Două vinuri portugheze

În călătoria pe care am făcut-o în Portugalia am avut răgaz să mă desfăt şi cu două vinuri locale de calitate. Primul, desigur, unul roşu: Monte Velho, născut în 2007, în regiunea Alentejo, din struguri Periquita, Trincadeira, Bastardo şi Moreto. Culoare rubinie intensă, limpede. Arome de fructe roşii coapte, note de lemn, puţin picant. Taninurile sînt fine. La final îţi lasă un gust persistent de fructe şi merge excelent chiar şi cu un desert, fără să-ţi facă gura pungă. L-am încercat, după o mâncare portugheză de vită şi un Cheesecake cu dulceaţă de zmeură şi mi-a lăsat o impresie excelentă.

Al doilea, un alb, Planalto (reserve 2009) din struguri din soiuri tradiţionale Malvasia Fina, Viosinho şi Gouveio selectate în podgoriile de la mare altitudine din Vallée du Douro. Aroma este intensă şi dominată de citrice, fructe tropicale şi note de trandafir.

Unul dintre cele mai bune vinuri albe pe care le-am băut în ultima vreme: prietenos încă de la început, cu o aciditate bună, echilibrat post-gust, acest vin poate fi băut într-o zi de vară caniculară de unul singur, ca aperitiv sau ca însoţitor al unor mîncăruri uşoare, salate, peşte şi fructe de mare. Eu l-am băut chiar în această din urmă combinaţie şi am fost fermecat de el.

"Ah! Iarăşi mie însumi mă fură vinul" (3)

Vinurile pe care le pomenesc astăzi sînt din podgorii româneşti, dar făcute de un francez, contele Guy Tyrel de Poix (proprietarul S.E.R.V.E.), care s-a îndrăgostit de ţărişoara noastră, de vinurile noastre şi... nu numai. Francezul s-a stabilit aici şi a confirmat încă o dată că avem vie bună, pămînt excelent, climă favorabilă, dar nu prea ştim să facem vin. Cam toţi producătorii de vin bun din România fie sînt străini, fie lucrează cu specialişti străini.

Nobilul francez a început comerţul cu vinuri româneşti, îmbuteliate sub marca sa (Vinul Cavalerului) prin 1994, pentru ca un an mai târziu să producă propriile vinuri.
Astăzi nu vă voi vorbi de Vinul Cavalerului (alb şi roşu), deşi merită atenţia noastră. O las pentru altă dată. Voi începe cu vinurile contelui de Poix din vîrful topului : Terra Romana. Şi vă propun tot două cupaje, ca să vă vindec de prejudecăţi :)

Întîi, despre "Milenium Alb" Terra Romana - un amestec graţios de Sauvignon Blanc şi Riesling, cu o notă delicată de Muscat Ottonel. (de pe Dealurile Prahovei). "Nasul" e de pepene galben copt, cu o tuşă fină de piersică. Iar gustul este de fructe exotice, într-o nebunie de arome care nu te lasă să detectezi exact: ananas, portocală, mango... Post-gust lung, persistent şi plăcut. Culoarea bate în auriu, cu reflexii verzi. Merge cu peşte, fructe de mare sau băut ca aperitiv.

Apoi, despre "Cuve Charlotte" Terra Romana, o combinaţie senzaţională de Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon şi Merolt (din podgoria Dealu Mare), care te cucereşte şi te subjugă, precum o femeie frumoasă. Miros de stafide, vanilie şi tabac. Aromă de fructe., cu un post-gust lung. Culoare rubinie spre negru. Însoţeşte perfect o friptură de raţă sau de miel, ori brînzeturi franţuzeşti. Cu cît e mai vechi, cu atît e mai bun, căci e un vin destinat "îmbătrînirii" în butoaie de stejar. Fiind atît de bun, inevitabil e puţin (nu mai mult de 30.000 de sticle pe an) şi pipărat la preţ. Nu-l găsiţi decît în magazine specializate şi restaurante.

"Ah! Iarăşi mie însumi mă fură vinul" (2)

Astăzi vă propun cel mai bun vin alb românesc pe care l-am băut vreodată: un cupaj de la casa Davino, podgoria Dealu Mare (Domain Ceptura). E rar, căci e produs numai în anii favorabili, printr-o selecţie complicată de pe cele mai bune parcele. Sînt amestecate soiurile Sauvignon Blanc, Fetească Albă şi Riesling Italian şi numărul de sticle nu depăşeşte 30.000. Eu care prefer soiurile simple, votez fără rezerve pentru acest cupaj. Are un gust divin, cum sugerează şi eticheta sa cu mielul :)

Vinul acesta sec fără a fi aspru, tare fără a fi dur, cu arome complexe şi sobre, în care combinaţia de fructe şi flori exotice este năucitoare, are un gust uniform şi echilibrat şi un postgust pregnant, care te îmbie la un alt şi alt pahar.

Evident că este şi scump, dar vă asigur că merită.

Cît despre vinul roşu, mă opresc acum la unul australian de mare succes – şi accesibil ca preţ – Shiraz Cabernet de Cawarra, produs de Lindemans. E o adevărată desfătare. Aşa cum îl descriu specialiştii: un vin corpolent, cu arome proaspete, de condimente şi fructe – nu foarte intense, cu tonuri florale (toporaşi, violete). Aciditatea este bine înglobată, dîndu-i vioiciune. Postgust plăcut, lung şi catifelat.

UPDATE

Somelierii, lorzii vinului din restaurantele de lux

Sunt lorzii aceia impecabili din marile restaurante, cu costum negru, papion, mănuşi albe, cămaşă albă şi un soi de colier lung la gât. Îi zice tastevin şi e simbolul breslei lor, cu el "măsurau" dacă vinul e bun sau nu, până nu demult. "Lorzii" se numesc somelieri şi sunt o raritate în România. La servire, treaba lor e să-ţi recomande cel mai bun vin la mâncarea pe care o ai în faţă, să ţi-l explice, să ţi-l comenteze, să ţi-l servească elegant, să-i supravegheze temperatura de-a lungul întregii mese. Sunt oameni fini, adevărate enciclopedii, specialişti, de o viaţă învaţă vinul. E un sacrilegiu pentru ei dacă faci şpriţ dintr-un vin bun, o mare gafă dacă pocneşti dopul când deschizi sticla.

Cititi restul in Gandul.

"Ah! Iarăşi mie însumi mă fură vinul"

Am decis ca rubrica săptămînală despre vinuri bune să poarte titlul unei poezii de Hãfiz - "Ah! Iarăşi mie însumi mă fură vinul" -, pentru că el a scris despre vin ca puţini alţii.

Khãje Shãms el-Din Muhamad Hãfiz (1320 - 1389) este cel mai de seamă poet persan. El a cîntat divinul, iubirea şi vinul, iar poemele au fost reunite de admiratorii săi, după moartea lui, într-un volum intitulat Divanul (apărut şi în limba română, în urmă cu nişte ani). Iată cîteva versuri, cît să vă deschid pofta, căci cu Hãfiz ne vom mai întîlni la rubrica de poezie.

"Ah! Iarăşi mie însumi mă fură vinul. Iară
de mine mă desparte cu-alinturi vrăjitoare.

Voi preamări de-a pururi licoarea purpurie.
Ea-mi colorează chipul cu-a vieţii bucurie.
...

Cei care, ca şi Hãfiz, sorb zilnic cupa toată,
la cupa Veşniciei cu Unicul se-mbată."

De această dată vă propun un Riesling italian, de la Domeniul Coroanei - Segarcea şi un Malbec din Argentina.
Rieslingul italian făcut la Segarcea este unul dintre cele mai plăcute, pentru mine, vinuri albe seci din cîte am băut. De culoare galben-pai, cu o uşoară nuanţă verzuie, cu un "nas" fructat discret, în care domină parfumul de citrice, tare fără a fi prea aspru la gust şi o aciditate foarte bine echilibrată, e o desfătare. Dacă îl bei la fructe de mare, ficat de gîscă sau paste, îi pui şi mai mult în valoare calităţile de vin masculin, elegant şi statornic tovarăş de drum :)


Soiul Malbec, produs de Trapiche (Oak Cask, Mendoza, Argentina), intră în propriul meu top 10 vinuri roşii. Tare (13,5% alcool), are un miros de magiun de prune şi un gust - amestec nebun de vanilie, boabe de cafea, fructe de pădure şi tabac, cu un post gust destul de lung, care îţi lasă pe limbă un final condimentată de scoţişoară şi piper. Are o culoare rubiniu închis şi tanini moderaţi (ceea ce face să nu te doară capul dacă întreci măsura). [Pt. prietenul Jorj: şi din ăsta ai băut de revelion :) ]

Vinul - medicament

Deschid azi o rubrică pe care aş fi vrut s-o ţin mai demult aici: despre vin. Mai ales după ce-am citit că vinul roşu ne păstrează veşnic tineri, dacă e în exces. Spre deosebire de specialiştii suedezi, eu cred că, dacă bem 15 sticle de vin roşu pe zi, cum ne recomandă ei, vom rămîne tineri pentru că nu mai apucăm bătrîneţea.

Sînt băutor de vin, iar prietenii zic că m-aş pricepe. Şi m-am gîndit să împărtăşesc şi altora din gusturile mele în materie de vin, căci, am constatat, puţini ştiu să bea vin într-o ţară unde, culmea, se bea enorm de mult alcool (dar prost şi dăunător, mai ales spirtoase şi bere). Acum, însă, nu mă apuc să fac educaţie oenologică, pentru că nu sînt nici eu decît un amator. Mai degrabă vreau să vă povestesc despre vinurile pe care le-am băut şi despre care cred că v-ar face bine. Vă dau, aşadar, nişte repere, urmînd ca, odată ce v-am stîrnit, să descoperiţi restul şi singuri.

Voi începe cu un vin alb şi unul roşu româneşti, bune şi accesibile ca preţ. Ambele sînt de pe Domeniul Coroanei, de la Segarcea. Primul, un Sauvignon Blanc, uşor parfumat, ceea ce îi îmblînzeşte tăria, cu un post gust persistent şi o aciditate joasă, este un vin de cursă lungă. Se bea rece, dar nu la mai puţin de 10 grade. Este recomandat să însoţească mîncăruri uşoare din pasăre sau peşte, dar merge şi cu pişcoturi sau plăcinte. Eu unul am băut cu plăcere din acesta, deşi preferatul meu, la capitolul vinuri albe româneşti, este altul, despre care o să vă spun data viitoare.

Însă, vinul roşu e rege. Iar aici vă îndemn să gustaţi un Cabernet Saugvinon de la Segarcea, un vin cu personalitate, lăsîndu-ţi în cerul gurii o aromă de dulceaţă de smochine şi avînd o notă subtilă de lemn. "Nasul" - cum zic cunoscătorii -, adică mirosul său e puternic şi condimentat. Se bea la o temperatură de 18 - 20 de grade, deschis cu o jumătate de oră înainte şi decantat într-un vas de sticlă special, ca să-i simţiţi bunătatea cu adevărat. De asemenea, vă recomand să-l puneţi în pahare mari - cupa cît mai largă -, cu picior, şi să nu atingeţi cupa cu degetele cînd luaţi cîte o gură, pentru a nu-l încălzi mai tare.

Despre vinul roşu se spune, nu fără îndreptăţire, că e un medicament. Ajută circulaţia sangvină şi, fiind bogat în antioxidanţi, elimină radicalii liberi din artere. Din păcate, conţine multe calorii, cam 80 la un pahar. Iar pe unii îi poate durea capul după ce-au băut vin roşu, din pricina taninilor.
Vinul roşu este excelent împreună cu mîncăruri din carne roşie (porc, vită, miel).
În fine, niciodată, sub nici un motiv, nu veţi pune apă în vin. Apa se bea separat, altfel nu mai înţelegi nimic din gustul vinului şi înseamnă că-l bei doar ca să te îmbeţi (atunci, mai eficientă şi mai ieftină e o vodca "Săniuţa" sau "Genocid").