Test... poetic

E o zi superbă de iarnă, numai bună pentru un test... poetic. Vă propun patru poeme şi, dacă vă vor plăcea, vă voi spune autorul (puteţi să încercaţi să-l dibuiţi şi singuri) şi vă voi da şi altă dată, dacă nu, nu :-) Mă gîndesc că aţi putea găsi pe blogul acesta în fiecare zi cîte o mică şi plăcută surpriză, în afară de texte despre credinţă, politică şi cultură. Mai am cîteva în minte, pe lîngă muzică şi poezie.

Deocamdată, vă aştept opiniile despre:

Plângi

Plângi, omule, plângi!

Torentele inimii curăţă-ţi mâlul

din care te construieşti până la cer.

Plângi, cât mai găsesc izvoarele o fisură

în zidul tău interior

prin care să ţâşnească!

Plângi, cât încă n-ai devenit deşert,

cât poţi spera că puţină ninsoare va înmuia

gerul care te-a cuprins!

Plângi, omule, plângi,

cât încă te mai îndoieşti

de infailibilitatea ta!

Plângi, pentru că eşti nemuritor!

Căci, dacă ţi-ar muri şi sufletul precum trupul,

ai fi salvat.

Plângi, frate,

cât un potop de sfârşit de lume,

căci aşa îţi vei regăsi Chipul!

Fără titlu

Dansuri suave şi fine

îmi pulsează în vine

cum aripa îngerului negru

palpită funebru,

cum aripa îngerului alb

fâlâie concav...

Poem de dragoste (5)

Prin descântecul tău de(-o) noapte,

ochiul lunii a adăstat,

numai pentru o clipă,

în orbita mea terestră.

De atunci, cuvintele-mi sunt pietre de moară

ce-mi atârnă de aripi.

Nu pot răspunde tăcerii tale

decât cu o tăcere mai înaltă,

să mă fac treaptă, ţie,

pentru urcarea în dragoste.

Şi totuşi ziua cade pieziş între noi.

Final

Vechi cântece siberiene

cresc între noi,

înalte, tot mai înalte,

ca pădurile de stejar.

Umbra lor ne preface cuvintele

în stalagmite

şi sângele în patinoar.

UPDATE (21 ian. 2010)

Testul m-a lămurit în privinţa anumitor aspecte, dar n-aş zice nici că sînt surprins, nici dezamăgit. Comentariile, destul de numeroase pentru un asemenea post, ar putea să creeze impresia că românimea încă e cititoare de poezie. Din mesajele transmise eu am înţeles însă că mai degrabă e curioasă. Căci nimeni nu a părut interesat de mesaj (ba cineva a luat metafora ad literam) sau de scriitură, dar mai mulţi au vrut să ştie cine-i autorul. Presupunerile privind autorul arată că ai acei comentatori nu sînt familiarizaţi cu poezia românească, nici mai veche, nici mai nouă. Şi e păcat. Am mai spus-o, cu mai mult drag de poezie, am avea şi mai multă dragoste de oameni, deci am trăi într-o lume mai bună.
Nichita Stănescu, Radu Gyr, Daniel Turcea sînt uriaşi ai poeziei. Dar în textele de mai sus, credeţi-mă nu este decît cel mult o boare din duhul acestora, cam cît rămîne în fiecare dintre cei care i-au iubit vreodată după ce le va fi uitat poeziile. Deci nu le pot fi atribuite.
Una peste alta, poezia încă mai stîrneşte emoţie în unii cititori ai acestui blog şi pentru ei voi reveni şi cu alte poezii, ale unor poeţi mai cunoscuţi şi a altora necunoscuţi. Voi încerca să fac asta săptămînal.
A, să nu uit: poemele de mai sus îmi aparţin. Scriu din pură plăcere (deci sînt un amator, cum bine observa un comentator, nu trăiesc din poezie, ci din presă :) ) şi împărtăşesc poeziile cui rezonează la ele. Ştiţi, în poezie e ca în dragoste, poate să fie un vers excelent şi să te lase rece, sau unul mai şchiop şi să te farmece.