Paștele între ”corectitudinea politică” și Hristos

Iisus Hristos S-a întrupat pentru a aduce o Lege nouă, adică o nouă ordine a lumii. A vizat, deci, o revoluție, în sens etimologic: să restaureze omul, să-l readucă la condiția lui inițială de fiu al lui Dumnezeu, de care singur s-a îndepărtat. Degeaba zic unii că Mântuitorul a fost crucificat pentru că nu a promis revoluție – ceea ce așteptau evreii. Ba tocmai de aceea a fost răstignit, că a adus revoluția! Numai că fariseii și cărturarii a confundat-o cu o erezie, iar poporul – cu o încăierare politică.

Așadar, cu Legea divină în minte și modelul hristic în inimă, fiecare dintre noi este chemat la o revoluție personală. Prin comparație cu această misiune oricare alta devine irelevantă.

Totuși, omul e o ființă socială și nu poate rămîne indiferent la destinul comunității. Așa încît, cînd societatea nu doar că nu mai respectă Legea și că disprețuiește Modelul, dar face legi contra Legii și prigonește Modelul, atunci omul creștin are obligația să se opună acestui ”progres” (greșit numit ”revoluție”), printr-o nouă revoluție la nivel comunitar. Pentru că într-un mediu total viciat numai sfinții ar mai putea rămîne necorupți. Și chiar dacă toți avem vocația sfințeniei, nu toți avem puterea sfinților. Cei mai mulți avem nevoie de puncte de sprijin pământești în haosul acestei lumi.

Din perspectivă creștină, revoluția în cetate nu poate fi totalitară, adică nu urmărește instaurarea unei teocrații, ci revenirea la situația în care poți alege. Pentru că Dumnezeu ne-a dăruit libertatea, iar noi nu avem dreptul ca, în numele Lui, să o suprimăm. Dimpotrivă, avem obligația să o apărăm.

Astăzi ne confruntăm cu o accelerare a ”revoluției” (neo-)marxiste, iar lumea veche, întemeiată pe și guvernată de preceptele creștine este amenințată cu extincția. Un instrument și în același timp un nume de scenă al acestei ”revoluții” este ”corectitudinea politică”. Acestei false revoluții creștinii trebuie nu doar să-i reziste, ci să i se opună, pînă la a o înfrînge. Și nu doar cu armele consacrate: rugăciune, post, spovedanie, împărtășanie, fapte bune. Ci și prin mijloace politice. Adică prin acționarea unor pîrghii de putere asupra cetății (comună, oraș, județ, stat).

Iată ce revoluție ne cere acum Iisus Hristos! El înviază pentru noi și așteaptă să înviem și noi întru El. Pentru ca Învierea Domnului să fie un fapt real, nu doar o evocare, ea trebuie să se petreacă în inima noastră. Și-o dată cu Învierea din noi va învia lumea toată.

Învierea Domnului în inimă vă doresc, frați creștini! Hristos a înviat!

The following two tabs change content below.

Noapte de Paşte la malul mării *

Înaintea slujbei de Înviere, am pornit într-o scurtă plimbare pe plajă. Paşii mi se afundau în nisipul umed, dar fără ca asta să-mi încetinească prea mult mersul. Marea părea obosită şi ea, după atâta ploaie cât căzuse în acel început de aprilie, iar vântul, care rostogolea la răstimpuri câte o tufă mică şi uscată, era încă al iernii. Pustiul aşternut între cerul vânăt şi ţărmul mărginit de spuma valurilor, care se loveau de el, avea ceva de început sau de sfârşit de lume. Un peisaj asemănător cu cel interior.

Trăiam unele dintre cele mai sumbre zile din viaţa mea şi îmi căutam un iluzoriu refugiu dinaintea lor, într-un orăşel de la malul mării, în care nu mă cunoştea nimeni şi unde primăvara este straniu de frumoasă uneori. Acolo nu rişti să-ţi răvăşească sufletul şi mai mult vreo explozie florală, căci anotimpul se strecoară precum o pisică la vânătoare, precaută şi neauzită.

Am ajuns destul de repede în dreptul bisericii, aşa că am urcat pe faleza de piatră, mi-am scuturat pantofii şi m-am apropiat. Lăcaşul părea decupat din altă fotografie şi lipit neverosimil în decorul micului oraş dominat de biserici de influenţă greacă şi de moschei turceşti. Bisericuţa ridicată din bârne de lemn, în stil maramureşan, şi împodobită cu zeci de ghivece de muşcate, era nepotrivită acolo. Cu toate acestea, răspândea o căldură cum rareori am mai simţit. Flăcările candelor jucând umbre pe pereţii, mirosul persistent de mir, salcie verde şi apă de mare, liniştea pioasă a puţinilor creştini aflaţi înăuntru şi mai ales cântările bizantine ale stranei te cuprindeau ca o rugăciune.

M-am aşezat într-un ungher şi am început să repet în gând rugăciunile cântate de cor, în aşteptarea strigării preotului de la miezul nopţii. Curând, n-am mai auzit cuvintele, ci numai ritmul rugăciunii, şi fiecare cântec a devenit un val care îmi spăla inima de zgura adunată ani şi ani.

La un moment dat, în biserică s-a făcut tăcere şi întuneric, pentru ca, peste câteva minute, preotul să iasă din altar cu lumânări mari în mâini şi să ne cheme: “Veniţi de luaţi lumină!”. Am ieşit cu toţii în faţa bisericii, cu lumânările aprinse, în sunte de clopote şi de toacă, să ascultăm Evanghelia. Când preotul a citit: “Nu vă temeţi, căci ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici, căci S-a sculat precum a spus” – a fost de parcă aş fi auzit pentru prima oară această frază din Scriptură. Am ştiut atunci că Hristos a înviat cu adevărat. Şi mi-au dat lacrimile. Mă învârtisem tot timpul, ca un orb, într-un nesfârşit labirint, deschizând uşi care nu duceau nicăieri, alunecând pe povârnişuri nebănuite şi urcând prea puţine trepte, în vreme ce El aştepta alături doar să-i întind mâna, ca să mă scoată de acolo. Poate că nu l-am văzut pentru că nici un post şi nici un canon nu-ţi curăţă ochii precum plânsul sincer, născut din suferinţă. Un plâns de care am avut parte târziu şi pe care l-am purtat cu mine, nedezlegat, până în pragul acelei mici biserici de lemn.

Norii se risipiseră, iar luna tremura sub dangătele clopotelor ca o făclie uriaşă, luminând şi încălzind plaja şi marea. Mugurii pomilor au devenit deodată grăbiţi să irumpă în floare şi stoluri de păsări felurite s-au ridicat să bată aerul cu aripi repezi.

M-am aprins de o bucurie nestăvilită, cântând, alături de toţi cei de faţă: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Eram uşor, fluid şi incandescent, gata să mă răspândesc în cele patru zări, ca un foc care nu arde, purtat de vânt. În ochii oamenilor îmi părea că văd aceeaşi lumină şi aceeaşi dorinţă de a acoperi cu ea cer şi pământ.

Pe parcursul întregii slujbe, care a urmat, am avut o stare amestecată, de pace şi entuziasm deopotrivă. O stare de care nu mă simţeam capabil şi pe care am avut-o când mă aşteptam mai puţin. Nici un gând rău, nici o teamă, nici un regret, nici o frustrare, nici o grijă, nici o ambiţie nu şi-au găsit loc în mine preţ de câteva ore. Ci numai certitudinea, care îmi dădea o încredere nemărginită în toate zilele care vor urma, şi veselia, care mă făcea să iubesc totul. O trăire la care am tânjit îndelung înainte de o avea şi de care mi-e dor de atunci încoace. 

* Text apărut iniţial în Formula As nr. 1161 (14) din 9 - 16 aprilie 2015.

Poeme de Paşti din închisorile comuniste

Demostene Andronescu, 12 ani de închisoare politică

Psalm I

Ce suflet trist mi-ai dăruit, Părinte?

Din ce noroi ceresc l-ai frământat?

Ce ape tulburi, ce otrăvuri sfinte

Ca-ntr-un pahar în el ai picurat?

Când suspinând m-ai slobozit în viaţă,

În carnea lumii-o rană s-a deschis,

O lacrimă Ţi s-a prelins pe faţă

Şi-n cartea Ta un minus ai înscris.

În paradis s-a veştejit o floare

Şi sus pe bolta-naltă-o stea s-a stâns,

O pată-n plus a apărut în soare

Şi-n veşnicie s-a iscat un plâns.

Ai vrut să-grămădeşti pe semne-n mine

Durerea lumi-ntregi şi plânsul tot

Dar, Dumnezeule, Tu vezi prea bine,

Mă străduiesc, mă zbat şi nu mai pot.

Oi fi făcut eu, poate, după chipul

Şi-asemănarea Ta, precum pretinzi,

Dar nu uita că pus sunt pe nisipul

Acestei lumi şi putredele-mi grinzi,

Nu pot să ţin-atât cât ţin pilaştrii

Pe care Tu îţi sprijini cerul plin

Cu fel de fel de taine şi de aştri,

Deci, pune-mi, Doamne-n spate mai puţin.

Nu mai turna atât, ci ţine seamă

Că sunt plin ochi şi-n laturi mă preling,

Un picur de mai pici, mi-e tare teamă

Că dau în foc şi-n mine-o să Te sting.

Mai ia asupra-Ţi, Doamne, din povară,

Ca să mă ţin şi eu cu Tine-n pas,

Să fim tovarăşi buni şi-n fapt de seară

S-ajungem împreună la popas.

Nichifor Crainic, 15 ani de închisoare politică

Rugă pentru pace

Slavă Ţie, Doamne, pentru-această noapte,

Somnul meu în umbra lunii s-a scăldat.

Din abisul păcii, visul scufundat,

Mi-a cules mireasmă de narazme coapte.

Slavă Ţie, Doamne, pentru-această noapte!

Seamănă cu noaptea Sfintei Tale Naşteri,

Când ai rupt pecetea vechiului blestem.

Pacea Ta-nstelând-o peste Betleem

Şi vărsând lumina tainicei cunoaşteri.

Seamănă cu noaptea Sfintei Tale Naşteri!

A lăsat un înger porţile deschise;

Cântec fără sunet Te slăvea-n sobor

Unduia auzul, aripi fără zbor,

Când spre-abisul păcii, năzărit din vise,

A lăsat un înger porţile deschise!

Dă-mi şi mie-aevea Pacea Ta Cerească,

Miezul de tăcere al strigatei vieţi,

Care-nflăcărează din fricoşi profeţi,

Măduvă ce-mpinge vârful să-nflorească,

Dă-mi şi mie-aevea Pacea ta Cerească!

Pacea lumii zace pe vărsări de sânge

Şi rodeşte bobul viitoarei uri.

Pacea Ta răsfrânge raiul în făpturi,

Cel înfrânt având-o, el e cel ce-nvinge.

Pacea lumii zace pe vârsări de sânge!

Dă-mi şi mie pacea inimii, Stăpâne,

Flacăra ce nu se zbate-n uragan.

Să răzbesc războiul duhului duşman,

Căci ţărâna trece, sufletul rămâne.

Dă-mi şi mie pacea inimii, Stăpâne!

Tu, răcoarea celui ars pe rug, Iisuse,

Şi dulceaţa celui sfâşiat de leu

În arena morţii, Dumnezeul meu,

Fii Tu răsăritul vieţii mele-apuse.

Tu, răcoarea celui ars pe rug, Iisuse!

Şi mă-nalţă, Doamne, la Cereasca Pace,

Că Tu eşti de-apururi neclintitu-mi crez,

Dragostea de care nu mă-ndestulez

Şi nădejdea care de lut mă desface.

Şi mă-nalţă, Doamne, la cereasca Pace!

Petru C. Baciu, 16 ani de închisoare politică

Noaptea de Înviere

Mi-i tristă-această noapte, cu zornăit de fiare,

M-apasă ca o piatră trecutul izgonit;

Vin amintiri din vreme şi calde ca un soare,

Vin să-mi aducă linişti din Templul zăvorât.

În „cuşca” unei dube ce duce viaţa mea,

Smeritu-mi trup se-nclină ca-n albe primăveri...

Puterile-mi sleite de aşteptarea grea

Mi-adun, să mă-nsoţească în noaptea de-nvieri.

Strâmtoarea-năbuşită mă ţine pironit,

Stau nemişcat în rugă, tristeţile-mi supun,

Desprins ca dintr-un cleşte în drumul meu cernit,

Plutesc parcă aievea cu cântecul străbun.

Mă leagănă-oboseala, îmi dă mereu târcol,

Lăuntric o lumină îmi curge ca un şopot,

Aleargă trenu-n noapte cu şuiere în gol,

Fărămiţând în aer făşii subţiri de clopot.

Când temnicerul mişcă vizeta, mohorât,

O undă străvezie cătuşele-mi aprind,

Învăluit în umbră, în „cuşcă” surghiunit,

Eu chem în preajmă morţii şi raze mă curpind.

E noaptea Învierii. Trăiesc fără să fiu...

Închis ca-ntr-un mormânt, eu sânger, strop cu strop.

Ard dincolo de mine lumini, până târziu,

Când eu cobor în Zarca, şi-n bezne iar mă-ngrop.

Radu Gyr, 20 de ani de închisoare politică

Identitate

Eşti Doamne bun, eu pământean şi rău!

În dragoste nu-Ţi seamăn, nici în milă,

Dar, după răni, sunt chip din chipul tău,

De par dospit din cer, nu din argilă.

Nu Ţi-am râvnit nici razele subţiri,

Nici tălpile străpunse de piroane,

Dar Tu mă faci părtaş la răstigniri

Să-Ţi tot îngân osânda la icoane.

Sfinţit de cruci pe care nu le-am vrut

Şi de-nvieri pe care nu le-aş cere,

Nu ştiu, Tu te cobori la mine-n lut,

Sau eu mă urc spre raiul Tău, bând fiere?

Cu necerşită slavă Tu mă-ncarci

Şi-n cuie când sfinţenia mă frânge,

Oftând, mă uit la rănile prea largi

Şi-Ţi cresc alături, sânge după sânge...

Sfinţii militari şi Învierea Domnului în icoanele Teodorei Roşca

Colega noastră de ROST, Teodora Roşca, pictoriţă măiastră, cu doctorat în Teologie şi cu remarcabile izbînzi într-ale artelor plastice (tablou, icoană, mozaic), în ţară şi străinătate, ne face bucuria unei expoziţii exceptionale de icoane pe sticlă, cu două teme Sfinţii militari şi Învierea Domnului.
Vernisajul are loc mîine (joi, 25 aprilie), ora 19.30, la Librăria/Ceainăria/Galeria Predania (str. Vulturilor nr. 8).

Despre iconar si icoanele sale ne va vorbi un alt mare prieten al nostru, dl Costion Nicolescu, doctor în Teologie, scriitor, publicist, cercetător în etnografie şi folclor.

Vă aşteptăm cu drag.