Naţionalism orbitor

Tender şi Iancu au fost, în sfîrşit, condamnaţi în mod exemplar. Prilej pentru unii de a-şi manifesta regretul, dezaprobarea şi temerile că aceştia sînt victimele unui război pentru înlocuirea mafiei locale cu mafia transnaţională. Între bocitoare sînt şi naţionalişti. Aceiaşi care privesc cu speranţă spre Rusia lui Putin, pentru a ne salva de Occidentul decadent. Aceiaşi care văd în condamnarea lui Dan Voiculescu o răfuială politică. Aceiaşi care cred că PSD e un partid patriotic şi creştinesc.

Nu mai contează că alde Tender şi Iancu au spoliat ţara, ci numai că "au dat locuri de muncă". Că slujbele oferite de astfel de mafioţi au fost/sînt un fel de semisclavie, nu importă. Că Tender, Iancu şi ceilalţi ca ei au dat la fiare vechi fabrici, uzine, rafinării, că nu au construit nimic, ci numai au pustiit economia românească de tot ce înseamnă producţie, să uităm. Să ne prefacem că nu ştim că toţi aceşti "mari oameni de afaceri", care înfundă acum puşcăriile, provin din structurile comunisto-securistice şi că au ţinut România pe loc vreme de 25 de ani, sub protecţie politică. Hai să plîngem moartea mafiei noastre naţionale, patriotice şi, desigur, creştine, care, iacată, lasă loc liber pentru buticarii occidentali, să vină ei să sugă sîngele bietului popor român.

Naţionalismul este uneori... orbitor.

"Cauza", între justeţea politică, capitalismul sălbatic şi justiţia oarbă

Tupeu de şmenar: deschizi un proces contra cuiva, pentru nişte bani care nu ţi se cuvin (pentru că nu ţi-ai făcut treaba), invocînd un contract pe care nu-l ai în formă validă, la o instanţă necompetentă din punct de vedere legal. Dar cheltui bani buni pe o casă de avocatură, în ideea că vei cîştiga, căci se ştie cîrdăşia dintre unii avocaţi şi unii judecători şi că, în lipsa acesteia, avocaţii buni pot folosi orice chichiţă pentru a încuia "pîrîta", care nu-şi permite astfel de avocaţi.

Aşa încearcă să se căpătuiască unii dintre faliţii noştri, care, de şmecheri ce sînt, nu mai au ce lucra şi atunci îţi bagă mîna în buzunar. Pe modelul: "trebuie să mănîncă şi gura mea ceva!".

Sînt adept al capitalismului, am avut numai slujbe la privat (cu excepţia unui an de profesorat, la început), sînt implicat în iniţiative private, susţin, ca jurnalist, clasa de mijloc. Dar, băi potlogarilor, capitalism şi clasă de mijloc, nu banditism şi epigonism după Dan "Felix" Voiculescu, Sorin Ovidiu "Nus" Vîntu şi alţii de aceeaşi teapă (cu acelaşi model de ţeapă)!

Să ne punem nădejdea în Justiţie? Ne punem, că altceva nici nu avem ce face. Dar, pînă acum, în numai un an de zile, am văzut de-aproape cum e să pierzi: 1. un proces de retrocedare cu documentele de proprietate legale în mînă, doar pentru că un procuror ţi-a vrut bucata de pămînt; 2. cum e să pierzi un proces pentru că ţi-ai făcut pomană să ajuţi nişte "fraţi ortodocşi" aflaţi la ananghie şi pentru care mai trebuie să plăteşti şi după ce ai ajuns la fundul sacului; 3. cum e să fii tîrît prin instanţe pentru o sumă exorbitantă din pricina unor incompetenţi şi inconştienţi cu care ai avut lipsa de inspiraţie să lucrezi. Şi încă mai sper.

Îmi pare rău că nu mă pot abţine să-mi manifest aici astfel de indignări, mirări şi naivităţi. Sînt şi eu doar un om. 

Va veni vremea cînd voi vorbi cu nume şi prenume, adrese, fapte, sume, prejudicii morale etc. Căci nu confund "cauza" cu netrebnicii care pretind că o slujesc şi care îmi cer să mă sacrific pentru ea, ca să-şi umfle ei conturile şi egoul. Am mai vorbit şi altă dată, iar lumea naţionalist-ortodoxă, a Dreptei autentice, vezi bine!, s-a arătat oripilată, în cea mai mare parte. Mi s-a spus atunci: ai dreptate, dar nu trebuia să dai pe faţă, pentru că dăunează "cauzei". La fel mi se va spune şi acum. Voi fi acuzat, desigur, de trădare. Din nou. Îmi voi asuma însă toate acestea, căci putregaiul trebuie curăţat din interior, dacă nu se curăţă singur.

Pînă atunci, trag o concluzie amară: dacă ţi-a dat Dumnezeu talent pentru o artă, nimic, dar nimic pe lumea asta nu merită să-ţi jertfeşti acest talant. Ce faci în afara lui nu-ţi aduce decît dezamăgire. Împlinirea nu vine niciodată prin ce faci pentru alţii, oricît ne-ar plăcea să credem contrariul. (Vei fi mereu contestat, acuzat, murdărit, boicotat, hărţuit chiar de "ai tăi", aşa încît orice satisfacţie de moment va pieri în mocirlă.) Iar pentru Dumnezeu e de ajuns să-ţi înmulţeşti talantul tău.

Trist e ca mi-au trebuit 20 de ani ca să aflu asta.

Spectrul micii apocalipse românești

Repere

În orice demers, omul de dreapta ține cont de anumite repere, în virtutea cărora se plasează la dreapta eșicherului politic. Deci și atunci cînd votează. Alege un candidat sau altul în funcție de cum se potrivește acesta viziunii sale despre lume și viață, o viziune care se sprijină pe zece piloni esențiali. Care sînt reperele unui om de dreapta? Dumnezeu, persoana, familia, națiunea, tradiția, realitatea specifică, proprietatea, competența, moralitatea și spiritul de sacrificiu – așa cum le-a inventariat eseistul Răzvan Codrescu. Toate la un loc fac armătura unei filosofii de viață.

Raportînd candidații de azi la președinția României la aceste repere, există vreunul care să le respecte pe toate? A dovedit vreunul, în trecutul său politic, că se ghidează după toate aceste ”capete de lege”? Și, în consecință, merită vreunul votul electoratului de dreapta? În opinia mea, nu.

Așadar, pentru că nu este reprezentat de nici un candidat, electoratul de dreapta este pus în fața următoarei alternative: fie nu merge la vot, fie încearcă să salveze ce se mai poate salva, făcînd cel mai mic compromis posibil.

Cum spuneam, unul dintre reperele omului de dreapta este realitatea specifică. El operează cu ce îi oferă realitatea, nu cu utopii, închipuiri, iluzii. Idealul ar fi să avem un candidat creștin, familist, respectuos față de tradiție și proprietate, realist, competent, moral și gata să se jertfească pentru binele public. Dacă nu avem, e realist să nu mai mergem la vot? Rezolvăm ceva cu asta? Nu, dar vor zice unii, și nu fără dreptate, măcar rămînem cu conștiința curată că n-am participat la un joc care este oricum pierzător pentru noi. Eu însumi am optat așa în cîteva rînduri. Însă, acum ne aflăm într-un moment de cotitură istorică, în care nu cred că mai avem voie să stăm deoparte.  

Am scris încă din 6 august a.c., deci înainte de depunerea candidaturilor, aici: ”Prioritatea pentru toți oamenii normali la cap din țara asta este acum să-l oprească pe Ponta. Indiferent cine va ajunge la Cotroceni, în afară de el, va fi mai bine. Nici unul nu e atît de iresponsabil, de rău intenționat, de corupt moral și de lipsit de orice repere că omul ăsta. Nici unul nu ar avea cum acumula toată puterea în mîna lui.

Candidatura lui Ponta este ultima mare carte pe care o mai are de jucat mafia comunisto-securistă. Dacă o pierde și pe asta, în cîțiva ani se va face mare curățenie în România. Totodată, acum este în discuție, la fel ca la începutul anilor 90, direcția de mers a României. Nu fiți surprinși! Drumul spre Vest nu este ireversibil. Știu, Vestul nu e raiul. Totuși, Estul e iadul! Fără nici o îndoială.”

Răul

Victor Ponta a dovedit, de cînd a preluat guvernarea, în 2012, că este în stare să calce pe cadavre pentru a-și îndeplini misiunea, căci nu e decît o marionetă, iar misiunea sa este de a apăra mafia politico-economică pentru ca aceasta să poată prăda România în continuare. Ponta este plagiator, mincinos patologic, incapabil să facă ceva bun pentru țară, după cum o arată de doi ani încoace, sclav al mentalității stîngiste de a pune taxe și impozite tot mai multe și mai mari, pentru a întreține o pătură de asistați recunoscători cu votul; un demagog lipsit de farmec; om fără nici o însușire și fără nici un ideal, păpușa mafiei. Cu el președinte nu doar că nimeni nu ne va mai lua în serios ca stat, dar riscăm și să ajungem la sapă de lemn și în afara lumii civilizate.

Sînt conștient că foarte mulți îl votează pe Victor Ponta pentru că le seamănă și se simt reprezentați de el. Nu o spun public decît cei mai sărăcuți cu mintea dintre ei, dar cu toții consideră acceptabil comportamentul lui Ponta. Ce dacă a plagiat, de asta nu mai putem noi? Și, oricum, am face la fel dacă am putea, pentru un carton în plus, că nu se știe cînd îți trebuie. Ce dacă minte, nu toți mințim? Și oare nu e politicianul mincinos prin definiție? Ce dacă îi apără pe corupții din propriul partid? Nu e normal să fie de partea colegilor lui? Fiecare e de partea haitei sale! Și așa mai departe. Oamenii ăștia sînt în cel mai bun caz amorali și cel mai sigur imorali. Dar nu e toată România așa! Cred că majoritatea covîrșitoare nu e așa.

Prin urmare, majoritatea ar trebui să decidă președintele. Un președinte care să-i semene cît mai mult. Dar majoritatea de bun-simț este scîrbită și nu se amestecă. Chiar și unii lideri de opinie afirmă că nu-și pot liniști conștiința votînd răul mai mic și resping in corpore clasa politică și mascarada cu pretenții de democrație de la noi.

Totuși, de viitorul președinte depinde politica externă românească, adoptarea unor legi (președintele trebuie să funcționeze ca un cenzor lucid al Parlamentului, care e clar sub dominația PSD și sateliții), numirea procurorilor-șefi și ai șefilor de servicii secrete, păstrarea independenței Justiției și eventual organizarea unei noi majorități parlamentare.

Nu îl putem lăsa pe Ponta să pună mîna și pe președinție, având guvernul și Parlamentul la dispoziția sa.

Neamțul

Cine îl poate învinge pe Ponta? Sondajele de opinie arată că cel mai bine plasat în preferințele electoratului este Klaus Iohannis. Putem vota din prima cu el, dacă suntem adepții votului util. Dar putem vota cu el și în turul doi, dacă ajunge acolo, iar în turul întîi să votăm cum ne trage mai degrabă inima, nu atît pragmatismul. Căci Iohannis nu este chiar lipsit de pete în biografie. Nu a reușit să explice convingător cum și-a făcut șase case din leafă de bugetar. Nu și-a manifestat nici regretul că a fost complice la asaltul USL, din vara lui 2012, asupra insituțiilor statului și a legilor. În plus, este liderul unui partid din vîrful căruia prea mulți au ajuns pe mîinile procurorilor și ale judecătorilor, pentru fapte de corupție. Ceea ce îi scade din credibilitate. Cu toate acestea, Iohannis nu e Ponta. Cum am mai scris, asta e marea lui calitate. Adică, nu minte ca Ponta, nu are tupeul incredibil al lui Ponta, nu a comis fapte atît de grave precum Ponta, nu este șeful PSD – cea mai periculoasă grupare infracțională din România –, nu are nostalgii comuniste ca Ponta, nici admirație pentru China totalitară și pentru Rusia lui Putin. În fine, Iohannis și-a probat competența administrativă vreme de mulți ani, este serios și civilizat și pare-se că se bucură de sprijinul cancelarului german Angela Merkel.

Este suficient pentru ca un om de dreapta să-l voteze? Opiniile sînt împărțite. Unii, mai radicali, îi reproșează originile etnice germane și confesiunea protestantă. Alții îl acuză de noncombat și posibil blat cu Ponta, pentru că tace pe marile teme, iar cînd vorbește e monosilabic sau gafează. Destui se opresc la problemele de ordin moral.

Mai planează asupra lui și spectrul unei decizii de incompatibilitate, care îl poate scoate din cursa electorală sau îi poate atrage invalidarea, dacă va cîștiga alegerile (procesul Înalta Curte de Casație și Justiție avînd termen pe 18 noiembrie, la două zile după al doilea tur de scrutin).

Bun, dacă sunteți prea scrupuloși să votați cu Iohannis în turul I, dar admiteți că oricare contracandidat al lui Ponta merită votat în turul al II-lea, deci și Iohannis, în caz că ajunge, alegeți pe 2 noiembrie, la primul tur, un alt candidat care să fie mai aproape de vederile dvs, chiar dacă nu i se dau multe șanse.

Excepția

Eu unul nu identific în restul candidaților pe nimeni care ar merita votul unui om de dreapta, cu excepția Monicăi Macovei. În primul rînd pentru ce a făcut deja în funcțiile publice pe care le-a deținut, cea de ministru al Justiției și cea de europarlamentar: reforma în Justiție, înființarea DNA și o lege europeană, care se aplică și României, privind confiscarea extinsă a averilor dobîndite din infracțiuni. Sînt fapte care au creat cadrul pentru ce se întîmplă azi cu unii dintre marii mafioți ai țării. Fără schimbările din Justiție făcute de Macovei, și sub protecția președintelui Băsescu, să recunoaștem, Năstase, Vîntu, Rușanu, Vlasov, Hrebenciuc, Șova, Becali, Voiculescu, Patriciu și toți ceilalți jefuitori ai României care se află azi în închisoare sau în anchete penale nu ar fi fost deranjați nici cu o floare.

Desigur, nici Macovei nu este un înger de lumină. Ea are de explicat de ce a susținut ani în șir propaganda homosexuală, prin aderarea la fundația ”Accept” și prin intervenții publice de partea acesteia. Cum se potrivește poziția ei pro-homosexuali cu convertirea sa la greco-catolicism și cu apartenența la grupul parlamentar al popularilor europeni (care, teoretic, sînt pentru familia firească, tradițională)? În ultima vreme, Monica Macovei a evitat să se mai pronunțe pe teme legate de homosexualitate și de familie în general. Asta poate fi numai o tactică electorală, nu exprimă neapărat schimbarea opiniilor. Iar dacă se vrea președinte cu voturile electoratului de dreapta, sensibil la subiect, este musai să-și spună părerea tranșant în chestiune.

De asemenea, Monica Macovei ar trebui să revină mai lămuritor asupra unei declarații a ei referitoare la predarea religiei în școală. Inițial, cu toții am înțeles că este pentru eliminarea educației religioase din școli și înlocuirea ei cu o istorie a religiilor. Ulterior, ea a nuanțat: nu vrea decît ca predarea religiei să fie opțională și ca orele de religie să se axeze pe valorile etice (aici, de la minutul 54 ). Nu e de ajuns. Ora de religie este și acum opțională. Cît despre ce se predă, e ușor de verificat prin manuale și metodologie. Dar educația religioasă nu înseamnă doar deprinderea unei etici, ci și înțelegerea unei culturi specifice și, mai cu seamă, fundamentele adevărului de credință. Nu poate deranja pe nimeni faptul că un elev ortodox învață despre ortodoxie, din moment ce el vrea asta.

Să reținem însă că România are acum probleme mai grave decît propaganda unei minorități gureșe și perverse sau decît discuția despre dacă și cum să se facă religia în școală. Nu că nu sînt și acestea importante (personal am vorbit și scris, dar am și acționat în stradă și în Justiție nu o dată pe aceste teme, de pe poziții firești, conservatoare).

Una peste alta, cu Macovei președinte, am fi siguri că Justiția merge pînă la capăt și că România rămîne pe sensul de mers către Vest.

Dar șansele Monicăi Macovei de a ajunge în turul al doilea al alegerilor sînt extrem de firave, după cum o arată atît sondajele de opinie, cît și campania ei. În sondaje este devansată de găunosul trădător Călin Popescu Tăriceanu și de controversata Elena Udrea. Pe stradă, nu i se văd afișele, bannerele și voluntarii. Este mai prezentă pe internet, cu o campanie inteligentă, dar cam atît. Insuficient, cred.

Concluzii

Revenind la lista de candidați, spun că eu nu mi-aș da votul pentru nici unul dintre ceilalți, în afară de Macovei sau Iohannis – și în cazul acestora cu rezerve destule, dar silit de împrejurări. Totuși, dacă aveți altă părere, este mai bine este să votați cu oricine doriți, dar contra lui Victor Ponta.

Oricîte păcate ar avea ceilalți, să nu pierdem din vedere contextul, care este esențial, și urgența  care ne obligă să-l alegem pe oricare contracandidat al lui Ponta. Dacă PSD nu va izbuti să impună și președinte statului, totul e încă posibil. Nici o coabitare, nici măcar una Tăriceanu – Ponta nu va ține prea mult. Ne-o arată istoria ultimului sfert de veac.

PSD deține astăzi aproape toate pîrghiile de putere în stat, cu excepția președinției și a controlului asupra Justiției. Victoria lui Ponta în aceste alegeri ar face din PSD un partid totalitar: cu peste 70% dintre parlamentari (nu contează că unii au alte etichete, ca UNPR, PC, UDMR, independenți) la ordinele sale, cu majoritatea județelor sub comanda sa, cu toate funcțiile de mare decizie în republică ocupate de oamenii săi. Atunci, PSD va fi de neoprit. Legile vor fi schimbate, drepturile violate, libertățile restrînse sau acordate după bunul plac, infractorii cu gulere albe – scoși de sub urmărire penală sau eliberați din pușcării, după caz; economia se va prăbuși, birurile puse asupra poporului vor fi tot mai grele, dar fără să acopere totuși lăcomia hoților din fruntea bucatelor, pensiile și salariile bugetare nu vor mai putea fi plătite etc. Mica apocalipsă românească. Fără exagerare.

Dacă nu vă pasă, nu ieșiți la vot sau votați Ponta!

PS:

Pentru cei care n-au înțeles deja, poziția de mai sus este o opinie personală, nu una a Asociației ”Rost”. Iar eu am ținut să-mi exprim o părere, nu să fac campanie pentru cineva anume. Cred în ce-am scris, nu mi-a dictat nimeni ce să scriu, nici pe bani, nici prin alte mijloace. Admit că mă pot înșela, dar aștept contraargumente la ce-am spus. M-aș bucura ca acest articol să declanșeze o dezbatere adevărată, pe principii și valori, purtată cu realism politic. 

Instanţa judecă cererea PRO VITA Bucureşti de închidere a expoziţiei „Human Body”

Asociaţia PRO VITA - filiala Bucureşti a solicitat instanţei de judecată închiderea expoziţiei „The Human Body” desfăşurată în această perioadă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, precum şi interzicerea ca organizatorii să mai expună corpuri sau părţi corporale umane de genul celor expuse, altundeva pe teritoriul României. De asemenea, a mai cerut obligarea la înhumarea cadavrelor şi a părţilor de cadavre prezentate în expoziţie, pe cheltuiala organizatorilor.

Acţiunea are ca scop apărarea valorilor persoanei umane, reflectate inclusiv în respectul datorat persoanelor decedate, conform legislaţiei româneşti şi internaţionale. Cererea se va judeca marţi, 18 iunie, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În contextul prevederilor legale, care consacră valorile tradiţionale româneşti, de respect faţă de corpul şi persoana celui decedat, PRO VITA consideră că Expoziţia „The Human Body” nu îşi are locul pe teritoriul ţării noastre, întrucât reprezintă o gravă atingere adusă respectului datorat persoanei după decesul acesteia şi contravine legii române în vigoare, prin:

• modul de expunere;
• tratamentul aplicat corpurilor umane prin tehnica plastinaţiei;
• faptul că corpurile umane neînsufleţite sunt folosite pentru a genera profit;
• faptul că organizatorii nu au prezentat niciun fel de documente cu privire la cadavrele expuse;
• posibilitatea ca trupurile umane expuse să fi aparţinut unor persoane încarcerate în sistemul de detenţie din China, deţinuţi executaţi ori prizonieri de conştiinţă persecutaţi de regimul comunist chinez.

Expunerea corpului unor persoane decedate în general, orice modalitate ar îmbrăca această expunere, şi cu atât mai mult expunerea corpului unor persoane decedate în maniera în care acestea sunt expuse în cadrul Expoziţiei „The Human Body”, contravine valorilor enunţate de legislaţia în vigoare cu privire la respectul datorat persoanei după decesul său.

Un aspect încă şi mai grav este acela că, în ciuda afirmaţiilor organizatorilor, nu se prezintă consimţământul expres al persoanelor cărora le-au aparţinut corpurile în ce priveşte folosirea în acest mod a corpului lor după moarte. Nici afirmaţia că ar fi vorba despre cadavre neidentificate, a căror moarte ar fi survenit din cauze naturale, nu este plauzibilă. Particularităţile tehnicii de conservare („plastinare”) necesită un cadavru cu o vechime de cel mult 3-4 zile, în timp ce declararea ca „nerevendicate” se poate face doar după minim 30 de zile. Deci, este practic imposibil ca un cadavru nerevendicat să fie supus tehnicii plastinaţiei.

„Există motive solide să credem că trupurile ar putea fi ale unor persoane care au decedat în urma încarcerării şi torturii în închisorile chineze, inclusiv 'prizonieri de conştiinţă' persecutaţi în sistemul de detenţie chinez”, afirmă d-na Anca Florescu, avocatul PRO VITA Bucureşti. „Toate cadavrele provin din China, o ţară condusă de un regim totalitar, cunoscut pentru încălcarea flagrantă a drepturilor omului. China este acuzată de tortură, tratamente inumane sau degradante folosite în mod uzual, de persecuţii politice şi religioase, incluzând chiar şi trafic de organe umane de la prizonieri de conştiinţă aflaţi în închisorile chineze, în special practicanţi Falun Gong – toate acestea fiind documentate pe larg în rapoartele internaţionale.”

Doi voluntari de la Societatea Independentă Română de Drepturile Omului, care din prima zi a expoziţiei stau în faţa Muzeului, informându-i pe oameni.

Încă o instanță românească a hotărât: legionarii nu sunt fasciști!

Comunicat de presă

Pe această cale facem cunoscută încă un act de mare dreptate istorică în Justiția românească.

Curtea de Apel București a hotărât la 11.06.2012 că fostul deținut politic Mircea Morărescu nu poate fi încadrat în categoria militanților în organizații fasciste sau vinovate pentru crime împotriva umanității, chiar dacă a fost condamnat de regimul antonescian și de cel comunist pentru activitate în Mișcarea Legionară.

În urmă cu doi ani, autoritățile refuzaseră să acorde lui Mircea Morărescu calitatea de beneficiar al pensiei de deținut politic conform Decretului-lege 118/1990. În 2010, Agenția pentru Prestații Sociale București respinsese cererea acestuia invocând art. 13 al legii, care exclude de la drepturi persoanele condamnate pentru activitate în organizații fasciste.

Mircea Morărescu a fost condamnat în 1943, la vârsta de 16 ani, la 25 ani muncă silnică, în cadrul unui lot de elevi membri ai Frățiilor de Cruce. Grațiat în 1944, el a fost reîncarcerat fără judecată în lagărele de muncă de la Canal între 1952-1954, iar în 1955 i s-a reactivat vechea condamnare printr-o sentință politică, fiind aruncat din nou în iadul temnițelor comuniste până la amnistia generală din 1964.

După 1990 Mircea Morărescu nu a beneficiat de pensia de deținut politic întrucât cetățenia română îi fusese retrasă de comuniști în urma emigrării și căsătoriei sale în Germania.

Cetățean român din 2009, a continuat să fie privat de drepturi, după cum am arătat, autoritățile considerând activitatea sa legionară ca una fascistă.

La 21.12.2011, Tribunalul București a făcut dreptate lui Mircea Morărescu. În legătură cu “calitatea de membru în Mișcarea Legionară” instanța a considerat că “atât libertatea de asociere în sine, cât și dreptul de exprimare a convingerilor politice reprezentau și reprezintă drepturi fundamentale ale persoanei”, iar “restrângerea exercițiului lor nu se putea face decât cu totul în mod exceptional și numai pentru considerente obiective, de natură să apere un interes public” pe care nici Curtea Marțială în 1943, nici Agenția pentru presații sociale nu l-au putut motiva.

De asemenea, instanța a arătat că “din toate înscrisurile de la dosar, cât și din datele istorice cunoscute până în prezent rezultă neîndoielnic că persecutarea în perioada regimului communist … a membrilor formațiunilor politice anterioare (fie legionare, fie așa zis tradiționale/naționaliste, liberale, țărăniste etc.) era motivată în realitate doar de dorința de eliminare din viața publică a potențialilor concurenți în lupta pentru accederea la conducerea țării și de înlăturare a pluralismului politic.”

În legătură cu fascismul Mișcării Legionare, instanța a considerat că “revenea pârâtei sarcina de a arăta că mișcarea legionară ar fi fost o organizație care desfășura activități fasciste”, iar “o astfel de concluzie nu poate fi acceptată pe de o parte pentru lipsa probelor, iar pe de altă parte pentru faptul că este de notorietate că încă nu există un punct de vedere unitar al istoricilor cu privire la scopul și rolul jucat în epocă de mișcarea legionară.”

La 11 iunie a.c., Curtea de Apel București a respins recursul Agenției pentru prestații sociale, hotărârea devenind definitivă și irevocabilă.

În calitate de reprezentant legal al domnului Mircea Morărescu în acest proces, doresc să îmi exprim deosebita satisfacție în fața încă unui act de dreptate făcut unui om care a suferit chinuri și umilințe inimaginabile pentru credința sa politică și pentru opoziția la regimul comunist. Apreciez că acest gen de sentințe sunt semnale ale unui proces de reformare a Justiției și de intrare a acesteia pe coordonatele normalității și profesionalismului.

Vreau să mulțumesc pe această cale distinsei doamne Rodica Vulcănescu, juristă care de ani de zile apără cauza foștilor deținuți politici, al cărei prețios suport juridic a determinat această încununare a dreptății. Mulțumesc de asemenea avocatului Cristi Dinescu pentru suportul acordat în definitivarea formalităților acestui proces.

Consider că procesul domnului Mircea Morărescu reprezintă un simbol al tuturor cauzelor foștilor deținuți politici care încă nu și-au aflat dreptatea în țara românească, dar și o speranță a reîntronării dreptății.

Florin Dobrescu

Achitarea Împăratului, bucuria Prostănacului

Dacă Ilici Cel Sîngeros a scăpat nepedepsit din dosarele revoluţiei, mineriadelor şi al Pieţei Universităţii, iar Neputinciosul Dictator a ieşit şi curat şi cu banii strînşi la ciorap din dosarele “Flota” şi “Casa din str. Mihăileanu”, era previzibil că nici nepotul mătuşii Tamara (super bogată fără s-o ştie şi generoasă pe deasupra) nu va înfunda puşcăria pentru nişte bagatele (corupţie, fals în înscrisuri, uz de fals, spălare de bani). Destul a suferit că, spre deosebire de Bunicuţă şi Marinar, el n-a căpătat NUP de la procurori şi a ajuns în instanţă, drept pedeapsă că n-a cîştigat alegerile din 2004.

Pentru că primii doi au fost vătafi (cînd ai Rusiei, cînd ai UE) peste rumâni amar de vreme, mi se pare logic şi echitabil ca şi ex-Împăratului roşu să-i deschidă coana Justiţie calea către un mandat (aţi înţeles, nu de arestare). Aşa că floricica din vîrful carului liberal se bucură ca Prostănacul, fără să ştie ce-l aşteaptă. Taman la pont o să-şi primească răsplata pentru colaboraţionism. Precum, odinioară, un alt monument de caracter liberal cu aspiraţii socialiste, Ghiţă Tătărăscu. Parol!

Cu blogul în faţa judecătorilor

În doar cîţiva ani, blogurile au devenit medii de informare credibile şi influente. Mai credibile şi influente decît multe ziare şi, în tot cazul, deseori mai interesante şi mai bine scrise. Nu toate, dar un pluton de cîteva sute de bloguri asigură informaţie de calitate, analize lucide şi opinii suculente. De aceea, nu va trece mult timp pînă cînd grupurile de interese politice şi economice, care controlează totul, vor încerca să controleze şi informaţia distribuită pe internet. Deja s-au făcut cîţiva paşi în UE şi SUA.

Pînă atunci însă, se găseşte cîte unul mai nerăbdător, care să încerce să pună pumnul în gura bloggerilor cu ajutorul Justiţiei. Aşa cum este bunăoară d-l Răzvan Petrovici, om de afaceri şi finul lui Virgil Măgureanu -  fostul şef al SRI. D-l Petrovici a cerut închiderea blogului ţinut de jurnalistul de investigaţii Dan Badea, care l-ar fi calomniat. Însă, Dan Badea este acoperit de documente pentru toate informaţiile publicate - cele mai multe dintre acestea fiind publice.

După ştiinţa mea, este pentru prima oară în România, cînd i se cere unei instanţe să închidă un blog. Este momentul în care putem spune că bloggeritul e luat în serios.

Propun ca, dacă i se închide blogul lui Dan Badea, în semn de solidaritate, să preluăm articolele acestuia despre d-l Răzvan Petrovici pe cît mai multe bloguri. Să vedem dacă justiţia le va putea opri pe toate.

Surprizele Europei: CEDO interzice crucea în şcolile italiene

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că expunerea crucifixului în şcolile publice din Italia încalcă dreptul la educaţie şi la libertate religioasă. CEDO a precizat că prezenţa crucifixului este deranjantă pentru copiii care au o altă religie decât cea creştină sau care sunt atei.

Un caz similar a fost judecat anul trecut în România, iar atunci ONG-urile şi Ministerul Educaţiei, care au contestat o decizie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au cîştigat bătălia în justiţie.

Cea mai mare victorie din justitia romana in ultimii 70 de ani

Comunicat de presa

După 70 de ani, s-a spart embargoul din parchetele sovietizate, datorita acţiunii solidare a lui Teodor Mărieş - care a intrat azi intr-a 70-a zi de grevă a foamei - si a Asociatiei 21 Decembrie 1989, sprijiniţi de 36 de organizatii civice si sindicale, precum si de cateva personalitati exceptionale.

De maine (azi, 13 oct. - nota mea), procurorii nu vor mai putea ascunde părţilor probele aflate la dosar. În orice dosar, nu doar în dosarul revoluţiei.
Astazi (12 oct.), la orele 16.00, Parchetul a inceput predarea dosarului revolutiei catre reclamantii la CEDO, Teodor Mărieş si Asociatia 21 Decembrie 1989, cu exceptia asa-ziselor dosare secretizate care vor fi predate peste cateva zile.

Prezentam in continuare scrisoarea dlor avocati Antonie Popescu si Ionut Matei catre procurorul general, referitoare la documentele considerate abuziv secrete, din dosarul Revolutiei.

___________________________

Doamnei Codruta Laura Kovesi
Procuror General al Romaniei

Stimata Doamna Procuror General,

Faptul ca ati respins si ultimele incercari de limitare a accesului si de tergiversare a predarii, la care s-a pretat procurorul militar-sef Vasilache - dispunand ca predarea dosarului sa inceapa de azi, 12 octombrie, de la ora 16 - a fost bine primit si apreciat ca un semn de normalitate al conduitei in Ministerul Public al unui stat-membru UE.

Precedentul care s-a creat cu eliberarea fotocopiilor, chiar daca va crea unele probleme logistice, va contribui semnificativ la reformarea modului de instrumentare a dosarelor de instructie penala in Romania ca si la diminuarea deficitului de imagine al Ministerului Public.

Totusi, Asociatia 21 Decembrie 1989 si dl Maries personal exprima nemultumirea ca, in sens contrar dispozitiei Curtii si, opiniei unor profesori de drept public ori fosti ministri ai Justitiei: Valeriu Stoica, Ioan Stanomir, Monica Macovei, ca si asteptarilor noastre, NU se va face acum si predarea “partii aflate la secret” - dupa cum ati explicat in cadrul intalnirii de astazi de la Parchet, pe motiv ca se asteapta si de la SRI raspunsul la adresa privind “declasificarea”.

Recapituland, daca informatiile comunicate verbal de reprezentantii Parchetului sunt corecte, STS a refuzat sa declasifice documente, SRI nu a raspuns inca, iar CNSAS si Ministerul Apararii au agreat sa fie trimise, asa cum sunt, Curtii (implicit puse la dispozitia partilor vatamate).

Aceste refuzuri nu pot fi trecute cu vederea, consecintele nefavorabile in planul imaginii externe a Romaniei, a relatiei cu Curtea EDO, a increderii publice in agentii puterii executive (procurori, ministeriabilii de resortul carora este problema) ori in reformarea serviciilor secrete - nu vor intarzia sa apara!

In opinia noastra nu era si nu este nevoie de nici o « declasificare » pentru ca acestea NU sunt clasificate - decat in masura inc are acest lucru s-a facut dupa 2002, cand a fost adoptata in Romania Legea nr informatiilor clasificate - nr.182/2002. Trebuie sa se declare public de cine au fost clasificate, cand, si de ce?

Daca se pretinde ca ar fi existat vreo secretizare inainte de anul 2002, atunci ea nu s-a putut face decat abuziv si in baza vreunor dispozitii cazute in desuetitudine - apartinand ordinii constitutionale rasturnate la 21-22 Decembrie 1989. Totodata, aceste documente, rezulta cu certitudine din declaratiile si adresele oficialilor de la varful MinisteruluI Apararii, aceste documente au fost trimise Comisie Parlamentare de Ancheta privind Evenimentele din Decembrie 1989 (Comisia Gabrielescu - Nicolaescu), de unde au parvenit parchetului militar, fara vreun regim de clasificare, ca informatii nesecrete! Astfel, nu se poate concepe ca in anul 2009 sa se mai pretinda fara temei legal (deci real) ca acestea ar fi clasificate.

Pe de alta parte, art. 13 din Legea nr.544/2001, (adoptata deci anterior legii 182/2002), interzice clasificarea informatiilor care favorizeaza sau ascund incalcarea legii “nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public”. E cu neputinta sa se tolereze incalcarea legii tocmai la Parchet sau de catre autoritati administrative autonome – impiedicandu-se infaptuirea justitiei ori determinandu-se, favorizarea infractorului – in mod direct sau indirect.

Dupa cum cunoasteti, dl Maries a promis ca va renunta la greva foamei in momentul in care dosarul integral va ajunge la partile vatamate, adica la sediul Asociatiei 21 Decembrie - predarea intergala fiind inca departe. Curtea EDO a facut apel repetat cata la Guvern sa dea acces la toate documentele, sa predea copiile ca si la dl Maries sa renunte la greva foamei, pentru a fi apt sa continue demersurile prentru judecarea acestui dosar.

Va anunt si pe aceasta cale ca, in urma cu cateva ore, starea sanatatii d-lui Maries s-a deteriorat brusc. Aceasta ne indeamna la diligenta sporita si la maxima exigenta pentru respectarea dispozitiilor Curtii dar si a apelului facut catre partile litigante: Guvernul parat si partea vatamata reclamanta Maries.

De aceea va solicitam sa dispuneti transmiterea integrala a dosarului catre partile vatamate, incluzand deci, toate informatiile, indiferent de suportul de stocare (hartie, CD, DVD, videocasete, microfilm etc.)

Asociatia 21 Decembrie 1989
Teodor Maries
Presedinte (si personal)
prin Av. Antonie Popescu si av. Ionut Matei

___________________________
In copie:
Domnului Traian BASESCU
Presedintele Romaniei
Domnului Emil BOC
Prim-Ministru
Domnului Catalin Predoiu
Ministrul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti
Ministrul Afacerilor Externe, ad-interim
Avocatul Poporului
Consiliul Superior al Magistraturii