Prietenia este o formă de dragoste în care respectul suplinește pasiunea.Philia nu subzistă fără prețuire, așa cum eros nu durează fără înflăcărare. În absența dorinței, eros poate deveni philia. Fără admirație, philia dispare pur și simplu, nu cunoaște trecerea în altă treaptă a iubirii.
* Evident, nu e de ajuns respectul pentru o prietenie, dar este esențial. Și, desigur, respectul este prezent deseori și în iubirea pasională, dar nu e obligatoriu.
Știm cu toții că nimeni nu e perfect, dar majoritatea covîrșitoare vedem în ceilalți prioritar greșelile și neîmplinirile, nu calitățile și binele pe care îl fac. Și judecăm. De aceea, pacea dintre noi este mai degrabă un deziderat decît o realitate. Avem parte mai mult de armistiții.
Se spune, nu fără temei, că nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită. Dacă eşti creştin, asumi acest risc. Problema apare cînd lista celor care îţi plătesc binele cu rău se lungeşte peste limitele răbdării tale. Şi-atunci? Să nu mai faci binele?
PS:
Iar cînd cei care răzbună orice bine pe care li-l faci sînt "din Biserică", dilema capătă accente dramatice.
Fericirea îmi pare superficială, chiar dacă strălucitoare şi efervescentă. Suferinţa este profundă, în sensul că sondează adîncimile nebănuite ale sinelui.
Cînd sufăr, mă gîndesc că suferinţa mea e jucărie faţă de a lor. Cînd sînt nedrepăţit, ştiu că nedreptatea făcută mie este neglijabilă faţă de nedreptatea îndurată de ei. Cînd sînt trădat, mă mîngîi că trădarea mea nu înseamnă nimic pe lîngă trădarea lor. Dar raţiunea nu poate smeri inima. Numai inima însăşi, trecută prin suferinţe, nedreptăţi şi trădări ca ale lor, s-ar putea îmblînzi. Şi atunci ar izvorî din ea numai dragoste.
Îi spui omului adevărul, iar el se supără că ai dreptate. Chiar şi atunci cînd adevărul îl ajută. Omul majoritar urăşte să-l zdrunici în "credinţele" sale. El nu are nevoie de lămuriri, ci de confirmări care să-l legene în amăgirea sa. Iată un adevăr vechi de cînd lumea, pe care nu încetăm să-l redescoperim.
Fără dor nu am şti că iubim, poate nici că trăim, şi am uita că vom muri.
Probabilități
Cînd ceva începe bine, dar se termină prost, e ghinion. Cînd ceva începe bine și se termină cu bine, e noroc. Cînd ceva începe prost, dar se termină bine, e miracol. Iar cînd ceva începe prost și se termină și mai prost, e previzibil.
Cîţi români normali mai sînt în ţara asta? Asta-i
întrebarea la care vom avea răspunsul duminică, 9 decembrie a.c., la alegerile parlamentare.
Şi de acest răspuns depinde viitorul României.
Orice român cu mintea întreagă şi niţel interes pentru treburile politice
ştie că:
1. Toate partidele care contează la noi fost făcute, sau infiltrate
ulterior, şi întreţinute de eşaloanele secunde ale PCR şi Securităţii (drept
care mustesc şi de informatori). În aceste condiţii, este iluzorie o politică
lipsită de tarele, apucăturile şi ambiţiile specific comuniste (controlul
asupra persoanei, instrumentalizarea fricii, ingineria socială, limitarea pînă
la extincţie a unor drepturi şi libertăţi – iată, cu libertatea presei au
rezolvat prin mijloace „capitaliste”, distrugînd sistemul de distribuţie de
stat, altminteri un domeniu strategic, şi stimulînd obedienţa pe bază de
publicitate de la guvern sau de la privaţii-clienţi politici ai partidelor la
guvernare).
2. Ideologia pe care şi-o asumă fiecare partid este numai declarativă. „Elitele”
partidelor nu cred în nimic în afară de profit şi putere în scop personal. Nu
avem Stînga şi Dreapta, ci numai nişte grupuri de interese care şi-au lipit
etichete ideologice pentru a înşela electoratul şi pentru a se distinge unul de
altul. De la masa lor bogată mai curg uneori firmituri pentru membrii de rînd
şi pentru electoratul captiv.
3. Mai toţi noii intraţi în politică (fiecare la vremea lui) care n-au avut
legătură cu Sistemul de dinainte şi de după ’89 au sfîrşit prin a se conforma
Sistemului, adică s-au dedat la un politicianism condamnabil (care cînd nu e
hoţie e oportunism, dar în ambele cazuri e demagogie şi populism). Deci s-a
dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că e o iluzie şi ideea „schimbării
dinăuntru”. Cine nu s-a pliat, a dispărut.
4. Principalale partide, PSD, PNL, PDL, cu anexele lor (PC, UNPR,
PNŢCD-Pavelescu, Forţa Civică-M.R. Ungureanu), dar şi noul alcătuit PP-DD şi-au
schimbat atît de mult oamenii între ele încît nu numai că au dovedit lipsă de
aderenţă la vreo doctrină, dar ne-au făcut şi imposibilă alegerea răului mai
mic.
5. Toate partidele acestea au lideri compromişi, de la plagiatori, ca Victor
Ponta şi Ecaterina Andronescu, informatori ai Securităţii, ca Dan Voiculescu,
Mircea Ionescu Quintus şi Ioan Ghişe, trădători ai interesului naţional, ca Ion
Iliescu, M. R. Ungureanu şi Călin Popescu Tăriceanu, pînă la traseişti, ca
Aurelian Pavelescu şi Sorin Frunzăverde, incompetenţi ca Andrei Marga şi Crin
Antonescu şi anchetaţi penal, ca Radu Mazăre şi Relu Fenechiu. [Apropo, lui
Adrian Năstase nu ştiu să i se fi retras calitatea de preşedinte al Consiliului
Naţional PSD. Aşadar, avem şi lideri de partide condamnaţi la închisoare pentru
fapte penale.]
6. Aceste partide (sau, în cazul partiduţelui-breloc Forţa Civică, oamenii
săi; să ni-i amintim pe foştii miniştri PSD Ioan Bazac şi Marian Săniuţă şi deputaţii
PDL Ştefan Pirpiliu şi Dănuţ Liga) au fost toate la guvernare de mai multe ori
şi niciodată nu ne-au scos la limanul promis.
7. Toate aceste partide au guvernat în toate formulele posibile, în ultimii
15 ani: PD[L] cu PNL, PNŢCD, PSD, PC şi UNPR; PNL cu PSD, PD[L] şi PNŢCD; PSD
cu PNL, PDL, PC şi UNPR. Nu mai putem imagina o variantă de alianţă la
guvernare care să ne facă să sperăm măcar un pic. Exclud din discuţie PP-DD,
care nu e decît o adunătură de dubioşi lepădaţi de celelalte partide, care
funcţionează ca o sectă, condusă de un demagog caraghios. Şi nu mă interesează nici UDMR, care e un partid
etnic, mereu dispus să susţină guvernul, oricare va fi el.
Avînd în vedere această realitate, numai un lunatic ar mai putea vota astăzi cu vreunul
dintre partidele despre care am făcut vorbire mai sus. Căci, atenţie, în ultimă instanţă, votul aşa-zis uninominal
este un vot politic (o demonstrează sistemul de redistribuire a voturilor pentru
candidaţii care nu au luat peste 50% şi controlul exercitat de conducerile de
partid asupra parlamentarilor în timpul exercitării mandatului).
Şi cu toate astea, sondajele de opinie spun că peste 50% dintre inteţiile
de vot sînt în favoarea USL (PSD+PNL+PC+UNPR). Probabil că, beneficiind de sistemul
redistribuirii votorilor primite de partidele care nu vor depăşi pragul
electoral, USL va avea, în final, peste 60% din mandatele de parlamentari.
Singură sau în alianţă cu UDMR, reprezentanţii minorităţilor ori PP-DD, USL va
depăşi necesarul de 66% pentru modificarea Constituţiei. Dacă noua-veche Putere, care a fost capabilă
de porcăriile din ultimele şapte luni, va schimba Legea fundamentală a
statului, ne putem aştepta la ce este mai rău.
Asta nu înseamnă că sînt de acord cu ideea că ar trebui să dăm, strategic,
votul ARD. Întîi, pentru că ARD nu merită nici o fărîmă de încredere. Apoi,
pentru că şi dacă i-am oferi încrederea, ca înecatul care se ţine de un pai,
ARD nu va lua mai mult de 25% din mandate, ceea ce va însemna că nu va
putea cenzura în mod eficient actul de guvernare.
Totuşi, ar exista o posibilitate de a evita perioada de coşmar ce se întrezăreşte
cu USL la guvernare (interval care ar putea fi de cîţiva ani sau de cîteva
legislaturi): să nu mergem la vot, să arătăm că majoritatea covîrşitoare a românilor sînt oameni normali, nu lunatici. Cu o prezenţă
la urne de sub 30%, chiar dacă va cîştiga 70% din voturile exprimate, USL nu va
avea nici o brumă de legitimitate internă sau externă (cum să pretinzi că
reprezinţi 18 milioane de electori, fiind votat numai de un milion?) şi
întreaga clasa politică va primi un semnal serios că trebuie să se reformeze. Şi
poate că, în aceste condiţii, USL nu va îndrăzni să treacă la dărîmarea
ultimelor şi atît de greu fondate şi încercate redute ale statului de drept.
Poate că, sub presiunea internă şi sub cea internaţională, USL va fi împinsă
încet, încet spre alegeri anticipate. Poate că pînă atunci se va naşte o
alternativă politică normală.
Ştiu că e prea mult dubitativ în acest scenariu, dar avem şi o
certitudine: girînd din nou, cu votul nostru, această clasă politică, nu mai
avem la ce spera.
Cred că cea mai bună dovadă a credinţei profunde este smerenia. Nimic nu te vindecă de mîndrie mai bine decît cunoaşterea măreţiei lui Dumnezeu şi, implicit, recunoaşterea micimii tale.
Iar cea mai mare putere la care poate aspira un om mi se pare a fi iubirea de vrăjmaşi. La care ajungi numai prin smerenie. Mîndria nu te va lăsa niciodată nici să-l rabzi pe duşman, darămite să-l iubeşti. Şi cu cît eşti mai mîndru, deci mai lipsit de dragoste, cu atît mai departe de Creator şi mai puţin asemănător Lui, prin urmare mai slăbănogit duhovniceşte.
Fericiţi cei smeriţi, căci ei sînt pe calea îndumnezeirii!
Putem să depăşim oroarea şi confuzia generate de incidentul de la Oslo într-o încercare de a-i citi semnificaţia într-o perspectivă mai amplă? Putem să depăşim dubla tentaţie de a-l vedea ca pe un gest izolat, al unui dezaxat, sau de a-l folosi ca pe un nou prilej de politizare şi propagandă? Avem tăria de a vedea, dincolo de turbulenţa şi emoţia contextului, semnificaţia mai profundă a tragediei? Să privim lucrurile cu luciditate. Eram conştienţi că sub ochii noştri e, în plină desfăşurare, criza economiei şi politicii occidentale. Acum, după Oslo, vedem cum criza cultural-identitară stă gata să erupă.
Incidentul de la Oslo este un nou semnal de alarmă, un nou simptom al profundei crize în care se afundă sistemul de guvernare occidental şi civilizaţia occidentală. Economia vestică – fie ea în varianta europeană, fie americană - este în criză. Setată să consume mai mult decât produce, să redistribuie avuţia şi riscul pe criterii de expedienţă politic-ideologică, ea colapsează sub ochii noştri. Guvernarea vestică este în criză. Fie că este la Bruxelles, fie că este la Washington, elitele birocratice şi politice par mai departe ca oricând de masele de cetăţeni, funcţionând după o logică proprie, străină interesului public. Deficitul democratic, deficitul de legitimitate devin tot mai mult nu accidente, ci trăsături ale sistemului.
Acum, încă sub şocul incidentelor de la Oslo, vedem cum criza cultural-identitară stă gata să erupă sângeros, pe fundalul problemelor de emigraţie şi al escaladării presiunii islamiste.
Responsabili pentru această criză complexă şi profundă a lumii vestice? E simplu: când ai o mare putere, ai şi o mare responsabilitate. Cine face şi desface de decenii bune harta Occidentului, identitatea şi cultura sa? Se poate deroba elita occidentală de responsabilitate? În niciun caz. Actualul climat este rezultatul leadershipului său din ultimele decenii. Niciodată nu a avut Occidentul nevoie mai mare de o elită politică, mediatică şi culturală inteligentă şi pragmatică.
Eram conştienţi că politicile demografice, de emigraţie şi culturale occidentale, promovate de elita mai sus menţionată, generează tensiuni şi probleme. Am fost de decenii bune martorii unei presiuni continui exercitate asupra unei bune părţi a populaţiei occidentale. Le-a plăcut sau nu, părea că occidentalii erau resemnaţi. Politicile respective, promovate cu tenacitate, au creat treptat un nou climat în Occident. Un climat în care, iată, ajung să explodeze incidente profund regretabile, precum cel din Oslo.
Blocată în propriile obsesii, elita occidentală a uitat că în lumea reală, nu cea a propagandei mass-media ţesute de ea, acţiunea are o reacţiune. Că nu poţi împinge la nesfârşit o agendă pe gâtul occidentalilor, fără să te întrebi dacă şi cum vor reacţiona. Oricât de educaţi şi civilizaţi ar fi, oricât de paşnici, occidentalii sunt şi ei oameni. Sunt membri ai aceleiaşi specii violente, agresive, coruptibile. După sute de ani de civilizaţie, arată desigur altfel decât talibanii afgani. „Civilizaţi“. Dar, ca esenţă umană, venim toţi în descendenţa aceleiaşi maimuţe sau păcat originar, după gust şi preferinţă.
Pe scurt, toată această poveste a Occidentului multicultural, post-naţional şi post-religios este o problemă simplă de realism. Realism în a înţelege realitatea istorică şi socială, în ultimă instanţă, natura umană. Şi, evident, realism sau irealism în designul şi punerea în practică a unor politici menite să schimbe lucrurile.
Cât poţi ataca identitatea naţională a unor popoare, fără să ai o contrareacţie? Cât poţi susţine politici de emigrare ce subminează profund ţesătura socială a ţării gazdă, fără să ai reacţii de respingere violente? Cât poţi insulta şi persecuta tradiţia religioasă a locului, iudeo-creştină – făcând politică instituţionalizată din asta -, fără ca adepţii acesteia să iasă din resemnarea şi comoditatea habituale, reacţionând violent? Cât te poţi juca cu focul, manevrând jocul acuzelor şi stigmatizărilor corect-politic, cu beneficii corect-politic, pentru agende corect-politic?
La investirea într-o funcţie publică demnitarii români depun un jurământ cu mâna pe Biblie, încheiat cu formula “Aşa să mă ajute Dumnezeu” şi, totuşi, în România au fost emise acte normative, susţinute şi votate în Parlament, care sunt în contradicţie, uneori făţişă, cu fundamentele biblice şi, desigur, cu învăţătura Bisericii. Se încearcă legiferarea unor comportamente, obiceiuri, deviaţii, considerate de învăţătura creştină bi-milenară ca fiind îndeletniciri ale pierzaniei: prostituţia, homosexualitatea, concubinajul, avortul, mai nou pornografia, tinzându-se spre înlocuirea, rând pe rând, a legilor inspirate din cultura tradiţională.
Reportajul documentar este o pledoarie pentru restaurarea ordinii morale creştine în spaţiul românesc, pentru stoparea procesului devastator prin care este dezintegrată azi familia şi societatea creştină, mesaj care se regăseşte şi în ultima pastorală de Crăciun, veritabil testament duhovnicesc, a recent dispărutului mitropolit al Clujului, Î.P.S. Bartolomeu Anania.
Invitaţi: Radu Preda, teolog, directorul Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER) din Cluj-Napoca, pr. Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Florin Budescu, publicist, editorul website-ului "Starea presei", Dorel Covaci, deputat în colegiul Buziaș-Făget (Timiş), Mircea Gherboveţ, membru fondator al Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Ileana Jacola, redactor revista "Familia Ortodoxă". OMUL ŞI TIMPUL, TVR1, sâmbătă 26 martie 2011
SEMNE: Biblia din Parlament. Ultimul cuvânt
Imaginea: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte
Producător: Dan Micu
Vizionaţi reportajul lui Rafael Udrişte pe blogul său.
Colega mea Dia Radu a descoperit pe youtube şi a postat pe facebook o emisiune a Eugeniei Vodă, pe TVR, cu Sânziana Pop, directorul şi proprietarul revistei Formula As. Dia scrie: "De ce lucrez la Formula As?! Răspunsul în interviul de mai jos, în şase părţi, cu Sânziana Pop. Cam vechiuţ, din 2003, dar valabil 100% şi azi."
Subscriu şi vă invit să vedeţi acest interviu, dacă nu l-aţi prins la vremea lui. Veţi afla multe lucruri interesante şi neaşteptate şi poate că veţi fi curioşi să citiţi şi Formula As, dacă nu o aveţi deja printre publicaţiile pe care le urmăriţi constant.
Încă de la instalarea noului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, am aflat că acesta este un furibund adversar al Bisericii. Omul este oripilat că se predă religia în şcoală şi că simboluri ale credinţei creştine sînt afişate în locuri publice. De cînd e ministru nu mai e aşa vehement şi caută căi mai diplomatice de a-şi impune programul, care urmăreşte inclusiv eliminarea religiei din şcoli. În urmă cu puţin timp, el a declarat că, pentru a reduce locurile de muncă din sistemul de învăţământ, propune renunţarea la profesorii care predau materiile opţionale - materii între care, aţi ghicit, se află şi religia. Deunăzi, a fost postată pe You tube intervenţia lui Daniel Funeriu la o şedinţă, din martie 2009, a Parlamentul Europei, unde participa în calitate de parlamentar - latura creştin democrată, of course. Mesajul sau principal vis-a-vis de subiectul ştiinţă-religie este că ştiinţa nu trebuie să interfereze cu religia, căci ştiinţa se adresează progresului; că atunci cînd societăţile umane au luat decizii bazate pe evidenţe logice, aceste societăţi au făcut alegeri bune. Susţine că trebuie pusă "o amprentă la nivelul umanităţii" (?!) prin promovarea "conceptului de libertate a minţii". Şi omul ăsta reprezintă în guvern un partid care se pretinde de dreapta - şi care mai nou vrea să-şi asume integral doctrina creştin-democrată.
Cineva spunea ca "spionul perfect nu este James Bond, ci vecinul tacut si modest de alaturi". Schimband ce e de schimbat, as spune: rebelul adevarat nu e rockerul ostentativ, ci omul linistit, care bea singur o bere cu rom pe o terasa. Sta acolo, colorat in culorile toamnei, sub prunii zvelti de la "Pardon Cafe", cu obrazul asezat in palma dreapta si privirea departe, spre un orizont vazut doar de el, mult dincolo de plutonul de blocuri care noua ne inchide perspectiva. Parca asteapta dintotdeauna pe cineva care sigur nu va veni, rasturnat putin intr-o parte, in scaunul de nuiele. Parul mare, aspru si albit inainte de vreme, e singurul care il tradeaza: pieptanat neglijent, lasa sa i se vada putin revolta. Locul acesta din cartierul-dormitor Drumul Taberei - Bucuresti, loc neverosimil, ca o pictura de Paul Cezanne pe zidul unei uzine, i se potriveste perfect, caci il sustrage puterii distructive a marelui oras, pentru a-l lasa sa viseze. Cand ma vede venind, tasneste din scaun, ma striga si imi face semne energice cu mana. Fata sa bronzata e toata numai zambet. Bucuria sincera a celui pe care aparitia neasteptata a unui cunoscut il scoate din singuratate. Chiar daca venirea mea nu e o supriza, caci aveam programat un interviu, singuratatea lui e autentica.
Cititi un interviu interesant, zic eu, cu scriitorul Dan Stanca, in Formula As.
UPDATE:
Prietenul Alexandru a prins esenţa acestui dialog. Şi e printre puţinii care au înţeles (dintre cei ştiuţi de mine). Poate pentru că are organ, adică e pe Cale. Cu Dumnezeu înainte, Alex!
„De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! ” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 1, 24-28)
Prea Fericite Părinte Patriarh,
Înalt Prea Sfinţiţi si Prea Sfinţiţi Parinti,
Pe temeiul sfintei şi dumnezeieştii învăţături ortodoxe, noi, creştinii ortodocşi români pe care îi păstoriţi ca întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, vă adresăm rugămintea de a veni în apărarea noastră în aceste zile în care sminteala şi urâciunea pustiirii vor tulbura iarăşi sufletele creştinilor şi vor pângări capitala ţării noastre prin organizarea, de către comunitatea homosexualilor, a unui aşa-zis „festival al diversităţii” sub denumirea de „GayFest 2009”.
Aceşti nefericiţi şi bolnavi semeni ai noştri, atinşi fiind de patima locuitorilor Sodomei şi Gomorei, promovează cu insistenţă şi agresivitate ideea că libertatea de expresie, de manifestare garantată prin legea oamenilor le oferă cadrul necesar de a organiza în fiecare an un carnaval grotesc al imoralităţii şi degradării condiţiei umane. Dobândirea unor drepturi protectoare, prin abrogarea legislaţiei care pedepsea homosexualitatea ca infracţiune, pare a nu fi suficientă pentru homosexualii din România, aceştia lansând o puternică ofensivă pentru a obţine dreptul la “căsătoria homosexualilor” şi, mai ales, dreptul de a înfia copii pentru a-i creşte în mediul imoral al aşa-ziselor “familii” homosexuale. Renunţând la lupta împotriva propriilor patimi, homosexualii încearcă să-i determine pe ceilalţi membri ai societăţii să devină părtaşi la patima lor. De aceea, homosexualii caută să ridice păcatul la rang de virtute, să dobândească statutul de normalitate pentru perversiunea în care trăiesc şi astfel să impună societăţii româneşti asumarea oficială a unor comportamente anticreştine şi deosebit de dăunătoare pentru sănătatea trupească şi sufletească a fiinţei umane.
Acceptarea oficializării homosexualităţii ca stare de normalitate nu reprezintă o victorie a libertăţii umane, ci, dimpotrivă, o viciere a acestei libertăţi, o capitulare a poporului atât de la legea naturală, care opreşte pe om de la comportamentele împotriva firii, cât mai ales de la legea lui Dumnezeu care „făcând pe om după chipul Său, a făcut bărbat şi femeie”(Facerea 1, 27) şi „i-a binecuvântat şi le-a poruncit: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi.”(Facerea 1, 28) Argumentele omeneşti, superficiale şi relative, care fac apel la o libertate pervertită, ce ar pune semnul egalităţii între anormalitatea homosexualităţii şi normalitatea relaţiei dintre un bărbat şi o femeie uniţi în Sfânta Taină a Cununiei, nu pot fi aşezate mai-presus de învăţătura şi poruncile dumnezeieşti descoperite de Însuşi Dumnezeu prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.
Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfinţiţi, preasfinţiţi părinţi
Avem încrederea că Sfântul Sinod, în frunte cu Părintele Patriarh al Bisericii noastre dreptmăritoare, are atât puterea, cât şi autoritatea duhovnicească de a interveni pentru oprirea acestor sminteli şi pângăriri pe care homosexualii le comit împotriva milioanelor de creştini români, prin aşa-zisul festival al diversităţii „GayFest 2009”. Există multe mijloace legale şi morale pentru a ridica stavilă împotriva atotpaguboasei propagande a homosexualităţii. Drept pentru care, cu smerită metanie, îndrăznim, ca nişte fii, să vă facem cunoscute aşteptările şi năzuinţele noastre privind măsurile pe care dacă Biserica noastră le-ar adopta s-ar pune o semnificativă piedică acestei propagande a degenerării umane, răspăndirii apucăturilor sodomite, desfrânării şi perversiunilor în general, în societatea românească:
- solicitarea Patriarhiei Române adresate Primăriei Capitalei de anu aproba desfăşurarea paradei homosexualilor în spaţiul public, pe străzile oraşului, datorită faptului că o astfel de paradă lezează grav demnitatea şi jigneşte profund sentimentele religioase ale comunităţii creştinilor ortodocşi din Bucureşti şi din ţară;
- un protest public al Patriarhiei împotriva desfăşurării „GayFest 2009”, adresat administraţiei publice locale a Capitalei, Guvernului şi Parlamentului României;
- instituirea unor rugăciuni speciale pentru întoarcerea de la păcat a celor căzuţi în patima homosexualităţii, la slujbele ţinute în bisericile Bucureştiului pe tot parcursul „GayFest 2009”;
- acţiuni de catehizare intensă a credincioşilor din parohiile Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu păcatul homosexualităţii, prin predici speciale, organizarea de seminarii, distribuirea de broşuri şi pliante informative, vizionarea de filme documentare, pe tot parcursul „GayFest 2009”;
- organizarea unei procesiuni cu sfinte moaşte în zona Catedralei Patriarhale, ca act de smerită rugăciune către Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să nu pedepsească pe locuitorii Capitalei ţării noastre pentru că au îngăduit o asemenea urâciune precum „GayFest 2009”;
- conceperea şi lansarea oficială, în regim de urgenţă, de către Patriarhia Română, a unui program naţional de vindecare şi recuperare a homosexualilor prin activităţi de natură medicală, asistenţă psihologică, catehizare şi consiliere duhovnicească;
Asociaţiile noastre, credem noi în asentimentul tuturor credincioşilor ortodocşi din România, vă vor fi alături în toate aceste lucrări mărturisitoare.Numai atâtrugăm pe Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh. ca, împreună cu Înaltpreasfinţiţii Părinţi Mitropoliţi şi cu Preasfinţiţii Părinţi Episcopi, să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a ne fi îndrumători şi sprijin întru mărturisirea şi plinirea poruncilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în aceste zile când credinţa şi viaţa creştină sunt atât de greu puse la încercare.
Cu nădejde şi smerită închinăciune,
Forul Ortodox Român
Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România
Alianţa Familiilor din România
- Forul Ortodox Român (F.O.R.), structură federativă fără personalitate juridică, a fost înfiinţată la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural ţi sociale, care au participat la conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. F.O.R. este coordonat de liderii organizaţiilor: Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Asociaţia „Pro-Vita” - Filiala Bucureşti, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale A.R.T.R.I., Asociaţia „Christiana” şi Asociaţia „Rost”.
- Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România cuprinde 16 asociaţii şi fundaţii care apară şi cultivă valorile vieţii.
- Alianţa Familiilor din România este o asociaţie civică promotoare a principiilor social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii: familia şi morala creştină aplicată în relaţiile interumane şi în viaţa socială.
Persoană de contact: Bogdan I. Stanciu, 0722 190 685
Why Real Men Read Austen
-
[image: austen]
*A question famously raised by Peter Leithart, of course, but for the
beginning of a complete answer, why not also ask AI, and see what it ...
Prin Buenos Aires (VI)
-
Erau cândva, poate se vor întoarce, ierni atât de complete, cu străzi
acoperite de albul orbitor al zăpezii și cufundate de ea în liniște, încât
totul p...
De ce atâta ură?
-
Donald Trump la un recent miting electoral: "China și Germania vor să pierd
alegerile."
Asemenea, Iranul. Si nu numai.... Să ne reamintim...
2016 - Trum...
Robotul, mutantul și artistul
-
[1] O slăbiciune a viziunii noastre asupra lumii este tendința de a privi
la ce ne înconjoară afl ându-ne de-o parte sau de alta a unei baricade.
Acest l...
Române, mergi la vot și votează creștinește!
-
*Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în 2016, cu ocazia
alegerilor parlamentare, dar al cărui conținut este valabil la orice
scrutin ...
Acum 7 ani
Video
Avva Iustin: "Revista ROST va rămîne fără egal"Din temnite spre sinaxare - Piatra NeamtDin temnite spre sinaxare - Piatra Neamt (2)
utem să depăşim oroarea şi confuzia generate de incidentul de la Oslo într-o încercare de a-i citi semnificaţia într-o perspectivă mai amplă? Putem să depăşim dubla tentaţie de a-l vedea ca pe un gest izolat, al unui dezaxat, sau de a-l folosi ca pe un nou prilej de politizare şi propagandă? Avem tăria de a vedea, dincolo de turbulenţa şi emoţia contextului, semnificaţia mai profundă a tragediei? Să privim lucrurile cu luciditate. Eram conştienţi că sub ochii noştri e, în plină desfăşurare, criza economiei şi politicii occidentale. Acum, după Oslo, vedem cum criza cultural-identitară stă gata să erupă. 
Postări
