Evenimente culturale semnificative

GAVRIL VATAMANIUC – ŞOIMUL BUCOVINEI

Ultimul partizan din Munţii Bucovinei

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită luni, 15 octombrie 2012, de la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic din Bucureşti, unde va avea loc audiţia cu public a spectacolului-document “Gavril Vatamaniuc – Şoimul Bucovinei”, realizat după un scenariu radiofonic de Lăcrămioara Stoenescu şi Ion-Costin Manoliu, în regia lui Petru Hadârcă. În distribuţie: Dorin Andone, Mircea Rusu, Monica Ghiuţă, Annemary Ziegler, Marcelo Cobzariu, Mihai Bica, Silviu Oltean, Petru Hadârcă, Orodel Olaru, Costin Enache, Violeta Berbiuc, Gheorghe Pufulete, Costin Manoliu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi producător: Magda Duţu.

Spectacolul va fi difuzat în premieră, luni, 15 octombrie 2012, de la ora 23.03, la Radio România Actualităţi.

Gavril Vatamaniuc (25 noiembrie 1924 – 1 martie 2012), ultimul partizan din Munţii Bucovinei,

a avut o experienţă de viaţă bogată şi emblematică pentru neamul românesc, identificându-se cu rezistenţa anticomunistă pe care o reprezintă. Ca şi alte câteva mii de oameni curajoşi, acest model exemplar al rezistenţei româneşti, oferă o lecţie de supravieţuire, o lecţie de viaţă, în condiţii extreme, la limita existenţei.

Spectacolul radiofonic ,,Gavril Vatamaniuc - Şoimul Bucovinei’’ evocă această perioadă frământată din istoria recentă, în care eroul rezistenţei din Bucovina, Gavril Vatamaniuc, înfruntă reprezentanţii sistemului totalitarist, opresiv şi inuman.

Scenariul “Gavril Vatamaniuc – Şoimul Bucovinei”, are la bază interviul realizat de Lăcrămioara Stoenescu cu eroul rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Bucovinei, Gavril Vatamaniuc, în august 2010, în localitatea Frasin. Materialul documentar astfel rezultat, a fost inserat în primul capitol al volumului “Memoria stigmatelor” – carte în care Lăcrămioara Stoenescu a adunat 22 de interviuri cu foşti deţinuţi politici; 22 de destine sub semnul Dosarului…Aceşti purtători de stigmate morale sunt reprezentanţi ai tuturor celor care au înfruntat cu mult curaj ororile regimului comunist şi au suferit ani întregi de închisoare politică.

Pornind de la interviul realizat cu Gavril Vatamaniuc, cei doi autori ai scenariului – Lăcrămioara Stoenescu şi Ion-Costin Manoliu – au încercat să contureze cât mai aproape de realitate, chipul tânărului sergent major care a trăit în libertate, nesuportând jugul celor care încercau să i-o reprime.

Lăcrămioara Stoenescu s-a axat pe latura eroică, iar Ion-Costin Manoliu pe cea spirituală.

Gavril Vatamaniuc a plecat pe Muntele Vulturul, să trăiască liber, ca şoimul singuratic, cu puşca în mână şi cu gândul la Dumnezeu. A trăit o viaţă palpitantă, plină de evenimente dramatice, alături de ceilalţi partizani, dând dovadă de patriotism, verticalitate şi demnitate, rar întâlnite.

Spectacolul vorbeşte despre spiritul de sacrificiu al acelor oameni care înfruntă viforul timpurilor asemenea brazilor sub care vieţuiesc.

După şase ani de luptă în munţi şi nouă ani de stat în închisoare, “Şoimul Bucovinei” a fost eliberat în 1964, odată cu toţi deţinuţii politici, dar a fost pândit de mâna lungă a Securităţii şi hăituit toată viaţa. A fost singurul partizan din Bucovina, care a reuşit să scape, toţi ceilalţi fiind otrăviţi sau împuşcaţi, rând pe rând.

Până la 1 martie 2012, când ne-a părăsit, Gavril Vatamaniuc a supravegheat atent realizarea scenariului, pentru a nu se strecura vreo inadvertenţă în ceea ce priveşte adevărul istoric al faptelor relatate.

Timpul nu a mai avut răbdare cu “ultimul partizan din Munţii Bucovinei”, iar dorinţa noastră, de a aduce mărturia sa directă în spectacolul-document pe care i l-am dedicat, nu s-a mai putut împlini. Talentul extraordinar de povestitor al bucovineanului, plăcerea de a vorbi, oricui i-ar fi cerut, personalitatea sa, aparţinând unei lumi pe care astăzi n-o mai regăsim – răzbat din interpretarea actorului Dorin Andone, cel care a fost distribuit de către regizorul Petru Hadârcă, în rolul celui care a scris o filă de istorie recentă - Gavril Vatamaniuc. (Magda Duţu)

FESTIVALUL DE MUZICĂ VECHE. BUCUREŞTI 2012

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti 2012, unul dintre cele mai reputate evenimente de muzică cultă din România, se va desfăşura în perioada 24 – 28 octombrie 2012 la Studioul „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române, Marele Salon de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni şi Biserica Anglicană.

Organizat sub înaltul patronaj al Excelenţei Sale Philippe Beke, ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti, Festivalul îşi asumă în egală măsură o dimensiune artistică şi o vocaţie educativă. Evenimentul îşi propune să depăşească limitele unui public erudit, pentru a se adresa unei audienţe mai largi. Concertele Festivalului invită publicul să descopere spiritul epocii baroce prin intermediul muzicii, al instrumentelor istorice şi al tehnicilor interpretative specifice.

Aflat anul acesta la cea de a şaptea ediţie, Festivalul propune publicului un periplu muzical prin Europa Barocului muzical. Acest periplu va aduce o întâlnire cu câteva din figurile reprezentative ale muzicii baroce europene: Hopkinson Smith (Elveţia / S.U.A.), Menno van Delft (Olanda) si ansamblul Il Gardellino (Belgia), Ketil Haugsand (Norvegia).

Programul Festivalului de Muzica Veche Bucuresti 2012

            Joi, 25 octombrie 2012, ora 19.00 – „Renaissance Rainbow” (recital de lăută renascentistă), Hopkinson Smith (Elveţia/SUA) - Marele Salon de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni;

            Vineri, 26 octombrie 2012, ora 19.00 – „The Music Lesson” (concert-lecţie pentru copii), Dorel Iuga Lozin (flauto traverso), Sándor Gáti (oboi baroc), Melinda Béres (vioară barocă), István Csata (viola da gamba), Raluca Enea (clavecin) – Biserica Anglicană din Bucureşti  - intrarea liberă;

            Sâmbătă, 27 octombrie 2012, ora 19.00 – „Keyboard Families” (recital de clavecin şi clavicord), Menno van Delft (Olanda) - Marele Salon de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni

            Duminică, 28 octombrie 2012, ora 19.00 – „Il Maestro e Lo Scolare” (concert orchestral), Il Gardellino (Belgia) şi invitaţii lor din România - Studioul de Concerte „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române.

Pe lângă cele patru concerte, un plus al acestei ediţii îl constituie o suită de masterclass-uri şi evenimente educative, culminând cu „Il maestro e lo scolare” - concertul de închidere al Festivalului. „Il maestro e lo scolare” este un proiect organizat de Medieval Praxis în parteneriat cu Institutul Cultural Român, fundaţia „Il Gardellino” (Belgia) şi Conservatorul Regal din Bruxelles. 

Biletele au fost puse în vânzare prin reţeaua Eventim în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Sala Radio, librăriile Humanitas şi Cărtureşti iar online pe www.eventim.ro. 

Evenimente culturale semnificative (6)

Iaşi. Societatea Culturală “Chronos” va invită marţi, 14 decembrie, ora 16.00, la dezbaterea cu tema: Iarna la români. Datini populare şi tradiţii creştine. Invitat special: Vasile Munteanu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural. Dezbaterea va avea loc la Muzeul Unirii, str. Al. Lăpuşneanu.

Bucureşti. Compania "Dan Puric" şi Asociaţia “Pro Vita” vă invită pe 16 decembrie 2010, ora 19.00, la Concertul de Colinde Linu-i, Doamne, dalbe flori în ţara colindelor, care va avea loc la Sala Rapsodia (str. Lipscani nr.53). Cîntă: Grupul Psaltic “Horevma” de la Mănăstirea Turnu (jud. Prahova), Grupul Pasltic al Maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti (jud. Bacău), Corul de copii de la Valea Plopului şi Corul de copii al Parohiei Jieni (jud. Olt). Prezită: Dan Puric.

Evenimentul caritabil este dedicat strîngerii de fonduri pentru copiii orfani de la Valea Plopului şi Valea Screzii (Asociaţia Pro Vita). Concertul va fi difuzat live pe internet la www.companiadanpuric.ro. Pentru bilete şi informaţii: 021.315.89.80.

 Bucureşti. Librăria Sophia (din str. Bibescu Vodă nr.19) vă invită vineri, 17 decembrie 2010, ora 17:00, la Seara de confluenţă a artelor: o expoziţie de pictură a elevilor Şcolii Ortodoxe "Sfinţii Trei Ierarhi" şi un mini-spectacol de muzică şi poezie susţinut de elevii Colegiului Naţional de Artă "Dinu Lipatti". 

Bucureşti. Fundaţia Creştină “Părintele Arsenie Boca” vă invită la conferinţa Memoria vie a spiritualităţii româneşti susţinută de dl. Gavril Vatamaniuc, unul dintre ultimii supravieţuitori ai rezistenţei anticomuniste din Munţii Bucovinei. Evenimentul va avea loc vineri, 17 decembrie 2010, ora 18.00, în Aula Magna a Academiei de Ştiinte Economice (Str. Piaţa Romană nr. 6, sector 1 - intrarea prin str. Căderea Bastiliei). Gavriil Vatamaniuc a fost pus în 1948  sub urmărirea securităţii deoarece a intrat în conflict cu ofiţerii care se ocupau de educatia, cultura şi propaganda comunistă. Astfel, s-a refugiat la 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviţei, unde a stat timp de 6 ani. A fost prins şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, pedeapsă comutată la 25 ani de închisoare. A stat 9 ani în temniţele comuniste.

Poveste din rezistenţa anticomunistă

Mîine seară, în cinematografele din Bucureşti, Iaşi, Bacău şi Cluj va rula în premieră naţională filmul "Portretul luptătorului la tinereţe", regizat de Constantin Popescu. Pelicula este o poveste inspirată din viaţa lui Ion Gavrilă Ogoranu, şeful unui grup de rezistenţă armată anticomunistă care a acţionat în anii '50 în Munţii Făgăraş.
"Portretul luptătorului la tinereţe" este primul episod dintr-o trilogie care se numeşte "Aproape linişte" şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.
Filmul a fost selectat la cîteva festivaluri internaţionale şi a primit premiul publicului şi premiul pentru imagine la B-EST şi premiul pentru regie la festivalul de la Bratislava.

Sinopsis:

Imediat după al doilea război mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Mai mult de 1000 de grupări de „partizani” anticomunişti au fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960.

Una dintre cele mai longevive grupări de a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani. Ogoranu a fost singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat şi au murit pentru o idee sunt subiectul acestui film.

Despre Ion Gavrilă Ogoranu (care a fost membru al Senatului Rost pînă a trecut la cele veşnice) mai puteţi citi aici şi aici.
Avancronicile la film: aici, aici, aici, aici , aici şi aici.

UPDATE (19 nov. 2010) 

Cronica de film:
"Portretul luptatorului la tinerete" - In cautarea linistei 

Meritul principal al lungmetrajului de debut al lui Constantin Popescu e faptul că recuperează o perioadă uitată sau neştiută, unul dintre puţinele momente din istoria naţională care ne fac azi să ne simţim mândri că ne-am născut în România. "Portretul luptătorului la tinereţe" nu vine nici prea târziu, nici prea devreme, iar "lipsurile" sale, cauzate de supraîncărcare, nu-i anulează importanţa. Continuare

Anticomunism cu voie de la "vînătorii de antisemiţi"

După principiul "dacă n-avem antisemiţi îi inventăm" şi după ideea că regimul comunist nu poate fi criticat decît de pe poziţii de stînga (şi, bineînţeles, cu moderaţie, pentru o memorie selectivă şi într-o libertate închipuită), şefii a două instituţii inutile din România protestează contra unui film difuzat la Festivalul de la Berlin.

Marco Katz, preşedintele Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România (care antisemitism, frate, mai ales pe penuria asta de evrei?), şi Alexandru Florian, director al Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, (ce să mai studieze dacă Wiesel însuşi a decretat, înainte de orice investigaţie: "România a ucis, aucis, a ucis!" ?) cer oprirea proiecţiei peliculei „Portretul luptătorului la tinereţe”, în regia lui Constantin Popescu, pe motiv că aceasta glorifică un fost legionar, Ion Gavrilă Ogoranu.

Într-o scrisoare adresată lui Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, şi membrilor juriului actualei ediţii, prezidat de Werner Herzog (deşi filmul nu este în competiţie), Katz şi Florian îşi justifică astfel demersul: „Promovarea cultului persoanelor şi organizaţiilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob este interzisă de legea din România şi contravine principiilor fundamentale ale democraţiei europene“.

Întîi că oamenii ăştia, care protestează aşa de vehement, n-au văzut filmul (poate că nu le e favorabil luptătorilor din rezistenţa anticomunistă). Pe urmă, filmul este o ficţiune, nu un documentar. Apoi, Ion Gavrilă Ogoranu este unul dintre cei mai renumiţi luptători anticomunişti, iar viaţa sa a fost documentată în mai multe articole de presă, cărţi şi în "Memorialul Durerii", de Lucia Hossu Longin, difuzat pe TVR. Dacă era vreun temei, se găseau destui care să protesteze atunci.

Nu în ultimul rînd, Gavrilă nu a fost legionar, ci membru al Frăţiei de Cruce, o organizaţie de tineret de pe lîngă mişcarea legionară, unde se făcea educaţie patriotică şi creştină, nu politică propriu-zisă. Asta, aşa, în treacăt, pentru cei care, în loc să încerce să cunoască istoria, preferă să înghită pe nemestecate acuzaţiile comuniştilor contra legionarilor.

În fine, în mişcarea de rezistenţă, ca şi în puşcăriile comuniste, majoritari au fost legionarii. Lupta lor împotriva comunismului nu e legitimă? Jertfa lor nu e bună?

Alexandru Florian şi Marco Katz ştiu prea bine realitatea, dar dacă nu folosesc un astfel de prilej pentru a se mai arăta "hăituiţi" şi "discriminaţi", li se taie subvenţiile pentru organizaţiile lor fantomă.

Aşa s-a trezit vorbind Florian şi mai an împotriva expoziţiei "Destine de martiri", de la Iaşi, în care erau evocaţi şase mărturisitori ai lui Hristos în temniţele comuniste. Şi atunci, fără să vadă expoziţia, Florian a protestat, afirmînd că se face propagandă legionară. Chit că în expoziţie erau doar documente şi fotografii din arhivele Securităţii.
Şi i-a speriat pe unii.
De data asta, pe nemţi nu i-a mai speriat, iar filmul lui Constantin Popescu rulează în continuare.

Film românesc despre grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu

Preluare din Monitorul de Fagaras

Povestea Grupului Gavrilă primul film al trilogiei „Apoape linişte“ despre Rezistenţa Anticomunistă // „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin // Regizorul Constantin Popescu jr. a relatat în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş greutăţile prin care a trecut pînă la realizarea peliculei // Ion Gavrilă Ogoanu este interpretat de actorul Constantin Diţă // Personajele au numele reale ale luptătorilor anticomunişti ai Grupului Gavrilă care au activat în Munţii Făgăraşului // Filmul va avea, în curînd, o premieră şi la Făgăraş.

Filmul de lungmetraj „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin care se va desfăşura în perioada 11-21 februarie 2010. Este unul dintre filmele româneşti cele mai aşteptate în cinematografe încă din toamna anului trecut. Subiectul este unul de excepţie şi se referă la activitatea grupului de partizani din Munţii Făgăraşului condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Regia şi scenariul sînt semnate de Constantin Popescu jr, reprezentant al noului val de regizori. Foştii luptători anticomunişti vor fi interpretaţi, într-o distribuţie exclusiv masculină, de către actori tineri precum Constantin Diţă aflat la primul său rol principal într-un lungmetraj, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc, Vasile Calofir, Bogdan Dumitrache, Alexandru Potoceanu şi Mihai Constantin. La Festivaul Filmului de la Berlin, „Ursul de Aur“, „Portretul luptătorului la tinereţe“ va fi prezentat la secţiunea „Forum“.

Drama luptătorului anticomunist

“Portretul luptătorului la tinereţe” este prima parte a trilogiei „Aproape linişte” al cărui subiect îl constituie lupta anticomunistă din România. În această primă parte, regizorul Popescu a ales să prezinte activitatea Grupului Gavrilă din Munţii Făgăraşului. Conform relatărilor regizorului, nu lipsesc din scenă cele mai dure momente ale luptei anticomuniste ale Grupului Gavrilă. Nefericitul eveniment petrecut în curtea lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos cînd Remus Sofonea, zis Brâncoveanu, din Drăguş s-a împuşcat, iar Laurean Haşu, zis Leu, din Breaza, a fost rănit grav de glonte. A fost încrustată pe pelicula filmului o scenă dramatică dată de confruntarea luptătorilor cu trupele de securitate într-un şopron din Ileni în care a fost implicat Toma Pirău, zis Porâmbu. Partea a doua a trilogiei care se va denumi „Elisabeta“ se va referi la activitatea revoluţionară a Elisabetei Rizea şi a soţului ei Gheorghe Rizea. Ultima partea cea care a dat denumirea trilogiei „Aproape linişte“ se va referi la lupta dusă de fraţii Arnăuţoiu de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, grupul denumit „Haiducii Muscelului“. Regizorul Constantin Popescu jr. a stat de vorbă cu Monitorul de Făgăraş, oferind, în exclusivitate, povestea filmului „Portretul luptărorului la tinereţe“. Totodată a acceptat, ca după „Ursul de Aur“ de la Berlin să prezinte filmul, în premieră, şi la Făgăraş, acţiune organizată de Monitorul de Făgăraş.

„O lume care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei“

„Portretul luptătorului la tinereţe"este primul film din cele trei pe care intenţionez să le regizez despre rezistenţa anticomunistă. Primul film prezintă grupul de partizani conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu, al doilea film va fi povestea Elisabetei Rizea, iar al treilea prezintă grupul de partizani conduşi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Cred că este important să discutăm despre perioada anilor '50 şi despre grupurile de partizani români, chiar dacă unele dintre nume sînt, într-un fel sau altul, mai puţin cunoscute ori într-o oarecare măsură controversate. Decizia de a face acest film nu a fost uşoară. Am luat-o greu, pentru că nu ştiam multe lucruri despre acea perioadă. Nu mă identificam cu o imagine pe care nu o înţelegeam. Am citit însă lucruri care m-au zdruncinat. Exemple despre oameni care au suferit cumplit şi care şi-au dedicat viaţa unei idei mai întâlnisem, dar păreau în mintea mea doar nişte personaje şi atât. Oamenii despre care am citit au rămas vii în mintea mea mult după ce am închis cărţile, chiar dacă ştiam că aproape niciunul nu mai era în viaţă. Poveştile lor au reuşit să mă facă să-mi pun întrebări legate de curaj, rezistenţă, eroism şi despre puterea de a îndura. Ce simţeau, cum trăiau, ce tristeţi ori frustrări au adunat în toţi anii aceia, cât de singuri s-au simţit, cât de greu le-a fost? Ce i-a determinat să nu accepte, să ia deciziile pe care le-au luat? Aş fi fost oare în stare să mă comport asemeni lor, în condiţii asemănătoare măcar? Mi se pare şi astăzi atât de greu de înţeles puterea lor interioară, caracterele lor tari (şi peste ani va fi la fel, sunt sigur, am să mă tot întreb lucrurile astea). Nu ştiu dacă am priceput pe deplin totul, mă îndoiesc. Nu sunt întru-totul de acord cu toate hotărârile lor ori cu toate opţiunile lor. Dar măsura în care au acceptat să lupte şi să dea piept cu necunoscutul m-a făcut să mă hotărăsc să spun aceste poveşti, aşa cum m-am priceput mai bine. Acestea au fost câteva dintre motivele care m-au îndemnat să fac acest film. Au urmat apoi luni de documentare, vizionări de filme de arhivă şi interviuri, poveşti despre canal şi despre grupurile de rezistenţă, anchete, stenograme. Am descoperit o lume care îmi era străină, dar care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei. Nişte oameni care au suferit într-o tăcere adâncă, într-o linişte aproape desăvârşită, fără să se bată cu pumnul în piept şi care au murit (mulţi dintre ei) neştiuţi de nimeni, îngropaţi de securitate în locuri rămase până astăzi necunoscute“ a povestit regizorul Constantin Popescu jr. pentru Monitorul de Făgăraş.

Este un film despre demnitate

„Am hotărât să fac un film despre nişte tineri, nu neapărat despre o ideologie. Despre anii deciziilor ciudate, grăbite, dar poate fundamentale şi drepte. Despre demnitate, despre puterea unui om de a face ceea ce crede de cuviinţă, în viaţă, aşa cum îi dictează conştiinţa şi buna măsura a lucrurilor, valori pe care le întâlnesc astăzi atât de rar, cu adevărat, în jurul meu. Cu siguranţă, filmul va fi o experienţă diferită. Ne-am străduit, toată echipa, (în primul rând actorii, care m-au sprijinit enorm şi cărora le mulţumesc pentru răbdare şi abnegaţie) să facem ceva diferit, care să impresioneze, într-un fel sau altul, dar fără să inovăm, de fapt. Rămâne de văzut dacă am reuşit sau nu.
Filmul nu este realizat într-o manieră tradiţională. Este cinema-ul meu şi nu ştiu cum o să fie acceptat de către public. Este o privire personală asupra acelei perioade, nu este o imagine hagiografică şi nici un bestiar. M-am străduit să fiu onest, cum spuneam şi să redau faptele, nimic mai mult, fără să comentez, fără să judec. Întâmplările sunt în proporţie de peste 90% autentice, am intervenit cât se poate de puţin asupra lor, asupra locurilor unde s-au petrecut şi pe cât posibil am păstrat anotimpul şi datele reale. Schimbările pe care le-am făcut în poveste apar din raţiuni de producţie, pur şi simplu. Cu toate că producătorul filmului (Titi Popescu, tatăl meu) a fost mai mult decât înţelegător şi m-a sprijinit din răsputeri (ca şi domnul Mihai Constantinescu, vicepreşedintele AFDPR), timpul, programul actorilor şi partea financiară a producţiei nu ne-au permis, uneori, să filmăm tot ce mi-am propus. Filmările au durat mult, din primăvara anului 2008 până în primăvara anului 2009, cu întreruperi, desigur. Am filmat în apropierea Braşovului, Făgăraşului, Sibiului şi în Bucegi. A fost o producţie dificilă, cu peste o sută de actori şi peste trei sute de figuranţi. Costumele şi toate armele sunt strict autentice, din perioada respectivă, ba chiar am avut parte de un ajutor nesperat din partea rudelor unora dintre luptători care ne-au ajutat cu haine autentice din vremurile acele şi cu sprijinul lor moral, în unele locuri pe unde am filmat“a adăugat regizorul.

„N-am făcut filmul cu gîndul la vreun festival“

„Occidentul a mai văzut, însă, astfel de filme, poate mai bine realizate şi cu buget mai mare decât am avut eu. În afară de asta, filmul va putea fi judecat cu adevărat doar atunci când vor fi gata şi celelalte două părţi, pentru că pe de-o parte personajele din cele trei filme interacţionează, se regăsesc din poveste în poveste şi pe de altă parte pentru că stilistic, vizual şi narativ filmele vor fi foarte diferite între ele, astfel că experienţa cinematografică va fi completă doar atunci când vor putea fi vizionate toate trei. Nu am făcut filmul cu gândul la vreun festival. A fost o mare surpriză pentru mine să aflu că am fost selecţionat în Forum-ul Berlinalei. Am vrut să vorbesc despre o parte a istoriei cunoscută mai puţin, cum spuneam, dar maniera în care am realizat filmul este una dificilă. Totul este oarecum supărător, poate chiar agasant la acest film. Solicită atenţia spectatorului din multe puncte de vedere. Dar aşa am dorit să fie, pe de o parte pentru că nu cred că pot privi lejer şi cu umor un astfel de subiect, pe de altă parte pentru că asta este impresia cu care am rămas după lunile de lectură a unor arhive şi a materialelor memorialistice. Nu am reţinut doar imagini, ci şi senzaţii, o suită de fragmente, mai mult sau mai puţin impresionante, unele supărătoare, de care nu reuşeam să scap, altele mai puternice, altele agasante. Ei bine, amestecul acesta de imagini, sunete şi senzaţii mi-a dictat cum ar trebui să arate filmul. Şi recunosc că nu este uşor de privit, în primul rând pentru că este ceva mai lung, nu pentru că ar fi violent sau agresiv. Cred că este un film care va intriga, cu siguranţă. Dar dacă poate răspunde unor întrebări, este îndeajuns“ povesteşte tînărul regizor.

Personajele filmului au numele reale ale luptătorilor

„Am încercat să folosesc actori tineri în distribuţie, oameni care să aibă vârsta luptătorilor la vremea aceea, lucru care m-a ajutat foarte tare. I-am rugat să se folosească şi de propriile lor personalităţi în conturarea fiecărui personaj în parte şi acest lucru a dat o notă proaspătă, veridică, în multe ocazii, secvenţelor filmate. Am încercat să imaginez, pornind de la fotografiile pe care luptătorii şi le-au făcut în păduri, o imagine cât mai exactă a acelor zile şi nopţi grele prin care au trecut. Am folosit şi peliculă alb-negru, pe 16 mm, care să aducă o imagine şi mai aproape de nişte momente îndepărtate în timp, dar puternice. Lipsa sonorului, în anumite momente, marchează şi mai puternic momentele triste. Am încercat să imaginez şi unele momente în care zâmbeau, râdeau şi se simţeau liberi, tineri şi puternici, dar şi momentele de singurătate şi dezamăgire, momentele în care aproape că nu mai vedeau ieşirea din acest infern. Am folosit în film numele reale ale luptătorilor, dar am modificat biografiile lor şi unele dintre locurile unde s-au întâmplat unele dintre evenimente. La urma urmelor este un film inspirat de întâmplări reale, dar este o operă de ficţiune. Subiectul are un specific local, nu ştiu câtă lume este interesată de un asemenea subiect, abordat într-o manieră frustă, simplă şi directă. Mă refer în primul rând la publicul european, nu la cel din ţară. Dar poate mă înşel şi filmul va prinde. Poate că lumea va fi curioasă. Naraţiunea nu este neapărat lineară, clasică, nu este nici un film de acţiune, nu urmăresc cu obstinaţie un singur personaj, ci un grup de oameni, filmul este portretul unui grup, al unei perioade, al unei senzaţii, nu al unui personaj, e dificil de explicat. Am în permanenţă îndoieli în privinţa muncii mele, aşa că mi-e greu s-o calific just sau s-o descriu“ spune regizorul.

„Am prezentat o bucată din istoria ţării mele“

Ştiu că unii poate nu vor fi de acord cu unele secvenţe, cu unele hotărâri regizorale pe care le-am luat. Dar povestea aceasta a trecut prin mine, unele lucruri le-am înţeles dincolo de rândurile cărţilor pe care le-am citit despre rezistenţa armată anticomunistă din România. Şi reprezintă şi punctul meu de vedere. Mai sunt puţini dintre cei care cu adevărat ştiu sau înţeleg cum a fost atunci. Mărturisesc că aştept cu emoţie premiera filmului. Mi-e tot timpul teamă că lumea va spune că lucrurile nu au stat aşa. Dar munca la acest film a fost cel mai dificil lucru pe care l-am făcut până acum şi sper ca imaginea mea despre anii aceia şi despre evenimentele acelea să nu fi fost una greşită. Şi dacă este aşa, filmul acesta nu este decât un prim pas. Poate cei care se vor apleca asupra acestor poveşti, peste ani, vor reuşi să afle mai multe şi să înţeleagă - poate mai bine decât am făcut-o eu - aceste întâmplări dramatice.
Consider că am făcut un film onest, fără părtinire, neatins de patimă. Am prezentat o bucată din istoria ţării mele despre care eu unul nu ştiam mai nimic cu şase ani în urmă. Am încercat, după puterile mele, să arunc o privire obiectivă şi liniştită asupra unor momente învăluite într-o aură de necunoaştere dintr-o perioadă neliniştită a istoriei. Măsura în care am reuşit rămâne sa fie luată în seamă sau nu. Cred că este, însă, un început. Şi asta este bine. Şi mai cred că dincolo de orice discuţii sau opinii, multora dintre cei care au rezistat cu arma în mână în munţi trebuie să le fim cu toţii recunoscători, fie şi numai pentru demnitatea de care au dat dovadă în viaţă“şi-a încheiat povestea în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş, regizorul Constantin Popescu.

Luptătorii din munţi, Grupul Gavrilă

Ion Gavrilă Ogiranu, zis Moşu
Remus Sofonea, zis Brâncoveanu
Laurean Haşu, zis Leu
Gheorghe Haşu, zis Ghiţă
Andrei Haşu, zis Baciu
Ion Chiujdea, zis Profesorul
Toma Pirău, zis Porâmbu
Victor Metea
Jean Pop, zis Fileru
Nelu Novac
Gelu Novac
Silviu Socol
Ion Ilioi
Nicolae Mazilu
Ion Mogoş