joi, 25 august 2016

23 August 1944, o lovitură de stat ale cărei consecințe le tragem pînă azi

Din gîndirea marilor oameni politici interbelici, pe care avem tendința de a-i idolatriza. Potrivit unui interviu acordat de Corneliu Coposu, în 1945, Associated Press, și publicat de ”Adevărul” ieri, în premieră în România: - URSS era considerată un aliat firesc al României, chiar dacă i-a răpit acesteia Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței; - PCR era considerat partid democratic, luat deci în alianța democraților contra dictaturii militare antonesciene și apoi girat la guvernare de către PNȚ și PNL; - Războiul contra URSS, pentru eliberarea teritoriilor românești, era considerat unul nedorit de poporul român, în ciuda evidenței. Bine, se poate spune că afirmațiile lui Coposu sînt marcate, fatalmente, de conjuctura politică. Cu alte cuvinte, Coposu va fi spus și lucruri neadevărate, pentru a nu intra în conflict cu comuniștii. Totuși, dacă avem în vedere faptele care au premers vorbelor, tragem concluzia că Corneliu Coposu a fost mai degrabă sincer. Ceea ce arată lipsa de luciditate și de discernămînt a marilor noștri politicieni interbelici, care apoi au intrat, pe mîna lor, în malaxorul comunist. Asta e tragedia! 
Citiți detalii pe Rost Online.

luni, 1 august 2016

Un blog care promite: ”Lumea bună”

Jurnalistul Tiberiu Lovin și-a lansat astăzi un nou proiect: Lumea bună. Un blog, care ambiționează să devină  o publicație de referință, despre acea clasă de români cu clasă. 

D-l Andrei Pleșu dă undeva o definiție a lumii bune, pe care eu am reținut-o cu plăcere, chit că poate fi formulată și altfel.
”Se îmbrăcau cuviincios, cu bun gust, dar fără ostentaţie, vorbeau îngrijit şi expresiv, erau atenţi la interlocutor, ştiau să asculte, erau bine-crescuţi şi bine şcoliţi, aveau l’usage du monde, dar şi înţelegerea supra-lumescului, ştiau cel puţin două limbi străine, erau mari cititori, ştiau să se poarte şi în societate, şi la masă, şi la biserică, şi între prieteni. Prezenţa lor răspândea o atmosferă de amenitate, politeţea lor era firească şi plină de graţie, aveau haz, aveau naturaleţe, aveau o înnăscută distincţie. Sobrietatea lor nu era niciodată sermonizantă sau ţeapănă, umorul lor nu era niciodată trivial, chiar când îşi îngăduia să fie riscat. Erau, pe scurt, o companie aleasă, agreabilă, nutritivă“.
Oricît sînt de acoperiți de ”știrile de la ora 5” și de ceea ce revarsă tabloidele ori emisiunile de can-can (care fac vipuri din scursura societății), doamnele și domnii există și în România. În știință, artă, politică, afaceri, sport și chiar în presă. Tiberiu și-a propus să-i (re-)descopere pentru cititorii lui, într-un exercițiu de salvare sufletească proprie, dar nu numai. Detalii puteți afla de pe blogul cu pricina.

Cred că un astfel de demers merită încurajat. Să începem prin a citi Lumea bună și să continuăm fiecare după puteri (prin oferirea de ponturi, texte și, de ce nu, de susținere financiară). Căci pentru ca frumosul să existe este nevoie nu doar de aplauze, ci și de o mînă întinsă, deseori.