O nouă umilire a românilor în propria ţară

Cristian Tudor Popescu sintetizează excelent "afacerea" UMF Tg. Mureş. Nu mai am nimic de adăugat.Sublinierile cu bold îmi aparţin.

"...la ce folosesc termenii medicali în maghiară? La comunicarea exclusivă cu pacienţi şi medici unguri. Deci, la crearea în România a unui circuit etnic închis în materie de sănătate şi boală, viaţă şi moarte. Şi asta pe banii statului român.
     Zisa maghiarizare a cancerului şi apendicitei vizează alimentarea unui exclusivism arogant  printre etnicii maghiari din România. Orice segment din viaţa socială în care accesul „valahilor” poate fi interzis, măcar prin bariera limbii, reprezintă un substitut al graniţelor teritoriale la care visează extremiştii maghiari,  un apel la amintirea dominaţiei limbii maghiare în Austro-Ungaria transleithană, când  fără să ştii ungureşte nu aveai şanse în administraţie, justiţie sau educaţie, fie că erai român, fie că erai slovac, sloven, ucrainean, sârb sau evreu.
     De ce face asta acum UDMR nu mă interesează. Dar pedeleului e bine să i se spună ce îşi asumă satisfăcând, ca să rămână la putere,  cererea şantajistă a tovarăşilor de guvern: o nouă umilire a românilor în propria lor ţară."

Sursa: Gândul.

TVR Info: Despre Biserica Ortodoxă Română în comunism

via Ionuţ Trandafirescu

În cea mai recentă ediţie a emisiunii sale de pe TVR Info, De la plus la infinit, din 10 martie a.c., dl Răzvan Bucuroiu a abordat un subiect greu şi încă nebulos pentru prea mulţi români: cum a rezistat Biserica Ortodoxă Română în anii prigoanei comuniste. Despre absurdul comunismului, despre rezistența anticomunistă, despre marile personalități ale intelectualităţii româneşti care au trecut prin malaxorul puşcăriilor comuniste, despre nevoia de a canoniza sfinţii închisorilor comuniste, despre vechea şi noua elită au vorbit, în studio,  doi admirabili cărturari: istoricul George Enache și scriitorul Sorin Lavric. De asemenea, a intervenit telefonic doamna Lidia Stăniloae, fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae.

Marți, 13 martie, ora 19:00, la Librăria Bizantină, va avea loc un eveniment din aceeași perspectivă: Fenomenul Pitești după 60 de ani. Ce ne mai spune astăzi? 

ROST nr. 107: Ce este globalizarea şi cum răspunde Dreapta creştină provocărilor ei

Numărul pe martie 2012 al revistei Rost are ca temă centrală „Provocările globalizării”. Printre textele care tratează tema respectivă se numără cele semnate de d-nii Cristi Pantelimon (excelentă radiografie sociologică a fenomenului), Vlad Diaconu şi Bogdan Munteanu.

Ancheta numărului este suplinită de data aceasta de prezentarea de către d-l Florin-Ciprian Mitrea, sub titlul „Rostul intelectualilor”, a unei interesante conferinţe recente a d-lui Dan C. Mihăilescu, „Omul care aduce cartea”.

Personalitatea numărului este eseistul şi fostul deţinut politic Alexandru Paleologu (1919-2005), prezentat de Răzvan Codrescu şi antologat cu două texte esenţiale din ultimul deceniu de viaţă: prefaţa la I. L. Caragiale, Nimic fără Dumnezeu (punctînd aici şi „Anul Caragiale”), şi prefaţa la Aleksandr Soljeniţîn, Chestiunea rusă la sfîrşit de secol XX (Al. Paleologu era născut în martie, iar în septembrie a. c. se împlinesc 7 ani de la moartea sa).

În interviul numărului (realizat, ca de obicei, de d-l Claudiu Târziu), d-l Theodor Paleologu, fiul regretatului Alexandru Paleologu, ne vorbeşte despre personalitatea şi gîndirea filosofului german de dreapta Carl Schmitt (1888-1985), căruia i-a dedicat o teză de doctorat devenită referinţă bibliografică majoră: Sous l’œil du Grand Inquisiteur. Carl Schmitt et la tradition de la théologie politique (Paris, Cerf, 2004).

Actualitatea religioasă este punctată mai ales de d-l Radu Preda („Conflictul ortodoxo-ortodox din Transilvania”), dar de un interes aparte rămîne şi textul mai vechi al vrednicului de pomenire părinte Gheorghe Calciu (1925-2006) intitulat „Uluitoarea convertire” (tensiunea dintre Jews for Jesus şi Jews for Judaism este încă un subiect la ordinea zilei).

Rubrica de poezie găzduieşte în acest număr cîteva fragmente inedite din volumul în pregătire Poemele morţilor ucişi al d-lui Varujan Vosganian (volum care vine în continuitatea plachetei Iisus cu o mie de braţe, apărute în 2004). Teoria despre Daimonion a lui Lucian Blaga este discutată, în originile şi consecinţele ei de d-l Sorin Lavric, în raport cu gîndirea mitică a poetului-metafizician (intrat, în ultimele decenii, într-un nemeritat con de umbră).

Redacţia ţine să reamintească faptul că revista Rost, pe lîngă promovarea propriei linii de dreapta, îşi propune să reflecte şi alte „oferte de dreapta” din politica sau cultura românească, fără a-şi asuma neapărat diferitele puncte de vedere prezentate spre informare publicului interesat. (R. C.)

Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la anumite chioşcuri de presă şi librării, dar mai ales în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20), în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69 şi la chioşcul Acces Press din Piaţa Sudului, de la capătul liniei de troleu. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi.

PDL schimbă generaţiile, nu şi reţelele

PDL a vrut să dea un semnal electoral de schimbare a clasei politice, prin trimiterea în guvern a unor oameni tineri. Însă, o privire mai atentă asupra miniştrilor din noul Cabinet ne dezvăluie că au fost înlocuite generaţiile, nu şi reţelele care au adus România în situaţia de azi.

Jurnaliştii Mihai Munteanu şi Daniel Bojin se opresc asupra unui caz: Bogdan Drăgoi, ministrul Finanţelor Publice. Tatăl său, generalul (r) Dan Drăgoi, fost secretar de stat în guvernele Roman şi Stolojan, are o reţea de relaţii, asociaţi şi afaceri care ar putea explica ascensiunea în fotoliul guvernamental a lui Bogdan Drăgoi. Şi care i-ar putea vindeca de iluzii pînă şi pe ultimii pedelişti sinceri.

Citiţi aici!

Părintele Amfilohie de la Diaconeşti: cuvînt de învăţătură în Postul Paştelui

UPDATE

«LUPTĂTORI ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU»?

de Răzvan Codrescu 

Deunăzi am fost făcut martor, fără voia mea, la o oţioasă polemică de culise între doi oameni care au fost – şi le-ar fi stat bine să rămînă – prieteni (chiar dacă nu “la cataramă”, cum se zice). Mărul discordiei? Statele Unite ale Europei vs naţionalismele europene (pot spune aşa, deşi discuţia s-a purtat pe cazul particular al naţionalismului românesc). [...]

...ca şi în cazul sintagmei “Lumina vine de la Răsărit”, făcute celebre la noi printr-un discurs prosovietic al masonului Mihail Sadoveanu din 1945, sintagma “Statele Unite ale Europei” nu-i aparţine lui Victor Hugo (după unii, mason şi el, în paranteză fie spus), ci doar a fost făcută celebră prin verbul lui înaripat. Ea traduce în termeni analogici o idee centrală clasică a masoneriei moderne, cu rădăcini în secolul anterior, mai tîrziu preluată şi dezvoltată, cu cinism “metodologic”, şi în controversatele Protocoale ale Înţelepţilor Sionului[1], pe alocuri dîndu-i-se, explicit sau implicit, o extensiune planetară (Guvernul Unic Mondial). După ce a stat într-un con de umbră conspirativă şi a fost ocolită deliberat de discursul oficial (regăsindu-se doar, cu o anume adaptare contextuală, în devastatoarea ideologie marxist-leninistă a “internaţionalismului proletar”), de la o vreme nu numai că este reluată pe noul fond al mondialismului sau globalizării, dar începe să fie adoptată oficial şi să circule curent, ca un ideal generos şi nevinovat, pe care lumea largă – cu creierii abil spălaţi pe cale educaţională şi mediatică – nu-l mai receptează ca pe un vechi punct de pornire conspirativ, ci ca pe un nou şi oarecum fatal punct de sosire, încununare a unui lung proces istoric “obiectiv” (cum pretindeau şi comuniştii, pe urmele lui Marx şi Engels). [...]

Ca în atîtea alte privinţe, Protocoalele Înţelepţilor Sionului (sau ale cui or fi ele) prevăzuseră punctual şi acest aspect: se va face în aşa fel încît popoarele vor fi aduse să creadă că dominaţia noastră unică este o necesitate istorică şi ne vor privi ca pe nişte salvatori. Prin urmare, globalizarea, sub toate formele ei (Noua Ordine Mondială, NATO, UE, SUE), e un calcul vechi al ocultelor, raţiunile impure sînt mai mult decît transparente, dar ea nu s-a putut pune deschis în lucrare (dincolo de experimentul circumscris în fostul “lagăr socialist/comunist”) pînă nu s-a distrus în măsură suficientă conştiinţa naţională, pînă n-a fost spălat în măsură suficientă creierul unei umanităţi agonice, pînă nu s-au tăiat în măsură suficientă cordoanele de legătură cu tradiţia şi cu transcendenţa. [...]

Eu nu cred, desigur, că cei ce colportează astăzi aceste idei de sorginte masonică sînt cu toţii masoni ei înşişi, sau conştienţi de o manipulare subversivă, sau lipsiţi de anumite bune intenţii (dintre cele cu care şi iadul este pavat, cum se spune). Mulţi răspund doar, cu diferite grade de oportunism, sugestiilor şi presiunilor unui anumit context ideologic şi diplomatic, în care asta “se mănîncă” şi asta “se respiră”. Iar în conştiinţa multora, mai ales la noi, atîrnă greu şi cumplitul impas în care am ajuns ca ţară şi naţiune, după dublul experiment dizolvant al comunismului roşu şi al comunitarismului albastru: comunismul a murit, comunitarismul nu se simte nici el prea bine, deci nu ne rămîne decît cartea “salvatoare” a unei noi “integrări” globaliste, mai ample şi mai radicale, prin care să scăpăm, pe mîna altora, de propria puţinătate şi de răspunderea unui suveranităţi pe care nu sîntem oricum în stare s-o onorăm (şi care, în ultimă analiză, a devenit ea însăşi mai degrabă teoretică, o dată cu intrarea în NATO şi în UE). [...]

La oamenii cu trecut şi/sau mentalitate de stînga, acest joc antinaţional, oricît de culpabil, apare pînă la urmă firesc, fiind “pe linia” şi “în duhul” lor. Stînga, conştient sau nu, dincotro se trage, într-acolo se şi îndreaptă, fără nimic sfînt în afara interesului imediat. Curiozitatea şi nefirescul apar atunci cînd oameni care au fost şi se mai pretind de dreapta intră în acest joc dizolvant, ba chiar încercînd, naiv sau impur, să-şi motiveze creştineşte opţiunea, punînd semn de egalitate între universalitatea principială a mesajului hristic (cu totul străin de liderii UE) şi manevrele uniformizatoare ale internaţionalismului secular.

E de la sine înţeles că principalele piedici în calea acestui marş dizolvant sînt “îndărătniciile” tradiţiei: rigorismele religioase şi naţionalismele reziduale.

Citiţi eseul integral pe blogul d-lui Răzvan Codrescu!     

Două jumătăţi de bile albe

După numeroase prostii şi ticăloşii, Puterea îşi trece în cont şi două fapte bune. E cinstit să le recunoaştem.

Care sînt resorturile lor ascunse (electorale sau de altă natură), mă interesează mai puţin. Important este ca autorităţile române să meargă până la capăt în aceste chestiuni. Dacă nu, se va dovedi că n-au fost decît nişte piruete propagandistice.

1. A cerut Serbiei garanţii suplimentare că va respecta drepturile românilor/vlahilor de pe teritoriul său, sub ameninţarea că altfel România se opune aderării Serbiei la UE.

Serbia încalcă drepturile românilor (numiţi şi vlahi, ori mai ales vlahi, tocmai pentru a le camufla originea etnică) în mod constant. Să ne amintim doar cum sînt prigoniţi creştin-ortodocşii români care vor să-şi clădească biserici proprii în Serbia şi că de curînd Serbia i-a obligat pe români să scrie şi în limba maternă tot în alfabet chirilic.

O altă manevră sîrbească, menită să torpileze unitatea de acţiune a românilor din Serbia şi de a-i îndepărta de scopurile lor fireşti: împănarea conducerii organizaţiilor etnice cu sîrbi sau filo-sîrbi. În această cheie trebuie citită declaraţia preşedintelui Consiliului Naţional al Vlahilor din Serbia, Radisa Dragojevic.

Atitudinea României la Bruxelles a fost de data asta ceva mai demnă, dar nu-mi fac iluzii că  va deveni  prea curînd o constantă a politicii noastre externe. Liderii europeni au fost uimiţi, pentru că nu se aşteptau ca vreodată România să-şi apere interesele, ci să spună mereu da.

2. A trecut prin Parlament legea lustraţiei. Şchioapă şi tardivă, ca şi legea CNSAS, va produce totuşi efecte. Atîta vreme cît administraţia de stat este plină de foşti nomenclaturişti, securişti şi turnători ordinari, o asemenea lege îşi află raţiunea de existenţă. Era şi mai bună acum 20 de ani, dar nu înseamnă că azi e inutilă, cum susţin vechii comunişti de teapa lui Iliescu (tupeul acestui cancer al României post-decembriste e colosal: spune că legea avea o noimă la începutul anilor '90, dar nu acum, de parcă nu el şi ai lui au blocat-o pînă azi) sau neocomuniştii cu faţă oarecum umană de felul lui Costi Rogozanu. Era şi mai aproape de ce trebuia să fie dacă îi epura şi pe foştii lideri UASCR şi UTC, dar înţeleg că pentru PDL era imposibil să se lipsească de alde M.R. Ungureanu. Era şi mai potrivită dacă prevedea o perioadă de interdicţie de măcar 20 de ani, nu de doar 5 ani.

Cu toate acestea, dacă facem o listă cu persoanele mai cunoscute de la fiecare partid parlamentar care ar urma să fie lustrate, vom vedea că legea e binevenită şi în anul de graţie 2012.

Mă tem însă că nu va trece de Curtea Constituţională. Cică legea ar fi anticonstituţională pentru că îngrădeşte dreptul de a fi ales. E ca şi cum ai spune că unui criminal băgat la puşcărie i se încalcă dreptul de a fi liber.

PS:

Nu mă las păcălit de două iniţiative bune şi cred că actuala Putere nu-şi va putea spăla imaginea decît cu foarte mult efort în interesul naţional - de care, sincer şi trist, nu o cred capabilă. Aşa că îi rog pe eventualii comentatori ai acestui text să nu-mi spună ce ştiu deja şi să mă scutească de bănuieli stupide.