miercuri, 16 martie 2011

Cîteva precizări pentru cei care se uită în gura Fedoplatonului

Fedoplatonul – care, mai nou, în ciuda sterilităţii scrisului său, şi-a descoperit un pui în marsupiu – se contorsionează ca şarpele pe plita încinsă de cîteva zile, de cînd am publicat articolul „Ortodoxie şi legionarism. De la stînga la dreapta”. Numai necuratul se zvîrcoleşte în aşa hal, cu spume la gură şi atins de sindromul Tourette, cînd îl arde adevărul.
Replicile Fedoplatonului tricefal: una incoerentă şi plină de greşeli gramaticale, alta neserioasă şi în formă, şi în conţinut, alta – expresie a unei evidente infirmităţi intelectuale, şi toate de rea-credinţă. Dacă mai aveam vreo îndoială, băieţii ăştia m-au convins că le-am dat deja prea multă importanţă şi că nu merită să-mi mai pierd vremea cu ei.
Pentru că n-au găsit nici un contra-argument viabil la ce am spus, fac insinuări infantile. De pildă, s-au legat de următoarea afirmaţie a mea: „istoricii de mare calibru care s-au ocupat de Mişcarea Legionară nu au căzut de acord asupra caracterului ei fascist.” Şi jubilează că n-am dat numele istoricilor despre care fac vorbire – deci, mă-nţelegi, carevasăzică, dacă nu le-am dat, nici nu există. N-am dat, pentru că am crezut că am o discuţie cu oameni care şi-au făcut temele înainte de a se lansa în polemică şi nu e cazul să intru în detalii pe un subiect adiacent. M-am înşelat. Fedoplatonul chiar n-are habar despre ce vorbeşte, în pofida bibliografiei pe care o vîntură şi pe care probabil a cules-o de pe internet, că dacă o parcurgea, tăcea.
Pentru cei care s-ar putea lăsa înşelaţi de acest „sâc, sâc!” strigat pe bloguri, am să fac precizările de mai jos.
Nu înainte însă de a spune că nu mi-am propus să reabilitez mişcarea legionară, nici să o refac, că am înţeles ce e de înţeles din greşelile ei, ca şi din faptele ei bune şi că nu asum, nici pentru mine, nici pentru „Rost” o filiaţie legionară (de aici şi protestul meu de cîte ori „Rost” a fost acuzată de legionarism pentru simplul fapt că nutreşte valori perene pe care le-a cultivat şi legionarismul: credinţa creştină, patriotismul, familia etc).
De altfel, dacă polemica s-ar fi dus cu privire la validitatea mişcării legionare azi, nu m-ar fi interesat şi nu aş fi marşat la ea. Căci ar fi fost ca şi cum am fi vrut să stabilim dacă ne sînt mai de folos astăzi „intelectualii lui Băsescu” sau junimiştii lui Titu Maiorescu – care au devenit demult oale şi ulcele. Mă refer, evident, la planul acţiunii, nu la cel al ideilor, unde ar fi o altă discuţie.
Însă, vă reamitesc că polemica a pornit de la ideea aberantă că Biserica noastră este infestată de legionari, care îi imprimă un fundamentalism de tip islamic, pentru că legionarii nu pot fi creştini. Iar concluzia preopinenţilor mei era că marea problemă a Bisericii Ortodoxe Române este că n-a dat încă anatemei mişcarea legionară (pusă de ei pe acelaşi nivel de nocivitate cu francmasoneria şi comunismul) şi că nu i-a vînat, unul cîte unul, pe legionari, pentru a-i arde ritualic pe rug (inclusiv pe marii noştri duhovnici foşti legionari, dacă îndrăznesc să mai evoce Legiunea în termeni favorabili). Se înţelegea că nici sfinţii închisorilor nu ar trebui recunoscuţi, dacă nu se probează că ei s-au desolidarizat de mişcarea legionară. Procedeul mi se pare asemănător cu cele folosite în „reeducarea” comunistă.
Atunci, m-am simţit chemat să restabilesc adevărul, ca unul care a cercetat istoria mişcării legionare (în biblioteci, arhive, prin interviuri cu supravieţuitori ai temniţelor comuniste şi cu specialişti în istorie contemporană) şi care a scris numeroase articole pe temă. Iar afirmaţia mea despre „fascismul” mişcării legionare a fost tangentă la subiectul principal, nu subiectul principal. Orice om cinstit şi cu mintea limpede a înţeles asta. Dar Fedoplatonul şi-a făcut o manieră de lucru din a schimba subiectul imediat ce îi demonstrezi că bate cîmpii, pentru că orgoliul nu-l lasă să-şi recunoască greşeala. Aşa şi acum: vorbeam despre creştinismul mişcării legionare, dar a deviat discuţia spre fascismul legionarilor.
De fapt, Fedoplatonul nici nu este interesat de creştinismul sau necreştinismul legionarilor, ci se foloseşte de o pretinsă dezbatere „teologico-politică” pentru a pune sub semnul legionarismului orice om sau grupare de dreapta care nu i se subordonează (măcar că nimic nu-l îndreptăţeşte să subordoneze nici un cîrd de gîşte). Exact cum făceau şi comuniştii: au băgat în puşcărie mii de oameni sub eticheta de „legionar” (culpabilă, în regim) deşi aceia n-aveau nimic de-a face cu legionarismul, ba unii erau chiar adversari ai legionarilor, dar tot cu orientare de dreapta. Astăzi a revenit moda înfierărilor antifasciste, deci antilegionare în accepţiunea unora, aşa că eticheta de legionar poate sluji din nou în asasinatul moral.
De altfel, ultimele texte ale Fedoplatonului mustesc de limbajul „istoricilor” comunişti. Citiţi-le, în paralel cu scrierile lui Mihai Roller şi Valter Roman, de exemplu, ca să vă convingeţi. Iată doar cîteva pasaje de ajutor: „Garda de Fier era un partid fascist, atît din punct de vedere programatic, cît şi organizatoric. În interior, Garda de Fier cerea crearea statului fascist prin distrugerea formei de guvernămînt parlamentar şi desfiinţarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. [...] De la înfiinţarea ei şi pînă după lichidarea guvernului legionar în 1941, drumul Gărzii de Fier a fost presărat cu crime şi jafuri...” – Mihai Roller, în Istoria R.P.R., Editura de Stat şi Pedagogică, 1952, p. 639. Şi: „Ideologia mişcării legionare a constituit, după cum se ştie, un conglomerat de concepţii confuze şi contradictorii, aproape fără excepţie negative şi retrograde, un amestec înfiorător de primitivism şi obscurantism, de idei iraţionaliste şi mistice-religioase. Nu lipseau din acest arsenal eclectic nici unele reziduri ale ideologiei feudale, nici nostalgia atemporală şi anistorică după un trecut arhaic, mistificat. Un loc central l-a ocupat propagarea drept crez politic, social şi ideologic a naţionalismului exacerbat, a şovinismului şi rasismului” – Valter Roman, în Împotriva fascismului, Editura Politică, 1971, p. 11.
Bun, şi dacă, prin osîrdia Fedoplantonului şi a celor asemeni lui, ar fi eliminaţi din viaţa publică şi din Biserică „fasciştii” de azi, care mai fac cîte ceva pentru resurecţia moral-spirituală a românilor, ce am pune în loc? Răspunsul e simplu: o utopie – „România profundă”! Adică o Românie imaginară, în faţa icoanei căreia trebuie să te smereşti şi să aştepţi înlemnit un miracol. Să nu care cumva să cauţi soluţii – atît de dispreţuite de metafizicul Fedoplaton – sau să întreprinzi ceva, că sperii duhul. Lovit de cataplexie dinaintea „României profunde”, Fedoplatonul mai are slobodă doar gura, ca să se certe cu toţi cei de altă părere, inclusiv cu vechii părtaşi la pictarea acestei icoane. Fedoplatonul este necruţător, pentru că se consideră alesul, cu un rol mesianic, deţinătorul Adevărului şi paznicul acestei icoane de pe uşile Raiului.
Revenind la motivul postării de faţă, voi cita cîţiva istorici, cu o bună reputaţie, care susţin că legionarismul e altceva decît fascismul sau nazismul. Desigur, sînt şi istorici cu renume care afirmă contrariul. De aceea am spus că istoricii încă nu au ajuns la un acord asupra caracterului fascist al legionarismului.
Şi cu asta, basta! Pentru mine, Fedoplatonul nu mai există, cum nici Roller sau Roman.
„Garda de Fier este adesea clasată pe aceeaşi linie cu fascismul şi naţional-socialismul, dar ea n-a fost nicidecum o copie a acestor două mişcări politice, ci a crescut din propriile rădăcini. Ea nu avea nicidecum de a face cu numeroase copii ale fascismului şi naţional-socialismului ivite în alte ţări şi nu putea fi pur şi simplu comparată cu ceea ce s-a produs, în vremea ei, în Italia sau Germania. Categoriile politice din Europa Centrală sau de Vest nu i se potrivesc. Ea nu era totalitară, ci autoritară, ceea ce este cu totul altceva; nu era agresiv-naţionalistă, ci conservativ-naţională, chiar şi pe tărîmul cultural; nu era de extremă dreaptă în sensul unei politici reacţionare sau chiar de susţinere a capitalismului, ci era social-reformatoare, ea nu se întemeia, ca fascismul şi naţional-socialismul, pe mica burghezie, pe funcţionărimea şi pe moşierii de după cel de al doilea război mondial, ci înainte de toate pe ţărănimea română şi pe tineretul intelectual, pe studenţime. Mai mult decît orice, ea se deosebea de mişcările care guvernau Italia sau Germania, printr-o religiozitate creştină, aproape de misticism” – Walter Hagen, în Die geheime Front. Ortganisation, Personen und Aktionen des deutschen Geheimdienstes, Linz-Wien, 1950.
La noi, cel mai simptomatic dintre partidele de extremă dreaptă a fost mişcarea legionară. Dat fiind că şi astăzi ideologia acestei mişcări mai atrage simpatii, trebuie să încerc să spun ce a fost mişcarea legionară. Şi e foarte greu de explicat. Mai întâi, să nu credeţi, cum spun adversarii mişcării legionare, că a fost o copie a nazismului sau a fascismului. Mişcarea legionară a fost o mişcare autohtonă, născută din grupări studenţeşti anticomuniste, între care una era condusă de Corneliu Zelea Codreanu” – Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, 2002, p. 214.
„Trebuie spus de la început că revoluţia legionară este o revoluţie tipică a românilor. În raport cu Fascismul şi Naţional-socialismul, revoluţia legionară prezintă caractere cu totul speciale. […]…revoluţia legionară prezintă aspectul unei restituiri a omului către om în sensul cel mai complet al cuvântului” – Alfonso Panini Finotti, în Da Codreanu a Antonescu, România di ieri e di oggi, Verona, 1941, pp. 92 şi 106.
“Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. În afară de multe idei comune – în special aversiunea hotărîtă împotriva bolşevismului – erau deosebiri fundamentale faţă de naţional-socialismul din Germania, cu care Mişcarea Legionară a fost adesea asemuită. Diferit era în primul rînd caracterul profund creştin al Mişcării româneşti. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau, fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic” – Andreas Hillgruber, în Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954.
„Garda de Fier nu e o ligă, şi încă mai puţin un partid. Ea nu seamănă întru nimic cu exemplele de organizaţii politice franceze sau străine pe care le oferă istoria contemporană: este o mişcare absolut originală, ţelul ei primordial şi raţiunea ei de a exista fiind înălţarea spirituală şi morală a omului, crearea unui om nou, în ruptură cu omul democratic actual, care e individualist şi egoist” – Paul Giraud, în Codreanu et la Garde de Fer, Paris, 1940.
„Faptul că modelul doctrinar relevat de fascism şi naţional-socialism a rezonat cu o anumită intensitate în ideologia legionară, nu înseamnă că legionarismul a fost influenţat fundamental de fascism sau nazism. Dimpotrivă, spiritul românismului-creştin – ca bază doctrinară – şi componenta etnico-religioasă reflectată în cadrul manifestărilor legionare sînt aspecte de «inegalabilă originalitate», în opinia lui Mircea Eliade, şi relevă deci o notă discordantă în raport cu fascismul şi naţional-socialismul – Corneliu Ciucanu, Dreapta românească interbelică. Politică şi ideologie, Tipo Moldova, Iaşi, 2009, p. 407.
„În cazul legionarismului se poate vorbi de redefinirea unei identităţi a naţionalismului care porneşte psihologic din «interiorul» său pentru a se transpune în planul istoric imediat. Omul nou legionar este, în fapt, omul creştin... [...] Anticomunismul şi antipoliticianismul au fost «polii» de referinţă ai naţionalismului profesat cu atîta pasiune de către legionari... [...] Un observator atent ar putea admite însă că, atît la nivelul principiilor diriguitoare, cît şi în ceea ce priveşte selecţionarea elementelor, operau mai mult criterii morale decît politice. [...] Un istoric atent ce îşi respectă profesiunea are obligaţia de a sesiza infinitele forme de inserare ale unui crez ideologic (indiferent de structura sa) în toate compartimentele vieţii sociale. În acest sens, factorul doctrinar împreună cu pragmatismul politic se «armonizează» cu latura spirituală, oferind nebănuite căi de înţelegere a fenomenului, în ansamblul său. Astfel, naţionalismul ca doctrină tradiţionalistă nu ne apare modificat complementamente în analiza «crezului» legionar. Detaliile sînt ale epocii, dar, dacă luăm spre pildă drept termen de comparaţie epoca lui Eminescu, surprindem consideraţii şi resentimente în însemnată măsură identice. [...] Legionarismul a accentuat, poate, linii spirituale deja trasate” – Cristian Sandache, în Radiografia Dreptei Româneşti,  pp. 224, 228, 230.
Cu alte cuvinte, legionarii n-au fost fascişti, ci naţionalişti români autentici, care au împrumutat cîte ceva din moda vremii, dar esenţa au păstrat-o. Sau au fost fascişti, dar atunci şi naţionaliştii din vremea lui Eminescu, cu poetul naţional în frunte, au fost fascişti înainte să existe fascism.
„Mircea Eliade considera că legionarismul se deosebea în mod fundamental de toate ideologiile (el le numea generic «revoluţii») care modificaseră în mod esenţial fizionomia politico-socială a statelor. În opinia sa, comunismul ar fi reprezentat o revoluţie concepută în numele luptei de clasă şi al primatului economic; fascismul ar fi avut drept principiu dominant atotputernicia statului, iar hitlerismul-supremaţia rasei. Singură, Mişcarea Legionară «s-a născut sub semnul Arhanghelului Mihail şi va birui prin harul dumnezeiesc».
Era o figură de stil demnă de un iluminat, ori mai curând de un poet şi nu de un om de ştiinţă – aşa cum însuşi Eliade se considera, în ciuda polivalenţei sale intelectuale...
Şi cu toate acestea, deosebirile pe care el le făcea între diferitele «isme» existente erau corecte, iar asimilarea legionarismului fie naţional-socialismului, fie fascismului, nu mai este făcută astăzi decât de necunoscătorii fenomenului ori, de persoane care slujesc interese străine analizei istorice” – Cristian Sandache, în Partidul „Totul pentru Ţară” în alegerile parlamentare din 1937, Analele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Seria Istorie – Serie nouă, Anul 1, Nr. 1, 2010, p. 164.
Pînă şi istoricii care susţin că legionarismul are caracter fascist recunosc că nu e chiar fascism, ci un fel de fascism, particular.
“Mişcarea Legionară nu  fost niciodată o transpunere întocmai a modelelor fasciste străine” – Francisco Veiga, în Istoria Gărzii de Fier. 1919 – 1941. Mistica ultranaţionalismului, Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 163.
“Căpitanul a pus întotdeauna accent pe tradiţia naţională, românească, pe stilul specific al Legiunii şi pe celelalte aspecte – în special spirituale – care o diferenţiau de alte mişcări înrudite” – Eugen Weber, Varieties of Fascism: Doctrines of Revolution in the Twentieth Century, 1964, Editura Van Nostrad Reinold, Londra, p. 96.

15 Comentários:

Anonim spunea...

Felicitari dl. Tarziu pentru rabdarea monumentala de care dati dovada. Descrierea Fedoplatonului tricefal s-ar putea face si in urmatorul fel, inspirat din lumea desenelor animate, de exemplu filmul Aladin. Capatana "platonica" in rolul vrajitorului Jafar,pe umarul sau papagalul Iago(Fedo), neclintit si binecuvantand orice iese din gura stapanului, si tinandu-se cu tenacitate de mantia maestrului...un mic....rac.

Radu Greuceanu

Anonim spunea...

Păi se putea!? Se putea altfe!? Puteau să lipsească marxiştii? Putea să lipsească tov-ul Weber? Cum să faci un aşa lucru celor din propria-ţi cumunitate.
Mizerabilu'

Anonim spunea...

Primul „sacrificat” brutal si neasteptat (metoda „ortodoxa”) de Fedoplaton a fost chiar „coechipierul” OH , care si-a permis sa nu se opreasca la „Romania profunda” si sa isi doreasca chiar o re-zidire a acesteia („Economia libertatii”).
Restul se stie deja.
„Idiotii utili” si „adevaratii ortodocsi” s-au bucurat imediat sub lozinca : „ Noi si numai noi aparam credinta si tara”.
Nimeni nu trebuie sa vorbeasca despre jaful national trans-partinic, nimeni nu trebuie sa faca nimic pentru a gasi solutii cu adevarat functionale si care sa aiba la baza solidaritatea in fata raului.
„Idiotii utili” si „adevaratii ortodocsi” si-au gasit fiecare sustinatori „dupa chipul si asemanarea lor”.

Intre-timp disolutia statului numit (inca) Romania continua netulburata, ba chiar accentuata de lupta cu fantomele . Una extrem de importanta, precum „teroristii revolutiei” (la vremea lor), este si cea cu CZC si ML.

In timp de Fedoplatonul se lupta cu Codreanu , trei presedinti de consilii judetene din Republica (inca) Romania au devenit cetateni maghiari.
Iar „neinfricatul” Roncea se lupta cu ungurimea ce il vede pe Avram Iancu un (cum se putea altfel ?) „asasin al maghiarimii”, deci un ... pre-legionar.
Si-i „spanzura” papusa cu capul acestuia la ... Miercurea Ciuc.
Ce s-a intamplat (nu numai) acolo alaltaieri (si nu numai atunci), nu intereseaza pe nimeni decat pe Roncea (evident !).
Ce se intampla la sud de Dunare (Bulgaria , Serbia) , la vest (Ungaria) , la nord (Ucraina) sau la est (Moldova) cu acest „neam de vite” , dupa cum se exprima cetateanul roman de etnie maghiara si functionar public din M. Ciuc (dar nu numai el) nu intra in atributiile de „istoric” si "crestin" al Fedoplatonului. De partea asta se oacupa echipa „idiotilor utili”.

Daca Dumnezeu ingaduie toate astea ... sau noi am ales ?
Dar pana cand vom mai pierde vremea cu Fedoplatonul si "idiotii utili" altora ?
Eu nu am pistol, dar tocmai m-am impartasit.
G'Cousin
P.S. Oare eunucii (adica un fel de boii "poporului de vite" ) pot fi crestini ? Fedoplatonul are sigur un raspuns si la asta !
Indubitabil !

Big Ben spunea...

OK, ai facut praf si pulbere Fedoracuplatonul. Bravo! Hai sa-l lasam in plata Domnului.
D-le Tarziu, daca chiar vrei sa ne lamuresti scrie dumneata o carte serioasa despre Miscarea legionara cu bunele si relele ei. O voi cumpara primul.

Anonim spunea...

Istori care au scris ce au scris in 1940? Djuvara nu e specialist pe Romania interbelica.
Citati din Sandache. Nu stiu daca sinteti la curent cu ultima lui carte intitulata ,,Ingerii cazuti''. Legionarii sint facuti praf.

Mircea Platon se referea la istoricii care s-au ocupat indeaproape de fenomen. Deci care sint specialisti pe subiectul fascism, Romania interbelica. Dumneavoastra veniti cu istorici care au scris ce au scris in 1940, cand n-aveau acces la surse si nici nu analizasera guvernarea legionara.

Claudiu Târziu spunea...

@ Big Ben:

Poate am sa scriu :) Deocamdata am alte prioritati. Am fost obligat sa ma pronunt intr-o chestiune punctuala legata de ML pentru ca interesa ortodoxia, altfel ma ocupam de ale mele, ca si pina acum.

@ Anonim (19.17):

N-am avut nici o indoiala ca vor fi destui care sa spuna ca istoricii pe care i-am citat nu sint valabili, din diferite pricini.
Dar eu n-am zis, spre exemplu, ca nu e in ordine sa citezi istorici evrei, care, oricit s-ar sili sa fie obiectivi, nu pot fi in privinta legionarilor, din diverse motive.
Si pe urma, nu toti istoricii citati au scris in anii 40, dar si cei care au facut-o atunci cred ca aveau un mai bun acces la informatii din Romania decit cei care au scris in anii 60 - 70.
In rest, nu ma intereseaza acum sa spal legionarii de toate pacatele, ci doar sa arat ca nu toti istoricii i-au considerat fascisti.

Anonim spunea...

Fara nicio urma de ironie. Chiar credeti ca un istoric care a scris despre Legiune in 1940, deci inainte ca sa fie sfarsita guvernarea legionara si cand despre nazism se stiau doar zvonuri, darmite sa le mai puna intr-o formula analitica legionarismul si fascismul european, poate fi luat in serios?

Claudiu Târziu spunea...

@ Anonim (20.23):

Da. Dezbaterea despre apartenenta sau nu a legionarismului la curentul fascist se ducea si atunci. Iar un istoric strain si inca unul francez, de pilda, nu vad de ce s-ar fi sfiit sa spuna ca miscarea e fascista.
De altfel, daca nu ma insel, cartea lui Giraud a aparut in primavara lui 40, cind legionarii erau haituiti de Carol II. Fascismul avea adeptii lui prin toata lumea, iar doua dintre cele mai puternice state erau fasciste. Deci, teoretic, nici legionarii n-ar fi avut de ce sa fie deranjati.
Despre nazism nu "se stiau doar zvonuri", caci se asfla la putere de vreo citiva ani si isi facuse publica viziunea.

Pr. Marcel Răduţ Selişte spunea...

Dragă frate,când suntem acuzaţi pe nedrept este de folos să răspundem exact aşa cum ai făcut tu, fără răutate, bărbăteşte, cu argumente. Totuşi, eu cred că dezbaterea legată de Mişcarea Legionară nu este o prioritate pentru noi. De la Mişcarea Legionară vom lua ceea ce este folositor şi vom respinge ceea ce este greşit. Mai mult, acum, nu putem face. În Biserică sunt probleme mult mai grave. Preoţii şi călugării legionari sunt tot mai puţini. Ei nu sunt o problemă pentru Biserică. Acolo unde au fost aşezaţi să slujească, şi-au făcut întotdeauna datoria faţă de Dumnezeu şi de neam. În Biserică mai curând predomină turnătorii la Securitate, ofiţerii sub acoperire, agenţii. Chiar ieri, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Preasfinţia Sa Pimen, a fost confirmat de Justiţie ca fiind colaborator (mai exact, turnător) al Securităţii, cu probe care înlătură orice iluzie că ar fi un dosar "fabricat" împotriva lui. A turnat, pur şi simplu! Mă înfior când mă gândesc la dosarele care au fost arse imediat după Dec. 1989, de către Securitate, dosare printre care se regăseau nume de ierarhi ai Sinodului BOR. Câţi dintre ierarhii care au fost la burse, specializări în străinătate sau au fost promovaţi în ierarhie înainte de Dec. 1989, au fost şi sunt dependenţi de Serviciile secrete? Aici avem o mare problemă. Dezbaterea legată de Mişcarea Legionară este folositoare, dar fără să o supra-dimensionăm. Îţi admir curajul, argumentaţia şi te susţin în toate câte le mărturiseşti. Cred însă că avem nevoie de o dezbatere legată de problemele grave şi prezente care macină Biserica noastră. O dezbatere care, paradoxal, ne va fi mult mai primejdioasă decât a mărturisi despre Mişcarea Legionară, aceasta pentru că vom deranja interesele celor puternici care controlează Biserica şi societatea românească. Te îmbrăţişez, al tău frate în Hristos, Pr. Marcel Răduţ Selişte

Claudiu Târziu spunea...

@ Pr. Marcel:

Parinte sint in deplin acord cu sfintia ta. Cum am spus, daca nu ar fi fost vorba de Biserica, nici nu m-as fi bagat in polemica despre legionarism. In tot cazul, ce am avut de spus am spus si nu mai continui. Altminteri, as face tocmai jocul unora care vor sa abata atentia de la problemele adevarate din Biserica si din societatea romaneasca in general. Pe aceste probleme sper sa pot reveni chiar zilele acestea.

Daniel spunea...

Nu stiu daca este sau nu de actualitate problema legionara,insa noi ne definim si prin istorie,si precizarea despre un lucru din trecut poate fi benefica pentru viitor.
Dincolo de orice polemici,as vrea sa spun ca totusi miscarea legionara nu prea are precedent sau acoperire(sau justificare) in istoria ortodoxa.
Crestinismul a fost o religie a celor putini,nu a fost o religie de masa,in care sa te inregimentezi.
Deci orice fel de astfel de miscare e sortita esecului,pentru ca oamenii crestini sunt putini,au ca fel de manifestare pacea,linistea ,smerenia.
Singura comunitate crestina a fost la inceput,cand TOATE BUNURILE SE PUNEAU IN COMUN.
Asa cum este si comunitatea manastirilor.
Nu se poate inventa si pune in practica o altfel de miscare crestina,indiferent cum s-o numi ea si indiferent de liderul ei.

Anonim spunea...

Toti cei ce ataca miscarea legionara, mai corect ideile ce au stat la baza intemeierii acestei miscari,n-o pot face decit din urmatoarele motive:
1. incultura
2.interes
3.manipulare ( denigrarea miscarii legionare se face de peste 50 de ani)
Corneliu Codreanu, si a sa miscare,a fost singura care a pus "degetul pe rana" aratind ,clar, problemele decaderii morale si economice a Romaniei.Intodeauna, intr-o societate tembelizata de mass media de consum, adevarul...deranjeaza.Ortodoxia a ramas ultimul bastion in calea proliferarii raului in lume prin consumism, globalizare si ateism.In scurt timp, o sa vedeti, se va pune "pumnul in gura " si ortodoxiei, acuzind-o de "bigotism","feudalism"..e.t.c.Adevarul,izvorul credintei crestine, nu mai are loc intr-o societate in care normalul devine anormal si raul bine.Sa nu ne lasam manipulati,controlati sau timorati de niste "latrai" gen ...fedoplatonul.Mergeti inainte cu adevarul dl.Tirziu,nu cadeti in capcane intinse dupa scenarii cunoscute din perioada "ciumei rosii"

Anonim spunea...

Mie mi se pare trist faptul ca oameni pe care ii citesc cu placere si pe care ii consider speranta unei viitoare drepte crestine in Romania se ataca din perspectiva modului in care se raporteaza la trecut (ML). Eu nu va vad in opozitie cu Mircea Platon, ci mai degraba pe aceeasi baricada, domnule Tarziu.Sunt multe lucruri grave cu care ne confruntam in prezent si ne vom confrunta si in viitor si tot mai putini oamenii care sa ofere o speranta acestui neam.

Anonim spunea...

@17.03/16:33
Asa se pare din pacate. Dar ca un observator atent ,si nu numai, al acestui "razboi civil", va garantez ca cel putin cronologic ... unii ataca si ceilalti se apara.
Ca si in cazul ML, cronologia faptelor este extrem de importanta.
Va garantez ca cel caruia va adresati (CT) nu avea niciun rost sa "atace".
De asemenea, nu vad rostul celor care acum au facut o obsesie din negarea absoluta a ML ca miscare crestina de aparare a fiintei nationale,cel putin.
Dar poate ca ei il vad.
Mie unuia imi este frica de vedenii.
Nu sunt deloc pregatit pentru a le interpreta.
G'Cousin

Anonim spunea...

: "Legiunea Arhanghelului Mihail a fost o creaţie românească, cu origini mult înaintea fascismului şi nazismului,
cu sursele doctrinare în naţionalismul clasic român, care a fost întotdeauna de Dreapta, şi s-a constituit într-un
strigăt al conştientizării degradării fiinţei naţionale. Ea a fost reacţia la prea lungul conflict organic dintre
societatea românescă şi suprastatul său artificial. Legiunea Arhanghelului Mihail a căutat să reconstruiască de jos
societatea românească prin elementul său cel mai înaintat, tinerii, readucînd-o la principii morale, la credinţă
autentică şi în jurul instituţiilor sale tradiţionale." - Alex Mihai Stoenescu, Istoria Loviturilor de Stat din Romania, volumul III