miercuri, 23 martie 2011

Cine ce a înţeles din spusele lui Mircea Vulcănescu despre legionari

Într-o nouă replică, pe blogul amicului său Fedorovici, Mircea Platon a încercat să şi-l ia aliat pe Mircea Vulcănescu - pe care noi, cei de la Rost, nu l-am fi înţeles şi asumat, dar l-am fi folosit ca pe o "parolă sau un PIN". Bogdan Munteanu demonstrează în textul de mai jos că M. Platon se pripeşte în concluziile pe care le trage în privinţa scriselor lui Mircea Vulcănescu şi implicit greşeşte faţă de noi. Măcar atîta credit trebuia să ne dea dl Platon, după o colaborare de cîţiva ani la Rost, că înţelegem ce publicăm şi că n-o facem nici pentru bani (ştie bine că nimeni nu ia un leu din lucrarea asta), nici pentru că am fi sculele "ocultei". Dar, au mai observat şi alţii, e uimitor cum dl Platon (ca şi tovarăşii săi) cade în erorile şi maniile reproşate altora, inclusiv în scenarită.
Bogdan Munteanu a postat iniţial textul pe care îl redau în continuare drept comentariu  la un articol de pe blogul dlui Răzvan Codrescu. M-am gîndit însă că merită să apară ca post de sine stătător, pentru a nu se pierde între comentarii şi pentru a se folosi mai multă lume de el. (C.T.)

Am recitit cartea lui Vulcanescu despre Nae Ionescu saptamana trecuta, gandindu-ma chiar sa prezint reflectiile sale despre fenomenul legionar - lucide si suficient de juste (cel putin raportate la o anumita faza a legionarismului) - drept modelul unei critici oneste, pentru a constitui o posibila baza de discutie.

N-am mai facut atunci referire la ea pentru ca dezbaterea luase deja o alta turnura, care facea imposibil orice fel de schimb de idei. Ma bucur ca ne-o reaminteste acum dl. Platon (extinzand paleta si cu un articol al lui Vulcanescu din 1934) si ca imi ofera astfel prilejul sa pun in evidenta distanta de la cer la pamant care ii separa pe preopinentii nostri de azi de cineva ca Vulcanescu, strain oricaror fobii, autoindreptatiri sau pretentii inchizitoriale la “osandirea” cuiva, fie si de catre Biserica. Ar fi bine daca acesti “conservatori” de astazi l-ar lua pe Vulcanescu drept model in toate si nu ar cadea in ispita instrumentalizarii sale in interes propriu.
As sugera sa ramanem la analiza mai ampla din volumul dedicat lui Nae Ionescu, caci articolul din 1934 se refera mai degraba la curentele din cultura romaneasca, iar un Noica sau Eliade in 1934 nu e chiar acelasi Noica si Eliade dintre anii 1937 - 1940. O oarecare evolutie a celor doi nu poate fi tagaduita, apropierea celor doi de Legiune fiind un proces treptat, care la Eliade in 1934 era abia la inceputuri, iar in cazul lui Noica nici nu era vizibil.

Da, in epoca interbelica Vulcanescu s-a manifestat drept un intelectual profund ortodox, incluzandu-se pe sine drept reprezentant al unui curent care ii mai cuprindea pe... legionarii Nae Ionescu si Gh. Racoveanu, sau pe un Nichifor Crainic. Nu ma apuc sa citez acum din Crainic texte apologetice la adresa fascismului sau sa prezint "Programul statului etnocratic" pe care il preconiza el. Curiosii pot consulta volumul Ortodoxie si etnocratie sa vada acolo cat de "pura" era ortodoxia lui Crainic atunci cand o vedea pusa la baza politicii. Curat "rasism duhovnicesc"!

Pentru legionari, adevaratul reper l-a constituit insa Nae Ionescu. Insusi Vulcanescu ii datoreaza in cea mai mare masura formarea sa in spiritul unui crestinism ortodox autentic. Oare care ar fi fost devenirea ulterioara a lui Vulcanescu fara aportul lui Nae Ionescu? Cititi sau recititi cartea sa despre Nae Ionescu, caci merita. In orice caz, in carte Vulcanescu nu il acuza in nici un fel pe Nae Ionescu de “erezie” sau de faptul ca ar fi cautionat “erezia” altora.

In dezbaterea asupra problemei legionare ar fi insa interesant de stiut: care din cei doi are dreptate, studentul sau profesorul? Parerea mea este ca fiecare are o dreptate partiala, adevarul despre crestinismul legionar al anilor '30 (care nu avea de unde sa fie unul de rigoare dogmatica) fiind circumscris foarte pertinent de comentariile d-lui Capsali. In ce ma priveste, i-am transmis (in particular) d-lui Platon, cu ceva vreme inainte de a-si scrie pamfletul despre “gogosi”, niste observatii absolut similare. Cu adaugirea ca principalul "responsabil" pentru revirimentul unei ortodoxii pe baze patristice din Romania interbelica este... Nae Ionescu, adica tocmai mentorul legionarilor, dar in acelasi timp si al unui Mircea Vulcanescu.
Daca tot dezbatem tema raporturilor dintre Vulcanescu si legionari, amintesc articolul sau din 1933 "O cruce pe mormantul eroului necunoscut", in care el chiar simpatiza fatis cu dinamismul tineretului nationalist:
"Asadar, tineretul romanesc inscris in Garda de Fier a avut gandul sa puna o cruce la Mormantul Eroului Necunoscut si a fost impiedicat sa o faca. Stranie impiedicare ... Stranie, pentru ca tineretul Garzilor de Fier a avut gandul cel bun, gandul adevarat al oricarei constiinte crestinesti (s.n.) in fata unui cult strain, adus din tari ce nu mai cred in Dumnezeu si care au simtit totusi, in primii ani dupa razboi, nevoia unui substitut, a unui simulacru de credinta. Caci fara cruce la mormant, cultul "eroului necunoscut" nu e un cult crestinesc! (...) Si iata ca tineretul acestei tari simte instinctiv (s.n.) aceste lucruri. Preotii merg alaturea de el sa-nfiga o cruce la capataiul Eroului Necunoscut, spre a-l cuprinde si pe el in nadejdea mantuirii crestinesti universale, prefacand astfel in locas adevarat de rugaciune locul unde zace semnul viu al jertfei romanesti.(...) Oprirea asezarii crucii face parte din cortegiul nemarginit de jigniri la care e supusa constiinta crestineasca a acestei tari, din partea celor ce nu mai cred in nimic si care cred ca pot strica, pe nesimtite, sufletele celor slabi de suflet. (Cine se roaga astazi fara cruce face la fel maine, si-or fi zis!) Din fiecare, tineretul a-nteles lucrul pe care oficialitatea bisericeasca ar fi trebuit sa inteleaga. (s.n.) E un semn bun. Ca lucrul nu poate fi facut, in chip deschis, printr-o procesiune a credinciosilor? Prea bine. Lucrul poate fi inceput din nou, pe furis. Si sa vedem cine va mai indrazni atunci sa smulga crucea care se va gasi infipta intr-o zi acolo, la Mormant. Sa avem incredere in tineret. (s.n.)"

Revin indata si la fragmentul lui Vulcanescu din cartea despre Nae Ionescu, in care autorul se distanteaza de legionari, cu siguranta datorita acelei spirale a violentei in care acestia s-au lasat din pacate atrasi (iar nu din cine stie ce motive de "erezie"). In 1933 insa, crestinismul lor era inca pentru Vulcanescu unul sincer si indubitabil, chiar daca nu cel mai riguros, el chiar sustinandu-i in fata pasivitatii oficialilor bisericesti (vezi sublinierile de mai sus).

Intai, sper ca e clar pentru toata lumea ca fraza "...crescut fără şapte ani de acasă, smuls din mediul său familial şi ajuns să-şi dispreţuiască părinţii care s-au jertfit să-l facă om, adolescentul care nu are nimic sfânt, care nu mai crede-n nimic şi nu mai respectă pe nimeni şi, care, aruncat în calea tuturor ispitelor, fără putinţa de a şi le-mplini, crede că totul i se cuvine, şi e gata de orice!"

Nu se refera la studentii legionari, ci la "studentii obisnuiti".

Mai incolo, Vulcanescu se refera la o anumita mistica a tineretului legionar, care imbina elemente nationale si crestine. Sigur ca nu era o mistica exclusiv contemplativa. Remarca  "închipuindu-şi că postesc pentru idealul lor" contine si o doza de subiectivism. O fi si adevarata in unele cazuri (poate in multe cazuri), dar nu cred ca se poate generaliza cu atata usurinta.

Mistica legionara din interbelic era mai degraba una a "eroismului" (oare Biserica condamna "eroismul" drept erezie?), un eroism menit sa... apere valorile Bisericii. Eroism pe alocuri "cugetat", pe alocuri "necugetat", ne spune Vulcanescu pe un ton echilibrat.

(Despre raporturile dintre teologie si "eroism" ar sti si dl. Platon sa ne povesteasca cate ceva :-) )

Cand ma batea si pe mine gandul sa-l citez pe Vulcanescu, ma gandeam sa pun in evidenta critica sa lucida si nepatimasa, care lipseste cu desavarsire celor care acum vor nici mai mult nici mai putin aruncarea completa la lada de gunoi a istoriei a unui intreg fenomen, cu bunele si cu relele sale. Pentru ei, aceasta inseamna "dreptate" (Vulcanescu fiind insa departe de o asemenea conceptie justitiara). Doar “treimea” noastra vajnica se erijeaza intr-un fel de "congregatie pentru puritatea credintei", adica o denumire up-to-date a "inchizitiei".

Apropo, pe langa fostii detinuti politici legionari, conform recentului proiect de lege initiat de deputatul Raymond Luca, nici unul ca Mircea Vulcanescu nu ar putea fi reabilitat, el fiind condamnat drept "criminal de razboi", drept “fascist”, de catre Tribunalul poporului. Iata ca, din acest punct de vedere, "la pachet", destinul unui Vulcanescu nu poate fi disociat de destinul unui… Radu Gyr.

Singurul lucru care il oripileaza pe Vulcanescu sunt intr-adevar crimele legionare, mai ales cea impotriva lui Stelescu (a se vedea insa aici ce "hram" purta acesta: http://www.george-damian.ro/panait-istrati-de-la-kominternist-la-cruciada-romanismului-963.html ) Dar tot el adauga observatia ca aceste crime "au dezlănţuit apoi, prin prostia conducătorilor politici ai ţării, neînţelegători cumpliţi ai cazului, represalii în acelaşi stil, represalii care n-au făcut decât să-nvenineze răul."
Realitatea este ca in acele vremuri tulburi, unii intelectuali de vaza s-au distantat de legionari datorita crimelor acestora (Vulcanescu) iar altii mai degraba s-au apropiat de ei, datorita crimelor (mult mai numeroase) impotriva lor (Noica). Nu putem noi acum sa judecam delicatele procese de constiinta care s-au petrecut in sufletul fiecaruia. Stim cu totii ca persoana este un intreg unic in felul ei, inzestrata mai ales cu liber arbitru si constiinta morala. Iar aceasta constiinta morala a putut actiona la unii intr-un fel, la altii in alt fel. La Noica de pilda, prin finalizarea unui proces mai lung de “convertire”, datorita solidarizarii cu martirii legionari. Pe Vulcanescu, care initial simpatiza cu legionarii, l-a facut sa ia distanta, dar cu siguranta nu datorita “solidarizarii” cu victimele legionarilor. O mica mare diferenta.
Concluzia lui Vulcanescu: "Prin aceşti tineri, societatea românească ajunsese să fie abătută de la efortul ei constructiv, printr-o adevărată psihoză, ispititoare în începuturile ei idealiste, dar spăimântătoare în consecinţele ei ulterioare, tenebroase şi poliţieneşti."

Nu stiu care ar fi fost eforturile constructive ale epocii de la care s-ar fi abatut societatea romaneasca. Scrise sub regim antonescian, in randurile lui Vulcanescu (membru al guvernului) e posibil sa fi existat si o anumita autocenzura. Daca ne aplecam fara partinire, vom putea gasi si in legionarism destule eforturi constructive, care in buna masura au avut parte tot de… represalii. Cu adevarat tragica a fost insa acea spirala a violentei, care a pornit de la aceste represalii, a dus uneori la rapunsuri, care au provocat la randul lor alte represalii. Caci cam acesta a fost mecanismul.

Nu cred insa ca putem pune nici acest text al lui Vulcanescu sub semnul unei opinii definitive si irevocabile asupra fenomenului legionar. Cu siguranta ca spirala dialectica inceputa cu simpatia initiala si continuata cu distantarea (dar nu anatemizarea) ulterioara, si-a aflat rezolvarea in destinul comun al puscariei Aiudului. Probabil ca Vulcanescu si-a dus in mormant raspunsul sau final asupra problemei legionare, dar e imposibil ca intre acei detinuti care impartaseau destine similare sa nu se fi infiripat o solidaritate si o dragoste crestina reciproca. Ironia sortii face ca in ziua de azi si legionarii si Vulcanescu sa figureze deopotriva la categoria celor care nu pot fi "reabilitati" datorita orientarii lor politice. Iata cum ajung pana la urma si unii si altii sa impartaseasca aceeasi soarta!

Sa concluzionez. Da, Vulcanescu are o doza de dreptate, insa analiza lui a "misticii legionare" nu se dorea una cu caracter de sentinta teologica, iar el nu s-a erijat in "luptator pentru puritatea credintei", cum fac altii prin zilele noastre. (Un Nae Ionescu, de pilda, si-a pastrat in continuare acea "incredere" in tineret pe care o avea la un moment dat si Vulcanescu, el considerand ca impulsul lor sincer spre credinta poate fi educat, iar dinamismul lor, tributar in mare masura varstei, "strunit" si dirijat).

Iata cateva mostre despre cum stia Vulcanescu sa duca o polemica pe teren teologic, vai cat de departe de intransigenta si formalismul rigorist al "judecatorilor" actuali, care aduc mai mult ca stil cu adversarul sau, cu ... legionarul Gh. Racoveanu, si in care Vulcanescu lua apararea... "necrestinului"... Mircea Eliade!

"Las la o parte azi, problema libertatii Harului - discutata pe larg in articolele mai noi ale lui Gh. Racoveanu - si ma opresc exclusiv la parerile lui asupra "osandei de veci" pe care le da drept ale bisericii. Dupa ce lamureste, mai intai, ca “dl. Eliade nu e, nicidecum, lamurit asupra criteriului adevarului in Biserica”, Gh. Racoveanu are curajul sa scrie: “Vom aminti deci, d-lui Eliade ca Biserica (nu subsemnatul, sau dl. Nae Ionescu sau dl. Mircea Eliade) are o invatatura despre viata vesnica si osanda vesnica.” (parca ar fi un citat din Gheorghe... Fedorovici! - n.n.)
(...) Nu poate fi asadar vorba, asupra acestor materii, de o invatatura definitiva si fara gres a bisericii - cum pretinde dl. Racoveanu - intemeiata pe criteriul ecumenicitatii; ci numai de pareri teologice, mai mult sau mai putin impartasite, pentru care nu raspunde biserica, ci... autorii lor. Cu ce autoritate vorbeste atunci Racoveanu in numele bisericii? Si pe cine crede ca prosteste? (...) Sa fi voit sa infunde cu orice pret pe Mircea Eliade? S-ar putea. Dar cum ramane cu parerile lui Tudor Vladimirescu despre cinstea in polemica?" 

Paralelele cu situatia actuala nu sunt deloc intamplatoare, fiind vorba in ambele situatii despre “osandirea” cuiva (a pacatosilor, respectiv a legionarilor). Las pe fiecare sa identifice "personajele" (continutul dezbaterii de atunci fiind fireste altul, paralela referindu-se mai degraba la stil, metoda si argumentatie). Iata mai departe fragmente din articolul urmator al lui Vulcanescu pe aceeasi tema:

"Racoveanu asta e, desigur, un baiat bun si inimos, de vreme ce-si pune adevarul in cap, numai ca sa apere pe Nae Ionescu de o erezie pe care acesta, mai subtil, nu a comis-o! (...) Alta e intrebarea litigioasa. Anume, daca Racoveanu a avut dreptate sa arunce fulgerele bisericii in cap lui Eliade, fiindca a nesocotit “invatatura acesteia”? (...) Nu, fireste. Racoveanu stie ca acest criteriu este insusi Duhul Sfant vadit in unitatea ecumenica a invataturii bisericesti. Si mai stie, deci, si ca acolo unde acest criteriu suprafiresc nu se manifesta, n-avem de-a face decat cu pareri omenesti, respectabile, fireste, in ceea ce afirma, pentru ca nu sunt vorbe de claca, ci rodul unei lungi trairi crestinesti, dar pentru care nu da seama biserica in intregul ei; ci fiecare din cei ce le sustin. Si asta, pentru bunul motiv ca fiecare vede numai o parte din adevar, in loc de Adevarul intreg; si, prin urmare, daca nu greseste, afirmand ca ceea ce spune este adevar, greseste afirmand ca acesta e tot adevarul!"

Mutatis mutandis, cuvinte valabile si in contextul de acum. Vulcanescu n-a osandit pe nimeni, niciodata.

In final nu pot decat sa le urez celor care-l arunca in focul acestei polemici pe Mircea Vulcanescu sa aiba parte de seninatatea si de luciditatea sa, lasandu-si la o parte resentimentele mai mult decat evidente si fervoarea lor iconoclasta.
Vor vedea atunci ca negatia radicala si totala a unui fenomen atat de complex nu poate echivala cu "Adevarul". Cel mult, poate tine loc de "adevar" in mintile unora.
 Bogdan Munteanu

20 Comentários:

Iulian Capsali spunea...

Un comentariu la care subscriu, cu mici amendamente. Diferenta intre Vulcanescu si Noica a fost circumscrisa mai substantial de Mihai Gheorghiu, in articolul "Cele doua testamente", postat de R.C. Insa amendamentele mele nu pot sa umbreasca eleganța cu care a facut aceasta analiza a problematicii dezbatute.
Ii multumesc autorului pentru completare. Da, am omis din graba sa spun ceea ce putina lume stie, anume ca teologia patristica a fost repusa in drepturi de Nae Ionescu. Iar, in plus, legionarul(!) Papacioc, aflat la Antimul Rugului aprins si al lui Kulâghin (sfântul Ioan cel Strain care a readus, trimis de Domnul, focul Rugaciunii Inimii in monahismul romanesc) distribuia Sbornicul (adus tot de Kulaghin), care exista, dupa propriile marturisiri, doar in cateva exemplare in toata tara. Si asta prin 1946...

Oricum, felicitari Bogdan Munteanu! Articolul tau mi se pare un bun prilej de a ne raporta la spiritul echilibrat si cuprinzator (in sens crestin) al martirului Mircea Vulcanescu, in contrast cu teribilismul justitiar al amicilor nostri. Ai aplicat retorsiunea, ai intors argumentul si pe partea tinuta in umbra. Spiritul vulcanescian poate sa faca, prin aceasta completare, punte intre oameni care pot avea si pareri contrare, insa nu vor sa gasesca in acestea antagonismul care duce la sciziune.

Mihail Albişteanu spunea...

Nu cred că există cel mai mic rost ca această dispută să continue. Aşa-zisa "tripletă" reprezintă de fapt o oaste de strânsură, a cărei existenţă cu totul efemeră este consolidată de astfel de dezbateri. Nu subiectul în sine îi preocupă pe orgolioşi, ci modalităţile prin care pot capta interesul. Au înţeles că o pot face mai bine împreună. Mă îndoiesc că ei cred sincer în tot ceea ce spun. Dar aşa rămân în oarece atenţie publică. Eu aş zice că ceea ce era de răspuns la elucubraţiile lor, s-a spus. Ignoraţi, vor musti în propria nerodnicie şi vor ajunge curând să renunţe la tămâierile reciproce, pentru că mă îndoiesc că aceşti oameni au şi altceva în comun în afară de orgoliu. Lăsaţi singurei, fără reacţii, vom observa repejor - şi vor observa ei înşişi - că nu ideile comune îi mână în luptă.
Şi nu este vorba doar de tactică aici. Pur şi simplu este un nonsens să discuţi dăcă ML a fost sau nu o mişcare impregnată de creştinism sau să încerci să decelezi stările lui Mircea Vulcănescu faţă de legionarism.
Sigur, nimeni nu te poate opri (după ce ţi-a arătat două posibile drumuri) ca tu să îl alegi pe al treilea, al tău, şi, cu ochelarii de cal pe nas şi cu coada ridicată, să o iei hăisa peste câmp (urmat de alţi doi împleticiţi) şi să te izbeşti cu tot cu ei în evidenta fundătură care ţi se deschide în faţă.
Însă, noi, ceilalţi, nu suntem oare chiar mai orgolioşi decât ei, încercând să-i tragem de acolo? Propria noastră cale nu este oare cu mult mai interesantă decât zbaterea lor sterilă şi patetică? Hai să-i lăsăm vestitei de acum (de, dacă i s-a dat atâta importanţă) "triplete" grija de a dezbate nivelul de creştinism al ML şi problema sexului îngerilor şi să ne aruncăm ochii la drumul propriu.

Claudiu Târziu spunea...

Acest comentariu a fost eliminat de autor.

Claudiu Târziu spunea...

Polemica aceasta ar fi avut rostul ei lămuritor şi deopotrivă întăritor în credinţă, dacă ar fi fost dusă de ambele părţi cu onestitate, calm şi argumente solide, dacă nu şi cu puţină simpatie (avînd în vedere că am fost cu toţii, ani în şir, în gruparea revistei “Rost”). Înfruntarea de idei, atunci cînd este motivată de dragostea pentru adevăr (care, cred, nu poate exista în absenţa dragostei pentru aproapele), e rodnică şi folositoare.

Aceasta e lecţia pe care ne-o dă Mircea Vulcănescu.

Un schimb de replici civilizate şi întemeiate pe o bună cunoaştere a fenomenului despre care vorbim, chiar dacă de pe poziţii diametral opuse şi ireconciliabile, ar merita să apară într-o carte. Un astfel de volum ar face un serviciu important celor care vor să cunoască niţică istorie recentă şi mai ales raportul dintre ML şi Biserică. În egală măsură ar da seama despre evoluţia culturală şi duhovnicească a societăţii româneşti.

Din păcate, am ratat prilejul de a transforma polemica pe un subiect atît de complex şi controversat într-o lucrare fertilă. Se vede că nici măcar noi, "conservatorii", nu putem fi altfel decît societatea românească, care de două decenii ratează cu obstinaţie orice ocazie de ieşire din prelungita criză spirituală – cauză a celorlalte tipuri de crize.

Stilul inchizitorial, combinat cu procesul de intenţie, insinuarea veninoasă, băşcălia ieftină, răstălmăcirea abjectă şi scenarita cronică, pe fondul unei foarte vagi cunoaşteri a subiectului în discuţie (cel puţin în cazul lui Fedorovici şi Racu) sau al unei agende străvezii (în cazul lui Platon), nu izvorăşte din dragoste (din nici un fel de dragoste, nici pentru adevărul istoric, nici pentru Dumnezeu, nici pentru români…), ci dintr-o autoîndreptăţire vecină cu sminteala. Iar o abordare a subiectului în acest fel, fie blochează discuţia, fie o deturnează de la rostul ei legitim. Inevitabil, toată lumea pierde, şi părţile din această dispută, care nici nu se dumiresc, nici nu conving, şi “spectatorii”, care, neştiind pe cine să creadă, plictisiţi sau indispuşi, refuză şi ei să mai încerce a se lămuri. Ba cineva tot va cîştiga: vrăjmaşul dintotdeauna al omului şi al lui Dumnezeu şi slugile sale umanoide, în plan duhovnicesc, şi adversarii conservatorismului, în plan istoric.

Din acest punct de vedere, sînt admirabile eforturile dlui Răzvan Codrescu (care oferă pilde de viaţă creştină în haină legionară ce veştejesc condamnările în abstract date de preopinenţi) şi ale lui Bogdan Munteanu (care face proba de echilibru, civilitate şi acoperire documentară a subiectului) de a repune discuţia în cadrele normalităţii. De asemenea, este remarcabilă puterea lui Iulian Capsali de a întinde mîna în mod repetat celor care îi întorc spatele, ca dovadă a dragostei lui creştineşti. Dar cred că este de înţeles şi lehamitea mea sau a lui Mihail Albişteanu, chiar dacă această lehamite ne spune că mai avem de lucrat cu noi duhovniceşte.

Anonim spunea...

Mişcarea Legionară este o organizaţie politico-revoluţionară structurată religios, iar nu o mişcare religioasă, o sectă (cum mulţi din duşmani încearcă s-o prezinte). Diferenţa e substanţială. O mişcare religioasă e supusă unor coordonate mult mai stricte, scopul său final nu-i deloc politic, ci doar transcedental. Pe când, ML are numai o structură religioasă fără a pierde pentru aceasta caracterul de organizaţie revoluţionară.(v. la Faust Brădescu)
Aşa se explică jertfa lui Moţa şi Marin, aşa se explică faptul că Legiunea este singura organizaţie politică română care a putut produce eroi şi martiri…
Cei care-i judeca pe legionari pt crime sunt de obicei dintre aceia ce nu sufera o palma, o critica, un conflict sau carora fiindu-le amenintata familia ar reactiona in cel mai dur mod posibil, total "necrestin"(!). Dar tot ei dau lectii de crestinism altora...
Si daca nu e pacat sa-ti aperi familia amenintata de un borfas cu cutit, de ce ar fi pacat sa-ti aperi tara in extremis, contra unor criminali si tradatori de neam si credinta ce ameninta chiar fiinta neamului?!
Oare crimele lui Justinian, Teodosie si Constantin cel Mare i-au facut mai putin crestini? crimele tarului Nicolae II au impiedicat pe rusi a-l canoniza?
Fabian S.

Anonim spunea...

PS: dl Mircea Nicolau actualul conducator al ML, a fost discipolul lui Mircea Vulcanescu...
Deci n-a fost nici un conflict intre ML si Vulcanescu, cum artificial incearca unii s-o faca...
Fabian.

Claudiu Târziu spunea...

@ Fabian:

Să fim serioşi, mişcarea legionară nu mai există. Mai trăiesc cîţiva foarte bătrîni legionari şi ceva mai mulţi frăţiori de cruce (dar şi ei octogenari). Încercările de renaştere a mişcării legionare s-au soldat cu eşec. Nici dl Mircea Nicolau, altminteri personalitate puternică şi intelectual de calibru, n-a putut face o mişcare, ci numai o fundaţie care scoate o revistă, în jurul căreia a adunat foarte puţini oameni. Partidul Pentru Patrie este şi el marginal, fără impact asupra societăţii şi fără "cîrlig" la un tineret croit după alte canoane culturale şi duhovniceşti şi care, prin urmare, nu mai achiesează în masă la idealurile legionare.

Dl Şerban Suru a reuşit, într-o vreme, cel mai mult în privinţa mobilizării unor tineri (erau 100 pe la mijlocul anilor '90, după propriile declaraţii), dar prea puţin pentru a închega o mişcare.

Liderii celor trei grupări, Fundaţia "George Manu" a dlui Nicolau, PPP (cu o conducere care s-a tot schimbat) şi Familia de cuiburi "Fapta" a dlui Suru (intitulată ulterior chiar "Mişcarea Legionară") şi-au disputat şefia mişcării legionare ani în şir, fără să ajungă să-şi recunoască un singur şef, deşi se revendicau din aceeaşi rădăcină, şi să aibă un cuvînt de spus în societatea românească.

În fine, Noua Dreaptă, nici ea foarte numeroasă, e mai legionară în forme şi declaraţii decît în conţinut, încercînd, de altfel, să fie o organizaţie mai în spiritul vremurilor pe care le trăim.

Aşa încît a vorbi astăzi despre mişcarea legionară ca despre o realitate prezentă, palpabilă, şi nu ca despre ceva ce ţine de istorie, mi se pare cel puţin hazardat, ca să nu zic fals.

Daniel spunea...

Este adevarat ca Miscarea Legionara este doar istorie,insa si istoria poate fi controversata,si intelegerea ei sa nasca controverse.

Privitor la confuzia care se face in privinta conducatorilor care au ucis dusmani ai tarii si ML,este o problema delicata,insa nu si fara raspuns.Aceia erau Conducatorii tari legitimi,insa ML ,indiferent de ce scopuri nobile era impulsionata,a luptat ca sa ajunga la putere.
Deci ,ML nu a fost legitima dpdv canonic religios,iar crimele ei nu pot fi justificate prin acea asemanare si cu motivatia ca luptau impotriva dusmanilor tarii.

Daniel spunea...

O mica observatie: titlul contine o eroare.Trebuia : Cine si ce a inteles .....

Claudiu Târziu spunea...

@ Daniel:

1. Fiţi bun şi observaţi că de data asta altul e subiectul, nu crimele legionare (iar despre acestea am tot vorbit şi fiecare a rămas la părerea sa; n-are rost să reluăm subiectul).

2. Vă asigur că nu e nici o eroare.

Daniel spunea...

Inca un aspect:

Cred ca daca ML era un lucru bun,atunci orice lucru bun e universal si ar fi fost bun si astazi.Asta inseamna ca ar trebui sa luptam pentru a reinvia acea miscare , a o face biruitoare.Daca insa a depins numai de C.Z.Codreanu,asta pune un semn de intrebare.Nu cred ca era singurul om din crestinii romani care putea face o astfel de miscare ,care e benefica pentru toata tara.Asta ar duce la asemanari cu Hitler sau alti conducatori,care dupa ce-au murit li s-au stins si teoriile.

Cum a spus cineva: Daca am publica interviuri cu parintele Cleopa pe youtube,nimeni nu ar spune nimic.Atunci de ce e smintitor sa afisezi acolo un cantec legionar,daca acel cantec e bun si crestin?

Claudiu Târziu spunea...

@ Daniel:

De-a lungul acestei polemici, dnii Codrescu, Munteanu şi Capsali şi eu însumi am tot spus că mişcarea are şi părţile ei întunecate şi erorile ei condamnabile, dar că nu trebuie absolutizate căderile, ci recunoscute şi ridicările şi virtuţile legionarilor. Ca orice ţine de omenesc, nici mişcarea nu a fost fără prihană - nici măcar cît timp a fost condusă de Corneliu Zelea Codreanu.

[Apropo, cineva cu nume de măgar se revolta pe un alt blog că de ce folosim şi numele de Zelea în cazul lui Codreanu, că în felul ăsta facem jocurile celor care au slavizat numele românilor bucovineni. Dacă amaritul cu pricina, pe care l-am banat demult pe blogul meu pentru că debitează multe prostii şi răutăţi, ar citi mai mult decît scrie pe blog, ar fi ştiut că Corneliu Zelea Codreanu însuşi se semna aşa şi îşi asuma numele său întreg. Şi ar mai fi ştiut că Zelea nu e de la Zelinschi, ci invers, Zelinschi, numele slavizat al bunicului său, vine de la Zelea - care îşi află originea în românescul Zală.]

Dar nici necreştină nu poţi spune că a fost această mişcare. Pe marginea acestei distincţii am şi purtat discuţia.

În fine, n-a spus nimeni că e smintitor să pui pe net sau să asculţi un cîntec legionar. [Rămîn la părerea că de orice pricină de sminteală se smintesc doar smintiţii.] Eu am spus doar că acela care a postat pe internet filmul în care i se cîntă părintelui Iustin "Sfînta tinereţe legionară" a fost fie prost, fie provocator. Căci numai un prost nu şi-ar fi dat seama ce reacţie va stîrni acel videoclip, avînd în vedere cît este de controversat fenomenul legionar, că lumea nu cunoaşte istorie, iar mulţi dintre liderii de opinie nici nu vor să cunoască. Şi numai un provocator ar fi vrut să declanşeze o campanie împotriva părintelui Iustin şi a mănăstirilor Paltin şi Petru Vodă.
Consumat în privat, evenimentul nu ar fi dăunat nimănui şi nu ar fi riscat să smintească pe nimeni, nici să nască acuzaţia falsă că Biserica e ideologizată. Toţi cei prezenţi acolo ştiau despre ce e vorba şi prin acel cîntec încercau să-l bucure pe un bătrîn duhovnic, nu să facă propagandă legionară.

Însă, să nu facem confuzie între mişcare şi Biserică (şi despre asta am mai vorbit). Nu tot ce vine de la mişcarea legionară e bun şi creştin (cum s-a şi dovedit şi cum nu este de aşteptat de la nici o grupare politică, ci numai de la Biserică), ceea ce nu înseamnă nici că tot ce e legionar e rău şi necreştin.
De altfel, mie mi s-a părut foarte limpede şi duhovnicesc răspunsul ÎPS Teofan al Moldovei, pe care l-am şi publicat pe blog.

Vă rog, pentru ultima oară, faceţi un efort şi vedeţi ce s-a discutat înainte, dacă vreţi să comentaţi ceva. N-am nici timp şi nici răbdare să reiau toate argumentele înşirate deja. Apoi, s-ar putea să-i plictisim pe ceilalţi.

Anonim spunea...

"Din păcate, am ratat prilejul de a transforma polemica pe un subiect atît de complex şi controversat într-o lucrare fertilă. Se vede că nici măcar noi, "conservatorii", nu putem fi altfel decît societatea românească, care de două decenii ratează cu obstinaţie orice ocazie de ieşire din prelungita criză spirituală – cauză a celorlalte tipuri de crize".

Nu cred ca vom reusi vreodata sa facem "lucrari fertile" pe net, mai ales cand "echipa adversa" "traieste" din polemica.
Daca insa nu credeam intr-adevar ceva, era ca nu se va ajunge la a-ti trata fostii tovarasi ca pe niste fosti ortodocsi adevarati si actualmente "defecti".
Observ cu tristete ca nu mai exista nicio deosebire de "substanta ortodoxa" in ochii "tripletei" (cu "Capitan" MP), intre "echipa" : Patapievici, Plesu, Liiceanu si "echipa" : Codrescu, Capsali, Tarziu !
Chiar daca le veti raspunde ca sunteti total de acord cu ceea ce scrie "tripleta" acum despre ML, ei tot va vor gasi o vina : adica ...de ce nu ati fost de la inceput ? Cand ati mintit ? De ce ?
Oamenii acestia "se hranesc" cu aceasta polemica sterila. Sunt bolnavi. Din ce in ce mai grav.
Sa nu le mai alimentam boala, cum bine zicea cineva pe aici.
Sa ne rugam pentru ei si sa ne oprim.
Si asa dracu' se distreaza copios.
V-am mai scris. Nici Petru Rares, nici Stefan, nimeni nu este bun, pentru ei.
Trei Doamne si toti trei. Si-o cumpana fara rost caci in fantana nu mai este apa vie !
Vie imparatia Ta!
G'Cousin

Vlad spunea...

Din pacate, din prea mult entuziasm, articolul are o seama de slabiciuni.

1. Mircea Vulcanescu nu se autocenzura intr-un document scris oricum intr-o nota de confidenta si de tainica gandire. Chiar trebuie creditat in ce scrie in Nae Ionescu asa cum l-am cunoscut.

2. Motivele distantarii fata de Miscarea Legionara nu au fost doar crimele faptuite de unii dintre ei. O spune el insusi: faptul ca a refuzat inregimentarea si faptul ca tinea la libertatea de gandire. A fi parte a Miscarii Legionare presupunea o incadrare, totusi...

3. Analiza facuta ML este mai extinsa si ea cuprinde inclusiv cateva observatii psihologice despre Codreanu si Mota, valabile, dupa mine.

4. Nu este prea fericita suprapunerea dintre respectul fata de Nae Ionescu si rolul pe care l-a avut acesta in re-descoperirea ortodoxiei patristice si apropierea profesorului de legionari:
a) curentul de re-descoperire a ortodoxiei chiar era unul diferit fata de cel al nationalismului integral;
b) Nae Ionescu, si de altfel si Nichifor Crainic, s-au apropiat intr-o faza ulterioara de Miscarea Legionara. Intr-o prima faza inclusiv Nae Ionescu scrie acid fata de miscarea studenteasca radicala...
c) Mircea Vulcanescu isi pune intrebari serioase privitor la discrepanta dintre conceptia teologica a lui Nae Ionescu privind imposibilitatea mantuirii in veac si apropierea acestuia de Miscarea Legionara. Gaseste un raspuns - ar fi fost bine de reamintit care.

5. Ca tot a fost pomenit Mircea Nicolau. Acesta marturisea intr-un foarte recent interviu ca banuieste ca in spatele ne-alinierii lui Mircea Vulcanescu la Miscarea Legionara se afla religiozitatea sa profunda si principiul iertarii extins pana si la nelegiuirile faptuite asupra colectivitatii. Este prea mult spus ca Mircea Nicolau a fost ucenicul lui Vulcanescu - nu a pretins asa ceva, a avut cateva contacte sporadice mai degraba, nu o relatie de formare, asa cum presupune o ucenicie.

6. Si totusi...
Mircea Vulcanescu nu a dorit niciodata sa se lepedede tineretul radicalizat sau de legionari. ba chiar i-a luat apararea cand era blamat sau prigonit. Asa cum o arata articolul despre momrmantul eroului necunoscut si asa cum o atesta un episod mai putin cunoscut, legat de ASCR, Vulcanescu, fara sa se alature acestui curent radical, pe care il subsuma unei spiritualitati ce doreste mantuirea in veac, nici nu vrea sa il desfiinteze polemic. Se apleaca cu intelegere, cu compatimire, cu nuanta celui care isi intelege fratele si zbuciumul prin care trece. Lucru care lipseste complet dlor Platon et comp. Si care ii face sa il citeze pe Mircea Vulcanescu in completa contradictie cu duhul acestuia. Adica cu duhul crestin, sau cu duhul intelectualului crestin.

Bogdan Munteanu spunea...

@Vlad
Observatii pertinente, insa nu a fost spatiu pentru o dezvoltare mai pe larg. Am vrut doar sa pun in evidenta afirmatia pe care o faceti la pct. 6, cand spuneti ca Mircea Vulcanescu “Se apleaca cu intelegere, cu compatimire, cu nuanta celui care isi intelege fratele si zbuciumul prin care trece. Lucru care lipseste complet dlor Platon et comp. Si care ii face sa il citeze pe Mircea Vulcanescu in completa contradictie cu duhul acestuia. Adica cu duhul crestin, sau cu duhul intelectualului crestin.” Doar acesta s-a dorit a fi mesajul articolului meu si nimic mai mult.
Incerc sa comentez pe alocuri si alte puncte.

1. Autocenzura. Fiecare putem specula dupa cu dorim. Vad ca pe blogul lui Racu “un cititor” (Mircea Platon?) posteaza noi fragmente din cartea lui Vulcanescu, in care acesta s-ar indoi despre “inregimentarea” lui Nae Ionescu. Ele cred ca nu fac decat sa intareasca ideea unei autocenzuri, caci acele pagini erau doar menite sa fie publicate candva. Vulcanescu incearca o recuperare a memoriei lui Nae Ionescu, incercand sa-i cosmetizeze oarecum relatiile cu cei care la momentul scrierii erau “proscrisi”, prigoniti si huliti in Romania sau inchisi in lagare in Germania. Vulcanescu incearca intr-un fel o “albire” a mentorului sau, care insa nu stiu cat se sustine prin fapte. Vulcanescu sustine acolo ca Nae Ionescu era cu siguranta suficient de ancorat in teologie pentru a nu aluneca din Ortodoxie in „mantuirea prin politica”. Numai ca din scrierile legionare fundamentale se desprinde o delimitare neta a celor doua planuri, ele nu s-au confundat niciodata. Daca citim brosura „Fenomenul legionar” care contine rezumate (se pare ca nu stenograme) din conferintele lui Nae Ionescu tinute in lagarul de la Miercurea Ciuc (oricum incomplete) se vede mai degraba ca tocmai... Nae Ionescu a alunecat inspre o asemenea confuzie. Dar tocmai acesta este si argumentul prefatatorului, legionarul Constantin Papanace, care il „corecteaza” cumva pe Nae Ionescu de la aceasta cadere in confuzia de planuri, filosoful vazand natiunea sub un semn expansiv si imperialist, care „strange de gat” pe cei care i-ar sta impotriva. Papanace spune insa ceea ce in mod firesc cred toti legionarii, anume ca natiunea nu poate trece inaintea valorilor spirituale, inaintea lui Dumnezeu, acesta fiind pacatul fundamental al fascistilor sau national-socialistilor.

Realitatea e asadar complexa. Iata ca ne trezim pe de-o parte ca un Vulcanescu incearca sa tagaduiasca legaturile lui Nae Ionescu cu legionarismul, in vreme ce legionarii (Papanace) incearca sa tempereze unele elanuri ale profesorului care-l aruncau mai degraba in zona fascista si a mantuirii prin politica, la care Vulcanescu il cosidera... imun, cu toate ca vede semne ingrijoratoare in acest sens: „ conferinţa lui despre Naţiune şi naţionalism şi ultima convorbire cu el despre “naţional-socialismul german”, cu puţin înaintea morţii, arată că, totuşi, spre o asemenea contopire a Bisericii şi Naţiunii se-ndrepta gândirea lui”. E semnificativ ca pana si prefatatorul Papanace incearca intr-un fel sa „spele” memoria lui Nae Ionescu, sau cel putin adeziunea sa la aceste teorii, care sunt in flagranta contradictie cu conceptia legionara. Explicatii pot fi multe, incepand cu faptul ca nu avem textul exact si complet al conferintelor si mergand pana la intelegerea faptului ca toate prelegerile lui Nae Ionescu erau expresiile spontane ale gandurilor si preocuparilor sale de moment, a universului de idei in care era tocmai cufundat, si ca e foarte posibil ca o asemenea teorie sa nu fie considerata nici macar de Nae Ionescu drept una definitiva, ci doar o ipoteza de lucru, nascuta din asocieri spontane de ganduri izvorate insa dintr-un intreg univers care il preocupa pe moment. Ideea este ca legionarii insisi s-au distantat de asemenea idei, fie ele emise si de un Nae Ionescu.

La 2, daca nu erau crimele la mijloc, acea neinregimentare in virtutea pastrarii libertatii de gandire putea ramane in continuare valabila, Vulcanescu putand ramane pe mai departe un simpatizant.

Vlad spunea...

@Bogdan Munteanu

Cand respingeam ipoteza autocenzurii o faceam nu prin raportare la Nae Ionescu ci la cum privea Mircea Vulcanescu legionarismul. E limpede ca in acea carte, din respect fata de memoria profesorului, Vulcanescu ii albeste pur si simplu biografia; insa atunci cand se raporteaza la Miscarea Legionara o face intr-un mod obiectiv, nuantat, pe alocuri sociologic, in coerenta cu atitudinile sale anterioare. Nu se autocenzureaza si nici nu este mai acid decat ar trebui, din vreo temere fata de cine stie ochi supraveghetor al Sigurantei.

Mi se pare insa prea mult sa consideram ca Nae Ionescu a mers mai departe decat legionarii cu mantuirea prin politica si logica colectivelor. Un singur reper nu e suficient pentru a sustine fundamentat un asemenea punct de vedere. Apreciez eforturile pe care le faceti, insa daca mergem pe asemenea argumente mi-e teama ca ne subrezim singuri pozitia.

Trebuie sa recunoastem ca multe din observatiile facute de dnii Platon-Fedorovici sunt valabile. Fiind insa facute in spirit de rafuiala, ele sunt la fel de valide in sine asa cum sunt cioburile unei oglinzi. Cioburile sunt consistente si valide in sine, insa ele nu reflecta realitatea decat ciuntit si te ranesc. Lipsa cumpatarii, a obiectivitatii (apropo de Mircea Vulcanescu), a nuantei, lipsa detasarii, zadarnicesc parca totul...

Mai este insa ceva. Atat dvs cat si dnii Platon-Fedorovoci va cantonati in text. Strict in text. Dar acest lucru nici macar istoria mentalitatilor nu poate fi numit, deoarece analiza e prea stramta, devine, practic, analiza de text ceva mai pretentios facuta. Dar daca pretindem sa facem istorie cu adevarat, atunci ar trebui sa extindem aria de cuprindere, chiar sa mergem si la hulitul context, si sa intelegem istoria ”de la firul ierbii”. De acolo lucrurile arata de foarte multe ori cu totul altfel decat in infierarile pe care cu atata usurinta le practicam asupra textelor doctrinare. Daca nu procedam astfel, nu vom intelege niciodata cum o miscare legionara sau, ma rog, cum fratiile de cruce de care usor ne putem bate joc pe baza de carticica sefului de cuib, a putut da un Valeriu Gafencu, un Ioan Ianolide, un Virgil Maxim. Totusi, de ce atatia tineri idealisti, care nu voiau nicidecum sa ucida sau sa instituie cine stie ce dictatura groaznica, au fost atrasi de acest curent?

Pana la urma, este o lipsa de respect fata de om, agentul istoriei. Mai ales daca pretindem ca suntem intelectuali crestini, atunci ar trebui sa intelegem ca nu doar ideile sau ideologiile, nu doar structurile economice, nu doar evenimentele sau personalitatile mari exista in istorie, ci si... omul. Adica istoria se joaca in inima omului, acel teren unde se da lupta dintre bine si rau, dupa cum spunea Alexandr Soljenitin. Daca am porni de aceasta perspectiva, cred ca nu ne-am grabi sa aruncam la cosul de istorie miscari intregi. Pentru ca ne-am da seama ca odata cu ele am arunca si oamenii ce le-au constituit.

Nu ar fi mai simplu, oare, sa ii ascultam pe cei mai buni dintre ei (Valeriu Gafencu, de exemplu), inclusiv in modul in care au analizat fenomenul legionar?

Mircea Puscasu spunea...

Ipostasuri ale Împărăţiei Creştine

Asediul Constantinopolului – Icoană arhietipală a Împărăţiei Creştine
Evanghelie şi împărăţie. Ortodoxia intra-múros. Spre o viziune integrală
Curajul ortodox uitat şi laşitatea călâie ca blândeţe închipuită
Duhul Sfinţilor Părinţi şi lupta fermă de apărare
Mişcarea Legionară – icoană a unui arhietip veşnic.
Datoria luptei în perpetuul asediu şi nădejdea biruinţei

http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/03/24/ipostasuri-ale-imparatiei-crestine/

Vestitor spunea...

@Vlad:
Pe acest teren, al recursului la realitate concreta, la om, s-au propus multe fire de dialog si au fost toate respinse sau li s-a dat efectiv foc. Nu este considerata un argument valid si pretentia de analiza, structurata in atribute si caracteristici cu caracter de generalitate, este o prioritate pentru cei care critica fenomenul, in perspectiva "conservatoare"(adica apararea bisericii de contaminarea legionara). Intrucit numai asa se poate stabili, chipurile, un raport corect si o delimitare clara, intre fenomenul legionar si BOR sau ortodoxie. Desi acest raport era clar inca de la inceput.
1.Mistica nationalismului nu a facut confuzie de planuri, ci a fost exagerata. A impurmutat din mesajul misticii crestine si dadea o importanta exagerata misiunii neamului in istorie. Socoteau momentul providential si decisiv, in ce priveste soarta, eshatologic vorbind, iar ei se considerau alesi sa fructifice acest moment providential.
Practic o exagerare atit in privinta momentului istoric, desi cu unele rezerve exagerare, intrucit Romania era acum Mare, iar bolsevismul nu era doar un inamic material, ci si unul ideologic, anticrestin si antinational. Si o exagerare a momentului spiritual, care avea sa fie, culmea, ingaduit si daruit lor, dupa atitea "cereri" insistente, sub forma martiriului in comunism.
2.Indepartarea jidanilor si stirpirea viesparelor jidanesti, a fost pus in practica, de indata ce au capatat forta prin...comert legionar.

Vestitor spunea...

...continuare

Totusi daca nu putem pleca in discutie nici de la oameni, nici de la context, nici de la prefacerile suferite in proces, in ML, ne ramin textele si documentele istorice, care dincolo de crime, incitare la ura rasiala, indemnuri necrestine la razbunare, ne arata negru pe alb, ca lipseste atit confuzia planurilor, cit si innecarea in mintuirea prin politica si sectarism. Argumentele "omenesti" vin sa ateste in plus, ceva esential: ca acei oameni nicind nu si-au pierdut libertatea, constiinta ca trebuie sa faca pina la urma voia lui Dumnezeu, nu a vreunei miscari sau a vreunui idol. Cele ale contextului ne ajuta sa intelegem cum s-au nascut exagerarile si cum au aparut derapajele. Dar si sa desprindem germenii unui itinerar spiritual, angajat pe un drum bun.
E adevarat, trebuie sa ne prevalam de toate, pentru o intelegere limpede.

Vestitor spunea...

@Marcel Puscasu:
Frumos articol. O tema incitanta de dezbatere, aceea a imparatiilor si a lucrarii Imapratiei in lume. Lucrarea paradoxala a Imparatiei, care nu e de aici, dar totusi lucreaza aici, insa tainic, in launtrul nostru si totusi roadele se vad, in afara, dar cu toate astea se scriu in vesnicie si nu au rost ;), decit daca sint cu gindul nu aici, ci dincolo. Facind toate intru Slava Lui si totusi aratind asta fata de cei de aici.
"Cine primeste pe cel insetat, pe Mine ma primeste"
O completare folositoare gasiti aici.
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alexander_Schmemann_Intre_Utopie_si_Evadare.htm

O dezbatere intre utopie si evadare, sau un tratat despre bucurie. Altii ar spune o dezbatere intre hiliasm si gnosticism.