Lansare de carte: Maria Ploae. Viața pe scene

Vineri, 21 Noiembrie a.c., ora 11.30, la Tîrgul de carte Gaudeamus (Pavilionul central Romexpo, Standul 18, parter), Uniunea Cineștilor din România lansează cartea Maria Ploae. Viața pe scene, de Claudiu Târziu. Vor participa autorul, actrița Maria Ploae, criticul Elena Dulgheru, care va prezenta cartea, regizorul Nicolae Mărgineanu și Laurențiu Damian, președinte UCIN. D-na Maria Ploae va și recita cîteva poezii.

Cartea pune în evidență temeiurile unei vieţi de actor deopotrivă interesantă în aspectele ei intime și strălucitoare în realizările profesionale. Este biografia unei mari actrițe, reluată, în punctele sale cardinale (copilăria miraculoasă, vocația de artist, familia împlinită și credința în Dumnezeu), într-un dialog cald, substanțial, dezinhibat, purtat de Maria Ploae cu jurnalistul Claudiu Târziu.

Ilustrația foarte bogată, cu scene din filmele în care a jucat Maria Ploae și cu momente din viața sa din spatele cortinei și a camerelor de filmat, v-ar putea face să credeți că este vorba despre un album fotografic. Dar v-ați înșela. În acest proiect editorial imaginea și textul se completează perfect, ca într-un film.

Vă așteptăm cu bucurie!

Un film pe care trebuie să-l vedeți

Aseară am fost la premiera filmului ”Poarta Albă”, de Nicolae Mărgineanu, la Cinema Studio. Un film tulburător despre unul dintre locurile de distrugere a elitelor românești de către regimul comunist: Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un film despre absurdul unei ideologii, despre răutatea umană pusă în slujba unei utopii și despre rezistența la rău și urît prin credință.

Deși am văzut prima dată pelicula pe 30 iunie a.c., în avanpremiera pe care am organizat-o, prin bunăvoința și în prezența regizorului, la cafeneaua culturală La Vulturi, aseară am urmărit-o din nou, cu aceeași emoție.

Chiar dacă este o ficțiune, povestea se bazează pe fapte reale, în țesătura sa fiind recognescibile episoade din anumite cărți de memorii scrise de foști deținuți politic. Actorii au fost foarte bine aleși, debutanții Cristian Bota și Sergiu Bucur făcînd roluri remarcabile. Mi-a plăcut mult și Bogdan Nechifor, în rolul părintelui Arsenie Boca, dar și foarte scurta apariție, plină de dramatism, a excelentei Maria Ploae.

Cîteva scene te pot urmări o viață, prin valoarea lor de simbol. Nu vi le redau aici, ca să nu vă lipsesc de plăcerea de a le vedea singuri, dar vă spun atît: pîinea, crucea și pruncul.

Cu acest film, Nicolae Mărgineanu și-a arătat, încă o dată, nu doar măiestria, ci și sensibilitatea sufletească și atașamentul pentru valori perene. Și a fost răsplătit aseară cu un nou premiu al Uniunii Cineaștilor din România.

Despre “ROST” şi “La Vulturi”, două proiecte de suflet, la Radio România Cultural

Dna Marina Dumitrescu, de la Radio România Cultural, m-a onorat cu un interviu despre jurnalismul creştin, activismul cultural şi două proiecte de suflet, Asociaţia “Rost” – cu revista şi editura omonime – şi cafeneaua culturală “La Vulturi”. Fapt pentru care îi mulţumesc în chip deosebit.

Dialogul a fost difuzat luni, 7 iulie a.c., începînd cu ora 22.15, pe postul naţional de radio, în emisiunea “Idei în nocturnă – Teme deschise”.

Îl puteţi asculta mai jos.

Maestrul şi "discipolul". Noica şi Lavric

Am descoperit înregistrarea cu Noica întîmplător. Mi-a plăcut mult, pentru că sesizez (sau aşa îmi pare) rădăcini creştine la un gînd filosofic pe care îl expune în doar 11 minunte. 

Am văzut luni emisiunea cu Sorin Lavric. Mi-a plăcut la fel de mult, pentru că acesta este nu doar un intelectual de rasă, ci şi un om de caracter, care îl plasează într-o descendenţă nobilă. 

Lavric a scris o carte excepţională despre Noica. Şi o spun chiar dacă în unele privinţe am păreri diferite de cele exprimate de autor.

Sorin Lavric conduce un cerc de filosofie care îi poartă numele lui Constantin Noica.

Din aceste motive şi din altele, Lavric poate fi considerat un discipol întru înţelepciune şi stil al lui Noica. 

Vă invit să vizionaţi filmul cu Noica aici, iar emisiunea cu Lavric aici. 

Un proiect excelent, susţinut şi de Asociaţia ROST

Proiectul „Cinema Reper” doreşte să fie un proiect al relevării valorilor umane perene prin intermediul limbajului cinematografic, un proiect care să folosească şi să propună filmul reper (filmul cu valoare artistică şi valoare morală) ca pe un mijloc al descoperirii şi al transformării de sine; care să ne ajute să răspundem la marile întrebări ale existenţei; să înlocuiască pe a avea cu a fi; să ne facă mai buni, mai generoşi, mai solidari, mai respectuoşi cu cel de lângă noi; să păstreze şi să valorifice trecutul, să repună în drepturi normele morale moştenite, să stimuleze imaginaţia morală; să aducă în faţa spectatorului, pe lângă istoria, tradiţiile, moştenirea spirituală şi culturală proprie, şi pe acelea ale altor popoare, să devină un mijloc al cunoaşterii şi al acceptării reciproce.

Proiectul „Cinema Reper” se desfăşoară în regim de gratuitate săli de spectacol, în şcoli, în penitenciare şi în oricare alte spaţii în care copii, adolescenţi, tineri, persoane cu probleme speciale, sau private de libertate pot beneficia de întâlnirea cu filme reper şi cu mentori pentru împlinirea scopului amintit mai sus.

Festivalul de film “CINEMA REPER”

7- 17 aprilie 2014

la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sala Horia Bernea

Proiecţiile de la orele 11.00, 12.00, 15.30 sunt dedicate elevilor. Participarea altor categorii de spectatori este posibilă în limita locurilor disponibile. În perioada 7-11 aprilie, filmele de la 15.30 vor fi prezentate de critici de film şi vor fi urmate de discuţii.

Proiecţiile de seară sunt pentru publicul general.

Accesul la toate proiecţiile este gratuit.

Programul proiecţiilor pe zile

Luni  7 aprilie 2014

15:30 – Hachiko: A Dog’s Story / Hachiko: Povestea unui câine (2009) ,93 min

Marţi  8 aprilie 2014

15:30 – Lord of the Flies / Împăratul muştelor (1963) ,92 min

Miercuri 9 aprilie 2014

15:30 – Beasts of the Southern Wild / Tărâmul visurilor (2012) ,

18:00 – A Beautiful Mind / O minte sclipitoare (2001), 134 min

20:30 – Becket (1964), 148 min

Joi 10 aprilie 2014

15:30 – The Story of the Gulag Runaway / Evadat din Gulag (2003),76 min

18:00 – Tsubaki Sanjuro / Sanjuro (1962),96 min

20:30 – La Strada (1954), 108 min

Vineri 11 aprilie 2014

15:30 – The Boys from Paul Street / Băieţii de pe strada Pal (1969), 110 min

18:00 – Hiroshima, mon amour / Hiroshima, dragostea mea (1959), 90 min

20:30 – The Pianist / Pianistul (2002), 150 min

Sâmbătă 12 aprilie 2014

11:00 – Chariots of Fire / Carele de foc (1981), 124 min

18:00 – The Broken Circle Breakdown / Paradisul spulberat (2012), 111 min

20:30 – Secvenţe (1982), 98 min

Duminică 13 aprilie 2014

11:00 – Spirited Away/ Călătoria lui Chihiro (2001), 124 min

18:00 – Beasts of the Southern Wild / Tărâmul visurilor (2012), 92 min

20:30 – Barbara (2012), 105 min

Luni  14 aprilie 2014

12:00 – Dead Poets Society / Cercul poeţilor dispăruţi (1989), 128 min

Marţi  15 aprilie 2014

12:00 – The Aviator / Aviatorul (2004), 170 min

18:00 – The Story of the Gulag Runaway / Evadat din Gulag (2003) 76 min

20:30 -  Forrest Gump (1994), 142 min

Miercuri 16 aprilie 2014

12:00 – Spirited Away/ Călătoria lui Chihiro (2001), 124 min

18:00 – Hachiko: A Dog’s Story / Hachiko: Povestea unui câine (2009), 93 min

20:30 – Monanieba/Repentance / Căinţa (1984), 153 min

Joi 17 aprilie 2014

12:00 – Good Will Hunting / Good Will Hunting (1997), 126 min

18:00 – Departures / Okuribito / Plecări (2008), 130 min

20:30 – Il vangelo secondo Matteo / Evanghelia după Matei (1964), 137 min

Informaţii despre filmele din program cât şi rezervările pentru proiecţiile dedicate elevilor la telefon: 

0728873269 ; 0744187384 şi pe site : www.cinemareper.ro (disponibil începând cu 21.03.2014)

Pentru viaţă

O lecţie de istorie la Bistriţa-Năsăud

Întrebarea unei feministe atee *

D-na Alina Mungiu-Pippidi a comis un nou text prolix, din cele care par a fi scrise numai pentru uzul blogului său, dar care cumva apar şi în “România Liberă”.

Articolul celei care se erijează într-un dascăl perpetuu al naţiei române pare că încearcă să apere sau, mai degrabă, să explice proaspătul film al lui Cristian Mungiu, “După dealuri” – inspirat de “cazul Tanacu”.

Însă, şi filmul, şi întrebarea din titlul textului d-nei Mungiu (“De ce nu are femeia voie în altar?”) sînt numai pretexte pentru un nou atac la adresa românilor şi a Bisericii Ortodoxe. Amestecînd filmul fratelui (pe care nu l-am văzut, dar pe care unii comentatori creştini îl consideră bun), cu propria ei piesă de teatru, “Evangheliştii” (net anticreştină) şi statisticile medicale cu frustrările personale legate de Biserică, d-na Mungiu dă impresia că pledează pentru o societate deschisă la minte, care să fie capabilă de a-şi pune întrebările esenţiale despre sine şi de a lua măsuri în funcţie de răspuns. Este însă numai o mică diversiune. În realitate, d-na Mungiu nu vrea să ne întrebăm ca să aflăm într-adevăr, ci doar ca să ne ofere domnia sa răspunsul. Unul “corect politic”, pe care se şi grăbeşte să ni-l dea: România e o ţară înapoiată rău, care, deşi păcătuieşte amarnic, încă mai crede în Dumnezeu.

Iar “demonstraţia” domniei sale este o mostră de logică atee: totul se reduce la material, la a avea, ignorînd realitatea lui a fi.

Pentru d-an Mungiu nu este altă raţiune de a merge la mănăstire în afara nevoii de a-ţi asigura un acoperiş deasupra capului şi un blid de mîncare. Şi nici vreun motiv serios, ca, de pildă, dorinţa de mîntuire, pentru ascultare (care e altceva decît renunţarea la libertate, dar despre asta poate altă dată) decît satisfacerea unor trebuinţe primare. Pentru domnia sa nu există dragoste de Dumnezeu, ci frică de aproapele (vede în mănăstire doar o cale de scăpare, la fel ca exilul, din faţa unei societăţi primitive şi violente).

Această gîndire arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că d-na Mungiu nu crede şi nici nu cercetează. Că nu crede, fie, dar că nu cercetează e ruşinos pentru un om de ştiinţă, aşa cum se pretinde.

Dacă d-na Mungiu ar fi trecut prin biserici şi mănăstiri fie şi numai din curiozitate… ştiinţifică ar fi înţeles cît se înşală. Şi ar fi căpătat răspuns şi la întrebarea din titlul articolului său, pe cît de feministă, pe atît, să mă iertaţi, de prostească **.

* Ce păcat că nu şi lesbiană şi ţigancă! Ar fi putut fi o demnă candidată la preşedinţia României, după viziunea altui ilustru “director de opinie” ateu, Remus Cernea (consilier al premierului Ponta şi candindat la un fotoliu de parlamentar USL). 

** Altarul e un loc sacru, în care trebuie să intre numai preoţii. Femeile nu pot fi preotese în Ortodoxie. De ce, este o altă discuţie. Intrarea bărbaţilor mireni şi a femeilor călugăriţe în altar se face numai cu binecuvîntarea preoţilor slujitori în altarele respective şi în general numai pentru treburi administrative (a da ajutor preotului sau a face curăţenie). Intrarea monahilor bărbaţi nehirotoniţi în altar este îngăduită numai pentru a da ajutor preoţilor. Pînă şi diaconii au voie, potrivit Canoanelor, doar să sărute un colţ al Sfintei Mese, pe care se săvîrşeşte jertfa, şi nu să umble pe aceasta. 
 Femeile mirene au voie să intre în altar la sfinţirea bisericii, înainte de a fi fost pus antimisul pe Sfînta Masă.

Brandul Ceauşescu vinde mult mai mult decât „fenomenul Piteşti"

Vă recomand un foarte bun interviu cu Cristian Tudor Popescu în Adevărul. Despre filme, revoluţie, Ceuşescu, "fenomenul Piteşti", rezistenţa anticomunistă, scriitori, disidenţă, orgoliu, convingeri şi slăbiciuni.

Iată cîteva pasaje:

...domnul profesor Nicolae Manolescu a reuşit, efectiv, să mă scoată din sărite. Zice dom' profesor: „Noi, la Revoluţie, ne-am dus ca la meci". Auzi, generic: noi! Pe bune, dom' profesor? Cred că se întâmpla la premierea lui Adam Michnik de către „Adevărul literar şi artistic". N-am răbdat: „Dom' profesor, vreau să vă spun că la Revoluţie, acolo, nu au fost marile spirite, nu au fost nici filosofii, nici scriitorii. Erau nişte ţigănuşi, nişte puşti, nişte tineri, asta era România în vârful ei de ridicare morală, dar nu veniseră ca la meci, dom' profesor, că dintre ei au şi murit, au fost omorâţi.  Ştiţi, la meci nu se moare, de obicei".

Noi după 1990 am trăit un recul în cinematograful românesc, după toţi anii ăştia de scenarită, de mesajită, şopârlele. Acest dublu limbaj s-a prelungit şi după 1989 vreme de zece ani. Am asistat la ultimele zvâcniri ale marilor, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Mircea Danieluc, care şi-au dat ultimele filme, din păcate nu au mai reuşit nimic semnificativ, cu excepţii rare. Apoi a venit generaţia deschisă de „Marfa şi banii" a lui Cristi Puiu, care cum putea să fie, decât să refuze toată simbolistica asta? Cristi Puiu este, de altfel, autorul filmului-emblemă al acestei generaţii care e „Moartea domnului Lăzărescu", şi nu „4,3,2" al lui Mungiu.

Cărtărescu s-a supărat că nu mi-a plăcut „Jurnalul". Şi cel mai mult m-a deranjat că a venit cu nişte motive uluitoare: că am scris acel text pentru că el nu m-a introdus pe mine în „Postmodernismul românesc". Eh, da! Numai la aia nu m-aş fi gândit. În primul rând pentru că nu am vrut eu să fiu introdus în aşa ceva. Nu aveam treabă cu postmodernismul. Puţin îmi păsa. Dar am cărţile lui cu dedicaţii. Pentru că am fost prieteni. Poţi să te superi şi să îmi contrazici textul: „Domnule, n-ai dreptate atunci când spui că jurnalul este echivalent cu studiul dejecţiilor matinale. Eşti brutal, eşti violent şi n-ai dreptate" .

Aşa s-a terminat şi cu Gabriel Liiceanu. O situaţie aproape identică. Lui Gabriel Liiceanu i s-a părut că o proză de-a mea, numită Dacia Felix (despre o maşină Dacia), este un răspuns în zeflemea, un mişto pe care îl fac, pentru că el cu vreo lună înainte scrisese despre Siegfried - BMW-ul lui. Şi pentru că în proza mea, un şofer de Dacie spunea: „Dom' Popescu, noi ăştia cinstiţi avem Dacii, hoţii are numai BMW-uri, Audi-uri...". Păi ce să aibă hoţii din punctul de vedere al acurateţii dialogului într-o astfel de proză? Ce trebuia să pun acolo? Volga, Ceaika, Gaz? Ce să pun? Evident că am pus BMW. Şi evident că atunci, Liiceanu a considerat asta ca fiind un atac direct. Şi mi-a reproşat. Iar eu m-am închinat cu două mâini. Cu două mâini m-am închinat, proza aceea fiind scrisă de mine cu un an înainte să scrie el. Deci cu mult înainte ca Liiceanu să scrie «Siegfried-ul». Ei bine, acesta a fost un motiv suficient de bun ca să nu ne mai vorbim.

Eu am fost destul de dur în momentul în care doamna Herta Müller a primit premiul Nobel pentru literatură. În primul discurs pe care l-a rostit m-a frapat faptul că nu era vorba deloc despre literatură. Era vorba numai despre Securitate, de rezistenţă anti-comunistă, de politică, şi niciun cuvânt despre literatură. Şi am spus atunci: „Poate că doamna Müller a luat premiul greşit. Deoarece vorbeşte precum Nelson Mandela proaspăt ieşit din puşcărie, poate că trebuia să ia premiul Nobel pentru Pace. Am spus-o cu toată convingerea, Premiul Nobel pentru Pace nu e o băşcălie. Apoi acel discurs s-a perpetuat.

...am spus că Ceauşescu a fost un suflet tare, nu un suflet bun. Ia puneţi-i pe politicienii de azi în faţa plutonului de execuţie pentru ce scot pe gură şi derulaţi în gând secvenţa... Iar poporul român este slab pentru că trăieşte de la caz la caz, nu a asimilat un set de principii. Nu cred că suntem un popor vegetal, cum spunea Ana Blandiana, cred că suntem un popor neurovegetativ. Gândim în senzaţii.

Nu e prea mult Ceauşescu şi prea puţin, să zicem, „Fenomenul Piteşti" în filmele româneşti?
Da. Aşa este. Şi ştiţi de ce? Pentru simplul şi cinicul motiv că brandul Ceauşescu vinde mult mai mult decât „fenomenul Piteşti". „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" e gândit comercial şi e bine gândit. Cred că va face încasări apreciabile. 

Poveste din rezistenţa anticomunistă

Mîine seară, în cinematografele din Bucureşti, Iaşi, Bacău şi Cluj va rula în premieră naţională filmul "Portretul luptătorului la tinereţe", regizat de Constantin Popescu. Pelicula este o poveste inspirată din viaţa lui Ion Gavrilă Ogoranu, şeful unui grup de rezistenţă armată anticomunistă care a acţionat în anii '50 în Munţii Făgăraş.
"Portretul luptătorului la tinereţe" este primul episod dintr-o trilogie care se numeşte "Aproape linişte" şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.
Filmul a fost selectat la cîteva festivaluri internaţionale şi a primit premiul publicului şi premiul pentru imagine la B-EST şi premiul pentru regie la festivalul de la Bratislava.

Sinopsis:

Imediat după al doilea război mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Mai mult de 1000 de grupări de „partizani” anticomunişti au fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960.

Una dintre cele mai longevive grupări de a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani. Ogoranu a fost singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat şi au murit pentru o idee sunt subiectul acestui film.

Despre Ion Gavrilă Ogoranu (care a fost membru al Senatului Rost pînă a trecut la cele veşnice) mai puteţi citi aici şi aici.
Avancronicile la film: aici, aici, aici, aici , aici şi aici.

UPDATE (19 nov. 2010) 

Cronica de film:
"Portretul luptatorului la tinerete" - In cautarea linistei 

Meritul principal al lungmetrajului de debut al lui Constantin Popescu e faptul că recuperează o perioadă uitată sau neştiută, unul dintre puţinele momente din istoria naţională care ne fac azi să ne simţim mândri că ne-am născut în România. "Portretul luptătorului la tinereţe" nu vine nici prea târziu, nici prea devreme, iar "lipsurile" sale, cauzate de supraîncărcare, nu-i anulează importanţa. Continuare

Ce schimbă o vorbă bună şi un zîmbet

Mulţumesc anonimului care mi-a semnalat filmuleţul.

Ce este asta?

Un film care spune mult în foarte puţin.

Un film în care Geoană pare că ia şpagă

A apărut pe internet filmul în care Mircea Geoană pare că ia mită pentru un post de parlamentar.



Traian Băsescu a spus, în campania electorală, că are o casetă video compromiţătoare cu Mircea Geoană, dar că nu o va da publicităţii. Lumea a făcut speculaţii pe marginea unui presupus film cu imagini sexuale explicite. Sever Voinescu, purtătorul de cuvînt al preşedintelui, a negat că ar fi vorba despre aşa ceva. Ar fi fost culmea să apară Geoană în postura de mascul feroce, contrazicînd imaginea sa de fătălău.

Unii au speculat că Mircea Geoană ar fi primit 400.000 de la Cătălin Voicu pentru a-i da acestuia o funcţie în Ministerul de Interne. În aceste zile, Cătălin Voicu, senator PSD şi general în rezervă (SPP) este cercetat de DNA pentru fapte de corupţie şi are interdicţie să ia legătura cu Geoană, Hrebenciuc şi Vanghelie.

Astăzi, Cristian Grosu face public un filmuleţ de 18 secunde în care Mircea Geoană primeşte 5000 de euro pentru a pune pe cineva pe un loc eligibil pe lista de candidaţi în alegerile parlamentare.
Geoană tace. Întrebat de Gândul, chiar zilele trecute, ce e pe caseta compromiţătoare de care a pomenit Băsescu, el a răspuns că nu e problema lui, ci a preşedintelui.

De ce nu a dat-o pe post Băsescu în campanie? Nu cred că a avut scrupule, ci doar un calcul corect. Dacă apărea caseta imediat după ce se dovedise că filmul cu el lovind un copil e trucat, era clar că avea mai degrabă un efect contrar. "Ăştia se bat în filme contrafăcute, cred că ne prostesc". Se pare că de pe urma supraexpunerii filmului cu Băsescu lovind un copil, candidatul PDL a crescut în sondaje - lumea s-a enervat ca atunci cînd te afli într-un local unde vreme de două ore rulează aceeaşi manea; pe urmă l-a căinat că e hărţuit: "Şi-apoi ce dacă l-a altoit pe ăla micu, nu toţi mai facem asta uneori?"

Filmul cu Geoană fost postat pe youtube acum trei zile. Dar nimeni nu l-a preluat. Interesant este că ieri, Anca Alexandrescu, fostă consilieră a lui Adrian Năstase, a scris pe blogul ei că a fvăzut filmarea cu Geoană luînd şpagă. Şi-l invită să demisioneze de la preşedinţia PSD. Probabil că Năstase nu mai are răbdare să aştepte validarea victoriei lui Băsescu, după care oricum îi va cere capul lui Geoană, ca să-i ia locul în fruntea partidului.

Privind filmul cu Geoană de mai multe ori, am sesizat că e tăiat la un moment dat. Nu ştiu dacă e trucat şi nici nu cred că se poate face o expertiză pe varianta care circulă pe internet.
Dacă are caseta originală sau o copie a acesteia, Traian Băsescu este obligat să o facă publică. Este totuşi vorba de al doilea om în stat, de preşedintele Senatului şi de cel care ar fi putut cîştiga preşedinţia României. Avem dreptul să ştim dacă într-adevăr acesta a luat mită pentru locurile date unora pe listele electorale, aşa cum a fost acuzat.

Un site dedicat investigaţiilor de presă numără mai multe filme compromiţătoare cu Geoană şi a ajuns, pînă acum, la cinci. Acelaşi site susţine că pe caseta cu cei 5000 de euro e vocea Anei Birchall, fost deputat PSD şi fost candidat al PSD pentru un post de parlamentar pentru SUA şi Canada, în 2008. În urmă cu un an a apărut pe internet un film în care ea sau cineva care îi seamănă leit apare în scene sexuale explicite.

UPDATE

Mircea Geoană despre înregistrare: O făcătură, cred că Băsescu se pregătesşe de repetarea alegerilor

UPDATE 2
Ana Birchall spune ca a dat banii, dar ca nu a filmat.

Românii renunţă la cultură pentru pîine

Consumul cultural a înregistrat, până la mijlocul lui 2009, cele mai scăzute valori comparativ cu ultimii cinci ani, din cauza actualei crize economice care a determinat publicul să economisească banii destinaţi unor activităţi precum teatrul, muzica ori filmul, potrivit Barometrului de Consum Cultural, lansat, ieri, de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii -scrie EvZ.

Dacă anul trecut procentul celor care cumpărau muzică era de 63%, consumul a scăzut în acest an până la jumătate (30%). Cercetarea a arătat o scădere cu aproximativ 20% şi în cazul achiziţiilor de filme, iar consumul de teatru s-a redus cu 15%. Şi frecventarea spectacolelor de cinema a scăzut în medie cu 17%.

Dintre toate activităţile culturale, sectorul de carte este printre cele mai puţin afectate, procentul celor care au cumpărat cărţi anul acesta fiind de 45% faţă de 51% în 2008.