Cîţi români normali mai sînt în ţara asta? Asta-i
întrebarea la care vom avea răspunsul duminică, 9 decembrie a.c., la alegerile parlamentare.
Şi de acest răspuns depinde viitorul României.
Orice român cu mintea întreagă şi niţel interes pentru treburile politice
ştie că:
1. Toate partidele care contează la noi fost făcute, sau infiltrate
ulterior, şi întreţinute de eşaloanele secunde ale PCR şi Securităţii (drept
care mustesc şi de informatori). În aceste condiţii, este iluzorie o politică
lipsită de tarele, apucăturile şi ambiţiile specific comuniste (controlul
asupra persoanei, instrumentalizarea fricii, ingineria socială, limitarea pînă
la extincţie a unor drepturi şi libertăţi – iată, cu libertatea presei au
rezolvat prin mijloace „capitaliste”, distrugînd sistemul de distribuţie de
stat, altminteri un domeniu strategic, şi stimulînd obedienţa pe bază de
publicitate de la guvern sau de la privaţii-clienţi politici ai partidelor la
guvernare).
2. Ideologia pe care şi-o asumă fiecare partid este numai declarativă. „Elitele”
partidelor nu cred în nimic în afară de profit şi putere în scop personal. Nu
avem Stînga şi Dreapta, ci numai nişte grupuri de interese care şi-au lipit
etichete ideologice pentru a înşela electoratul şi pentru a se distinge unul de
altul. De la masa lor bogată mai curg uneori firmituri pentru membrii de rînd
şi pentru electoratul captiv.
3. Mai toţi noii intraţi în politică (fiecare la vremea lui) care n-au avut
legătură cu Sistemul de dinainte şi de după ’89 au sfîrşit prin a se conforma
Sistemului, adică s-au dedat la un politicianism condamnabil (care cînd nu e
hoţie e oportunism, dar în ambele cazuri e demagogie şi populism). Deci s-a
dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că e o iluzie şi ideea „schimbării
dinăuntru”. Cine nu s-a pliat, a dispărut.
4. Principalale partide, PSD, PNL, PDL, cu anexele lor (PC, UNPR,
PNŢCD-Pavelescu, Forţa Civică-M.R. Ungureanu), dar şi noul alcătuit PP-DD şi-au
schimbat atît de mult oamenii între ele încît nu numai că au dovedit lipsă de
aderenţă la vreo doctrină, dar ne-au făcut şi imposibilă alegerea răului mai
mic.
5. Toate partidele acestea au lideri compromişi, de la plagiatori, ca Victor
Ponta şi Ecaterina Andronescu, informatori ai Securităţii, ca Dan Voiculescu,
Mircea Ionescu Quintus şi Ioan Ghişe, trădători ai interesului naţional, ca Ion
Iliescu, M. R. Ungureanu şi Călin Popescu Tăriceanu, pînă la traseişti, ca
Aurelian Pavelescu şi Sorin Frunzăverde, incompetenţi ca Andrei Marga şi Crin
Antonescu şi anchetaţi penal, ca Radu Mazăre şi Relu Fenechiu. [Apropo, lui
Adrian Năstase nu ştiu să i se fi retras calitatea de preşedinte al Consiliului
Naţional PSD. Aşadar, avem şi lideri de partide condamnaţi la închisoare pentru
fapte penale.]
6. Aceste partide (sau, în cazul partiduţelui-breloc Forţa Civică, oamenii
săi; să ni-i amintim pe foştii miniştri PSD Ioan Bazac şi Marian Săniuţă şi deputaţii
PDL Ştefan Pirpiliu şi Dănuţ Liga) au fost toate la guvernare de mai multe ori
şi niciodată nu ne-au scos la limanul promis.
7. Toate aceste partide au guvernat în toate formulele posibile, în ultimii
15 ani: PD[L] cu PNL, PNŢCD, PSD, PC şi UNPR; PNL cu PSD, PD[L] şi PNŢCD; PSD
cu PNL, PDL, PC şi UNPR. Nu mai putem imagina o variantă de alianţă la
guvernare care să ne facă să sperăm măcar un pic. Exclud din discuţie PP-DD,
care nu e decît o adunătură de dubioşi lepădaţi de celelalte partide, care
funcţionează ca o sectă, condusă de un demagog caraghios. Şi nu mă interesează nici UDMR, care e un partid
etnic, mereu dispus să susţină guvernul, oricare va fi el.
Avînd în vedere această realitate, numai un lunatic ar mai putea vota astăzi cu vreunul
dintre partidele despre care am făcut vorbire mai sus. Căci, atenţie, în ultimă instanţă, votul aşa-zis uninominal
este un vot politic (o demonstrează sistemul de redistribuire a voturilor pentru
candidaţii care nu au luat peste 50% şi controlul exercitat de conducerile de
partid asupra parlamentarilor în timpul exercitării mandatului).
Şi cu toate astea, sondajele de opinie spun că peste 50% dintre inteţiile
de vot sînt în favoarea USL (PSD+PNL+PC+UNPR). Probabil că, beneficiind de sistemul
redistribuirii votorilor primite de partidele care nu vor depăşi pragul
electoral, USL va avea, în final, peste 60% din mandatele de parlamentari.
Singură sau în alianţă cu UDMR, reprezentanţii minorităţilor ori PP-DD, USL va
depăşi necesarul de 66% pentru modificarea Constituţiei. Dacă noua-veche Putere, care a fost capabilă
de porcăriile din ultimele şapte luni, va schimba Legea fundamentală a
statului, ne putem aştepta la ce este mai rău.
Asta nu înseamnă că sînt de acord cu ideea că ar trebui să dăm, strategic,
votul ARD. Întîi, pentru că ARD nu merită nici o fărîmă de încredere. Apoi,
pentru că şi dacă i-am oferi încrederea, ca înecatul care se ţine de un pai,
ARD nu va lua mai mult de 25% din mandate, ceea ce va însemna că nu va
putea cenzura în mod eficient actul de guvernare.
Totuşi, ar exista o posibilitate de a evita perioada de coşmar ce se întrezăreşte
cu USL la guvernare (interval care ar putea fi de cîţiva ani sau de cîteva
legislaturi): să nu mergem la vot, să arătăm că majoritatea covîrşitoare a românilor sînt oameni normali, nu lunatici. Cu o prezenţă
la urne de sub 30%, chiar dacă va cîştiga 70% din voturile exprimate, USL nu va
avea nici o brumă de legitimitate internă sau externă (cum să pretinzi că
reprezinţi 18 milioane de electori, fiind votat numai de un milion?) şi
întreaga clasa politică va primi un semnal serios că trebuie să se reformeze. Şi
poate că, în aceste condiţii, USL nu va îndrăzni să treacă la dărîmarea
ultimelor şi atît de greu fondate şi încercate redute ale statului de drept.
Poate că, sub presiunea internă şi sub cea internaţională, USL va fi împinsă
încet, încet spre alegeri anticipate. Poate că pînă atunci se va naşte o
alternativă politică normală.
Ştiu că e prea mult dubitativ în acest scenariu, dar avem şi o
certitudine: girînd din nou, cu votul nostru, această clasă politică, nu mai
avem la ce spera.
Postări
