duminică, 20 aprilie 2014

Poeme de Paşti din închisorile comuniste


Demostene Andronescu, 12 ani de închisoare politică

Psalm I

Ce suflet trist mi-ai dăruit, Părinte?
Din ce noroi ceresc l-ai frământat?
Ce ape tulburi, ce otrăvuri sfinte
Ca-ntr-un pahar în el ai picurat?

Când suspinând m-ai slobozit în viaţă,
În carnea lumii-o rană s-a deschis,
O lacrimă Ţi s-a prelins pe faţă
Şi-n cartea Ta un minus ai înscris.

În paradis s-a veştejit o floare
Şi sus pe bolta-naltă-o stea s-a stâns,
O pată-n plus a apărut în soare
Şi-n veşnicie s-a iscat un plâns.

Ai vrut să-grămădeşti pe semne-n mine
Durerea lumi-ntregi şi plânsul tot
Dar, Dumnezeule, Tu vezi prea bine,
Mă străduiesc, mă zbat şi nu mai pot.

Oi fi făcut eu, poate, după chipul
Şi-asemănarea Ta, precum pretinzi,
Dar nu uita că pus sunt pe nisipul
Acestei lumi şi putredele-mi grinzi,

Nu pot să ţin-atât cât ţin pilaştrii
Pe care Tu îţi sprijini cerul plin
Cu fel de fel de taine şi de aştri,
Deci, pune-mi, Doamne-n spate mai puţin.

Nu mai turna atât, ci ţine seamă
Că sunt plin ochi şi-n laturi mă preling,
Un picur de mai pici, mi-e tare teamă
Că dau în foc şi-n mine-o să Te sting.

Mai ia asupra-Ţi, Doamne, din povară,
Ca să mă ţin şi eu cu Tine-n pas,
Să fim tovarăşi buni şi-n fapt de seară
S-ajungem împreună la popas.





Nichifor Crainic, 15 ani de închisoare politică

Rugă pentru pace

Slavă Ţie, Doamne, pentru-această noapte,
Somnul meu în umbra lunii s-a scăldat.
Din abisul păcii, visul scufundat,
Mi-a cules mireasmă de narazme coapte.
Slavă Ţie, Doamne, pentru-această noapte!

Seamănă cu noaptea Sfintei Tale Naşteri,
Când ai rupt pecetea vechiului blestem.
Pacea Ta-nstelând-o peste Betleem
Şi vărsând lumina tainicei cunoaşteri.
Seamănă cu noaptea Sfintei Tale Naşteri!

A lăsat un înger porţile deschise;
Cântec fără sunet Te slăvea-n sobor
Unduia auzul, aripi fără zbor,
Când spre-abisul păcii, năzărit din vise,
A lăsat un înger porţile deschise!

Dă-mi şi mie-aevea Pacea Ta Cerească,
Miezul de tăcere al strigatei vieţi,
Care-nflăcărează din fricoşi profeţi,
Măduvă ce-mpinge vârful să-nflorească,
Dă-mi şi mie-aevea Pacea ta Cerească!

Pacea lumii zace pe vărsări de sânge
Şi rodeşte bobul viitoarei uri.
Pacea Ta răsfrânge raiul în făpturi,
Cel înfrânt având-o, el e cel ce-nvinge.
Pacea lumii zace pe vârsări de sânge!

Dă-mi şi mie pacea inimii, Stăpâne,
Flacăra ce nu se zbate-n uragan.
Să răzbesc războiul duhului duşman,
Căci ţărâna trece, sufletul rămâne.
Dă-mi şi mie pacea inimii, Stăpâne!

Tu, răcoarea celui ars pe rug, Iisuse,
Şi dulceaţa celui sfâşiat de leu
În arena morţii, Dumnezeul meu,
Fii Tu răsăritul vieţii mele-apuse.
Tu, răcoarea celui ars pe rug, Iisuse!

Şi mă-nalţă, Doamne, la Cereasca Pace,
Că Tu eşti de-apururi neclintitu-mi crez,
Dragostea de care nu mă-ndestulez
Şi nădejdea care de lut mă desface.
Şi mă-nalţă, Doamne, la cereasca Pace!


Petru C. Baciu, 16 ani de închisoare politică

Noaptea de Înviere

Mi-i tristă-această noapte, cu zornăit de fiare,
M-apasă ca o piatră trecutul izgonit;
Vin amintiri din vreme şi calde ca un soare,
Vin să-mi aducă linişti din Templul zăvorât.

În „cuşca” unei dube ce duce viaţa mea,
Smeritu-mi trup se-nclină ca-n albe primăveri...
Puterile-mi sleite de aşteptarea grea
Mi-adun, să mă-nsoţească în noaptea de-nvieri.

Strâmtoarea-năbuşită mă ţine pironit,
Stau nemişcat în rugă, tristeţile-mi supun,
Desprins ca dintr-un cleşte în drumul meu cernit,
Plutesc parcă aievea cu cântecul străbun.

Mă leagănă-oboseala, îmi dă mereu târcol,
Lăuntric o lumină îmi curge ca un şopot,
Aleargă trenu-n noapte cu şuiere în gol,
Fărămiţând în aer făşii subţiri de clopot.

Când temnicerul mişcă vizeta, mohorât,
O undă străvezie cătuşele-mi aprind,
Învăluit în umbră, în „cuşcă” surghiunit,
Eu chem în preajmă morţii şi raze mă curpind.

E noaptea Învierii. Trăiesc fără să fiu...
Închis ca-ntr-un mormânt, eu sânger, strop cu strop.
Ard dincolo de mine lumini, până târziu,
Când eu cobor în Zarca, şi-n bezne iar mă-ngrop.


Radu Gyr, 20 de ani de închisoare politică

Identitate

Eşti Doamne bun, eu pământean şi rău!
În dragoste nu-Ţi seamăn, nici în milă,
Dar, după răni, sunt chip din chipul tău,
De par dospit din cer, nu din argilă.

Nu Ţi-am râvnit nici razele subţiri,
Nici tălpile străpunse de piroane,
Dar Tu mă faci părtaş la răstigniri
Să-Ţi tot îngân osânda la icoane.

Sfinţit de cruci pe care nu le-am vrut
Şi de-nvieri pe care nu le-aş cere,
Nu ştiu, Tu te cobori la mine-n lut,
Sau eu mă urc spre raiul Tău, bând fiere?

Cu necerşită slavă Tu mă-ncarci
Şi-n cuie când sfinţenia mă frânge,
Oftând, mă uit la rănile prea largi

Şi-Ţi cresc alături, sânge după sânge...

Seja o primeiro a comentar