Poeme de Paşti din închisorile comuniste

Demostene Andronescu, 12 ani de închisoare politică

Psalm I

Ce suflet trist mi-ai dăruit, Părinte?

Din ce noroi ceresc l-ai frământat?

Ce ape tulburi, ce otrăvuri sfinte

Ca-ntr-un pahar în el ai picurat?

Când suspinând m-ai slobozit în viaţă,

În carnea lumii-o rană s-a deschis,

O lacrimă Ţi s-a prelins pe faţă

Şi-n cartea Ta un minus ai înscris.

În paradis s-a veştejit o floare

Şi sus pe bolta-naltă-o stea s-a stâns,

O pată-n plus a apărut în soare

Şi-n veşnicie s-a iscat un plâns.

Ai vrut să-grămădeşti pe semne-n mine

Durerea lumi-ntregi şi plânsul tot

Dar, Dumnezeule, Tu vezi prea bine,

Mă străduiesc, mă zbat şi nu mai pot.

Oi fi făcut eu, poate, după chipul

Şi-asemănarea Ta, precum pretinzi,

Dar nu uita că pus sunt pe nisipul

Acestei lumi şi putredele-mi grinzi,

Nu pot să ţin-atât cât ţin pilaştrii

Pe care Tu îţi sprijini cerul plin

Cu fel de fel de taine şi de aştri,

Deci, pune-mi, Doamne-n spate mai puţin.

Nu mai turna atât, ci ţine seamă

Că sunt plin ochi şi-n laturi mă preling,

Un picur de mai pici, mi-e tare teamă

Că dau în foc şi-n mine-o să Te sting.

Mai ia asupra-Ţi, Doamne, din povară,

Ca să mă ţin şi eu cu Tine-n pas,

Să fim tovarăşi buni şi-n fapt de seară

S-ajungem împreună la popas.

Nichifor Crainic, 15 ani de închisoare politică

Rugă pentru pace

Slavă Ţie, Doamne, pentru-această noapte,

Somnul meu în umbra lunii s-a scăldat.

Din abisul păcii, visul scufundat,

Mi-a cules mireasmă de narazme coapte.

Slavă Ţie, Doamne, pentru-această noapte!

Seamănă cu noaptea Sfintei Tale Naşteri,

Când ai rupt pecetea vechiului blestem.

Pacea Ta-nstelând-o peste Betleem

Şi vărsând lumina tainicei cunoaşteri.

Seamănă cu noaptea Sfintei Tale Naşteri!

A lăsat un înger porţile deschise;

Cântec fără sunet Te slăvea-n sobor

Unduia auzul, aripi fără zbor,

Când spre-abisul păcii, năzărit din vise,

A lăsat un înger porţile deschise!

Dă-mi şi mie-aevea Pacea Ta Cerească,

Miezul de tăcere al strigatei vieţi,

Care-nflăcărează din fricoşi profeţi,

Măduvă ce-mpinge vârful să-nflorească,

Dă-mi şi mie-aevea Pacea ta Cerească!

Pacea lumii zace pe vărsări de sânge

Şi rodeşte bobul viitoarei uri.

Pacea Ta răsfrânge raiul în făpturi,

Cel înfrânt având-o, el e cel ce-nvinge.

Pacea lumii zace pe vârsări de sânge!

Dă-mi şi mie pacea inimii, Stăpâne,

Flacăra ce nu se zbate-n uragan.

Să răzbesc războiul duhului duşman,

Căci ţărâna trece, sufletul rămâne.

Dă-mi şi mie pacea inimii, Stăpâne!

Tu, răcoarea celui ars pe rug, Iisuse,

Şi dulceaţa celui sfâşiat de leu

În arena morţii, Dumnezeul meu,

Fii Tu răsăritul vieţii mele-apuse.

Tu, răcoarea celui ars pe rug, Iisuse!

Şi mă-nalţă, Doamne, la Cereasca Pace,

Că Tu eşti de-apururi neclintitu-mi crez,

Dragostea de care nu mă-ndestulez

Şi nădejdea care de lut mă desface.

Şi mă-nalţă, Doamne, la cereasca Pace!

Petru C. Baciu, 16 ani de închisoare politică

Noaptea de Înviere

Mi-i tristă-această noapte, cu zornăit de fiare,

M-apasă ca o piatră trecutul izgonit;

Vin amintiri din vreme şi calde ca un soare,

Vin să-mi aducă linişti din Templul zăvorât.

În „cuşca” unei dube ce duce viaţa mea,

Smeritu-mi trup se-nclină ca-n albe primăveri...

Puterile-mi sleite de aşteptarea grea

Mi-adun, să mă-nsoţească în noaptea de-nvieri.

Strâmtoarea-năbuşită mă ţine pironit,

Stau nemişcat în rugă, tristeţile-mi supun,

Desprins ca dintr-un cleşte în drumul meu cernit,

Plutesc parcă aievea cu cântecul străbun.

Mă leagănă-oboseala, îmi dă mereu târcol,

Lăuntric o lumină îmi curge ca un şopot,

Aleargă trenu-n noapte cu şuiere în gol,

Fărămiţând în aer făşii subţiri de clopot.

Când temnicerul mişcă vizeta, mohorât,

O undă străvezie cătuşele-mi aprind,

Învăluit în umbră, în „cuşcă” surghiunit,

Eu chem în preajmă morţii şi raze mă curpind.

E noaptea Învierii. Trăiesc fără să fiu...

Închis ca-ntr-un mormânt, eu sânger, strop cu strop.

Ard dincolo de mine lumini, până târziu,

Când eu cobor în Zarca, şi-n bezne iar mă-ngrop.

Radu Gyr, 20 de ani de închisoare politică

Identitate

Eşti Doamne bun, eu pământean şi rău!

În dragoste nu-Ţi seamăn, nici în milă,

Dar, după răni, sunt chip din chipul tău,

De par dospit din cer, nu din argilă.

Nu Ţi-am râvnit nici razele subţiri,

Nici tălpile străpunse de piroane,

Dar Tu mă faci părtaş la răstigniri

Să-Ţi tot îngân osânda la icoane.

Sfinţit de cruci pe care nu le-am vrut

Şi de-nvieri pe care nu le-aş cere,

Nu ştiu, Tu te cobori la mine-n lut,

Sau eu mă urc spre raiul Tău, bând fiere?

Cu necerşită slavă Tu mă-ncarci

Şi-n cuie când sfinţenia mă frânge,

Oftând, mă uit la rănile prea largi

Şi-Ţi cresc alături, sânge după sânge...