Nicolae Mărgineanu, pedepsit pentru patriotism

Dacă nu v-aţi procurat încă numărul 89 al revistei ROST, vă îndemn să o faceţi, căci aveţi ce citi.

Ediţia pe iulie a publicaţiei îi este dedicată marelui nostru psiholog Nicolae Mărgineanu, pedepsit pentru patriotism de către comunişti cu 16 ani de temniţă. Într-un interviu pe care mi l-a acordat fiul său, regizorul Nicolae Mărgineanu, acesta povesteşte prin ce a trecut în anii în care a fost lipsit de tată, cum a fost clipa revederii şi ce mărturisiri i-a făcut părintele său despre cele suferite în închisoare.
Din sumar, vă mai recomand: "Estetica Ortodoxiei", de Constantin Mihai, "Centenar Vizanty. 1945 – 1947. Un sfârşit şi un început", de Daniel Focşa, "Mislea, închisoare comunistă pentru femei", de Flori Bălănescu, "Catedrala Mântuirii Neamului, între împlinire, dileme morale şi deziluzie", de Pr. Prof. Dr. Mihai Valică, "Lumea îşi încordează muşchii", de Viorel Patrichi, şi "Pentru o politică de tip creştin (6)", de Paul Ghiţiu.
Vedeţi aici de unde puteţi cumpăra revista ROST.

Catedrala Îngropării Neamului

de Alexandru Racu

Daca cei 20 de milioane de romani ortodocsi care se declara ca atare in sondaje ar da fiecare cate cinci euro, s-ar strange suta de milioane de euro de care are nevoie P.F. Daniel pentru inaltarea catedralei. Pentru asta ar fi nevoie insa atat de un apel cu adevarat parintesc, daca nu chiar de un patriarh cu carisma, cat si de un popor ortodox nu doar din punct de vedere nominal. Nu stiu cat s-ar strange cu un apel parintesc. Cert este ca, atat bunul simt, in conditiile in care pensionarii plang cu reteta in mana in fata farmaciilor din Romania anului 2010, cat si autenticul realism propriu unui veritabil spirit chivernisitor, ne impun sa operam cu ceea ce putem sa strangem in mod concret. Adica sa ne facem catedrala pe masura credintei concrete a poporului roman, nu pe masura abilitatilor manageriale ale masinariei din deal. Altminteri, este completamente penibil sa numesti catedrala, "catedrala mantuirii neamului", in conditiile in care neamul nu se sinchiseste sa dea cinci euro de caciula.

Tot astfel, daca, pe de o parte, lipsa spiritului duhovnicesc pare sa fie asumata pe fata de catre administratia patriarhala, pe de alta parte, chiar si genul de realism pe care il propovaduieste aceasta din urma imi scapa. Se spune ca nu avem bani, statul nu ne da, deci trebuie sa facem imprumut la banca; apoi o sa facem colecta de urgenta ca sa nu platim dobanzi mari, sau, Doamne fereste, sa ne trezim si cu niste executari silite (Voronetul, Sucevita?). Ce ne garanteaza ca banii pe care nu putem sa-i strangem acum, o sa putem sa-i strangem, si in timp util, atunci cand o sa ne fugareasca creditorii? Poate doar un plan sistematic cincinal, cincisprezecinal de tuns oaia (preotimea), asa cum a tuns Ceausescu turma mioritica in anii 80' ca sa achite datoria externa a Romaniei, in parte facuta si pentru Casa Poporului, langa care va fi asezata noua catedrala. Dar poate ca intre timp s-o prapadi si oaia saraca, sau si-o iesi din minti. Nu este mai realist sa nu te bagi in datorii daca nu stii daca vei avea cu ce sa le platesti? « Cine dintre voi, daca vrea sa zideasca un turn », zice Mantuitorul, « nu sta mai intai sa-si faca socoteala cheltuielilor, ca sa vada daca are cu ce sa-l sfarseasca (cu ce sa-si achite creditul facut la banca, in cazul de fata)? Pentru ca nu cumva, dupa ce i-a pus temelia, sa nu-l poata sfarsi, si toti cei ce-l vor vedea sa inceapa sa rada de el » (Luca, 14, 28-29). Orice gospodar socotit intai strange si dupa aia investeste. Mai ales in conditiile in care, desi necesara (este evident ca actuala biserica patriarhala este prea mica pentru pentru o biserica cu douazeci de milioane de credinciosi), catedrala nu este totusi o urgenta. Un lucru este creditul facut de o parohie din diaspora care nu are unde sa slujeasca, creditul facut de o familie care nu are unde sa stea, si alt lucru este creditul facut de un Patriarh pentru construirea unei catedrale cu titlu cat se poate de ambiguu din punct de vedere al acriviei dogmatice. PF Daniel nu ne-a explicat clar care este planul lui (daca are vreunul) cu privire la returnarea banilor. Si mai ales, nu ne-a explicat de ce nu se mai poate astepta (caci rabdarea te scapa de dobanda si de posibile nenorociri mai mari). Se teme ca n-apuca el (sau mai bine zis "noi", ca deseori vorbeste la persoana I plural) sa o faca si va fi pictat un altul pe zidul din pronaos? Poate ne va lamuri intr-un viitor comunicat.

Mai trebuie mentionate doua aspecte. Romania este la ora actuala ravasita din toate punctele de vedere: politic, economic, social, moral, meteorologic. Atitudinea oficiala a BOR pune capac la toate. Este "cireasa de pe tort", menita sa arunce un popor debusolat si amarat in bezna deznadejdii. Daca ne vom mai pricopsi la final si cu o schisma, infaptuita prin lucrarea sinergica a cavalerilor Apocalipsei si a cavalerilor de Malta imbracati in straie arhieresti, putem sa fim multumiti: am mantuit neamul. Dupa aia putem sa construim linistiti catedrala pe mormantul neamului.

In fine, dincolo de lipsa de vocatie, ceea ce frapeaza in mod deosebit este prostul gust al variilor figuri politice si bisericesti, promovate de bovarica noastra elita intelectuala, altminteri cat se poate de dezabuzata in raport cu primitivismul needucat al Romaniei profunde.

Pr. prof. dr. Mihai Valică vs Patriarhia Română

Către Biroul de presă al Patriarhiei

Stimate Birou,

Pentru că mi-aţi pomenit numele, acum câteva zile, în comunicatul de presă „Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist, vă răspund următoarele:

1. Nu am afirmat niciodată şi niciunde că nu doresc construcţia Catedralei Neamului, ba dimpotrivă, ca unul care am construit mai multe Biserici, nu am cum să fiu împotrivă. Îmi doresc mult să se construiacă această Catedrală şi să ne reprezinte şi ca naţie şi ca trăire ortodoxă. Tocmai pentru că sunt preot ortodox şi fac parte din naţia română am scris acel studiu şi am fundamentat biblic şi patristic importanţa construirii unei Biserici. Citiţi tot articolul, nu doar titlul!
2. Este trist să constaţi că responsabilitatea preoţească este considerată „duh de răzvrătire” iar credinţa mea în intervenţia directă, dar tainică a lui Dumnezeu în contrucţia unei Biserici, chiar în momentele cele mai grele, este privită ca „puţin spirit realist”. Dacă se iau în calcul doar greutăţile, evidențele actuale de criză și realismul uman pe care le invocaţi, atunci un David realist ar fi fugit de Goliat, în cazul de faţă ar fi alergat la bancheri şi la cămătari. Nu de mai mult realism avem nevoie acum, ci de mai multă credinţă şi de un David nerealist...
3. Opinia mea este că, chiar pentru început, să construieşti Catedrala Neamului cu bani de împrumut nu ne reprezintă credinţa şi nici neamul, care este foarte generos atunci când este vorba de Biserică, ci trebuie doar motivat şi îndrumat duhovniceşte şi nu pus sub presiunea băncilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?
4. Aţi scris că atitudinea mea este „incompatibilă cu preoţia”. Nimic mai fals. Tocmai preoţii sau profesorii de teologie, care iau parte activă la viaţa Bisericii, fie cu experienţa lor pastorală, fie cu fundamentarea teologică pentru contrucţia Catedralei Neamului, care „este o necesitate de ordin liturgic şi pastoral” fără îndoială, aceia sunt compatibili cu preoţia, dacă mai credem că Biserica cuprinde şi pe mirean şi pe preot şi pe episcop în mod simfonic şi sinergic. Cred că incompatibil cu preoţia este slugărnicia oarbă, minciuna, dezinformarea, necredinţa, păcatele de moarte, etc.
5. Vă sfătuiesc, ca pe viitor, să nu mai minţiţi, deoarece sunteţi creştini şi unii chiar preoţi. De aceea ar fi bine să mergeţi la Prea Fericitul Patriarh şi să-i spuneţi că aţi minţit, răstălmăcind tendenţios articolul meu, să vă pocăiţi şi să luaţi cuvenita mustrare.

Pr. dr. Mihai Valică

Realismul bate canoanele şi bunul-simţ

Patriarhia reacţionează cu întîrziere şi într-un stil lipsit de duhovnicie, ca să folosesc un eufemism, la un text al părintelui profesor Mihai Valică, pe care îl puteţi citi aici.

În dreptul său la replică, Biroul de Presă al Patriarhiei arată că nu dă multe parale pe canoane, tradiţie şi bun-simţ, de vreme ce acestea nu slujesc o viziune realistă asupra construirii Catedralei Mîntuirii Neamului. Argumentele solide ale părintelui Valică sînt aruncate la coş dintr-un condei, pentru că ele spun doar cum nu se construieşte o biserică şi nu-i oferă Întîistătătorului BOR o soluţie pentru a ridica biserica fără împrumut bancar, acum, în plină criză economică. De ce acum şi nu mai tîrziu, nu ni se spune.

Însă, părintele este ameninţat că atitudinea sa este incompatibilă cu preoţia! Şi este taxat de adversar al Bisericii, care se opune construirii Catedralei. În mod evident, autorul "dreptului la replică" interpretează abuziv intervenţia Pr. Valică, din care reiese limpede că acesta este pentru construirea Catedralei, dar nu cu bani împrumutaţi de la bănci, pe care apoi trebuie să-i dea cu dobîndă înapoi generaţii de români.

În fine, Patriarhia ne mai promite că va face colectă pentru a plăti împrumutul (de 100 de milioane de euro) mai repede, ca să nu dăm dobînzi mari. Cică donaţiile vor fi benevole din partea clerului şi a poporului credincios. La fel de benevole cum se fac abonamentele la "Lumina"?

Rost nr. 86

A apărut nr. 86 al revistei ROST (pe luna aprilie), care îi este dedicat unui mare mărturisitor al exilului anticomunist, Nicu Naum.
Din sumar vă mai recomand să nu rataţi: Brandul Ilici şi restul lumii, de Viorel Patrichi, Pentru o politică de tip creştin (3), de Paul Ghiţiu, Revoluţia lui Robespierre şi tragedia unei false justiţii (2), de Dragoş Moldoveanu, O epopee basarabeană, de Constantin N. Străchinaru, Centenar Dan Vizanty. În luptă contra americanilor, de Daniel Focşa, Mărturisirea pascală, de Constantin Mihai, Despre Antonescu, legionari şi nevoia de spirit critic, de Alexandru Racu.
În continuare, public editorialul din această ediţie, care ar putea aduce o oarecare lămurire într-o dezbatere reluată recent.

Pro şi contra Catedralei

Patriarhia a anunţat că în luna august va începe construirea Catedralei Mîntuirii Neamului. Prilej pentru vechii adversari ai proiectului să-şi lustruiască „argumentele” prăfuite şi să scornească altele noi. Contextul face ca şi unii dintre susţinători să se îndoiască acum de oportunitatea momentului şi de necesitatea clădirii.

Claudiu Târziu

Cîteva obiecţii par de bun-simţ, la prima vedere. La o analiză mai atentă însă, nu stau în picioare. Să luăm pe rînd.

Amplasamentul nu e bun, să mai căutăm. Nici noi nu sîntem prea fericiţi cu locul ales, în vecinătatea Palatului Parlamentului. Dar să ne amintim că, ani în şir, proiectul a tot fost plimbat prin oraş, pentru că mereu opozanţii găseau locul nepotrivit. În 2005, Biserica a primit, în sfîrşit, prin lege, un teren pentru catedrală, pe Dealul Arsenalului. Conducerea BOR a fost de acord. E adevărat că două construcţii uriaşe, aşezate una lîngă alta, urîţesc zona şi îşi umbresc reciproc valoarea arhitectonică – atîta cît e. Însă, n-ar fi neserios şi cam târziu acum să încercăm să schimbăm amplasamentul? Şi cine garantează că nu vor mai exista obiecţii pentru orice alt teren?

Casa Poporului este simbolul megalomaniei ceauşiste, iar o catedrală în care încap 5500 de persoane ar putea să împrumute această simbolistică. Fără îndoilă. Cum la fel de bine catedrala ar putea exorciza vecinătatea impură.

Mi se şopteşte: „E lipsită de smerenie”. Smeriţi s-ar cuveni să fim noi, nu casa Domnului.

Nu e în tradiţia noastră să facem biserici mari. Întîi că nu e o biserică obişnuită, ci una care trebuie să fie reprezentativă pentru ortodoxia noastră. Celelalte state majoritar ortodoxe au fiecare cîte o catedrală patriarhală. Pe urmă, dacă în Evul Mediu, să zicem, nu am avut resurse să construim biserici mari nu înseamnă că am respectat tradiţia. Dovadă că, acolo unde s-a putut, au fost ridicate şi biserici imense pentru vremea lor – ca la Dragomirna sau Moldoviţa. E ca şi cum am spune că, dacă străbunii noştri n-au avut bani decît de bordeie, trebuie să trăim şi noi bordeie, ca să păstrăm tradiţia. Oricum, din 1990 încoace s-au construit multe biserici spaţioase la noi, culminînd cu catedrala ortodoxă din Bacău, a patra ca dimensiune din Europa.

În loc să cheltuim 400 de milioane de euro pentru catedrală – cît este estimat că va costa –, mai bine reparăm bisericile-monumente istorice, sau construim 200 de biserici noi ca să le retrocedăm pe cele ale greco-catolicilor, sau facem 200 de azile de bătrîni şi orfelinate. Desigur, şi acestea sînt obiective importante. Dar, pe de o parte, Biserica trebuie să se ocupe întîi de mîntuire şi apoi, dacă poate, şi de filantropie; pe de altă parte, credincioşii care dau bani pentru Catedrală vor catedrală, nu altceva.

Apropo de bani, o seamă de necredincioşi se arată îngrijoraţi că vor fi alocate fonduri de la bugetul de stat. Normal, doar sîntem o ţară de peste 80% ortodocşi, care cotizăm la buget. Totuşi, din experienţa de pînă acum, să fie liniştiţi: statul n-a fost niciodată prea darnic, darămite în vreme de criză. Şi iată că am ajuns la un motiv la care sînt sensibili şi cei care vor Catedrală, dar cred că acum nu e momentul.

„Lumea moare de foame, şi Bisericii îi trebuie Catedrală? Nu e strategic...” Să nu ne bănuiţi de cinism, dar ar mai fi existat „Sfânta Sofia” din Istanbul, dacă s-ar fi gîndit Justinian [Constantin cel Mare - am scris ,din eroare, în prima variantă] la cît de potrivit este momentul şi ce alte priorităţi ar avea?

Avem deja două catedrale în capitală: cea din Dealul Patriarhiei şi „Sf. Iosif”! Este una dintre stupizeniile folosită drept argument de unii ziarişti anti-ortodocşi. Una e o biserică monahală modestă pentru nevoile de azi ale Patriarhie, cealaltă – un lăcaş al romano-catolicilor.

În fine, două dintre cele mai hilare motive sînt că şantierul va bloca traficul în centrul capitalei şi că va polua oraşul. La ce poluare este în Bucureşti şi la cît de greu se circulă, ar trebui să nu mai facem nici o magazie.

Duşmanii BOR ar inventa orice măcar să întîrzie, dacă nu să oprească ridicarea catedralei. Pentru că prezenţa ei este o mărturie de credinţă. Iată de ce trebuie să o construim.