Poeme tîrzii (III)

Fotografie din semiprofil

Pleoapa ei dreaptă

zvîcneşte-n obrazul meu stîng,

bărbia ei delicată

aproape umăru-mi atingînd,

gura ei numai şoaptă

către vena mea pulsînd,

încît sîngele descîntă

primăvara venind.

Da

Pentru tine aş fi schimbat polii pămîntului,

ca să facem lumea de la început;

pentru tine aş fi contrazis zborul păsărilor

cu aripile mele interioare;

pentru tine aş fi luat cerul în picioare,

pînă ţi l-aş fi supus;

pentru tine aş fi murit în fiecare toamnă,

spre a te ferici cu învierea mea primăvara;

pentru tine aş fi pus timpul în hamuri de mătase,

ca să te ducă unde vrei...

dacă ai fi spus un cuvînt.

Minunea

Iubito, am crescut din aripa ta dreaptă,

ca o aripă stîngă,

şi-atît de sus am zburat mpreună

de s-a cutremurat cerul

şi s-a împărţit,

ca altă dată marea sub toiagul lui Moise,

deschizîndu-ne drum spre tărîmul făgăduit...

Doar că oamenii-aripi nu rămân împreună

precum aripile păsărilor.

Tu ai fost luată pe valul din dreapta, eu pe valul din stînga.