joi, 21 ianuarie 2010

Identitatea şi libertatea omului în Ortodoxie

În contextul dezbaterilor purtate în România pe tema adoptării actelor electronice şi puţinei cunoaşteri a părerilor duhovniceşti în această privinţă, Editura Predania a avut iniţiativa de a aduna în volumul numit Identitatea şi libertatea omului în Ortodoxie - Răspunsuri ale Bisericii în privinţa actelor electronice poziţiile exprimate public de-a lungul timpului în sânul Bisericii Ortodoxe, de către Sfintele Sinoade ale Bisericilor locale, Sfânta Chinotită a Muntelui Athos, cunoscuţi arhierei, duhovnici şi theologi contemporani din Grecia, Serbia, Rusia, Ucraina şi România. Documentele reunite în această carte dau mărturie de cugetul sobornicesc al Bisericii în această privinţă.

Dumnezeu ne-a înzestrat cu o libertate absolută, încât mântuirea este rodul unei îndreptări şi înaintări libere spre Ziditorul nostru. Libertatea interioară este în inima noastră, este tezaurul adâncimii inimii. Ea nu poate fi sechestrată, nu poate fi capturată, nu poate fi desfiinţată. Libertatea exterioară a Creştinilor a fost, este şi probabil va fi tot timpul în primejdie. Vrăjmaşii libertăţii noastre exterioare sânt relaţiile sociale seculare, sistemele politice, instanţele guvernamentale, instanţele sociale şi uneori instanţele juridice laice. Cei ce vor să ne mărginească libertatea sânt liberi s’o facă, iar noi sântem liberi să ne împotrivim. (Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă)

În spatele duhului lumesc al "libertăţii" de astăzi, al lipsei de cinstire în Biserica lui Hristos faţă de cei mai mari, părinţi şi dascăli, care au frica lui Dumnezeu, se ascunde robia duhovnicească, neliniştea sufletească şi anarhia, ce duce lumea spre impas, spre nimicire sufletească şi trupească. Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizată, ce se face prin "cartela" electronică, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist. (...) Hristos să ne lumineze pe toţi. Amin. (Părintele Paisie Aghioritul)

Detalii aici.

2 Comentários:

Fănuţa spunea...

De multe ori am fost intrebata ce cred despre aceste acte electronice (ca absolvent de teologie) si mi-a fost greu sa raspund. Pe de o parte, pentru ca se asteptau la un anumit raspuns din partea mea. Pe de alta parte, fiecare percepe in felul sau libertatea.
Pentru mine, libertatea interioara este cea mai importanta si nici un cip de pe lumea aceasta nu mi-o poate ingradi, chiar afectandu-mi libertatea mea exterioara, cetateneasca.
Cred ca tine de fiecare dintre noi, dupa modul cum percem libertatea. Pentru unii, astfel de intruziuni sunt greu de suportat, pentru altii sunt indiferente, in masura in care fiecare simte ca-i este sau nu afectata libertatea pe care o percepe, pe care o intelege.
Important este ca tocmai in frumusetea acestei libertati ce o clamam, sa intelegem dreptul fiecaruia de a se raporta la astfel de intruziuni in felul sau, fara sa blamam sau sa preamarim pe cineva.

Anonim spunea...

Pozitia acestui blog in Zelist--- 665. Sa nu cumva sa alunece blogul inca un loc in clasament =)