vineri, 22 ianuarie 2010

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, are alergie la religie

Încă de la instalarea noului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, am aflat că acesta este un furibund adversar al Bisericii. Omul este oripilat că se predă religia în şcoală şi că simboluri ale credinţei creştine sînt afişate în locuri publice. De cînd e ministru nu mai e aşa vehement şi caută căi mai diplomatice de a-şi impune programul, care urmăreşte inclusiv eliminarea religiei din şcoli.
În urmă cu puţin timp, el a declarat că, pentru a reduce locurile de muncă din sistemul de învăţământ, propune renunţarea la profesorii care predau materiile opţionale - materii între care, aţi ghicit, se află şi religia.
Deunăzi, a fost postată pe You tube intervenţia lui Daniel Funeriu la o şedinţă, din martie 2009, a Parlamentul Europei, unde participa în calitate de parlamentar - latura creştin democrată, of course. Mesajul sau principal vis-a-vis de subiectul ştiinţă-religie este că ştiinţa nu trebuie să interfereze cu religia, căci ştiinţa se adresează progresului; că atunci cînd societăţile umane au luat decizii bazate pe evidenţe logice, aceste societăţi au făcut alegeri bune. Susţine că trebuie pusă "o amprentă la nivelul umanităţii" (?!) prin promovarea "conceptului de libertate a minţii".
Şi omul ăsta reprezintă în guvern un partid care se pretinde de dreapta - şi care mai nou vrea să-şi asume integral doctrina creştin-democrată.


22 Comentários:

Marius Ola spunea...

O fi scientolog omul. Din câte am observat se potriveşte perfect.

Dan Tanasa spunea...

Avem 5 milioane de cetateni ai poporului suveran care au votat partidul acestui tampit! Ce mai poti sa zici...

Vlad spunea...

BOR isi are lobby-ul ei puternic la nivelul Guvernului. Iar marea majoritate a "vitejilor" din partide s-au cumintit vizibil atunci cand au ajuns in functii de decizie.

Mirona-Ioana Tatu spunea...

Sau poate e mason...

Anonim spunea...

E bine de stiut cu cine avem de a face. Funeriu sau oricine altcineva isi va impune agenda doar daca noi, crestinii, vom permite acest lucru. Traim in democratie si avem totusi mijloace de lupta mai consistente decat pe vremea lui Ceausescu. Doar lupta ne tine vigilenti.

De pensionari se tine cont pentru ca merg la vot intr-o masura mai mare decat alte categorii. Daca crestinii s-ar manifesta mai unitar si mai coerent in spatiul public, am deveni un grup de care s-ar tine seama. Vor tine seama mai mult de noi cand vor fi convinsi ca voturile noastre pot face diferenta.

petcu viorel spunea...

Ce este de mirare cand politicienii in frunte cu presedintele umbla cu vrajitorii dupa ei.

petcu viorel spunea...

Iarta-ma din cauza vitezei am uitat semnul ?

Liliana spunea...

Daca se va intampla ca religia sa fie scoasa din scolile romanesti, se va duce tot sistemul in jos.
Ei nu s-au lamurit nici pana acum ca aceasta ideologie ateista a distrus totul?
Liliana Blaga(Constanta)

nicolae p. spunea...

Foarte frumos! Bravo.Ar trebui sa corelam iesirile de genul asta cu ofensiva majora,oficiala a masoneriei in estul Europei. Nu mi-a venit sa cred ce am auzit azi la postul national de radio(SRR)la care cu totii suntem contributori, cntribuabili.Mai intai un reportaj amplu despre cat de benefica e franc-masoneria in istoria umantatii,cata libertate a adus spiritului uman etc,etc., si cat de gresit si de distorsionat percepem noi,batutii in cap de est-europeni, marile beneficii pe care le-a adus mentalitatea masonica lumii;apoi un interviu de juma' de ora cu unul din maharii unei Mari loji de prin SUA care a venit sa ne dea lectii de gandire libera si progresista, si care va tine si o comunicare pe la Academia Romana sau asa ceva. Incredibil! Si totul la cel mai important radio jurnal al zilei(la 18.00) la cel mai ascultat post de radio din tara! Astia o se le puna creierii pe bigudiuri nu numai prostimii ci si asa-zisilor intelectuali si academicieni. Nu pot sa cred! Sa plang sau sa ma rog...?
Ce-i interesant astia de la SRR in acelasi radio jurnal au pedalat iarasi foarte mult pe leprele de la PSD.I-am ascultat iarasi cu stupoare si groaza, mi sa ridicat parul in cap(si n-a mai coborat de la reportajul pomenit anterior)la auzul vocilor:Nastase cu suficienta lui umflata si atotstapanitoare, Iliescu cu vorba lui de lemn dandu-se pe dupa garduri(cica, cum zice un prieten comun de-al nostru,i se trage de la bunicu-so care umbla la furat gaini), si dai, si dai nenicule, de zici ca astea de la SRR vor sa-i aduca iar in fruntea bucatelor. N-am cuvinte, sunt perplex... Astia lucreaza pentu prstime,mase. Pe partea cealalta, pentru distinsii nostri telectuali, isi face bine treaba RFI-ul in concubinaj fericit cu "Dilema". N-ai ascultat emisiunile lor tematice de pe la 7 seara sau structura emisiunilor lor de stiri? Astia-s un kancer mai soft,mai spalat,mai erudit,mai multiculturalizat politic corect.
Tortul si giveciul lor national...azi si maine...
Normalitatea a disparut, deacea am jubilat cand am gasit oaza aceea de firesc si normalitate care se numeste "ROST". Doar ca ma bantuie cumplit regretul ca normalitatea a intrat in catacombe,este acoperita sub superfluul de gunoi democratic, care dilueaza deconcertant realitatea si normalitatea.
Nu v-am scris doar ca sa-mi vars necazulsi si micile frustrari personale.Vreau sa fac un apel la dvs. pentru ca sunteti vizibil in spatiu publc,in spatiu media sa luati atitunini ferme si vocale in legatura cu tema cu care mi-am inceput mesajul.Fain ar fi daca am face un soi de haiducie culturala mai de amploare, mai de rezonanta, mai persuasiva. Am citit editorialul dvs. din primele nr. de ROST intitulat Haiducii si m-a uns la inima ca mai exista oameni care indraznesc sa gandeasca si sa se exprime astfel.
Apreciez cu drag si posturile dvs. surpriza(muzica,poezie)dar nu am totdeauna suficienta prezenta de spirit ca sa ma exprim.
Toate bune si Doamne ajuta!
Cu respect,
n.

Mihail preotul spunea...

Un fragment preluat de pe blogul noului ministru:
"luni, 21 decembrie 2009
Desemnare
Aşa cum se ştie astăzi am fost desemnat de premierul Emil Boc pentru funcţia de Ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Se pare că marţi vor fi audierile din Parlament. E puţin probabil să mai postez până atunci. Mulţumesc celor care m-au sprijinit cât şi celor care m-au criticat. Greul acum începe cu adevărat, aşteptările în domeniile educaţiei, cercetării, sportului şi tineretului sunt enorme. Sper să reuşesc să îndeplinesc cât mai multe dintre ele.

În ceea ce priveşte bugetul, putem discuta despre acesta atunci când avem primul proiect de buget finalizat, ceea ce acum nu este cazul. Cunosc necesităţile bugetare ale educaţiei şi cercetării, cunosc şi lipsurile cu care se confruntă sportul şi domeniul tineretului. Voi lupta pentru ca aceste necesităţi să fie cât mai bine satisfăcute. Anul care vine nu este uşor, cred însă că vom reuşi să trecem cu bine. Pe de altă parte, dificultăţile economice ale unui an nu justifică stagnarea reformelor. Lipsa de performanţă a sistemului de educaţie şi de cercetare este una dintre cauzele crizei şi de aceea cred că asigurarea necesităţilor imediate este tot atât de importantă precum continuarea reformei.

PS pentru presă: în urma inadvertenţelor apărute în presă: nu sunt europarlamentar. Am fost. Nu sunt doctorand. Am fost până acum 10 ani când mi-am susţinut doctoratul.

PPS: am schimbat numele blogului, lucru care nu îmi schimbă opinia despre darwinism."

Iulian Capsali spunea...

E socant, intr-adevar. Omul vorbeste ca de la tribuna Partidului Muncitoresc. Infiereaza, da directii, e bun de propagandist. Chiar e un propagandist de cea mai joasa speta. Daca asta e de dreapta, eu sunt Papa Pius :)

IB spunea...

Aici isi arata "optiunile" mai clar:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6372930-audio-video-daniel-funeriu-ministrul-desemnat-educatiei-darwinismul-este-teorie-stiintifica-validata-care-trebuie-studiata-scoala-icoanele-sala-clasa-voie-parinti.htm

Un om care iubește dreptatea spunea...

„căci ştiinţa se adresează progresului; că atunci cînd societăţile umane au luat decizii bazate pe evidenţe logice, aceste societăţi au făcut alegeri bune.”
Da, foarte bune alegeri, desigur bazate pe evidențe logice, au fost construirea bombei atomice și mai apoi, în pas cu progresul, a bombei cu hidrogen, precum și a altor arme de distrugere în masă. Că dacă se declanșează doar o mică parte din ele, atunci puținii supraviețuitori vor locui în peșteri și se vor bate cu măciucile. Atunci să vezi ce mai progres.

„trebuie pusă "o amprentă la nivelul umanităţii" (?!) prin promovarea "conceptului de libertate a minţii".”
Păi ați pus deja o amprentă asupra umanității, tu și manechinii tăi din parlamentul european, și nu vă lăsați până nu o aduceți în pragul prăpastiei și al exterminării. Noul "Codex Alimentarius" ce o fi el pentru populația lumii?
Chiar, tu Daniel Funeriu, care văd că ești chimist, biochimist cu un CV cât un cearceaf, mare consultant căutat de marile corporații și de marile universități din lume, ai lucrat și tu la acest Codex?
Și dacă ești așa savant de renume mondial, de se bat pe tine și nemții și francezii și japonezii, precum și toate marile univ. din lume (precum reiese din CV-ul tău publicat pe internet), atunci ce mai cauți băi nene pe la noi amărâții? A… din patriotism. Vrei să ne scoți religia și icoanele din școli?
„A reușit până acuma tot ce și-a propus”, văd scris în diverse pagini de ziare. Eu zic să ne ferească Dumnezeu să reușească și acum.
Băi moleculă, lasă-ne în pace, cu religia noastră, cu icoanele noastre! În suficiența și în ignoranța ta, nu ai cum să înțelegi lucrurile acestea.

Auzi: promovarea conceptului de libertate a minții. Ce-o fi acesta, cu ce s-o mânca el?
De mii de ani genii ale omenirii încearcă să descifreze mecanismele minții și tot n-au reușit mare lucru, de vreme ce spitalele de nebuni sunt încă pline. Le-ai descifrat tu, că de, ai reușit absolut tot ce ți-ai propus. Nu-i așa?
Eu văd conceptul acesta al tău zburdând prin tezele lui Marx, Lenin, Stalin, Hitler, prin lagărele de exterminare fasciste și comuniste, prin toate aberațiile științei și tehnologiei actuale, ce au adus planeta în pragul dezastrului.
Căci asta naște mintea omului când este „liberă” de Dumnezeu. Asta se întâmplă când mintea omului se rupe de Dumnezeu. Atunci când se rupe de Creator, mintea devine întunecată, nu mai primește lumina divină, nu mai primește din energiile necreate ale Sfântului Duh. Atunci ea se pune în slujba răului și lucrează pentru distrugerea sufletului, a vieții omului și în general a vieții pe acest pământ.
Dar ce să știe un ignorant ca tine?
Așa cum peștele nu vede apa, dar îl ține în viață, așa cum omul nu vede aerul ce-l respiră ca să trăiască, tot așa și energiile necreate ale Duhului Sfânt, deși nevăzute, mișcă cerul și pământul și dau viață întregului univers. Fără aceste energii totul s-ar prăbuși în haos. Inclusiv mintea omului are nevoie de aceste energii dumnezeiești, pentru că fără ele se prăbușește în nebunie și în autodistrugere.
Iar aceste icoane ale noastre ortodoxe sunt izvoare nesecate de apă vie. Trebuie doar să vii la ele să te închini și să o guști. Doar atunci când o vei gusta, vei cunoaște. Până atunci însă, cunoașterea ta este doar de împrumut.

Mintea omului trebuie să se întoarcă spre inimă și de acolo să se înalțe către Dumnezeu, pentru ca primind energiile divine, să se întoarcă la străvechea și indescriptibila frumusețe –Sf. Grigorie Palama.

Ion de la Chiuiesti spunea...

Ia sa vada acum cei 5 milioane(care ma indoiesc ca sunt altceva decat crestini) pe cine au votat!

Anonim spunea...

Guvern pus de Basescu ati vrut, guvern pus de Basescu sa va conduca.

Mihai Anton spunea...

off-topic, but ... -

http://yafa.unblog.fr/2010/01/22/pagina-pentru-ioana/

Ilie Catrinoiu: http://culianu.wordpress.com/ spunea...

Inca un motiv de a nu vota pe viitor cu aceasta dreapta facuta din internationala a 5-a bolsevica.

Laur spunea...

Ce va mai mira,domnule Tarziu?Din cate mi-aduc aminte dvs.,domnul Codrescu si toata gruparea Rost-ului v-ati exprimat(in nr.82 ,cred)ca il sustineti pe popey marinaru'ca sa fie reales....ca sa avem/aveti "ragaz".Se pare ca nu o sa-l aveti/avem.Vremurile se precipita...Se pare ca basescov si toata ciurda de portocalii "anticomunisti" si "antimogulisti" vor "intra in istorie cu orice pret"(am imprumutat iarasi o sintagma de-a dvs.)...Ar trebui sa va puneti si dvs.cu toata gruparea Rostului oleaca de cenusa-n cap...Ma asteptam la o pozitie de neutralitate si de verticalitate din partea dvs si a domnului Codrescu si nu sa ne dati"indicatii pretioase"cu cine si de ce sa votam...Poate a fost o gafa de moment...si sper ca a fost vorba de asa ceva... Sunt profesor de religie si ma intereseaza mai mult decat credeti atitudinea energumena a funestului posesor de Jaguar,"sinistru" al "reeducarii"nationale...Mai ales ca de prin octombrie ne-am procopsit si cu un director"de dreapta",vrednic propagandist si trambitas portocaliu(fost "organ" destoinic cu secera si ciocanul, odinioara),dupa chipul si asemanarea "marelui tatuc",adica bataus,grobian,curvar si liber necugetator si care ne face zilele amare pe aici...Va sunt recunoscator ca ati fost anticomunisti si antimogulisti pana la capat votand cu cine trebuie,dragi redactori de la Rost...

Claudiu Târziu spunea...

@ Laur:
Intii, nu toata suflarea de la Rost s-a pronuntat pt Basescu.

Doi, dl Codrescu a spus ca Basescu e preferabil lui Geoana - si din ce motive -, dar nu a votat si a anuntat ca nu voteaza.

Trei, n-am de ce sa-mi pun cenunsa in cap. Votul pro-Basescu a fost unul de conjunctura, dupa cum am explicat, dat pt "raul cel mai mic" - asa cum l-am considerat. Am gresit? Ramine de vazut, prin prisma "realizarilor" din mandatul doi al lui Basescu. E prea devreme sa judec (sau sa fiu judecat pentru) asta. Deocamdata constat anumite tendinte si diverse initiative contrare interesului general, pe alocuri anticrestine si antiromanesti. Le taxez cu mijloacele mele, de jurnalist.

Daca as fi crezut vreo clipa ca Basescu e inger de lumina, acum as fi fost dezamagit, dar nu e cazul. Daca as fi fost in solda sau macar cazut in admiratia lui Basescu sau a PDL, acum as fi tacut, as fi ascuns mizeria sub pres sau as fi cautat justificari. Dupa cum vedeti, nu o fac.
Stiu cu cine avem de furca si imi vad de drum, cu nadejdea ca imi va ajunge ragazul pt aparare.

Patru, nimic nu ma poate convinge ca, daca ar fi fost presedinte Geoana, ar fi fost mai bine pentru Romania, din orice punct de vedere, inclusiv din cel al respectarii credintei noastre.

Daca sinteti profesor de religie, cred ca ar trebui sa va preocupe mai putin sa-mi aratati cit am gresit si mai mult sa va gasiti locul in sistemul de aparare al Bisericii. Sau puteti jubila - inactiv - ca ati avut "dreptate", dar asta nu rezolva nimic.

@ Dan Tanasa si Ion de la Chiuiesti:

Sa culpabilizezi cinci milioane de persoane pentru ca n-au avut de ales mi se pare si nedrept, si neproductiv.


@ Ilie:

As vrea ca in viitor sa am cu cine vota, nu sa fiu silit sa aleg intre doua belele. Dar oare nu sintem vinovati cu totii ca am ajuns aici?
Iar varianta cu abtinerea de la vot cade, in opinia mea. Caci ai votat sau nu, suporti un guvern, iar daca ai fugit de raul cel mic, s-ar putea sa dai de al mare.

Mirona-Ioana Tatu spunea...

Credeti ca daca ne vom ruga zilnic pentru Daniel Funeriu, nu se va intampla minunea intoarcerii lui la Dumnezeu?

Va propun tuturor celor care ati comentat aici sa facem acest canon de rugaciune, in loc sa ne plangem sau sa acuzam omul de prigoana comunista. Sa alegem, de pilda, o ora la care sa ne rugam cu totii impreuna (ora 22:00 sau 23:00 va convine?), sa-l lumineze Bunul Dumnezeu pe acest sarman Daniel Funeriu, sa-i dea gandul cel bun, sa nu mai prigoneasca Biserica.

Sa fie o rugaciune intensa, cu lacrimi, daca se poate... Si sa ne rugam pana cand se va produce minunea dorita. Zile, saptamani, chiar si luni de zile daca e cazul... Psaltirea si Paraclisul Maicii Domnului sunt de mare folos in acest caz.

Pana nu faceti asta, degeaba toata tulburarea.

Anonim spunea...

Domnilor suntem in cadere libera ... sionistii conduc lumea ... au hotarat sa "dispara" 4 miliarde dintre oameni in maxim 30 de ani ... haosul e produs de ei.... ei lupta impotriva crestinilor ortodocsi si catolici ... Guvernul mondial a hotarat ca de anul acesta sa fim "otraviti" cu un anumit compus chimic in alimente vegetale..... experimentul va incepe cu Romania ... acesta a fost mandatat de guvernul Boc la 31 dec.2009 prin semnarea actului de aderare ...
....trebuie sa ne unim fortele pana nu e prea tarziu ....
....restul: coruptie, furt pe fata din avutul statului, inselaciune, etc...sunt copilarii....

Dumnezeu sa ne ajute!!!!!

Anonim spunea...

Nu stiu de ce administratorul blogului permite comentarii precum cel paranoic cu reducerea populatiei. Cred ca acest blog nu e totusi apologeticum sau razbointrucuvant. E plina lumea de nebuni.