Glary Johnson este o jucătoare de baschet americană în vârstă de 25 de ani, mamă a doi copii, îndrăgostită de un bărbat de 30 de ani, Christopher Fry. Până aici nimic deosebit. Doar că Glary Johnson a fost „căsătorită” cu o femeie, Brittney Griner, de asemenea jucătoare de baschet, de care a divorțat după doar 28 …
Mai mult…
La începutul anului 2000 Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia (Barnevernet) luase de la părinții lor 4.950 copii, dintre care 4.300 aflați la familii-gazdă (foster care) și restul instituționalizați. (sursa: situl oficial al Barnevernet) Numărul de copii verificați a fost de peste 20.000. Legea fusese modificată cu un an înainte, astfel încât Barnevernet poate verifica de …
Mai mult…
”Refuz categoric și de orice fel”? Am primit de curând un apel, pe care l-aș numi disperat, intitulat: ”REFUZ CATEGORIC ORICE FEL DE EDUCAȚIE SEXUALĂ OBLIGATORIE SAU OPȚIONALĂ (cuprinsă în disciplina EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE)”. Este inițiat de Alianța Părinților din România, susținut de organizații creștine și pro-familie și constituit ca Memoriu adresat Ministerului Educației Naționale, …
Mai mult…
După ce Coaliția pentru Familie a depus la Senat listele cu cele 3 milioane de semnături ale cetățenilor care doresc revizuirea Constituției în sensul ocrotirii familiei, opozanții au intrat în panică știind că un referendum în care populația va fi consultată dacă este de acord cu modificarea alineatului 1 a articolului 48 din Constituția României din …
Mai mult…
O premieră istorică la nivel național și european: 3 milioane de cetățeni români au semnat pentru modificarea Constituției, astfel încât aceasta să protejeze familia. Propunerea legislativă de revizuire a Constituției a fost depusă la Senat luni, 23 mai 2016. Coaliția pentru Familie, o structură civică formată din zeci de asociații ce promovează valorile familiei, a …
Mai mult…
Sîmbătă, 28 Mai a.c., ora 17.00, la Casa cu Rost (București, Calea Victoriei 155, bloc D1, tronson 8, etaj intermediar, interfon Casa cu Rost. Intrarea se face prin str. Buzești, vizavi de agentia Tarom) va avea loc vernisajul expoziției de pictură ”Firesc”, a Cameliei Ionescu Popa. Alături de autoare vor mai lua cuvîntul criticul de artă …
Mai mult…
În această seară s-a aflat că Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un pom. Deocamdată nu se știe daca a fost accident sau sinucidere. Mie mi-a atras atenția declarația soției care a spus că și-a recunoscut soțul după îmbrăcăminte, cadavrul fiind desfigurat. De …
Mai mult…
Scopul comunicării noastre este triplu: de a defini dizidenţa, de a face un scurt istoric al acesteia în România comunistă, în contextul său social-politic, şi de a întreprinde o scurtă analiză asupra sensului şi consecinţelor moral-politice ale acestui tip de acţiune. Definirea noii realităţi Realitatea pe care noţiunea o denotă apare pentru prima dată în …
Mai mult…
Prim-ministrul Dacian Cioloș și ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, au susținut săptămâna aceasta o conferință de presă referitoare la modul de salarizare din sistemul sanitar și de învățământ. Conferința poate fi urmărită integral pe situl Guvernului. Redau ideile principale. Prim-ministrul Dacian Cioloș a declarat că proiectul de OUG are ca scop corectarea unor disfuncţionalităţi din sistemul …
Mai mult…
Proiectul „Catedralei Mântuirii Neamului” merge înainte, însoţit însă de un cor al contestărilor pe diverse voci. Gama lor se întinde de la lozinca scurtă şi penetrantă, de genul „vrem spitale, nu catedrale” sau „Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”, la argumentaţii elaborate cu pretenţii teologice, care pun în discuţie însăşi denumirea aleasă. După ce s-a …
Mai mult…
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu