sâmbătă, 18 aprilie 2015

Noapte de Paşte la malul mării *

Înaintea slujbei de Înviere, am pornit într-o scurtă plimbare pe plajă. Paşii mi se afundau în nisipul umed, dar fără ca asta să-mi încetinească prea mult mersul. Marea părea obosită şi ea, după atâta ploaie cât căzuse în acel început de aprilie, iar vântul, care rostogolea la răstimpuri câte o tufă mică şi uscată, era încă al iernii. Pustiul aşternut între cerul vânăt şi ţărmul mărginit de spuma valurilor, care se loveau de el, avea ceva de început sau de sfârşit de lume. Un peisaj asemănător cu cel interior.
Trăiam unele dintre cele mai sumbre zile din viaţa mea şi îmi căutam un iluzoriu refugiu dinaintea lor, într-un orăşel de la malul mării, în care nu mă cunoştea nimeni şi unde primăvara este straniu de frumoasă uneori. Acolo nu rişti să-ţi răvăşească sufletul şi mai mult vreo explozie florală, căci anotimpul se strecoară precum o pisică la vânătoare, precaută şi neauzită.
Am ajuns destul de repede în dreptul bisericii, aşa că am urcat pe faleza de piatră, mi-am scuturat pantofii şi m-am apropiat. Lăcaşul părea decupat din altă fotografie şi lipit neverosimil în decorul micului oraş dominat de biserici de influenţă greacă şi de moschei turceşti. Bisericuţa ridicată din bârne de lemn, în stil maramureşan, şi împodobită cu zeci de ghivece de muşcate, era nepotrivită acolo. Cu toate acestea, răspândea o căldură cum rareori am mai simţit. Flăcările candelor jucând umbre pe pereţii, mirosul persistent de mir, salcie verde şi apă de mare, liniştea pioasă a puţinilor creştini aflaţi înăuntru şi mai ales cântările bizantine ale stranei te cuprindeau ca o rugăciune.
M-am aşezat într-un ungher şi am început să repet în gând rugăciunile cântate de cor, în aşteptarea strigării preotului de la miezul nopţii. Curând, n-am mai auzit cuvintele, ci numai ritmul rugăciunii, şi fiecare cântec a devenit un val care îmi spăla inima de zgura adunată ani şi ani.
La un moment dat, în biserică s-a făcut tăcere şi întuneric, pentru ca, peste câteva minute, preotul să iasă din altar cu lumânări mari în mâini şi să ne cheme: “Veniţi de luaţi lumină!”. Am ieşit cu toţii în faţa bisericii, cu lumânările aprinse, în sunte de clopote şi de toacă, să ascultăm Evanghelia. Când preotul a citit: “Nu vă temeţi, căci ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici, căci S-a sculat precum a spus” – a fost de parcă aş fi auzit pentru prima oară această frază din Scriptură. Am ştiut atunci că Hristos a înviat cu adevărat. Şi mi-au dat lacrimile. Mă învârtisem tot timpul, ca un orb, într-un nesfârşit labirint, deschizând uşi care nu duceau nicăieri, alunecând pe povârnişuri nebănuite şi urcând prea puţine trepte, în vreme ce El aştepta alături doar să-i întind mâna, ca să mă scoată de acolo. Poate că nu l-am văzut pentru că nici un post şi nici un canon nu-ţi curăţă ochii precum plânsul sincer, născut din suferinţă. Un plâns de care am avut parte târziu şi pe care l-am purtat cu mine, nedezlegat, până în pragul acelei mici biserici de lemn.
Norii se risipiseră, iar luna tremura sub dangătele clopotelor ca o făclie uriaşă, luminând şi încălzind plaja şi marea. Mugurii pomilor au devenit deodată grăbiţi să irumpă în floare şi stoluri de păsări felurite s-au ridicat să bată aerul cu aripi repezi.
M-am aprins de o bucurie nestăvilită, cântând, alături de toţi cei de faţă: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Eram uşor, fluid şi incandescent, gata să mă răspândesc în cele patru zări, ca un foc care nu arde, purtat de vânt. În ochii oamenilor îmi părea că văd aceeaşi lumină şi aceeaşi dorinţă de a acoperi cu ea cer şi pământ.

Pe parcursul întregii slujbe, care a urmat, am avut o stare amestecată, de pace şi entuziasm deopotrivă. O stare de care nu mă simţeam capabil şi pe care am avut-o când mă aşteptam mai puţin. Nici un gând rău, nici o teamă, nici un regret, nici o frustrare, nici o grijă, nici o ambiţie nu şi-au găsit loc în mine preţ de câteva ore. Ci numai certitudinea, care îmi dădea o încredere nemărginită în toate zilele care vor urma, şi veselia, care mă făcea să iubesc totul. O trăire la care am tânjit îndelung înainte de o avea şi de care mi-e dor de atunci încoace. 

* Text apărut iniţial în Formula As nr. 1161 (14) din 9 - 16 aprilie 2015.

joi, 16 aprilie 2015

Cusături în care e prinsă istoria unui neam

Sîmbătă, 18 Aprilie, de la ora 11.30, vă invităm la un nou atelier de cusut ii, sau, cum ne place nouă să le numim, straie împărătești! La "Casa cu Rost" (Calea Victoriei 155, bl D1, tronson 8, intrarea prin strada Buzeşti, vizavi de Agenţia Tarom).

Într-o atmosferă caldă, amicală, în aburi de ceai bun, din plante înmiresmate şi arome de fursecuri de casă, veţi deprinde minunata artă a cusăturilor tradiţionale, sub îndrumarea bunelor noastre prietene Roxana Maria Vizanti, Ana Maria Trandafir si Cristina Cristina. 
Un atelier pentru adulţi şi copii!
Preţul atelierului: 30 lei. Materialele necesare sînt incluse în preţ.


duminică, 12 aprilie 2015

HRISTOS A ÎNVIAT!

Ioan şi Camelia Popa, Pogorîrea la iad, tempera pe lemn, 40x30 cm 2015. 
Icoana de închinăciune din biserica parohială Cartier Nou II, Alba-Iulia.

joi, 9 aprilie 2015

Simpozion despre mişcarea "Rugul Aprins" [VIDEO]

Joi, 2 aprilie 2015, ora 18.30, în amfiteatrul “Dumitru Stăniloae” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București, a avut loc simpozionul cu tema “Rugul Aprins“. Evenimentul a fost organizat de Pr. Conf. Dr. Gheorghe Holbea, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Printre vorbitori: Gheorghe Holbea, Marius Vasileanu, Andrei Găitănaru, Daniel Suceavă, Radu Găină.
Au recitat: Afrodita Androne și Cerasela Popescu.
Fotografii şi înregistrări video, pe platforma ROSTonline.ro.


Follow-up: Dezbatere - "Internet, religia mea"

Cum a fost la dezbaterea "Internet - religia mea", cu Teodor Baconschi, Sever Voinescu şi Iulian Comănescu. Video şi foto.



sâmbătă, 4 aprilie 2015

Vreau bani ca să mă rog

Moisi Aghioritul
Am cunoscut un bătrân fără griji, simplu, smerit, cu multă încredere în Hristos şi în Maica Domnului. Era din Rizokarpaso, din partea Ciprului (ocupată astăzi de turci) şi a venit în Sfântul Munte – când şi acesta era sub stăpânirea turcească. A adormit acum doisprezece ani la vârsta de o sută şi şase ani. În Sfântul Munte a trăit optzeci şi şase ani. A ieşit o dată sau de două ori din Athos, ca să se închine la Ierusalim. Optzeci şi şase de ani nu a mâncat carne. Optzeci şi şase de ani nu a văzut femeie. Douăzecişicinci de ani nu şi’a spălat blidul. Cu toate acestea era foarte sănătos, foarte cumpătat, foarte înţelept, foarte bun. La o sută trei ani a urcat pe acoperişul chiliei sale ca să aşeze ţiglele.
„Orice cer de la Maica Domnului îmi trimite”, îmi spunea el. „Am aici icoana ei – Iconoama– şi mă iconomiseşte şi pe mine Prea-Binecuvântata. Iată, acum am vrut apă şi te’a trimis pe tine să’mi aduci!”...

Odată au venit doi prieteni din Athena, şi m’au întrebat dacă mai există monahi ca în Pateric. Le’am spus că există şi i’am dus la acest bătrân: monahul Iosif Cipriotul – care pe atunci avea o sută cinci ani. Era întins pe pat şi rostea rugăciunea inimii cu metanierul. „Gheronda, domnii sunt de la Atena şi au venit să primească binecuvântarea Sfinţiei Tale”.
L’au simţit însă şi tinerii că nu are chef de vorbă. După ce i’au mai spus două-trei cuvinte, le’am făcut şi eu semn ca să plecăm. Înainte de’a ieşi din chilie i’au spus însă bătrânului:„Gheronda, avem multe probleme, rugaţi’vă şi pentru noi”. „Mă voi ruga”, le’a răspuns bătrânul, „dar ca să mă rog vreau să’mi daţi bani”.
Îmi venea să intru în pământ de ruşine, nu ştiam ce să mai spun. Încercam să’l îndreptăţesc cumva pe avva, dar nu mă dumiream de ce a făcut aceasta. Eu i’am adus pe tineri la un om sfânt şi tocmai el să ceară bani pentru rugăciune? El care nici nu ştia bine valoarea banilor şi nu le dădea nici o însemnătate? Oamenii au plecat în drumul lor, iar eu am rămas mâhnit. A doua zi am mers iarăşi la bătrân. De îndată ce m’a văzut, mi’a spus: „Părinte Moisi, nu cumva am lucrat virtutea împreună? Să nu’mi aduci lume ca să mă cinstească. Am cerut de la Dumnezeu să mă cinstească în cealaltă viaţă, iar nu în aceasta mincinoasă”. Am rămas uimit. S’a făcut de ruşine pe sine înaintea străinilor cerându’le bani, el care niciodată nu a avut şi niciodată nu i’a iubit. Dar şi pe mine m’a făcut de ruşine. Cum să mai îndrăznesc să’i mai duc lume? Singur şi’a stricat imaginea sa de mare ascet. Cine dintre noi ar mai face asta? Îl interesa numai ce spune Dumnezeu despre el, iar nu oamenii.
(„Tăcerea cea frumos grăitoare”)

miercuri, 25 martie 2015

Dezbatere: "Internet – religia mea". Cu Teodor Baconschi, Sever Voinescu şi Iulian Comănescu

Ceainăria-Librărie-Galerie "Casa cu Rost" vă invită miercuri, 1 Aprilie a.c., ora 18.30, la dezbaterea “Internet – religia mea”. Punctul de plecare este cartea Facebook - Fabrica de narcisism, de Teodor Baconschi, iar discuţia se va axa pe felul în care influenţează comunicarea on-line, în general, şi reţelele sociale pe internet, în special, mentalitatea colectivă şi, implicit, comportamentul uman, înfruntarea de idei, “războiul” cultural, deciziile politice etc. Este comunicarea pe internet o nouă “religie”? Ce predomină în animarea reţelelor sociale: libertatea sau credinţa? Ce caută conservatorii pe internet? Cît de avantajată este viziunea progresistă odată cu dezvoltarea comunicării on-line? – iată doar cîteva întrebări la care vor căuta să răspundă Teodor Baconschi, Sever Voinescu şi Iulian Comănescu.
Întîlnirea va fi moderată de subsemnatul. 

La eveniment, veţi putea cumpăra volumul Facebook - Fabrica de narcisism, pe care veţi primi autograf de la autor.
Intrarea este liberă.
Adresa “Casei cu Rost”: Calea Victoriei 155, bl. D, Tronsonul 8 (intrarea se face prin str. Buzeşti, vizavi de Agenţia Tarom, între farmacia Sensiblue şi banca Credit Agricole).