vineri, 25 februarie 2011

Imbecilitatea jurnalistului-pompier

Publicat de Ion Cristoiu
 

Iată faptele: Stareţul mănăstirii Petru Vodă Justin Pârvu a împlinit 92 de ani.Venerabilul duhovnic a fost în tinereţea sa legionar, pentru care, de altfel, sub regimul comunist, a stat 17 ani la  puşcărie. Măicuţele s-au gîndit să-i facă bătrînului bolnav un cadou: În chilia spital de la mănăstire i-au cîntat, printre altele, şi Sfîntă tinereţe legionară.
Pe youtube a apărut, la puţin timp, un filmuleţ despre întreg momentul aniversării, cuprinzînd, printre altele, şi secvenţa în care măicuţele îi cîntă stareţului Imnul Legiunii.De precizat că filmuleţul n-a fost postat de măicuţe, ci de un nătîng de mirean, unul dintre acei moldo- vlahi  care filmează cu scula numită telefon mobil tot ce întîlnesc în cale.
Orice om normal din ţara asta, altfel spus, orice om care nu e de tablă şi, în consecinţă, e înzestrat cu  suflet şi  înţelegere a vieţii,  şi-a dat seama că momentul de la mănăstirea Petru Vodă e unul strict omenesc. Ştiind ce-a fost în tinereţe stareţul Justin Pârvu şi, mai ales, pentru ce a făcut 17 ani de puşcărie, ele au introdus între cîntecele pe post de cadou aniversar şi surpriza numită: Sfîntă tinereţe legionară!
Îţi trebuie nu numai o gîngăveală intelectuală acută, dar şi o imensă pustiire sufletească pentru a crede şi afirma că a fost vorba de o manifestare legionară:
1) Momentul a avut loc într-un spaţiu ce poate fi considerat privat.
2) Sfîntă tinereţe legionară a fost unul dintre cîntecele despre care măicuţele ştiau că-i plac duhovnicului.
3) Nici măicuţele şi nici stareţul n-au ieşit pe poarta mănăstirii într-un marş cu uniforme, însemne şi slogane anti-democratice.
4) Întreaga tărăşenie dovedeşte că măicuţele n-au cîntat Sfîntă tinereţe legionară, pentru că au devenit peste noapte gardiste, ci pur şi simplu, deoarece ştiau că imnul îi va aduce aminte unui bătrîn de 92 de ani de tinereţea sa de cîndva.
În ţara asta nu sunt însă numai oameni normali.
Sunt şi jurnaliştii-pompieri. Cei mai în vîrstă, ca mine, îşi amintesc, poate, că pe vremuri, în tăcerea unei săli de cinema de provincie, tocmai cînd spectatorii erau mai încordaţi ca niciodată, curioşi să vadă dacă eroul pozitiv moare s-au se face, răsuna un strigăt imbecil: – Stinge ţigara!
Autorul strigătului era pompierul de serviciu. Nu fuma nimeni, ba chiar nimeni n-avea de gînd să fumeze. El însă zbiera aşa, deoarece era convins că planeta depinde de vigilenţa lui pompieristică. Asemănător imbecilului din sala de cinema, jurnalistul- pompier vede peste tot pericole. Uneori le născoceşte, pentru a avea de ce să zbiere. Alteori le exagerează.
Jurnalistul-pompier  şi-a spus cuvîntul şi în cazul de la mănăstirea Petru Vodă. Un fapt omenesc, fără nici o altă conotaţie decît cea sufletească, s-a transformat într-o manifestare legionară. Pompierii de serviciu de la Hotnews, România liberă, Gândul, Adevărul, Evenimentul zilei s-au simţit brusc apărători ai democraţiei şi au început să  zbiere că ţara e ameninţată de pericolul legionar. La auzul strigătului Stinge ţigara! unii fumători îşi aminteau că n-au mai fumat demult. Drept pentru care îşi aprindeau o ţigară.
Tărăboiul prostesc făurit  de jurnaliştii-pompieri în jurul aşa-zisei manifestări de la mănăstirea Petru Vodă a făcut ca mulţi tineri să caute pe Internet Imnul legionarilor şi să-l asculte.
Unora chiar le-a plăcut.

Guvernul României, contra proiectului de lege pentru comemorarea deportaţilor basarabeni şi bucovineni

Mai multe publicaţii şi agenţii de presă de la Chişinău şi Bucureşti s-au grăbit să ne anunţe zilele acestea că vom avea în România o zi a comemorării victimelor ocupaţiei sovietice. La aflarea veştii ne-au bucurat sincer. Numai că înariparea noastră sufletească s-a potolit repede, deîndată ce ne-am interesat mai îndeaproape de iniţiativa în cauză. Şi ne-am gândit să scriem despre acest subiect, pe care îl aducem mai cu seamă în atenţia acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care şi-au redobândit (cu mult greu) cetăţenia română şi, din patru în patru ani, sunt chemaţi la urne să se pronunţe asupra aleşilor lor din Parlamentul de la Bucureşti. Este bine ca alegătorii să-şi cunoască aleşii.
Care este, de fapt, povestea? În luna mai anul trecut, deputatul Tudor Panţîru de la Bucureşti (PSD, circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2) a iniţiat o propunere legislativă (PI-x nr. 796/2010) intitulată „Lege pentru instituirea Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”. Proiectul cuprinde trei articole şi spune următoarele: „1. Se instituie ziua de 1 aprilie ca Zi naţională  în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. 2. Cu prilejul Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte activităţi menite să cinstească memoria acestor români. 3. În perioada 31 martie – 2 aprilie, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre perioada ocupaţiei sovietice din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Basarabia, tratând evenimentele tragice menţionate la art. 1.” O expunere de motive a însoţit propunerea legislativă. Deputatul Panţîru face trimitere, între altele, la Rezoluţia nr. 1723 din 28 aprilie 2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care aceasta califică foametea organizată de regimul stalinist şi soldată cu moartea a milioane de oameni nevinovaţi, inclusiv în Republica Moldova, ca fiind o crimă împotriva umanităţii. Atât.
Itinerarul acestui proiect de lege a fost destul de sinuos. El a fost semnat la 11 mai 2010. Peste trei zile, la 14 mai, el este prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor (Preşedinte Roberta Alma Anăstase – PD-L) şi înaintat la Senat (Preşedinte Mircea Dan Geoană – PSD). La 24 noiembrie 2010 Senatul a respins această propunere legislativă. Totuşi, urmând procedurile în vigoare, vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu (PNL), a trimis, la 25 noiembrie 2010, propunerea legislativă, spre dezbatere, în Camera Deputaţilor.
Acum, soarta proiectului de lege depinde exclusiv de voinţa deputaţilor din Cameră. Aceştia, aparţinând diverselor grupuri politice, vor ţine cont de avizele comisiilor sesizate, iar majoritatea parlamentară (PD-L – UDMR) – de avizul guvernului instalat de ea. Să vedem care este situaţia la capitolul avize.
Aşadar, Consiliul Legislativ a emis, la 16 iunie 2010, un aviz pozitiv. Avizul Consiliului Legislativ este unul formal, nu se referă la fondul iniţiativei deputatului Tudor Panţîru, ci doar la faptul că aceasta se încadrează în categoria legilor ordinare. Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale, convocată în şedinţă la 15 decembrie 2010, în urma dezbaterilor, a hotărât cu unanimitate de voturi să îi acorde aviz negativ. Din respectiva comisie parlamentară fac parte 9 membri, dintre care 5 aparţin majorităţii de guvernământ (Marius Cristinel Dugulescu – PD-L, Florin Postolachi – PD-L, Mircea Lubanovici – PD-L, Lucian Riviş-Tipei – PD-L şi Attila Varga – UDMR), iar alţii 4 aparţin opoziţiei (Nicolae Păun – minoritatea ţigănească, Gigel-Sorinel Ştirbu – PNL, Virgil Pop – PNL şi Sergiu Andon – PSD).  La 8 februarie 2011, Comisia juridica, de disciplină şi imunităţi a adopat un aviz pozitiv.
Soarta proiectului de lege rămâne însă incertă dat fiind avizul negativ al Guvernului. Un punct de vedere oficial al Guvernului, semnat de premierul Emil Boc (PD-L), a fost formulat la 20 august 2010. Premierul Emil Boc opinează: „Considerăm că propunerea legislativă menţionată trebuie analizată plecând de la realitatea că evenimentele la care face trimitere s-au produs în teritorii care fac parte astăzi din alte state, respectiv Republica Moldova şi Ucraina. Acestea sunt deja comemorate în statele respective, în cadru mai mult sau mai puţin oficial. După lansarea Raportului Comisiei din Republica Moldova (se are în vedere Comisia Cojocaru – nota noastră), masacrul de la Fântâna Albă, deportările şi foametea ce au urmat ocupaţiei sovietice vor fi, cu siguranţă, elemente centrale ale efortului comemorativ oficial al statului vecin”. Aici se impune precizarea că localitatea Fântâna Albă nu se află în Republica Moldova şi nici în Basarabia istorică, ci în nordul Bucovinei. Premierul PD-L – UDMR continuă: „În acest moment, nu există o zi de comemorare a victimelor comunismului din România. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a propus instituirea zilei de 23 august ca „Zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului” şi a celie de 21 august ca „Zi de comemorare a victimelor comunismului din România”. Astfel, considerăm că este nepotrivit ca statul român să stabilească o zi de comemorare pentru anumite episoade legate de istoria comunismului din zona geografică ce cuprinde România, înaintea stabilirii celor două zile comemorative menţionate anterior”. Arătând, în plus, că iniţiatorul proiectului de lege „nu precizează sursele financiare necesare aplicării măsurilor propuse, încălcându-se astfel dispoziţia art. 138 alin. (5) din Constituţia României”, premierul Emil Boc anunţă Parlamentul că, „având în vedere considerentele menţionate, Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative”.
Cunoscând acum toate acestea, înţelegem că şansele de a fi adoptat ale proiectului de lege iniţiat de deputatul Tudor Panţîru sunt cât se poate de incerte. Dacă ţinem cont de configuraţia politică a Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, am putea spune chiar că aceste şanse sunt, practic, nule. De ce? Pentru că Guvernul Boc se opune, iar guvernul înseamnă PD-L şi UDMR şi pentru că cele mai mari partide din opoziţie (PSD şi PNL) fac în această chestiune front comun cu guvernarea. Minorităţile (altele decât cea maghiară), în special numeroasa minoritate ţigănească (zisă rromă), prin reprezentantul său Nicolae Păun, de asemenea se opun. Să fie oare acesta un motiv pentru care iniţiativa deputatului Panţîru nu a mai fost semnată de nici un alt deputat sau senator, nici măcar dintre colegii săi de partid?
Să reţinem că nu mai demult decât la 24 noiembrie 2010, Senatul României a respins, cu o zdrobitoare majoritate de voturi, un alt proiect de lege, şi anume, propunerea legislativă privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor, precum şi a doctrinei comuniste care a avut la bază lupta de clasă. Şi atunci, ca şi acum, Guvernul Boc s-a opus şi a dat un aviz negativ, iar senatorii aleşi în Diaspora au votat împotriva adoptării lui. Doar 5 parlamentari au susţinut atunci respectivul proiect, pe când 98 au fost contra. Comunismul nu a murit în România, el a luat alte forme şi s-a drapat în alte culori. Vorba cântecului: comunismul n-a murit, doar o ţâr-a aţipit! Anticomunismul de faţadă al clasei politice de la Bucureşti şi specularea subiectului, fără întreprinderea unor acţiuni practice de decomunizare a „inimilor şi spiritelor”, a devenit o afacere profitabilă, al cărei scop este menţinerea la putere tocmai a foştilor comunişti de dincolo de Prut.
Numai o minune mai poate schimba soarta proiectului de lege despre care am vorbit aici. Atâta că nu-mi prea amintesc când s-a produs ultima minune în politica românească.

De ce citim?

Tema unei recente discuţii dintre Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu la TVR1 este: "De ce citim?". Cei doi au încercat să răspundă la întrebări pe care le consideră actuale: Se poate şi fără carte? Cîtă lume mai citeşte astăzi? Sînt şi societăţi fără carte? E mai bine să nu citeşti? De ce e bine să citeşti? Şi de aici altele, cum ar fi: ce este un intelectual?
Pur şi simplu îmi face bine să-i ascult pe oamenii ăştia. Iar Pleşu face cîteva sublinieri care m-au uns la inimă. Le veţi descoperi singuri, nu mă îndoiesc.

miercuri, 23 februarie 2011

Conferinţă: ,,Pornografia, un pericol real pentru prezentul şi viitorul României"

Asociatia pentru Apărarea Familiei şi Copilului şi Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti organizează joi 24 febr. ora 18.00, în Aula Magna a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept, conferinţa cu tema: ,,Pornografia, un pericol real pentru prezentul şi viitorul României".
Organizarea acestei întâlniri este determinată de rezultatele recente din diverse domenii ale ştiinţelor exacte, care demonstrează că pornografia conduce la divorţ, la boală mentală şi organică, constituie un atentat la demnitatea femeii şi pune în risc siguranţa persoanei.
Având în vedere, permisivitatea legislaţiei româneşti actuale privind prevenirea şi combaterea pornografiei, precum şi dezinformarea opiniei publice româneşti în ceea ce priveşte o sexualitate sănătoasă, atragem atenţia asupra faptului că actuala liberalizare a pornografiei în România, încalcă flagrant Constituţia ţării noastre, drepturile şi libertăţile persoanei şi constituie un factor semnificativ de agravare a crizei prin care trecem. În special tinerii suferă, lucru evidenţiat şi de uriaşa rată a depresiilor (15%) şi a tentativelor de sinucidere (peste 30%) înregistrată la adolescenţii din ţara noastră.
 Vor conferenţia: prof. dr. Adrian Restian, prof. dr. Ilie Bădescu, prof. dr. Pavel Chirilă, prof. dr. Ecaterina Andronescu, dr. ing. Iulian Iancu, Ionel Iacob.
În încheierea conferinţei va fi lansată cartea Pornografia - maladia sec. XXI, de Virgiliu Gheorghe.

Foştii deţinuţi politici sprijină Biserica împotriva terorismului ideologic

COMUNICAT
Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti  ia act cu îngrijorare de presiunile fără precedent care s-au făcut la adresa Bisericii Ortodoxe Române în vederea smulgerii unei reacţii de condamnare a unor aspecte ale istoriei noastre naţionale legate de Mişcarea Legionară.
Considerăm că atât atitudinea Patriarhiei, cât şi cea a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care pentru moment au evitat a se conforma acestor presiuni, constituie expresia curată a conştiinţei celor care, prin voia lui Dumnezeu, cârmuiesc destinele Bisericii Ortodoxe Române. Facem pe această cale un apel la demnitate şi la statornicie din partea păstorilor noştri, asigurându-i că numai astfel trupul Bisericii - ierarhi, clerici, monahi şi laici - va rămâne unit întru adevărul credinţei.
Precizăm că legionarii s-au raportat în permanenţă la valorile creştine şi că au fost mereu conştienţi de faptul că unele din gesturile lor de autojustiţie (atunci când justiţia română, subordonată altor interese decât cele ale dreptăţii, închidea ochii în faţa unor fărădelegi strigătoare la cer comise împotriva legionarilor) se constituie în păcate din punct de vedere creştin. Ele au fost asumate ca atare, individual, de cei care le-au comis. Aceştia au plătit pentru ele cu viaţa lor.
Asemenea evenimente tragice pentru toată lumea nu s-au mai petrecut însă de peste şaptezeci de ani încoace. E un timp suficient de lung pentru a înţelege că accentul luptei legionare şi-a găsit definitiv locul doar pe planul spiritual. Scara de valori pe care acest curent naţional-creştin a promovat-o dintotdeauna este aceasta: pe primul plan se află Dumnezeu şi credinţa creştină, abia apoi urmează interesele naţionale şi la urmă interesele individuale. Nu s-a făcut niciodată confuzia filetistă a amestecării primelor două planuri.
Ceea ce s-a pretins din partea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe Române a fost condamnarea de facto a principiilor directoare amintite mai înainte şi implicit şi a suferinţei şi muceniciei creştine a legionarilor din închisori, care nu poate fi desprinsă de matca în care aceşti oameni s-au format. De peste şaptezeci de ani încoace legionarii s-au situat în avangarda luptei anticomuniste, mai ales pe plan spiritual. Noi, cei care am trecut prin închisorile comuniste, depunem mărturie pentru atâtea jertfe curate aduse de tineretul român la Piteşti, Aiud, Gherla şi în celelalte temniţe, jertfe prin care au mărturisit întotdeauna adevărul creştin şi credinţa lor în Hristos. Majoritatea acestora au fost legionari. E semnificativ faptul că torţionarii comunişti desemnau prin acest termen nu doar pe cei cu o apartenenţă politică explicită, ci chiar pe unii mistici şi trăitori creştini care doar au avut tangenţă cu fenomenul legionar, fără a fi implicaţi direct: Părintele Arsenie Boca, Sandu Tudor, Dinu Pillat şi alţii.
În vremurile de prigoană comunistă, orice creştin incomod regimului risca să primească eticheta de "legionar" şi să fie condamnat la ani grei de închisoare. Nici Biserica din afara închisorilor nu a fost cu adevărat în libertate, fiind obligată la compromisuri şi la o pactizare silită cu regimul totalitar. Se pare că şi în ziua de azi orice creştin incomod riscă să primească aceeaşi etichetă de "legionar", cu toate falsele ei conotaţii negative binecunoscute.
Nădăjduim că vremurile sub care am trăit şi am suferit noi au apus pentru totdeauna şi că societatea democratică de astăzi va şti să-şi respecte cu adevărat principiile de la care se revendică: libertatea de opinie şi libertatea credinţei. Aceasta implicând şi independenţa Bisericii faţă de orice fel de instanţe exterioare valorilor şi credinţei ei. Să ne ajute Dumnezeu pe toţi să le mărturisim împreună, până la capăt!

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti
Preşedinte
Constantin Iulian
Secretar
Gheorghe Jijie
23.02.2011

marți, 22 februarie 2011

A plecat la cele veşnice avva Petroniu de la Prodromu

Părintele Petroniu Tănase, fostul stareţ al Schitului românesc Prodromu din Muntele Athos, a trecut la cele veşnice azi, la ora 16.00.
Născut în anul 1914, în comuna Fărcaşa - Neamţ, s-a călugărit de foarte tînăr  la Mănăstirea Neamţ. Mai  târziu a ajuns Mănăstirea Antim, din Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie, precum şi ale celor de Matematică si Filosofie.
Fiind un călugăr foarte aspru cu sine şi dornic de desăvărşire, părintele Petroniu a plecat, în 1978, în Sf. Munte Athos, unde a rămas pînă la capătul vieţii sale pămînteşti.
Dumnezeu să-l odihnească! 
---------------------------- 

 Cu avva Petroniu Tanase despre Athos si provocarile vremii

Omul nu poate învăţa pe alţii dacă nu se sfinţeşte pe el mai întâi. Aceasta nu este o apoftegmă, ci o realitate. Poţi învăţa pe oricine orice; până ce acesta nu va vedea că tu faci cele grăite, nu va lua seamă la sfatul tău. Fiind un osârduitor al plinirii poruncilor, se spune că avva Petroniu n-a cerut niciodată cuiva să facă ceva ce n-a făcut el însuşi mai întâi! În felul acesta şi cuvântul lui are greutate: gheronda nu grăieşte din cărţi pe cât vorbeşte din cele trăite...
De aceea mi-am şi însemnat câteva cuvinte ale lui, din vara aceasta, ca să nu se piardă (fiindcă au greutate!):

Avva Petroniu Tănase. Foto: George Crăsnean

Gheronda, de ce se satanizează omul acum, când are atâta libertate? A tânjit multă vreme românul după simţământul acesta şi mi se pare că şi-l pierde devenind rob la idolul banului, al agonisirii de averi şi al grijii de multe. Şi singur dorul de Dumnezeu se pare că-i lipseşte! Dar cu toate acestea, toţi vor să se mântuiască! Nu cunosc pe nimeni care să vrea să rămână pe „dinafară”!

Vasăzică faci voia vrăjmaşului şi vrei să te mântuieşti? Faci toate murdăriile acestea, dai drumul şi legiferezi păcatul şi vrei mântuire? M-am crucit când am auzit şi de potlogăria asta cu nepedepsirea incestului! Asemenea urâciune înaintea Domnului! Păi sigur că Dumnezeu se leapădă de tine atunci – că sfinţenia nu poate sta alături de murdărie – şi Satana întunecă minţile celor ce fac nelegiuirile acestea, încât vor ajunge să spună răului bine! Diavolul, „care de la început a fost ucigător de oameni...şi când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44) totdeauna va ascunde păcatul sub chipul virtuţii. Într-atâta va perverti vrăjmaşul pe oameni, încât le va inversa valorile! Şi tare mă tem că nu suntem departe de acele vremuri...

Dacă nu cumva suntem deja sub vreme părinte! Ce-ar trebui să facem însă ca să ieşim din starea asta de păcatoşenie şi să dobândim adevărata libertate, cea întru Hristos?

Să ştii că Dumnezeu intervine când vrăjmaşul se obrăzniceşte! Domnul ne ajută, dar trebuie ca în primul rând stăpânitorii să se întărească în credinţă! Să pună post şi rugăciune pentru toată ţara şi Dumnezeu se poate întoarce spre noi! A făcut-o cu ninivitenii! Poate interveni chiar şi prin minuni, cum a făcut-o pentru Sfântul Vasile cel Mare în disputa cu arienii din Niceea, când a sfărâmat lacătele bisericii! Dar astăzi a slăbit credinţa la ierarhii ortodocşi şi nu mai are cine să întoarcă poporul spre duhovnicie, spre viaţă curată, aşezată pe rânduielile lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor Părinţi. Nu vă amăgiţi: că de nu se va curăţi neamul acesta de patimi, Duhul Sfânt nu va veni peste el! Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul! Fericitul Augustin se ruga lui Dumnezeu să-l ajute să-L iubească aşa cum mai înainte iubise păcatul, iar un părinte al deşertului spunea: „Doamne, dă-mi voie să te slujesc cum l-am slujit mai înainte pe diavol”! Este vremea păcatului... A mai ieşit acuma şi sminteala aceasta cu cipurile, care a înfierbântat creştinii şi i-a făcut să uite de alte păcate mari strecurate: de homosexualitate, avort şi incest! Înstrăinarea aceasta de Dumnezeu aduce toate relele în lume...

Mai târziu, în drumul spre cancelarie, mi‑a spus gheronda să scriu că „dacă tot se vorbeşte atâta despre Uniunea Europeană şi de integrare, poate că n-ar trebui să se nesocotească modelul Athosului, care oferă o icoană a globalizării – fără a pierde însă vreo identitate naţională – şi asta pentru că liantul acestor naţii athonite este credinţa! Athosul, chiar prin silueta sa crescătoare, dinspre mare către munte, îţi arată verticala dumnezeiască, calea spre Cer! Nu e doar materie – în dimensiune orizontală –, ci chiar imaginea Sfântului Munte oferă şi o dimensiune spirituală, verticală. Se poate lua ca model Athosul – şi ar fi bine dacă s-ar face treaba aceasta – pentru înţelegerea naţiilor între ele şi respectarea identităţilor lor. De sute de ani trăim împreună greci, ruşi, români, sârbi, georgieni, bulgari şi nu ne-am pierdut identitatea naţională. Nu ne‑a asimilat nimeni, nicicând. Am rămas un popor ortodox, pentru că nimeni n-a uitat de Dumnezeu vreodată aici! Asta este Athosul de fapt: un popor ortodox!”.
E bine să ai un bătrân înţelept lângă tine, că altfel îţi vei da prea multă crezare ţie şi îţi vei îndreptăţi oricând păcatul!


George CRASNEAN, Prodromu, la 12 mai 2009 

Răspunsul duhovnicesc al ÎPS Teofan în cazul "fasciştii de la Petru Vodă"

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşiului a dezaprobat, printr-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES, acţiunea măicuţelor Mănăstirii "Adormirii Maicii Domnului" - Paltin de a interpreta cântece legionare la serbarea zilei de naştere a părintelui Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă.
"Mandatul primit de Biserică de la întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15), este acela de a cunoaşte, a trăi şi a mărturisi adevărul Evangheliei. Astfel, misiunea clerului şi a celor care fac parte din cinul monahal este aceea de a pune în lucrare această întreită responsabilitate. Nu se cuvine, aşadar, să se recurgă la mesaje sau simboluri menite a promova ideologii politice - indiferent de natura acestora - în cadrul unităţilor bisericeşti (parohii sau mănăstiri)", se arată în comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iaşiului. [Sublinierile mele - C.T.]
Arhiepiscopia a adresat şi un îndemn stăruitor către preoţii de parohie şi vieţuitorii sfintelor mănăstiri din Eparhia Iaşilor să vegheze la împlinirea misiunii încredinţate lor de Dumnezeu şi să se abţină de la orice atitudine care poate provoca dezbinare sau dezbateri străine de duhul Evangheliei.
Reacţia Arhiepiscopiei Iaşiului vine în urma postării pe internet, pe site-ul youtube, a două filme scurte în care măicuţele Mănăstirii "Adormirii Maicii Domnului" - Paltin intonau cântece legionare. 
Evenimentele erau de la ziua de naştere a părintelui Iustin Pârvu din 9 februarie 2009 şi 2011. (AGERPRES)

luni, 21 februarie 2011

Al. Busuioceanu, omul universal sub stelele polului getic

A apărut numărul 95 - 96 al revistei Rost. Îi este dedicat unuia dintre cărturarii români care, salvîndu-se de tăvălugul comunist, şi-au putut împlini opera în străinătate: Alexandru Busuioceanu - eseist, poet, istoric şi traducător de mare calibru. Şi acest nume, ca şi a altor mari români, este cunoscut, din păcate, numai în cercurile iniţiaţilor.
Această ediţie a Rost conţine, de asemenea, un consistent grupaj dedicat ÎPS Bartolomeu Anania, de la cărei mutare la cele veşnice se împlinesc în curînd 40 de zile.
Din sumar vă mai recomand să nu rataţi: Căderea paşnică a comunismului în Polonia, de Florin Ciprian Mitrea, Dragostea ca mijloc de cunoaştere, de George Popescu Glogoveanu, “Decomunizarea” Republicii Moldova, de Octavian Ţîcu, Familia românească în Anul Sfintei Cununii, de Marcel Răduţ Selişte, Viza umană – un eşec al multiculturalismului, de Alina Ioana Dida şi Feminism marxist cu panaş la PDL, via FCD, de Alina Ioan Dida.

Un răspuns la scandalul "fasciştii de la mănăstirea Petru Vodă"

O aniversare cu cântec

Publicat de Spartakus

Măi fraţilor, cumnaţilor, cititorilor şi postacilor, am băgat-o pe mânecă! Am făcut o belea cât China şi acum stau cu inima cât un purice: dacă mă prinde? Aştept din clipă în clipă să sune telefonul şi o voce autoritară să mă convoace la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Ce să mai vorbim, sunt un om pierdut. Dar n-am nici o scuză: mi-am făcut-o cu mâna mea. Sau, mă rog, cu vocea mea. Păi să vedeţi fază. Mai zilele trecute m-am văzut cu foştii colegi de grădi, să sărbătorim aniversarea a treizeci de ani de la absolvirea acestei sublime instituţii a pantalonilor scurţi şi juliturilor în genunchi. Ne-am reunit, cu căţel, cu purcel, la un restaurant cochet şi dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu viski, dă-i cu gin, limbile s-au dezgheţat ceva de speriat. Am povestit câte-n lună şi-n stele, ne-am amintit cu pioşenie de educatoarele plecate pe veşnicele plaiuri ale vânătorii şi cu nostalgie de mozaicurile din boabe de orez colorate şi de portocalele primite de la un Moş Gerilă generos şi rezistent la cozi. Şi nu ştiu cum se face că la un moment dat îi vine unuia ideea să înceapă cântecul ăla cu şoimii patriei. Ne-a pus naiba de-am cântat cu toţii de ne durea la coarda vocală de-atâta zbierat. Am văzut eu că un chelner, cam roşcovan şi pistruiat, aşa, ne privea cu suspiciune, dar pe moment am zis că s-o teme omul că nu-i dăm bacşiş. Acum însă, cu minţile limpezite şi văzând ce-au păţit Părintele Justin şi măicuţele alea care i-au făcut party surpriză, mă gândesc că poate altul era motivul suspiciunii: dacă ne-o fi turnat chelnerul roşcovan şi pistruiat la Comunitate şi vin ăştia să ne caute la doctrină?
Păi n-aţi văzut ce păţi taica părintele? A fost suficient să-i cânte nişte calugăriţe o melodie care-i amintea de tinereţile lui revoluţionare şi s-a stârnit vuiet mare taman până în capitala Israelului, Washington. Acum ce să zic, mai au şi indignaţii ăştia dreptate, ce, nu mai aveau măicuţele condace şi tropare, rugăciuni şi cântece religioase de intonat, trebuia s-o dea pe “Sfântă tinereţe legionară” şi să facă apologia hitlerismului ortodox de ziua a opta? Domnii de la Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului au mare dreptate să fie vigilenţi. Cu ochii lor de copoi şi-au dat seama imediat că măicuţele astea sunt nişte potenţiale teroriste, extrem de periculoase pentru omenire. N-aţi văzut? Sunt şi îmbrăcate ca văduvele negre din Caucaz, alea de dansează prin metrouri şi autobuze la Moscova îndrăgitul hit  “Toată lumea, toată lumea sare-acum cu mine”. Iar părintele o avea el aproape suta de ani, dar reprezintă o primejdie mortală pentru securitatea planetei. Cât de siguri v-aţi simţi în preajma unui recidivist, a unui om despre care ştiţi că a făcut mai mulţi ani de puşcărie decât zănaticul ăla de-a omorât-o pe Mihaela Runceanu? Aud? Nu v-ar trece toţi fiorii spaimei?
De-aia zic, acum mi-e tare teamă să nu fim şi noi, foştii şoimi ai patriei, băgaţi în aceeaşi oală cu măicuţele astea fasciste şi cu călugărul legionar fanatic. Cum de ce? Mai întrebaţi de ce? Eee, vedeţi dacă n-aveţi viziune, ca domnii de la Washington? Ia amintiţi-vă voi cum începea cântecul cu şoimii patriei şi o să vă pice imediat fisa. Începea aşa: “Mlădiţe-nmugurite din timpul strămoşesc…” Şi ce culoare au mlădiţele înmugurite? Clar ca vaca: verde, tati! Deci verde avem, cultul strămoşilor avem, intenţia e clară! Iar şoimii, pe lângă că-s amintiţi şi în imnul legionar, sunt nişte păsări de pradă înrudite cu acvilele, simbolul legionarilor romani, strămoşii noştri  – mă rog, ai unora dintre noi. Şi ce au mai făcut romanii în afară că i-au cucerit pe daci şi le-au luat femeile, să pună de-un popor nou? Hopa, ruşinică fiin’că nu ştiţi istorie: i-au măcelărit pe evrei, fraţilor, şi nu doar o dată, ci în două rânduri. Acum vedeţi cum se leagă? Vedeţi cum te leagă? Dar vă promit, vă jur că dacă scap acum netras de urechi şi de perciuni, în viaţa mea nu mai cânt la aniversări. Şi de Crăciun, când lumea o să se adune în jurul pomului de iarnă şi-o să cânte “O, brad frumos cu cetina tot verde”, să moară peştii mei, Nemo şi Grivei, dacă mai scot vreun sunet! Că doar v-am zis, numai ce aud cuvântul “verde” şi băieţii ăştia vigilenţi s-au şi făcut la faţă instantaneu mai roşcovani decât i-a fabricat pe ei genetic Yahve.

sursa: Reporter Virtual

joi, 17 februarie 2011

"Fenomenul Piteşti". Primele imagini de la lansarea proiectului şi mărturii video ale supravieţuitorilor









 

marți, 15 februarie 2011

Poemele săptămînii (10)


Sonet
de Ioanid Romanescu

Oricum fiind corabia ce vine
ca însuşi timpul care ne măsoară,
chiar dacă neiertînd – a cîta oară –
a morţii rază ar ţinti spre mine,

de neclintit rămîn, ca Arhimede,
cu numai ale logosului cercuri –
deci viaţa mea o lungă zi de miercuri
se pare că finalul nu-l prevede

...pe cînd la ţărm corabia se-nclină
gemînd ca sub cadavrul unei stele
desprinse brusc de propria lumină,

din locul-n care sînt îmi dau eu seama
că absorbit în cercurile mele
mă apăraţi – Si vis amari, ama!

[vol. Dilatarea timpului, Ed. Minerva, 1993]


Pavană
de Dan Botta

Dans de maree calme pe vesperale astre,
hiperbole, memorii de alunecări albastre,

dans cu linii rare, de trup absolute,
cu melodioase şi clar augurate volute.

Dans cu efemere murinde, cu efemera vie,
dans de extaz şi dans de melancolie,

cu insule pale pe sîni, cu grele lunule,
cu soare culcat în fîntînele coapsei sătule.

[vol. 1 Scrieri, Editura pentru Literatură, 1968]


Cădere în păcat
de Varujan Vosganian

Cobori pe tăişul luminii
intri pe sub canaturi te răsfiri
prin ochiul triunghiular
doamnă în roşu cu glezne subţiri

treci prin oglindă – în urmă rămîn
cîteva cercuri de sunet
inele de argint
doamnă în roşu cu subsiori răcoroase
amirosind a hyacint

o pasăre se roteşte deasupra capului meu
tot mai larg şi mai de demult
lumea se deplasează încet către roşu
din chiar locul în care am căzut

[vol. Ochiul cel alb al reginei, Ed. Cartea Românească, 2001]

luni, 14 februarie 2011

Mîine este lansat Proiectul "Fenomenul Piteşti"

Marţi, 15 februarie, de la ora 18.00, va avea loc lansarea oficială a Proiectului „Fenomenul Piteşti”, în Aula Magna a Facultăţii de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46; staţia RATB – „Facultatea de Drept”, staţia metrou – „Izvor”). Vor participa: Sorin Lavric (scriitor), Ioan Stanomir (IICCMER), Cristian Filip (Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca), Nicolae Mărgineanu (regizor), Alin Mureşan (istoric) şi supravieţuitori ai închisorilor comuniste.
În cadrul evenimentului vor fi proiectate imagini din documentarul „Demascarea” şi capturi din site-ul www.fenomenulpitesti.ro. De asemenea, doritorii vor putea achiziţiona filmul „Demascarea”, cartea „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” (ediţia a II-a), pachete carte+film şi tricouri personalizate, toate la preţuri promoţionale.

Cu blogul în faţa judecătorilor

În doar cîţiva ani, blogurile au devenit medii de informare credibile şi influente. Mai credibile şi influente decît multe ziare şi, în tot cazul, deseori mai interesante şi mai bine scrise. Nu toate, dar un pluton de cîteva sute de bloguri asigură informaţie de calitate, analize lucide şi opinii suculente. De aceea, nu va trece mult timp pînă cînd grupurile de interese politice şi economice, care controlează totul, vor încerca să controleze şi informaţia distribuită pe internet. Deja s-au făcut cîţiva paşi în UE şi SUA.
Pînă atunci însă, se găseşte cîte unul mai nerăbdător, care să încerce să pună pumnul în gura bloggerilor cu ajutorul Justiţiei. Aşa cum este bunăoară d-l Răzvan Petrovici, om de afaceri şi finul lui Virgil Măgureanu -  fostul şef al SRI. D-l Petrovici a cerut închiderea blogului ţinut de jurnalistul de investigaţii Dan Badea, care l-ar fi calomniat. Însă, Dan Badea este acoperit de documente pentru toate informaţiile publicate - cele mai multe dintre acestea fiind publice.
După ştiinţa mea, este pentru prima oară în România, cînd i se cere unei instanţe să închidă un blog. Este momentul în care putem spune că bloggeritul e luat în serios.
Propun ca, dacă i se închide blogul lui Dan Badea, în semn de solidaritate, să preluăm articolele acestuia despre d-l Răzvan Petrovici pe cît mai multe bloguri. Să vedem dacă justiţia le va putea opri pe toate.

Roman-foileton: "Paişpe" (1)

Gata! Viorel Ilişoi a dat drumul la romanul lui foileton, Paişpe, în Jurnalul Naţional. De acum, zi de zi, pînă cine ştie cînd, poate pînă o termina cartea, Viorel scrie cîte un mic episod pe care îl şi publică. Vă invit să-l citiţi pe primul, care începe aşa:

- Cumetre, nu te supăra pe mine, trebuie să te arestez.
Mă las pe spătarul scaunului şi umplu postul de poliţie cu un râs viguros, adunat instantaneu din tot trupul. Mă ridic şi, hohotind, îl bat pe umăr pe Milică, îl felicit aşa pentru surprinzătoarea probă de umor negru. Milică este vecinul şi cumătrul meu, mi-a botezat fetiţa. Îmi permit gestul ăsta, chiar dacă nu prea ne-am ţinut noi de cumetri, cel mult ne-am dat câte un bună ziua peste gard, o dată chiar am aşteptat împreună autobuzul de Iaşi, am vorbit despre vreme şi, dacă îmi aduc bine aminte, i-am dat o ţigară sau doar un foc.
Poliţistul se apleacă puţin pe spate când îi ating epoletul cu trese de sergent major, întoarce capul într-o parte şi închide ochii. Parcă s-ar fi aşteptat să-i dau o palmă peste ureche. Reacţia lui îmi curmă râsul. Şi încă ceva: celălalt poliţist văd asta cu coada ochiului s-a desprins de sobă, a făcut doi paşi înapoi şi acum stă cu spatele în uşă, o blo­chează.
- Pentru o viză de flotant trebuie să fiu împuşcat în cap, nu arestat. Te faci că nu ştii legea? zic eu, şi încerc să zâmbesc, dar simt cum zâm­be­tul mi se to­peşte pe buze şi nu-mi reu­şeş­te decât o strâm­bătură.

duminică, 13 februarie 2011

Muzică, nu zgomot (26)





Feţele politicii dîmboviţene

via Baricada










Sorin Lavric susţine o conferinţă despre Vulcănescu şi Noica

După ce luna trecută d-l Mihai Şora a conferenţiat despre Mircea Vulcănescu, luna aceasta, la Muzeul Ţăranului Român, d-l Sorin Lavric răspunde provocării lansate prin blogul d-lui Răzvan Codrescu, prin incitantul eseu al d-lui Mihai Gheorghiu - unei paralele C. Noica - M. Vulcănescu: ca reprezentanţi de seamă ai generaţiei interbelice şi ca modele cultural-spirituale în conştiinţa posterităţii. Conferinţa are loc joi, 17 februarie a.c., ora 18, în Clubul Ţăranului de la MŢR.
Cartea (mai veche) despre Noica şi mişcarea legionară şi conferinţa (mai nouă) despre Nevoia de martiri îl recomandă pe d-l Lavric ca pe unul dintre cei mai îndrituiţi referenţi  actuali ai temei propuse spre dezbatere. 

sâmbătă, 12 februarie 2011

La mulţi ani, Dan Puric!

Dan Puric împlineşte astăzi 52 de ani. Despre actorul, regizorul, profesorul, oratorul şi publicistul Dan Puric s-a scris enorm în ultimii ani, de cînd artistul s-a remarcat şi ca director de conştiinţe. Unii l-au lăudat, alţii l-au înjurat, dar nimeni n-a rămas indiferent la arta şi la cuvîntul său. Personalitate complexă, Dan Puric este greu de prins în cuvintele altora şi mai lesne bănuit în proprile-i cuvinte. De aceea, în loc să încerc a mai scrie şi astăzi despre el, prefer să vă îndemn să-l urmăriţi în cea mai recentă emisiune de televiziune.
La mulţi ani, maestre!

Ultima izbîndă a ÎPS Bartolomeu

Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului a desfăşurat în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 o campanie de promovare şi strângere de fonduri pentru continuarea lucrărilor la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, începute în toamna anului 2009.
În acest sens, Mitropolitul Bartolomeu a adresat, la începutul lunii noiembrie 2010, clerului şi credincioşilor din Eparhie, un APEL PASTORAL pentru sprijinirea lucrărilor la acest proiect medico-social extrem de important pentru viaţa bolnavilor oncologici şi a familiilor acestora.
Evenimentele majore care au marcat această campanie au fost conferinţa cu tema „Conştiinţa medicală” susţinută de actorul Dan Puric şi Spectacolul de binefacere, dedicat celor care s-au implicat activ în promovarea şi strângerea de fonduri. Pe toată perioada campaniei s-au implicat pe lângă ierarhi, preoţi, credincioşi şi donatori şi 28 de artişti plastici români din ţară şi străinătate, care au donat, în scop caritabil, câte un tablou, pentru care cei doritori au donat suma de 1000 euro, în beneficiul Centrului „Sfântul Nectarie”.
Astfel, suma totală colectată de la credincioşi şi donatori este de 448.785 lei, din care 226.280 lei, au fost adunaţi în urma apelului Mitropolitului Bartolomeu, iar 222.505 lei din donaţii şi sponsorizări. 
În numele celor care vor beneficia de serviciile acestui proiect, Arhiepiscopia Clujului le mulţumeşte protopopilor, preoţilor şi credincioşilor, pentru generozitatea lor, având încredinţarea că o binefacere se poate revărsa oricând asupra binefăcătorului, chiar şi aici pe pământ.  

Biroul de presă  al Arhiepiscopiei                
Pr. Bogdan Ivanov   

vineri, 11 februarie 2011

Cristoiu spune că Nistorescu a lucrat pentru Securitate

În mediile de presă s-a zvonit demult că jurnalistul Cornel Nistorescu ar fi fost "agăţat" de Securitate înainte de '89. Nu a fost produsă însă nici o probă. Şi, avînd în vedere că dovezile n-au ieşit la lumină nici după ce Cornel Nistorescu a declanşat "jihadul" împotriva PDL - aflat la guvernare - şi a preşedintelui Băsescu, ziaristul de bucură de prezumţia de nevinovăţie.
Dar ştim că Securitatea lucra cu multe feluri de colaboratori, nu doar cu informatori luaţi cu "angajament". Mai erau şi agenţii de influenţă, şi informatorii benevoli provenind din cadrele partidului, care nu aveau angajament la Securitate dar turnau de mama focului (cum se dovedeşte a fi fost criticul Mircea Iorgulescu)... Iar astăzi, într-o scrisorică trimisă lui Tiberiul Lovin şi publicată pe Reporter Virtual, Ion Cristoiu spune că fostul său subaltern, căruia îi plivea textele de greşeli gramaticale, Cornel Nistorescu a cam lucrat mînă în mînă cu Securitatea. 
"Pe site-ul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Cornel Nistorescu incriminează pe cei care, înainte de 1989, au scris articole la comanda PCR. Uitînd că el a scris într-o publicație a Securității de la  Madrid, sub pseudonimul Bogdan Nisipoiu, articole comdandate și plătite de Direcția de Informații Externe a Securității. Așa cum uită că Revoluția din decembrie 1989 l-a prins în misiune pe  șantierele românești din Orientul Apropiat" - scrie Ion Cristoiu. 
În acest context, CNSAS ar trebui să dea o dată verdictul în privinţa lui Nistorescu (pe numele căruia există  o cerere de cîţiva ani, dacă nu mă înşel). Şi-apoi să-l auzim şi pe Cornel Nistorescu însuşi ce are de spus.

joi, 10 februarie 2011

La mulţi ani, părinte Iustin!

Prea bunul părinte arhimandrit Iustin, stareţul mănăstirii Petru Vodă din Munţii Neamţului, împlineşte astăzi 92 de ani. De 74 de ani îl slujeşte pe Hristos şi jertfeşte pentru El şi pentru neamul românesc. O viaţă de om închinată unui crez. Această viaţă merită cinstită. Sănătate şi putere să ne călăuzească în continuare pe calea adevărului, îi doresc părintelui. La mulţi ani! 
Reiau mai jos un articol al vrednicului de pomenire părinte Gh. Calciu despre părintele Iustin Pârvu, publicat în revista Rost, în noiembrie 2005.

Părintele Iustin, un adevărat purtător de Hristos

Pe plaiul nemţean care duce spre satul Petru Vodă, pe un drum deloc uşor accesibil, cu gropi şi pietre, după ce treci prin satul de case pitite pe după garduri sărace, case ce par şi mai mici la umbra munţilor împăduriţi, se deschide deodată o poiană, neaşteptată privelişte de secolul al XV-lea: cîteva clădiri croite sever împrejurul unei biserici ridicată după modelul celor ctitorite de Ştefan Cel Mare. Te apropii cu tacută smerenie şi te uiţi cu sfială să vezi dacă nu cumva e scris pe frontispiciul bisericii, în numele voievodului celui sfânt: «Aici voit-a Domnul să înfrâng pe păgânul jefuitor».
Părintele Iustin Pârvu în viziunea tinerei graficiene Nane Crăsnean
Zidurile pictate în motive din vremea Voievodului se răsfaţă în lumina de apus. Vezi judecata din urmă, slava sfinţilor mucenici, harta României Mari, neciuntită de vrăjmaşii dinăuntru şi din afară, păzită de sfinţi şi de ostaşi de ieri şi de azi. Este un moment de trecere din prezent în trecut.
Din Biserică se aud cântări şi litanii neîncetate, oameni, în majoritatea lor simpli, câţiva monahi, tineri, unii foarte tineri, robotind prin curte, pelerini care aşteaptă să fie găzduiţi. Încă nu a venit vremea slujbelor de seară. În faţa unei uşi şi a unei chilii modeste, zeci de persoane, bărbaţi, copii, femei, unii cu desagii alături, aşteaptă. Unii şoptesc rugăciuni, alţii citesc acatiste sau canoane. În odăiţa aceea modestă, Părintele Iustin Pârvu spovedeşte oamenii. 17 ore în şir, cu foarte mici pauze, părintele primeşte cu suflet cald, aceşti pelerini-penitenţi care vin la el din toate colţurile ţării, să-şi verse lacrimile durerii şi ale pocăinţei, să-şi uşureze sufletul de păcatele grele sau uşoare. Odăiţa aceea mică şi sărăcăcios-monahală cuprinde în ea şi raiul pe care Părintele Iustin îl ţine acolo viu prin rugăciunile sale neîncetate, dar şi iadul păcatelor mărturisite, grozave sau mărunte.

17 ore în scaunul de spovedanie
Părintele Iustin spunea: "Când ai de a face, ca duhovnic, cu ceata aceasta nesfârşită de penitenţi, îţi trebuie o răbdare ca a lui Hristos ca să nu te îngrozeşti de felul în care satana lucrează în lume cuprinzând sufletele oamenilor. Diavolul este foarte iscusit în a îndemna pe oameni la păcat şi foarte inventiv în a insufla păcatele de tot felul în inima oamenilor. Apăsaţi de greutatea păcatelor enorme, oamenii vin aici să şi le spună.Unele păcate sunt grele ca iadul, te îngrozeşti ascultându-le, cad peste tine, ca duhovnic, asemenea unor bolovani imenşi şi strivitori. Atunci stau şi mă rog să mă apere Dumnezeu de slăbiciuni sufleteşti şi de încrâncenarea inimii. Şi se risipeşte spaima păcatului grozav şi penitentul pleacă uşurat".
Când eram profesor la Seminarul Teologic, unii părinţi ai elevilor veneau să se spovedească la noi, la părinţii profesori. Apoi stăteau la Sf. Liturghie şi se împărtăşeau. Am observat că părintele unui elev, când venea la miruit, îmi săruta mâna şi apoi umărul. După două sau trei întâplări de felul acesta l-am întrebat de ce mă sărută pe umăr. Omul, care se spovedea la mine, mi-a răspuns: "Părinte, am sărutat umărul pe care am pus păcatele mele prin spovedanie". Atunci m-am speriat. Aveam propriile mele păcate şi mă îngrozeam de faptul că cineva mai punea şi păcatele lui pe umerii mei. Acum, când l-am auzit pe părintele Iustin, m-am gândit câte greutăţi are un duhovnic de mănăstire, care este, poate, mai solicitat la spovedanie, decât oricare altul.
Dacă Dumnezeu îl întăreşte câte 17 ore pe zi în scaunul duhovniciei, sigur că Duhul Sfânt lucrează în preacuvioşia sa puterea neîngrozirii de ce aude, răbdarea şi uşurarea inimii şi minţii de povara păcatelor ascultate.
Nu ştiu ce vorbeşte părintele Iustin cu penitenţii săi, nu în sensul înşiruirii păcatelor mărturisite, ci în sensul iertării, ce cuvinte de mustrare şi de iertare le spune, cum le aşază sufletul curăţat prin spovedanie în rosturile lui, cu ce cuvinte îi mângâie sfătuindu-i să nu mai greşească. Dacă te duci la uşa pe care penitenţii ies după mărturisire, vei vedea că oamenii au feţe ca de înger. Radu Gyr scria, într-un volum de poezii de pe frontul din Rusia – unde fusese trimis de mareşalul Antonescu să moară –, că "Ostaşii au chip ca de înger când mor".
Cuvântul părintelui este tare, în sens spiritual, dar mai mare decât cuvântul care iese din gura lui este duhul din el care ţi se comunică dincolo de cuvânt, cu o forţă irezistibilă, fără a-ţi viola gândul şi sensibilitatea, în mod mângâios, cuprinzându-te din toate părţile ca o apă binecuvântată. Dar şi logica lui este spirit de foc, ieşind dintr-o convingere nestrămutată a credinţei lui, dintr-o experienţă de duhovnic uriaşă, încununată şi de experienţa închisorilor prin care a trecut, unde răbdarea lui s-a format şi unde a mângâiat, a mustrat şi a vindecat cu rugăciunea şi cu dragostea.
Un pelerin îmi spunea - şi eu am fost de părerea lui - că cel mai tare (exprimarea lui) dintre toţi monahii de astăzi este Părintele Iustin. Eu nu am sesizat tăria lui din comportament, dar în duh şi în consevarea puterii pe care o are asupra oamenilor, fără nici o gesticulaţie ostentativă, este, într-adevăr, cel mai tare monah, mai tare ca orice arhiereu care, prin fatalitatea poziţiei, rămâne mereu izolat, ieşind din această situaţie forţată numai prin gesturi de voinţă excepţională, care rămân memorabile, dar sunt rare. Părintele Iustin este una cu mănăstirea, una cu slujirea, una cu spovedirea, una cu penitentul pe care îl curăţă prin spovedanie, şi-l consolează prin cuvânt bun şi iubire.

Dragoste prin fapte, patriotism fără lozinci
Pot spune ca, prin experienţa anilor de puşcărie, prin cădere şi ridicare, Dumnezeu mi-a dat o mare putere de dragoste pe care o practic faără efort şi pe care nu am avut-o înainte de această experienţă. Dragostea mea se exercită la nivelul unei parohii, dragostea părintelui Iustin se exercita la nivelul unei ţări întregi şi chiar şi dincolo de hotare, dacă mă gândesc la numărul imens de persoane din Vest care-l cunosc.
Dumnezeu a dăruit ţării, pe vremea persecuţiei comuniste, părinţii spirituali şi duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre. Aceştia au menţinut credinţa în inimile românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia şi când cuvântul ierarhilor era ambiguu, aceşti părinţi spirituali au ţinut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu nu ne-a părăsit. Cine ar putea înşira numele lor scris cu litere de foc în conştiinţă. Slăvit să fie Domnul Dumnezeul nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmaşilor noştri ca să-şi râdă de noi şi să spună: bine, bine.
Dar Dumnezeu a pregătit în tot acest timp, în adânc, subterani şi necunoscuţi, alţi sfinţiţi părinţi care au luat locul celor care au fost chemaţi la Domnul după căderea comunismului, oameni cu o mare putere de sacriificiu - şi mă gândesc la Părintele Iustin, căci a sta 17 ore în scaunul spovedaniei este un mare sacrificiu pentru Hristos şi pentru semeni. Aceşti monahi crescuţi în închisori, batjocoriţi, umiliţi, dar niciodată frânţi, au învăţat acolo că adevărata dragoste de neam nu are nici o legătură cu noţiunea de naţionalism practicată de socialismul ştiinţific şi nici dragostea de patrie nu are nimic de a face cu patriotismul de partid.
Acolo am înţeles şi am trăit această dragoste, fără lozinci, fără fanfaronadă partinică, ne-am iubit Biserica, patria şi neamul de care eram despărţiţi prin violenţă şi crimă, cu toate fibrele inimii noastre, aşa cum şi-au iubit evreii patria (dăruită târziu, nu aparută odată cu neamul în ea dintru început, ca la noi) şi am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale comuniste erau preluate (fără nici o rezistenţă, măcar intelectuală) de unii reprezentanţi ai Bisericii şi de o parte din elita ţării noastre. Acolo am învăţat să ne iubim patria cu ardoarea şi cu nădejdea cu care evreii din Babilon au făcut-o în timpul robiei; acolo am învăţat cât de sfântă este noţiunea de neam, cât de cristică este ea şi nu un cuvânt de dispreţ, cum era pentru comunişti şi cum este astăzi pentru masonii şi ereticii din Vest (şi de la noi) care ne batjocoresc sufletul şi iubirile cele mari.
De aceea părintele Iustin este iubit şi, ca el, toţi călugării care păstrează această iubire nestinsă şi linia de credinţa adevărată, neîntinată de cea mai mare erezie a secolului – cum o numesc grecii – ecumenismul, devenit la noi ceea ce era până în 1990 erezia comunistă, acceptată de o mare parte a ierarhiei şi de unii preoţii care pun înaintea purităţii ortodoxiei falsul creştinism al ecumenismului, vlastar al masoneriei care a creat revoluţia franceză, cu toate crimele ei odioase, prin lozinci mincinoase ca: libertate, egalitate, fraternitate, dar care nu s-a sfiit deloc să afirme că vor spânzura pe ultimul rege cu maţele ultimului preot. Toate aceste lozinci şi acte au trecut integral în revoluţia bolşevică, având aceiaşi părinţi: masoneria şi erezia.

Adevăraţii purtători de Hristos
Sufletul românesc, simplu şi curat, a simţit erezia şi pericolul şi cei buni se adună în jurul unor duhovnici trăind în mânăstiri spre a asculta cuvântul lor de adevărată învăţătură. Ei nu se tem de terorişti, ei, părinţii, nu primesc pe oficialii masoni sau comunişti mascaţi pe uşile din spate ale mănăstirilor pentru a-i pune la locuri de «cinste», pentru că adevăratele mănăstiri nici nu au astfel de uşi, nici astfel de locuri de cinste. Aici învaţă creştinul ortodox adevărata credinţă, aici se mângâie lacrimile vărsate pentru păcatele făcute, aici se sfinţeşte prin formula pe care spoveditorul o rosteşte la sfârşit: "... iar eu, netrebnicul preot şi duhovnic, prin puterea ce-mi este dată de sus, te iert şi te desleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin". Apoi cu sfătuirea blândă: "caută de acum să nu mai greşeşti!"
Fireşte, nu cred că astăzi ar fi mai puţini sfinţi părinţi şi duhovnici decât au fost în vremea comunismului. Ar însemna să mă îndoiesc de milostivirea Mântuitorului nostru pentru poporul nostru oropsit. Sunt pline mănăstirile de astfel de duhovnici, sunt pline parohiile de astfel de preoţi care îşi asumă toate riscurile unei predici libere de orice minciună şi care nu aspiră nici la funcţii adnministrative, nici la scaune arhiereşti. Ei sunt purtătorii de Hristos, nu purtătorii de cuvânt mincinoşi al unor epicopi.
Vorbesc însă de părintele Iustin pentru că îl cunosc, pentru că l-am văzut lucrând pentru Biserica adevărată, ca ascultător al celor şapte Sinoade ecumenice şi al tuturor canoanelor şi învăţăturilor sfinţilor părinţi ai Ortodoxiei, fără "agiornament", fără inveţii anti-ortodoxe, fără abandonarea liniei cristice a credinţei pentru o bursă sau o funcţie. Cum să nu salte inima în noi când vedem astfel de urmaşi ai lui Hristos, care nu aduc laude puternicilor zilei, ci numai lui Dumnezeu, şi care îşi pun viaţa pentru Hristos şi pentru turma Lui, păstori care intră în staul pe uşă şi oile îi cunosc glasul şi-l ascultă, şi-l urmează, pentru că nu este păstor năimit, ci adevărat păstor, el însuşi urmând Marelui Păstor Iisus.
În chemarea la ascultare, Iisus ni se adresează tuturor, în primul rând arhiereilor, apoi preoţilor, diaconilor, ieromomahilor, ierodiaconilor, monahilor, monahiilor şi turmei celei vorbitoare pentru care Iisus Şi-a pus sufletul Său şi pentru care noi răspundem în cazul neascultării chemării Domnului nostru Iisus Hristos. Ordinea enumerării mele implică şi ordinea răspunderii categoriilor respective. Vai celor care mistifică mesajul Domnului, căci judecata Lui va fi ca un foc.
Dar noi ne îndreptăm ochii cu nădejde către purtătorii adevăraţi de Hristos, şi ne rugăm ca cei buni să strălucească pe cerul Ortodoxiei ca nişte faruri călăuzitoare, iar mănăstirea Părintelui Iustin, cu toţi vieţuitorii ei, alături de toate mănăstirile adevărate care "nu au trecut pe la Irod"* să fie înălţate ca nişte stele pe cerul României, asemenea stelei celor trei magi, ca să ne arate Cine este adevăratul Dumnezeu şi cum trebuie să ne închinăm Lui, nu ca lui Baal, ci depunând la picioarele lui Hristos, lacrimile pocăinţei noastre, aurul minţii, tămâia inimii şi smirna sufletului nostru. Amin!


* După eliberarea din închisoare, am fost cu Marcel Petrişor şi cu Lucian Popescu, la casa părinţilor săi din Ocişor. Îndată, Securitatea s-a instalat pe la toate ieşirile din sat, probabil erau câteva zeci de agenţi. Într-o noapte, târziu, cineva a bătut la geam. Am crezut că era vreunul din agenţii Securităţii, care venea să verifice dacă suntem acasă. A intrat repede în casă un barbat tânăr, un muncitor, care ne-a spus pe nerăsuflate, că vine din partea Oastei Domnului din regiune, care a aflat de prezenţa mea acolo şi care dorea să ştie dacă "mă aflam bine". Omul a adăugat însă de imediat, mişcându-şi degetul arătător ca semn de negaţie: "Să ştiţi că nu am trecut pe la Irod".

miercuri, 9 februarie 2011

Poemele săptămînii (9)

Nihil
de George Bacovia

Ce trist amor
Să vrai,
Să stai, cu cei ce mor.

Şi ce avînt
Să treci
Pe veci,
Într-un mormînt.

Ce fără rost
Trăind,
Gîndind,
De n-ai fi fost.
Şi ce cuvînt…
Mister,
În cer,
Şi pe pămînt.


Răsărit
de Ion Barbu

Cînd cumpăna ridică-în zenit pironul clar
Pe chipul nopţii trece un gînd pieziş de ură…
Se scutură întreaga ei grea pieptănătură:
O urnă sub risipa vîrtejului fugar.

Şi dintr-al lumii rece, fierăstruit pătrar,
Belşug de fire scapă, în iederă obscură,
Pe dîmbul zării unde tînjeşte în armură
Scăpărător de raze, războinicul solar.

Dar podidit de valul de păr şi flori lactee
Cu lung fior trudind din vrajă se descheie,
Greoi, zvîcnind în salturi metalicul său trup,

De pletele surpate şi dinţi şi mîini anină:
Şi-adînc, la rădăcina fibrosului şurup,
Împlîntă-în ţeasta nopţii pumnale de lumină.


Poem final
de Geo Dumitrescu

Astăzi, mîine, sau poate niciodată
o să-mi arunc ancora la malul cerului…
Ce poate să însemne asta pentru tine iubito, pentru carnea ta,
dar va fi oare pentru mine dezlegarea misterului?

Astăzi, mîine, după fiecare sărut,
purtăm pe buze acelaşi semn de întrebare,
în fiecare clipă îţi duc sufletul în palme
şi hoitul important în spinare.

Pentru fiecare primăvară pierdută,
pentru fiecare somn al frunţii,
îmi ciocăneşti cu deget de zaraf în stînga pieptului,
unde mi se bat în capete munţii.

Odată o să-mi ceri mai mult; să-ţi vînd versul,
să te las să-mi asculţi sîngele cum sună,
să te las să-ţi speli mîinile în apele sufletului
sau cine ştie ce-ai să-mi mai ceri, fecioară nebună…

Astăzi, mîine, sau poate niciodată
îmi voi încheia cu ultimul vers, cartea.
Dar n-o să ne putem iubi atîta, draga mea,
e mult prea tîrziu pînă vine moartea!...

Biserica catolică a aprobat spovedania pe iPhone

Ei, şi cu asta ne mutăm cu totul în virtual. Mă rog, deocamdată doar catolicii.
Oficiali ai bisericii catolice din Marea Britanie şi din Statele Unite ale Americii au aprobat acest tip nou de spovedanie, scrie bbc.co.uk, ceea ce este o premieră. "Dorinţa noastră este să îi încurajăm pe catolici să îşi practice credinţa şi cu ajutorul tehnologiei digitale", a declarat pentru Reuters Patrick Leinen, de la Little iApps. Continuare

luni, 7 februarie 2011

Pleşu şi Liiceanu, despre invidie şi ură...

...lustraţie, comunism, dreptate, holocaust, filetism şi naţionalism. Cred că ar fi de comentat :-)

Scurtă şi de nevoie adăugire la un prea-atent panegiric

Să-mi fie îngăduit să adaug cîteva cuvinte la trecerea în veşnicie a Mitropolitului Bartolomeu Anania, căci Înaltpreasfinţia sa a fost membru al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei CHRISTIANA.

Aritmetica obişnuită numără operele literare şi pe cele teologice, face suma sau scăderea şi compară.
Eu cred că o operă teologică e mai mare ca toate şi nu poate fi nici scăzută, nici adunată, nici comparată.
Există creştini minunaţi (chiar în Sinodul Sfintei noastre Biserici) care nu au nici  operă literară, nici operă teologică, dar care slujesc Biserica prin lucrarea lor sfinţitoare, adică prin asceză şi duhul Sfinţilor Părinţi, în care se mişcă şi trăiesc.
Eu cred că Mitropolitul Bartolomeu nu doar „s-a înscris cu fidelitate în linia marilor ierarhi ortodocşi români...”, ci a fost un mare ierarh ortodox român, pe linia căruia ar putea să se înscrie şi alţii, şi chiar să devină.
În afară de faptul că „trebuie evidenţiate dorinţa şi eforturile multiple ale ierarhului... de a construi biserici... şi a organiza instituţii social-filantropice...”, e cu dreptate să spunem că ierarhul chiar le-a făcut pe toate acestea.
„Ideologiilor totalitare şi opresive ale vremii” e mai bine să le spunem pe nume, adică ideologia atee şi lungul ei braţ represiv – Securitatea.
Bartolomeu Valeriu Anania a fost condamnat la 25 de ani închisoare şi a făcut 6 ani de temniţă grea pentru că s-a împotrivit acestei ideologii atee. Ar putea fi o umilă mîndrie a Sinodului Sfintei noastre Biserici, cu atît mai mult cu cît ceilalţi membri ai Sinodului nu au avut şansa să poarte această cruce.
Mitropolitul Bartolomeu a plecat dintre noi fără ca Sinodul să-şi asume prin el – istoric, moral, spiritual – jertfa norului de mărturii din închisorile comuniste.
În chip minunat, Prea Fericirea Sa Daniel foloseşte în cuvîntarea de la înmormîntare de 18 ori cuvîntul lumină. Dar am simţit, totuşi, a fi de datoria mea să încerc a risipi şi cea mai mică umbră.
                       
            Dr. Pavel CHIRILĂ
Preşedintele Asociaţiei CHRISTIANA