sâmbătă, 23 mai 2009

În ce crede patriarhul Daniel?

Apărut pe scena publică românească precum o nouă vedetă a ortodoxiei, Dan Ilie Ciobotea, viitorul episcop-vicar de la Timişoara, mitropolit al Moldovei şi patriarh al României, a fost depozitarul unor mari speranţe.
Susţinut de către societatea civilă şi de către mari duhovnici, ca părintele Stăniloae, părintele Cleopa şi părintele Bartolomeu Anania, pentru a accede în ierarhia bisericească, proaspătul monah Daniel Ciobotea promitea să aducă un aer proaspăt în Biserică, fără însă a atenta la tradiţia sănătoasă.
După aprope 20 de ani de la hirotonirea sa întru arhiereu, Preafericitul Daniel (sau Sanctitatea Sa, cum preferă să i se spună), riscă să fie doar o mare dezamăgire.
Acţiunile sale din ultima vreme şi mai ales comunicatul de azi al Patriahiei, m-au făcut să-mi pun întrebarea din titlu.

Şi, după faptele sale, constat că PF Daniel crede în:

- puterea banului, pe care se străduieşte să-l scoată din piatră seacă, prin compromisuri cu puterea politică şi prin tot felul de biruri puse pe preoţime;

- puterea înalţilor funcţionari ai statului, pe care îi slujeşte fără discernămînt, după cum au arătat înţelegerile pe care le-a făcut, de pildă, cu Ministerul Sănătăţii, în plină campanie de vaccinare "împotriva cancerului de col uterin" (vă amintiţi, poate, scandalul Gardasil, unde mirenii au fost iarăşi lăsaţi singuri de către ierarhia BOR) şi cu Ministerul de Interne (în cazul actelor de identiate cu cip);

- puterea presei - cu care nu ştie să comunice, dar pe care ar vrea să o aibă sprijinitoare (de aici, tot felul de poziţii echivoce în probleme majore). De aceea a şi pus pe picioare un trustuleţ de presă, care e însă pe ducă, pentru că PF Daniel a preferat să angajeze yesmeni în locul profesioniştilor;

- necesitatea aggiornamento-ului BOR, cu sacrificarea învăţăturii de credinţă (vezi cazul atît de grăitor al împărtăşirii ÎPS Nicolae Corneanu la catolici);

- dreptul său de viaţă şi de moarte în Biserică - de unde, un comportament de stăpîn peste o turmă de sclavi pe plantaţie. Culmea e că a reuşit să bage în sperieţi, cu acest comportament, şi destui episcopi.

Şi lista ar putea continua.
Acum, în ce nu crede preafericitul nostru patriarh?
În opinia mea, SS Daniel nu crede în:

- libertatea de expresie - pune pumnul în gură oricui îndrăzneşte să formuleze vreo critică sau să aibă altă părere decît preafericirea sa (pe călugării din Moldova, cel puţin, i-a terorizat pe vremea cînd era mitropolit acolo). PF Daniel a fost deranjat cînd o serie de organizaţii neguvernamentale ortodoxe i-au cerut explicaţii (cum a fost cazul unei fantomatice "hotărîri" de Sinod prin care ni se spunea că putem fi cipuiţi, că nu e nici un pericol) sau cînd i s-a solicitat intervenţia pe lîngă autorităţi în chestiuni de interes public (de pildă, stoparea propagandei homosexualităţii), dar, după cum se vede din comunicatul de azi, şi atunci cînd mirenii au ieşit în stradă să se apere singuri;

- rolul mirenilor în Biserică. În ciuda faptului că mirenii sînt din ce în ce mai bine organizaţi în societatea civilă, că a fost fondat şi un For Ortodox Român, ca principal partener de dialog al ierarhiei bisericeşti, PF Daniel continuă să vadă în credincioşi o turmă necuvîntătoare, bună doar să bage banul în cutia milei şi să tămîieze clerul;

- sobornicitatea din Biserică. Preafericirea sa se visează un soi de papă ortodox, ale cărui ordine se execută, nu se discută. Întîmplător sau nu, ierarhii care mişcă în front sînt izolaţi sau supuşi unor campanii de presă defăimătoare.
Şi iarăşi lista ar putea continua (Dacă vreţi, puteţi să o faceţi, în secţiunea de comentarii).

În faţa acestui tablou, ajung să mă întreb dacă patriarhul Daniel crede în Dumnezeu. Căci nu-mi explic cum poţi crede în Dumnezeu, dar în concepţia ta să primeze materialul asupra spiritualului, să vrei să-i stăpîneşti pe ceilalţi, să nu uiţi şi să nu ierţi, să vrei să schimbi pînă la schimonosire Biserica pe care ai fost pus s-o slujeşti.

Poate greşesc. Poate că nu văd bine lucrurile şi, cum am mai spus-o şi altă dată, sînt gata să-i sărut dreapta şi să-i cer iertare public părintelui patriarh dacă dovedeşte, prin fapte, că n-am dreptate.
Însă, comunicatul de azi al patriarhiei referitor la marşul gay şi marşurile pentru normalitate organizate ieri şi azi în Bucureşti, îmi slăbeşte nădejdea.

În urmă cu aproape o lună, Forul Ortodox Român solicita Sfîntului Sinod să intervină pentru stoparea propagandei homosexualităţii. N-am primit nici un răspuns.

Cu o săptămînă înaintea organizării Marşului pentru Familie, Forul Ortodox Român, Federaţia Pro-Vita şi Alianţa Famiiilor din România au cerut binecuvîntare pentru această acţiune de la arhiepiscopul Bucureştiului, PF Daniel. Printr-un purtător de cuvînt, ni s-a refuzat cererea sub diferite pretexete biorcratice.

Iar astăzi, Patriarhia transmite protestul său către Primăria Bucureştiului, pentru că ne-a acordat autorizaţia de a mărşăului pe traseul Ateneu - Dealul Mitropoliei. În comunicatul ţîfons al patriarhului se spune că Dealul Mitropoliei este doar pentru rugăciune, reculegere şi pelerinaj. De cînd este interzis creştinilor să vorbească în faţa Patriarhiei? Nu e firesc ca un marş al creştinilor să se încheie la picioarele Maicii lor, Biserica?

Patriarhia precizează că nu am avut binecuvîntare pentru marş, dar oare nu se cuvenea ca Întîistătorul Bisericii Ortodoxe Române să dea această binecuvîntare şi îmbărbătare manifestanţilor? Era vorba, totuşi, de o acţiune în interesul creştinilor. Ca să nu mai spun că trebuia să vină din partea preafericirii sale iniţiativa acestei mişcări de apărare a valorilor familiei şi de conştientizare a românilor asupra problemelor pe care le are familia în România.

Patriarhia mai susţine că noi urmărim doar să ne facem imagine. Oare asta fac asociaţiile Pro-Vita, care au prevenit zeci de mii de avorturi? Asta fac asociaţiile Rost, Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Christiana, care, de mulţi ani, pun în operă un program de educaţie naţională şi creştină a noilor generaţii? Asta face Alianţa Famiilor din România, care se bate pentru împiedicarea adoptării unor legi anticreştine în ţara noastră?

PF Daniel ştie bine că sîntem pe deplin îndreptăţiţi în ce facem şi că vom continua să mărturisim, după puteri, în ciuda tuturor opreliştilor. Era frumos şi normal ca preafericirea sa, dimpreună cu toţi sinodalii, să sprijine mişcarea laicatului. Dar se poate şi fără asta.

Dumnezeu ne va judeca pe toţi într-un final. Şi asta o ştie preafericitul. De aceea, mă întreb: oare, crede în Dumnezeu?




Cititi si Marsul Familiei si semnele tot mai pronuntate de totalitarism patriarhal

si Patriarhul Daniel se dezice si de ultimii crestini romani

si Salvati homofobia!

34 Comentários:

Anonim spunea...

Frate Claudiu, criza din Biserica este abia la inceput. Patriarhul Daniel nu este singur in demersurile sale. Numerosi ierarhi au acelasi gand - SA FACA BANI SI SA OBTINA PUTERE LUMEASCA! Exista un fel de ofensiva, prin eparhii, prin manastirile bogate, a ierarhilor, preotilor si calugarilor preocupati de bani, avere si putere. In fiecare luna se mai spurca o parohie bogata, o manastire bogata sau vreo proprietate a Bisericii, prin integrarea ei in aceasta retea secreta de management al averilor Bisericii. Management in folosul "managerilor", nu al poporului si mai ales, al credintei. Pe de alta parte, chiar si intre ei, sinodalii, exista lupte crancene pentru putere. Se zice ca dezvaluirile (de altfel, reale!) despre Teodosie Tomitanul au fost comandate din umbra de Patriarhul Daniel. De ce? Simplu! Teodosie detine prea multa avere, prea multa putere politica si este greu de controlat de catre Patriarh. Repet! Acesta este doar inceputul. In Biserica sunt niste tensiuni si niste compromisuri atat de mari incat, daca oamenii de rand le-ar cunoaste, cu siguranta ca ar da foc la biserici si ar omori cu pietre pe preoti si calugari deopotriva. Poate ca vremea asta nu e departe... Cat despre sodomie, cu greu vei vedea niste sodomiti condamnand alti sodomiti! Dumnezeu sa ne ierte si sa-i ierte!

Anonim spunea...

Diagnostic perfect. Din pacate, o sa achitam toti nota de plata.Asta si datorita complicitatii si lasitatii multor episcopi. Ei au si solutia si instrumentele.Sunt si ierarhi cu frica de Dumnezeu, s- a vazut asta din raspunsurile diferite de cele ale ss la problemele pe care le-ati prezentat. Sa vedem in aceste zile raspunsul Dumnezeului Cel Viu la aceasta faradelege.

Anonim spunea...

Am terminat teologia acu un an incerc s anu judec, E ADEVRATA AS VREA S AVAD MAI MULTA ATITUDINE DIN PARTEA ROMANILOR, FIE EI PREOTI, EPISCOPI, MIRENI, CA TARA ASTA SE DUCE CU TOT DE-A DURA, TOATE VALORILE NOASTRE IS CALCATE,AS VREA SA NE TREZIM SI SA MAI SALVAM CE MAI E DE SALVAT DESI AM SENZATIA CA TOTUL SE VA STRICA SI VA FI CA UN GHEM CARE VA DISPARE DESFACANDU-SE INTR-O FLOARE, O LUME NOUA, EU CAM ASA VAD.Cat despre Patriarh, Dumenzeu sa-l lumineze ca din cate vad eu se ingroasa gluma bine. Nu pot sa spun decat atat CA MA DOARE SUFLETU PENTRU TOT CE SE INTAMPLA IN JURUL MEU.

sceptik spunea...

Ai uitat sa spui in ce NU crede SS si nici alti PS si IPS: nu cred ca vor muri. Nu cred in Judecata lui Dumnezeu. Nu cred in vesnicia iadului.

Cum mi-am dat seama? Ca si tine, ca si altii, din ce zice, din cum se comporta.

Va avea o mare surpriza dincolo...

Anonim spunea...

Domnule Claudiu,
Din pacate asta este CRUDA REALITATE DIN BISERICA ORTODOXA ROMANA! Trebuia sa ne asteptam la asa ceva din moment ce APOSTATII Corneanu si Sofronie Drincec nu au fost CATERISITI conform canoanelor Bisericii Ortodoxe. Din pacate astazi Episcopii si preotii devotati Ortodoxiei sunt persecutati de o IERARHIE IRESPONSABILA pusa in slujba a orice in afara de HRISTOS! Daca credinciosii adevarati nu se vor uni pentru a apara Ortodoxia se va ajunge la o alterare a Ortodoxiei. Multi dintre ierarhii de azi se comporta ca niste banditi gata de a da atacul asupra celor care nu se supun dictaturii lor scelerate si schizofrenice. Cunosc episcopi pusi pe lista neagra a Patriarhului pentru ca au avut demnitate sa se opuna deciziei sale. Nu fiti mahnit de cele intamplate1 DVoastra stiti multe lucruri din interiorul BOR. Cum sa condamne Patriarhia Homosexualitatea cand in Sfantul Sinod misuna homosexuali? Preotii au fost transformati in unelte de lucru pentru ierarhi, adica in SCLAVI! Nu va descurajati! Spuneti adevarul in continuare! HRISTOS Domnul sa Va aiba in paza Sa!

Anonim spunea...

Referitor la iubirea sa de arginti, va marturisesc ca exista, o voi dezvalui la momentul oportun (cand "dosarul" se mai ingroasa. Cert e ca prin intermediul "consiglier"-ului Nick Teodoreanu si a altor cateva persoane din anturajul sau, se petrec lucruri inimaginabile.

Anonim spunea...

Eu sunt sigura ca ;;preafericitul;; daniel este insemnat deja cu semnul fiarei...deci avem in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane un inchinator al acesteia....asa ca n-avem decat sa ne inarmam cu credinta puternica si cu ajutorul lui Dumnezeu vom reusi sa facem fata chiar diavolului pentru ca se stie ca in vremurile de pe urma vom lupta direct cu el. Doamne Ajuta!

Anonim spunea...

Indraznesc sa afirm ca 'criza din Biserica este abia la inceput' e o afirmatie gresita.
Criza e pe terminate. Cele ce vedem acum: cazul Corneanu, cazul Teodosie, birurile din BOR, pactizarea cu puterile intunericului (vezi colaborarea cu securitatea in perioada comunista, Gardasil, ecumenism, ptigonirea si marginalizarea celor ce marturisesc pe Hristos, fie ei clerici sau mireni, nerecunoasterea noilor mucenici - sfiintii inchisorilor, clopotele cu GPS, dictatura patriarhala, etc etc), toate acestea sunt EFECTELE APOSTAZIEI, nu cauzele sau antemergatoarele ei.

Sa deschidem ochii si sa vedem ca adevarul ne sta inainte limpede. Doar noi inca nu vrem sa il vedem. Acestia sunt APOSTATI si VANZATORI. Suntem deja liberi de datoria de a mai face ascultare de ei. Datori suntem acum sa aruncam uscaturile din Biserica si sa nu-i mai ascultam si sprijinim in nici un fel!


Stanca

Iuliana spunea...

Iertati-ma, dar primul gand care mi-a venit citind a fost ca, daca afla PF. Daniel, va afuriseste! Nu indraznesc sa imi fac vreao parere despre toate acestea, dar abia astept sa-l intreb pe Parintele meu Duhovnic, care are o minte luminata, ce trebuie sa facem in continuare. Abia ma abtin sa nu judec, si nu e bine. Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va intareasca!

Anonim spunea...

Alta Anonima

Toti traitorii ortodocsi au observat cele descrise in articol. Le stim DINAINTE de a fi inscaunat.

Ma abtin sa judec, insa nu stiu daca mai este judecata atunci cand aratam raul. Pe mine ma doare ecumenismul asta fortat, ciudat, si atat de miselesc intrat in biserica noastra. Nu inteleg de ce nu se face asta in ALTE biserici si cu alti oameni, nu cu ortodocsii. In legatura cu homosexualii am intrebat un preot luteran ce parere are. Mi-a spus ca aceeasi ca in biblie. Si noi ortodocsii ce facem? Suntem stransi in chingi sa declaram CEEA CE ESTE PACAT DE MOARTE? Asta-mi aduce aminte de proverbul GRESIT spus in vremea copilariei mele: "Te faci frate cu dracul pana treci puntea."

Un parinte al zilelor noastre completa intelept proverbul: SI DACA TE PRINDE MOARTEA PE PUNTE IMPREUNA CU DRACUL?

Mai marii din biserica asta nu se gandesc la moarte. Noi daca inca mai suntem treji, sa o facem!

Dumnezeu sa te intareasca Claudiu. Ne bucura marturisirea ta si suntem in acelasi glas.

Doamne ajuta

Ilie teologul spunea...

Pai ce pretentii aveti de la un securist ca Daniel? Cunosc un singur om in tara asta de care ii e frica lui Daniel: un preot din Moldova, fost profesor la Iasi, teologie. Cand aude Daniel de el, nu stie pe unde sa fuga. Preot cult, cu alura de carturar. E singurul om de care Daniel nu are curaj sa se lege.

Nu dau nume.

Asta e ierarhia care are dosare la SRI si nu poate sa protesteze impotriva politicienilor pt ca sunt santajabili.

Daniel, care a scos laicii din sinod, nu va colabora cu nimeni din laicatul ortodox.

Nu o sa vedeti la Patriarhie sau la Trinitas niciun tanar teolog talentat sau cu spirit de initiativa. Numai sclavi fara idei care habar n-au pe ce lume traiesc, dar stiu sa pupe sutane si sa ceara binecuvantare si pentru apa care o beau din sticla. Si sunt plini de bani toti. Prosti bata si cu zeci de milioane cheltuieli zilnice. Invart miliarde de euro, domnule Tarziu.

Catedrala Neamului ar trebui facuta din banii episcopilor. Ar face doua, nu una. Si nu ar saraci decat pe jumate.

As vrea sa vad DNA-ul bagat in BOR, acolo sus pe Deal. Dar sa se lase cu puscarie, nu doar cu audieri.

Ati vazut vreo emisiune la Trinitas despre cipuri, casatorii homo, UE, etc? Nici nu o sa vedeti vreodata. Vorbim despre ortodoxie si problemele actuale..... povesti. Daniel e pus sa taie capetele preotilor si laicilor cu demnitate si care nu tac in fata puterii.

Asta e ierarhia care a distrus Ortodoxia in ultimii 70 de ani. Pana nu vor fi destituiti din functii, nu ne vom reveni. Dati afara si pusi monahi cu vocatie, nu papagali sodomiti, iubitori de simonie.

Alooooo, intelectualii unde sunt? Pata, Plesu, Liiceanu, Baconsky, Neamtu, etc.. Ce faceti, mai, moralistilor? Voi care faceti vocalize numai cand e vorba despre prostirea electoratului? Unde e societatea civila "anti-comunista"?
Vrem dreptate, derbedeilor!

Domnule Tarziu, in caz ca nu v-ati prins, Daniel a fost pus de catre soceitatea civila de stanga din Romania, pt ca in Romania nu exista societate civila anticomunista, ci socialista.

Sa nu cumva sa apara "fascistii", nooo?!

Anonim spunea...

Bre, oameni buni!
S-a infoiat si Patriahul, dand in stanga si in dreapta, ca sa poata lovi linistit in homosewxuali. Pai altfel era catalogat legionar,intolerant etc. E o politichie si aici. Eu va propun sa nu mai iesim ipotriva homosexualilor la marsuri. Atunci patriarhul se va plange ca nu are pe cine sa se bazeze,si nu va mai da niciun fel de comunicat. E mare diplomat PF.

Cristi spunea...

Comunicatul Patriarhiei este un monument de fariseism,aroganta si triumfalism. Dar m-a facut sa inteleg, in sfarsit, tacerea de mormant din partea ierarhilor BOR in contextul revolutiei din decembrie 1989, pana la fuga lui Ceausescu. Tinerii, care manifestau zgomotos strigand lozinci anticomuniste, erau secerati de gloantele calailor lui Ceausescu la Timisoara si Bucuresti, dar din Dealul Mitropoliei nu venea nici un semnal de solidaritate cu protestul lor. Motivele? Pai sa le enumeram:
1. Tinerii nu aveau inalta binecuvantare din partea Patriarhiei de a se ridica impotriva regimului ateu comunist;
2. Protestul lor zgomotos si de strada era incompatibil cu “atmosfera de reculegere, rugaciune, pelerinaj si evlavie” din Dealul Mitropoliei;
3. BOR , prin reprezentantii ei, a aparat intotdeauna drepturile fundamentale si libertatea religioasa a cetatenilor RSR prin mijloace pasnice, intr-un cadru legal, prin interventiile si luarile de cuvant prilejuite de sesiunile Marii Adunari Nationale, motiv pentru care in Romania comunista nu au existat pesecutii religioase sau ingradiri ale libertatii religioase;
4. Avand in vedere atmosfera calda, tovarasesca din relatiile BOR si statul comunist, ateu, protestul zgomotos, cu accente totalitare, al unei minoritati razlete, care nu vrea decat sa-si faca o imagine si o publicitate ieftina, a fost considerat inutil si inoportun de catre conducerea Patriarhiei Romane.
Este adevarat ca cei care au murit in decembrie ‘89 sunt astazi pomeniti ca martiri ai credintei si ai neamului la toate slujbele bisericesti, dar asta nu-i scuza catusi de putin pentru neindeplinirea exigentelor enumerate mai sus, ceea ce inseamna ca aceste exigente, cu mici ajustari, isi mentin valabilitatea si in contextul vremurilor de azi, atunci cand se organizeaza o manifestatie de strada impotriva regimului aflat la putere.

Anonim spunea...

Ce se mai poate zice.. ramî cu gura cascata..

Eu mai am putin si ma fac musulman, cel putin astia stiu respecta pe Dumnezeu, de fariseismul crestin m-am scârbit

Mare dreptate a avut Ghandi, când a spus ca el il va lua pe Hristos din crestinism, iar restul sa ramâna la ei acolo... asa si eu, am optat ptr varianta Ghandi ca o fi fost ori ba mason, mi se rupe in paispe de ce zic farisei numiti crestini

Tavi spunea...

foarte tare ce spune Cristi.

intrebare: in ce conditii poate fi revocata functia unui preafericit patriarh??

Anonim spunea...

Felicitari tuturor organizatorilor. Este un pas inainte, indiferent de reactia mass-media si a celor care ar fi trebuit sa va stea alaturi. Felicitari domnule Tarziu, Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa v-ajute sa luati atitudine ori de cate ori este necesar.

ash

horia barbat spunea...

Patriarhul stie, cum a stiut si ips Corneanu lavremea lui, ca masura credintei noastre e mai mica decat potentialitatea vrajbei si clevetirii ce ne anima, care bine strunite pot compromite orice incercare de repozitionare in sanul Bisericii. Polul de autoritate si echilibru inchegat in jurul parintelui Iustin a fost atacat si contaminat prin personajele care-l fagociteaza si-i stirbesc prestigiul semanand neincredere si tulburare intre cei ce urmaresc ultimele "evolutii" ale conflictelor. Pana nu demult o opozitie activa in interiorul Sf. Sinod facea ips Anania, dar nici sfintia sa nu mai are varsta, puterea si poate nici dorinta de lupte impotriva unor resorturi interne ale BOR si ale institutiilor lumesti de a caror putreziciune nu este deloc strain.
Nu stiu daca teama de a nu scinda Biserica mai este un argument suficient pentru a pastra tacerea , atat in interiorul ei prin ierarhii si preotii cu frica lui Dumnezeu cat mai ales in afara, prin laicat si formele sale de organizare si expresie. Daca laicatul activ si traz nu-si coordoneaza lucrarea marturisitoare cu nuclee ale ierarhilor si preotilor cinstiti, iar acesti din urma nu denunta la unison cu primii mizeria din sistem sansele de izbanda sunt nule.
95% din populatia ortodoxa a acestei tari nu intelege raul savarsit de ips Corneanu! Sfintia sa stie asta si-si rade in barba.
Cand se va invrednici oare primul preot de parohie sa explice intr-o predica in ce consta erezia? care episcop din BOR are sufletul si dosarul atat de curate incat sa marturiseasca invatatura Bisericii pana la capat in ciuda pozitiei majoritare a SF. Sinod?
Mai avem ierarhi curati in BOR?
Numiti unul?

Cristi spunea...

Raspuns pentru Tavi: In situatia in care se face vinovat de abateri de la doctrina, morala si canoanele Bisericii Ortodoxe. In cazul Prea Iluminatului din Deal nu este dificil de identificat astfel de abateri. Ele sunt, insa, viclean camuflate prin mimarea Ortodoxiei. Problema este: cine se incumeta sa le arate, fara a se expune celei mai primitive si salbatice razbunari din partea-i?

Anonim spunea...

Nu vi se pare ca si noi pe langa greselile patriarhului abordand problemele asa avem un duh protestant?cu adevarat daca pf este un papa, noi suntem protestanti, pt ca aceste texte impotriva pf sunt neprofesioniste si cu siguranta neplacute lui Dumnezeu care ne zice sa nu uram persoana ci pacatul.
Sa ne ajute Dumnezeu sa ducem lupta cea buna intru cuvant dar cu mult discernamant...daca folosim cu privire la patriarh urmatoarele "duhul de tiranie endemica ce il roade si il stapaneste ", "triumfalism gaunos" si altele nu o sa reusim nimic, poate daca am aborda toate cu un duh mai ortodox

ilie spunea...

Nu cred ca PF Daniel e chiar asa de rau precum e zugravit in comentarii. Comportamentul lui poate fi explicat prin:
- pierderea contactului cu poporul, cu oamenii obisnuiti (daca l-o fi avut vreodata). Spovedeste el cit de cit regulat? Au access al el oamenii obisnuiti? Incearca el sa cunoasca/vorbeasca cu oamenii din biserica si nu numai?
- istetimea si capacitatea sa probabil ca au favorizat asa o attudine: "stie el mai bine" cum stau treburile si cum trebuie abordate. A mai fost favorizat si de greselile ierarhilor/oamenilor influenti care si-au pus nadejdea in el si l-au favorizat.
Concluzia e ca fiind capabil, a fost promovat, se crede tare si a cam luat-o pe aratura. Greseala nu e numai a lui, iar situatiile de acest gen se pot intalni si la un nivel mai "de jos", de exp in cazul unui ONG chiar crestin ortodox, cind e un sef f capabil, iar ceilalti sint cam aiuriti.

Anonim spunea...

Asa cum unele comentarii spun pentru biserica vor veni vremuri grele.Prin urmare biserica va avea nevoie sa fie independenta.Si cum poate sa ramina independenta?Prin autofinantare,prin domeniile si bunurile pe care le poseda.Prin urmare consider ca nu e nimic gresit ca si biserica ortodoxa sa aiba putere materiala si sa nu depinda de nici o institutie statala.Poate nu vom avea niciodata ce biserica catolica are dar haideti sa nu blamam pe Preasfintitul Daniel ptr.ca nu foloseste banii pentru el sa traiasca in lux si sa cumpere case sau masini scumpe pentru el insusi.In lumea de azi e nevoie de bani si diplomatie ca sa poti razbi si din pacate biserica nu e scutita de astfel de probleme.

mircea spunea...

Dragii mei,


Eu sunt de parere cu "Anonim" ! Dumnezeu sa ne ierte daca sarim sa judecam ! Trebuie sa iubim fiecare suflet al lui Dumnezeu ! Numai aceasta Dragoste ne poate scoate din intunericul mortii ! "Duh protestant"-are dreptate "Anonim". Sa nu uitam ca despartindu-ne de Dragoste, chiar si pentru o clipa, noi ne despartim de Dumnezeu ! Si daca murim chiar in acea clipa ?! Fereasca Dumnezeu !
Viata aceasta este, dragii mei, o incercare a credintei, o incercare a Dragostei noastre ! Pe Hristos, care nu este un oarecare ci Dumnezeu Insusi, L-au rastignit ! Dupa ce L-au batjocorit si umilit, dupa ce L-au batut si schingiuit, apoi L-au rastignit pe cruce intre doi tilhari ! Pai si Hristos ce a facut ?! S-a rastit la ei, s-a aparat in vreun fel ?! Nu ! Stim bine cu totii ca a pastrat in inima Lui Dragostea vie si pentru cei care L-au omorit si s-a rugat lui Dumnezeu Tatal ca sa-i ierte pe ei ! Asa zic eu sa facem si noi, dragii mei.
Stam intr-o zi si ma gindeam ce netrebnic sunt ! Toti pareau rai in jurul meu, faceau toate pe dos, se ridicau impotriva mea. Si eu, multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat gindul smerit ! M-am gindit asa : chiar o fi vina lor ?! Nu cmva Dragostea mea a murit si nu poate sa-i lumineze, sa-i aduca pe drumul bun ?! Nu cumva credinta mea in Frumusetea sufletelor lor a slabit ?! Pai dragii mei, raspunsul pe care l-am gasit nu a fost pe placerea mea... Da ! Eu cu Dragostea mea trebuia sa-i schimb inspre bine ! Aceasta astepta Dumnezeu de la mine ! Ca de fapt Dragostea toate le poate pentru ca Dragostea este Dumnezeu ! Amin !

MINTUIESTE DOAMNE TOATE SUFLETELE ! STIU CA TU POTI PENTRU CA TU ESTI DUMNEZEU CARE TOATE LE POATE ! AMIN !

Mircea, un pacatos ortodox

Anonim spunea...

Lui Anonim...
"In Biserica sunt niste tensiuni si niste compromisuri atat de mari incat, daca oamenii de rand le-ar cunoaste, cu siguranta ca ar da foc la biserici si ar omori cu pietre pe preoti si calugari deopotriva. Poate ca vremea asta nu e departe..."
Dupa cum vorbesti dumneata, am zice ca instigi la astfel de lucruri sau chiar le aprobi... altfel nu ai cuteza sa graiesti atat de semet!
Dle anonim, ale Domnului sunt cele ce tin de viata aproapelui; insa grabnicul cuvant spre varsare de sange nu face cinste nimanui.
Te asigur ca doar mirenii cu probleme de constiinta ar face asa ceva, nicidecum cei smeriti.
Daca cineva ar concluziona ca: Vorbele dumitale tradeaza ura(?!), invidia(?!)...
Urgia lui Dumnezeu nu este bine sa o dorim peste capetele aproapelui, caci cu ce judecata judecam vom fi si judecati....
gabi

Anonim spunea...

Preotul de care se teme Danila este slujitor in Piatra Neamt si la Revolutie ,cu fetita de mana ,dadea cu pumnii si picioarele in usa Palatului patriarhal.Este un exemplu de curaj si demnitate.Identificati.l.Pe de alta parte doar mila lui Dumnezeu ne mai poateferi de falsitatea emanata de acest pseudopatriarh.E ingrozitoare fiscalitatea excesiva pe care o promoveaza in BOR.Daca a.ti avea acces la circularele interne pe care le primim a.ti crede ca suntem in 1980.Suntem fortati sa cotizam la Trinitas si la ziarul falimentar Lumina.Cine misca in front este amenintat cu transferul sau demisia in mod discretionar.V.o spune un preot de Capitala care s.a saturat de limbaj dublu si de supercoruptia sistemului Se adeveresc cuvintele cuiva care a spus ca de 2000 de ani preotii se chinuiesc sa darame Biserica iar poporul se straduieste sa o mentina in picioare.Doar un miracol, ne mai poate salva de aceasta caricaturizare a crestinismuluiin \care suntem si noi bieti si prosti actori.

gigi spunea...

CEL CARE NU ARE PACATE SA ARUNCI PRIMUL CU PIATRA..........

Teodor spunea...

Apropo de ceea ce zice Mircea mai sus..ARE DREPTATE! Noi judecam si ne cerem drepturile..Nici mie nu-mi convine ce face PF Daniel, dar daca prin judecarea lui, voi ajunge "coleg de cazan" cu el, n-am facut nimic.
Apoi mai e ceva..martirii din primele secole nu aveau atitudinea aceasta..nu se ridicau impotriva paganilor sa lupte cu parul, sa-si ceara drepturile civile. Ei se straduiau sa-si asigure locas in ceruri, nu aici pe pamant. Noi cam vrem sa traim bine si aici pe pamant si sa castigam si Imparatia Cerurilor. Nu zic ca e o utopie, dar sa nu uitam ca aceste drpturi pe care ni le cerem cu indarjire, sunt cele oferite de sistemul corupt impotriva carora vrem sa luptam. Nu putem invinge acest sistem rau de lucruri cu armele lui, cum se zice. Ne umplem de ura si de judecata, in schimb. Sa fim atenti la dragoste, sa avem grija ca pasim pe gheata foarte subtire..
VA rog sa nu mi-o luati in nume de rau.. va inteleg durerea din suflet pentru ca o impartasesc si eu din plin. atat numai va rog, sa nu ne ia valul si sa ne pierdem si noi mantuirea din cauza lor.
P.S. E bine de citit in aceste vremuri si cartea "Despre inselare" a Sf. Ignatie Briancianinov. Ajuta la sporirea discernamantului duhovnicesc.

Anonim spunea...

Domnule Claudiu,articolul d-voastra e mai actual ca oricand!Va rog,daca aveti posibilitatea,aduceti la cunostinta opiniei publice mascarada pe care a regizat-o Daniel cu ocazia "alegerilor" pentru Adunarea Eparhiala in Arhiepiscopia Bucurestilor!Un singur preot candidat la clerici,pt un singur loc in orice circumscriptie,si doar doi laici pentru doua locuri la laici!Nici comunistii nu au facut asa ceva,nicaieri! Candidatii au fost pusi de el!Cei pe care nu i-a vrut,n-au primit"binecuvantare"!E strigator la cer! Va multumesc!

Anonim spunea...

Toti muncim pentru bani, toti vrem sa nu ne critice presa, toti ne bazam pe pile, toti vrem sa fim aprobati si sa se faca cum spunem noi, asa ca sa scoatem barna din ochii nostri si sa nu privim paiul din ochiul altuia, mai bine sa ne uitam in familia noastra pentru ca toti suntem autoritari.

Anonim spunea...

Rusine patriarhului Daniel!!!!!!!!!!!!!!!

Anonim spunea...

L-as caracteriza pe PF Daniel ca fiind domnul activist, el se inscrie in descrierea stas pentru activistul de partid ecumenist. Conduita ecumenica impecabila, cunostintele religioase deasemenea, dar folosite cu maiestrie in diferite contexte dupa imprejurari. Psihologia activistului ecumenist este o caracteristica a celor ce vor sa acceada la posturi inalte in Biserica. In primul rand trebuie sa fii doctor in teologie, altfel, nu avem ce discuta cu tine. Titlul de doctor trebuie sa fie conferit de catre o universitate cat mai eretica. Acolo, in urma studiului amanuntit si stiintific, dar mai ales numele institutiei legat de progres, de occident, de deschidere. Activistul ecumenist are relatii stranse, de amicitie cu toti reprezentantii cultelor, de altfel, e dispus la orice, doar gandeste liber, nu e constrans de canonane invechite. Relatiile ecumeniste ce urmeaza sa le deschida sunt de natura sa ocoleasca bine toate obstacolele puse in cale, numite canoane, Orosuri Dogmatice, si apoi prin smecherie, sa urmeze tot unitatea in diversitate. Dupa principiul “nu m-am culcat cu ea, dar am frecat-o peste tot”. Desigur ca aceasta curvie spirituala este mult mai grava decat cea fizica. Activistul ecumenist se asemana intru totul cu activistul comunist, el e spalat la creer, doreste suprematie personala, nu se gandeste la binele comun. Il deranjeaza adevarul, pentru ca el e ipocrit. Nimeni nu il poate banui ca nu cunoaste Dogma Ortodoxa, o cunoaste foarte bine, dar o aplica dupa propriile interese, foloseste jocuri de cuvinte ca sa nu fie prins in cuvant, stie sa fie cameleonul perfect. Se transforma din mare Ortodox in mare ecumenist intr-o clipita. Nu are sentimente. Este rece. Limbajul e de lemn. Tot ce conteaza e slava personala. Deja putem vorbi de marii baroni din Ortodoxia Romaneasca. Ei sunt echivalentul lui Becali, Nastase, Basescu, Catarama. Poarta barbi, si sunt imbracati in calugari, dar sunt oameni politici abili. Polititca e arta pe care o stiu cel mai bine. De aceea nu se dau in laturi de la nimic pentru a-si atinge scopurile. Crima(cum a murit PF Teoctist? In conditii misterioase?), stie sa se detaseje abil de apropiatii lui, care cunoscandu-i slabiciunile ar putea sa il atace intr-o zi. De aceea se debaraseaza de ei. Stie sa mentina dictatura in Sinod, sa bage frica in ierarhi. Doar frica pazeste pepenii. Danila, spune-ne esti tu oare ortodox? Dar oare poporul roman merita mai mult?? Oare cat timp mai rabda Dumnezeu preacurvia aceasta spirituala? Din cauza noastra s-ar pute ca Duhul sfant sa plece intr-o zi. Slava Domnului ca Biserica nu insemna patriarhul ei, nici Sinodul, ci Pleroma Bisericii, Clerici si Credinciosi. Toate Manastirile, Parintii, credincioasii, si ierarhii ei. De aceea fiecare membru al Bisericii prin Botez, avem datoria de a marturisi impotriva a ceea ce apostatii activisti ecumenisti fac.

Anonim spunea...

De prima data cand l-am vazut pe Patriarhul Daniel mi-am zis in gand ca nu este omul lui Dumnezeu. La fel am zis si de Papa Benedict. Oare chiar ii tradeaza fata? Sper din toata inima sa il gasim in noi pe Dumnezeul adevarat!

Anonim spunea...

Din întâmplare am ajuns pe blogul dvs., căutând informaţii despre PF Daniel (prefer doar adresarea PF, nu pare să fie demn de apelativul "Patriarh" decât dacă Patriarhia este sinonimă cu ecumenismul, afacerile, puterea). Din păcate e greu de obţinut informaţii obiective, de ex. pe Wikipedia am citit că dosarul de colaborator al Securităţii i-a fost ars, CNSAS spunând că "a avea dosar nu înseamnă şi colaborare cu Securitatea" - ciudat este că altor personalităţi ortodoxe nu le-a fost "ars" dosarul ba chiar nici măcar nu au beneficiat de aceeaşi poziţie a CNSAS (daca a avut dosar, nu înseamnă că a şi colaborat). Biografia PF Daniel de pe site-ul Patriarhiei este una cu adevărat impresionantă. Realizările sunt materiale, există; problema e cât a fost realizat într-adevăr de PF Daniel? Ceea ce e acolo sunt lucruri făcute de mulţi oameni, pentru un om e imposibil, şi nu e corect ca unul singur să-şi aroge meritele. Că acele proiecte au fost efectuate în timpul său, e altceva.

Nu cred că actuala conducere BOR va avea timp să răspundă vreunei solicitări din public, fiind ocupată cu înfiinţarea de aşezăminte cu diverse destinaţii (de la mănăstiri până la agenţii turistice). La Iaşi a venit Mitropolitul Teofan; e un om deosebit şi nu am auzit să fie implicat în afaceri, construcţii, achiziţii, etc. E drept că aceastea sunt inevitabile dar menirea Bisericii este alta. Or, se pare că în ultima vreme menirea Bisericii e foarte lumească,presa speculând cu deliciu, slujbele se fac pe scenă, cu faţa spre public (încălcându-se canoanele), se construiesc biserici noi când e nevoie de multă activitate filantropică, etc. Nu pot spune că sunt prea multe biserici dar totuşi în această perioadă se construiesc mai mult decât oricând. Vrem să ajungem ca în Occident, să fie multe biserici dar goale?

Cât despre luxul orbitor al unor ierarhi, nici să nu mai vorbim; asta am şi scris pe adresa Patriarhiei, oamenii caută vinovaţi pentru sărăcia în care se află, iar când văd luxul unor reprezentanţi bisericeşti, gata, au găsit vinovatul. Biserica pierde, şi din păcate pierde Biserica cerească din cauza reprezentanţilor ei (foarte) lumeşti.

Faţa nu e o probă solidă într-o sală de judecată dar în acelaşi timp faţa spune totul. Nu vreau să mai judec dar pentru imaginea trufiei (aparente, cel puţin) priviţi-l pe PF Daniel, pe PS Corneliu al Husilor, etc. Pentru latura pozitivă, priviţi-i pe IPS Teofan al Moldovei, pe IPS Irineu de la Alba Iulia, PS Ioan al Covasnei, etc.

Anonim spunea...

Filozoful Cezar Mititelu spunea adesea: "Sa te faci frate cu dracul ca sa treci puntea dar la capatul ei nu te asteapta ingerul!"

Anonim spunea...

Buna ziua,
Sunt E.S. Nick de Teodoreanu, viconte de Brustuloasa si Tara Hategului. Sunt uimit sa vad astfel de afirmatii neverificate si care ma privesc necontenit. Va rog faceti rectificari cuvenite dupa verificare ruguroasa aspecte semnalate.
Date verificate jurnalistic puteti accesa pe pagina proprie:
https://www.facebook.com/AS.Nick.de.TEODOREANU