Scurtă şi de nevoie adăugire la un prea-atent panegiric
Să-mi fie îngăduit să adaug cîteva cuvinte la trecerea în veşnicie a Mitropolitului Bartolomeu Anania, căci Înaltpreasfinţia sa a fost membru al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei CHRISTIANA.
Aritmetica obişnuită numără operele literare şi pe cele teologice, face suma sau scăderea şi compară.
Eu cred că o operă teologică e mai mare ca toate şi nu poate fi nici scăzută, nici adunată, nici comparată.
Există creştini minunaţi (chiar în Sinodul Sfintei noastre Biserici) care nu au nici operă literară, nici operă teologică, dar care slujesc Biserica prin lucrarea lor sfinţitoare, adică prin asceză şi duhul Sfinţilor Părinţi, în care se mişcă şi trăiesc.
Eu cred că Mitropolitul Bartolomeu nu doar „s-a înscris cu fidelitate în linia marilor ierarhi ortodocşi români...”, ci a fost un mare ierarh ortodox român, pe linia căruia ar putea să se înscrie şi alţii, şi chiar să devină.
În afară de faptul că „trebuie evidenţiate dorinţa şi eforturile multiple ale ierarhului... de a construi biserici... şi a organiza instituţii social-filantropice...”, e cu dreptate să spunem că ierarhul chiar le-a făcut pe toate acestea.
„Ideologiilor totalitare şi opresive ale vremii” e mai bine să le spunem pe nume, adică ideologia atee şi lungul ei braţ represiv – Securitatea.
Bartolomeu Valeriu Anania a fost condamnat la 25 de ani închisoare şi a făcut 6 ani de temniţă grea pentru că s-a împotrivit acestei ideologii atee. Ar putea fi o umilă mîndrie a Sinodului Sfintei noastre Biserici, cu atît mai mult cu cît ceilalţi membri ai Sinodului nu au avut şansa să poarte această cruce.
Mitropolitul Bartolomeu a plecat dintre noi fără ca Sinodul să-şi asume prin el – istoric, moral, spiritual – jertfa norului de mărturii din închisorile comuniste.
În chip minunat, Prea Fericirea Sa Daniel foloseşte în cuvîntarea de la înmormîntare de 18 ori cuvîntul lumină. Dar am simţit, totuşi, a fi de datoria mea să încerc a risipi şi cea mai mică umbră.
Dr. Pavel CHIRILĂ
Preşedintele Asociaţiei CHRISTIANA
Postări
Tot respectul pt Dl.dr.Chirila,dar nu cred ca trebuie citat Daniel! Daca IPS Bartolomeu e lumina,Daniel e cu totul altceva!Personalitatea Ips Anania e covarsitoare,din pacate e ultimul carturar al BOR-ului! As dori sa-mi citeze si mie cei cativa crestini cinstiti din Sinod! Degetele de la o singura mana cred ca sunt prea multe! Poate sunt pesimist,dar asa vad eu lucrurile!
Frate Anonimule, ori n-ai inteles nimic, ori te prefaci ca n-ai inteles.
Pentru a te face mai optimist, iti recomand cele scrise de Sfantul Siluan Athonitul despre ierarhi. Sa nu ne grabim sa aruncam cu pietre in unii care poarta o cruce pe care noi nici nu ne-o inchipuim.
E necesar ca Biserica sa ramana libera, independenta si autonoma fata de stat, fata de istorie si de cotidian, tocmai pentru a putea misiona si increstina lumea.IPS Bartolomeu a reusit acest lucru prin exemplu vietii sale.
Pentru a putea sluji lumea, Biserica trebuie sa fie puternica, sa se raporteze doar la Revelatia divina, fiindca altfel va fi obligata sa se adapteze ea la niste realitati necrestine, in loc sa increstineze ea lumea.
IPS Bartolomeu a sfintit lumea timpului in care a trait prin curajul de a se opune raului si holocaustului rosu, asumandu-si responsabilitatea atitudinii sale crestinesti.
Sinodul prin predica patriarhului Daniel a pierdut sansa, sa arate lumii ca ierarhii au suferit si ei alaturi de popor in inchisorile comuniste si pacatele celor care au colaborat cu sistemul vremii si colaboreaza inca, se pot sterge printr-un singur om, asemenea lui Zaheu vamesul, care prin atitudinea sa reparatorie, “s-a facut mantuire casei acestuia”.
Daca patriarhul Daniel ar fi asumat sinodal gestul de jertfa al IPS Bartolomeu din inchisorile comuniste, ar fi auzit, atat din partea oamenilor cat si a lui Dumnezeu cuvintele: “astazi s-a facut mantuire si iertare Sinodului BOR prin jertfa unui singur om, care a suferit in temnitele comuniste, in timp ce alti sinodali isi faceau studiile afara…”
BOR a pierdut o sansa unica, in ciuda faptului ca Ortodoxiei ii este straina ideia irecuperabilitatii istoriei sau a indreptarii, insa sunt momente, care nu se mai repeta niciodata in viata unei Biserici.
Un cleric trist pentru faptul ca patirarhul lui nu a fost inspirat de nimeni si de nimic,in acest moment unic…decat de sinele sau mic...
O punere la punct necesara si civilizata.
Trimiteți un comentariu