Poeme tîrzii (V)
Cîntec de
despărţire
Zilnic ziduri
ridic
către soarele
oblic,
din spuma
sîngelui care
se zbate la
ţărmurile tale.
Mă-nstrăinez, cu
un vis
mai puţin, şi tot
mai închis
mi se înalţă
turnul de ceaţă.
Se-apropie ceasul
cînd
bufniţe, stoluri,
vuind
vor acoperi
şi boaba de cer
gri
dintre mine, cel
exilat,
straniul
peşte-bărbat,
şi tine, cea
adorată,
dar nu îndeajuns
cîntată.
Sub vraja ta
Vicleană făptură
a regelui soare
mă dezlegi de
pămînt,
de cer, de mare.
Firele care mă
ţin de cuvînt
mi le tai, unul cîte
unul
cu un descîntec,
care mă poartă,
nebunul...
Pînza norilor o
spintec,
cu aripi de
flăcări,
spre locul unde-o
să beau absint
şi cuşcă din
întrebări
o să-mi înalţ. Nu
mint!
„Nesfîrşita
luptă”
Dansuri suave şi
fine
îmi pulsează în
vine
cum aripa îngerului
negru
palpită funebru,
cum aripa
îngerului alb
fîlîie concav...
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu