O nouă carte la Editura ROST

În cîteva zile, va fi disponibilă la vînzare o nouă carte scoasă de Editura ROST: Corectitudinea politică: "religia" marxistă a Noii Ordini Mondiale (316 pag., format 13x20 cm, 25 de lei). Volumul, alcătuit din textele mai multor autori români şi americani, va fi lansat la Cluj-Napoca joi, 4 Iunie a.c., ora 19.00, cu prilejul conferinţei "Rosturi româneşti: credinţă şi istorie", susţinută de dl Răzvan Codrescu şi subsemnatul. Acolo va putea fi cumpărat la un preţ promoţional. 

Cartea va fi lansată curînd şi în Bucureşti şi poate fi cumpărată deja, la un preţ special, şi de la Casa cu Rost (Calea Victoriei 155, bl D1, tronson 8, mezanin, interfon 3, intrarea prin Buzeşti, vizavi de Agenţia Tarom). 

De asemenea, o puteţi comanda la Editura ROST (editurarost@gmail.com, tel. 0740.103.621). Librăriile o pot achiziţiona şi de la depozitul de carte Supergraph (editura@sophia.ro, tel 021.32061.19).

Pentru a vă face o idee asupra conţinutului, redau în continuare Cuvîntul-înainte al cărţii, pe care l-am semnat.

Cuvînt-înainte

Aşa cum promite din titlu, această carte vă spune ce este corectitudinea politică, de ce  şi cum trebuie să o combatem. Corectitudinea politică este o ideologie: marxism cultural. Şi e mai primejdioasă decît marxismul economic, pentru că vizează schimbarea mentalităţilor şi a comportamentelor, deci a vieţii noastre, în profunzime şi în mod ireversibil.

Marxismul cultural şi-a propus să dărîme „lumea veche”, întemeiată pe tradiţie – înţelească ca moştenirea socială referenţială, cu a sa axă imuabilă: raportarea la divinitate. Într-un cuvînt, vrea să distrugă normalitatea. În loc, va instaura o Nouă Ordine Mondială, bazată pe teroare, nivelare culturală şi socială, ateism şi viciu. Această „lume nouă” ar fi expresia unui totalitarism crunt, impus cu forţa de către stat şi menţinut prin controlul permanent asupra persoanei, exercitat de acelaşi stat (eventual, unul global). Nimeni nu va putea gîndi, vorbi şi acţiona decît în limitele trasate de corectitudinea politică. Libertatea va fi anulată, dar propaganda va susţine că numai fără libertate sîntem liberi cu adevărat.

Normalitatea va fi redefinită, după calapodul corectitudini politice, aşa cum se întîmplă deja în unele ţări din Occident. Proces care începe prin schimbarea aparentă a realităţii cu ajutorul unei noi limbi. Unele cuvinte vor fi interzise, ca de pildă,  „mamă”, „tată”, „doamnă”, „domnişoară”, „soţ”, „soţie” şi oricare altele ce amintesc de rolurile diferite ale bărbatului şi femeii în familie şi în societate, dar nu numai acestea. Alte cuvinte vor deveni normă, ca „gen” în loc de „sex”, „partener(ă)” în loc de „soţ(ie)”, „persoană cu nevoi speciale” în loc de „invalid” sau „handicapat”, „persoană de culoare”, în loc de „negru”, „contracepţie post-concepţională” în loc de „avort“, „persoană cu dimensiuni” în loc de „gras” sau „obez” ş.a.m.d. Rolul lor este de a minţi asupra realităţii, sub pretextul că astfel înlătură discriminarea. O ipocrizie pură, menită să justifice poliţia gîndirii.

Prin manipularea limbajului, homosexualitatea, de exemplu, va deveni doar o opţiune sexuală între altele, deci normală, şi nu o perversiune. Iar cine va avea curajul să demaşte această minciună va fi pedepsit.

Nu aduc întîmplător vorba despre sexualitate, căci aceasta este esenţială în ideologia marxismului cultural. Prin schimbarea perspectivei asupra sexualităţii, marxiştii culturali transformă anormalul în normal, dictează noi reguli de moralitate publică şi dinamitează bună parte din temeliile „lumii vechi”.

Toate eforturile corectitudinii politice ţintesc crearea unui „om nou” (fără de care nu ar fi posibilă o „lume nouă”, nu-i aşa?), printr-un proces de spălare pe creier. Prin urmare, idealurile marxiştilor au rămas fundamental aceleaşi, doar mijloacele au fost schimbate. Deoarece neomarxiştii au înţeles că războiul pentru o Nouă Ordine Mondială este în primul rînd unul cultural.

Mişcarea de prefacere a marxismului economic în marxism cultural a început în anii ‘20 ai secolului trecut, cu ceea ce a rămas în istorie sub numele de Şcoala de la Frankfurt – în fapt Institutul de Studii Sociale, fondat de un grup de marxişti. Membrii Şcolii de la Frankfurt, care erau evrei, au emigrat în Statele Unite ale Americii, în anii ‘30, cînd Germania a intrat în epoca nazistă. În mediul academic de peste Ocean influenţa lor a crescut treptat, pînă astăzi, cînd a devenit covîrşitoare la nivelul întregii societăţi. Generaţii în şir au fost formate în tiparele corectitudinii politice, ceea a provocat modificări sociale importante.  

Din S.U.A., corectitudinea politică a fost exportată, pe filieră academică, dar şi cu ajutorul mass media, şi în Europa, unde are o înrîurire semnificativă asupra politicilor publice. Şi în România se simte tot mai puternic suflul corectitudinii politice, alimentat de Facultăţile de Filosofie, Ştiinţe Politice şi Comunicare, în care scrierile corifeilor Şcolii de la Frankfurt sînt canonice. Puţini sînt profesorii care au îndrăzneala de a spune adevărul: corectitudinea politică este o utopie, iar utopiile ucid.

Noua utopie are, ca şi marxismul clasic (vechea utopie), ambiţia de a deveni „religia” Noii Ordini. O ideologie în care trebuie să crezi, dincolo de raţiune, căreia trebuie să i te închini fără murmur, pe care trebuie să o slujeşti pînă la ultimele consecinţe. Iată de ce este necesar să o respingă ferm oricine vrea să-şi păstreze libertatea (de gîndire, expresie şi acţiune), adică umanitatea. Cît mai e posibil. Deocamdată este.

Cartea pe care o ţineţi în mînă nu e un răspuns ideologic, de pe poziţii conservatoare, la „propunerea pentru paradis” neomarxistă, ci un semnal de alarmă: umanitatea este în pericol de moarte! Şi, în egală măsură, un ghid de supravieţuire.

De aceea, Corectitudinea politică: „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale se adresează, în primul rînd, celor care pot trezi conştiinţa publică: profesori, scriitori, clerici, lideri de opinie. Ei sînt cei dintîi chemaţi să combată corectitudinea politică, prin dezvăluirea adevăratei ei naturi, prin a numi lucrurile cu numele lor autentic, prin a îndemna oamenii la rezistenţă în faţa acestei noi utopii totalitare, care ameninţă să ne fie fatală. Sperăm să admită argumentele din volumul acesta şi să-şi înţeleagă misiunea.

În final, îmi fac o datorie de onoare din a mulţumi, în calitate de editor, tuturor celor care au contribuit la alcătuirea şi apariţia acestei cărţi. În chip deosebit, le mulţumesc d-lui William S. Lind şi Free Congress Foundation (U.S.A.), pentru acordarea dreptului de publicare în limba română a volumului colectiv Political Correctness: A Short History of an Ideology, parte integrantă a cărţii de faţă, precum şi d-rei Irina Bazon şi d-lui Andrei Dîrlău, traducătorii din limba engleză a celor mai multe dintre textele conţinute aici şi îngrijitorii cărţii.

Claudiu Târziu

PS: 

Le mulţumesc aici şi Elenei Ciolacu, pentru excelenta copertă a cărţii, şi lui Valentin Dan, pentru tehnoredactarea volumului.

Despre “ROST” şi “La Vulturi”, două proiecte de suflet, la Radio România Cultural

Dna Marina Dumitrescu, de la Radio România Cultural, m-a onorat cu un interviu despre jurnalismul creştin, activismul cultural şi două proiecte de suflet, Asociaţia “Rost” – cu revista şi editura omonime – şi cafeneaua culturală “La Vulturi”. Fapt pentru care îi mulţumesc în chip deosebit.

Dialogul a fost difuzat luni, 7 iulie a.c., începînd cu ora 22.15, pe postul naţional de radio, în emisiunea “Idei în nocturnă – Teme deschise”.

Îl puteţi asculta mai jos.

RĂZVAN CODRESCU: SIC CREDO

La Editura Christiana, în pragul acestei luni, a văzut lumina tiparului volumul meu intitulat Sic credo. Mărturisiri dialogale, dedicat "Celor care m-au ajutat să calc smerit pe urmele lor şi să aspir, în puţinătatea mea, la un plus de învrednicire". Cuvîntul înainte (Costion Nicolescu) şi coperta (Valentin Dan) au fost cele mai frumoase daruri primite anul acesta de ziua mea, alături de prietenescul "portret" de pe Blogul lui Claudiu Târziu (prezent, ca partener de dialog, şi în Sic credo, autorul cuvîntului înainte fiind de părere – cf. p. 9 – că "[interviurile] cele mai multe, mai inteligente şi mai incitante sînt cele consemnate de Claudiu Târziu"). Le mulţumesc încă o dată tuturor celor ce, într-un fel sau altul, au fost "naşii" acestei cărţi (ce poate fi procurată prin reţeaua de difuzare deservită de SC Supergraph SRL, str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod poştal 031216, tel. 021/3206119, fax 021/3191084, inclusiv prin serviciul de carte prin poştă al acesteia).

Reproduc mai jos, cu titlu de semnal, tabla de materii a cărţii şi scurta lămurire editorială. O dată cu apariţia volumului, am scos de aici, din raţiuni editoriale, cîteva postări mai vechi (pagini ce se regăsesc acum, adnotate, între copertele lui). (Răzvan Codrescu)

SUMAR

Cuvînt înainte (Costion Nicolescu) – pag. 7

Notă editorială – 19

În loc de introducere:

"Am simţit tot timpul mîna lui Dumnezeu asupra mea"

(Dialog în pridvor cu Răzvan Codrescu) / Claudiu Târziu – 21

REPERE SPIRITUALE

"Biserica este bastionul nostru de permanenţă

într-o istorie atît de vitregă şi de schimbătoare"

(Claudiu Târziu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde) – 35

"Tradiţionalismul osificat şi ecumenismul ideologizat

sînt două extreme păguboase..."

(Mihnea Măruţă întreabă, Răzvan Codrescu răspunde) – 45

"Maica Domnului este fiinţa creată

care a atins cel mai înalt grad de desăvîrşire"

(Cristina Pop întreabă, Răzvan Codrescu răspunde) – 53

REPERE SECULARE

"Dreapta este trăirea Tradiţiei în actualitate"

(Gabriel Stănescu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde) – 63

"Martirii din închisori ar trebui să fie

reperele sau pilonii renaşterii naţionale"

(Tudor Petcu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde) – 75

"Una este evaluarea corectă a Legiunii

şi alta este reînvierea ei..."

(Claudiu Târziu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde) – 85

În loc de încheiere:

"Persistă un anumit divorţ păgubos

între religie şi cultură"

(Interviu cu scriitorul Răzvan Codrescu) / Ciprian Chirvasiu – 105

Addenda

Răspunsuri la o anchetă a revistei Origini – 125

Crezul meu naţional (O epistolă lămuritoare) – 129

Cărţi publicate de Răzvan Codrescu – 153

NOTĂ EDITORIALĂ

Am adunat între copertele acestui mic volum, la su­gestia cîtorva prieteni şi colaboratori apropiaţi, o selec­ţie din interviurile pe care s-a întîmplat să le dau de-a lun­gul vremii unor publicaţii periodice sau cotidiene [1] (am indicat de fiecare dată sursa, iar uneori şi circum­stan­ţele fiecărui dialog reţinut în carte).

În publicaţiile respective, interviurile au apărut une­ori cu anumite ajustări redacţionale; aici le-am redat pe toate în forma lor iniţială şi integrală, dîndu-le şi titluri editoriale noi [2], decupate din răspunsuri, care trimit la te­­­ma predilectă a fiecărei convorbiri. Am menţionat în­să, fie în şapouri, fie în note, şi titlurile cu care figurează în surse.

Se înţelege că am îndreptat, tacit, micile erori sau in­­­­­­­consecvenţe strecurate în textul tipărit iniţial.

În ce priveşte structura cărţii, am ales ca "poartă de in­­trare" interviul pe care mi l-a luat, pentru Formula AS, prietenul Claudiu Târziu cu puţin înainte ca eu să fi îm­pli­­nit 50 de ani şi care conţine şi cîteva mărturii bio­gra­fice. Apoi materia­lul selectat a fost distribuit în do­uă sec­ţiuni tematice: "Repere spirituale" şi "Repere se­cu­lare" (în cadrul fie­căreia textele succedîndu-se cro­no­lo­gic). "În loc de în­che­iere" am aşezat interviul cel mai recent şi mai cu­­prinzător, luat de domnul Ciprian Chir­vasiu pentruAde­vă­­rul, în care se întîmplă să revină – oarecum sin­tetic şi con­clu­ziv – multe dintre problemele dezbătute în cele ante­ri­oare.

Toate notele de subsol – de care am căutat să nu fac abuz – îmi aparţin, aducînd precizări pe care le-am so­co­tit de folos în context.

Ţin să-i mulţumesc în mod deosebit domnului Cos­tion Ni­­colescu pentru generosul cuvînt înainte, pe care mi-ar plă­cea să-l onorez pe de-a-ntregul măcar în viitor.

Cartea este, pînă la urmă, expresia unui crez, pe ca­re am încercat să-l slujesc, după puteri, în tot scrisul meu, dar şi "în viul vieţii", şi pe care, la 55 de ani, sînt încă prea tînăr ca să-l supun bilanţului şi deja prea bă­trîn ca să-l supun schimbării. Nu-mi rămîne decît să de­­­­vin pînă la capăt ceea ce sînt şi să-L rog pe bunul Dum­nezeu să fie cu mine mai îngăduitor decît o merit.

R. C.

[1] Nu se regăseşte aici nici unul dintre interviurile – mult mai nume­roase – acordate unor posturi de televiziune sau radio (fie şi numai din seria realizată cu regretatul Florin Oancea, la Antena 1 – Sibiu, ar pu­tea ieşi un volum mai substanţial decît cel de faţă). Cine să-şi asume însă oste­nea­la cronofagă a transcrierii de pe înregistrările video sau a­u­­dio? Pînă la urmă, şi în acest caz, verba volant, scripta manent...

[2] Numai cel folosit "în loc de introducere" a rămas cu titlul din publi­caţia în care a apărut (Formula AS).

Pr. Savatie Baştovoi: "Numai iubirea..."

Fotografie de George Crăsnean

În ultimii ani, părintele Savatie Baştovoi a deve­nit un nume de referinţă pentru ortodocşii din România şi Basarabia.
Autor a numeroase volu­me de proză şi poezie, deopotrivă scriitor ficţional şi eseist tradiţionalist, este laureat al mai mul­tor premii literare şi e menţionat în câteva cărţi de critică şi istorie literară. Dintre vo­lu­mele sale mai importante, care au cunos­cut mai multe ediţii şi au fost traduse în limbi străine, amintim: Elefantul promis (poe­zie, 1996), Iepurii nu mor (ro­man, 2001;), Nebunul (roman, 2006), Or­to­doxia pentru postmodernişti (eseu), Între Freud şi Hristos (eseu), A iubi înseamnă a ierta (eseu), Audienţă la un demon mut (roman), Diavolul este politic corect (ro­man), Fuga spre câmpul cu ciori - amin­tiri dintr-o co­pi­lărie ateistă (roman).
Tirajele însumate ale cărţilor sale sunt de câteva sute de mii de exemplare. Aceste cărţi, conferinţele publice pe care le-a sus­ţinut şi participarea la emisiuni de televi­ziu­ne au făcut din părintele Savatie un reper mai ales pentru tinerii cu dorinţa de îm­bunătăţire duhovnicească. Văzându-i fer­­voarea ortodoxă, n-ai bănui că acest mo­­nah încă tânăr a fost un ateu convins şi un artist postmodern de vârf.
Născut pe 4 august 1976, la Chişinău, într-o familie de atei, cu un tată propagandist comunist, Ştefan Başto­voi a absolvit Liceul de Artă "Octav Băncilă" la Iaşi. Pe când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dum­ne­zeu, care l-a consacrat ca poet. Tot în timpul liceului a avut o revelaţie care l-a făcut să creadă în Hristos şi să devină un apologet ortodox. A ur­mat Facultatea de Filosofie la Univer­si­tatea de Vest Timişoara. Publicase câteva volume de poezie şi căpătase o oarecare notorietate, când a abandonat totul şi, în 1998, a intrat frate la Mâ­năstirea Noul Neamţ din Republica Moldova, unde vieţuieşte şi azi, sub numele de Savatie. După hirotonia ca preot, la începutul anilor 2000, pr. Savatie a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului şi a mai stat câtva timp şi în alte câteva mânăstiri de la noi, dar în cele din urmă s-a în­tors în Basarabia. În anul 2006, a fon­dat la Bucureşti Editura "Cathisma", al cărei director este.

Vă recomand interviul pe care mi l-a acordat pentru Formula As, din care reţin aici numai cîteva intertitluri, sper eu relevante, şi un fragment:

"Nu sunt şi nu vreau să fiu un model"

"Cred cu toată tăria că dacă nu mă călugăream nu aş fi fost azi în viaţă"

"Monahismul trebuie să fie închis. Misionarismul nu e al călugărilor"

"Cea mai mare problemă a tinerilor români este dezorientarea. Nu ştiu încotro s-o apuce"   

"Cea mai mare problemă a tinerilor români este dezorientarea. Nu ştiu încotro s-o apuce. N-au tărie, sunt ca florile care nu se prind. Acest fapt se dato­rea­ză mai întâi de toate politicii mondiale de han­dicapatizare a tinereţii. În Imperiul Roman, tânărul era matur la 21 de ani şi, prin urmare, apt pentru a sluji cetatea. Acum, tânărul învaţă până la 35, 40 de ani, când îşi ia doctoratele şi termină cu bur­sele în străinătate, adică e un învă­ţă­cel care tremură după note, în loc să zidească ceva. Între timp, face toate pă­catele posibile şi-şi pierde credinţa în dragoste. Când îşi dă sea­ma că nu mai este tânăr şi că nu a împlinit nimic vred­nic în viaţă, vrea să întemeieze o familie, dar e nemulţumit de alegerile ce-i stau la îndemână, pentru că are de ales din­tr-o lume ca el. Şi aşa, viaţa se trans­formă într-un nesfârşit cerc al lui "ce să fac?". Numai iubirea ne poate scoa­te din această încurcătură, iubi­rea care este jertfă şi iertare. Căci, nu-i aşa?, a iubi înseamnă a ierta - cum este şi titlul unei cărţi pe care am scris-o."  

Citiţi integral în Formula As!

Care ne sînt reperele?

Fostul jurnalist Cristian Pătrăşconiu a scos la Humanitas (finanţat de Institutul de Studii Populare - un fel de aripă ideologică a PDL) o carte cu un titlu pretenţios şi care ridică mai multe întrebări: Repere intelectuale ale dreptei româneşti. Este un volum de interviuri cu zece personalităţi publice: Neagu Djuvara, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Virgil Nemoianu, Vladimir Tismăneanu, Andrei Cornea, Lucian Boia, Alexandru George.

Probabil că Humanitas ar fi editat această carte şi dacă autorul interviurilor nu era director adjunct al Institutului de Studii Populare, avînd în vedere numele celor intervievaţi.

Cristi Pătrăşconiu anunţă că mîine, de la 15.30, la hotel Mariott va avea loc şi o dezbatere pe marginea acestei cărţi.

N-am citit cartea încă, deci îl cred pe cuvînt pe autor cînd spune că ea "graviteaza tematic în jurul ideii de dreapta în politica românească".  Din acest enunţ, nu devine clar dacă personalităţile cu pricina sînt chestionate şi despre ele însele în calitate de "repere" ale dreptei. Şi dacă nu e aşa, mă tem că titlul cărţii nu se suţine, ca să nu spun că e înşelător şi linguşitor.

Mai am însă şi alte nedumeriri: dacă aceştia zece sînt figuri emblematice ale dreptei, ne definesc ei, dimpreună cu autorul interviurilor, ce înseamnă dreapta? Şi dacă da, definiţia lor are de-a face mai degrabă cu aceea dată de corifeii internaţionali ai neoconservatorismului (cum mă şi aştept) sau cu cei ai conservatorismului? Pentru că dacă e valabilă prima variantă, după umila mea părere sîntem de două ori înşelaţi, căci neoconservatorismul e doar dreapta stîngii, niciodată dreapta autentică. Sau, mă rog, dacă acceptăm la dreapta mai multe "nuanţe", atunci titlul cărţii trebuia să ne spună despre care dintre ele e vorba, căci aceste nume nu sînt reprezentative pentru toate "nuanţele" dreptei.

Sigur, mi s-ar putea reproşa că îmi pun întrebări la care este posibil să găsesc răspunsul în carte. Dar o fac tocmai pentru că intuiesc răspunsurile, cunoscînd personajele. Pînă acum aveam o problemă în a-i considera de dreapta pe un Andrei Pleşu şi un H.-R. Patapievici, cu ale căror opinii am fost uneori de acord şi pe care îi ştiu mai sensibili la valorile dreptei (credinţă, familie, patrie). M-am îndoit la un moment dat şi de un Virgil Nemoianu, pe care însă îl văd cel mai apropiat de conservatorism. Aşadar, cum o să-i consider de dreapta pe un ateu ca Nicolae Manolescu, un antiromân (chipurile, demitizant) ca Lucian Boia, un antiortodox ca Neagu Djuvara? Cum o să fie Tismăneanu o personalitate a dreptei?

Într-un panteon al dreptei (iertată să-mi fie exprimarea) se potrivesc aceste nume lîngă cele ale lui Petre Ţuţea, Simion Mehedinţi, Nicolae Paulescu, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ernest Bernea, Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, George Racoveanu? Mă îndoiesc. Or, cei pe care i-am amintit aici sînt indubitabil repere intelectuale ale dreptei româneşti. Mai mult, alături de alţi intelectuali, ca  Valeriu Anania, Valeriu Gafencu, Nicu Steinhardt, Gabriel Constantinescu, Gheorghe Calciu,  sînt şi repere morale, nu numai ale dreptei, ci ale întregii societăţi româneşti. Şi cum dreapta pune accent pe morală, mi se pare important să nu o despărţim de inteligenţă atunci cînd vorbim despre dreapta.

Sînt curios dacă, la dezbaterea de mîine, vor fi abordate chestiunile de mai sus. Dar nu cred, pentru că volumul alcătuit de Cristi Pătrăşconiu e o operaţiune de imagine, în care trebuie ocolite astfel de subiecte, pentru a transmite mesajul programat fără bruiaj. 

PDL îşi revendică spaţiul dreptei, ca să se diferenţieze de opoziţie, şi are nevoie de legitimarea unei elite intelectuale, deci îşi fixează anumite personalităţi-reper. Însă, o carte nu poate suplini nici o elită intelectuală şi politică autentic de dreapta, nici măsurile de dreapta.

UPDATE (25 nov. 2010)

Hotnews a avut lăudabila iniţiativă de a transmite live dezbaterea de azi şi să extragă şi  în scris cîteva dintre informaţiile pe care le-a considerat importante. Dovadă că n-am greşit în presupunerile mele stau chiar cuvintele unora dintre cei consideraţi repere ale dreptei de către Cristi Pătrăşconiu. Găsiţi pe Hotnews înregistrarea întregii dezbateri. Redau aici cîteva fragmente:

Neagu Djuvara:

• Titlul cartii este foarte interesant: repere intelectuale ale dreptei. Cum adica, sunt si eu unul dintre repere? Bun, dar asta n-am inteles-o de la inceput.
• In fond, aceasta carte este povestea lui Neagu Djuvara, povestea lui Gabriel Liiceanu, povestea lui Pleşu şi aşa mai departe. Interesant este că ni se spune că suntem repere. Bun, accept să fiu reper. 
• In carte, cu exceptia dlui Stoica si a dlui Plesu, nu se prea vorbeste despre ce este si ce nu este dreapta.
• Spuneam ca m-am lasat si eu sedus de Legiunea Arghanghelul Mihail. Domnule a fost o nebunie, dar o nebunie care a atins pe unii dintre oamenii cei mai interesanti din vremea de atunci. Eram prieten cu unii intelectuali, cu Noica, cu Cioran, dar erau şi alţii, la fel de valoroşi, ca Eliade, Alexandru Cioranescu, au fost si mii si mii de tineri din generatia mea care s-au lasat molipsiti. Am fost cu totii otraviti in acel moment, si eu m-am vindecat...

Alexandru George:

• Trebuie să-i dau replica unui veteran, caci dl Djuvara e cu zece ani mai mare decat mine, si sa-i spun cum a fost posibila Miscarea Legionara. A fost foarte simplu: o reactie la carlism, o reactie la abuzurile lui Carol al II-lea si a camarilei sale. Problema a disparut prin asasinarea lui Codreanu, care a fost unul dintre cele mai mari acte de banditism ale istoriei noastre nationale din ultimii 150 de ani. Depaseste orice limita a intelegerii. 
• Si daca Nicolae Iorga a facut intr-adevar gestul care i se atribuie si a lovit cu piciorul in unul dintre morti, si-a iscalit actul de deces. Pentru ca nimic nu e mai abominabil pentru un roman decit insulta cadavrului.
• Practic vorbind, am intrat, fara acordul majoritatii, intr-un regim liberal, odata cu executarea lui Ceausescu. 
• Imi pare rau ca n-a venit dl Lucian Boia, cu care am mai avut o discutie - si atunci l-am pus la punct -, care a facut o afirmatie naucitoare: ca marxismul si comunismul sunt cele mai egalitariste regimuri din lume.

 Gabriel Liiceanu:

• De ce e nevoie de repere intelectuale ale dreptei? Lucrurile stau cam asa: in lupta care se naste intre stanga si dreapta se pierde cumva sistemul de referinta al valorilor.
• Este nevoie de cineva care sa vegheze nordul moral al societatii. 
• De ce intelectualii? Care e vocatia lor? Care e rostul lor intr-o societate care incearca sa functioneze prin mecanisme democratice. Intelectualii nu au de urmat decat trei cai: politicieni, atunci cand vor sa slujeasca in mod pragmatic valorile binelor; organizatori ai urii, cand sunt exponentii unei ideologii, multi dintre intelectualii romani sunt organizatori ai urii in continuare; intelectualii care isi pastreaza functia bimilenara de repere, intr-un spatiu al valorilor care spre deosebire de politicieni se instituie ca moralisti. Eu cred ca intelectualii care nu se angajeaza direct in lumea politica au datoria sa ramana  moralistii societatii, oameniic are isi pastreaza liber judecata pt a putea cenzura ceea ce politicienii in focul disputei lor nu mai protejeaza. 
• Este intelectual-moralist cel care poate formula ceea ce restul societatii nu ere puterea sau capacitatea de a spune pe intelesul tuturor.
• Ce-i pandeste pe intelectualii-moralist? II pandeste oboseala. In acest volum se afla cativa oameni care, cred eu, au obosit ingrozitor. Vreme de 20 de ani au spus cam aceleasi lucruri. Culoarea lor era a unei minti, nu a unei camasi politice. Acesti moralisti trebuie sa aiba nervii tari, sa spuna mereu ceea ce cred.
• Marota acestor intelectuali-moralisti este stransa in egala masura de indemnul obsesiv de a ne cunoaste trecutul. Atat vreme ca nu vom explica ca exzista un chip istori cal raului si ca el este comunismul, marota asta are un sens.
  
• Faptul ca dreapta lanseaza azi cartea asta intr-un cadru select, in timp ce ceilalti au patru posturi de tv si ziarele tarii prin care fac ca trecutul sa fie mistificat, arata cat de ineficace este dreapta in pragmatica ei in ziua de azi. 
• Omorarea unui intelectual ca Iorga este una din cele mai mari marsavii. Credeam ca Ceausescu a asasinat poporul roman, nu ca poporul roman l-a asasinat pe Ceausescu.
  Daca toata revolutiile sau rasturnarile care se termina cu condamnari la moarte se numesc asasinate si nu judecati istorice, inseamna ca nu am inteles nimic
  

Andrei Plesu:

• Cartea asta arata ce plurala este gandirea de dreapta la noi
• Parerea mea ca la aceasta masa sunt mai multi oameni de dreapta autentici decat in partidele politice.
• Am mari dificultati care sa depaseasca degetele de la o mana daca e sa numesc politicieni autentic de dreapta. Politicienii nostri au un profil incert si preocupari doctrinare minime sau nule
• Salut constituirea primului grup de dreapta compact din Romania. Si trebuie sa adaug ca nu contam...
• Intrebarea e cati romani sunt de dreapta, ce electorat are dreapta in acest moment. Astia suntem toti, nu contam si nu avem electorat. Sa nu facem dintr-o aspiratie descrierea unei realitati de fapt.
• Cuvantul repere m-a tulburat putin ca si pe dl. Djuvara pentru ca si aici imi pun intrebarea "cine a hotarat ca suntem repere?", multi spun ca noi ne-am intitulat astfel. Dau vina pe domnul Patrasconiu si va multumim foarte mult, dar cuvantul "repere" pune mai multe probleme
• E bine sa devii exemplar, dar e bine sa nu os tii si, in orice caz, sa nu o declari. M-a linistit ce a spus dl Stoica cum ca aceasta carte nu este o antologie de militanti sau vreun program politic. Este o conversatie cu mai multi parteneri pe care ii leaga, printre multe alte lucruri, si o oarecare orientare de dreapta
• Am impresia ca am capatat o constiinta de dreapta, mai mult scos din minti de stanga.
• Cand aud ca multi oameni ca spun ca comunismul e o idee buna, cand vad ca Che Guevara este o figura monumentala a secolului nostru si asa mai departe, ma irita chestia asta atat de mult incat simt brusc ca imi creste un profil asa de dreapta.
• Liiceanu a vorbit de trei tipuri de aparitii a intelectualui pe scena publica. Dupa mine toate trei suna prost. Aia care devin politicieni nu sunt tocmai in pielea lor in aceasta postura. Locul intelectualului nu este pe cena politica, o spun eu care sunt patit.
  
• Problema e cu reperele. Daca e sa numesc un risc si aici as spune ca acei intelectuali se smintesc, exista riscul unui complex de superioritate. In limba romana cuvantul moralist are o conotatie negativa.
  
• Trebuie sa chestionam in permanenta istoria noastra personala daca vrem sa capatam acel profil de reper.
• Oridecate ori simti ca libertatea ta este pusa in pericol de o idee politica, de o conjuctura privata, de o utopie personala trebuie sa faci un pas inapoi sa nu cazi in capcana unui partizanat.
• Nu mi s-a parut fericita ideea sa demaram in acest simpozion vorbind oarecum intelegator despre un episod al politicii care, cu toate ale lui, ramane pana la urma un spectru apasator al constiintei noastre publice. Eu cred ca o doctrina care se termina cu Duca, a lui Iorga si alte cadavre nu este una care poate fi scuzata sau lamurita. Mi se pare o doctrina neromaneasca si necrestineasca.

Horia-Roman Patapievici:

• "Ce inseamna sa fii de stanga sau de dreapta?". Exista un criteriu obiectiv si non-istoric? E cu putinta sa formulam un astfel de criteriu?
• In stiintele umane cand se adopta o metodologie tip descriere-tipologica, notele dominante, elementul definitoriu pentru o tema data, acel criteriu trebuie abandonat si trebuie cautat un altul
• Pe ce fundal s-a proiectat prima distinctie moderna stanga-data? Si raspunsul meu este sa ne gandim ce anume functiona ca reprezentand valorile centrale ale Europei in acel moment. Am numit acest lucru "modernitatea clasica".
• Ea poate fi definita succint prin cateva elemente: Rationalitatea, un loc nou al ratiunii in economia facultatilor sufletesti; Rationalism si Spirit Stiintific.
• Aranjament negociabil intre individ si stat. Limitele acestei negocieri sunt dictate de un aranjament, in engleza "rule of law", statul de drept. Gradul in care se poate negocia sau renegocia aranjamentul este limitat de statul de drept.
• Diferenta dintre dreapta si stanga, fundamentala, este data de nota specifica prin care stanga a intrat in lumea moderna prin revolutia franceza. Acesta este spiritul revolutionarii in politica moderna.
• Inseamna dreptul nelimitat a unei entitati de a revolutiona in chip nelimitat societatea pentru a obtine ceva ce acea grupare considera ca este un bine absolut.
• Daca dreptul meu este nelimitat in sine, atunci si mijloacele mele trebuie sa fie nelimitate. Astfel numesc eu spiritul revolutionarii
• Intr-un fel, epitaful monstruos al principiului revolutionarii nelimitate este experienta devastatoare a totalitarismelor de dreapta si de stanga din secolul 20.
• Daca sunteti de dreapta si de stanga trebuie sa vedeti in interiorul vostru daca acceptati sau respingeti acest principiu al revolutionarii nelimitate
• Pentru mine, a fi de dreapta sau de stanga este secundar. Ma definesc prin centralitatea modernitatii clasice
• Concluzia mea este urmatoarea: Secolul 20 ne obliga sa refundam in mod radical pozitionarea de stanga sau de dreapta.

Dan Puric, Omul frumos

Dan Puric, proeminenta constiinta crestina a societatii civile, cunoscut regizor si actor, autor al volumului Cine suntem, vândut în peste 70.000 de exemplare, va veni în fata bucurestenilor, marti, 10 februarie 2009, de la ora 19:30, la Ateneul Roman sa conferintieze pe tema “Omul frumos”. Totodata isi va lansa volumul cu titlul Omul frumos.

Evenimentul face parte dintr-o serie de patru conferinte pe care Dan Puric le va prezenta in anul 2009, la Ateneul Roman, in organizarea Fundatiei ART PRODUCTION.

“Lumea de azi este intr-un proces continuu de uratire. In noul imperiu al uratului, frumosul este doar o amintire care abia mai palpaie sub marsul triumfal al unei lumi schilodite aflata in plina ofensiva. Omul frumos este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a umanitatii in lupta cu oceanul de neomenesc ce vine. Omul frumos este ultimul suspin Hristic pentru o lume aflata in cadere definitiva.” Dan Puric

Biletele s-au pus in vanzare la Ateneul Roman (tel.021/315.68.75) si online pe www.eventim.ro

UPDATE (2 febr. 2009)

Am primit un comunicat de la organizatorii conferintelor lui Dan Puric, pe care il redau in intregime:

Pentru prima conferinta a Domnului Dan Puric - „Omul Frumos” din 10 februarie 2009, orele 19:30, de la Ateneul Roman , biletele au fost epuizate.

Pentru celelalte conferinte din anul 2009 de la Ateneul Roman care se vor desfasura in zilele de 8 aprilie - „Despre Corp", 14 octombrie - „Despre Umor” si 15 decembrie - „Despre Iubire”, se vor pune in vanzare bilete la Ateneul Roman (tel. 021/315.68.75), Sala Rapsodia (tel. 021/315.89.80) si online pe www.eventim.ro.

La initiativa Domnului Dan Puric, fondurile stranse la conferintele din anul 2009, vor fi donate pentru realizarea Memorialului “Calvarul Aiudului” de pe Rapa Robilor – Aiud, Jud. Alba.