De care parte este adevărul în cazul ”Marian Munteanu și Securitatea”?

Cotidianul ”Adevărul” a publicat ieri o acuzație gravă la adresa lui Marian Munteanu: că ar fi colaborat cu Securitatea. Prin felul în care e articulat, prin trimiterea la surse documentare și prin faptul că redă pasaje largi din actele care ar fi la dosarul de la CNSAS al celui care a fost liderul protestului maraton din Piața Universității în 1990, articolul pare credibil. Însă afirmațiile și referirile la documente nu sunt însoțite de fotocopii ale acelor documente, fapt ce pune întregul text sub semnul dubiului - arată Rost Online.

Este foarte straniu că publicația nu a dat facsimile, cu atît mai mult cu cît astfel de acuzații la adresa lui Marian Munteanu au mai fost formulate de-a lungul timpului și tot fără a se prezenta nici o probă.

Acum vreo lună si ceva, în ”Evenimentul zilei” era publicat un text care susținea aceleași lucruri și vehicula un angajament la Securitate pe numele lui Marian Munteanu, dar care nu avea nici o semnatură, și o chitanță care, de asemenea, nu i se putea atribui lui.

”Adevărul” avea ocazia acum să clarifice lucrurile o dată pentru totdeauna. De ce n-a făcut-o?

Dacă ziarul va publica totuși dovezile, va fi o bombă de presă. Una care va dezămăgi multă lume, chiar dacă presupusele note informative ale lui Marian Munteanu sînt benigne (nu pare să fi suferit nimeni de pe urma unor declarații care conțin portrete și anecdote).

Dacă însă ”Adevărul” nu vine cu dovezi, ar putea fi una dintre intoxicațiile de presă care descalifica definitiv orice publicație.

Oricum, probabil că în acest caz se va face repede lumină, cu atît mai mult cu cît Marian Munteanu a anunțat că va acționa în judecată ziarul și pe autoarea articolului.

Subiecte de dezbatere: Mişcarea Legionară, noua dreaptă, asasinate politice şi repere intelectuale

1. Prietenul Răzvan Codrescu a postat pe blogul său un articol mai vechi, apărut cîndva şi în revista Rost, despre asasinarea lui Nicolae Iorga. Subiectul, încă fierbinte şi după 70 de ani de la comiterea crimei, (28 noiembrie 1940) a stîrnit o dezbatere interesantă, nu lipsită de afirmaţii contondente. La fel cum s-a întîmplat în subsolurile textelor pe acelaşi subiect din Evenimentul Zilei şi Reporter Virtual.

Simptomatic este că dl Codrescu a fost atacat şi de fanaticii "neolegionari" şi de antilegionari. Primii sînt, de fapt, nişte bieţi proşti agresivi, care îşi închipuie că şansa lor de a se ridica de la condiţia de nevertebrate este să-şi justifice ura, lipsa de discernămînt şi violenţa prin asumarea unei direcţii ideologice - neînţelegînd nimic nici din asta, desigur. A doua categorie e împărţită în două subcategorii: stîngiştii, de la care n-ai ce să  aştepţi, şi dreptacii "demistificatori" - care, din dorinţa de a rosti adevărul cu orice preţ, ajung să-l compare pe Che Guevara cu Corneliu Codreanu şi pe Teodor Baconsky cu nu ştiu ce acefal anonim.

În focul luptei de idei, s-a trecut abrupt de la uciderea lui Iorga la greşelile lui Corneliu Codreanu - omorît în noaptea Sf. Andrei, 30 noiembrie 1938, tocmai la instigarea savantului - şi la antisemitismul Mişcării Legionare. Prietenul Alexandru Racu are o intervenţie lungă în această din urmă chestiune. Nu vreau să adaug la răspunsurile care i s-au dat decît îndemnul acesta: să nu judecăm trecutul cu măsurile prezentului. Altminteri, va trebui să ne dezicem de un număr de mari intelectuali români - de la Eminescu,  Hasdeu, Alecsandri şi Kogălniceanu pînă la N. Paulescu, Nae Ionescu şi Iorga însuşi - şi să ignorăm o parte a devărului istoric, fapt care ar însemna să ne minţim.  

2. Cîţiva evrei din România protestează împotriva unei emisiuni a Eugeniei Vodă în care a fost invitat Ion Cristoiu. Gazetarul a avut îndrăzneala de a-l caracteriza pe Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul şi liderul de pînă în 1938 al Mişcării Legionare, drept un "erou romantic", incoruptibil şi charismatic. Evreii protestatari cer sancţionarea Eugeniei Vodă că a dat pe post o emisiune prin care "este ignorat adevărul istoric", "caracterul fascist şi terorist" al Mişcării Legionare şi "contribuţia ei la pregătirea Holocaustului din România". Vedeţi fragmentul incriminat mai jos:

Care adevăr istoric a fost ignorat de Ion Cristoiu cînd l-a portretizat pe Codreanu? Nu era charismatic, incoruptibil şi idealist (sau, mă rog, dacă vreţi, romantic)? Cînd şi ce dovezi sînt că Mişcarea Legionară a pregătit asasinarea în masă a evreilor? Uciderea în masă a evreilor a fost comisă de regimul Antonescu, după ce legionarii înfundaseră puşcăriile, în cîteva episoade pe care istorici serioşi le consideră accidente ale istoriei, nu ca făcînd parte dintr-un program de eliminare fizică a tuturor etnicilor evrei din România.
---------------------------------------------------------------------------
UPDATE (30 nov. 2010)
Pe Reporter Virtual, Spartakus scrie un foarte bun pamflet, din care citez:

Ion Cristoiu putea face foarte bine, în emisiunea cu pricina, apologia satanismului, putea sacrifica niscaiva găini născătoare de pui vii şi stropi cu sângele lor microfoanele, ca ritual de fertilizare. Putea să declare război în direct Iranului şi Coreei de Nord, putea să ameninţe vreo zece şatre de ţigani cu deportarea în Groenlanda, putea să facă vrăji contra homosexualilor şi să le ureze tuturor de Crăciun să se umple de SIDA, putea să facă lobby live pentru eutanasierea tuturor câinilor din România, că probabil n-ar fi păţit nimic. Dar să-şi arate simpatia faţă de Codreanu, asta nu. Nu putea face. Nu era kusher. Pentru asta, evreii îl vor pune la zidul plângerii şi îi vor scoate ochii şi dinţii, conform Legii Talionului art. 69, punctul g.
Intelectualii ofuscaţi pe considerente de gintă ar trebui să ştie mai întâi că acuzele aduse lui Cristoiu sunt de-a dreptul absurde, dacă nu cumva caraghioase. Sorginea fascistă şi hitleristă a mişcării legionare e doar în capetele lor, fiindcă legionarismul a fost ceva cu totul diferit de ce voia Hitler să facă în Germania şi Mussolini în Italia, fie şi numai prin prisma importanţei acordate religiei creştin-ortodoxe – un aspect pe care, din păcate, Ion Cristoiu a omis să-l semnaleze.

-------------------------------------------------------------------------------

3. Tot cu referiri la Mişcarea Legionară a pornit şi dezbaterea despre "reperele intelectuale ale dreptei" de joi, 25 noiembrie. Dl Neagu Djuvara, cel care a început discuţia, s-a gîndit că nu poţi vorbi despre o nouă dreaptă fără să te delimitezi de vechea dreaptă. Domnia sa a avut chiar un accident retoric, ca să zic aşa, afirmînd că dl Valeriu Stoica (pare-se artizanul acestei operaţiuni de imagine cu titlu pompos) propune o dezbatere "despre ceva ce noi am mai trăit" şi continuînd cu a-şi exprima mirarea că Mişcarea Legionară a sedus o întreagă generaţie de intelectuali, între care şi pe el însuşi. Nu cred că dl Djuvara a vrut să spună ce a spus: că dl Stoica vrea o nouă Mişcare Legionară, avîndu-i drept ideologi pe cei zece intervievaţi în carte, dar cam aşa s-a înţeles.

Discuţia a luat o turnură primejdioasă pentru toţi cei consideraţi noile "repere intelectuale ale dreptei" cînd dl Al. George l-a dumirit pe dl Djuvara de ce a aderat la Legiune aproape toată elita vremii.  La care dnii Liiceanu şi Pleşu s-au simţit obligaţi să se delimiteze şi ei de Mişcarea Legionară, speriaţi poate să nu fie trecuţi din nou pe "lista neagră" a evreilor, avînd în vedere că magistru le-a fost un ilustru legionar.

4. Trecînd peste episodul legionar, manifestarea despre care am făcut vorbire mai sus mi-a lăsat impresia de aflare în treabă. Dl Pleşu a recunoscut că nu este de dreapta decît pentru că momentan stînga îl enervează mai tare. Dl Liiceanu a fost singurul care s-a simţit confortabil ca "reper intelectual" - noţiune pe care a şi teoretizat-o niţel - dar n-a vorbit deloc despre ce este şi ce vrea dreapta. Dl Patapievici a reuşit să spună, într-un mod destul de complicat, că nu e nici de dreapta, nici de stînga. Dl Stoica n-a izbutit să insufle din entuziasmul său celor prezenţi şi nici să lipească imaginea acelor "repere" de cea a partidului său mai mult decît este deja. La final, din toată vorbăria a persistat deasupra adunării, ca un motto trist, verdictul dlui Pleşu: "De dreapta sîntem numai noi, ăştia de la masă, dar nu contăm şi nu avem electorat".

În general, nu s-a înţeles de ce s-au mai obosit oamenii să vină acolo, de vreme ce nici ei nu sînt repere ale dreptei şi nici dreapta nu există.

Pe subiectul acesta a mai scris şi colegul Mihnea Măruţă, aici. 

Interesul major în această apariţie comună nu este al acestor intelectuali, ci al Partidului Democrat Liberal, “patronul” ISP-ului, care încearcă să se folosească, pe de o parte, de prestigiul lor, pentru a se agăţa de electoratul cultivat, iar, pe de altă parte, de influenţa lor în mediile culturale. Cu alte cuvinte, ei nu vor să se “murdărească” şi, în consecinţă, refuză eventualul rol de tutori ideologici, iar PDL se străduieşte ca această asociere mediatică să pară o reuniune fericită pe tărâmul spiritual al “dreptei”.

În fapt, aşa cum a spus şi Andrei Pleşu la întâlnirea cu pricina, aceşti intelectuali (poate cu excepţia lui Neagu Djuvara, care a trăit şi alte vremuri) au ajuns la dreapta oarecum “împinşi” de ceea ce s-a întâmplat în România după 1989. “Dreapta” lor este mai degrabă un ataşament faţă de valorile democratice, o contrapondere la ne-despărţirea de comunism. Ei au poposit la “dreapta” ca reacţiune, aşa cum, ulterior, grupul de tineri literaţi care-i contestă s-a poziţionat la stânga tot ca manifestare secundă, ca “răspuns” sau ca efect natural de umplere a vidului.

UPDATE (30 nov. 2010)

Pe blogul În linie dreaptă este postată, de asemenea, o relatare interesantă, chiar dacă discutabilă în cel puţin cîteva puncte, după opinia mea. Iar unele comentarii din subsolul textului il completează excelent. Merită citit totul.
Citez din articol:
De la bun început, ţin să remarc că dezbaterea românească despre dreapta este sufocată de o corectitudine politică sinistră ce caută să atace şi să pună la punct orice opinie care ar putea fi suspectată că trimite favorabil spre trecutul interbelic. Este uimitor cât de prezentă este, în mintea intelectualilor noştri, obsesia legionară şi teama de a nu fi asimilaţi ca urmaşi ai anilor ’30 ai secolului trecut. Disputa lui Liiceanu si Plesu cu Alexandru George a pornit întocmai de aici. [...]

1. Nu există sisteme totalitare de dreapta. Totalitarismul a fost o creaţie politică a stângii, iar fascismul şi nazismul sunt nimic mai mult decât erezii socialiste. Aruncarea lor în ograda dreptei dovedeşte o formidabilă lipsa de corectitudine a stângii, atât faţă de dreapta, cât mai ales faţă de proprii ei copii. Fascismul şi naţional-socialismul meritau mai mult respect din partea mamei lor. [...]

4. Centrul ca o mare familie, stânga şi dreapta ca revolute şi secundare. Ei bine, am mai auzit ideile astea, din multe alte surse şi nu sunt deloc originale ori demne de a fi promovate. Stânga şi dreapta nu sunt secundare, iar principiul revoluţiei permanente se află la rădăcina stângii, nu a dreptei, fie şi “radicală” (alt cuvânt de care s-a abuzat atât de mult, încât nici nu mai ştim ce înseamnă).

Evenimentul şi Capital sînt cumpărate de Păunescu

"Este o chestiune de zile şi de cîteva detalii pînă cînd se va anunţa oficial vînzarea Evenimentului Zilei şi a săptămînalului Capital de la Ringier către grupul de presă din care fac parte B1TV, VOX News şi ziarul local Gazeta de Sud" - anunţă Cătălin Tolontan. El crede că Ion Cristoiu are mari şanse să (re-)devină directorul Evenimentului Zilei.

Cum îşi dă un jurnalist cu firma în cap. Cazul "turnătorului" Anania

Mirela Corlăţan publică în Evenimentul Zilei de astăzi un articol prin care îşi compromite credibilitatea. Pur şi simplu, textul de azi aruncă îndoiala asupra tuturor investigaţiior sale mai vechi privind pe unii colaboratori ai Securităţii. Mai mult, cred că jurnalista şi ziarul cu pricina vor fi chemaţi în justiţie şi vor pierde. Şi bine ar fi să se întîmple aşa, pentru că Evenimentul Zilei trebuie să răspundă pentru campania de denigrare pe care o duce de o vreme contra Bisericii Ortodoxe.

Mirela Corlăţan îl acuză pe ÎPS Bartolomeu Anania că a turnat la Securitate, sub numele conspirativ "Apostol". Dar jurnalista nu are nici o dovadă şi se plînge că o anchetă mai profundă nu e posibilă din cauza legii si a... patriarhului Daniel.
În absenţa unor probe irefutabile, Mirela se mărgineşte la a face conexiuni "logice" pe baza unor texte din diverse dosare şi din Memoriile vlădicăi Bartolomeu.
Ea arată că informaţiile din două note informative, scrise la maşină şi semnate "Apostol" , coincid cu informaţiile pe care părintele Anania le-a dat în anchetă (deci nu de bunăvoie, ci sub tortură, şi nu în baza unui angajament de colaborator) sub semnătură proprie şi cu unele date din Memoriile sale. Şi trage concluzia că Anania este "Apostol".
Mirela n-are însă minima curiozitate să se întrebe de ce-ar fi dat părintele Anania sub nume conspirativ informaţii pe care le-a recunoscut sub propriul nume.

Pe urmă, Mirela, deşi nu e o novice care acum a mirosit pentru întîia oară un dosar de la Securitate, se preface că nu ştie că securiştii aveau obiceiul să pună sub formă de notă informativă discuţii benigne pe care le purtau cu anumiţi oameni.
Părintele Anania recunoaşte în Memoriile sale că, după eliberarea din închisoare, a fost căutat de Securitate de vreo două ori şi întrebat anumite lucruri (regimul voia să se asigure că omul nu-i mai e ostil, aşa a făcut cu toţi cei eliberaţi), că i s-au cerut note informative şi să-şi aleagă un nume conspirativ, dar că a refuzat şi că a dat doar două declaraţii sub numele său. Apoi a fost lăsat în pace.

Mai departe, Mirela ignoră faptul că pe numele părintelui Bartolomeu Anania nu există nici un angajament şi nici un dosar de informator.

Ziarista insinuează că pentru că a dat acele note informative (deci, a devenit omul Securităţii) , părintele Anania a fost lăsat să plece în SUA, ca misionar al BOR. De fapt, părintele Bartolomeu a fost trimis în America din voinţa şi prin puterea patriarhului Justinian Marina. Dovadă însă că nu a fost omul Securităţii şi al regimului comunist este că nu a ajuns episcop atunci şi că, după o vreme, autorităţile nici nu l-au mai lăsat să se întoarcă în SUA.

Mirela Corlăţan mai spune că părintele Bartolomeu Anania a fost unul dintre reeducatorii din puşcăria Aiudului, citînd un informator - care la rîndu-i, chipurile, reproduce o afirmaţie a părintelui Arsenie Papacioc; asta din urmă e o chiar o porcărie, pentru că autoarea încearcă o intrigă între marele duhovnic şi ucenicul său.
Dacă era de bună credinţă, jurnalista ar fi căutat adevărul chiar la supravieţuitorii de al Aiud. De pildă, îi recomand să citească volumul Reeducarea de la Aiud, scris de istoricul Demostene Andronescu, unul dintre cei care a pătimit în acea închisoare şi unul dintre puţinii care nu au acceptat reeducarea (mulţi consimţind formal la "reeducare", pentru a fi eliberaţi). Demostene Andronescu arată că părintele Anania e nevinovat.

În concluzie, cunoscînd-o pe Mirela, nu cred că nu s-a priceput să documenteze bine articolul, ci anume l-a instrumentat defectuos, pentru că altminteri nu mai avea ce scrie. Şi fie ordinul vreunui şef al ei, fie o pornire proprie anti-BOR îi cerea un text acuzator. Dar prin asta riscă să-şi piardă credibilitatea - cel mai de preţ lucru pe care îl are un jurnalist.

UPDATE (12 ian. 2010)

EvZ continuă să-l bălăcărească pe vlădica Bartolomeu şi azi. Mirela Corlăţan, care a citit postarea mea pe marginea acestui caz, nu poate clarifica dubiile semnalate de mine şi se ascunde după o decizie a CNSAS privind "deconspirarea" ierarhului. O astfel de decizie, dacă există, va fi desfiinţată în instanţă, întrucît se vede că nu poate fi probată. Pînă atunci, jurnalista are conştiinţa împăcată? Şi cînd se va dovedi în instanţă că au minţit şi CNSAS şi ea, cum va mai repara ceva?

Mirela îmi urmează sfatul şi ia legătura cu cîţiva dintre supravieţuitorii de la Aiud. Pentru că din declaraţiile a trei din patru oameni nu reiese vinovăţia părintelui Bartolomeu, ziarista subliniază doar mărturia dlui Grigore Caraza, vechi duşman al ierarhului (motivele îmi scapă), singurul care îl consideră pe mitropolit un fel de Ţurcanu al Aiudului (comparaţie cu totul deplasată, dincolo de neadevărul ei, şi prin aceea că "reeducarea" de la Aiud nu a avut caracterul criminal al celei de la Piteşti).

În altă ordine de idei, nu pentru că sînt "reprezentantul unui curent fundamentalist din BOR" îl apăr pe vlădica Bartolomeu - aşa cum susţine Mirela Corlăţan -, ci din dragoste de adevăr. Ceea ce, în ultimă instanţă, s-ar putea să fie o dovadă de fundamentalism în vremurile astea :-)

UPDATE 2

Comunicat de presă de la Cluj

Românii renunţă la cultură pentru pîine

Consumul cultural a înregistrat, până la mijlocul lui 2009, cele mai scăzute valori comparativ cu ultimii cinci ani, din cauza actualei crize economice care a determinat publicul să economisească banii destinaţi unor activităţi precum teatrul, muzica ori filmul, potrivit Barometrului de Consum Cultural, lansat, ieri, de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii -scrie EvZ.

Dacă anul trecut procentul celor care cumpărau muzică era de 63%, consumul a scăzut în acest an până la jumătate (30%). Cercetarea a arătat o scădere cu aproximativ 20% şi în cazul achiziţiilor de filme, iar consumul de teatru s-a redus cu 15%. Şi frecventarea spectacolelor de cinema a scăzut în medie cu 17%.

Dintre toate activităţile culturale, sectorul de carte este printre cele mai puţin afectate, procentul celor care au cumpărat cărţi anul acesta fiind de 45% faţă de 51% în 2008.

Se pare că Băsescu iese preşedinte. Cu mari emoţii

Evenimentul zilei de azi publică un sondaj de opinie realizat de CURS, la comanda cotidianului, din care reiese că Traian Băsescu şi Mircea Geoană sînt favoriţi pentru a intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Paradoxal, din cercetare rezultă că Băsescu poate cîştiga mai degrabă în faţa lui Geoană decît în faţa lui Antonescu sau a lui Oprescu, care însă n-au şanse să ajungă în turul doi. Actualul preşedinte este cotat cu 50% într-o confruntare cu Geoană - caz în care ar decide un număr infim de voturi -, dar ar fi învins de către Atonescu, cu 51 la 49 % din voturi, sau de Oprescu cu 52 la 48 %. În schimb, dacă Băsescu nu ar ajunge în turul doi, Geoană i-ar bate şi pe Oprescu şi pe Antonescu.

CURS a anticipat corect rezultatele alegerilor parlamentare din 2008. O face şi acum?

Cum comentaţi aceste rezultate?

Criza aprinde revoluţia în presă

Cel puţin pentru presă, criza economică are valoare de revoluţie. Şi la revoluţie, ca la revoluţie: victime omeneşti, pagube materiale, răsturnarea valorilor, schimbarea instituţiilor... Partea neagră e dată de suferinţă, partea roz aparţine, eventual, viitorului. Una peste alta, orice revoluţie aduce, pe lângă durere şi abuz, şi multă speranţă.

Criza economică a grăbit lucrurile, în cazul presei, într-o direcţie spre care oricum mergeam.

Presa e lovită greu de criză. Pe de o parte pentru că majoritatea covîrşitoare a publicaţiilor se bazau pe publicitate, or industria de publicitate a cunoscut un recul groaznic. Pe de altă parte, difuzorii, răi-platnici dintotdeauna, au provocat un blocaj financiar, căci încasează, dar, din pricini numai de ei ştiute, nu întorc banii la furnizorii editori.

Rodipet a capotat şi a lăsat buzunarele tuturor mai goale. Dacă va putea fi readusă pe linia de plutire, ne va costa pe toţi o grămadă de banet, în timp de Awdi, arabul căruia guvernul Năstase i-a făcut cadou Rodipet-ul (iniţial, reţea a statului), huzureşte prin America.

Nici Hiparion nu se simte prea bine, deşi a rămas principalul angrosist de presă, şi plăteşte cu ţîrîita, numai după crizele de nervi, alternate de rugăminţile plîngăcioase şi acţiunile în instanţă ale furnizorilor. Ceilalţi difuzori contează mai puţin.
Nu intru în detalii, dar fapt este că publicaţii care, pînă mai ieri, erau pe cai mari azi sînt cu un picior în groapă. Drept pentru care, patronatele au trecut la reduceri drastice: de salarii, de personal, de costuri curente.
De vreun an încoace, toate marile trusturi au făcut concedieri masive. Asta a fost etapa cea mai dureroasă. Mai ales că operaţiunea nu a avut la bază, în prea multe cazuri, criterii de competenţă.
A doua măsură, în legătură directă cu prima: au fost blocate angajările. După ştiinţa mea, doar Adevărul, România liberă şi Evenimentul zilei au mai făcut angajări în ultimele luni. Însă, acum nici aceste ziare nu mai angajează.
Aşa se face că mulţi ziarişti buni au rămas fără slujbă - chiar dacă ziarele continuă să mustească de incompetenţi, la toate nivelurile.
A treia etapă a fost închiderea unor publicaţii. Alţi şomeri şi alţi cititori văduviţi de produse care le plăceau.

Toate acestea au forţat breasla la reorientare. Mulţi jurnalişti cunoscuţi au trecut exclusiv (sau preponderent, că unii mai au colaborări sporadice cu publicaţii pe print) pe internet: Cristian Grosu, Tiberiu Lovin, Dan Tapalagă, Dan Badea, Mirela Corlăţan, Cristi Şuţu, Florin Budescu, Mihnea Măruţă, Petrişor Obae, Iulian Comănescu, Nicoleta Savin, Bogdan Comaroni, Răsvan Moldoveanu, Adrian Pătruşcă, Pavel Lucescu...

Sorin Ovidiu Vîntu a simţit dincontro bate vîntu şi a anunţat că de-acum investeşte numai în online, printurile urmînd să se descurce cum or putea. Aşa că, după alegeri, se aşteaptă închiderea ziarelor Gardianu şi Ziua (care îi aparţin lui SOV prin interpuşi) şi mutarea pe online a Cotidianului.

Deunăzi, trustul lui SOV a anunţat că renunţă la editarea revistelor Tabu, Bucătăria pentru toţi, Aventuri la pescuit, Superbebe şi 24Fun, iar acestea vor fi preluate de managerii lor. După informaţiile mele, Bucătăria pentru toţi şi 24Fun sînt singurele încă profitabile.
În paralel, trustul Realitatea-Caţavencu a dezvoltat mult compania F5X-media care se ocupă numai de mediul virtual. Mai mult, a recuperat o serie din foştii comentatori ai Cotidianului, care n-au putut lucra cu Nistorescu, pentru care a făcut o platformă de bloguri. Şi nu doar ca să le dea un loc unde să scrie, ci pentru că a înţeles că importanţa mediului virtual e în creştere.

Dan Voiculescu a declarat şi el, într-un interviu publicat azi de Tiberiu Lovin, că este interesat de presa pe internet.

Evenimentul Zilei a alcătuit o redacţie paralelă, care lucrează doar pentru ediţia online a ziarului.
De asemenea, au fost deschise întreprinderi independente de jurnalism online. Şi au toate şansele de reuşită, Hotnews fiind un exemplu pentru asta (dintr-un site de revista presei a devenit principala agenţie de ştiri online, în doar cîţiva ani - şi nu discut aici despre cum îşi face treaba, ci doar că a avut succes).

Pe deasupra, începe să se simtă şi în România că, dacă nu eşti pe net, nu exişti. Nevoia de a obţine rapid informaţia, viteza de difuzare a ştirilor pe internet, comoditatea cu care ne-au învăţat deja motoarele de căutare, toate ne obligă să avem şi o faţă virtuală pentru brand-ul personal, pentru ong-ul sau firma la care lucrăm, pentru proiectele majore în care sîntem implicaţi, pentru hobby-urile noastre... De aceea, s-au înmulţit, printre altele, blogurile de calitate ţinute de scriitori, jurnalişti de top sau specialişti în diverse (de la economie şi arhitectură, până la sticlărit şi artă plastică).

O serie de bloggeri cîştigă deja bani din publicitatea online, pentru că au trafic mare. Publicitatea online este şi ea în creştere faţă de cea pe print. Deocamdată, în Vest se simte mai mult această schimbare. În România sînt încă diverse hibe care ne întîrzie şi aici ca în toate domeniile. Dar se va întîmpla şi la noi.

Pentru că se înregistrează o reorientare a investiţiilor spre internet şi pentru că tot mai mulţi jurnalişti valoroşi măresc credibilitatea informaţiilor vehiculate în spaţiul virtual, e firesc să fie redirecţionată şi publicitatea.
Din păcate, libertatea este greşit înţeleasă şi de majoritatea internauţilor, care sufocă forumurile publicaţiilor cu umori şi ticăloşii şi care fac să înflorească pe bloguri calomnia, insulta şi manipularea grosolană. Aşa încît era firesc să apară iniţiative de reglementare a internetului.

Personal, mă tem că încercarea de a pune reguli din afară, adică prin instrumente politice, aici, ca şi în presă, poate duce foarte uşor la cenzură. Aşa că ar fi bine dacă am reuşi să ne autoreglementăm. N-am prea făcut-o în presa clasică, să-i zic aşa, aşa că mă îndoiesc că o vom face în cea online.

Tendinţa de a da hîrtia pe net nu mă sperie. Nu cred că presa pe print va dispărea. Chiar dacă vom ajunge să avem cu toţii acces la ştiri în timp real pe telefonul mobil, vor exista suficient de mulţi oameni care vor prefera să citească un ziar sau o revistă pe hîrtie. Unii vor face din asta un tabiet, alţii – un semn de distincţie. Şi sper că asta va duce la o rafinare a presei pe print, o înnobilare a ei. Mondenităţile şi noutăţile politice pot fi aflate la radio, la televizor sau pe netul accesat de pe mobil, dar analizele de calitate, reportajele profunde, interviurile substanţiale, anchetele de amploare, nu. Pentru acestea din urmă va fi în continuare nevoie de un suport de hîrtie. Cum va fi nevoie şi pentru cărţi. Nimeni nu va sta să citească un roman de dragoste sau o culegere de eseuri politice pe internet. Şi nici plăcerea de a citi o carte ca un obiect frumos nu va putea fi înlocuită cu lectura lor pe foi scoase la imprimantă. Cititorii adevăraţi vor păstra ritualul de a ţine în mîini o carte cu coperte frumoase, de a răsfoi uşor un ziar cu o cafea în faţă... Ba s-ar putea ca pentru mulţi presa pe hîrtie să fie un semn de rezistenţă în faţa consumerismului, a fast-life-ului şi de nobleţe spirituală. Aşa că n-are decît să pună Google toată literatura lumii pe internet şi să devină doar online 90 la sută din ziare.

Nici o revoluţie nu a nimicit conservatorii.

Situaţia din BOR devine explozivă, în aplauzele antihriştilor

Revin asupra unui subiect despre care am mai scris deunăzi, pentru că mă obligă reacţiile din presă şi din Biserică.
Patriahia a reuşit, printr-un simplu comunicat, să ridice la maximum tensiunea în Biserică. Din trei motive: întîi, pentru că a dovedit multă îngăduinţă faţă de propaganda homosexualilor; doi, pentru că s-a delimitat de mirenii responsabili, care se comportă aşa cum le-o cere statutul de mădulare ale Bisericii şi nu ca nişte momîi căzute în pietism; trei, pentru că şi-a arătat, mai limpede ca niciodată, direcţia politică pe care o urmează.
Comunicatul nu este o greşeală de PR, care ar putea fi tratată cu oarecare îngăduinţă, chiar dacă ar reclama schimbarea urgentă a celor de la Biroul de Presă al Patriarhiei. Eu ştiu bine, şi ca mine mulţi alţi jurnalişti introduşi în culisele BOR, că aceste comunicate sînt croite după indicaţiile patriarhului Daniel - cînd nu le scrie, nervos, preafericirea sa însuşi! Ştiu că nu vă este uşor să admiteţi asta, dar e realitatea nudă.

În plus, dacă ar fi fost o greşeală de PR, văzînd reacţiile şi simţind pulsul credincioşilor, patriarhul ar fi reparat cumva eroarea. N-a făcut însă decît să-şi asmută căţeii ştirbi asupra noastră.

Patriarhul vrea să controleze totul, inclusiv mişcarea laicatului, iar dacă nu poate, atunci se dezice de ea.
Patriarhul nu acceptă împreună-lucrarea, aşa cum se cuvine în Biserica noastră, ci doar supunerea oarbă. De ce? Pentru că numai printr-o relaţie de tip stăpîn-sclav îşi poate face politica sa.

I-am propus colaborarea, am fost reverenţioşi şi ne-am oferit ajutorul cu onestitate. Ne-a răspuns prin întoarcerea spatelui. I-am sugerat patriarhului, ca şi celorlalţi sinodali, să preia iniţiativa în privinţa demersurilor pentru apărarea familiei, dar n-a făcut-o. Iar dacă, văzînd aceasta, noi am înţeles să o facem şi fără ajutorul ierarhiei, sîntem puşi la colţ, spre satisfacţia duşmanilor Bisericii. Aceştia, antihrişti consacraţi (ca să spun aşa), mercenari din presă ai "corectitudinii politice" şi falşi lideri de opinie "de dreapta" au salutat entuziaşti poziţia Patriarhiei. Normal, le convine de minune. Prin cuvîntul patriarhului Daniel capătă şi ei o ţîră de credibilitate în încercarea de a-i pune la stîlpul infamiei pe "talibanii" din societatea civilă care cer un minimum de respect faţă de sentimentul religios în spaţiul public.

Iată cum jubilează ateul Costi Rogozanu sau cum aplaudă dilematicul Cristi Ghinea.

Printr-un singur text, patriarhul Daniel a confirmat vechile temeri ale ortodocşilor serioşi (denumiţi şi tradiţionalişti, ca să se deosebească de sincretiştii care se declară ortodocşi, dar, cel mai probabil, nu cred în Dumnezeu) şi a dat semnalul aşteptat de mediul politic.

De acum, politicienii noştri pot fi mai relaxaţi în abordarea legislaţiei anti-familie, pro-avort, pentru căsătoriile homosexualilor, pentru adopţiile de copii făcute de către gay etc. etc.

Homosexualii încep să realizeze că nu obţin nimic ieşind în stradă şi se mai fac şi de rîs. Aşa că apasă mai puternic pedala lobby-ului, fie prin cîte un jurnalist fără nici un reper moral dar cu porniri antiromâneşti viscerale, fie prin politicieni năimiţi, fie, iacată, chiar prin unii ierarhi ortodocşi.

După replica mea la comunicatul patriarhului, am primit, numai pe acest subiect, peste o sută de telefoane de la preoţi, călugări şi mireni implicaţi în activităţile culturale şi sociale ale Bisericii. Discuţiile cu aceştia mi-au întărit convingerea că starea de spirit din Biserica Ortodoxă Română este explozivă. Vlădicii noştri ori nu ştiu, ori ignoră senioral - dar, să fiu iertat, lipsit de responsabilitate - această realitate. În tot cazul, Sinodul tace în chip rău-prevestitor, în timp ce patriarhul se transformă din "manager" în patronul BOR.

UPDATE

Iată ce grozăvie ne mai dezvăluie Război întru Cuvânt: "Obiectivul patriarhului, acelaşi cu al masoneriei: Unitatea spirituală a lumii"!

Antihriştii şi unii ierarhi ai BOR îi combat cot la cot pe ortodocşi

De cîteva luni, lumea noastră ortodoxă este frămîntată de problema paşapoartelor electronice. Cu mai multă sau mai puţină abilitate, o serie de organizaţii neguvernamentale, profesori universitari, specialişti în IT, cercetători străini, jurnalişti, scriitori, preoţi profesori şi monahi au adus numeroase argumente pentru respingerea acestor acte de identificare prin care statul încalcă drepturile civile şi lezează sensibilitatea religioasă a cetăţenilor săi. De încălcarea drepturilor civile este preocupat pînă şi Parlamentul European, care are în lucru un proiect de recomandare referitor şi la utilizarea tehnologiei RFID - utilizată pentru paşapoartele electronice.

În arhiva acestui blog se găsesc mai multe articole care, pe de o parte, arată modul în care s-a desfăşurat dezbaterea publică - din care nu lipsesc protestele de stradă şi strîngerea de semnături de la creştini pentru oprirea introducerii paşapoartelor electronice -, iar, pe de alta, prezintă sintetic argumentele pentru care orice om raţional, care ţine la libertatea şi la viaţa sa privată, trebuie să refuze aceste paşapoarte (ca şi cărţile de identitate ce vor intra în uz din anul 2011), indiferent dacă este sau nu credincios.

Însă, internetul este plin de site-uri şi bloguri care furnizează poate mai multe argumente, cu exemple din ţările unde deja astfel de documente există. Nici un blog sau site ortodox nu a rămas insensibil la această problemă. Mai mult, sînt foarte multe site-uri sau bloguri ale unor oameni indiferenţi religios sau atei care au sesizat pericolul şi îşi manifestă opoziţia. Deci, aceste paşapoarte nu constituie o problemă a "habotnicilor ortodocşi".

Pentru oamenii oneşti, care au citit argumentele noastre, este limpede că opoziţia faţă de paşapoartele electronice este o opoziţie faţă de instaurarea unui stat de tip poliţienesc, în care cetăţenii sînt trataţi ca potenţiali infractori. Că în asta există şi o puternică încărcătură teologică, iarăşi e limpede. Şi nu pentru că în paşaport ar fi numărul 666, ci pentru că libertatea este un dar de la Dumnezeu (El ne lasă să alegem întotdeauna), iar cine vrea să răpească libertatea cuiva face lucrarea diavolului.

Cu toate acestea, văd zilnic tot felul de jurnalişti lipsiţi de orice brumă de cultură (nu mai vorbesc de cea teologică) şi de orice umbră de talent, care fac băşcălie de "habotnicii ortodocşi" preocupaţi de paşapoartele electronice. Ei ar pune pariu că noi habar nu avem "ce inseamna acel cip, ce fel de date sunt trecute acolo si mai ales ca nici macar nu sunt constienti de faptul ca acel pasaport reprezinta un act optional, nu obligatoriu. Iar din cate am citit intr-o noua scrisoare a unui «duhovnic al neamului», nu au priceput nici macar ca legea le permite sa isi scoata si pasaport fara cip, numai ca acesta nu va fi unul permanent, ci provizoriu… adica va avea o valabilitate de sase luni. Cel mai haios este insa argumentul cu 666. Unde e numarul ala, nu stiu… Toti striga impotriva lui, dar nimeni nu a spus clar unde apare. Dupa cum au lasat-o mai moale si cu argumentele legate de faptul ca Romania ar fi primul stat din Europa care sa adopte pasaportul satanic, dandu-si seama ca e exact pe dos." Nu pun link către necăjitul acesta, pentru că tocmai asta vrea - în zbaterea sa penibilă după trafic, atacă aproape zilnic Ortodoxia. Şi oricum am dat citatul doar ca mostră de manipulare ordinară. Pentru că, totuşi, cunoscînd personajul, n-aş vrea să cred că e de-a dreptul prost.

Prin manevra sa, colegul ăsta de breaslă - breaslă care s-a umplut de neaveniţi şi de impostori siniştri - încearcă să trimită dezbaterea în derizoriu. Ştie bine că argumentaţia nu s-a redus la numărul fiarei. De asemenea, este imposibil să nu fi citit - dacă tot îl interesează subiectul - inclusiv despre intervenţiile FOR pe lîngă autorităţi, din care reiese clar că ştim ce este cipul şi cam ce conţine (parte din informaţiile sînt ţinute secrete). Mai mult, am explicat de ce nu admitem "soluţia" paşaportului temporar - care se dovedeşte a fi şi foarte greu de obţinut, în litera şi spiritul legii, dacă onorabilul ar avea curiozitatea să citească legea -, în pofida susţinerii sale inclusiv de Patriarhie. Am spus şi că argumentul Ministerului de Interne precum că paşaportul e opţional este un sofism: dacă vreau să călătoresc în afara UE îmi trebuie paşaport, iar dacă mi se refuză unul simplu mi se îngrădeşte dreptul la libera circulaţie.

În paranteză mai remarc că statul român încearcă să împrumute 18 - 20 de miliarde de euro ca să nu dea faliment, în condiţiile în care avem deja o datorie externă de 9 miliarde de euro, dar îi trebuie tichie de mărgăritar - paşapoarte electronice, pentru care se mai cheltuie alte miliarde de euro. Asta în plină criză şi în condiţiile în care România este printre primele state, alături de Germania şi Marea Britanie, în care se introduc paşapoartele electronice cu cip care includ date biometrice.

Surpriza vine însă de la acea parte a societăţii civile care şi-ar implanta şi mîine un cip în cap, pe motiv că n-are ce ascunde, ci de la ierarhia noastră bisericească. Şi aici avem o problemă majoră.

Patriarhia a răspuns tulburării din Biserică printr-un comunicat de presă care a stîrnit protestele laicatului organizat, cu atît mai mult cu cît hotărîrea Sf. Sinod pe care o anunţa astfel este în răspăr cu hotărîrile celorlalte Biserici ortodoxe autocefale date în cazuri similare şi cu hotărîrea Sinodului Mitropolitan de la Cluj, pronunţată cu o săptămînă mai înainte.

Acelaşi laicat, prin FOR, a cerut explicaţii Patriarhiei, care tace şi azi. S-a putut ca un post de televiziune comercial, ca B1Tv, să organizeze un şir de emisiuni pe acest subiect, dar Trinitas TV şi restul trustului de presă al Bisericii, pe care, vrînd-nevrînd, îl sponsorizăm cu toţii, n-a catadicsit să facă măcar o discuţie, în care să le permită şi "habotnicilor" să-şi expună punctul de vedere. Desigur, nu i-a dat voie "Stăpînul" - ce odios sună!

Însă, este băgat la înaintare PS Calinic al Argeşului, ca pe vremea comunismului, cînd unii ierarhi erau folosiţi să convingă lumea de binefacerile regimului, în timp ce alţi ierarhi erau scoşi din scaun şi/sau ucişi.

În "Evenimentul Zilei" de azi, PS Calinic are un hectar de ziar la dispoziţie să conteste toate argumentele noastre. Şi o face ca un purtător de cuvînt al Miliţiei. Să fiu iertat pentru că nu-mi pot stăpîni idignarea în plin post, dar acest episcop fie a scris după dictare, fie a semnat un text fabricat de Ministerul de Interne, fie ignoră în chip jignitor, voind să transforme negrul în alb, toate demonstraţiile făcute pînă acum de opozanţii documentelor de identiate electronice.

PS Calinic citează abundent din documentele autorităţilor de stat şi nu face decît o referire duhovnicească, manipulatorie în context, prin care sugerează că noile sisteme de identificare a persoanelor sînt de la Dumnezeu.
Argumentele Preasinfiţiei Sale sînt:

- paşapoartele acestea încearcă să combată imigraţia ilegală şi criminalitatea organizată (minciună sfruntată, căci s-a demonstrat: aceste documente nu numai că pot fi falsificate, dar informaţiile din ele pot fi citite de la distanţă, ceea ce uşurează munca infractorilor),
- paşaportul electronic cu date biometrice dă acces posesorului, fără viză, pe teritoriul SUA (chestiune tratată lămuritor de prof. Radu Carp într-un material postat pe Hotnews),
- UE obligă România să introducă acest tip de paşaport (România o fi stat suveran? Polonia este, a dovedit-o, spulberînd la Curtea Europeană de Justiţie raportul cu caracter obligatoriu al UE),
- nimeni nu este obligat să solicite paşaportul (tare sînt curios cum vor reacţiona ierarhii noştri cînd ni se vor impune şi cărţile de identitate electronice cu cip),
- cine nu vrea paşaport electronic îşi poate lua unul simplu, temporar (am mai demontat minciuna asta),
- în UE se poate circula cu cartea de identitate (corect, şi-atunci de ce ne obligă UE să ne facem paşapoarte electronice?),
- dacă vrem să rămînem în UE trebuie să fim democraţi, iar "democraţia presupune automat şi educaţie" (ce-are patriarhia cu democraţia?),
- mai primejdios decît cipul din paşapoarte este telefonul mobil (o fi, n-o fi, dar un pericol nu-l exclude pe celălalt).

Văzînd aceste "argumente" ale episcopului de Argeş, te întrebi dacă nu cumva are jumătate de normă la Guvern - cîte două ceasuri la Ministerul de Interne şi două la Externe, zilnic.

Sîntem în Postul Mare şi regret nespus că trebuie să dau glas unei bănuieli asupra unui ierarh al Bisericii din care fac parte, dar e de datoria mea de creştin-ortodox pînă la urmă. Aş vrea să nu cred că PS Calinic s-a pretat la această manipulare ca urmare a faptului că i se judecă în instanţă dosarul de turnător la Securitate.

Cornel Nistorescu, despre decaderea presei

Jurnalistul Petrisor Obae publica pe Pagina de Media un dens si util interviu cu Cornel Nistorescu. Este o analiza lucida a presei (mari) romanesti, cu concluzii triste, fireste. Redau mai jos citeva afirmatii ale lui Nistorescu, indemnindu-va sa ascultati interviul. Chiar daca a gresit si el destul, Cornel Nistorescu vede foarte limpede lucrurile.

* Întâlnirea cu netul n-a fost una lucidă, profesională şi echilibrată. Jurnalistica românească s-a dus în net cu o dezinvoltură care, după părerea mea, a deteriorat-o, ca să nu spun că aproape a sufocat-o.
* Nu se poate să faci jurnalistică fără să vorbeşti cu subiectul. Jurnalistica a ajuns o profesie făcută pe mobil. Pe net şi pe mobil. Nu se poate! E o joacă interesantă, de calculator, dar nu e jurnalistica aia care poate să mişte ceva în societate.
* Presa are prea mulţi comentatori şi prea puţini jurnalişti. Dacă deraiază într-o zi toate trenurile din România, nu cred că au picioarele rupte mai mulţi de cinci şase reporteri şi jurnalişti.
* Mulţi dintre colegii mei au devenit funcţionari. Să ai un job bun, să ai o mie, nu ştiu, 2.000 sau cât mai mult pe lună, şi dacă poţi să nu faci nimic. Sau să pleci cât mai repede de la serviciu.
* Încă o dată, e decăderea profesională. Noi am crezut că putem produce, în zece ani, 50.000 de ziarişti. Hai să fim serioşi! Producţia asta masivă de jurnalişti îşi arată slăbiciunile, incultura, lipsa de pregătire, de alfabet.
* Despre cum a reflectat presa accidentul în care a fost implicat: Mi-au plătit-o! Trebuia să mă aştept. Mă aşteptam. Unii au exagerat, alţii nu au exagerat.