vineri, 28 octombrie 2011

Un alt gînd

Cred că cea mai bună dovadă a credinţei profunde este smerenia. Nimic nu te vindecă de mîndrie mai bine decît cunoaşterea măreţiei lui Dumnezeu şi, implicit, recunoaşterea micimii tale.

Iar cea mai mare putere la care poate aspira un om mi se pare a fi iubirea de vrăjmaşi. La care ajungi numai prin smerenie. Mîndria nu te va lăsa niciodată nici să-l rabzi pe duşman, darămite să-l iubeşti. Şi cu cît eşti mai mîndru, deci mai lipsit de dragoste, cu atît mai departe de Creator şi mai puţin asemănător Lui, prin urmare mai  slăbănogit duhovniceşte.
Fericiţi cei smeriţi, căci ei sînt pe calea îndumnezeirii!

3 Comentários:

Crengu spunea...

Tare bun acest gand. Bine-ar fi de ne-am stradui nu doar sa cugetam mai des la cele duhovnicesti, dar sa le si punem in practica. Oricat ar fi de greu. Pentru ca, da, e greu sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti/insati, daramite vrajmasii?

Spor in toate-ti doresc! :)

Claudiu Târziu spunea...

@ Crengu:

Multumesc :) Si eu iti doresc toate cele bune.
Cit despre subiectul postarii, acest gind ma priveste intii pe mine, ca nici smerit nu sint (nu, aceasta afirmatie nu este vreo tentativa de smerenie, ci adevarul) si nici iubitor de dusmani. Dar nadajduiesc in mila lui Dumnezeu sa ma invredniceasca sa fiu.

Anonim spunea...

Si pe cine (nume, prenume) ai vrea sa incepi sa iubesti, frate Claudiu? Nu spune "pe anonimii de pe net", ca asta e evidenta.