Se afișează postările cu eticheta gripa porcina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gripa porcina. Afișați toate postările

joi, 12 noiembrie 2009

Voiau sa ne vaccineze fortat cu un vaccin pentru care nu-si asuma raspunderea

Ministrul interimar al sanatatii Adriean Videanu sustine ca firma care produce vaccin anti AH1N1 nu-si asuma raspunderea asupra posibilelor reactii adverse. In aceste conditii, Romania nu va mai cumpara de la compania producatoare GlaxoSmithKline cele 500.000 de doze care urmau sa fie administrate copiilor. "Vom merge pe vaccinul de la Cantacuzino. Daca nu ne intelegem cu ei, ramanem pe productia interna", a precizat Adriean Videanu pentru HotNews.
Mai jos redau argumentele contra vaccinarii prezentate de Fundatia Sf. Martiri Brancoveni:
Legea romaneasca prevede consimtamantul informat al pacientului pentru orice tratament efectuat asupra lui. Autoritatile au afirmat ca acest vaccin este obligatoriu (apoi au cerut acordul fara informare). Ministrul Bazac afirma public „vaccinarea este obligatorie şi nu la latitudinea fiecărei persoane”.

Panica fabricata mediatic a devenit singura motivatie in baza careia bietul roman ar fi trebuit sa ia o decizie. Am incercat sa facem o informare cinstita asupra vaccinului prin toate mijloacele ce le am avut la dispozitie. Asta in calitate de crestini, medici, oameni de constiinta.

Astfel Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România din care facem parte, a trimis Ministrului Sanatatii o Scrisoare Deschisa in 28 septembrie 2009, iar alte organizatii din multe orase din tara (Constanta, Galati, Cluj, Suceava, Radauti, Botosani s.a.) au distribuit pliante de informare asupra pericolului vaccinarii.

Fundatia “Sfintii Martiri Brâncoveni”- Suceava a lansat in octombrie 2009, un pliant informativ cu privire la pericolele vaccinarii antigripale AH1N1. Fundatia si-a asumat continutul pliantului in momentul din care l-a trimis pe internet si in cutiile postale. Pliantul este doar un rezumat al unor studii stiintifice. El are scopul de a trage un semnal de alarma in ce priveste inutilitatea si pericolul campaniei de vaccinare anti ah1n1.

Sunt numeroase studii stiintifice ce prezinta neverosimilitatea declararii pandemiei de catre OMS, morbiditatea scazuta a gripei AH1N1, mortalitatea infima comparata cu celelalte boli infectioase similare, inoportunitatea si ineficienta vaccinului, toxicitatea, reactiile adverse majore si interesele financiare enorme ce stau in spatele vaccinului. Cateva dintre ele sunt si traduse in romaneste si publicate pe internet. Dau si aici cateva linkuri: Vaccinurile sunt letate, Scrisoare catre parinti despre "noua gripa (porcina)" - Dr. Eugenio Serravalle - Specialist in Pediatrie Preventiva, Puericultura - Patologie Neonatala, Opinii ale unor specialisti germani in epidemiologie aici si aici. Arhive cu informatii, articole traduse etc. aici, aici si aici.
Alte site-uri in engleza sau alte limbi:
http://www.theflucase.com/
http://www.medicalvoices.org/en/vaccination/
http://vran.org/
http://thinktwice.com/
http://www.whale.to/vaccines.html
http://www.nvic.org/
http://www.ias.org.nz/
http://avn.org.au/library/
http://www.comilva.org/

Alte tari au respins vaccinul ori prin medici ca in Germania , ori prin politicieni ca in Polonia si Turcia.
Ministerul Sanatatii poate fi dat in judecata pentru aceasta strategie paguboasa, reactionand pripit , disproportionat si suspect de partinic in favoarea producatorilor de vaccinuri. Cum poate justifica comanda de 5 milioane de vaccinuri din banii publici, efectuata in momentul in care in Romania erau doar in jur de 400 de suspecti de gripa AH1N1, toti cu simptomatologie usoara? Prin ce calcule au obtinut “specialistii” cifre enorme precum 20.000 de morti? Pentru ca mai apoi sa modifice cifrele dare le ramand la cote aberante (3.000-6.000 de morti) pentru a creea panica si a forta acceptarea vaccinului de frica .
Recent Romania cumpara (tot din banii publici) 500.000 de doze de vaccine de la Glaxo, pentru copiii intre 6 luni si 6 ani. Ne asigura “specialistul” Cercel ca sunt sigure, eficiente etc. In realitate vaccinul anti AH1N1, Pandemrix de la Glaxo este extrem de periculos pentru ca contine printre altele squalena si timerosal. Scrie asta in descrierea oficiala a produsului de pe propriul site al Glaxo, la pagina 1 si la pagina 13, aici.

marți, 3 noiembrie 2009

Secretar de stat răpus de gripa porcină

La doar o lună de la numire, Adrian Streinu-Cercel şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii azi dimineaţă, înainte de a merge să fie audiat de Comisia de Sănătate a Parlamentului. El a refuzat să facă publice motivele demisiei sale, dar acestea ar putea fi legate de faptul că a fost criticat pentru felul în care a gestionat "criza" gripei porcine.
Cu doar o zi înainte, Adrian Streinu Cercel spunea că epidemia de gripă porcină ar putea ucide minimum 20.000 de români.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că a fost alertat de declaraţiile panicarde ale lui Streinu-Cercel, dar că apocalipsa se mai amână. Şi că România nu va importa nici un vaccin, pentru că îl poate produce singură în cantităţi suficiente. Băsescu a îndemnat la calm şi a amintit că aşa s-au isterizat specialiştii şi presa şi în timpul gripei aviare, care s-a dovedit în cele din urmă o mare afacere pentru nişte şmecheri. Ştie oare ceva mai mult? Să ne spună şi să încheiem şi "epidemia" asta.
UPDATE
Evenimentul Zilei susţine că PSD a pus la cale demisia lui Steinu-Cercel, pentru a-l lăsa pe Băsescu să se descurce singur cu "epidemia" de gripa nouă şi a pasa pe umerii săi responsabilitatea unui eventual dezastru în gestionarea acesteia. Dacă ar fi epidemie, scenariul s-ar susţine. Dar eu unul am îndoieli că este.
Ziarul mai spune că oamenii PSD rămaşi în Ministerul Sănătăţii pregăteau o mega-afacere cu vaccinuri, măşti şi alte materiale contra gripei. După cum era uşor de bănuit.

Avocatul Cezar Axinte şi părintele Iustin Petre, despre rezistenţa ortodoxă la provocările veacului

Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” organizează, marţi, 10 noiembrie 2009, ora 18.00, în Sala Mică a Casei de Cultură Suceava, conferinţa Legitima apărare a cetăţeanului faţă de agresiunea statului. Conferinţa va fi susţinută de părintele Iustin Petre, stareţul mănăstirii Sf. Ioan Casian - Constanţa, şi de avocatul Cezar Axinte - vicepreşedintele Baroului Constanţa.
Temele pe care le vizează conferenţiarii sînt dintre cele mai diverse, fierbinţi şi, în opinia mea, prea complexe pentru a fi tratate într-un discurs de două ceasuri. Totuşi, ei şi-a propus să vorbească despre: gripa mediatică şi vaccinarea „obligatorie”; Codex Alimentarius sau monopolul alimentelor; Tratatul de la Lisabona şi dictatura globalizarii; actele biometrice, tehnologia şi controlul asupra populaţiei; libertinajul juridic: droguri, prostituţie, incest, pedofilie, avort; Biserica - intre Trupul lui Hristos si institutie a statului secularizat; sfinţii temniţelor comuniste - modele de reacţie la agresiunea unui sistem totalitar ateu. Fiecare dintre aceste teme merită o conferinţă separată. Dar să sperăm că de data aceasta măcar se va deschide drumul spre ele.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Gripa porcină se ia şi prin sfânta împărtăşanie?

In conditiile psihozei create de virusul H1N1, diverse autoritati politice nationale si transationale, printre care se pare ca si Organizatia Mondiala a Sanatatii, recomanda diverselor religii sa se abtina de la practicile religioase care ar putea contribui la transmiterea virusului in cauza. Printre altele, li se recomanda musulmanilor sa renunte anul acesta la pelerinajul de la Mecca, iar diversi episcopi catolici au recomandat credinciosilor sa-si ofere reciproc salutul pacii nu printr-o strangere de mana ci printr-o simpla plecare a capului. Ai nostri nu puteau sa se lase mai prejos si bineinteles, capul rautatilor trebuia sa fie tot un roman. Un oarecare protopop roman din Franta (al carui nume ramane necunoscut), le-a recomandat fratilor lui intru slujire ca, date fiind conditiile actuale, sa-i impartaseasca pe credinciosi de asemenea maniera incat lingurita sa nu le atinga buzele (sa-si dea capul pe spate iar preotul sa dea drumul particelei din cele sfinte de la o oarecare distanta sigura), pentru ca nu cumva sa ia gripa porcina. Faptul a determinat o reactie prompta a binecunoscutului teolog si bioetician Jean Claude Larchet, care i-a inaintat o scrisoare (publica) de protest IPS Iosif, Mitropolitul Roman al Europei Occidentale. Textul scrisorii poate fi citit aici.

Sa ne lumineze Dumnezeu pe toti,
Alexandru Racu
UPDATE
Prin grija fratilor de la Razboi intru Cuvant, aveti si traducerea scrisorii.

miercuri, 30 septembrie 2009

Organizaţiile provita se opun vaccinării obligatorii a românilor contra gripei porcine

Scrisoare deschisă

adresată D-lui Ion Bazac, Ministrul Sănătăţii
referitoare la vaccinarea împotriva virusului AH1N1, în România


Stimate Domnule Ministru,

Organizaţiile noastre au urmărit evoluţia aşa zisei “gripe porcine” în lume, inclusiv în România, şi au constatat următoarele:

1. A fost creată, în mod voit, o situatie de panică
Indiferent de provenienţa virusului, mai mult sau mai puţin cunoscută, simptomele noii gripe, aşa-zise „porcină”, sunt cel mult moderate.

Deşi Marea Britanie este cea mai afectată ţară a Europei, s-a raportat un număr neaşteptat de mic de îmbolnăviri, respectiv 100.000, cu un total de 30 decese, ceea ce înseamnă o mortalitate de doar 0,03%; [1], această rată de mortalitate fiind cu mult mai scazută decât cea în cazurile de îmbolnăviri cu o gripă obişnuită tip A.

În România s-au raportat până acum doar 333 de cazuri de gripă porcină [2], toate, forme uşoare şi medii. Numărul cazurilor de gripă porcină în toată ţara este asemănător cu cel al cazurilor de gripă obişnuită raportate uneori într-un singur orăşel din România în sezonul rece, acestea din urmă având deseori consecinţe mai grave (complicaţii, etc.), fără să se fi pus vreodată problema unui vaccin specific şi obligatoriu, ci doar a celui obişnuit, pentru gripa sezonieră.

Cinci mari companii farmaceutice (Baxter, GlaxoSmithKline, Novartis, Sanofi-Aventis si AstraZeneca) au început, cu o grabă de neexplicat, să creeze un vaccin împotriva virusului AH1N1, fiind încurajate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care, cu aceeaşi grabă nejustificată, a decretat stare de pandemie pe data de 11 iunie 2009, cerând ca vaccinul să fie gata de administrare în luna septembrie şi ca toate naţiunile să aibă acces la vaccin [3].

Prin declararea pandemiei, OMS a creat o stare de panică în întreaga lume, fără un motiv real. Dacă în anii precedenţi, în Germania de exemplu, milioane de oameni se îmbolnăveau de gripă şi necesitau îngrijiri medicale, acest lucru devenind o rutină, iată că acum o asa zisă pandemie de gripă cu nume nou, devine brusc o catastrofă. Dr. Wolfgang Wodarg, medic specialist în medicină internă şi epidemiologie din Germania afirmă: „eu consider că 'gripa porcină' este un nou mijloc de a induce panică în rândul populaţiei, iar după cercetările făcute şi discuţiile avute cu Directorul Institutului Robert-Koch consider că nu există nici un motiv pentru o vaccinare obligatorie în masă şi că mijloacele de combatere a noii gripe trebuie să fie cele obişnuite, folosite si în anii precedenţi. Dacă se va face vaccinarea în masă cu noul vaccin al gripei porcine, asta ar însemna “un mare experiment pe populaţia germană”. [4].

2. Situaţia de panică a „necesitat” un vaccin urgent!
Deşi numeroşi oameni de ştiintă din lume avertizează despre noul vaccin că este periculos, OMS neglijează atenţionările şi impune vaccinarea în masă.

Vaccinul nou creat împotriva virusului AH1N1 este periculos! Iată motivele:
a.) testările sunt total insuficiente, deoarece nu se realizează conform standardelor, aşa cum arată Dr. Wolfgang Wodarg: “Pentru o vaccinare în masă cu adjuvanţi noi şi substanţe noi, aşa cum se întâmplă în cazul vaccinului pentru gripa porcină, nu ar fi suficiente standardele normale ci altele mult mai ridicate! Nu consider că este oportună folosirea acestui vaccin în sezonul rece al acestui an.” [5] Există intenţia de a produce doze tot mai mici de vaccinuri cu ajutorul unei serii de adjuvanţi noi, foarte periculoşi. [2]
b.) există riscul unor reacţii secundare foarte grave.
- cancer: Firma Novartis nu utilizează embrion de pui la prepararea vaccinului “Optaflu”, ci celule canceroase! Acest lucru prezintă un risc incalculabil. [4];
- sindrom Guillain - Barré (GBS): este o boală autoimună ce cauzează paralizia braţelor şi picioarelor şi, în cazuri rare, a întregului corp. În unele cazuri, GBS a dus însă chiar la moarte. În 1976, când s-au înregistrat câteva cazuri de gripă porcină şi s-a impus, cu aceeaşi grabă ca acum, vaccinarea în masă a 40 de milioane de oameni, cel puţin 25 au murit şi 500 au fost paralizaţi [6];
- autism, sindrom de atenţie deficitară, scleroză multiplă, deficienţe de vorbire [3];
- paralizii, alte boli autoimune [7];
- infertilitate [8].

Stimate Domnule Ministru,
Ca cetăţeni ai României, îngrijoraţi de faptul că ne vor fi încălcate drepturile şi libertăţile civile garantate de Constituţie, vă rugăm să ne răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Privind testarea vaccinului
Aţi precizat că Institutul Cantacuzino va produce 5 milioane de doze de vaccin „Cantgrip” iar primele tranşe vor fi gata la sfârşitul lunii octombrie 2009. [2]

În cât timp s-a făcut testarea şi câte testări (adică pe ce număr de populaţie voluntară) s-au făcut în ţară noastră? Ele nu puteau fi mai multe decât în Germania, unde s-a decis ca vaccinarea să nu fie obligatorie, fiindcă vicepreşedintele Asociaţiei Medicale Germane, Frank Ulrich, a avut demnitatea de a recunoaşte testarea insuficientă a vaccinurilor. Ulrich explică în revista “Focus” că nu doreşte să creeze nimănui teamă, dar este îngrijorat de folosirea în vaccin a unei combinaţii de adjuvanţi şi substanţe care nu sunt testate conform standardelor!” Va solicităm să luaţi exemplu şi să nu serviţi interesele unor companii străine, aşa cum urma să se intâmple în cazul vaccinului împotriva virsului HPV. Nu putem permite ca OMS să introducă o dictatură medicală în România!

2. Privind obligativitatea vaccinului:
Aţi specificat, recent, într-un comunicat, arogându-vă o autoritate nepermisă într-o ţară democratică: ”Aş vrea să fim foarte clari: vaccinul este obligatoriu! […]Aici toată lumea se vaccinează, îi place sau nu-i place.” [2]

D-le Ministru, este legal şi constituţional să limitaţi, printr-un ordin de ministru sau prin orice fel de alt act normativ, dreptul şi libertatea unui cetăţean de a alege dacă doreşte să fie vaccinat sau nu? Fiindcă alţi demnitari consideră acest lucru nelegal şi neconstituţional! [9]

Ne puteţi obliga să ne vaccinăm copiii cu un vaccin despre care nu ne-aţi dat absolut nici un detaliu, decât denumirea?

Aţi explicat şi arătat părinţilor şi medicilor riscurile acestui vaccin, de la cele mai mici efecte secundare până la cele mai grave?

Cunosc părinţii la ce sunt expusi copiii lor, care vor fi primii cobai, pentru acest vaccin, în ţară noastră?

Vă asumaţi răspunderea pentru declanşarea unor boli grave în urma vaccinării? Cum veţi despăgubi părinţii copiilor atinşi de aceste boli - despre care avertizează foarte mulţi specialişti? Ce lege garantează aceste despăgubiri?

Ce urmări va avea refuzul vaccinării? Fiindcă bănuim că vor fi foarte mulţi care vor refuza vaccinul. În Hong Kong, medicii refuză vaccinul împotriva gripei porcine din cauza efectelor secundare! [10].

3. Privind aşa zisa „problemă de securitate naţională” şi posibilele zeci de campanii de vaccinare din anii următori:

Aţi mai afirmat, în acelaşi context ca mai sus, „chestiunea cu gripa este o problemă de securitate naţională, şi nu este ca la HPV.” [2]

Medicii cunosc faptul că întotdeauna gripa (indiferent care) este o pandemie permanentă, mai ales în condiţiile actuale, când transportul aerian şi maritim este atât de intens iar gazda unui virus (om, animal) poate ajunge în câteva ore de pe un continent pe altul. Virusurile îşi schimbă mereu configuraţia, prin schimb de gene în interiorul grupei sau a genului, pentru a “surprinde” în acest fel gazda, care nu se mai poate apăra, nefiind imună faţă de noile tipuri de virusuri. Virusul gripei porcine nu este decât unul din acestea. [5]

Nu va exista an fără o nouă gripă, asa cum se întâmplă de mii de ani, fără ca lumea să fi intrat vreodată în panică! Există din fericire o imunitate naturală, pe care omul şi-o face după contactul cu virusul. Atunci vă întrebăm - aşa cum a făcut-o recent un demnitar, senatorul Iulian Urban: ”dacă acest plan de fraierire a populaţiei va prinde, vom avea câte 10-20 de vaccinari pe an, impuse prin lege, ca să saltăm profitul unor firme din industria farmaceutica, cărora nu le pasă de consecinţele la care se expun copiii vaccinaţi?” [9]. Consideraţi că o astfel de atitudine serveşte securitatea naţională?

Stimate Domnule Ministru,
Din datele pe care le-am obţinut din presa română şi străină v-am detaliat doar câteva aspecte grave legate de vaccin. Vă cerem să reflectaţi asupra hotărârii Dvs., confrom căreia pe copiii noştri va fi testat (în adevăratul sens al cuvântului!) un vaccin foarte periculos.

Singurul beneficiar al vaccinului îl constituie marile companii farmaceutice, nu cetăţeanul român. Dimpotrivă, în condiţiile în care în România sunt trimişi în şomaj tehnic cadrele medicale din spitale şi mulţi alţi români din lipsa fondurilor pentru salarii, Statul Român îşi permite luxul unui vaccin scump şi inutil.

Ne opunem categoric vaccinării în masă a cetăţenilor români, indiferent de vârstă sau funcţie.
Cu consideraţie,
Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România.

Organizaţii componente:
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi" Vǎlenii de Munte
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi", Filiala Bucureşti
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi ", Filiala Gorj.
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi", Filiala Craiova
- Asociaţia "Pro-Vita" Sibiu,
- Asociaţia Filantropică Medical Creştină "Christiana", Filiala Cluj
- Asociaţia "Acoperământul Maicii Domnului" Oradea
- Asociaţia "Filantropia Ortodoxă Alba Iulia"
- Asociaţia "Filantropia Ortodoxǎ, Filiala Tg. Mureş"
- Fundaţia "Sf. Martiri Brâncoveni" Constanţa
- Asociaţia "Sfânta Tatiana" Ciutura, Jud. Dolj
- Fundaţia Creştin Ortodoxă „PRO FILIIS” Piteşti

Alţi semnatari:
- Asociaţia Provita „Sf. Brâncoveanu”, Bucureşti
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi", Filiala Galaţi
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi", Filiala Călăraşi
- Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă”, Centrul „Infoadolescent”, Iaşi


28.09.09
Bucureşti

Referinţe:

[1]. http://www.guardian.co.uk/world/2009/jul/23/swine-flu-website-overwhelmed
[2]. http://www.obiectivbr.ro/sanatate/34106-copiii-vaccinai-obligatoriu-impotriva-gripei-porcine.html
[3]. http://www.parliament.uk/documents/upload/postpn331.pdf
[4]. http://www.wodarg.de/suchen/2651826.html?searchshow=schweinegrippe
[5]. http://www.wodarg.de/politikfelder/gesundheit/2664220.html
[6]. http://en.wikipedia.org/wiki/1976_swine_flu_outbreak şi
Haber P, Sejvar J, Mikaeloff Y and DeStefano F. Vaccine and Guilain-Barre syndrome. Drug Saf 2009, 32, 309-23.
[7]. Science in Society 35. 40-42, 2007 şi
http://www.chiroweb.com/mpacms/dc/article.php?id=31730
[8]. http://www.swinefluupdate.us/%E2%80%9Cswine-flu%E2%80%9D-vaccine-has-adjuvants-that-impair-fertility.php
şi http://infertility.suite101.com/article.cfm/polysorbate_80_causes_infertility
[9]. http://www.urbaniulian.ro/2009/09/11/bazac-vrea-vaccinarea-obligatorie-a-copiilor-urban-spuna-ca-aceasta-reprezinta-o-incalcare-a-drepturilor-si-libertatilor-civile-garantate-de-constitutia-romaniei/
[10]. http://www.urbaniulian.ro/2009/08/26/medicii-din-hong-kong-refuza-vaccinul-impotriva-gripei-porcine-din-cauza-efectelor-secundare/

duminică, 20 septembrie 2009

PROVITA ROMANIA/ Vaccinul pentru gripa porcina: periculos si ineficient!


Un material întocmit de către Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România în 12 septembrie 2009 şi publicat pe site-ul Război întru Cuvânt atrage atenţia asupra pericolelor la care sînt supuşi cei care sînt vaccinaţi contra gripei porcine.

Citez din concluzii:

"- vaccinurile în sine pot fi periculoase, în special vaccinurile din germeni atenuaţi sau noile vaccinuri recombinate din acizi nucleici (cum este şi în cazul gripei porcine), acestea având un potenţial de a genera tulpini virulente prin recombinare, iar acizii nucleici recombinaţi pot cauza maladii autoimune.
- creşte riscul de astm: un studiu pe 800 copii suferind de astm a arătat că cei care au fost vaccinaţi anti-gripal au efectuat un număr ridicat de vizite la doctor şi la camera de urgenţă datorita problemelor cauzate de astm. Acest studiu a fost confirmat de un raport din 2009 care arată că copiii cu astm care au fost vaccinaţi cu FluMist (vaccin antigripal) au prezentat un risc de 3 ori mai mare de spitalizare;
- sindromul Guillain-Barre: este o boală autoimună care cauzează paralizia braţelor şi picioarelor şi, în cazuri rare, a întregului corp. În unele cazuri, GBS a dus însă la paralizie completă sau chiar la moarte;
- o sursă majoră de toxicitate a vaccinurilor antigripale o constituie adjuvanţii, substanţe care au menirea sa amplifice acţiunea vaccinurilor: cele mai multe vaccinuri au un conţinut periculos de mare de mercur sub formă de thimerosal (un conservant letal) de 50 de ori mai toxic decât mercurul insuşi. O doză destul de mare poate cauza disfuncţii pe termen lung la nivel imunologic, senzorial, neurologic, motor şi comportamental. Otrăvirea cu mercur duce la autism, sindrom de atenţie deficitară, scleroză multiplă, deficienţe de vorbire şi limbaj. Un alt adjuvant comun pentru vaccinuri este hidroxidul de aluminiu care cauzează alergie şi şoc anafilactic. Cei mai mulţi adjuvanţi noi, incluzând MF59, ISCOMS, OS21, AS02 şi AS04, sunt mai toxici decât hidroxidul de aluminiu. Unele doze de vaccin vor conţine squalena, cauzatoare a sindromului războiului din golf şi a altor dizabilităţi. (Ho MW. How to stop bir flu instead of the vaccine-antiviral model. Science in Society 35. 40-42, 2007.)"

De asemenea, Provita susţine că vaccinul acesta este ineficient:

"- numeroase studii arata ca vaccinurile anti-gripale protejeaza putin sau deloc si nu exista motive sa credem ca vaccinul impotriva gripei porcine va fi diferit;
- la copiii sub 2 ani eficienta vaccinurilor de tip inactiv a fost similara cu efectul placebo;
- la copii peste 2 ani vaccinurile prin spray nazal continind virusi de virulenta redusa si vaccinurile injectabile continind virusi morti previn intre 59 si 82 % din imbolnaviri. Prevenirea altor boli asemanatoare gripei a fost de numai 33-36 %. ; (Swine flu pandemic now ‘unstoppable’: WHO official”, Agence France-Presse 13 July 2009, Calgary Herald, http://www.calgaryherald.com/Swine+pandemic+unstoppable+official/1788693/story.html).
- Vaccinurile de gripa sunt la fel de nefolositoare pentru adulti si batrini, dind protectie redusa sau deloc impotriva unei game de imbolnaviri, inclusiv a pneumoniei."

Provita recomandă românilor, în consecinţă, să refuze vaccinarea contra gripei porcine şi să se păzească de această boală prin metodele clasice:
- deasa spălare a mîinilor,
- suflarea nasului în batiste de unică folosinţă,
- evitarea aglomerărilor, amînarea deschiderii şcolilor
- dietă sănătoasă,
- exerciţiul fizic,
- vitamina D în cantitate suficientă pentru a stimula imunitatea.

De semnalat că nici în cazul vaccinării contra gripei porcine, cum nici în cel al vaccinului împotriva cancerului de col uterin, nu a existat la noi o dezbatere publică serioasă înaintea luării oricărei măsuri. Firmele care produc vaccinurile au tot interesul să-l vîndă, iar politicienii probabil că sînt cointeresaţi. Însă, de bine, de rău se mai găsesc oameni care să nu accepte orice măsură ministerială cu ochii închişi. Oficialităţile sînt obligate să se asigure că aceste vaccinuri nu fac rău înainte de a ni le impune.

Vă recomand să citiţi integral materialul documentar de pe Război întru Cuvânt, la sfîrşitul căruia aveţi un întreg dosar complementar.