, comunismul a fost un calvar impus de un ocupant străin unui popor umilit şi martizat. Moartea tragică a lui Iuliu Maniu, modelul său existenţial, propria sa detenţie de 17 ani, victimizarea sistematică a elitelor politice şi culturale, distrugerea economiei de piaţă şi exploatarea sălbatică a ţărănimii, au fost tot atâtea elemente care au susţinut viziunea radical anticomunistă a lui Corneliu Coposu.”
În ceea ce-l priveşte pe dl Tismăneanu însuşi, mărturiseşte că l-a admirat pe Corneliu Coposu, cot la cot cu Alexandru Bârlădeanu, pentru următoarele motive: „Pentru mine, opţiunea lui Corneliu Coposu, preţuită până şi de veteranul comunist Alexandru Bârlădeanuîn omagiul publicat în urmă cu zece ani pentru ilustrul dispărut, a fost să se menţină consecvent de partea valorilor democratice şi pro-occidentale (...) Corneliu Coposu a simbolizat ceea ce numesc patriotismul luminat (ori, în termenii filosofiei politice, naţionalismul liberal).” Desigur că între viziunea politică a dlui Tismăneanu şi cea a dlui Coposu existau şi diferenţe: „Evident, puteam să avem dezacorduri, dar poziţiile noastre erau convergente, dacă nu identice, la capitolele cu adevărat importante. Când m-am referit, într-un volum de dialoguri cu Mircea Mihăieş, la radicalismul lui Corneliu Coposu, aveam în vedere verticalitatea sa nedezminţită.”
4. Ajunşi la acest punct, ne vom opri pentru a observa că, pe toată durata acestei polemici, dl Tismăneanu şi ciracii domniei-sale nu au spus nicăieri, niciodată, că în 1998, când a publicat Fantasmele salvării, dl Tismăneanu era de stânga, dar că acum e de dreapta. Că s-a răzgândit. Din contra, ceea ce afirmă dl Tismăneanu, susţinut de confederaţii domniei-sale, e că atunci, ca şi acum, a fost un om al dreptei şi că poziţiile domniei-sale sunt consecvente cu valorile dreptei pe care pretinde să o reprezinte acum.
5. Dar dacă lucrurile stau aşa, atunci să ne uităm, de exemplu, în chiar volumul pe care l-a recenzat profesorul Gottfried, în Fantasmele salvării. În toată această carte, în care Ion Iliescu, Antonescu, Corneliu Zelea Codreanu, Pavel Coruţ sau Corneliu Vadim Tudor apar de nenumărate ori, Iuliu Maniu ori Corneliu Coposu nu sunt menţionaţi niciodată. Cât despre PNŢCD, apare o singură dată, lăudat ca un susţinător al „naţionalismului civic” sau „naţionalismului liberal/luminat” (dau citatele în engleză pentru a nu fi acuzat că „trişez”): „Civic nationalism recognizes individual rights as fundamental for the construction of a liberal order and locates the sovereignty of the people in the defense of individual rights for all membersof the political community, regardless of ethnic origin and any other differences (...) This vision allows for nationality to be acquired, and rejects the ’genetic’ definition of ethnic belonging (...) It is not xenophobic and stresses the need for inclusion and tolerance of minorities. Especially in countries with a turbulent history, this trend should be seen as a constructive development.” Mai departe, dl Tismăneanu ne spune că naţionalismul liberal recunoaşte „the elective dimension of personal identity, and refuses to see the individual as a prisoner of his or her communal belonging. In a certain sense, to the extent that it does not exalt the superiority of the national ideal over any other one, and does not sacralize the nation as the ultimate and indisputable source of human identity, liberal nationalism can be seen as ‚post-nationalism’.”
Aşadar, ceea ce laudă dl Tismăneanu la Corneliu Coposu e „naţionalismul liberal”. Dar acest „naţionalism liberal/luminat/civic” e, de fapt, un „post-naţionalism”. Departe de a fi definită de memoria unei origini comune, de o istorie comună, de o limbă comună, de o cultură comună, naţiunea civică/liberală/luminată e definită prin faptul că împarte acelaşi teritoriu şi că apără aceleaşi „valori” constituţionale. După cum e uşor de observat, acest înţeles legalist al naţiunii e bazat pe valori abstracte şi universale, impuse de elita de guvernământ maselor recalcitrante. E un mod de a nivela şi, ca atare, nu e conservator pentru că nu respectă realitatea locului. Acest tip de naţionalism civic-constituţional poate fi considerat de dreapta doar acolo unde legalismul şi constituţionalismul sunt parte a culturii naţionale. Dar la români nu sunt, şi de aceea acest „naţionalism civic” nu poate apărea decât ca un import liberal, ca o inginerie socială pentru că îşi propune nu să exprime cultura naţională, ci să creeze în mod artificial o cultură naţională „civică”. În Germania, acest tip de patriotism constituţional a fost folosit la reeducarea nemţilor după 1945. În SUA, cei care susţin acest înţeles al naţionalismului sunt stânga democrată şi neoconservatorii, care vorbesc de America nu ca de o ţară cu un miez etnic anglo-saxon, ci ca de o „ţară dedicată unei propoziţii”, ca de o ţară definită doar prin constituţia ei, fără nici o trimitere la specificul cultural, la tradiţiile WASP, la realităţile fiecărui stat în parte, care au făcut posibilă această Constituţie, această rânduială.
Mai mult, „naţionalismul civic” e o creaţie a Revoluţiei Franceze şi, ca atare, responsabil de războaiele civile şi europene pe care le-a adus după sine 1789. Dacă naţionalismul etnic poate duce la războaie „tribale”, naţionalismul civic poate duce la războaie ideologice, aşa cum a fost masacrul ţăranilor din La Vendée. Redefinirea naţiunii în termeni constituţionali, ideologici în ultimă instanţă, atrage după sine epurarea nu etnică, ci politică: a monarhiştilor de către republicani, a creştinilor de către atei, a fumătorilor de către nefumători etc. Rămâne, de exemplu, de discutat dacă regimul „naţional-comunist” de care vorbeşte dl Tismăneanu mai tot timpul nu a fost (şi) o formă de „naţionalism civic” de vreme ce abaterea de la linia partidului, de la socialism, de la „orânduirea socialistă”, aducea după sine acuza de „trădător de ţară”. URSS i-a persecutat pe ruşi, în anii ’20, pentru a inventa „naţiunea sovietică”, o ficţiune legală destinată a ajuta la eradicarea naţiunii etnice, culturale, religioase, istorice ruseşti. Naţiunea, sub stăpânire sovietică, era definită constituţional, ideologic. Şi ce anume a fost „epopeea naţională cinematografică” dacă nu o încercare de a rescrie istoria românilor în termenii unui continuum nu doar etnic, ci mai ales ideologic? Boierii, deşi români, erau zugrăviţi ca trădători dacă nu împărtăşeau valorile eticii şi echităţii socialiste medievale, în vreme ce Burebista sau Mircea cel Bătrân aveau toate virtuţile unui secretar de partid apropiat de masse.
6. În contrast cu acest „naţionalism civic/liberal/luminat” bun, bun pentru că e „post-naţionalism”, dl Vladimir Tismăneanu aşază formele de naţionalism dăunător. Şi una din ele e „naţionalismul conservator”, descris astfel: „Conservative nationalism is often associated with Christian democracy and folk traditionalism. Although its proponents formally recognize the importance of individual rights, they tend to exaggerate the role of the past, the influence of the Church, and the nefarious impact of Western mass culture and liberal institutions. In many cases, these groups and parties praise premodern values, especially the agrarian communal bonds, and lambaste the role of financial capital and industry in destroying the pure ethno-religious community. Whether they confess it or not, conservative nationalists have a serious grudge against liberalism, which they portray as soulless, atomistic, and mechanical.” Ca exemplu de conservatori naţionalişti, dl Tismăneanu îi dă pe Franjo Tudjman şi alte „revivalist, traditionaist, ’third-way’ parties” din România, Ungaria, Slovacia şi restul Europei de Est.
O altă formă de naţionalism rău e, conform dlui Tismăneanu, „nostalgia etnocentrică” şi „naţionalismul liturgic” legat în România de „ideologia unor gânditori conservatori-populişti ca poetul romantic din secolul al nouăsprezecelea Mihai Eminescu şi filosoful interbelic Nae Ionescu”, şi în Polonia de gânditori catolici. Dar dacă dl Tismăneanu denunţă aceşti „conservatori populişti”, nu o face fără ajutorul unor marxişti precum Slavoj Zizek sau G. M. Tamas, citaţi admirativ de nenumărate ori pe parcursul cărţii şi consideraţi adevărate autorităţi în privinţa „patologiilor” societăţilor est-europene. Sigur, asta era pe vremea când încă nu ni se cerea în Idei în dialog să luptăm împotriva lui Zizek. Zizek trebuia mai întâi popularizat şi folosit împotriva românilor, aşa cum a făcut dl Tismăneanu, pentru ca apoi să putem inventa o dreaptă de carton care să fluture, aşa cum face dl Tismăneanu şi ucenicii săi de teapa unui Mihail Neamţu, stindardul „luptei” împotriva lui Zizek şi a „comunismului”.
6. Aşadar, ce observăm din aceste fragmente luate chiar din cartea în discuţie (aş putea continua exerciţiul şi pe alte cărţi ale dlui Tismăneanu)? Că, aşa după cum am spus eu şi după cum a arătat şi profesorul Gottfried în articolul său, dl Tismăneanu favorizează, ca şi Habermas, o ideologie liberală axată pe apărarea unei ordini constituţionale clădite pe identificarea raţională şi extinderea legislativă a „drepturilor” individuale care nu au nimic de a face cu tradiţia, invocată de gânditorii conservatori de la Burke la Russell Kirk. Naţiunea etnică, istoria, tradiţia, biserica, familia, morala, toate sunt supuse abstracţiunilor iluministe împotriva cărora s-a definit conservatorismul în ultimele două veacuri. Comunitatea istorică e dezmembrată în numele „drepturilor individuale” şi caracterului electiv al propriei identităţi. Dar caracterul electiv al propriei identităţi, odată legiferat, a stat şi stă la baza extinderii „statului dădacă” (welfare state) precum şi a dezastrului multiculturalist şi al corectitudinii politice datorită căruia, de exemplu, dacă dl Mircea Mihăieş decide mâine că vrea să devină femeie, mamă, sau mare scriitor, statul român sau suprastatul european are obligaţia de a-i respecta şi subvenţiona împlinirea acestei dorinţe.
7. Mai mult, PNŢCD şi Corneliu Coposu sunt lăudaţi pentru ceea ce ar putea caracteriza orice social-democrat sau stângist (în engleză, „liberal”, termen de a cărui ambivalenţă americano/europeană profită dl Tismăneanu) anticomunist, în vreme ce caracteristicile cu adevărat conservatoare, cum ar fi creştinismul lui Corneliu Coposu – sursă a „radicalismului” sesizat cu profund discomfort de dl Tismăneanu –, tradiţionalismul ardelean, interesul pentru mica proprietate ţărănească ameninţată nu doar de stat, ci şi de marile corporaţii sau de mari proprietari, distributismul, cinstirea eroilor istoriei poporului român, toate sunt trecute sub tăcere sau demonizate sub acuzaţia de „paseism”, „naţionalism liturgic”, „falocraţie”, „populism fascist” etc. Orice „deviaţie” conservatoare e stigmatizată de dl Tismăneanu în termeni care aduc aminte de patologizarea inamicului „patriarhal” practicată de Theodor W. Adorno în lucrarea The Authoritarian Personality. Astfel popoarele Estului Europei sunt descrise de dl Tismăneanu ca fiind pline de „patologii”, „obscurantism”, „tribalism”, „nevrotice sentimente de autovictimizare”, „antisemitism”. Ca echivalent american al acestor „patologii” fasciste, dl Tismăneanu menţionează discursul acelor oameni politici americani care militează împotriva lui „Big Government”!
Cât despre „radicalismul” lui Corneliu Coposu şi al opoziţiei anti-Iliescu, el e concediat de dl Tismăneanu ca fiind: „vindictive and moralizing”, „răzbunător şi moralizator”, un „mit al decomunizării” care, adus la îndeplinire, cu eventuale procese ale liderilor comunişti sau cu adoptarea punctului 8 de la Timişoara, ar duce, ne previne dl Tismăneanu, la „renaşterea practicilor corupte, maligne şi autoritare ale comunismului”. Aşadar dl Tismăneanu ne spunea ceea ce spunea şi dl Iliescu, ambii considerând că opoziţia, şi PNŢCD în special, era „răzbunătoare” şi, cum altfel, „dictatorială”. Comunistă sau fascistă.
8. Acesta, i-am spus dlui Gottfried şi e evident şi din această carte, e tipul de discurs care, venit de la persoane cu autoritate profesională şi politică precum dl Tismăneanu şi multiplicat de ecourile peşterii societăţii civile, a intimidat orice încercare a PNŢCD de a se defini ca un partid de dreapta conservatoare. Ca atare, tema naţionalismului cultural-conservator, sau figura poetului Mihai Eminescu, „demitizat” feroce de presa „elitei”, a rămas pe mâinile unui Funar sau ale unui Vadim Tudor. Care au folosit-o pentru a combate şi a distruge PNŢCD.
9. În concluzie, nu cred că cineva care a scris aceste lucruri şi multe altele care au dat o direcţie de stânga dezbaterii politice româneşti din ultimele două decenii poate apărea acum pentru a susţine că a fost şi este de dreapta. Dacă acceptăm ideea patriotismului civic/liberal/luminat, de ce atunci ne-ar păsa de românii din Basarabia, de vreme ce nu împărtăşim aceleaşi valori constituţionale cu ei? Dacă originea comună, istoria comună nu contează, atunci ce ne leagă de basarabeni? În 1998, dl Tismăneanu scria, în Fantasmele salvării, că naţionalismul civic e bun pentru că „nu arată prea mult interes sentimental trecutului”. În Evenimentul zilei din 6 mai, sub titlul obamaniac de „conservatorismul schimbării” (!), dl Tismăneanu laudă o recentă carte a dlor Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică pentru faptul că: „Nu am găsit nici un nici un grăunte de paseism romantic în această carte.” Dacă în 1998 dl Tismăneanu era de stânga, atunci, din moment ce astăzi susţine aceleaşi idei în acelaşi fel, înseamnă că şi acum e de stânga. Sau poate că s-a răzgândit şi că încearcă să ne vândă sub denumirea de „dreapta populară” o dreaptă economică, liberală. Dar asta, aşa cum am arătat în cartea A treia forţă, nu e dreapta politică. Dreapta cu filtru a dlui Tismăneanu seamănă prea mult cu neoconservatorimul. Ca atare, e deja fumată.
10. Cât despre întrebarea dlui Mihăieş („De ce suntem atât de ticăloşi?”), îl las să şi-o pună, mereu şi mereu, atunci când se întâlneşte cu prietenii domniei-sale.
Mircea Platon
P.S. În afară de noi injurii, închei aici şirul intervenţiilor mele pe această temă. Din punctul meu de vedere, echipa Tismăneanu & Co. instrumentalizează filosofia politică. De aceea, nu poţi polemiza cu oameni care nu caută adevărul, ci puterea, şi care, ca atare, modifică în permanenţă înţelesul cuvintelor.
***
Gura păcătosului…
În „România literară” nr. 18, din 8 mai 2009, domnul Mircea Mihăieş îşi face datoria de a sări în ajutorul prietenului său Vladimir Tismăneanu. Datornicului nu i se poate cere tragere de inimă atunci când îşi plăteşte datoria. Domnul Mircea Mihăieş poate (şi a dovedit că poate) să scrie mai bine decât a făcut-o răfuindu-se cu Mircea Platon numai pentru că îi este obligat lui Vladimir Tismăneanu (care, aflăm, le trimite mesaje indignate confraţilor care nu se grăbesc să-l apere atunci când se simte „atacat”). Scrisul silnic nu-i iese domnului Mircea Mihăieş. Se bâlbâie şi gafează… era să zic impardonabil, dar mi-am luat seama. Nu eu trebuie să iert…
Prima gafă ne întâmpină chiar în titlu, care este o întrebare retorică: „De ce suntem atât de ticăloşi?”. Chiar aşa, domnule M.M., de ce sunteţi atât de ticăloşi?
De la primele rânduri pricepem că articolul este supt din degete. Necitindu-i nici pe Mircea Platon, nici pe Paul Gottfried, M.M. (de aici înainte îmi voi permite să nu-l mai domnesc) deschide abrupt controversa de idei prin… descrierea unei fotografii a lui Mircea Platon. Trec peste impresia (neplăcută pentru heterosexualul din mine) că acordă o prea mare importanţă înfăţişării „ademenitoare” (sic!) a lui Mircea Platon cel din fotografie (Honi soit qui mal y pense). Voi remarca doar că nici Paul Gottfried, nici Mircea Platon nu au făcut, după ştiinţa mea, vreodată, referiri la fizicul cuiva. Ei discută idei şi doctrine. M.M., pentru a suporta duritatea dezbaterii doctrinare (atâta de câtă e în stare), trebuie mai întâi să se încarce cu energie contemplând o poză, în a cărei admiraţie fiind, comite o tautologie: „Cel care a stat în spatele obiectivului camerei…”. („În spatele camerei” sau „în spatele obiectivului” ar fi fost suficient. Deh, reveria deşteptată de un Anthony Perkins la tinereţe, bat-o vina…!) M.M., care îşi declară/declamă „centrismul” şi aversiunea faţă de fundamentalism, apelează fără jenă la arsenalul vadimist (crede că delimitând-se, declarativ, de Vadim Tudor ne va face să uităm că şi vadimismul, şi „elitismul intelectual” de după 1990 sunt efectele jocului la două capete al celor care ne-au condus în ultimele două decenii), în speţă referirea la aspectul fizic al adversarului.
Trec peste minciuna cu „centrismul” în care M.M. se sclifoseşte a fi îmbătrânit. M.M. nu e centrist (apropo: centrismul nici nu există în stare pură), e stângist. De ce s-o fi ferind să recunoască…? Dar asta e altă discuţie.
Vine apoi chestiunea cu „fundamentalismul” care, chipurile, i-ar repugna. M.M. a auzit un şlagăr şi a prins refrenul. Fluieră însă fals, ca un canar care nu a avut de la cine să înveţe arta trilului. Adevărurile şi valorile fundamentale se insuflă la vârste fragede. Iar cel care crede în ele nu e fundamentalist, aşa cum insinuează M.M. şi cei asemenea lui, amestecând termeni politici recenţi în chestiuni care ţin, de când lumea, de bunul simţ.
Peste lipsa de probitate de a declara făţiş că nu a citit cărţile lui Mircea Platon şi de a le lua totuşi peste picior am să trec fără alte comentarii. Ăştia ne sunt elitiştii…! Nu am să las însă nesancţionată infatuarea cu care M.M. îşi permite să categorisească, în vrac, editurile care l-au publicat pe Mircea Platon: „Sunt […] edituri marginale, dar asta nu contează prea mult”. Dacă nu contează „prea mult” de ce mai aduce vorba? Apoi, ce înseamnă „edituri marginale”? Edituri mici? Edituri underground? Edituri de nişă? Edituri de provincie? Sau, pur şi simplu, altele decât editurile la care publică Vladimir Tismăneanu, M.M. şi elitele „centriste”? (E de la sine înţeles că aceste elite lucrează doar cu edituri.., „centrale”.)
Cu adevărat grave sunt paragrafele în care M.M. „îşi înăspreşte glasul” şi, după ce i se pare a-l fi strivit pe Mircea Platon sub eticheta de sărăntoc intelectual aflat în căutarea unui sponsor (tot intelectual), îndreaptă ţeava puştii către Paul Gottfried, cel cu care, de fapt, ar fi trebuit să polemizeze, dacă îl ţineau curelele, Vladimir Tismăneanu. Vajnicul nostru Volodea nu are însă… ştiţi dumneavoastră ce pentru a polemiza cu un paleoconservator pe care nu îl poate acuza de antisemitism sau de fundamentalism.
M.M. crede a fi descifrat la Paul Gottfried frustrarea pentru că nu i s-au publicat la Princeton University Press (editura la care Vladimir Tismăneanu, ei da!, are acces), lucrări critice la adresa valorilor stângiste. Dacă ar fi avut subţirimea intelectuală al cărei posesor se socoteşte, M.M. ar fi priceput că fraza lui Paul Gottfried e un mod eufemistic de a califica o orientare ideologică, cu eleganţă numită „prea progresistă” (reamintim, Paul Gottfried este paleoconservator). Nu e nici o frustrare aici – cum să fii frustrat, dacă te ştii de dreapta, că nu te publică o editură stângistă…? Aş zice, chiar, că e un motiv de satisfacţie – înseamnă că te-ai făcut înţeles, că eşti inconfundabil. M.M. nu pricepe sau se face că nu pricepe că tocmai acesta este motivul pentru care Mircea Platon pledează pentru despărţirea apelor: stânga să-şi asume stângismul şi să se înghesuie pe malul stâng (ce-i drept, e mare aglomeraţie acolo…), părăsind malul drept al râului, pe care îl ocupă în mod fraudulos. Pretenţia aceasta de bun simţ îi apare „elitei” reprezentate de Vladimir Tismăneanu şi de M.M. drept… frustrare. Iar criteriile ideologice după care Princeton University Press respinge lucrările unui Paul Gottfried ne sunt prezentate, cu un truc ieftin, drept academice sau ştiinţifice. Relativizaţi, relativizaţi, ceva definitiv amestecat tot rămâne până la urmă…!
Înainte de a termina, să-l ajutăm pe M.M., cel atât de atent la eufonii, să priceapă un text în engleză. Paul Gottfried spune, referindu-se la cartea lui Vladimir Tismăneanu: „A thin, discursive volume” iar M.M. se lansează în demonstraţia că nu e nicidecum vorba de un volum subţire, pentru că are… 220 de pagini (sic!) scrise mărunt… M.M. ori nu ştie bine engleză (specialitatea sa, totuşi!) ori vrea să ne ducă de nas cu argumentul autorităţii. Şi thin în engleză, şi subţire, în română, au, pe lângă sensurile proprii, sensuri figurate. Thin = without solidity or substance; flimsy: a very thin plot for such a long book. Subţire = puţin consistent, sărac în substanţă. Paul Gottfried, în schimb, ştie bine englezeşte şi are şi o gândire logică. Nu ar pune niciodată pe „subţire” în sens cantitativ alături de „discursiv”, care descrie o calitate. Cartea lui Vladimir Tismăneanu, ar fi trebuit să traducă M.M., este discursivă şi nu foarte consistentă (o zeamă chioară pentru Paul Gottfried, un studiu în tehnica „razelor concentrice” pentru M.M.).
Mă opresc aici, nu înainte de a-l ruga pe M.M. să nu se mai includă printre „noi, românii” dacă ne socoteşte defecţi. Şi, mai ales, să nu se mai creadă profund şi îndreptăţit să ne dreagă. Prin articolul acesta lipsit de har se dovedeşte, dimpotrivă, superficial. Şi, aşa cum involuntar se autodefineşte în titlu, ticălos.
Inovația calendarului
-
[image: gavril]Deși Sf. Munte este dominat de probleme bisericești, așa cum
a fost de la bun început, în ceea ce privește așa numitul Calendar vechi
(iul...
Ideile au consecințe. Introducere
-
Vă oferim mai jos primul capitol al volumului Ideile au consecințe de
Richard M. Weaver, o capodoperă a gândirii conservatoare, o carte publicată
la 1948...
De ce atâta ură?
-
Donald Trump la un recent miting electoral: "China și Germania vor să pierd
alegerile."
Asemenea, Iranul. Si nu numai.... Să ne reamintim...
2016 - Trum...
În timp ce "societatea civilă" este nemulţumită că PF Daniel nu a făcut încă schimbările scontate (de imagine, de raportare la celelalte culte, privitoare la recunoaşterea trecutului colaboraţionist al unor clerici etc), tendinţele deja vizibile în politica Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe Române (autoritarism, ecumenism, lipsa de conlucrare cu laicatul etc) şi imobilitatea majorităţii ierarhilor alimentează focarele de răzmeriţă interne.
Postări
