Întrebarea unei feministe atee *
D-na Alina Mungiu-Pippidi a comis
un nou text prolix, din cele care par a fi scrise numai pentru uzul blogului
său, dar care cumva apar şi în “România Liberă”.
Articolul celei care se erijează
într-un dascăl perpetuu al naţiei române pare că încearcă să apere sau, mai degrabă, să
explice proaspătul film al lui Cristian Mungiu, “După dealuri” – inspirat de
“cazul Tanacu”.
Însă, şi filmul, şi întrebarea
din titlul textului d-nei Mungiu (“De ce nu are femeia voie în altar?”)
sînt numai pretexte pentru un nou atac la adresa românilor şi a Bisericii
Ortodoxe. Amestecînd filmul fratelui (pe care nu l-am văzut, dar pe care unii
comentatori creştini îl consideră bun), cu propria ei piesă de teatru,
“Evangheliştii” (net anticreştină) şi statisticile medicale cu frustrările
personale legate de Biserică, d-na Mungiu dă impresia că pledează pentru o
societate deschisă la minte, care să fie capabilă de a-şi pune întrebările
esenţiale despre sine şi de a lua măsuri în funcţie de răspuns. Este însă numai
o mică diversiune. În realitate, d-na Mungiu nu vrea să ne întrebăm ca să aflăm
într-adevăr, ci doar ca să ne ofere domnia sa răspunsul. Unul “corect politic”,
pe care se şi grăbeşte să ni-l dea: România e o ţară
înapoiată rău, care, deşi păcătuieşte amarnic, încă mai crede în Dumnezeu.
Iar “demonstraţia” domniei sale
este o mostră de logică atee: totul se reduce la material, la a avea, ignorînd
realitatea lui a fi.
Pentru d-an Mungiu nu este altă
raţiune de a merge la mănăstire în afara nevoii de a-ţi asigura un acoperiş
deasupra capului şi un blid de mîncare. Şi nici vreun motiv serios, ca, de
pildă, dorinţa de mîntuire, pentru ascultare (care e altceva decît
renunţarea la libertate, dar despre asta poate altă dată) decît satisfacerea
unor trebuinţe primare. Pentru domnia sa nu există dragoste de Dumnezeu, ci
frică de aproapele (vede în mănăstire doar o cale de scăpare, la fel ca exilul,
din faţa unei societăţi primitive şi violente).
Această gîndire arată încă o
dată, dacă mai era nevoie, că d-na Mungiu nu crede şi nici nu cercetează. Că nu
crede, fie, dar că nu cercetează e ruşinos pentru un om de ştiinţă, aşa cum se
pretinde.
Dacă d-na Mungiu ar fi trecut
prin biserici şi mănăstiri fie şi numai din curiozitate… ştiinţifică ar fi
înţeles cît se înşală. Şi ar fi căpătat răspuns şi la întrebarea din titlul
articolului său, pe cît de feministă, pe atît, să mă iertaţi, de prostească **.
* Ce
păcat că nu şi lesbiană şi ţigancă! Ar fi putut fi o demnă candidată la
preşedinţia României, după viziunea altui ilustru “director de opinie” ateu,
Remus Cernea (consilier al premierului Ponta şi candindat la un fotoliu de
parlamentar USL).
** Altarul e un loc sacru, în care trebuie să intre numai
preoţii. Femeile nu pot fi preotese în
Ortodoxie. De ce, este o altă discuţie. Intrarea bărbaţilor mireni şi a
femeilor călugăriţe în altar se face numai cu binecuvîntarea preoţilor slujitori
în altarele respective şi în general numai pentru treburi administrative (a da
ajutor preotului sau a face curăţenie). Intrarea monahilor bărbaţi
nehirotoniţi în altar este îngăduită numai pentru a da ajutor preoţilor. Pînă
şi diaconii au voie, potrivit Canoanelor, doar să sărute un colţ al Sfintei Mese,
pe care se săvîrşeşte jertfa, şi nu să umble pe aceasta.
Femeile mirene au voie să intre în altar la sfinţirea bisericii, înainte de a fi fost pus antimisul pe Sfînta Masă.
Femeile mirene au voie să intre în altar la sfinţirea bisericii, înainte de a fi fost pus antimisul pe Sfînta Masă.





