vineri, 25 martie 2011

Ce "Românie profundă" apară dl Platon şi-a lui ceată?

Public mai jos un ultim articol al lui Bogdan Munteanu, cu dorinţa de a încheia aici o polemică despre care am mai spus că nu duce nicăieri. Fiecare dintre cei care au scris în ultimele săptămîni pe subiectul relaţiei Mişcării Legionare cu Biserica şi-a exprimat suficient de clar poziţia. Este evident că nici unul nu va da înapoi. Deci, n-are rost să continuăm. 
Oricum, eu unul n-am de gînd să îmi antrenez numele şi blogul într-o polemică "de uzură", care să plictisească şi cititorii şi să mă distragă de la alte subiecte şi teme, mai de actualitate şi cu adevărat dureroase pentru români azi. (C.T.)

Temeiurile fenomenului legionar
de Bogdan Munteanu

Dl. Mircea Platon se întoarce. Un nou articol de opinie asupra chestiunii în dezbatere reiterează poziţia pe care s-a baricadat tabăra "conservatoare":

"Cineva pentru care "cuibul" lui e mai important decât evidenţa sau reconcilierea cu adevărul e cineva care preferă propria lui lume, mincinoasă, făcută de el, lumii în care ne-a aşezat Dumnezeu. Creştinul nu are a rescrie lumea, ci a o restaura. Şi nu o poate restaura prin minciună. Şi nici prin "adevăruri"  tactice şi minciuni strategice: prin "adevăruri" conjuncturale şi prin închinarea la idoli falşi."

Aşa este. Creştinul ortodox e prin firea sa un realist şi nu tributar vreunei utopii mundane sau hiliaste. El nu siluieşte realitatea pentru a o forţa să intre în anumite tipare de gândire. Asupra criteriului adevărului creştin am scris de altfel cu alt prilej, încât nu mai revin. Mă voi opri de această dată asupra relaţiei dintre legionarism şi ceea ce unii numesc “România profundă”.
Tocmai acest realism creştin este cel care ne face să respingem teoria născută în eprubetele laboratorului de idei conservatoare. Artificialitatea ei este deja evidentă pentru toată lumea, numai pentru dl. Platon şi prietenii, nu.
Realitatea empirică, de la firul ierbii, de la nivelul sufletesc şi uman, întruchipată prin atâtea şi atâtea exemple, le contrazice flagrant construcţia ideatică. Pus într-o astfel de situaţie, intelectualul care se respectă nu are încotro şi e nevoit să emită o teorie, să găsească explicaţii la aceste contradicţii aparente. Desigur primul gând nu îi este acela al unei logici fireşti a lucrurilor, după care... aceste contradicţii nu există de fapt decât în mintea unora. Sau, dacă există, atunci ele sunt mai degrabă între realitate şi caricatura pe care ei o fac acestei realităţi.

Unul din pilonii teoriei d-lui Platon este acel concept al "României patriarhale", a cărei influenţă ar fi adevărata sau principala cauză explicativă a anumitor lucruri pozitive şi de netăgăduit valabile care pot fi aflate în istoria legionară. Desigur, numai atât nu-i ajunge. Pentru a-şi demonstra ideea fixă a malignităţii esenţiale fenomenului legionar, dl. Platon se vede nevoit să mai recurgă la o operaţie chirurgicală: aceea de a separa ontologic legionarismul de "România patriarhală". Dacă nu neapărat prin origini, care nu pot fi tăgăduite, atunci măcar să-l vădească drept o "deturnare", o întoarcere distructivă împotriva acestui pat germinativ care i-a dat naştere.

Teoria bunătăţii "României patriarhale" contrapusă demonismului legionar e una caducă. Nu e nicidecum obligatoriu ca influenţele mentalităţii strămoşeşti să fie exclusiv de natură pozitivă (cel puţin raportat la criteriile zilelor noastre), precum de asemenea nu e stringent ca unii oameni de un creştinism profund şi de netăgăduit (fie şi nelegionari) să-şi datoreze credinţa lor factorului "patriarhal". Se pare că a fost mai degrabă pe dos. Creştinismul patriarhal nu e cel al Filocaliei şi al misticii isihaste, iar "bunul simţ" şi cuminţenia întru firescul unei lumi ce părea eternă au alternat în vechime adesea cu izbucniri de revoltă şi sete de dreptate. Până şi lumea patriarhală a ştiut să se răscoale în vremuri de restrişte, fără să-şi mai facă scrupule de ordin teologic. La fel au stat lucrurile şi în acei ani frământaţi la care ne referim. Epoca interbelică era una a destrămării tot mai accentuate a valorilor tradiţionale, care a făcut ca lumea profund agresată şi pe cale de dispariţie a lui "Nuţu Doncii" să se... revolte împotriva acestei stări de fapt!

Desigur că şi dl. Platon ştie care a fost prima formă de revoltă, spontană şi mânată de instinctul de autoconservare: acel "complot studenţesc", pus la cale de către o mănă de tineri idealişti, dar pe moment lipsiţi de viziune. Nici vorbă de principii "legionare" la acel moment. Motorul lor iniţial a fost doar disperarea în faţa unei deplorabile stări de fapt, ei fiind doar "vârful unui aisberg" care mergea până în straturile cele mai profunde ale sufletului românesc (sau tăgăduim acum şi acest fapt?).
Această reacţie de autoapărare unii o numesc "haiducie", alţii "terorism".

Dacă rămânem în sistemul de idei al d-lui Platon, înseamnă că "România profundă" s-a manifestat în cea de-a doua formă, adică a... "terorismului". Legionarismul a venit abia ulterior, când s-a înfiripat acea viziune asupra rezolvărilor problemelor româneşti nu prin răscoală, ci prin întoarcerea "la icoană", prin cultivarea virtuţilor personale şi colective şi prin sporirea întru credinţă.

Mai vin cu un exemplu, poate şi mai elocvent. Anume uciderea lui Stelescu de către foştii săi camarazi de cuib, majoritatea tineri macedoneni. În concepţia lor, un loc important îl ocupau valorile "patriarhale" de "onoare" şi de pedepsire cu orice preţ a călcării acesteia în picioare prin infamia trădării. Nu cu mult timp în urmă, la niveluri mai elevate, aceste chestiuni care ţineau de noţiunea patriarhală de "onoare" se tranşau prin... duel. Adică tot violent, dar cu respectarea unor reguli. Dar această cale era valabilă oricum doar în ceea ce priveşte onoarea personală. Dacă a fost terfelită onoarea de grup, dacă a fost jignită o întreagă colectivitate, tinerii macedoneni au făcut ceea ce i-a îndemnat vocea sângelui şi a strămoşilor care clocotea în ei. Cultul eroilor şi al haiducilor care şi-a pus pecetea pe începuturile legionare nu a fost altceva decât o reminiscenţă a "României patriarhale". Sau nu? Încât nu ştiu dacă mai are rost să ne întrebăm cine se situează ontologic mai aproape de aceasta: legionarii de atunci, mai ales cei cu origini aromâne, sau un Mircea Platon al zilelor noastre?

Afirm şi acum, deşi nu este aici loc pentru o dezvoltare mai largă, că nici o crimă legionară nu a avut decât un caracter justiţiar şi nicidecum "ideologic". Legionarii nu au ucis nici un om nevinovat, sau doar pe motiv că victima era de altă părere cu ei. Dar la fel de adevărat este şi faptul că impulsivitatea unora şi setea lor de dreptate a făcut ca păcatele lor să apese în mod constant şi asupra marii majorităţi a legionarilor, care personal nu pot fi făcuţi responsabili de crimele altora. Oricât ar părea de straniu, dar de regulă crucea oricărui legionar este mai grea decât a unui creştin obişnuit, tocmai pentru că îl apasă păcate care nu sunt ale lui! Taina aceasta s-a revelat într-un mod izbitor tocmai în "tratamentul" de care au avut parte legionarii în puşcăriile antonesciene şi comuniste. Nu s-au lepădat de comuniunea care îi unea pe toţi, cu virtuţile unora şi păcatele altora. Au refuzat orice lepădare facilă pentru a-şi uşura eventual crucea.
Mai mult, unii dintre ei au fost în stare să scrie un "Imn pentru crucea purtată"!

Iată şi un exemplu în sens invers. Un Mircea Vulcănescu, de care s-a tot vorbit, şi al cărui creştinism profund nu-l contestă nimeni, nu a ajuns la această măsură datorită influenţei "României patriahale" sau a educaţiei din şcoală, ci mai degrabă luat de curentul religios care străbătea universităţile româneşti ale epocii (e de ajuns să-i citim cartea despre Nae Ionescu).
O mare parte din această studenţime, hrănită sufleteşte şi intelectual în acelaşi mediu universitar, a fost însă... legionară. Încât de ce nu am admite un lucru similar şi în cazul lor, anume că formarea lor a ţinut mai degrabă de un alt mediu decât cel patriarhal-familial (fapt confirmat chiar de Vulcănescu)? A, da, uitasem că în teoria d-lui Platon, a fi legionar înseamnă a fi "eretic", şi deci căzut din adevăr.

Ar mai fi un pilon important, fără de care şandramaua teoriei platoniciene s-ar dărâma:

"Mişcarea Legionară a fost o organizaţie politică. Ca atare, trebuie avute în vedere data înfiinţării şi data dizolvării sau dezarticulării acestei organizaţii politice. Clarificarea acestor lucruri ne permite să evităm ispita ontologică de a face din "legionarism" o "esenţă" a identităţii româneşti şi/sau Ortodoxe."

Realitatea este însă alta. Cu bunele şi cu relele sale, legionarismul a fost şi este mai mult decât o organizaţie politică. A fost chiar o... întruchipare a identităţii româneşti patriarhale, a fost o stare de spirit de cuprindere naţională. Iată ce spune însuşi Căpitanul:
“De altfel, toata revista „Pământul Stramosesc” e plină de astfel de scrisori: contribuţie a românilor la crearea Legiunii, care este mai mult decât o organizaţie cu membri, registre şi sefi. Este o stare de spirit. O unitate de simţire şi trăire la care contribuim toţi. Membri, sefi, numar, uniforme, program etc., constituie Legiunea care se vede. Cealalta însa, cea mai importanta, este Legiunea care nu se vede. Legiunea care se vede, lipsita de Legiunea care nu se vede, adica de acea stare de spirit, de viata, nu înseamna nimic. Sunt forme goale fara continut.
Noi nu ne-am instalat cu revista ca un profesor la catedra, înaltând bariera între noi, „sefii”, „învatatorii”, care scriam la gazeta învataturi si norme, si între multimea care nu are altceva de facut decât sa învete învataturile noastre si sa se conformeze lor. Pe de o parte noi, pe de alta parte, ea. Nu.
A face Legiunea nu înseamna a-i face uniforma, nasturi etc. Nu înseamna a-i elabora sistemul de organizare. Nu înseamna nici macar a-i formula legislatia, normele de conducere, însirând logic textele pe hârtie. Dupa cum a crea un om nu înseamna a-i face hainele, nici a-i fixa principiile de conduita si nici a-i stabili programul de actiune.
O miscare nu înseamna nici statut, nici program, nici doctrina. Acestea pot fi legislatia miscarii, pot defini scopul ei, sistemul de organizare, mijloacele de actiune etc., dar nu însasi miscarea.
Acestea sunt adevaruri pe care oamenii, chiar cei de stiinta, le confunda.
A crea numai „statut”, „program” etc., si a crede ca ai facut „miscare”, este ca si cum voind sa faci un om, i-ai face numai hainele.
A crea o miscare înseamna în primul rând, a crea, a da nastere unei stari de spirit, care nu-si are sediul în ratiune, ci în sufletul multimii.
Aceasta constituie esentialul în miscarea legionara.
Aceasta stare de spirit nu am creat-o eu. Ea s-a nascut din întâlnirea aportului nostru de simtire cu al celorlalti români. Revista „Pamântul Stramosesc” a fost locul de întâlnire, de înfratire a simtirilor si, mai târziu a gândurilor noastre, cu simtirile si cu gândurile acelor români care simteau la fel ca noi si judecau la fel.
Asadar, Legiunea în adâncul ei, în acea stare de spirit nevazuta, dar simtita de noi, n-am creat-o eu.
Ea este rezultatul unei conlucrari.
Ea s-a nascut din contopirea urmatoarelor elemente:
1. Aportul nostru de simtire.
2. Aportul de simtire al altor români.
3. Prezenta în constiinta tuturor a mortilor neamului.
4. Îndemnul pamântului patriei si
5. Binecuvântarea lui Dumnezeu.”
(Corneliu Zelea Codreanu – “Pentru legionari”)

O fi având "România profundă" bunele şi relele ei, la fel şi Legiunea, dar o legătură ontologică între cele două entităţi nu poate fi contestată de nici un om normal. Realitatea este că o mare parte a României tradiţionale s-a regăsit la acea vreme în aspiraţiile legionare, ba am putea spune chiar că aici intră îndeosebi elita morală a neamului din acea vreme. Până şi argumentul statistic sprijină această idee. S-a întruchipat oare "România profundă" în altă entitate, sau a stat ea cumva indiferentă, în tribune, în vreme ce în arena evenimentelor se înfruntau doar unele minorităţi nereprezentative? Oare ce spun, de pildă, statisticile pe care ni-le oferă în acest sens arhivele Securităţii comuniste?  Să nu uităm însă că pentru statistică excepţiile sunt... excepţii şi atât, ele nu pot infirma o regulă generală, din care pot fi deduse chiar corelaţii mai adânci.

E limpede însă: credinţa creştină de obşte era pe atunci aceea simplă a ţăranului român şi desigur că în epocă nu avea cum să aibă anvergura unei renaşteri neopatristice sau a unei spiritualizări care au venit abia ulterior. Înainte de a se ocupa de Filocalie şi de Patristică, până şi un Stăniloae scria despre legăturile dintre "Românism şi Ortodoxie". Despre ce erezie să fie atunci vorba la adepţii "românismului" din acea epocă, care se întâlneau tocmai pe acest plan (sau mai degrabă datorită lui) pentru prima oară cu Ortodoxia, pe care au descoperit-o ca fiind un ingredient esenţial şi de netăgăduit în plămada lor sufletească?

E cert că au fost multe "nedesăvârşiri" pe acest plan creştin în perioada respectivă. Mai ales în cazul celor care au ajuns la creştinism prin descoperirea Ortodoxiei ca temelie a fiinţei lor naţionale, adică prin... naţionalism. Dar aceşti fii ai României au venit spre Biserică cu bună credinţă şi cu sufletul curat, au venit cu păcatele şi cu nedesăvârşirile lor, iar oficialitatea bisericească de atunci (sau dl. Platon acum) le-a tras o palmă de să le zboare dinţii, pentru că "nu au înţeles cum trebuie" această credinţă. Unde este dragostea de frate şi de aproape? Ei bine, cred că mai degrabă nenumăratele "palme" pe care le-au primit (şi chiar mai mult decât palme) i-a făcut pe unii dintre ei, iar prin ei şi pe ceilalţi, să înţeleagă. Şi au înţeles această credinţă chiar mai bine decât apărătorii oficiali sau neoficiali ai "adevărului" faţă de "erezia" legionară.

Se pune întrebarea: cine poate emite o părere autorizată şi în acelaşi timp credibilă privind cunoaşterea unui fenomen politico-spiritual de complexitatea celui legionar? Istoricul? Teologul? Sociologul sau psihologul? Sau există cumva şi un alt tip de cunoaştere, mai adecvat, care se poate servi la nevoie de instrumentele de gândire oferite de aceste ştiinţe, dacă însă în prealabil a parcurs etapele unui proces de înţelegere de o altă natură? Este vorba de cunoaşterea empatică.

Pe dl. Platon şi pe ceilalţi care îşi dau acum cu părerea doar pe baza unor lecturi (şi acelea incomplete), înainte de a veni cu asemenea teorii scoase din eprubetă, nu i-ar fi costat nimic să purceadă asemeni lui Sorin Lavric atunci când s-a documentat asupra legăturii dintre Noica şi Mişcarea Legionară, anume discutând îndelung cu martorii acelei epoci, mai exact cu istoria încă vie, aflată alături de noi.

Pe lângă aceasta, desigur, există şi oameni care s-au identificat în chip desăvârşit cu fenomenul în cauză şi care posedă atât autoritatea morală, cât şi viziunea spirituală (incluzând aici şi aflarea în adevăr) pentru a putea emite o opinie autorizată şi credibilă. Unul dintre aceştia este Virgil Maxim, un mărturisitor (legionar) al închisorilor, pomenit de regulă alături de cei care sunt priviţi drept "sfinţi", întrucât avea practic aceeaşi anvergură spirituală, numai că Dumnezeu i-a hărăzit nu martiriul, ci supravieţuirea din infern şi mărturia vie despre cele prin care a trecut generaţia sa.
Încât haideţi să vedem cum priveşte el această legătură ontologică dintre legionarism şi esenţa profundă a identităţii româneşti:

"Mişcarea Legionară s-a înfiinţat la plinirea vremii, prin purtarea de grijă Divină şi unda care se propagă în oceanul sufletesc al neamului  este suficientă; ea atinge nevăzut toate conştiinţele curate şi ridică din adâncurile fiinţei româneşti toate puterile, pentru a le înălţa la cele mai frumoase stadii de strălucire şi dăruire eroică. Mişcarea Legionară nu are nevoie, neapărat, de forme de manifestare sau reprezentare politică. Ea nu trăieşte prin aceste forme. Ea este duhul neamului; ea poate îmbrăca, în funcţie de condiţiile istorice, forme de organizare şi manifestare văzută, după cum poate trăi timp îndelungat ca jarul sub cenuşă, până când Buzele lui Dumnezeu vor sufla în spuză, aprinzând iarăşi în inimile tinere ale neamului focul dragostei pentru Adevăr. „Noi, legionarii, avem la îndemână cea mai formidabilă dinamită, cel mai irezistibil instrument de luptă, mai puternic decât toate tancurile şi mitralierele lumii: propria noastră cenuşă, cenuşa morţilor noştri”. (I. I. Moţa, Cranii de lemn)

După aceasta îi veţi recunoaşte pe legionari: ei mărturisesc Adevărul Dumnezeiesc în viaţa neamului, în ascultare de Biserică şi suportă consecinţele mărturisirii, revendicându-şi viaţa ca pe o comuniune cu cenuşa morţilor înaintaşi. Cel străin de această comuniune, nu-şi va putea jertfi fiinţa sa pentru Dumnezeu şi din dragoste de neam. El este sau devine unealtă de lovire în mâna celor ce-L urăsc pe Hristos şi-şi fac scop din plăcerile şi măririle lumesti. „De aceea nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă, ci temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să-l arunce în gheenă”. (Ev. După Matei)" (Virgil Maxim - "Imn pentru crucea purtată")

Nu credeam vreodată că asemenea lucruri vor ajunge să fie puse în discuţie. Realitatea metafizică a Legiunii nu are sens să fie contestată, tocmai datorită acestui temei. Nu are importanţă câte "organizaţii" există actualmente şi care are mai multă "legitimitate". Căci legionarismul este, şi în fond trebuie să fie, chiar o ipostaziere a unui profund substrat naţional, care, dacă îi va veni vremea, se va produce, indiferent de numele pe care îl va purta atunci. Apele care poate vor curge cândva din nou, nu au cum să o facă pe un alt făgaş decât prin albia deja existentă, de care se leagă atâta istorie, atâta jertfă şi atâta legendă.  
Dar, dacă o vor face, ele se vor manifesta în mod evident în forme adecvate vremii. Adică fără centuri şi pistoale, fără acel eroism uneori exacerbat de sorginte medieval-patriarhală, poate mai degrabă cu un eroism de tip creştin, mărturisitor şi atent la rigoarea dogmatică. Însă în orice caz, cu dragoste şi nu cu dispreţ faţă de această generaţie unică în istoria României.

Până una-alta, e indiscutabil că Legiunea a creat deja un mit la nivelul conştiinţei colective a românilor, chiar dacă părerile asupra ei merg până la divergenţă. Dacă ar fi fost un fapt efemer şi lipsit de importanţă, cred că e clar pentru oricine că discuţia de faţă nu ar fi consumat deja atâtea energii intelectuale şi polemice. Iar dacă ar fi fost un fenomen de o substanţă morală îndoielnică, mă tem că adepţii săi ar fi fost demult striviţi de tăvălugul atâtor contraargumente care mai de care mai docte. Numai că ele au o slăbiciune intrinsecă. Priza lor la straturile profunde ale României, la nivelul omului simplu, este egală cu zero, dacă o comparăm numai cu forţa acestor patru versuri simple:

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Unde este acea "Românie profundă" care va prefera vreodată ortodoxia literară a unui Mircea Platon în faţa pragurilor, prispelor, uşilor şi icoanelor sărutate de "ereticul" Radu Gyr?
O vede cineva, dincolo de virtualitatea unor... bloguri?

29 Comentários:

Daniel spunea...

Nu stiu daca sunt iarasi in afara subiectului,insa intreb si eu,ca sa aflu de la cei mai mari:

Daca se stie in istoria crestinismului ortodox,o astfel de miscare,care pe langa titulatura de crestin a trebuit sa se mai adauge una ,in paralel(in cazul nostru legionar).

Deci ce este legionarul? Un super crestin? Un crestin care sa reinoiasca Biserica? Un crestin cu o cruce mai mare decat a unui "simplu crestin"?

Este nevoie,sau a fost nevoie vreodata de o miscare in interiorul crestinismului ? Eu nu cred...

Singurii care au dat directia crestinismului au fost sfintii ,si martirii,da,dar nu acei martiri inscrisi intr-o miscare,imbracati in anumite uniforme si cu "scoli crestine"

Tinand cont de aceste minime considerente,se poate trage o concluzie,aceea ca legionarismul a vrut sa confiste si sa denatureze valorile crestine(sa le subordoneze),si a reusit intr-o oarecare masura,daca noi acum tindem sa punem semnul egal intre martirii sau cei care au suferit in inchisori si legionari.

Anonim spunea...

@ Daniel

Incepeti cu "intreb si eu", dar de fapt nu intrebati nimic, avand si raspunsul pregatit...
Comentariul d-voastra se termina cu "tinand seama de aceste minime considerente, se poate trage o concluzie...legionarismul a vrut sa confiste si sa denatureze valorile crestine..". Deci nici vorba de intrebare...
Sa vedem care sunt aceste "minime considerente". Va referiti la legionari drept o miscare in interiorul crestinismului. Adica?
In interiorul Bisericii? Sa fim seriosi. In interiorul comunitatii de crestini de-a lungul veacurilor?
Amestecati planul lumesc cu Biserica. Iar in ceea ce priveste o "miscare, care pe langa titulatura de crestin a trebuit sa
mai adauge una (legionar)" care ar fi problema? Crestinii nu se pot organiza? Si daca se lupta in mijlocul unei societati bantuita de idei , curente, organizatii opuse valorilor crestine, nu pare logic ca se vor identifica drept crestini pe langa numele strict organizatoric? Ce spuneti de partidul national taranesc crestin si democrat? Sau de partidele crestin-democrate din occident?
Nu stiu de unde ati scos "intrebarea" realativ la reinoirea Bisericii? Legionarii nu si-au propus acest lucru, ci reinoirea, reinvigorarea societatii romanesti.
Deci, plecand de la "considerente"(false), care cica se doreau a fi intrebari, ajungeti la concluzia unui legionarism care a vrut sa confiste... Nici macar " a ajuns sa confiste", care ar fi fost la fel de nefondat, ci " a VRUT sa confiste"!!!
De la premize false se poate ajunge la orice rezultat dorit. Chiar daca e mascat sub forma unor "intrebari".

Radu Greuceanu

Anonim spunea...

"A vrut sa confiste..."

Uitati-va la acest film si apoi tregeti concluziile despre contextul de atunci si de acum.
Iar FAPTELE recunoscute OFICIAL , de evrei sunt (acum, azi !):
1.000.000 de morti in lagare (Muzeul Holocaustului) si 400.000 salvati de Antonescu (actualul Presedinte al Israelului).

Si apoi vedeti cine si ce vrea sa confiste !
Si apoi vedeti de ce acum !
In aceasta "istorie" tragica, Legiunea nici n-a contat.

ACUM de-abia conteaza (!!!) si nu trebuie lasata sa "confiste" nimic.
Nici macar memoria ! Sau mai ales memoria !

http://www.youtube.com/watch?v=0gycNMf0xAc&feature=player_embedded#at=12

G'Cousin

Anonim spunea...

UmbraSerii
@Daniel
Stimabile,
M-ai facut pentru o clipa sa cred ca esti din categoria celor cu bun-simt si chiar pui o intrebare la care astepti un raspuns. Vad insa ca te folosesti de prilej ca sa ne propui raspunsul tau, care nu-i decat o maimutzareala dupa unii care se cred intelectualii momentului.
Nu m-as fi obosit sa-ti dau o replica, pentru ca bati campii prea rau, ceea ce imi arata clar ca nu ti-ai facut deloc temele si deci nu avem o baza decenta de schimb de argumente.
Am tras un ochi insa pe blogul dumitale si m-am inspaimantat: ceea ce numesti pretentios "blog crestin-ortodox" contine o serie de texte (cel putin intre ultimele 4 - 5 articole pe care am avut rabdarea sa le parcurg), care propun abordari absolut straine de ortodoxie.
Iata cateva exemple:
"Despre adancimile credintei
Cu cat te adancesti in credinta cu atat observi ca:
1.Te desparti de parerile majoritatii oamenilor.
...
3.Ramai din ce in ce mai singur,pentru ca nimeni nu mai poate sa te urmeze.
...
Cand vrei sa te avanti spre credinta,singura cale e insingurarea,pentru ca nimeni nu te va mai putea intelege si accepta."
Huh ... uite, asta nu e decat o raportare schizoida la credinta si nu are nimic de-a face cu ortodoxia. Daca ai luat de la cineva (desi nu dai nici un fel de sursa) e de vazut de la cine si in ce context erau facute acele afirmatii, iar daca e creatie proprie ... Dumnezeu cu mila.
Banuiesc ca nu ai studii teologice si de aceea unii ti-ar putea acorda circumstante atenuante. Eu insa iti spun: ia seama la cei pe care-i poti sminti, pentru ca unii naivi chiar te-ar putea lua in serios.
Inca un exemplu:
"Ce inseamna a fi crestin
Daca am fi sinceri,logici sau consecventi,ar trebui sa ne facem toti calugari."
De unde ai scos asta ? Adica cei ce vietuiesc crestineste sub taina cununiei sunt nesinceri, ilogici si inconsecventi ? Sa ne fereasca Domnul !
Nu mai vorbesc de chestiunea "talantilor", de "credinta libera a poporului" sau de "nationalism", unde incerci niste tumbe cu rationamente amestecate, dar nu reusesti decat sa fii pe alocuri contradictoriu, sau chiar absurd.
Nu mai insist pentru ca probabil ai prins ideea: hai sa ne dam cu parerea acolo unde ne pricepem, iar unde nu ne pricepem si vrem sa ne dam cu parerea sa o facem numai dupa o temeinica documentare tematica (iar search pe Internet si copy/paste sunt total insuficiente cel putin cand e vorba se subiecte serioase). Uneori insa e nevoie si de implicare emotionala pentru a surprinde aspecte pe care ratiunea nu le pricepe sau ii repugna ...

Anonim spunea...

@ UmbraSerii

Admirabile interventii pe blogul nevertebratului. Am vazut raspunsul D-voastra lui Sebastian M., insa gresiti crezandu-l de etnie evreiasca. E racu , saracu,nu mai stie sub ce nume sa scrie, sa-si sporeasca cvasi inexistentul auditoriu. Comparati anumite expresii tipice care se repeta si in interventiile sau articolele semnate in ultimile 4 luni.Nici macar nu e suficient de smecher sa-si varieze vocabularul. Nu poate gandi sau scrie decat dupa sablon. Rac, Gigi, Stan Patitul (cu adevarat), Sebastian M., etc., acelasi geniu pustiu...si pustiitor.

Radu Greuceanu

Anonim spunea...

Nationalistii se cearta intre ei.

Răzvan Codrescu spunea...

Citind ce scrie Daniel, mă simt ispittit să repet ceea ce am mai spus într-un alt context:

Se vorbeşte adesea de politică creştină şi de cultură creştină. Se uită însă că în ordinea politică şi în ordinea culturală creştinismul are alte forme de manifestare şi alte obiective decît în ordinea strict bisericească. Un partid politic creştin nu este vreo bisericuţă care să funcţioneze la paritate cu Biserica mare, iar o operă de cultură creştină nu-i menită să concureze scrierile teologico-duhovniceşti sau arta bisericească.
Omul politic creştin – ca să rămînem la cadrul discuţiei noastre – nu e chemat să păzească puritatea dogmatică a învăţăturii bisericeşti, ci să fie – cu mijloacele specifice activismului public secular – un gospodar cinstit, harnic şi priceput al cetăţii, avînd grijă ca legile acesteia să nu intre în contradicţie flagrantă cu legile Bisericii, nici să nu stăvilească acţiunea acesteia în societate. Omul politic creştin nu e sfînt, nu e ascet, nu e neapărat teolog, nu-şi propune să mîntuiască oamenii, ci doar să-i ajute să trăiască în mod liber şi cît mai firesc laolaltă în cadrele curente şi funcţionale ale vieţii istorice. Să judeci un om politic creştin cu tratatul de teologie dogmatică sau morală în mînă, ciocănindu-i fiecare cuvînt sau gest după exigenţele absolute ale sfinţeniei sau ale teologiei academice, înseamnă să pierzi măsura realităţii. Planul secular poate fi respectuos şi receptiv faţă de planul spiritual (şi aceasta şi este de dorit, dintr-o coerentă perspectivă politică de dreapta, într-o ţară cu veche tradiţie creştină), dar cele două planuri nu se pot substitui sau confunda, cu atît mai mult cu cît societăţile contemporane nu mai sînt alcătuite uniform din cetăţeni de o singură religie sau de o singură confesiune, iar statul trebuie să-i aibă în vedere pe toţi cetăţenii săi, străduindu-se, atît cît se poate, să păstreze un echilibru în co-existenţa dintre majoritate şi minorităţi.
Cînd cineva amestecă planurile şi trage concluzii rigoriste de tip inchizitorial, ba mai se şi erijează în instanţă supremă a ortodoxiei vieţii creştine, tratînd de sus pînă şi Biserica însăşi, şi ignorînd atît complexitatea persoanei umane, cît şi a corpului social, atunci devine legitimă întrebarea dacă omul acela – „legionar” sau „nelegionar” – mai poate fi luat în serios.

Daniel spunea...

Domnule Razvan Codrescu,

Am inteles intentia dumneavoastra de a separa omul politic crestin,de crestinismul pur,acordandu-i unele circumstante atenuante,in sensul ca nefiind sau neavand timp sa fie sfant sau ascet poate comite erori.

Numai ca,miscarea politica legionara a propus o scoala a crestinilor,un om mai bun dpdv moral,si chiar un mai bun crestin decat acela crescut numai de Biserica.

De ce spun asta? Pentru ca citind memoriile unora din cei care au fost in inchisoare,am vazut ideea,care atunci am crezut-o adevarata,ca legionarii au avut comportarea cea mai demna ,statistic vorbind,dintre cei din inchisoare.
Asta duce la concluzia logica ca aceasta miscare politica crestina a reusit sa faca,in paralel ci Biserica,oameni cu constiinta mai inalta decat cei din afara miscarii.

Al doilea lucru,legat de primul,este imaginea nepatata a Capitanului,desi stim ca avea personal o crima la activ,si avea evlavie la un sfant catolic Anton de Padova.E ciudata denumirea pentru un lider politic,fie el si crestin,aceea de Capitan...Nu stim pana la urma ce a fost,sfant,ascet,voievod(asa cum se sugereaza pe un site),icoana ,arhetip etc

Deci,daca a fost o miscare politica ,avand oameni politici in cadrul ei ,sa se trateze acest lucru ca atare,si sa nu se mitizeze,atat miscarea cat si Capitanul.

Raspunsul poate fi mai complex de atat,nu am pretentia ca am epuizat argumentele,insa m-as lungi prea mult pentru un comentariu.Poate ca ar trebui sa se faca un studiu referitor la nationalism si crestinism(nu neparat legat de ML),pentru a se vedea cand anume nationalismul ne poate indeparta de Biserica,sau mai precis de drumul nostru spre cer,de menirea noastra ca crestini.

Cred ca ar trebui sa se plece de la ideea ca crestinismul e absolut,dincolo de natie....
Poate e prea indraznet ceea ce am sa spun,dar e cel mai bine cand te duci la izvoare.

Iisus Hristos cand a venit pe pamant nu a avut decat o misiune spirituala,nu a facut nici o referire la situatia grea a evreilor,care traiau sub completa dominatie a romanilor.De aceea a si fost preferat Baraba lui Iisus,pentru ca cel din urma era un luptator social,nationalist.Acesta "fusese aruncat in temnita pentru o rascoala, care avusese loc in cetate, si pentru un omor.(seamana cu capitanul).

De aici pornind ,as putea spune ca modelul si solutia oferita de capitan a fost gresita din start,si daca este sa prefer o solutie este cea propusa de domnul nostru Iisus Hristos.
Daca ne vom pocai de pacatele noastre,daca ne vom naste din nou,ne vom salva pe noi in principal,si natia in mijlocul careia traim,in particular.

Răzvan Codrescu spunea...

Nu-i lipsit de o anume îndreptăţire ce spuneţi, dar una este acţiunea în istorie şi alta aspiraţia mistică. Princiipal vorbind, acţiunea politică creştină (şi, în ultimă instanţă, statul creştin) nu are menirea de a preface lumea în rai, ci doar pe aceea de a o împiedica să devină iad.
Despre naţiune şi naţionalism din perspectivă creştină ar fi redundant sa mă apuc să scriu aici. Dacă aveţi timp, curiozitate şi răbdare, încercaţi să citiţi, pe blogul meu, integral şi cu note cu tot, articolul "Neamul în Biserică"; îl găsiţi în Sumarul blogului - septembrie 2008 - şi-l puteţi accesa de acolo prin clic direct. Mai important decît ce spun eu este că acolo aflaţi o mulţime de sugestii bibliografice: aceste lucruri nu le descoperim noi acum, ci au fost îndelung şi punctual dezbătute.

Anonim spunea...

@ Razvan Codrescu

Faptul ca un partid politic recurge la asasinat este deja mult peste ceea ce ingaduie Biserica. Cu atat mai mult este incalificabil ca acest lucru sa fie facut de catre o miscare care isi propune sa faca nu politica, cum zicea Mota, ci educatie crestina. Asa ca parerea mea e ca Miscarea s-a definit prost de la bun inceput.

Răzvan Codrescu spunea...

Nu cumva Adam "s-a definit prost" încă din rai?

Mircea Puscasu spunea...

Ipostasuri ale Împărăţiei Creştine

Asediul Constantinopolului – Icoană arhietipală a Împărăţiei Creştine . Evanghelie şi împărăţie. Ortodoxia intra-múros
Spre o viziune integrală. Curajul ortodox uitat şi laşitatea călâie ca blândeţe închipuită. Duhul Sfinţilor Părinţi şi lupta fermă de apărare. Mişcarea Legionară – icoană a unui arhietip veşnic. Datoria luptei în perpetuul asediu şi nădejdea biruinţei

http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/03/24/ipostasuri-ale-imparatiei-crestine/

Iulian Capsali spunea...

O buna punere la punct a acestei bizare inchizitii ad hoc, care, strict din dorinta de a fi considerata pura in litera, pierde tocmai duhul, raportul cu ceea ce judeca, acea cunoaştere empatica pe care o invocam toti in zadar. Adevarul sta legat de un baț ca un buzdugan si e invartit pe deasupra capetelor "ereticilor"...

Am un amendament, ca om care cunoaste, volens nolens, spiritul aroman (macedo-roman) invocat de Bogdan Munteanu. Este perfect adevarat ce spuneti, crima de onoare, vendeta, a fost in Balcani o forma a acelei barbatii pure a munteanului. Ea inca mai exista si astazi, insa numai la albanezii musulmani din nord. Mai mult, o data ce au aderat la miscarea nationalista, aromanii au facut-o total, astfel ca orice mijloc de a apara tara de dusmani, inclusiv omorul, fost nu numai acceptabil in mentalitatea lor, dar si necesar. Neavand patrie si fiind in permanenta defensiva in fata majoritarilor din peninsula, au exacerbat spiritul nationalist romanesc cu o iubire feroce - a se vedea si ce spunea Tutea despre ei, cunoscandu-i mai bine in puscarie. Insa crima din onoare este mai degraba o reminiscenta pagana decat un dat crestin. Duelul, cum bine spuneati, se face numai in conditii de arme egale (pentru cinefilul Fedorovici recomand primul film de lung metraj al lui Ridley Scott, genialul "Duelistii"), ceea ce nu poate fi invocat in cazurile comentate. Barbatia lor este data de asumarea crimei, adica nu au omorat si au fugit, ci s-au predat si au fost masacrati. Nu se pot gasi insa justificari crestine ale unor asemenea gesturi extreme. Crestineste, crima este injustificabila, altfel Sf. Petru ar fi fost cautionat de Hristos atunci cand a incercat sa-l apere cu sabia: "Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?"(Ioan 18;10,11) „ Şi unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsaţi, până aici. Şi atingându-Se de urechea lui l-a vindecat„ (Luca,22;50-51)
Mi se pare esential acel "Lasati, pana aici(!)" Niciodata Iisus nu a justificat crima, nici macar invocata in apararea Sa.
Aveti insa o perfecta justificare, in aromani, a acelei patriarhalitati mult invocate de MP. Si, acelasi, nu are justificare in judecarea miscarii exclusiv prin prisma acelor crime. Ar insemna, mutatis mutandis, sa-l judecam pe Sf. Petru exclusiv prin aceast episod, al folosirii sabiei impotriva unui om pe Muntele Maslinilor. Acest stop-cadru pe violenta acelui moment si eludarea rastignirii ulterioare a lui Petru ar face din Apostol doar un sangvinar, care, in urmatoarul cadru, se si dezice, se leapada de Hristos atunci cand Domnul e batjocorit. Daca focalizam exclusiv pe episodul violență-lepadare, nu mai vedem din Sf. Apostol Petru nimic altceva decat mizeria umana. Asemenea, daca din Miscarea Legionara nu vedem fervoarea initiala plus rastignirea ulterioara, si centram discursul, fixist, doar pe acele crime, mie personal imi face impresia ca acolo, in "ceata" (care pare mai degraba o secta a dreptilor), exista o problema. Si cred ca ea consta tocmai in instrumentalizarea crestinismului ca sa isi justifice constructul. Adica tocmai ceea ce reproseaza ei Miscarii Legionare.

Răzvan Codrescu spunea...

Frumos şi pertinent discurs, Iuliane! Păcat că preopinenţii nu vor să se lămurească, ci doar să aibă fiecare dreptatea lui. Cînd nevoia de adevăr e înlocuită cu nevoia satisfacerii orgoliului personal, orice ai face şi orice ai spune, mai de-a dreptul sau mai "cu mănuşi", acelora tot în zadar le este. Cînd cineva a ajuns pervers şi a prins gustul perversităţii (de orice gen ar fi ea), firescul nu-l mai convinge/satisface. Dacă nu se va strădui să "demonstreze" că firescul e de fapt nefiresc, în orice caz se va strădui să te convingă (şi să se convingă pînă la capăt pe el însuşi) că nefirescul lui e de fapt firesc. Sfera firescului trebuie lărgită pînă la avea loc în ea nefirescul lui, care se vrea "adevărata măsură". Iar această perversiune devine pentru el pariu existenţial.
Şi acest lucru îl păţesc cu precădere oamenii deştepţi, nu oamenii proşti...

Bogdan Munteanu spunea...

@Iulian Capsali

Desigur, acelasi lucru am dorit sa-l spun si eu. Anume ca "Romania patriarhala" nu e totuna cu crestinismul filocalic, ba e pe alocuri chiar pagana.

Nu am asemuit uciderea lui Stelescu cu un duel, ci am incadrat-o la o justitie de "clan patriarhal", desigur pagana. Asadar exista elemente pagane si reprobabile si in "Romania patriarhala", acesta era mesajul pe care mi l-ati completat atat de bine bazandu-va pe cunostinte mai aprofundate.

Mai precizez (sugerand) in ce a constat terfelirea onoarei de catre Stelescu, nu numai pentru ca a incercat sa-l ucida pe Capitan (care chiar l-a iertat, l-a exclus din miscare dar i-a lasat usa in continuare deschisa) ci pentru o serie de articole cu aluzii abjecte si pornografice imposibil de reprodus aici. Acestea au lezat onoarea sau "imaginea" unui om integru iar justitia din acea vreme, functiona absolut ... unilateral in ceea ce privea procesele de insulta si calomnie. De pilda a dat curs acuzatiei lui Iorga la adresa Capitanului doar pe baza expresiei "necinstit sufleteste" si atat, incomparabil mai putin cu mizeriile lui Stelescu. Incat acesti macedoneni nu au gasit alt recurs decat la justitia paralela, dupa regulile clanului patriarhal, dupa ce l-au avertizat in repetate randuri sa inceteze. Nu a incetat, iar spitalul se pare nu era pentru el decat o ascunzatoare.

Eu personal tocmai in aceste aspecte "patriarhale" nu m-am regasit si nu ma regasesc deloc, cum cred ca nu o fac majoritatea dintre noi, crescuti la oras...

Incat daca dl. Platon sau altii le-ar dori reinviate la modul integral (cu cele bune si cele rele, cu cele crestine si cu cele pagane), nu stiu cati l-ar putea urma in demersul sau. Ar fi prin urmare bine ca si dansul sa-si mai nuanteze conceptele.

Iulian Capsali spunea...

@ Razvan Codrescu

Din pacate...perfect de acord.

@Bogdan Munteanu

Am inteles ce ati vrut sa spuneti din prima faza, insa am vrut sa fac aceste precizari, sper eu, necesare.

As vrea sa completez cu un caz deosebit, cum este cel al legionarului Papacioc. In septembrie 1939, Jandarmeria si Politia din toate judetele tarii, au primit ordin sa aresteze si sa execute in locuri publice, cate trei legionari. Totul se intampla in aceeasi zi. Unul dintre cei trei asasinati in jud. Brasov a fost Radu, fratele lui Anghel Papacioc, viitorul parinte Arsenie. Dupa un an, cand legionarii preiau puterea, in cele trei luni de la sfarsitul anului 1940, Anghel este pus primar in Zarnesti. De la parintele stiu ca intaia sa grija a fost aceea de a pune paza la casa jandarmului care i-a ucis fratele. Desi aroman, parintele a avut grija ca razbunarea sa nu aiba loc. Cati ar fi rezistat tentatiei de a nu-i pasa de viata celui care i-a ucis fratele. Precizez ca nu peste tot, in toata tara, acest ordin dement - care arata stadiul in care un guvern (si un rege) poate sa actioneze arbitrar - a fost executat. Insa ce vreau sa subliniez este faptul ca marele nostru duhovnic de astazi, si-a depasit conditia care l-ar fi facut favorabil unei pedepse capitale a ucigasului fratelui sau - cand, repet, putea sa nu-i pese de soarta acelui om. Legionarul si aromanul Papacioc protejeaza acea viata intr-un context in care legionarii vin la putere dupa ce fusesera decimati in lagare sau in pietele publice, deci foarte favorabil razbunarilor, a sangelui pentru sange. Insa glasul lui Hristos din sufletul sau a biruit.
Este un caz pe care il cunosc personal, fiindu-mi relatat de parinte. Or mai fi si altele, asa cum stiu ca au fost si excese si razbunari. Nu trebuiesc eludate nici unele, nici altele. Parintele Papacioc, dupa anii de lagare si detentie de sub Carol si Antonescu, este condamnat de comunisti inca 20 de ani, desi era deja monah, doar pentru ca fusese legionar, chiar daca isi ispasise deja aceasta optiune "vinovata" a posteriori- care fusese a multor tineri din acele timpuri, inclusiv elite studentesti si intelectuale.
Daca scoatem fraze din carti si vrem sa judecam o generatie de oameni in functie de ele, daca mai dam si lectii de adevarat crestinism celor care au fost crucificati, uneori la propriu, nu numai la figurat, daca omenescul, in toata complexitatea, deriziunea si eroismul său, incercam sa-l ocolim doar ca sa croim un tipar corespunzator propriilor exercitii demonstrative - nu mai vorbim de contextul istoric si sociologic al momentului, creionat pe scurt dar competent de Vlad in ultimile postari - imi face impresia ca istoria o judecam in lipsa oamenilor, iar din crestinism scoatem sufletul si lasam o forma inerta, pe care o putem aseza oricum,in folosul judecatilor noastre de moment.

Cam asta am avut de spus.
Va doresc un Post Mare cu pace.

Daniel spunea...

@Iulian Capsali

Acel episod pe care il amintiti cu Petru care scoate sabia ,eu il vad altfel,cu o explicatie contrara.

Din fericire Domnul nostru Iisus Hristos a reusit sa opreasca crima,sau varsarea de sange din fasa,si nu s-a facut o revolutie ,nici inainte de rastignire nici dupa.Nu s-a cerut razbunare si nici pedepsirea vinovatilor.

Deci daca m-as focaliza numai pe acest episod,eu nu l-as condamna pe Petru,pentru ca reactia lui a fost omeneasca,ci l-as aplauda pe Iisus ,care a avut o atitudine care sa aduca pacea.

La fel,daca m-as focaliza pe episodul lepadarii lui Petru,mi-as amininti si de episodul cand Iisus i-a cerut sa-si declare iubirea ,ca sa steraga acel pacat definitiv din Petru.

Din pacate nu am avut o Miscare Legionara fara crime,si nu am vazut regretele ulterioare,pocainta celor care au facut acele crime.

Crestinismul a reusit sa se raspandeasca in lume exclusiv fara violenta si fara nationalism.

Apostolii desi erau evrei,si poporul evreu era sub dominatie romana,nu au luptat impotriva structurilor de conducere,pentru eliberare etc,ci au raspandit valorile crestinismului la evrei,si apoi mai departe la toata lumea.

O alta diferenta : Codreanu a cerut inainte de moartea sa sa fie razbunat,iar Mircea Vulcanescu a spus ,tot inainte de moartea sa celebrele cuvinte "sa nu ne razbunati".

Claudiu Târziu spunea...

Apropo de cunoaşterea empatică, l-am auzit vorbind despre asta pe dl Neagu Djuvara, într-o ediţie a emisiunii „Profesioniştii”, realizată de dna Eugenia Vodă, sîmbătă, 12 martie. Referindu-se chiar la mişcarea legionară, dl Djuvara a spus că "un istoric autentic nu este cel care pune cap la cap date şi fapte şi se sileşte să creeze un tablou al evenimentelor petrecute cu zeci sau sute de ani mai înainte, ci unul care cercetează subiectul cu empatie, cu bunăvoinţă şi chiar simpatie, încercînd să înţeleagă de ce au făcut ce-au făcut nişte oameni dintr-o altă epocă" (citez din memorie). E o idee care cred că trebuie luată în considerare, chiar dacă nu ştiu cît de empatic a fost dl Djuvara în cazul istoriei legionare, de pildă.

Daniel spunea...

Referitor la episodul cu duhovnicul Arsenie Papacioc,comportamentul de care amintiti mi se pare mai degraba unul nelegionar decat unul specific ML.

De altfel ar fi o idee foarte buna sa fie intrebat parintele care e pozitia sa actuala fata de legionarism.

Anonim spunea...

Fedorovici revine cu o noua logoree despre fariseism,"Legionarism si Fariseism". Cine vrea sa se mai convinga inca odata de reaua credinta si prostia Fedoplatonului, sa-si ia inima-n dinti si sa citeasca. Portavoce lui Platon merge pe ideea "minte, minte, ca tot va ramane ceva".
Uluitor , Fedo vorbeste de Miscarea Legionara ca o grupare " care a exclus convertirea lui Israel". Aceasta enormitate e strecurata fara sursa si e contrazisa usor de faptul ca mai multe persoane din cadrul Miscarii proveneau din evrei convertiti, de exemplu sotia lui Vasile Marin, Vasile Noveanu, etc.
La fel de mincinoasa este si afirmatia cum, la legionari, "asasinatul era TEORETIZAT (subl.mea) ca un mijloc de eliberare (de) "hidra iudeo-masonica"". Sursa indicata este capitolul "Problema Jidaneasca" din cartea Pentru Legionari a lui Codreanu,fara mentiunea paginii.
Oameni buni, luati cartea, sau gasiti-o pe net si cititi capitolul respectiv cuvant cu cuvant. Nici urma de aceasta TEORETIZARE fictiva. Ba chiar veti da peste pasajele care contrazic aceasta viziune Fedoplatonica.
Sau Fedo a citit textul incriminat si MINTE cu nerusinare, obicei deprins cu siguranta de la prietenul rac , sau n-a citit si il crede pe cuvant tot pe amicul rac care incercase sa plaseze acelasi neadevar cu cateva luni in urma. In orice caz, foarte grav si suficient sa-l descalifice complet.

Radu Greuceanu

Iulian Capsali spunea...

@ Daniel

Esti foarte...transparent!:) Imi pare rau, dar nu ai inteles nimic din cele ce le-am scris. Ori nu poti, ori nu vrei...
Orice om de buna credinta intelege limpede ca episodul cu Sf. Petru pe Muntele Maslinilor si cu lepadarea de a doua zi nu il folosesc ca sa-l incriminez pe Apostol. (Dar nici nu pot eu sa-l "aplaud pe Iisus". Asta se face in salile neoprotestante.) Ma oboseste aceasta obsesie in reluarea aceleiasi teze, pe care o vad reiterata si in privinta Pr. Papacioc, care, vezi Doamne, ar fi o exceptie printre legionari. Pai vorbeste omule cu cei care mai traiesc, si o sa vedem daca ți se confirma prezumtia. Iesi putin din carapacea acestor convingeri atat de limpezi. Indoieste-te putin de veridicitatea filmelor lui Sergiu Nicolaescu sau Solomon Marcus (observatie valabila si pentru cinefilul Fedorovici).
In primul rand, ce nu intelegi este faptul ca omul poate sa cada, pentru ca te misti doar in sferele de sus ale crestinismului. Daca ai mai cobora putin in Vietile Sfintilor, de pilda, ai vedea multiple exemple de caderi teribile urmate de schimbarea la fata, de metanoia.
Ce este ingrijorator de-a dreptul, este faptul ca nici nu citesti postarea (pentru ca dumneata esti convins, fiind in secta dreptilor, ca nici nu merita...). Am fost, pentru un om onest, foarte clar: "Niciodata Iisus nu a justificat crima, nici macar invocata in apararea Sa." Putin mai sus, spuneam: "Crestineste, crima este injustificabila...", insa nu ai inteles ce am spus, pentru ca si dumneata ai totul extrem de bine insurubat in minte si de neclintit. Spui: "La fel,daca m-as focaliza pe episodul lepadarii lui Petru,mi-as amininti si de episodul cand Iisus i-a cerut sa-si declare iubirea ,ca sa steraga acel pacat definitiv din Petru." Domnule, esti copil mic?! Pai eu ce spun, pentru ce fac aceasta pledoarie? Exact in acest scop, acela de a nu sta atintit numai pe cadere (crima, lepadare) si credeam ca am spus-o limpede, dar vad ca m-am inselat. Sunt persoane cu care trebuie sa ai o rabdare de inger. Te rog - pentru ca sunt departe de a fi sfant - nu abuza de rabdarea mea. Cand un disc e stricat si aceeasi muzica se repeta la nesfarsit, nu poti sa stai sa-l asculti doar de dragul a catorva melomani perversi, carora cacofonia asta le prieste.

Iulian Capsali spunea...

@ Greuceanu

Ce ma surprinde este faptul ca Fedorovici si-l ia pe Cuza ca aliat, spunand ca nu a fost malign pentru ortodoxie(!) Asta contrazice si cele mai marunte studii ale laicizarii (modernizarii) fortate pe care a realizat-o acest om cu Biserica. Este uimitor cum se transforma Gheorghe Fedorovici intr-un om care se scufunda in minciuna:
"Iar dacă ortodoxia românească a fost cu adevărat afectată de măsurile luate în timpul domniei lui Cuza(...) - concluzie dificil de stabilit, totuşi. Perioada Cuza a însemnat nu doar secularizare (trecerea în posesia statului a proprietăţilor mănăstireşti şi în subordinea statului a învăţămîntului teologic), ci şi unificare bisericească şi punerea temeliei autorităţii sinodale, precum şi activitatea remarcabilă a unor ierarhi precum Sfîntul Calinic (care, în calitate de elector, l-a ales de altfel pe Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti)(...)" Ai spune, citindu-l, ca Sf. Calinic ii datoreaza acestuia faptul ca este...sfant, pentru ca sub Cuza si-a dus "activitatea remarcabila". Curat murdar!

Sa vedem ce spune un profesor de Istoria Bisericii:
"În Ţara Românească, Guvernul princiar ştia că se poate zdrobi sau câştiga oricând sufletul şovăielnic al lui Nifon. El nu avea să întâmpine niciodată împotrivirea unui schivnic depărtat de lume ca episcopul de Râmnic, Calinic..."
"La 16 august 1860, printr-o ordonanţă domnească, s-au desfiinţat mânăstirile Doljeşti şi Zagavia, precum şi 31 de schituri din Moldova. Vieţuitorii lor au fost aşezaţi la alte mânăstiri, bisericile au fost prefăcute în biserici de mir, iar în clădirile din jur s-au înfiinţat şcoli săteşti, iar în două, aşezăminte de asistenţă socială. La 19 octombrie 1860, s-a promulgat o lege, tot în Moldova, prin care se instituia un impozit de 10% asupra venitului net al proprietăţilor nemişcătoare... 'ale mitropoliilor, episcopiilor, mănăstirilor închiriate şi neînchinate cu metoacele lor, ale chinoviilor mănăstirilor şi bisericilor de sub diferite-tutele, ...al seminariilor precum şi al oricărui alt aşezămînt de binefacere] (din 31 martie 1862 legea s-a extins şi în Ţara Românească). În aceeaşi zi Consiliul de miniştri a hotărât ca veniturile mânăstirilor să nu mai intre în aşa numita «Casă Centrală», ci drept în vistieria ţării, adică la Ministerul de Finanţe.În faţa acestor schimbări, mitropolitul Sofronie şi-a ridicat glasul în mai multe rânduri. Urmarea acestor proteste a fost înlăturarea sa din scaunul mitropolitan."
Lege data de Cuza:
"Mitropoliţii şi episcopii eparhioţi ai României se numesc de domn, după o prezentare a Ministrului de Culte, în urma deliberaţiunii Consiliului de Miniştri." Legea aducea două lucruri noi: numirea ierarhilor şi judecarea lor de către o instanţă civilă. Trebuie precizat, de asemenea, că în primul proiect al legii respective se vorbea de "alegerea" mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi, dar suferind mai multe modificări, s-a ajuns în cele din urmă la "numire".
Pr. Acad. prof. dr. Mircea Păcurariu

Daniel spunea...

As aduce si eu in apararea mea (nu vreau sa mai folosesc logica personala,ca sa nu fiu acuzat ca repet idei ca un patefon stricat)ceea ce spunea parintele Sofian Boghiu intr-un interviu:

- Întrucât trebuie să ne lămurim si să-i lămurim pe cei din jurul nostru asupra anumitor fenomene care au tangentă cu viata Bisericii, vă rugăm să ne sfătuiti cum să ne raportăm la unele din acestea. De exemplu, cum să ne raportăm la miscarea legionară?
- Miscarea legionară a apărut în perioada interbelică. Legionarii au arătat o măsură pe care puteau să o arate atunci, crezând în Dumnezeu si apărând credinta crestină. Si făcând si fapte crestine. Însă aveau niste greseli: această grabă de a sfinti pe oameni si, dacă unii nu ascultau de acest imperativ al lor, atunci le curmau viata. Cam asa erau si asta a fost o greseală capitală.

Pentru întoarcerea omului la o viată crestină trebuie si timp, si exemplu. Dacă acestea două nu există, e foarte greu să convertesti pe un ateu sau pe un om indiferent. Si de aceea legionarii n-au putut schimba în bine prea multă lume. Au convertit niste fiinte adeseori cu inimi curate si i-au atras la miscarea legionară; însă prea multă lume – cum ar fi o parte din oamenii cu spirit critic, care se gândeau la mai multe aspecte si la anumite adevăruri – nu au putut să convingă.

De aceea trebuie să ai în această problemă o capacitate deosebită care – în limbajul nostru bisericesc – se cheamă dreapta socoteală. Dacă nu avem acest echilibru în gândirea si în viata noastră, facem lucrurile imperfect, adică nu vedem o anumită latură a problemei care poate să fie chiar cea esentială. Dar dacă avem această dreaptă socoteală, vedem lucrurile în ansamblul lor. Si atunci mergem pe o linie pe care pot să meargă si altii cu succes, pentru că e o linie deplină, care multumeste pe om din toate punctele de vedere sau din majoritatea acestor puncte de vedere. Altfel, lucrurile grăbite nu prind.

Desi Căpitanul a fost un om echilibrat, după moartea sa au rămas în lume niste principii nedefinite si netălmăcite. Apoi legionarii au ajuns pentru un timp foarte scurt la conducerea tării; însă atunci au intrat în această grupare niste elemente negative, fără sinceritate, chiar elemente care au vrut să compromită miscarea. Legionarismul a esuat în cele din urmă si a ajuns la ceea ce se stie că a ajuns: o miscare teroristă si periculoasă.

- Ati făcut parte din miscarea legionară?

- Nu! Erau lucruri diferite. În general, legionarii aveau un stil repezit si voiau să schimbe societatea din temelii, iar noi eram într-un cadru duhovnicesc si voiam, în primul rând, să ne schimbăm pe noi însine. Nu se potrivea duhul nostru cu duhul lor.

Miscarea legionară a avut si părti bune, dar si părti discutabile. Din punct de vedere crestin, principala greseală a legionarilor au fost, din păcate, cele câteva crime pe care le-au comis. Eu cred că spre sfârsitul vietii chiar Codreanu si-a dat seama de acest lucru. El devenise tot mai îngândurat si tot mai spiritualizat. Dacă nu ar fi fost omorât, Căpitanul ar fi încercat să reorienteze miscarea pe o directie mai smerită, mai crestinească. Cei care au venit după el nu au înteles însă cu adevărat necesitatea unor asemenea schimbări; dimpotrivă, ei au mers cu violentele mai departe si le-au amplificat.

- Părinte, unii spun că si voievodul Stefan cel Mare, vrând să apere credinta si neamul, a comis violente. Si totusi a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.

- În primul rând Sfântul Stefan a avut o căintă foarte puternică pentru păcatele pe care le-a făcut. O asemenea căintă îl poate conduce pe orice om la sfintenie. Nu trebuie uitat că voievodul a avut un duhovnic sfânt (pe Cuviosul Daniil Sihastrul) la care se spovedea cu frică de Dumnezeu si cu care se sfătuia tot timpul. De asemenea, Sfântul Stefan a ridicat multe biserici si mânăstiri care au rămas până astăzi. Un lucru foarte important este că el a reusit să apere crestinătatea de pericolul musulman, cu smerenie, cu încredere si cu multe jertfe.

Iulian Capsali spunea...

@ Daniel
Am exact aceeasi parere ca si marele nostru duhovnic. Pana la virgula.
"Legionarii au arătat o măsură pe care puteau să o arate atunci, crezând în Dumnezeu si apărând credinta crestină. Si făcând si fapte crestine. Însă aveau niste greseli: această grabă de a sfinti pe oameni si, dacă unii nu ascultau de acest imperativ al lor, atunci le curmau viata. Cam asa erau si asta a fost o greseală capitală."
"Miscarea legionară a avut si părti bune, dar si părti discutabile. Din punct de vedere crestin, principala greseală a legionarilor au fost, din păcate, cele câteva crime pe care le-au comis."

Spre deosebire de secta dreptilor, care demonizeaza pana la satiu ML, eu am facut apel la discernamant. Eu nu reprezint nimic. Dar daca un om care s-a sfintit prin rugaciune (si prin icoana), un parinte care a cunoscut epoca, poate face astfel de afirmatii, nu vad de ce se chinuie atat preopinentii sa faca din alb, negru, iar din negru, si mai negru. Daca luam, ca amicii nostri, doar fragmentul: "Legionarismul a ajuns(...) o miscare teroristă si periculoasă." atunci se spune ca nu facem decat sa procedam la instrumentalizarea citatului.
Nu se compara ML cu o manastire, nici Pentru Legionari cu Noul Testament. Erau duhuri care, cum spunea si parintele, nu se potriveau. In anii de puscarie, o parte dintre legionari au gasit si pocainta, intocmai cum spune parintele ca s-ar fi intamplat cu Sf. Stefan cel Mare. Aici este punctul nodal, in pocainta. Pentru ca si faptele pe care le credem bune, le putem face gresind. Vorbeste cu parintele Arsenie Papacioc si o sa-ti spuna (daca mai poate...) aceleasi lucruri.
Iar la tine, draga Daniel, nu inteleg ce nu intelegi. Cred ca ar trebui sa ne adancim putin in cele ale Postului Mare si sa incercam, cum spunea si parintele Sofian, "sa ne schimbam pe noi insine". Prea multa vrajba intre frati; gasim permanent motive sa ne separam, adica facem voia celui care acuza si separa (diabolos), in loc sa fim bucurosi ca suntem impreuna, in duhul lui Hristos cel Viu. Cum spunea si Ion Ianolide: “Am taria sa marturisesc ca sunt un om fericit, intrucat am vazut un om in care via, gandea, zambea, traia si biruia Hristos: VALERIU GAFENCU. Pe Hristos, pe Hristos cel Viu intru Valeriu, pe Hristos cel Rastignit in secolul 20, PE ACESTA IL MARTURISIM!”

Daniel spunea...

As avea o idee daca tot ati amintit de Valeriu Gafencu.Cred ca daca nu ar fi ajuns in inchisoare ,Valeriu nu ar fi ajuns la o asemenea masura a sfinteniei.
Sau altfel spus,daca ar fi izbandit ML,sau daca nu ar fi fost inchisi,unii dintre legionari nu ar fi ajuns la intelegerea crestinismului in profunzimea sa.

Se recunoaste ca dupa moartea capitanului(sper ca pot scrie cu litera mica) ,au fost excese si devieri si infiltrari ale unor elemente care "vroiau sa compromita miscarea".Deci se pare ca nu ar mai fi avut multe sanse viitorul legiunii,chiar daca ar fi reusit in politica.Si nu cred ca ar fi renuntat asa usor la ideea (foarte plastica exprimarea parintelui) de a face crestini cu forta...
Ceea ce ne-a lasat Iisus Hristos,Biserica,portile iadului nu o pot birui.Ceea ce ne lasa altii,degraba este supus greselii si pierii.

Ce a gresit de la inceput Codreanu? Amestecarea pana la identificare a politicii cu religia,punerea nationalismului pe primul plan,chiar inaintea poruncilor dumnezeiesti(facand afirmatia ca sunt la mii de km departare de Biserica,dar totusi avand pretentia ca fac un model de crestin mai bun),pentru ca sa scuze posibilele derapaje si erori.

Ceea ce nu inteleg este urmatorul lucru: cred ca daca as fi fost in acea perioada exista o mare probabilitate sa cred in idealurile legionare si sa ma inscriu in legiune.Insa acum ,dupa atatia ani,cand se poate face o analiza obiectiva,se persista in aceleasi greseli.

Si eu il consider pe Valeriu Gafencu sfant,insa citind ceea ce a scris nu am vazut deloc idei legionare.
Insa in cartea Reeducarea de la Aiud,autorul vorbeste de ideile forta ale legiunii.

Eu raman la ideile forta ale lui Gafencu ,ale sfintilor parinti,si ale Evangheliei.

Si inca o idee (de discutat)..
Daca ar fi fost voia lui Dumnezeu,Miscarea Legionara ar fi izbandit(atunci ar fi fost de la Dumnezeu)..

Anonim spunea...

UmbraSerii
@Daniel
Reproduc aici comentariul meu de la bucovinaprofunda.wordpress.com, articolul: ipostasuri-ale-imparatiei-crestine
(nu a mers sa pun link)

Stimabile, trag aer adanc in piept, numar pana la 10 si imi sterg din minte epitete ca: idiot, necopt la minte, papagal si altele care imi vin asa … cand vad cum repeti la nesfarsit aceleasi ineptii, indiferent cate explicatii ti-ar da unii si altii, clar mult mai destepti si mai cititi decat tine (ma refer aici si la ultimul tau post la c-tarziu.blogspot.com.
Fara a repeta ceea ce Iulian Capsali ti-a raspuns pe blogul lui C Tarziu, dar unde te faci ca nu intelegi (sau poate chiar nu intelegi ?), voi completa cu urmatoarele:
1. Fragmentul de interviu cu care vii ca munitie in imaginara ta confruntare cu noi este pe de o parte o suma de pareri personale ale cuiva care cunostea Miscarea mai mult din auzite, deci nu are nici o relevanta in aducerea in prim plan a adevarului atat de mistificat incat probabil ca si unii simpatizanti legionari ai vremii nu mai stiau ce sa creada; iar pe de alta parte il pune pe parintele Sofian intr-o pozitie jenanta, ceea ce te face raspunzator de umbrirea imaginii parintelui, care nu se mai poate acum apara.
urmeaza ...

karpatic spunea...

2. Presupunand ca inteviul e real (se pare ca ai un obicei in a nu da sursa) si cunoscand faptul ca oricine se poate insela (sunt mentionate in Proloage inclusiv cazuri de sfinti care sustineau din simplitate idei teologic gresite, dar care cu smerenie ulterior s-au corectat), nu e de mirare ca parintele repeta la un moment dat o serie de clisee oficiale, dar asta nu-ti garanteaza ca a ramas cu aceleasi opinii toata viata sa.
Iar daca vrei pareri, si esti cinstit cu tine insuti si cu noi, cauta si din cele in cunostinta de cauza, de la parinti duhovnicesti care au cunoscut fenomenul din interiorul sau, sau de la cei (extrem de putini cati au mai ramas), care au platit cu cei mai frumosi ani ai tineretii lor atasamentul fatza de un ideal. Audiatur et altera pars, daca iti spune ceva chestia asta (gasesti pe google).
inca urmeaza ...

Anonim spunea...

UmbraSerii (n-am mentionat cred si la anteriorul)
3. De fapt as putea specula ca intregul interviu prezentat seamana mai degraba a depozitie luata sub tortura, parintele spunand ce vrea anchetatorul sa auda, dar dandu-ne si noua un cod din care sa distingem situatia, printr-o serie de nonsensuri evidente:
- “[...] această grabă de a sfinti pe oameni si, dacă unii nu ascultau de acest imperativ al lor, atunci le curmau viata”, adica picau oamenii ca popicele, la cei aprox un milion de legionari care la un moment dat se chinuiau sa faca sfinti in stanga si in dreapta cu revolverul in mana (faza asta a ratat-o sergiu nicolaescu); dar mai incolo ne da cheia (“Din punct de vedere crestin, principala greseală a legionarilor au fost, din păcate, cele câteva crime pe care le-au comis”) prin cuvantul “cateva” fiind anulata hiperbola din prima afirmatie.
- “Apoi legionarii au ajuns pentru un timp foarte scurt la conducerea tării; [...] Legionarismul a esuat în cele din urmă si a ajuns la ceea ce se stie că a ajuns: o miscare teroristă si periculoasă.” Unde “foarte scurt timp” se anuleaza cu “in cele din urma” daca acuza de terorism s-ar referi la perioada guvernarii legionare (care ca perioada revolutionara a dat oricum infinit mai putine victime decat orice revolutie din epoca si pe care nu le-a numit nimeni “terorism”); iar a se referi la perioada post ianuarie 1941 ar fi absolut lipsit de sens, stiut fiind ca atunci cand nu erau schingiuiti in inchisori sau condamnati sumar la moarte, legionarii erau oferiti ca tinte pe campul de lupta pentru inamic sau pentru armata lui Antonescu.
- o ultima cheie (or mai fi si altele, poti sa-ti exersezi perspicacitatea in a le gasi) este raspunsul la intrebarea cu Stefan cel Mare. Trecand peste faptul ca formularea intrebarii este de toata jena (adica lupta viteaza pentru apararea crucii si a neamului inseamna a “comite violente”, de parca vorbim de un betiv care i-a tras o sticla in cap unui partener de pahar), iata ce aflam: “Sfântul Stefan a avut o căintă foarte puternică pentru păcatele pe care le-a făcut”. Adica parintele il trimite la plimbare pe intervievator si nu marseaza pe chestiunea “violentei” asa cum este pusa ea in intrebare, dar arata ca prin cainta de pacate (si Stefan se pare ca avea nu putine, de la “scurtarea de cap” a boierilor naravasi la copiii din flori) se poate dobandi sfintenia, de la care nu poate fi exceptat apriori nimeni (nici macar legionarii), de catre nici o instanta oameneasca, aceasta, sfintenia adica, fiind numai la judecata si voia Lui Dumnezeu.

Acu’ nu ca m-as astepta sa tii cont de una-alta zise mai sus, dar macar vino cu ceva nou stimabile @Daniel. Sau poate obosesti si ne lasi in pace …

Iulian Capsali spunea...

@Daniel

Nu putem sa facem istorie contrafactuala, fara sa cadem in derizoriu. Cum ar fi aratat un sfant daca... Ce ar fi fost daca ML... Cert este ca Miscarea Legionara a fost, cum spui si tu, lipsita de izbanda, incercata de Dumnezeu - legionarii au fost căzniți de trei guvernari, fara mila. Iar la Pitesti s-a atins un apogeu al terorii, s-au pravalit puterile iadului peste ei.
Este un capitol de istorie inchis. Asa cum este si pentru mine aceasta discutie. Personal, mi-a placut ca am reusit sa vad, pe langa idei fixe si patimase, opinii sustinute cu mintea, dar si cu inima, precum si oameni care, intre timp, si-au nuantat parerile.
La buna vedere, tuturor. Daca nu aici, macar dincolo...