joi, 11 iulie 2013

Poeme tîrzii (I)

Utopie

Sunt cai albaştri care trag să moară
în marginea de sus a lumii,
iar tu te urci în şaua lor amară,
să bei absint din cornul lunii.


Anotimp

Ceţuri lungi, ca nişte cearşafuri jilave
Atîrnă de cer,
Acoperă copacii,
Spînzură de balcoane
Şi de genele tale,
De parcă ai plîns toată noaptea.


Epifanie

Cînd ai deschis prima fereastră
Vîntul te-a decojit de tine însăţi,
Iar sufletul a schimbat forme necunoscute,
Secundă după secundă,
Ca o hîrtie cuprinsă de flăcări.

Cînd ai deschis a doua fereastră,
Rădăcinile ţi s-au topit şi dusă ai fost
De suflul dinafară spre mai înafară
Şi de nimic dinăuntru nu te puteai agăţa.

Totuşi, ai deschis şi a treia fereastră.
Ochii ţi s-au umplut de lumină
Pînă s-au revarsat precum albia rîului
Lovit de viitură.

Atunci ai fugit.


Eu, călăuza

În negura densă ca pîsla,
Răscolită de zboruri în cerc,
Încerc să găsesc nepătrunsa
Noimă a cuvîntului drept.

Caut lumii acesteia nordul
În iarna cu zările scrum,
Eu, ticălosul şi orbul,
Rătăcit între ieri şi acum.


Echilibru

Cerul mov e ancorat cu o parîmă
pe care merg într-un echilibru precar,
la stînga pîndindu-mă hăul melancoliei,
la dreapta dîndu-mi tîrcoale instinctul – 
ca o cobră încordată peste viaţa mea,
gata să mă sfîşie mai bine
decît să mă lase pradă dragostei,
gata să-mi smulgă inima şi să mi-o rumege,
ca să-mi crească în loc un ceas elveţian.

2 Comentários:

Răzvan Codrescu spunea...

Frumoase flori de răgaz...

Claudiu Târziu spunea...

Vă mulţumesc! Urmează şi altele zilele astea. M-am dezlănţuit, la îndemnul prietenului nostru comun Valentin :-)