miercuri, 27 mai 2009

Situaţia din BOR devine explozivă, în aplauzele antihriştilor

Revin asupra unui subiect despre care am mai scris deunăzi, pentru că mă obligă reacţiile din presă şi din Biserică.
Patriahia a reuşit, printr-un simplu comunicat, să ridice la maximum tensiunea în Biserică. Din trei motive: întîi, pentru că a dovedit multă îngăduinţă faţă de propaganda homosexualilor; doi, pentru că s-a delimitat de mirenii responsabili, care se comportă aşa cum le-o cere statutul de mădulare ale Bisericii şi nu ca nişte momîi căzute în pietism; trei, pentru că şi-a arătat, mai limpede ca niciodată, direcţia politică pe care o urmează.
Comunicatul nu este o greşeală de PR, care ar putea fi tratată cu oarecare îngăduinţă, chiar dacă ar reclama schimbarea urgentă a celor de la Biroul de Presă al Patriarhiei. Eu ştiu bine, şi ca mine mulţi alţi jurnalişti introduşi în culisele BOR, că aceste comunicate sînt croite după indicaţiile patriarhului Daniel - cînd nu le scrie, nervos, preafericirea sa însuşi! Ştiu că nu vă este uşor să admiteţi asta, dar e realitatea nudă.

În plus, dacă ar fi fost o greşeală de PR, văzînd reacţiile şi simţind pulsul credincioşilor, patriarhul ar fi reparat cumva eroarea. N-a făcut însă decît să-şi asmută căţeii ştirbi asupra noastră.

Patriarhul vrea să controleze totul, inclusiv mişcarea laicatului, iar dacă nu poate, atunci se dezice de ea.
Patriarhul nu acceptă împreună-lucrarea, aşa cum se cuvine în Biserica noastră, ci doar supunerea oarbă. De ce? Pentru că numai printr-o relaţie de tip stăpîn-sclav îşi poate face politica sa.

I-am propus colaborarea, am fost reverenţioşi şi ne-am oferit ajutorul cu onestitate. Ne-a răspuns prin întoarcerea spatelui. I-am sugerat patriarhului, ca şi celorlalţi sinodali, să preia iniţiativa în privinţa demersurilor pentru apărarea familiei, dar n-a făcut-o. Iar dacă, văzînd aceasta, noi am înţeles să o facem şi fără ajutorul ierarhiei, sîntem puşi la colţ, spre satisfacţia duşmanilor Bisericii. Aceştia, antihrişti consacraţi (ca să spun aşa), mercenari din presă ai "corectitudinii politice" şi falşi lideri de opinie "de dreapta" au salutat entuziaşti poziţia Patriarhiei. Normal, le convine de minune. Prin cuvîntul patriarhului Daniel capătă şi ei o ţîră de credibilitate în încercarea de a-i pune la stîlpul infamiei pe "talibanii" din societatea civilă care cer un minimum de respect faţă de sentimentul religios în spaţiul public.

Iată cum jubilează ateul Costi Rogozanu sau cum aplaudă dilematicul Cristi Ghinea.

Printr-un singur text, patriarhul Daniel a confirmat vechile temeri ale ortodocşilor serioşi (denumiţi şi tradiţionalişti, ca să se deosebească de sincretiştii care se declară ortodocşi, dar, cel mai probabil, nu cred în Dumnezeu) şi a dat semnalul aşteptat de mediul politic.

De acum, politicienii noştri pot fi mai relaxaţi în abordarea legislaţiei anti-familie, pro-avort, pentru căsătoriile homosexualilor, pentru adopţiile de copii făcute de către gay etc. etc.

Homosexualii încep să realizeze că nu obţin nimic ieşind în stradă şi se mai fac şi de rîs. Aşa că apasă mai puternic pedala lobby-ului, fie prin cîte un jurnalist fără nici un reper moral dar cu porniri antiromâneşti viscerale, fie prin politicieni năimiţi, fie, iacată, chiar prin unii ierarhi ortodocşi.

După replica mea la comunicatul patriarhului, am primit, numai pe acest subiect, peste o sută de telefoane de la preoţi, călugări şi mireni implicaţi în activităţile culturale şi sociale ale Bisericii. Discuţiile cu aceştia mi-au întărit convingerea că starea de spirit din Biserica Ortodoxă Română este explozivă. Vlădicii noştri ori nu ştiu, ori ignoră senioral - dar, să fiu iertat, lipsit de responsabilitate - această realitate. În tot cazul, Sinodul tace în chip rău-prevestitor, în timp ce patriarhul se transformă din "manager" în patronul BOR.

UPDATE

Iată ce grozăvie ne mai dezvăluie Război întru Cuvânt: "Obiectivul patriarhului, acelaşi cu al masoneriei: Unitatea spirituală a lumii"!

4 Comentários:

viatalatara spunea...

Va multumesc pentru acest raspuns. Nu stiu cat este de important cine face aceste comunicate de presa, pana la urma, cat mai important este ceea ce lasa ele sa se vada (fara voia autorilor).

In alta ordine de idei, va invit sa cititi si acest articol: http://viatalatara.wordpress.com/2009/05/27/povestea-unui-preot-rus/

Pe mine m-a impresionat foarte tare si m-am gandit daca nu cumva putem gresi cu totii, foarte tare, chiar atunci cand suntem convinsi ca avem dreptate...

mihail spunea...

Ganditi/va cat de canonica poate fi patriarhia noastra, daca in 1971 ROCOR-ul declara necanonica si lipsita de har patriarhia moscovei! dE FAPT rocor-UL n-a privit patriarhia Moscovei ca fiind canonica NICIODATA!

Anonim spunea...

Se pregateste bomba in BOR.

Pr.Vasile spunea...

Daca ai putea sa afisezi o fotografie cu arhimandritul Mina Dobzeu la categoria Sfintii Inchisorilor . Hristos S-a Inaltat . Pr. Andoni Vasile .